ICCJ. Decizia nr. 2699/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2699/2013
Dosar nr. 988/2/2013
Şedinţa publică din 12 septembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 103/A din data de 22 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul M.D. cu privire la decizia penală nr. 97/A din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. 68272/3/2011 (248/2012), iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe contestator la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar suma de 25 RON, onorariul parţial al apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Pe data de 6 noiembrie 2013, pe rolul Curţi de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost înregistrată contestaţiei la executare formulată de contestatorul M.D. cu privire la decizia penală nr. 97/A din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. 68272/3/2011 (248/2012).
În motivare, contestatorul a arătat că, prin decizia penală nr. 97/A din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, din Dosarul nr. 68272/3/2011 (248/2012), a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 909/F din 28 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. 68272/3/2011, dispunându-se majorarea cuantumului pedepselor închisorii, cu stabilirea unei pedepse rezultante de la 10 ani închisoare la 17 ani închisoare, deşi au fost păstrate dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., astfel că hotărârea judecătorească respectivă nu este clară.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
La solicitarea curţii de apel, a fost ataşată decizia penală nr. 97/A din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, din Dosarul nr. 68272/3/2011 (248/2012), cu menţiunea rămânerii definitive prin decizia penală nr. 2.662 din 05 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care recursul declarat de recurentul-inculpat a fost respins, ca nefondat.
Curtea de Apel a reţinut că, prin decizia penală nr. 97/A din 26 noiembrie 2012, din Dosarul nr. 68272/3/2011 (248/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelantul intimat inculpat M.D. împotriva sentinţei penale nr. 909/F din 28 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. 68272/3/2011, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi, rejudecând în fond, a majorat cuantumul pedepselor închisorii, cu menţinerea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) şi alin. (7) C. proc. pen., astfel că pedeapsa rezultantă a fost stabilită de la 10 ani închisoare la 17 ani închisoare, iar prin decizia penală nr. 2.662 din 05 septembrie 2012, din Dosarul nr. 68272/3/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat.
Curtea de Apel a constatat că decizia penală împotriva căreia a fost formulată contestaţie la executare este clară şi nu conţine nici un fel de nelămurire. Cuantumul pedepselor închisorii a fost majorat, în mod motivat, în apelul declarat de Ministerul Public, iar aplicarea unor pedepse mult mai aspre nu este incompatibilă cu păstrarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., atâta timp cât nu a fost depăşită limita maximă specială prevăzută de legea penală pentru fiecare infracţiune concurentă în parte, astfel cum a fost redusă cu o treime. De altfel, instanţa de recurs a examinat atât legalitatea, cât şi temeinicia pedepselor închisorii aplicate de instanţa de apel, validând soluţia prin care s-a dispus majorarea cuantumului pedepselor închisorii. Ca atare, nu există nici un fel de confuzie în decizia penală din apel, ci, mai curând, nemulţumirea contestatorului faţă de pedeapsa rezultantă a închisorii, care a fost stabilită în mod definitiv
II. Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul condamnat M.D., fără a indica motivele de recurs.
În şedinţa publică din data de 12 septembrie 2013, recurentul contestator condamnat a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 103/A din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Având în vedere această manifestare de voinţă a recurentului contestator condamnat M.D., Înalta Curte în baza art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de declaraţia de retragere a recursului formulat de contestatorul condamnat M.D. împotriva deciziei penale nr. 103/A din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului contestator condamnat M.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de retragerea recursului declarat de contestatorul condamnat M.D. împotriva deciziei penale nr. 103/A din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2628/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2744/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
