ICCJ. Decizia nr. 2665/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2665/2013
Dosar nr. 656/1/2013
Şedinţa publică din 10 septembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
l. Prin sentinţa penală nr. 231 din 21 octombrie 2011 a Tribunalului Prahova, secţia penală, alături de inculpaţii P.G.V. şi S.N., a fost condamnat inculpatul M.M. la pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cazul ambelor infracţiuni reţinându-se şi art. 320 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) şi art. 76 C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiilor art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. cu excepţia drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de executat perioada reţinerii şi arestării sale preventive începând cu data de 13 aprilie 2011 la zi.
În baza dispoziţiilor art. 861 alin. (1) C. pen. s-a dispus pentru toţi inculpaţii suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de câte 5 ani pentru fiecare, calculat conform art. 862 C. pen. şi obligarea inculpaţilor să respecte măsurile prev. de art. 863 alin. (1) C. pen., respectiv:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu;
b) să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea din deplasare;
c) să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări;
d) să comunice aceluiaşi serviciu de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate fiecărui inculpat pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 350 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare preventivă din 14 aprilie 2011 (P.G.V.), din 14 aprilie 2011 (M.M.) şi din 5 mai 2011 (S.N.) emise de Tribunalul Prahova.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul M.M., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
2. Prin decizia penală din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 351 din 21 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, care a fost desfiinţată, în parte, în sensul că a fost înlăturată de la încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor P.G.V., S.N. şi M.M. circumstanţele atenuante prev. de art. 74-art. 76 C. pen. şi menţinute pedepsele aplicate de instanţa de fond, în cuantumul şi modalitatea de executare.
Totodată, au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M. împotriva sentinţei susmenţionate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploieşti, care a criticat-o din prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor M.M., P.G.V. şi S.N., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi dispunerea executării acestora în regim de detenţie.
3. Prin decizia penală nr. 2845 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4270/105/2011, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 27 din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a casat, în parte, decizia atacată şi sentinţa penală nr. 351 din 21 octombrie 2011 a Tribunalului Prahova, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor M.M., P.G.V. şi S.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi cu privire la modalitatea de executare a pedepselor rezultante.
În rejudecare, s-au descontopit pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor care au fost repuse în individualitatea lor.
Totodată, s-a majorat de la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pedepsele aplicate celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, menţinându-se celelalte pedepse aplicate inculpaţilor.
Potrivit art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele de câte 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu celelalte pedepse aplicate inculpaţilor, dispunându-se ca inculpatul M.M., alături de coinculpaţii P.G.V. şi S.N., să execute pedepse rezultante de câte 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
Totodată, a fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen., urmând ca inculpaţii să execute pedepsele rezultante în regim de detenţie.
Conform art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-au menţinut, în rest, celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
4. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 30 ianuarie 2013, sub nr. 656/1/2013, condamnatul M.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 2845 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4270/105/2011.
Cererea, formulată prin apărător, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., în argumentare susţinându-se că, la data la care s-a judecat cauza în recurs, 4 septembrie 2012, contestatorul nu s-a putut prezenta în instanţă din motive obiective, întrucât încă din luna iulie 2012 se afla în Spania, unde lucra în baza unui contract de muncă, şi nici nu a putut încunoştinţa instanţa despre acest aspect deoarece singurii membri ai familiei sale rămaşi în România erau tatăl, în vârstă de 62 de ani şi cu grave probleme de sănătate, şi fiul său minor.
S-a mai arătat că, deşi contestatorul îşi angajase un apărător ales care să îi acorde asistenţă judiciară în recurs, acesta, din motive necunoscute, nu s-a prezentat în faţa instanţei supreme, astfel că, practic, a fost lipsit de apărare.
În dovedirea cererii au fost depuse: contractul de muncă încheiat de contestator cu angajatorul spaniol I.G.M., certificatul de înregistrare a cetăţeanului Uniunii eliberat de autorităţile spaniole, precum şi comunicarea contractului de muncă, lucrare sau serviciu cu normă întreagă contractat de contestator în Spania la data de 6 septembrie 2012, toate înscrisurile fiind traduse în limba română.
În vederea soluţionării cererii de contestaţie în anulare, a fost ataşat Dosarul nr. 4270/105/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care s-a pronunţat decizia contestată.
Prin încheierea din 14 mai 2013, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de condamnatul M.M. , reţinându-se că cererea a fost formulată în termen, în raport cu data punerii în executare a deciziei atacate, motivele invocate se încadrează în cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen. pentru care se poate introduce contestaţie în anulare şi că se invocă în sprijinul contestaţiei dovezi.
La termenul de dezbateri din 10 septembrie 2013, apărătorul ales al contestatorului a susţinut cererea de contestaţie astfel cum a fost formulată, reiterând oral argumentele expuse în scris, concluziile sale şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al contestatorului fiind redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând temeinicia cererii de contestaţie în anulare formulată de contestatorul M.M., Înalta Curte constată ca aceasta este nefondată având în vedere următoarele argumente:
Potrivit art. 386 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de încunoştinţa instanţa despre aceasta împiedicare.
Incidenţa acestui caz de contestaţie în anulare implică următoarele condiţii:
a) dovedirea împrejurării că partea a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza şi, cumulativ,
b) dovedirea împrejurării că partea a fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
Din analiza actelor depuse de contestator în argumentarea cererii de contestaţie în anulare (contractul de muncă încheiat de contestator cu angajatorul spaniol I.G.M., certificatul de înregistrare a cetăţeanului Uniunii eliberat de autorităţile spaniole, precum şi comunicarea contractului de muncă, lucrare sau serviciu cu normă întreagă contractat de contestator în Spania la data de 6 septembrie 2012) rezultă ca fiind dovedit faptul că, la data judecării cauzei în recurs, 4 septembrie 2012, condamnatul M.M. s-a aflat în imposibilitate obiectivă de prezentare în instanţă întrucât era plecat din ţară, aflându-se pe teritoriul Spaniei încă din data de 6 august 2012.
Aceleaşi documente nu fac însă şi dovada imposibilităţii contestatorului de a anunţa instanţa de recurs despre faptul împiedicării prezentării sale în instanţă la acelaşi termen de judecată, rezidenţa într-un stat străin neconstituind, prin ea însăşi, o împiedicare certă şi absolută a posibilităţilor rezidentului de comunicare cu autorităţile statului naţional.
Cum în speţă contestatorul nu a făcut dovada concretă că, la data de referinţă, aflându-se pe teritoriul Spaniei, a fost în imposibilitate de a comunica instanţei de recurs, prin una dintre modalităţile posibile (poştă, fax, e-mail), faptul neprezentării sale la termenul de judecată (4 septembrie 2012), în cauză nu este îndeplinită cea de a doua condiţie cumulativă prev. de art. 386 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., astfel încât nu se poate vorbi despre incidenţa cazului prevăzut de textul de lege precitat.
Sub acelaşi aspect se constată că susţinerile contestatorului privind lipsa nejustificată a apărătorului ales pe care îl angajase anterior plecării din ţară nu constituie dovezi ale împiedicării de comunicare invocate, acestea constituind elemente colaterale care nu pot avea incidenţă în raport cu cazul invocat şi care nici nu au fost dovedite în vreun fel.
Deopotrivă, nici starea de minoritate a fiului contestatorului la data judecării cauzei în recurs şi nici precaritatea stării de sănătate a tatălui acestuia de la acelaşi moment nu pot constitui dovezi ale împiedicării prev. de art. 386 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, contestatorul nu a făcut dovada imposibilităţii în care s-a aflat de a anunţa instanţa chiar şi din Spania, iar aspectele invocate nu au fost dovedite.
Pe cale de consecinţă, faţă de argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., motiv pentru care cererea de contestaţie în anulare va fi respinsă ca nefondată.
Având în vedere şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul M.M. împotriva deciziei penale nr. 2845 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4270/105/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2661/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2822/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
