ICCJ. Decizia nr. 2735/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2735/2013
Dosar nr. 3766/105/2013
Şedinţa publică din 17 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2 din Camera de Consiliu de la 16 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, în Dosarul nr. 3766/105/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul C.D.S. împotriva sentinţei penale definitive nr. 185 din 03 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin adresa din 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a fost transmisă spre soluţionare cererea de revizuire formulată de condamnatul C.D.S. împotriva sentinţei penale nr. 185 din 03 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 89/2008 a înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie.
În argumentarea cererii de revizuire, condamnatul a invocat intervenirea unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de condamnare la momentul pronunţării sentinţei susmenţionate, constând în sancţionarea disciplinară, de către Colegiul Medicilor, a medicilor de gardă care au acordat îngrijiri victimei Cârstea Ion, pentru al cărui deces a fost condamnat.
Prin sentinţa penală nr. 185 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 8776/105/2006,inculpatului C.D.S. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prev. de art. 239 alin. (2) C. pen. şi omor deosebit de grav, prev.de art. 174 alin. (1) art. 175 lit. i), 176 lit. f) C. pen.
S-a mai reţinut că prin nota de probatorii formulate de inculpat în faţa instanţei de condamnare (fila 74 dosar fond), acesta a solicitat instanţei să se comunice de către Colegiul Medicilor dacă vreunul dintre medicii de gardă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, de serviciu în noaptea de 22/23 iulie 2006, a fost sancţionat pe motiv că nu a acordat îngrijirile necesare victimei, precum şi să se comunice de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti dacă vreunul dintre aceiaşi medici a fost sancţionat pentru neglijenţă în serviciu.
Probatoriile au fost respinse de către instanţă prin încheierea din data de 13 februarie 2007 (fila 190 dosar fond). Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul C.D.S. şi-a susţinut nevinovăţia, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
S-a mai reţinut că împotriva sentinţei de condamnare Inculpatul C.D.S. a formulat apel, care a fost respins prin Decizia penală nr. 119 din 27 august 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, iar împotriva acestei ultime decizii a formulat recurs, cale de atac deopotrivă respinsă prin Decizia penală nr. 89 din 14 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Reţinând că revizuentul-condamnat şi-a argumentat cererea pe existenţa unei împrejurări considerată nouă, respectiv sancţionarea personalului medical ce s-a aflat de gardă în ziua în care victima infracţiunii a fost adusă la spital, sancţionare dispusă de Colegiul Medicilor conform adresei din 28 februarie 2013, instanţa de fond a constatat că împrejurările noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. presupun pe de o parte necunoaşterea acestora cu ocazia soluţionării cauzei, iar pe de altă parte, aptitudinea acestora de a duce la o soluţie diametral opusă în cauză, întrucât, aşa cum s-a stabilit constant în practica judiciară, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se producă o prelungire a probatoriului administrat cu ocazia soluţionării cauzei.
În acest sens, s-a reţinut că revizuentul nu a invocat nicio împrejurare nouă, necunoscută de instanţă, întrucât, în realitate el a invocat în mod constant pe parcursul procesului şi culpa personalului medical, susţinând chiar că decesul victimei a fost cauzat de această culpă.
Apărările revizuentului au fost verificate şi respinse de instanţele care au stabilit răspunderea sa penală, faţă de concluziile raportului medico-legal de autopsie din 27 iulie 2006 a S.M.L. Ploieşti, din care rezultă că moartea victimei C.A.I. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui politraumatism cu numeroase echimoze şi escoriaţii corporale şi plagă a scalpului. Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure. între leziuni şi deces există o legătură directă şi necondiţionată de cauzalitate.
Prin urmare, s-a reţinut că împrejurarea invocată de revizuent nu îndeplineşte exigenţele impuse de textul legal pentru a determina o admitere în principiu a cererii.
Mai mult, constatând că şi în argumentarea cererii cu care a fost investită, condamnatul C.D.S. a invocat exact aceleaşi motive, temeiuri şi apărări ca şi în cererile anterioare,care au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 900/105/2011 şi nr. 5461/105/2010, ambele ale Tribunalului Prahova, prima instanţă a apreciat cererea ca fiind inadmisibilă, în lumina Deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, pronunţată în recurs în interesul legii,
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuentul C.D.S. susţinând, pe de o parte, că întrucât nu a fost citat, nu a participat la şedinţa de judecată din prima instanţă, astfel că nu a avut posibilitatea de a depune înscrisurile pe care şi-a întemeiat cererea de revizuire, iar pe de altă parte, că procurorul a participat la soluţionarea cererii sale, ceea ce echivalează cu inechitatea procedurii judiciare ca parte componentă a dreptului la apărare.
Apelantul-revizuent a criticat şi soluţia de inadmisibilitate pronunţată în condiţiile în care înscrisurile doveditoare ce se aflau în posesia sa nu au ajuns la cunoştinţa primei instanţe.
Motivele apelului au fost dezvoltate în scris, prin memoriul depus de apelant (filele 8-13), la care a anexat înscrisurile la care s-a referit în cererea de revizuire şi în declaraţia de apel (filele 14-15).
Din oficiu, în raport de conţinutul adreselor din 28 februarie 2013 şi din 2 mai 2013 ale Colegiului Medicilor Prahova, instanţa de apel a dispus ataşarea la dosar a copiilor hotărârilor judecătoreşti prin care s-a soluţionat contestaţia la decizia disciplinară de sancţionare a doi medici de gardă, acuzaţi de revizuent că ar fi avut culpă medicală în privinţa decesului victimei infracţiunii de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat (filele 33-44).
Prin Decizia penală nr. 132 din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul declarat de revizuent a fost . respins, ca nefondat, reţinându-se că instanţa de fond a apreciat în mod corect că cererea de revizuire este inadmisibilă în raport de cererile anterioare formulate de condamnat care s-au întemeiat pe aceleaşi motive şi au avut acelaşi obiect.
În considerentele aceleiaşi decizii s-a mai reţinut că prima instanţă, legal învestită, conform art. 397 şi 399 C. proc. pen., cu adresa din 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova prin care au fost comunicate concluziile cercetărilor efectuate de procuror pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, a procedat conform procedurii judiciare speciale instituite de art. 403 din acelaşi cod, examinând admisibilitatea acestei cereri în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a procurorului, pe baza dosarului cauzei ce a fost ataşat, stabilind prin sentinţa apelată că cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.D.S. este inadmisibilă.
Ca urmare, s-a apreciat ca fiind nejustificată critica apelantului-revizuent vizând lipsa sa de la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii, reţinându-se că în această procedură instanţa competentă are obligaţia de a verifica dacă cererea este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, potrivit art. 402 C. proc. pen.
În consecinţă, s-a reţinut că la singurul termen de judecată fixat în cauză, 16 mai 2013, la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire nu au fost prezenţi nici revizuentul, nici procurorul, pretinsa prezenţă a acestuia din urmă-dovedită de apelant cu copia dispozitivului sentinţei ce i-a fost comunicată la penitenciarul unde execută pedeapsa-fila 18 dosar apel, fiind o evidentă eroare materială, deoarece potrivit părţii introductive a sentinţei penale nr. 2 (fila 27 dosar fond), la procedura judiciară nici nu a participat şi nici nu a pus concluzii vreun procuror.
În acelaşi sens s-a reţinut că invocarea ca şi critică în apel a inechităţii procedurii, care pe lângă prezenţa pretins discreţionară doar a procurorului la şedinţa de judecată, constă şi în lipsirea revizuenrului de dreptul de a compărea personal în instanţă, de a-şi susţine şi dovedi cererea, nu este întemeiată întrucât etapa verificării admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac a revizuirii, preliminară celei a judecăţii propriu-zise, are o reglementare legală, distinctă, fiind prevăzută de legiuitor cu scopul filtrării cererilor care în mod vădit nu întrunesc cerinţele de admisibilitate, fără ca prin aceasta drepturile părţilor să fie încălcate sau prejudiciate.
În acest scop, procedura rejudecării după admiterea în principiu asigură toate garanţiile procesuale în condiţiile în care art. 405 alin. (1), (2) C. proc. pen. prevede că aceasta se face după regulile judecăţii în primă instanţă, inclusiv prin administrarea din nou a probelor.
În plus, s-a reţinut că susţinerea apelantului-revizuent în sensul că, procedându-se la soluţionarea cererii de revizuire în lipsa sa, a fost pus în imposibilitatea de a aduce la cunoştinţa instanţei adresa din 2013, este nejustificată întrucât incumba revmientului obligaţia de a ataşa respectivul înscris la cererea de revizuire pe care a scris-o şi datat-o personal la 18 martie 2013 (fila 5 dosar fond), dată la care se afla în posesia susmenţionatului document.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul C.D.S., invocând în termen legal, în cuprinsul memoriului depus la data de 29 august 2013, pe lângă aspectele invocate în fond şi apel, anterior detaliate, şi critici vizând: incompatibilitatea preşedintelui completului de judecată care a soluţionat cauza în apel; greşita înţelegere de către instanţe a conceptului de îriiprejurări noi, necunoscute de instanţe la momentul soluţionării cauzei, uzitat în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de datele concrete la care a luat cunoştinţă de culpa celor doi medici; omisiunea instanţelor de a se pronunţa pe cererea de revizuire formulată cu privire la latura civilă a cauzei; refuzul instanţelor de a încuviinţa efectuarea unei noi expertize medico-legale ulterior constatării culpei celor doi medici.
În condiţiile art. 291 alin. (3)1 C. proc. pen., termenul iniţial fixat în cauză pentru judecarea recursului, 7 ianuarie 2014, a fost preschimbat la data de 10 septembrie 2013.
Aspectele invocate de recurentul revizuent în cuprinsul memoriului anterior menţionat au fost susţinute numai în mică parte, la termenul de dezbateri din 10 septembrie 2013, de către apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistenţă juridică recurentului revizuent, această optică fiind adoptată de apărare subsecvent consultării părţii.
Astfel, la termenul de dezbateri, apărătorul recurentului revizuent a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) raportat la art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii. de revizuire formulată de condamnat, arătând că în cauză este incident cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât s-au descoperit fapte noi ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei în care revizuentul a fost condamnat, împrejurări constând în culpa medicală a medicilor de gardă care au acordat îngrijiri victimei.
Aceleaşi aspecte au fost susţinute şi de recurentul revizuent, atât în cadrul intervenţiilor din cursul dezbaterilor, cât şi în ultimul cuvânt.
În acest context, Înalta Curte apreciază că optica apărării de limitare a criticilor formulate în recurs doar la cele anterior enunţate constituie o renunţare implicită la motivele de recurs formulate în scris de către recurentul revizuent, dar nesusţinute la termenul de dezbateri.
Ca urmare, în aceste limite, examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, se constată că în raport de data pronunţării deciziei atacate, 2 iulie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, se constată că revizuentul a motivat recursul în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât, potrivit art. 38510 alin. (2) cu referire la art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte va proceda la examinarea criticilor susţinute de apărare şi parte la termenul de dezbateri şi circumscrise motivului de recurs prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., fiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând însă motivul de recurs astfel cum a fost argumentat, înalta constată că recurentul revizuent a invocat în sfera acestuia critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează netemeinicia hotărârilor atacate, iar nu nelegalitatea acestora.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar trece peste aspectul anterior arătat, se constată că apărările recurentului revizuent sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:
Potrivit disp. art. 393 si art. 394 C. proc. pen., pot face obiectul revizuirii hotărârile penale ramase definitive, revizuirea putând fi ceruta numai în următoarele cazuri: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, e un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracţiune în legătura cu aceeaşi cauza penala; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În argumentarea cererii de revizuire ce face obiectul cauzei pendinte, revizuentul C.D.S. a invocat existenţa unor fapte noi ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei în care a fost condamnat, împrejurări constând în culpa concurentă a 2 medici de gardă la unitatea spitalicească ce a acordat îngrijiri medicale victimei C.A.I., înainte de deces.
Aceleaşi aspecte au fost invocate anterior de condamnat şi în argumentarea . cererilor de revizuire similare care au fost soluţionate de Tribunalul Prahova, secţia penală, prin sentinţele penale nr. 286 din 19 octombrie 2010 şi nr. 91 din 8 martie 2011, ataşate la dosarul cauzei.
Dat fiind faptul că în motivarea cererii de revizuire care face obiectul cauzei pendinte, revizuentul a invocat aceleaşi motive, temeiuri şi apărări ca cele invocate anterior în dosarele susmenţionate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, soluţiile primei instanţe şi a instanţei de apel fiind temeinice şi legale.
De altfel, în acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, care, prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009, publicată în M. Of., Partea I nr. 414 din 22 iunie 2010, dată în recurs în interesul legii, a stabilit că "sunt inadmisibile cererile repetate de revizuire si, respectiv, de contestaţie, la executare, dacă exista identitate de persoane, de temei legal, de motive si apărări invocate în soluţionarea acestora".
Deopotrivă, chiar şi în situaţia în care împrejurările invocate în argumentarea cererii de revizuire ar avea caracter de noutate în raport de cererile anterioare, se constată că cererea este inadmisibilă întrucât aspectele invocate - respectiv culpa concurentă a 2 medici de gardă la unitatea spitalicească ce a acordat îngrijiri medicale victimei C.A.I. înainte de deces, nu îndeplinesc exigenţele conceptului de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dar nici rigorile alin. (2) al aceluiaşi text de lege.
Aceasta întrucât, pe de o parte, aspectele invocate de revizuent au fost verificate atât de instanţa de condamnare, cât şi de cele două instanţe de control judiciar, cu prilejul soluţionării apelului şi recursului împotriva hotărârii de condamnare, lipsa legăturii de cauzalitate dintre loviturile aplicate victimei la 23 iulie 2006 şi cauza morţii cesteia, survenite la 26 iulie 2006, constituind una dintre apărările constante formulate de condamnat pe întreg parcursul judecăţii.
Pe de altă parte, sancţionarea disciplinară a celor 2 medici nu poate infirma temeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului întrucât instituirea răspunderii disciplinare a celor două cadre medicale nu poate diminua sau înlătura răspunderea penală a condamnatului, stabilită cu putere lucru judecat pe baza unui ansamblu de probe care au fost analizate, coroborate şi interpretate de instanţele ce au pronunţat condamnarea sa.
Pentru aceste considerente, constatând că apărările formulate de recurentul revizuent la termenul de dezbateri sunt neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.D.S.împotriva Deciziei penale nr. 132 din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.D.S. împotriva Deciziei penale nr. 132 din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2666/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2897/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
