ICCJ. Decizia nr. 2822/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2822/2013

Dosar nr. 42296/3/2012

Şedinţa publică din 23 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 830 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii:

- M.D., domiciliat în Bucureşti, la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în condiţiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.;

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a constatat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în prezenta cauză (acte materiale din 06 iulie 2012) este concurentă cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului M.D. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 10 an pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe prin sentinţa penală nr. 839 din 03 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 26104/3/2012, definitivă prin neapelare.

În baza art. 36 alin. (2) C. pen. rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen, cu aplicarea art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 75 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu pedeapsa 7 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 839 din 03 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 26104/3/2012, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a măsurii arestării preventive de la 10 octombrie 2012 la zi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.D.

În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpatul M.D. a sumei de 80 lei, sumă obţinută din vânzarea dozelor de heroină.

Conform art. 35 alin. (4) C. pen. a menţinut măsura de siguranţă dispusă faţă de inculpatul M.D. prin sentinţa penală nr. 839/03 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 26104/3/2012, constând în confiscarea sumei de 100 de lei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A dispus anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 839 din 03 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 26104/3/2012 şi emiterea unui nou M.E.P.Î., conform dispoziţiilor prezentei sentinţe.

- N.S., domiciliată în Bucureşti, sector 1, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe ni pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.;

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani, calculat de la data rămâneriidefinitive a prezentei sentinţe.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- de se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti conform programului stabilit de consilierul de probaţiune.

- de a anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea.

- de a comunica şi justifica schimbarea locului de muncă.

- de a comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

- de a nu lua legătura cu inculpaţii M.D., B.I. şi P.D.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea suspendării.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei N.S., dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză, dispoziţie executorie conform art. 350 alin. (4) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a constatat prevenţia inculpatei N.S. de la 10 octombrie 2012 la data punerii efective în libertate.

În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpata N.S. a sumei de 80 lei, sumă obţinută din vânzarea dozelor de heroină.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

- B.I., cu domiciliul în Bucureşti, sector 1, la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în condiţiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi a măsurii arestării preventive de la 10 octombrie 2012 la zi.

În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.I. a sumei de 80 lei, sumă obţinută din vânzarea dozelor de heroină.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

- P.M. zis „M", domiciliat în Bucureşti, sector 5, la pedeapsa principală de 4 (patru) ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C . pen., rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 7 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- de se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti conform programului stabilit de consilierul de probaţiune.

- de a anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea.

- de a comunica şi justifica schimbarea locului de muncă.

- de a comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

- de a nu va lua legătura cu inculpaţii M.D., N.S. şi P.D.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., referitoare la revocarea suspendării.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.M., dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză, dispoziţie executorie conform art. 350 alin. (4) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.M. durata arestării preventive de la 10 octombrie 2012 până la data punerii efective în libertate.

În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.M. a sumei de 90 lei, sumă obţinută din vânzarea dozelor de heroină.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 700 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că,

Prin rechizitoriul nr. 1341/D/P/2012 din data de 31 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor M.D., N.S., B.I. şi P.M., sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., relative la forma continuată a activităţii infracţionale.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, cu privire la inculpatul M.D. s-a reţinut că la data de 06 iulie 2012, ora 12:00, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,09 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 06 iulie 2012, ora 16:30, a vândut aceluiaşi colaborator „I.I.", cantitatea de 0,07 grame heroină cu suma de 40 lei, fapte pedepsite cu închisoare de la 10 ani la 20 ani.

Cu privire la inculpata N.S. s-a reţinut în fapt în actul de sesizare a instanţei că la data de 02 august 2012, ora 08:30 a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,05 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 02 august 2012, ora 14:00 a vândut tot colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,05 grame heroină cu suma de 40 lei, fapte pedepsite cu închisoare de la 10 ani la 20 ani.

Inculpatul B.I. a fost trimis în judecată pentru acelaşi gen de activităţi infracţionale, actul de sesizare reţinând în sarcina sa că la data de 17 iulie 2012 a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,09 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 20 iulie 2012, a vândut colaboratorului C. proc. civ. menţionat şi cantitatea de 0,11 grame heroină cu suma de 40 lei, fapte pedepsite cu închisoare de la 10 ani la 20 ani.

De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M., reţinându-se în sarcina sa că la data de 30 iunie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,04 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 23 iunie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,02 grame heroină cu suma de 50 lei, fapte pedepsite cu închisoare de la 10 ani la 20 ani.

Din analiza succintă a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că la data de 05 iunie 2012, organele de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul Zonal III s-au sesizat cu privire la faptul că există indicii temeinice referitoare la săvârşirea unor infracţiuni de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 de către persoane cunoscute sub apelativele de „Ş.", „R.", „V." şi „M.", precum şi de alte persoane din anturajul acestora, faptele constând în vânzarea în mod constant de heroină în zonele Ferentari şi Gara de Nord.

Din procesele-verbale existente la filele 5-9 din dosarul de urmărire penală a rezultat că în urma informaţiilor deţinute referitoare la activitatea de comercializare a drogurilor, s-a procedat la efectuarea unei activităţi de supraveghere operativă a zonelor respective, în vederea depistării peroanelor care frecventează aceste locaţii, cu preocupări pe linia traficului cu substanţe stupefiante.

Pentru identificarea şi depistarea persoanelor implicate în activitatea de trafic cu substanţe stupefiante, prin Ordonanţa nr. 50/A din 01 iunie 2012 s-a dispus introducerea în cauză a unui investigator şi a unui colaborator al acestuia, precum şi autorizarea cumpărării sub supravegherea investigatorului „P.I." de către colaboratorul „I.I." a cantităţii de 50 de grame de heroină de la persoanele suspecte, autorizaţia fiind valabilă de la 11 iunie 2012 la 09 august 2012.

În temeiul acestei autorizaţii, la data de 06 iulie 2012, în jurul orei 12.00, colaboratorul cu nume de cod I.I. s-a întâlnit cu investigatorul „P.I." în zona din sectorul 1, unde, după ce a fost percheziţionat corporal, i s-a înmânat suma de 40 de lei pentru cumpărarea de heroină de la persoanele suspecte. In continuare, lucrătorii operativi din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, Serviciul Antidrog au format un dispozitiv de supraveghere în zona imobilului de la nr. 36 situat în sector 1, iar colaboratorul I.I. s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe Calea G., până în dreptul imobilului respectiv, unde a şi intrat. în curtea imobilului s-a întâlnit cu inculpatul M.D., zis „D." căruia i-a dat suma de 40 de lei, iar acesta a plecat, revenind însă după un interval scurt de timp cu o doză de heroină pe care i-a dat-o colaboratorului. Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 iulie 2012 rezultă că proba conţine 0,09 grame heroină.

C. proc. civ.în mod similar, în aceeaşi zi, în jurul orei 16.30, colaboratorul cu nume de cod „I.I." s-a întâlnit cu investigatorul „P.I." în zona din sectorul 1, unde, după ce a fost percheziţionat corporal, i s-a înmânat suma de 40 de lei pentru cumpărarea de heroină de la persoanele suspecte.

În continuare, lucrătorii operativi din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, Serviciul Antidrog au format un dispozitiv de supraveghere în zona imobilului de la nr. 36 situat în sector 1, iar colaboratorul cu nume de cod „I.I." s-a "deplasat sub supravegherea investigatorului, pe Calea Griviţei, până în dreptul imobilului respectiv, unde a şi intrat. în curtea imobilului s-a întâlnit cu inculpatul M.D., zis „D." căruia i-a dat suma de 40 de lei, iar acesta a plecat, revenind însă după un interval scurt de timp cu o doză de heroină pe care i-a dat-o colaboratorului. Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 iulie 2012 rezultă că proba conţine 0,07 grame heroină.

Folosind acelaşi mod de lucru autorizat de lege, s-a stabilit că inculpata N.S., la data de 02 august 2012, ora 08:30 a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,05 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 02 august 2012, ora 14:00 a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,05 grame heroină cu suma de 40 lei, că inculpatul B.I., la data de 17 iulie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,09 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 20 iulie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,11 grame heroină cu suma de 40 lei şi că inculpatul P.M., - la data de 30 iunie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,04 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 23 iunie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,02 grame heroină cu suma de 50 lei.

Situaţia de fapt a fost reţinută în sarcina fiecăruia dintre cei patru inculpaţi pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procese verbale de constatare, procesele verbale de percheziţie corporală, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, procesele verbale de redare a imaginilor video şi a convorbirilor audio, procesele verbale de consemnare a declaraţiilor colaboratorului I.I., procesele verbale întocmite de investigatorul cu nume de cod „P.I.", mediile de stocare a datelor din mediul ambiental ataşate dosarului de urmărire penală.

După verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei, la termenul de judecată din 26 noiembrie 2012 inculpaţii au arătat personal că doresc ca judecata cauzei să aibă loc în temeiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., referitoare la procedura de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Faţă de manifestarea de voinţă a celor patru inculpaţi instanţa a procedat la audierea acestora în temeiul dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. pen., declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosar sub formă de proces-verbal.

C. proc. civ. din declaraţia inculpatului P.M. rezultă că acesta a recunoscut comiterea faptelor pentru care este cercetat.

Audiat în faţa instanţei de judecată inculpatul a arătat: „Ştiu pentru ce sunt cercetat şi arăt că este adevărat că am vândut heroină cu suma de 40 lei doza. Precizez însă că am cumpărat şi eu la rândul meu heroină de la un băiat, însă cu scopul de a o consuma alături de cumpărătorul meu". Inculpata N.S. a arătat în faţa instanţei de judecată: „Ştiu pentru ce am fost trimisă în judecată şi precizez că recunosc faptele reţinute în sarcina mea în modalitatea arătată în rechizitoriu. Este adevărat că am vândut în cursul lunii august 2012, două doze de heroină cu suma de 40 lei fiecare, unei persoane de sex masculin pe care o cunoşteam din vedere."De asemenea şi inculpatul M.D. a recunoscut participarea sa la comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, arătând că a vândut două doze de heroină, însă nu cu scopul de a se îmbogăţi. Conform celor declarate de acest inculpat: „la rândul meu am cumpărat acele două doze, iar suma de bani pe care am încasat-o de la cumpărător am restituit-o celui de la care am cumpărat eu dozele, păstrând suma de 5 lei pentru ambele doze vândute în aceeaşi zi".

La rândul său, inculpatul B.I., deşi nu a recunoscut în cursul urmăririi penale participarea sa la comiterea faptelor incriminate de Legea nr. 143/2000, în faţa instanţei de judecată a revenit asupra poziţiei iniţiale, arătând că doreşte să fie judecat în condiţiile procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.

Inculpatul a declarat în faţa instanţei, la termenul din 26 noiembrie 2012 că: „Doresc să beneficiez de prevederile procedurii de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei şi nu am avut această poziţie în cursul urmăririi penale deoarece nu mi s-a prezentat întregul material probator. Precizez că I.I. mi-a dat bani să cumpăr heroină, eu nefiind consumator. Mi-a solicitat acest serviciu ca urmare a faptului că persoana care vindea droguri nu dorea să-i vândă acestuia heroină".

Examinând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., prin raportare la declaraţiile celor patru inculpaţi, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Cu privire la inculpatul M.D.

Pe data de 06 iulie 2012, ora 12.00, inculpatul M.D. zis „D." a vândut colaboratorului cu nume de cod „I.I." cantitatea de 0,9 grame heroină cu suma de 40 lei, iar în jurul orei 16.30 a vândut aceleiaşi persoane cantitatea de 0,07 grame heroină cu suma de 40 lei.

Conform celor precizate în considerentele anterioare, pentru identificarea şi depistarea persoanelor implicate în activitatea de trafic cu substanţe stupefiante, prin Ordonanţa nr. 50/A din 01 iunie 2012 s-a dispus introducerea în cauză a unui investigator şi a unui colaborator al acestuia, precum şi autorizarea cumpărării sub supravegherea investigatorului „Popa Ion" de către colaboratorului C. proc. civ.„I.I." a cantităţii de 50 de grame de heroină de la persoanele suspecte, autorizaţia fiind valabilă de la 11 iunie 2012 la 09 august 2012.

În temeiul acestei autorizaţii, la data de 06 iulie 2012, înjurai orei 12.00, colaboratorul cu nume de cod I.I. s-a întâlnit cu investigatorul „P.I." în zona din sectorul 1, unde, după ce a fost percheziţionat corporal, i s-a înmânat suma de 40 de lei pentru cumpărarea de heroină de la persoanele suspecte. In continuare, lucrătorii operativi din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, Serviciul Antidrog au format un dispozitiv de supraveghere în zona imobilului 6 situat în sector 1, iar colaboratorul I.I. s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe Calea G., până în dreptul imobilului respectiv, unde a şi intrat. în curtea imobilului s-a întâlnit cu inculpatul M.D., zis „D." căruia i-a dat suma de 40 de lei, iar acesta a plecat, revenind însă după un interval scurt de timp cu o doză de heroină pe care i-a dat-o colaboratorului. Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 iulie 2012 rezultă că proba conţine 0,09 grame heroină.

În mod similar, în aceeaşi zi, înjurai orei 16.30, colaboratorul cu nume de cod „I.I." s-a întâlnit cu investigatorul „P.I." în zona din sectorul 1, unde, după ce a fost percheziţionat corporal, i s-a înmânat suma de 40 de lei pentru cumpărarea de heroină de la persoanele suspecte. în continuare, lucrătorii operativi din cadrai B.C.C.O. Bucureşti, Serviciul Antidrog au format un dispozitiv de supraveghere în zona imobilului situat în sector 1, iar colaboratorul I.I. s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe Calea G., până în dreptul imobilului respectiv, unde a şi intrat. în curtea imobilului s-a întâlnit cu inculpatul M.D., zis „D." căruia i-a dat suma de 40 de lei, iar acesta a plecat, revenind însă după un interval scurt de timp cu o doză de heroină pe care i-a dat-o colaboratorului. Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 iulie 2012 rezultă că proba conţine 0,07 grame heroină.

Acţiunea de cumpărare a substanţelor stupefiante de către colaboratorul cu nume de cod „I.I." este înregistrată pe suport optic şi rezultă şi din procesul verbal de redare a înregistrărilor din data de 06 iulie 2012.

Instanţa de fond a apreciat că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale au fost confirmate prin declaraţia dată de inculpat în cursul judecăţii, acesta recunoscând vânzarea celor două doze de heroină către colaboratorul sub acoperire.

Instanţa de fond a apreciat că în drept, faptele inculpatului M.D., constând în aceea că pe data de 06 iulie 2012, ora 12.00, a vândut colaboratorului cu nume de cod „I.I." cantitatea de 0,9 grame heroină cu suma de 40 lei, iar în jurul orei 16.30 a vândut aceleiaşi persoane cantitatea de 0,07 grame heroină cu suma de 40 lei au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile stării de recidivă mare postexecutorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., primul termen reprezentându-l condamnarea la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 621 din 25 mai 2006 a Tribunalului Bucurşeti, secţia a II-a penală.

Elementul material al infracţiunii prev. de art. 2 al Legii nr. 143/2000 constă în săvârşirea alternativă, fără drept, a uneia din următoarele activităţi: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că vinovăţia inculpatului, în contextul faptelor expuse, îmbrăcând forma intenţiei directe prev. de art. 19 alin .(1) pct. l lit. a) C. pen. a fost dovedită cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de constatare, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, procesele-verbale de redare a imaginilor şi a convorbirilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.

Cu privire la inculpata N.S. s-a reţinut că:

La data de 02 august 2012, ora 08.30 inculpata N.S. a vândut colaboratorului cu nume de cod „I.I." cantitatea de 0,05 grame heroină cu suma de 40 lei, iar în jurul orei 14.00 a vândut aceluiaşi colaborator cantitatea de 0,05 grame heroină cu suma de 40 lei.

Conform procesului-verbal aflat la fila 73 dosar de urmărire penală, rezultă că la data de 02 august 2012, în jurul orei 08.00, echipa formată din mai mulţi lucrători operativi din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O.B. - Serviciul Antidrog, Biroul Zonal 3 s-au deplasat în zona, sector 1, cu scopul de a se întâlni cu colaboratorul „I.I." în vederea unei cumpărări supravegheate de heroină. Colaboratorul a fost percheziţionat corporal amănunţit, fără a se găsi asupra sa bani, bunuri, alte valori sau substanţe interzise la deţinere prin lege, după care i s-a dat suma de 40 lei, cu scopul de a cumpăra de la „Simona" sau de la o altă persoană din zonă o doză de heroină. În continuare s-a montat asupra colaboratorului aparatura de înregistrare audio-video, echipa deplasându-se apoi în Strada M.V., unde locuieşte numita S. Din conţinutul aceluiaşi proces verbal s-a mai reţinut că „I.I." a intrat apoi în curtea imobilului pentru a cumpăra o doză de heroină de la numita S., iar după un interval scurt de timp a ieşit, având asupra sa o punguţă răsucită la un capăt şi lipită prin ardere

Menţiunile procesului verbal întocmit de lucrătorii operativi din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O.B. - Serviciul Antidrog, Biroul Zonal 3 au fost confirmate de menţiunile procesului-verbal de redare a declaraţiei colaboratorului cu nume de cod „I.I." (fila 78 dosar de urmărire penală).

Conform acestui proces-verbal, colaboratorul s-a deplasat în curtea imobilului şi a intrat într-o cameră situată în spatele curţii pe partea dreaptă, unde a întâlnit-o pe „S.", căreia i-a dat suma de 40 de lei pentru o doză de heroină. Aceasta a luat banii şi mi-a dat doza de heroină. După ce am luat doza de heroină am părăsit zona şi m-am deplasat la locul stabilit cu poliţiştii, cărora le-am predat doza de heroină, după care mi-a fost efectuat un control corporal în urma căruia că nu au fost găsite asupra mea sume de bani, bunuri, valori sau substanţe interzise la deţinere prin lege."

Cumpărarea dozei de heroină de la inculpata N.S. de către colaboratorul cu nume de cod „I.I." în dimineaţa zilei de 02 august 2012 este demonstrată şi prin procesul verbal de redare a convorbirii înregistrate cu ajutorai aparaturii purtate de colaborator cu ocazia actului de cumpărare.

Colaborator: Ce faci, mă?. Hai că stau aici. Îţi dau mă banii?

Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 august 2012 a rezultat că proba conţine 0,05 grame heroină.

Folosind acelaşi procedeu operativ de depistare a persoanelor implicate în activităţi de trafic cu substanţe stupefiante, pe data de 02 august 2012, înjurai orelor 14.00, colaboratorul cu nume de cod „I.I." s-a întâlnit cu poliţiştii în zona Străzii B.M. pentru a se deplasa alături de aceştia în scopul de a cumpăra o doză de heroină de la numita „S.", care locuieşte pe strada din sectorul 1.

Din conţinutul procesului-verbal de redare a declaraţiei colaboratorului cu nume de cod „I.I.", aflat la fila 91 dosar de urmărire penală, colaboratorul s-a deplasat în curtea imobilului şi a intrat într-o cameră situată în spatele curţii pe partea dreaptă, unde a întâlnit-o pe „S.", căreia i-a dat suma de 40 de lei pentru o doză de heroină, aceasta a luat banii şi mi-a dat doza de heroină. După ce am luat doza de heroină am părăsit zona şi m-am deplasat la locul stabilit cu poliţiştii, cărora le-am predat doza de heroină, după care mi-a fost efectuat un control corporal în urma căruia că nu au fost găsite asupra mea sume de bani, bunuri, valori sau substanţe interzise la deţinere prin lege."

Existenţa celui de-al doilea act de vânzare comis de inculpata N.S. pe data de 02 august 2012 ora 14.30 a rezultat şi din procesul verbal de redare a discuţiilor purtate cu ocazia efectuării cumpărării supravegheate de heroină (fila 92 dosar de urmărire penală).

Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 august 2012 a rezultat că proba conţine 0,05 grame heroină.

Instanţa de fond a apreciat că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale s-au coroborat cu poziţia inculpatei, aceasta arătând în mod constant că a vândut cele două doze de heroină către colaboratorul cu nume de cod I.I. Conform celor susţinute în cursul urmăririi penale la data de 10 octombrie 2012 (declaraţie, fila 25 dosar de urmărire penală): „ arăt că recunosc că am vândut în luna august 2012 două bile de heroină pe care le luasem de la soţul meu, G.R., care se droghează. Le-am vândut pentru că nu aveam bani, cu suma de 40 de lei. De asemenea, în faţa instanţei de judecată inculpata a păstrat aceeaşi poziţie, susţinând că „este adevărat că am vândut în cursul lunii august 2012 două doze de heroină cu suma de 40 de lei pentru fiecare, unei persoane de sex masculin"

Instanţa de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatei N.S., constând în aceea că pe data de 02 august 2012, ora 08.30 a vândut colaboratorului cu nume de cod „I.I." cantitatea de 0,05 grame heroină cu suma de 40 lei, iar în jurul orei 14.00 a vândut aceluiaşi colaborator cantitatea de 0,05 grame heroină cu suma de 40 lei, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)"C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că mijloacele de probă au demonstrat şi în cazul inculpatei N.S. existenţa celor două tranzacţii succesive ce au avut loc pe data de 02 august 2012, inculpata primind de la colaboratorul cu nume de cod I.I. sume de bani în schimbul unor punguţe, conţinând heroină, aspect ce reiese din concluziile celor două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică dispuse în cauză.

Totodată, prima instanţă a reţinut că, vinovăţia inculpatei, în contextul faptelor expuse, îmbrăcând forma intenţiei directe prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., a fost dovedită cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, inculpata acceptând să comercializeze substanţe stupefiante pentru a obţine sume de bani.

Cu referire la inculpatul B.I. s-a reţinut că:

Mijloacele de probă administrate au demonstrat că la data de 17 iulie 2012, acest inculpat a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,09 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 20 iulie 2012, a vândut tot colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,11 grame heroină cu suma de 40 lei.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă în sarcina inculpatului B.I. a fost demonstrată de procesele-verbale întocmite de lucrătorii din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O.B. - Serviciul Antidrog, Biroul Zonal 3 (filele 109-110 dosar de urmărire penală), menţiunile acestora fiind confirmate de procesul verbal de redare a declaraţiei colaboratorului cu nume de cod „I.I.", precum şi de procesul verbal de redare a discuţiilor purtate între colaborator şi inculpat cu ocazia actului material din data de 17 iulie 2012.

Conform procesului-verb al de redare a declaraţiei date de colaboratorul cu nume de cod „I.I.", pe data de 17 iulie 2012, în jurul orelor 15.00, colaboratorul s-a întâlnit cu poliţiştii în zona Străzii M.V., pentru a efectua alături de aceştia o cumpărare supravegheată de heroină. După ce mi-a fost efectuat un control corporal, în urma căruia nu au fost găsite asupra mea sume de bani, bunuri, valori sau substanţe interzise la deţinere prin lege, poliţiştii mi-au înmânat suma de 40 de lei pentru a cumpăra o doză de heroină de la numitul „I.", ce locuieşte într-un imobil pe Calea Griviţei nr. 54, Sector 1 şi este implicat în activităţi de trafic de droguri. M-am deplasat în curtea imobilului cu numărul 54, unde l-am întâlnit pe „I.", căruia i-am dat suma de 40 de lei şi i-am cerut o doză de heroină. Acesta a luat banii şi a traversat strada vizavi şi a intrat în curtea imobilului situat pe Calea G. După aproximativ 10 minute „I." mi-a adus doza de heroină şi am părăsit zona cu doza de heroină cumpărată de la „I." În continuare m-am deplasat la locul stabilit cu poliţiştii cărora le-am dat doza de heroină, după care mi-a fost efectuat un control corporal în urma căruia nu au fost găsite asupra mea sume de bani, bunuri, valori sau substanţe interzise la deţinere prin lege."

Cu privire la actul material din data de 20 iulie 2012, din conţinutul procesului-verbal ataşat la fila 128 dosar de urmărire penală a rezultat că pe data menţionată anterior, in jurul orelor 08.30) colaboratorului s-a întâlnit cu poliţişti în zona Străzii M.V., pentru a efectua alături de aceştia o cumpărare supravegheată de heroină., După ce mi-a fost efectuat un control corporal, în urma căruia nu au fost găsite asupra mea sume de bani, bunuri, valori sau substanţe interzise la deţinere prin lege, poliţiştii mi-au înmânat suma de 40 de lei pentru a cumpăra o doză de heroină de la numitul „Ion", ce locuieşte într-un imobil din sector 1 şi este implicat în activităţi de trafic de droguri. M-am deplasat în curtea imobilului cu numărul 54, unde l-am întâlnit pe „I.", căruia i-am dat suma de 40 de lei şi i-am cerut o doză de heroină. Acesta a luat banii şi s-a deplasat pe Calea G., unde a intrat în curtea imobilului. După aproximativ 10 minute „I." mi-a adus doza de heroină şi am părăsit zona cu doza de heroină cumpărată de la „I." În continuare m-am deplasat la locul stabilit cu poliţiştii, cărora le-am dat doza de heroină, după care mi-a fost efectuat un control corporal în urma căruia nu au fost găsite asupra mea sume de bani, bunuri, valori sau substanţe interzise la deţinere prin lege."

Cele două acte materiale reţinute în sarcina inculpatului B.I. sunt demonstrate şi prin procesele-verbale de redare în formă scrisă a discuţiilor purtate între colaboratorul cu nume de cod „I.I." şi inculpat la datele de 17 iulie 2012 şi 20 iulie 2012.

Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 august 2012 a rezultat că proba înaintată în urma actului material din data de 17 iulie 2012 conţine 0,09 grame heroină, acetaminofen, cafeina şi griseofulvin.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică 16 august 2012 a rezultat că proba înaintată în urma actului material din data de 20 iulie 2012 conţine 0,11 grame heroină, acetaminofen, cafeina şi griseofulvin.

Deşi în cursul urmăririi penale inculpatul B.I. nu a recunoscut implicarea sa în comiterea actelor materiale având ca obiect vânzarea de heroină, susţinând iniţial că este cercetat doar pentru faptul că locuieşte într-o zonă unde o mare parte a vecinilor săi sunt implicaţi în activităţi de trafic cu substanţe stupefiante, în faţa instanţei de judecată a revenit asupra poziţiei iniţiale, învederând că doreşte să fie judecat în-condiţiile procedurii prevăzute de art. 320 C. proc. pen., recunoscând implicarea sa în activităţile infracţionale pentru care este cercetat, arătând însă că a fost solicitat de colaboratorul cu nume de cod „I.I." să cumpere pentru acesta heroină, aspect care rezultă şi din discuţia purtată la data de 17 iulie 2012 (Colaborator: Uite aicea!. Vezi să-mi găsească şi mie una mai bună!").

Instanţa de fond a apreciat că în drept, faptele inculpatului B.I., constând în aceea că la data de 17 iulie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,09 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 20 iulie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,11 grame heroină cu suma de 40 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile stării de recidivă mare postexecutorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Prima instanţă a mai reţinut că, potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., prin sentinţa penală nr. 112/15 mai 1997, fiind arestat la data de 04 martie 1997 şi liberat condiţionat la data de 30 septembrie 2003, cu un rest rămas neexecutat de 1.253 de zile.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, materialul probator administrat au demonstrat cu certitudine faptul că inculpatul a comis cele două acte materiale de vânzare a heroinei către colaboratorul cu nume de cod „I.I.", având cunoştinţă de faptul că vinde substanţe stupefiante în scopul de a obţine sume de bani.

Cu privire la inculpatul P.M. s-a reţinut că:

În baza materialului probator existent la dosar instanţa a reţinut că la data de 30 iunie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,04 grame heroină cu suma de 40 lei, iar la data de 23 iunie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,02 grame heroină cu suma de 50 lei.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă în sarcina acestui inculpat a fost dovedită de procesele verbale întocmite de lucrătorii operativi ai poliţiei, de procesele verbale prin care sunt redate în formă scrisă declaraţiile colaboratorului cu nume de cod „I.I.", de procesele verbale prin care sunt redate discuţiile purtate între colaborator şi inculpat, de concluziile celor două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică dispuse în cauză, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut în mod constant implicarea sa în activităţile infracţionale pentru care este cercetat în cauză.

Astfel, din procesul-verbal întocmit de lucrătorii operativi ai poliţiei la data de 23 iunie 2012 (fila 145 dosar de urmărire penală) dar şi din procesul verbal de redare a declaraţiilor colaboratorului cu nume de cod „I.I." a rezultat că pe data de 23 iunie 2012, în jurul orei 19.00, colaboratorul s-a întâlnit cu investigatorul cu nume de cod „P.I." şi cu lucrătorii operativi ai poliţiei în zona din sectorul 4. Ca şi în situaţiile de fapt prezentate anterior, s-a procedat la efectuarea unui control corporal, ocazie cu care nu au fost găsite asupra colaboratorului bunuri sau substanţe interzise de lege, iar ulterior i s-a remis acestuia suma de 50 de lei pentru cumpărarea heroinei de la persoanele implicate în activităţi de trafic de droguri.

Conform procesului-verbal aflat la fila 147 dosar de urmărire penală, colaboratorul s-a deplasat împreună cu investigatorul în zona sectorul 5, deplasându-se apoi singur pe o alee, intrând apoi în scara blocului 36 la parter, unde locuieşte un băiat cunoscut sub porecla „Şoricelul" dar acesta nu era acasă.

Conform procesului verbal de consemnare a declaraţiei colaboratorului:

- „am ieşit din bloc şi în faţa scării m-am întâlnit cu „M.”, care cunoscând de ce venisem în zonă, mi-a propus să-mi facă rost de heroină. Am mers cu acesta pe strada T.P. unde i-am dat suma de 50 de lei, el a luat banii şi a plecat. L-am aşteptat pe acea stradă circa 30 de minute, a venit şi mi-a dat o doză de heroină. După încheierea tranzacţiei am plecat şi m-am îndreptat spre zona unde mă aştepta investigatorul şi i-am predat acestuia doza de heroină".

Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 02 iulie 2012 a rezultat că proba înaintată în urma actului material din data de 23 iunie 2012 conţine 0,04 grame heroină şi cafeina.

Folosind aceeaşi metodă operativă de depistare a actelor infracţionale, la data de 30 iunie 2012 colaboratorul s-a întâlnit cu investigatorul cu nume de cod „P.I." şi cu lucrătorii operativi ai poliţiei în zona sectorul 4 procedându-se apoi la efectuarea unui control corporal, ocazie cu care nu au fost găsite asupra colaboratorului bunuri sau substanţe interzise de lege, iar ulterior i s-a remis acestuia suma de 40 de lei pentru cumpărarea heroinei de la persoanele implicate în activităţi de trafic de droguri.

Conform procesului-verbal de redare a declaraţiilor colaboratorului (fila 160 dosar de urmărire penală) colaboratorul s-a deplasat împreună cu investigatorul în zona din sectorul 5, deplasându-se apoi singur pe această alee, unde l-a întâlnit pe un băiat cunoscut sub porecla „M.” „L-am întrebat dacă are să-mi dea o punguţă cu heroină, i-am suma de 40 de lei, iar „M.” s-a deplasat în blocul din sectorul 5, iar după circa 10 minute s-a întors, am mers amândoi pe Strada T.P., unde „ M. " mi-a înmânat doza de heroină cerută. După încheierea tranzacţiei am plecat şi m-am îndreptat spre zona unde mă aştepta investigatorul şi i-am predat acestuia doza de heroină".

Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iulie 2012 a rezultat că proba înaintată în urma actului material din data de 30 iunie 2012 conţine 0,04 grame heroină şi cafeina.

Aceste procese-verbale au fost confirmate prin declaraţiile inculpatului P.M., acesta adoptând în mod constant o conduită sinceră şi cooperantă. în cursul urmăririi penale, la data de 10 octombrie 2012 (fila 241 dosar de urmărire penală) inculpatul a recunoscut faptul că a vândut droguri cu suma de 40 lei pentru doză, droguri pe care le procura de la o persoană din F. cu suma de 30 de lei.

Cu ocazia audierii sale în faţa instanţei de judecată la termenul din 26 noiembrie 2012, inculpatul a recunoscut că a vândut de două ori heroină cu suma de 40 lei/doză, solicitând ca judecarea cauzei să se desfăşoare în condiţiile procedurii recunoaşterii vinovăţiei.

Mijloacele de probă administrate în cauză au demonstrat că inculpatul P.M. a vândut de două ori heroină, în baza aceleiaşi rezoluţii Infracţionale, cu scopul de a obţine diferite sume de bani.

Instanţa de fond a apreciat că în drept, faptele inculpatului P.M., constând în aceea că la data de 30 iunie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,04 grame heroină cu suma de 40 lei, iar, la data de 23 iunie 2012, a vândut colaboratorului „I.I.", cantitatea de 0,02 grame heroină cu suma de 50 lei, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a reţinut că în contextul faptelor expuse, îmbrăcând forma intenţiei directe prev. de art. 19 alin. (1) pct. l lit. a) C. pen., a fost dovedită cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, inculpatul acceptând să comercializeze substanţe stupefiante pentru a obţine sume de bani. Atitudinea psihică specifică intenţiei directe este demonstrată şi de modul de operare folosit în comiterea faptelor, mod de operare care presupune existenţa unor măsuri bine puse la punct de verificare a persoanei care cumpără substanţele stupefiante şi de evitare a deţinerii unor astfel de substanţe pe un interval de timp mai mare decât cel necesar remiterii către cumpărător.

Instanţa de fond a apreciat că din analiza materialului probator expus la dosarul de urmărire penală a rezultat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunilor.

S-a reţinut că heroina, obiectul material al infracţiunilor reţinute în sarcina celor patru inculpaţi, este un opioid semisintetic, derivat chimic al morfinei, cunoscută sub denumirea ştiinţifică de diacetilmorfină. Fiind un drog cu acţiune analgezică şi soporifică, după o folosire îndelungată creează dependenţă. Spectrul de acţiune al heroinei este acelaşi ca şi al morfinei, în schimb are un efect analgetic de cinci până la zece ori mai puternic. Heroina estompează activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa psihică, în sensul eliminării fricii şi al proastei dispoziţii. Persoanele care consumă heroină par foarte fericite, nevoile lor sunt complet satisfăcute şi simt că nu mai au nevoie de nimic.

S-a mai reţinut că manifestările de sevraj la depedenţa de heroină ajung de la tulburări vegetative uşoare (transpiraţii, senzaţii de frig, frisoane) până la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor, abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente, dureri colicative şi crize convulsive.

Efectul dozei unice dispare repede, după două, trei ore, astfel că dependenţii sunt obligaţi să-şi reinjecteze heroină din ce în ce mai des pentru a evita sevrajul. Administrarea injectabilă a heroinei de şapte până la zece ori poate determina, în împrejurări favorizante, dependenţa de această substanţă, deoarece capacitatea de dependenţă a heroinei este extrem de mare, mult mai mare decât la orice altă substanţă. De asemenea prizarea şi inhalarea de heroină conduc la dependenţă.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, precum şi de persoana şi conduita inculpaţilor.

Instanţa de fond a mai reţinut că inculpaţii M.D. şi B.I. sunt cunoscuţi cu antecedente penale, care atrag starea de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi sunt de natură a demonstra existenţa atât a unei specializări a acestora în comiterea unor acte antisociale, cât şi a unui grad de potenţial criminogen relativ ridicat. Edificator din acest punct de vedere este faptul că din fişele de cazier judiciar rezultă că aceşti inculpaţi au mai fost condamnaţi sub aspectul unor infracţiuni de tâlhărie.

Cu referire la inculpatul M.D., instanţa de fond a reţinut că, din fişa de cazier judiciar a mai rezultat că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., conform sentinţei penale nr. 839 din 03 octombrie 2012 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 26104/3/2012, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 143/2000 în condiţiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., fapta fiind comisă la data de 03 noiembrie 2010, în termenul de liberare condiţionată, înainte de a fi condamnat pentru infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

Existenţa unor condamnări, în măsură să constituie primul termen a stării de recidivă mare postexecutorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. cu privire la inculpaţii M.D. şi B.I. ar fi trebuit să constituie un avertisment extrem de serios faţă de care cei doi inculpaţi ar fi trebuit să-şi adapteze conduita în spiritul respectului pentru valorile sociale ocrotite de legea penală. Perseverând în activitatea infracţională, inculpatul M. chiar în condiţiile în care era deja cercetat pentru o faptă similară, cei doi au demonstrat existenţa unui grad ridicat de potenţial criminogen, aspect care impune aplicarea unor pedepse cu executare în regim de detenţie.

În egală măsură instanţa de fond a mai reţinut că cei doi inculpaţi au recunoscut implicarea lor în activitatea pentru care au fost trimişi în judecată, declaraţiile acestora fiind confirmate prin celelalte mijloace de probă, astfel cum au fost anterior analizate, astfel încât şi această atitudine procesuală urmează a fi avută în vedere în procesul de individualizare a pedepsei aplicate.

Cât priveşte gradul de pericol social al acestor fapte, instanţa de fond a reţinut că este bine cunoscut că problema abuzului de droguri şi traficului ilicit devine tot mai îngrijorătoare.

Pericolul deosebit rezultă şi din faptul că narcomania în rândul tinerilor este foarte răspândită, astfel încât traficanţii se îndreaptă cu prioritate către aceştia.

Aşa cum rezultă şi în prezenta cauza, traficanţii, cunoscuţi cu nume de cod sau porecle („B." a se vederea declaraţia inculpatului P.M. fila 241 dosar de urmărire penală) au căutat şi găsit alţi „narcobusiness", prin intermediul cărora şi-au deschis noi modalităţi de transport al drogurilor în deplină siguranţă, pentru ca apoi să se îndrepte în linişte către noi cercuri de consumatori. Persoanele implicate în activităţi infracţionale de această factură cunosc cu precizie faptul că, odată intrat în acest cerc vicios, cel acaparat nu prea mai are scăpare căci de la mimetism se trece uşor la dependenţă şi nu sunt rare cazurile în care au final tragic.

Tocmai datorită acestui fapt, traficanţii încearcă permanent să se extindă şi să aibă asigurată o reţea cât mai mare de distribuitori şi de consumatori. Dacă nu sunt identificaţi şi opriţi la timp, dacă nu sunt dispuse măsuri corespunzătoare faţă de aceştia, se întorc imediat la aceeaşi activitate infracţională. Asemenea aspecte transformă problema în una foarte acută, astfel încât criminalitatea ce ţine de traficul de droguri atentează la viaţa şi la sănătatea celor cărora li se creează dependenţa. Conform celor stabilite şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, infracţiunile de trafic de droguri de mare risc prezintă un grad deosebit de pericol social. „Aceste infracţiuni de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând totodată, una din cele mai grave forme ale criminalităţii organizate."(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 4519 din 14 septembrie 2004, accesibilă la adresa www.scj.ro)

Ţinând cont de predispoziţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor ce aduc atingere relaţiilor sociale referitoare la regimul substanţelor aflate sub control naţional, având în vedere gradul extrem de ridicat de pericol social al faptelor comise de aceştia - trafic de droguri de mare risc în formă continuată concretizat în limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, precum şi prin considerarea ideii că au manifestat capacitatea de persevera în comiterea de fapte cu caracter antisocial, instanţa a reţinut că în cazul inculpaţilor M.D. şi B.I. se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea, numai aceasta fiind în măsură a contribui la atingerea scopului preventiv, educativ şi coercitiv al procesului penal.

Faţă de toate considerentele expuse mai sus, instanţa a apreciat că numai aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, orientată sub limita minimă, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen. este de natură a contribui la realizarea scopului educativ, coercitiv şi preventiv al procesului penal.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa de fond a avut în vedere jurisprudenţa C.E.D.O., respectiv cauza Hirst contra Marii Britanii şi cauza Sabou şi Pârcălab contra României, precum şi Decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, sistemul sancţionator nu trebuie să conducă la compromiterea drepturilor individului, atunci când o sancţiune apare ca vădit disproporţionată faţă de gravitatea infracţiunii. Instanţa reţine astfel că, în cauza Hirst contra Marii Britanii, CurteaEuropenă a apreciat ca orice restricţie a drepturilor electorale trebuie sa fie justificată şi să urmărească un scop legitim, în special prevenţia infracţiunilor şi apărarea ordinii publice. Curtea a concluzionat ca interzicerea automata a dreptului de a participa la alegerile legislative, aplicabila tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând în aceste condiţii o încălcare a art. 3 Protocol 1 din Convenţie. În consecinţă, faţă de natura şi gradul de pericol social al faptei, instanţa va interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., apreciind că interzicerea exerciţiului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii sunt proporţionale cu scopul urmărit şi raportat la gravitatea infracţiunii.

Prin urmare, cu titlu de pedeapsă accesorie, în temeiul art. 71 C. pen., instanţa de fond a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi lit. b) C. pen., pe întreaga durată a executării pedepsei principale.

Cu referire la inculpaţii N.S. şi P.M., în procesul de individualizare a pedepselor instanţa de fond a avut în vedere faptul că aceştia au adoptat în mod constant o conduită sinceră şi cooperantă, recunoscând încă din cursul urmăririi penale participarea la comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată. In acelaşi timp instanţa va mai avea în vedere că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale de natură a atrage reţinerea unei stări de recidivă, iar cantităţile de heroină vândute nu sunt mari, aspect ce permite reţinerea presupunerii că inculpaţii au acţionat ca vânzători în numele altor persoane, care deţin cantităţi mult mai mari şi care în mod inerent preferă să se ferească de asemenea activităţi în măsură să le expună unui risc ridicat de depistare şi prindere. Extrem de edificatoare este în acest sens declaraţia inculpatului P.M., acesta susţinând că achiziţiona heroina de la o persoană cunoscută sub apelativul „B." cu suma de 30 lei pentru o două, cu scopul de a o revinde cu suma de 40 lei.

Cu referire la inculpata N.S. instanţa de fond a mai reţinut că aceasta este cunoscută cu afecţiuni medicale extrem de severe, fiind încadrată într-un grad grav de handicap ce necesită asistent personal, astfel cum rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap eliberat de Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti la data de 13 februarie 2007. De asemenea faţă de-inculpatul P.M. instanţa va avea în vedere că acesta avea un loc de muncă, fiind angajat fără forme legale la o spălătorie, aspect reţinut în temeiul declaraţiilor sale.

Faţă de aceşti inculpaţi prima instanţă a apreciat că scopul şi funcţiile pedepsei pot fi atinse şi fără privare efectivă de libertate, dar cu instituirea unor măsuri de supraveghere pe un termen de încercare determinat, măsuri care sunt menite a preveni riscul de recidivă, cei doi inculpaţi urmând a se afla sub coordonarea unui consilier de probaţiune cu pregătire de specialitate, astfel încât să fie conştientizaţi atât asupra necesităţii de a adopta o conduită în sensul respectului pentru valorile sociale ocrotite de legea penală cât şi asupra riscului la care se pot expune prin încălcarea legii penale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpaţii M.D., B.I. şi P.M., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac exercitate, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi rejudecând, în fond, redozarea pedepselor prin aplicarea disp. art. 74, 76 C. pen.

În motivarea apelurilor (filele 35-37) inculpaţii, prin apărătorii desemnaţi din oficiu, au arătat că au avut o atitudine procesuală sinceră, sunt consumatori de etnobotanice cu probleme de sănătate, astfel că în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptelor pot fi reţinute în favoarea lor circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special.

Prin Decizia penală nr. 99 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.D., B.I. şi P.M.

În temeiul art. 383 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a apelanţilor inculpaţi M.D. şi B.I.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate apelanţilor-inculpaţi M.D. şi B.I., durata arestării preventive de la 10 octombrie 2012 la zi, constatându-se că inculpatul P.M. a fost arestat preventiv în perioada 10 octombrie 2012 - 28 noiembrie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat P.M. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi M.D. şi B.I. la câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat următoarele:

Instanţa fondului a reţinut corect situaţia de fapt rezultată din din procesele-verbale de investigaţii, procesele-verbale de redare în scris a interceptărilor audio/video în mediu ambiental interceptate autorizat, rapoartele de constatare tennico ştiinţifică ce atestă natura drogurilor, declaraţiile colaboratorului sub acoperire şi ale investigatorului sub acoperire, recunoscută de inculpaţi în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte critica apelanţilor - inculpaţi referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor sub aspectul cuantumului şi al omisiunii instanţei de fond de a reţine circumstanţe atenuante în cauză, instanţa de apel a constatat că în privinţa inculpatului P.M. prima instanţă a reţinut circumstanţe atenuante, respectiv art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere, astfel că o pedeapsă de 4 ani închisoare este aptă să conducă la realizarea dublului scop al acesteia.

Cu privire la inculpaţii M.D. şi B.I., instanţa de apel a apreciat că nu se. justifică reducerea pedepselor stabilite de instanţa fondului, chiar dacă inculpaţii au avut o atitudine procesuală de recunoaştere, având în vedere că prima instanţă s-a orientat spre minimul special redus ca urmare a reţinerii prevederilor art. 3201 C. proc. pen., iar gradul de pericol social al faptelor este ridicat, reflectat prin modul concret de comitere-trafic de droguri de mare risc, două acte materiale reţinute în sarcina fiecărui inculpat, dar şi prin prisma circumstanţelor personale, ambii inculpaţi fiind recidivist! postexecutorii. împrejurările detaliate mai sus împiedică reţinerea vreunei circumstanţe atenuante judiciare.

Împotriva deciziei penale nr. 99 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.I.

Recursul declarat de inculpatul B.I. a fost motivat în scris, în termenul prevăzut de lege, criticile vizând greşita individualizare a pedepsei pe care o consideră excesiv de severă, având în vedere că a recunoscut şi regretat faptele şi are o stare de sănătate precară.

Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc. pen., stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 19 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În acest sens, se reţine că unul dintre motivele de recurs care au fost modificate sub aspectul conţinutului prin actul normativ menţionat este cel prevăzut de pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciată ca fiind prea aspră în raport cu circumstanţele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Pe de altă parte, se reţine că inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (limitele de pedeapsă fiind de la 6 ani şi 4 luni la 13 ani şi 4 luni închisoare, ca urmare a aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), constatându-se că pedeapsa de 7 ani închisoare este în limite legale, fiind orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, astfel încât dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu au incidenţă în cauză.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. t) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.I. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 octombrie 2012 la 23 septembrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 octombrie 2012 la 23 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2822/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs