ICCJ. Decizia nr. 2617/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2617/2013
Dosar nr. 3034/3/2012
Şedinţa publică din 6 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 909 din 23 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul D.V.N. din art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen. în art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.V.N, domiciliat în Bucureşti, sector 1 - (Hotel „D.P.") la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii (ridicat la data de 09 octombrie 2010 cu ocazia cercetării la faţa locului şi ambalat într-un plic de hârtie].
În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C.civ anterior, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.G. (domiciliat în Bucureşti, sector 4) suma totală de 56.642,31 lei (din care 6.642,31 lei reprezintă daune materiale, iar 50.000 lei daune morale) cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.F.R. (reprezentată de curator B.G.) în calitate de reprezentantă legală a minorei D.N.D., suma de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum şi suma de 175 lei, lunar, cu titlu de prestaţie periodică, în favoarea minorei, începând cu data de 09 octombrie 2010 şi până la majoratul acesteia.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni" Bucureşti (cu sediul în Bucureşti, sector 4) suma de 29.882,50 lei, părţii civile Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca" (cu sediul în Bucureşti, sector 4) suma de 2.898 lei şi părţii civile Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş" (cu sediul în Bucureşti, sector 3) suma de 15.714,654 lei.
S-a luat act că D.G.A.S.M.B. – C.S.S.M. ale Municipiului Bucureşti (cu sediul în Bucureşti, sector 4) nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată B.F.R. şi inculpatul au avut o relaţie de concubinaj pe durata aproximativă de 4 ani, în cursul căreia a rezultat minora D.N.D., născută la data de 07 ianuarie 2010. După naşterea minorei, partea vătămată s-a mutat la locuinţa părinţilor săi, situaţie în care relaţiile dintre aceasta şi inculpat s-au deteriorat. Pe acest fond, între părţi au apărut probleme familiale, inculpatul având o tentativă de suicid, în urma căreia i-au fost amputate ambele membre inferioare, drept pentru care a avut nevoie de o perioadă lungă de recuperare, rămânând imobilizat şi folosind pentru deplasare un căruţ cu rotile. După tentativa de suicid, inculpatul a fost vizitat în mai multe rânduri la spital de către partea vătămată. De la sfârşitul lunii septembrie anului 2010, inculpatul a locuit fără forme legale, în imobilul situat în Bucureşti, sector 5, aparţinând martorei M.M. în data de 09 octombrie 2010, partea vătămată împreună cu minora rezultată din relaţia de concubinaj intervenită între părţi, l-au vizitat pe inculpat la noua sa locuinţă.
În timpul vizitei, partea, vătămată a stat aşezată pe o canapea din cameră împreună cu minora, iar inculpatul în imediata apropiere, aşezat în scaunul cu rotile. în acest timp, între cei doi a intervenit o discuţie contradictorie legată de custodia copilului şi de o presupusă relaţie a părţii vătămate cu un alt bărbat.
În aceste împrejurări inculpatul, fiind deranjat de susţinerile părţii vătămate, „s-a enervat" şi „a apucat-o" cu mâna stângă de haine pe aceasta, iar cu mâna dreaptă a luat un cuţit de bucătărie, aflat pe o măsuţă situată în aproprierea sa, cu care a început să o lovească. în acest context, partea vătămată s-a ridicat de pe canapea şi l-a împins pe inculpat, răsturnând scaunul cu rotile, concomitent inculpatul trăgând-o spre el, ambele părţi căzând la pământ, după care a continuat să o lovească pe partea vătămată, la întâmplare, de mai multe ori, cu acelaşi obiect în mai multe zone ale corpului.
În urma ţipetelor de ajutor ale părţii vătămate, în camera din locuinţă unde se aflau părţile a intrat martora M.M. care a observat-o pe partea vătămată, plină de sânge pe faţă cu fiica sa în braţe, în interior, lângă uşa de acces, care i-a solicitat ajutorul, spunându-i că a fost „tăiată". Apoi martora a scos-o pe partea vătămată afară din locuinţă, în curte, unde aceasta a căzut în nesimţire. Ulterior partea vătămată a fost transportată cu salvarea, iniţial la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni", iar apoi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş", Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca", şi în Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca" - Complexul de Servicii Sociale Medicale al Municipiului Bucureşti, unde a fost internată şi i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Din raportul de expertiză din 2011 cu completarea ulterioară, întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti rezultă că din examenul clinic obiectiv la internare, partea vătămată B.F.R. a prezentat la data de 09 octombrie 2010 multiple plăgi sângerânde la nivelul scalpului (frontal stâng, parietal bilateral], braţ stâng; multiple plăgi la nivelul hemitoracelui stâng, postero-lateral, lornba dreaptă, iar explorările clinico - paraclinice au condus la diagnosticul: Plăgi multiple toraco-abdominale perforante produse prin înjunghiere; Hemopneumotorax stâng compresiv; Traumatism cranio-cerebral minor grad II. GCS-14 puncte la internare; Plăgi frontale şi parietale; Plagă braţ stâng; Şoc hemoragie şi traumatic; Ischemie cerebrală întinsă (frontal şi parietal bilateral, nudei bazali, capsulă internă); Stare vegetativă.
Din acelaşi raport a mai rezultat că, leziunile au fost produse în dinamică prin lovire repetată cu corp înţepător-tăietor (cuţit sau orice obiect asemănător) ele interesând mai multe regiuni anatomice şi organe interne cu risc vital, iar instalarea stării vegetative constatate în evoluţia postoperatorie a fost consecinţa şocului hemoragie şi traumatic cu instabilitate hemodinamică majoră evidenţiată la internare prin hipotensiune arterială cu TA max. 60 mm Hg şi scăderea saturaţiei în oxigen a sângelui circulant. S-a concluzionat că, aceste fenomene au avut drept urmare scăderea dramatică a concentraţiei de oxigen la nivelul celulelor nervoase cu instalarea encefalopatiei hipoxice a cărei expresie clinică este starea vegetativă, stabilindu-se că, între leziunile traumatice constatate şi instalarea stării vegetative există legătură directă de cauzalitate.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 2011, a rezultat că, inculpatul prezintă tulburare mixtă de personalitate şi că are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat,
Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt având în vedere mijloacele de probă la care s-a făcut referire mai sus, din care rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei.
Prima instanţă a concluzionat că, în drept, fapta săvârşită de inculpatul D.V.N. - aşa cum a fost descrisă mai sus (constând în aceea că în data de 09 octombrie 2010, inculpatul, în timp ce se afla în imobilul situat în Bucureşti, sector 5, a lovit-o în mod repetat, cu un cuţit, pe partea vătămată B.F.R. provocându-i grave leziuni traumatice ce i-au pus viaţa în primejdie şi au determinat instalarea stării vegetative) - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută şi pedepsită de art 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. pentru care acesta va fi condamnat.
Tribunalul a stabilit că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor simplu, iar nu cea de tentativă la omor deosebit de grav, aşa cum în mod greşit s-a reţinut în actul de sesizare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 176 lit. a) C. pen. omorul este deosebit de grav atunci când a fost săvârşit prin cruzimi, adică printr-o acţiune violentă, cu ferocitate, care trezeşte în conştiinţa celor din jur un sentiment de oroare şi care a produs victimei suferinţe mari, chinuitoare, prelungite în timp, ce depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile legale la care s-a făcut referire mai sus, în condiţiile în care inculpatul a aplicat loviturile cu cuţitul într-un scurt interval de timp, lovituri ce s-au succedat aproape instantaneu, ceea ce demonstrează că aceasta nu a cauzat părţii vătămate alte suferinţe decât cele pe care le implică în mod firesc activitatea de ucidere, sub acest aspect fiind irelevantă împrejurarea -susţinută de acuzare în sprijinul reţinerii agravantei prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen. - că după agresiune s-a instalat şocul hemoragie şi traumatic ce au condus la starea vegetativă a victimei.
Prima instanţă a mai arătat că nu poate fi primită teza acuzării -susţinută în sprijinul reţinerii aceleiaşi agravante - în sensul că acţiunea inculpatului a inspirat oroare şi groază, atât părţii vătămate cât şi persoanelor care au aflat de comiterea faptei, întrucât partea vătămată a fost supusă unei traume psihice ca urmare a faptului că a fost agresată în momentul în care o avea în braţe pe minora sa, în condiţiile în care mijloacele de probă administrate în cauză nu au confirmat împrejurarea că inculpatul a lovit-o pe victimă cu cuţitul în timp ce aceasta o avea în braţe pe fiica sa.
În contextul reţinut, Tribunalul a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen. şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat în sensul celor învederate mai sus.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social şi modalitatea concretă de săvârşire a faptei, precum şi persoana inculpatului care a recunoscut şi regretat fapta săvârşită, este invalid fiind încadrat în gradul de handicap grav, prezentând tulburare mixtă de personalitate şi este cunoscut cu antecedente penale, manifestând perseverenţă infracţională.
În raport cu criteriile arătate, Tribunalul s-a orientat la pedeapsă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea, drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., apreciind că această pedeapsă este de natură a asigura atingerea scopului preventiv prev. de art. 52 C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii (ridicat la data de 09 octombrie 2010 cu ocazia cercetării la faţa locului şi ambalat într-un plic de hârtie).
Trecând la soluţionarea laturii civile a cauzei, prima instanţă a constatat că B.G. (tatăl părţii vătămate B.F.R.), în calitate de curator al acesteia, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro cu titlu de daune materiale şi echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro cu titlu de daune morale.
De asemenea, B.G., în aceeaşi calitate, a solicitat obligarea inculpatului la plata unei sume lunare, cu titlu de prestaţie periodică, în favoarea minorei D.N.D., fiica părţii vătămate B.F.R.
Tribunalul a mai constatat că Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni" Bucureşti, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca" şi Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş", s-au constituit părţi civile în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părţii vătămate B.F.P., după cum urmează:
- Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni" Bucureşti suma de 29.822,50 lei;
- Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca" suma de 2.898 lei; - Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş" suma de 15.714,654 lei.
În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de partea civilă B.G., Tribunalul, ţinând cont de înscrisurile depuse la dosar (filele 31-36 dosar instanţă), a apreciat că acestea au fost probate, în parte, doar până la cuantumul sumei de 6.642,31 lei.
În ceea ce priveşte daunele morale, solicitate de aceeaşi parte civilă, instanţa de fond s-a orientat la suma de 50.000 lei, apreciind că această sumă este rezonabilă şi de natură a asigura o justă reparaţie a prejudiciului moral suferit de partea vătămată B.F.R.
În sfârşit, având în vedere solicitarea părţii civile B.G. care a înţeles să susţină şi interesele minorei D.N.D., prima instanţă a apreciat că se impune obligarea inculpatului şi la plata sumei de 175 lei lunar, cu titlu de prestaţie periodică în favoarea minorei, începând cu data de 09 octombrie 2010 şi până la majoratul acesteia (calculată potrivit art. 94 alin. (3) C. fam., la 1/4 din venitul minim brut pe economie).
În acelaşi context, ţinând cont de disp. art. 17 C. proc. pen., Tribunalul - din oficiu - a apreciat că pentru o dezdăunare justă şi integrală a minorei D.N.D., se impune obligarea inculpatului şi la plata sumei de 50.000 lei, apreciind că această sumă este rezonabilă şi de natură a asigura o justă reparaţie a prejudiciului moral suferit de minoră.
În ceea ce priveşte despăgubirile civile solicitate de unităţile sanitare, la care s-a făcut referire mai sus, Tribunalul ţinând cont de înscrisurile aflate la dosar (filele 57-82 şi 95-98), le-a apreciat ca fiind întemeiate în integralitatea lor.
În consecinţă, constatând că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului, instanţa de fond, în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. anterior, a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor la care s-a făcut referire mai sus de către părţile civile cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că D.G.A.S.M.B. - C.S.S.M. ale Municipiului Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză,
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, considerând greşită soluţia instanţei de fond sub trei chestiuni, respectiv greşita schimbare a încadrării juridice, individualizarea pedepsei şi omisiunea aplicării unei pedepse complementare şi accesorii care se impunea a fi aplicată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 50 din 5 martie 2013 a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti,a desfiinţat, în parte, pe latură penală, sentinţa penală nr. 909 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti şi rejudecând, a dispus:
În baza art. 20 rap. la art. 174-176 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.V.N. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare.
A aplicat art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
În baza art 65 alin. (2) C. pen., a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuţitului folosit de inculpat ia săvârşirea infracţiunii (ridicat la data de 09 octombrie 2010 cu ocazia cercetării la faţa locului şi ambalat într-un plic de hârtie).
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate şi în speţă pe latura civilă şi cu privire la cheltuielile judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 lei.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor invocate de Ministerul Public, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 371 teza finală C. proc. pen., prima instanţă de control judiciar a constatat că apelul parchetului este fondat şi în consecinţă a fost admis, în condiţiile art. 379 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., în considerarea următoarelor argumente:
Cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice, Curtea a constatat că încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de inculpat este cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 176 lit. a) C. pen.
Cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de apel a apreciat că modalitatea de săvârşire a infracţiunii este una cu un grad de pericol social foarte ridicat, acesta derivând - în primul rând - din felul în care inculpatul a acţionat asupra fostei concubine împreună cu care avea un copil, pe care în prealabil a trântit-o la pământ, cu brutalitate, pentru a încerca să o imobilizeze, apoi a lovit-o, cu bestialitate, de mai multe ori, cu cuţitul, chiar şi în timp ce se afla cu spatele la acesta, pentru a-şi apăra copilul ce îl ţinea în braţe, josnicia inculpatului fiind fără margini.
Este de menţionat că urmare a acţiunii inculpatului, victima este nerecuperabilă, aflându-se şi în prezent în stare vegetativă.
Pe de altă parte prima instanţă de control judiciar a mai reţinut că, îndrăzneala, uşurinţa cu care inculpatul a acţionat pe fondul imposibilităţii de a-şi reprima pornirile agresive ca urmare a tulburărilor de personalitate de tip antisocial şi B. pe care le prezintă, denotă în acelaşi timp o predispoziţie foarte mare în comiterea actelor de violenţă îndreptate împotriva vieţii, acesta neaflându-se la prima faptă de acest fel.
De altfel, s-a reţinut că, însuşi inculpatul a recunoscut că, în urmă cu aproximativ 10 ani, pe fondul unor sentimente de gelozie, a înjunghiat-o de mai multe ori, cu un briceag, pe o fostă prietenă de-a sa, l.F., astfel că riscul comiterii altor fapte similare relevă, în opinia acestei instanţe, necesitatea aplicării unei pedepse cu mult mai severe, în scopul unei mai bune reeducări a acestuia.
Totodată, prima instanţă de control judiciar a opinat că, gradul de pericol social al faptei se impune a fi evaluat şi prin prisma circumstanţelor personale nefavorabile ale inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat de două ori la pedepse cu închisoarea.
Drept urmare, în raport de gravitatea faptei, de modalitatea excesiv de violentă a săvârşirii ei, de circumstanţele personale nefavorabile ale inculpatului, Curtea a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse mai severe, scopul preventiv şi educativ al acesteia putând fi realizat numai în acest fel, astfel că şi acest motiv de apel al Parchetului, fiind apreciat ca întemeiat, a fost admis ca atare.
Cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 64 lit. d) şi e) C. pen., condamnatului îi sunt interzise drepturile părinteşti, respectiv dreptul de a fi tutore sau curator, pe timpul executării pedepsei ori după executarea acesteia, în situaţia prevăzută de art. 65 C. pen.
Cum în speţă, inculpatul, a săvârşit fapta împotriva mamei copilului lor (în vârstă de 8 luni, la data săvârşirii faptei), dovedind prin aceasta o nesocotire a drepturilor părinteşti, a dat dovadă de nedemnitate în exercitarea drepturile părinteşti, Curtea a apreciat că se impune o restrângere a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C.penal, în sensul ca acesta să fie decăzut din aceste drepturi pentru o anumită perioadă de timp, după ce îşi va executa pedeapsa principală, apreciindu-se că, scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi realizat cu o mai mare eficienţă numai în acest mod, drept pentru care prima instanţă de control judiciar a admis şi acest motiv de apel.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul D.V. N.
Apărătorul a pus concluzii de admitere a recursului. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în temeiul căruia a solicitat desfiinţarea deciziei recurate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. e) C. proc. pen. întrucât instanţele de fond şi apel au încălcat dispoziţiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea inculpatului. Apărătorul a arătat că din raportul de expertiză medico legală psihiatrică efectuat în cauză rezultă că acesta prezintă tulburare mixtă de personalitate antisocială şi B., că are o predispoziţie mare pentru comiterea actelor de violenţă, pentru aceste motive solicitând internarea lui într-o clinică medicală în vederea efectuării unui tratament de specialitate.
În subsidiar a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., instanţa de fond apreciind în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor simplu, întrucât inculpatul nu a comis fapta săvârşind acte de cruzime.
În final a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor solicitate de partea vătămată întrucât a apreciat că acestea nu sunt dovedite.
Examinând recursul declarat de inculpatul prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării motivului de recurs invocat de inculpat prin apărător, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2) şi (2)1 C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod, prin urmare verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.).
În speţă, se constată că recurentul inculpat a formulat cu mai mult de 5 zile înaintea primului termen de judecată (06 septembrie 2013), respectiv la data de 04 aprilie 2013, un memoriu, prin care, fără a indica expres vreun caz de casare, a solicitat ca prim motiv de recurs, casarea hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă să se dispună rejudecarea cauzei ori menţinerea hotărârii primei instanţe, respectiv sentinţa penală nr. 909 din 23 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În acelaşi memoriu, în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată de către instanţa de apel în sensul reducerii cuantumului acesteia, inculpatul apreciind că prima instanţă de control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 72 C. pen.
Totodată în ziua judecării cauzei, cu ocazia dezbaterilor respectiv la termenul din 06 septembrie 2013, apărătorului acordându-i-se cuvântul pentru a pune concluzii în susţinerea recursului, acesta a invocat oral cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în temeiul căruia a solicitat desfiinţarea deciziei recurate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. e) C. proc. pen. apreciind că, instanţele de fond şi apel nu au avut în vedere dispoziţiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea acestuia. Apărătorul a mai arătat că din raportul de expertiză medico legală psihiatrică efectuat în cauză rezultă că inculpatul prezintă tulburare mixtă de personalitate [antisocială şi B.), că are o predispoziţie mare pentru comiterea actelor de violenţă, pentru aceste motive solicitând internarea sa într-o clinică medicală în vederea efectuării unui tratament de specialitate până la însănătoşirea sa.
A apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., instanţa de fond apreciind în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor simplu, întrucât inculpatul nu a comis fapta săvârşind acte de cruzime.
Cu privire la latura civilă a cauzei, acelaşi apărător a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor acordate părţii vătămate de către prima instanţă, întrucât acestea nu sunt dovedite.
Este de menţionat că, Legea, nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 5 martie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum. au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Cu privire la solicitarea recurentului inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen. în tentativă Ia infracţiunea de omor simplu prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., Înalta Curte constată că această critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., este nefondată, pentru următoarele considerente:
Acest aspect a fost invocat în apel şi a fost analizat în mod temeinic şi de către Curtea de Apel Bucureşti.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului D.V.N., astfel cum a fost stabilită prin decizia penală pronunţată de instanţa de apel şi, dealtfel, recunoscută de către inculpat corespunde normei de incriminare a faptei de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen.
Potrivit art. 176 alin. (1). lit. a) C. pen., există omor săvârşit prin cruzimi, reţinut în cauză sub forma tentativei, în situaţia în care făptuitorul concepe şi execută fapta, în aşa fel încât produce victimei suferinţe cu mult mai mari decât cele care le implică, în mod firesc, suprimarea violentă a vieţii.
Practica judiciară a consacrat noţiunea de „cruzimi", în înţelesul art. 176 lit. a) C. pen., ca fiind acea acţiune violentă, săvârşită într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, care imprimă oroare, groază atât victimei, cât şi persoanelor în a căror prezenţă se săvârşeşte ori care află pe alte căi despre comiterea ei.
Prin urmare, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită de instanţa de apel, inculpatul D.V.N. acţionând cu intenţia de a suprima viaţa victimei având în vedere atât obiectul folosit apt de a produce moartea, un cuţit, numărul mare a loviturilor aplicate victimei cu ferocitate şi deosebită intensitate producându-i acesteia suferinţe cu mult mai mari decât cele care le implică, în mod firesc, suprimarea violentă a vieţii, precum şi zonele vitale în care aceste lovituri au fost aplicate.
Cum în cauză rezultă că, partea vătămată a prezentat un număr de 13 plăgi perforante la nivel toraco - abdominal dar şi în zona capului, toate aceste lovituri fiind aplicate cu ferocitate şi deosebită intensitate, prima instanţă de control judiciar, în mod corect a constatat că, încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de inculpat este cea prevăzută de art. art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen.
De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, fapta a fost recunoscută de inculpat încă din cursul urmăririi penale, acesta declarând că pe fondul unei discuţii contradictorii legată de custodia copilului şi de o presupusă relaţie a părţii vătămate cu un alt bărbat, în timp ce se afla aşezat în căruciorul cu rotile, având ambele picioare amputate, fiind deranjat de susţinerile părţii vătămate„s-a enervat" şi a apucat-o cu mâna stângă de haine pe aceasta, iar cu mâna dreaptă a luat un cuţit de bucătărie, aflat pe o măsuţă situată în apropierea sa, cu care a început să o lovească. în acest context, partea vătămată s-a ridicat de pe canapea şi l-a împins pe inculpat, răsturnând scaunul cu rotile, concomitent inculpatul trăgând-o spre el, ambele părţi căzând la pământ, după care inculpatul a continuat să o lovească pe partea vătămată, la întâmplare, de mai multe ori, cu acelaşi obiect în mai multe zone ale corpului, după agresiune instalându-se şocul traumatic şi hemoragie ce au condus la starea vegetativă a victimei.
Modul în care inculpatul a acţionat, obiectul vulnerant pe care l-a folosit, zonele vizate prin aplicarea loviturilor, ca şi urmarea produsă, corespund atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv tentativei la infracţiunea de omor calificat si nu tentativei la infracţiunea de omor simplu.
Trebuie precizat că, în temeiul art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.
Ca atare, critica privind încadrarea juridică a faptei poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cu respectarea celorlalte condiţii cerute de lege, însă, Înalta Curte constată că soluţia de condamnare este legală, fapta săvârşită de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracţiunii reţinută în sarcina acestuia, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 176 lit. a) C. pen. astfel cum instanţa de apel a reţinut, aplicând legea în mod corect.
Cu privire la solicitarea de achitare a inculpatului în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât instanţele de fond şi apel au încălcat dispoziţiile art. 48 C. pen. referitoare la iresponsabilitatea inculpatului, deşi această critică se poate circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu poate fi supusă examinării de către instanţa de recurs pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 pct 172 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii. Este de menţionat că, acest caz de casare a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului său odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condiţii care însă nu au fost respectate de inculpat, întrucât critica circumscrisă acestui acest caz de casare nu a fost invocată în. scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, fiind susţinută numai oral de apărător în ziua judecăţii.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul inculpat a criticat decizia penală pronunţată de instanţa de apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare şi inadecvată în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de control judiciar a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac ordinară a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acest caz de casare a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului despăgubirilor acordate părţii vătămate de instanţa de fond apreciind că acestea nu sunt dovedite, este de asemenea neîntemeiată, întrucât cuantumul despăgubirilor materiale şi morale vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. rămase în vigoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, acesta fiind un atribut exclusiv al instanţei de judecată şi nu o chestiune de drept care să fie aptă să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
De altfel, din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că una din necesităţile ce au determinat emiterea acestei legi a fost transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o curte de casaţie, astfel că este lipsit de sens a proroga incidenţa unor cazuri de casare asupra unor probleme ce exced conţinutului acestora.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.N. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.N. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2610/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2666/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
