ICCJ. Decizia nr. 2825/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2825/2013
Dosar nr. 13384/99/2011
Şedinţa publică din 23 septembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 422 din 22 octombrie 2012 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, inculpatul S.R.G., cu domiciliul în Iaşi, jud. Iaşi, fără antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) rap. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului S.R.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre au fost condamnaţi şi inculpaţii B.D.V. şi S.C.I.
Totodată, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii totale de 4 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, precum şi a cantităţii de 61 comprimate M.D.M.A. ecstasy, bunuri predate B.C.C.O. Iaşi potrivit proceselor-verbale întocmite fn cursul urmăririi penale.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.D.V. a sumei de 1.890 lei dobândită prin săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, de la inculpatul S.R.G. a sumei de 2.400 lei dobândită prin săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri şi de la inculpatul S.C.I. a sumei de 3.000 lei, de asemenea, dobândită prin săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 88D/P/2007 din 13 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 28 octombrie 2011 sub nr. 13384/99/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: B.D.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., S.R.G. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi S.C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În concret, în actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut în sarcina inculpatului S.R.G. faptul că, în luna noiembrie 2006, de două ori, a vândut investigatorilor acoperiţi şi colaboratorilor acestora cantitatea de 63 comprimate M.D.M.A.- ecstazy.
Acuzaţia anterior menţionată, precum şi cele aduse celorlalţi doi coinculpaţi s-au fundamentat pe: procesele - verbale ale investigatorilor sub acoperire privind cumpărarea autorizată de droguri de la inculpaţi, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică cu privire la natura cantităţilor de drog achiziţionate de la inculpaţi, procesele - verbale de redare a declaraţiilor investigatorilor sub acoperire L., P.C. şi M., procesele - verbale întocmite de organele de poliţie, procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, declaraţiile inculpaţilor S.R.G. şi S.C.I.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a procedat la audierea inculpaţilor S.R.G. şi Stîngă Claudiu Ionel, declaraţiile date de aceştia în prezenţa apărătorului ales fiind consemnate în procese-verbale separate şi ataşate la dosarul cauzei.
Instanţa a procedat, din oficiu, la audierea investigatorilor sub acoperire P., M., J., L. şi P.C., precum şi a colaboratorilor sub acoperire R. şi I., declaraţiile date de aceştia conform procedurii speciale de audiere a martorilor cu identitatea protejată fiind consemnate în procese-verbale separate, un exemplar fiind ataşat la dosarul cauzei.
Audierea colaboratorilor sub acoperire J. şi D. (o singură persoană), precum şi A. nu a fost posibilă, primul refuzând să se prezinte în faţa instanţei de judecată, iar cel de-al doilea fiind plecat din ţară.
De asemenea, la ultimul termen de judecată, instanţa de fond a constatat imposibilitatea audierii investigatorului sub acoperire A., acesta fiind plecat din ţară, conform relaţiilor comunicate de D.I.I.C.O.T.
În acelaşi timp însă, D.I.I.C.O.T. a precizat instanţei, printr-un înscris, faptul că investigatorul acoperit A. este una şi aceeaşi persoană cu investigatorul acoperit M., L., P.C. şi J., audiat de instanţa de judecată nemijlocit la termenul din data de 30 aprilie 2012 (fila 115, dosar instanţă).
În apărare, inculpaţii S.R.G. şi S.C.I., prin apărător ales, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi martori în circumstanţiere.
Instanţa de fond a încuviinţat aceste probe ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, procedând la audierea martorilor în circumstanţiere D.A.F. şi M.A., respectiv la primirea la dosarul cauzei a înscrisurilor prezentate de apărare.
Tot în apărare, inculpaţii au solicitat şi audierea convorbirilor telefonice înregistrate autorizat, solicitare încuviinţată de instanţa de judecată.
În acest sens, la termenul de judecată din data de 26 martie 2012, instanţa a procedat la audierea înregistrărilor de pe cele trei C.D.-uri ataşate dosarului cauzei, după ce, în prealabil, a declarat şedinţa de judecată secretă pe durata audierii. După audierea unei părţi din înregistrările stocate pe primul C.D., apărătorul ales al inculpaţilor a solicitat prorogarea efectuării audierilor după consultarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate autorizat, iar la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2012, a precizat că nu mai insistă în audierea convorbirilor telefonice interceptate.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală şi probatoriile administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt cu privire la inculpatul S.R.G.:
Întrucât în perioada supravegherii activităţilor inculpatului Barcov au fost identificaţi drept dealeri de droguri şi fraţii Stingă, organele de poliţie din cadrul B.C.C.O. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că S.R.G. şi S.A.M. desfăşurau activităţi de trafic de droguri de mare risc pe raza municipiului laşi (procesul-verbal din data de 04 noiembrie 2006, fila 70, d.u.p.).
În scopul obţinerii de probe, prin Ordonanţa nr. 33/A/2006 din data de 02 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, s-a dispus autorizarea investigatorului sub acoperire J. - nume de cod şi a colaboratorului acestuia R. - nume de cod, în vederea desfăşurării activităţilor specifice prevăzute de lege.
Conform procesului-verbal din data de 04 noiembrie 2006 (fila 77, d.u.p.) investigatorul acoperit J. s-a deplasat în municipiul Iaşi, unde s-a întâlnit cu colaboratorul acoperit R.. Procedându-se la percheziţionarea colaboratorului acoperit, s-a constatat că acesta nu avea asupra sa bunuri interzise la deţinere. Ulterior, acesta s-a deplasat pentru a se întâlni cu inculpatul S.R.G., în vederea cumpărării unor comprimate de ecstasy.
Urmare supravegherii întâlnirii dintre colaboratorul sub acoperire şi inculpatul S.R.G. s-a constatat că primul i-a dat o sumă de bani, primind în schimb de la acesta un obiect de dimensiuni reduse, înfăşurat în foiţă de staniol. După efectuarea schimbului, S.R.G. a părăsit zona, mergând la adresa de domiciliu, iar colaboratorul sub acoperire s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire, căruia i-a predat bunul primit.
În urma verificării obiectului primit de la inculpatul S.R.G. s-a constatat că acesta era constituit din trei comprimate rotunde de culoare roz cu logo-ul „S.,,. Comprimatele au fost ambalate într-un plic de culoare albă şi sigilate cu sigiliul tip M.l., fiind ulterior înaintate L.A.F.C.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi, în vederea expertizării.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 20 noiembrie 2006 (fila 78, d.u.p.) întocmit de L.A.P.D.P. -Iaşi, pastilele cumpărate de la inculpatul S.R.G. erau constituite din 3 comprimate cu logo-ul „S." care conţineau ca substanţă activa 3,4 - M.D.M.A., substanţă psihotropă care face parte din tabelul anexa I din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată. Probele au fost consumate în procesul analizelor de laborator.
Potrivit declaraţiei date de colaboratorul sub acoperire cu nume de cod R. în faţa instanţei de judecată (fila 172, dosar instanţă) acesta a identificat în sală pe inculpatul S.R.G. ca fiind cu certitudine persoana de la care a cumpărat cantitatea de 3 comprimate M.D.M.A., conform celor descrise anterior.
Prin Ordonanţa nr. 36/A/2006 din data de 17 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Iaşi s-a dispus autorizarea investigatorului acoperit P.C. - nume de cod şi a colaboratorului acestuia A. - nume de cod, în vederea desfăşurării activităţilor specifice prevăzute de lege.
În acest sens, la data de 19 noiembrie 2006, investigatorul acoperit P.C. s-a deplasat în Municipiul Iaşi, unde s-a întâlnit cu colaboratorul acoperit A.
Procedându-se la percheziţionarea colaboratorului acoperit, s-a constatat că acesta nu avea asupra sa bunuri interzise la deţinere.
Ulterior, acesta s-a deplasat pentru a se întâlni cu numiţii S.R.G. şi S.A.M., în vederea cumpărării unor comprimate de ecstasy.
În momentul întâlnirii, colaboratorul acoperit i-a dat lui S.A. o sumă de bani, primind în schimb de la S.R.G. un obiect de dimensiuni reduse, care a fost predat investigatorului acoperit.
În urma verificării obiectului primit de la S.R.G. şi S.A.M. s-a constatat că acesta era constituit din mai multe comprimate rotunde de culoare galbenă cu logo-ul „F.U.,, şi de culoare roz cu logo-ul „S." Cele două tipuri de comprimate au fost ambalate în plicuri de culoare albă şi sigilate cu sigiliul tip M.l. nr. 21601, fiind ulterior înaintate L.A.F.C.D. din cadrul B.C.C.O. laşi în vederea expertizării.
Potrivit rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 20 noiembrie 2006 (filele 87 - 96, d.u.p.), pastilele cumpărate de la inculpatul S.R.G. şi S.A.M. erau constituite din 60 de comprimate dintre care 31 de comprimate cu logo „F.U.",iar 29 de comprimate cu logo-ul „S." care conţineau ca substanţă activă 3,4 - M.D.M.A., substanţă psihotropă care face parte din tabelul anexa I din Legea nr. 143/2000. Probele rămase după efectuarea analizelor de laborator, respectiv 18 comprimate M.D.M.A. - ecstasy au fost ambalate, sigilate şi predate organelor de cercetare penală.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul S.R.G. nu a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, încercând să acrediteze ideea că este posibil ca fratele lui, numitul S.A.M., să fi desfăşurat astfel de activităţi.
În acest sens, inculpatul S.R.G. a relatat că a fost trimis de fratele decedat să livreze un pachet unui oarecare Ionică şi că a primit o sumă de bani pentru acel pachet, dar că nu ştia ce conţine.
Instanţa a apreciat că apărările inculpatului sunt nesustenabile, reţinând în acest sens, pe de o parte, că inculpatul fost recunoscut de colaboratorul sub acoperire R., dincolo de orice dubiu, ca fiind persoana care i-a livrat în două rânduri droguri, respectiv M.D.M.A.; pe de altă parte, că din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat rezultă cu prisosinţă colaborarea activă a fraţilor S.R.G. şi S.A.M. la realizarea activităţilor de livrare de droguri către alţi intermediari, descoperirea acţiunilor acestora având loc incidental, pe fondul supravegherii căreia era supus inculpatul B.D. de către organele de poliţie.
A mai reţinut că, deşi relaţionarea principală în vederea traficului de droguri avea loc între S.R.G. şi S.A.M., în această activitate era implicat ocazional şi inculpatul Stîngă Claudiu Ionel, acesta ştiind ce livrează în numele celorlalţi doi şi obţinând venituri din „ajutorul" acordat.
În raport cu situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului S.R.G., constând în aceea că, în perioada 04 noiembrie 2006 - 19 noiembrie 2006, a vândut în două rânduri cantitatea totală de 63 comprimate M.D.M.A. investigatorilor acoperiţi şi colaboratorilor acestora, contra unor sume de bani, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin raportare la modalitatea concretă de comitere şi la intervalul scurt de timp care a trecut între săvârşirea celor două acte materiale (15 zile), instanţa a apreciat că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, sens în care a făcut aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.
Reţinând că vinovăţia inculpatului S.R.G. este pe deplin dovedită, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertatea la a cărei individualizare a avut în vedere, potrivit art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare din legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere - comiterea a două acte materiale de comercializare de droguri de mare risc, la interval foarte scurt de timp, cantitatea mare de comprimate M.D.M.A. puse în circuit -, dar şi persoana inculpatului, aspectele privind lipsa antecedentelor penale şi comportamentul licit adoptat post factum fiind reţinute ca şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
În raport cu natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi cuantumul pedepsei principale stabilite, instanţa a apreciat că se impune şi aplicarea pedepselor complementară şi accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Totodată, raportat la atitudinea procesuală a inculpatului S.R.G. (a negat vehement comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, în ciuda probatoriilor cauzei, aruncând toată vina pe fratele decedat), cantitatea mare de droguri pusă în circulaţie şi efectele pe care asemenea droguri de risc şi de mare risc le pot avea asupra sănătăţii persoanelor, dar şi împrejurarea că inculpatul a înţeles să realizeze venituri din fapte ilicite şi nu din muncă onestă, profitând de dependenţa consumatorilor de droguri, instanţa a apreciat că se impune executarea pedepsei principale stabilite în regim de detenţie.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.R.G., care a formulat următoarele critici:
- prima instanţă nu a fost legal sesizată, rechizitoriul fiind lovit de nulitate absolută, conform art 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de însăşi procurorul care a efectuat majoritatea actelor de urmărire penală în cauză;
- soluţia de condamnare dispusă de prima instanţă se bazează pe acte de urmărire penală şi probe strânse în alte cauze penale - cauzele nr. 141/P/2006 şi 119/D/P/2006 - fără a exista vreun act procedural care să permită acest lucru, fiind astfel incident cazul de nulitate prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitor la sesizarea instanţei;
- prima instanţă a dispus în mod nelegal condamnarea sa şi pentru alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000 întrucât a procedat la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu fără a o pune în discuţia părţilor, încălcând astfel dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. şi art. 289 C. proc. pen.;
- soluţia pronunţată de instanţa de fond se întemeiază pe un mijloc de probă nul, respectiv procesul-verbal întocmit la data de 19 noiembrie 2006 de investigatorul acoperit P.C., dar nesemnat de acesta - persoană a cărei audiere nu a fost posibilă în cursul cercetării judecătoreşti pentru a se verifica veridicitatea consemnărilor făcute -, precum şi pe un mijloc de probă obţinut ilegal, constând în procesul -verbal întocmit de investigatorul „P.C.", a cărui folosire nu a fost autorizată conform art. 2442 C. proc. pen.;
- prima instanţă şi-a bazat hotărârea de condamnare într-o măsură determinantă pe declaraţiile martorilor cu identitate protejată, cărora nici inculpatul şi nici apărătorul acestuia nu i-a putut „interoga", mijloace de probă care nu se coroborează cu alte fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate, contrar art. 6 din C.E.D.O.
Pentru motivele invocate, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Iaşi.
Prin Decizia penală nr. 43 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.R.G. împotriva sentinţei penale nr. 422 din 22 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 13384/99/2011, hotărâre care a fost menţinută.
În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărărejnstanţa de apel a apreciat că toate criticile formulate de inculpat sunt neîntemeiate, după cum urmează:
Critica privind nulitatea actului de sesizare a instanţei a fost apreciată ca nefondată, în argumentare reţinându-se că verificarea actului de sesizare este o procedură care vizează examinarea formală a conţinutului actului de sesizare, respectiv faptul dacă acesta conţine elementele prevăzute de art. 262, 263, 264 C. proc. pen.
Astfel, din conţinutul dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. rezultă că neregularitatea privind actul de sesizare trebuie invocată la prima înfăţişare, putând, de asemenea, să fie acoperită în condiţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. Odată ce regularitatea a fost constatată de către instanţă sau în situaţia în care prima zi de înfăţişare a trecut fără ca părţile să critice actul de sesizare, instanţa nu mai poate pronunţa o soluţie de restituire pentru refacerea actului de sesizare. în consecinţă, dacă inculpatul ar fi avut critici de formulat cu privire la regularitatea actului de sesizare, trebuia să le invoce atunci când prima instanţă a procedat la verificările prevăzute de art. 300 C. proc. pen., iar nu în calea de atac a apelului.
Sub acelaşi aspect s-a reţinut că împrejurarea că procurorul-şef serviciu a îndeplinit sporadic anumite acte de urmărire penală în cauză, dar fără a efectua în întregime urmărirea penală şi a întocmi rechizitoriul, nu îl poate împiedica pe acesta să procedeze la verificarea prealabilă a actului de sesizare a instanţei, în temeiul art. 264 alin. (3) C. proc. pen.
Cu privire la incidenţa cazului de nulitate prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., fundamentată de apărare pe lipsa unei ordonanţe de conexare sau a altui act procedural care să justifice folosirea actelor de urmărire penală efectuate în cauza nr. 141/P/2006 în Dosarul cauzei (nr. 88D/P/2007), instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că eventualele încălcări ale dispoziţiilor legale sancţionabile cu nulitatea relativă, constând fie în aplicarea greşită a legii de procedură, fie în omisiunea aplicării acesteia, pot fi invocate cu respectarea dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., respectiv în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului. Or, atât pe parcursul derulării primei faze a procesului, cât şi cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul sau apărătorul său nu au înţeles să invoce nicio încălcare a dispoziţiilor legale, aceeaşi poziţie manifestând şi în faţa instanţei de fond.
Pe de altă parte, a reţinut că la dosar se află rezoluţia din 04 septembrie 2007 emisă de D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Iaşi prin care s-a dispus reunirea cauzelor cu nr. 119/D/P/2006, nr. 122/D/P/2006, nr. 141/D/P/2006, nr. 64/D/P/2007, cauza reunită urmând a purta nr. 119/D/P/2006, dar şi rezoluţia din 24 septembrie 2007 emisă de aceeaşi unitate de parchet în Dosarul nr. 119/D/P/2006 prin care s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe învinuiţii T.A., S.R.G., H.l., A.C. şi C.Ş. în vederea continuării urmăririi penale, Dosarul format în urma disjungerii fiind înregistrat sub nr. 88/D/P/2007.
Aceleaşi argumente privind atitudinea pasivă a inculpatului cu privire la invocarea incidenţei nulităţi relative prev. de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. au fost reţinute şi în ceea ce priveşte critica privind nulitatea proceselor-verbale întocmite de investigatorii „P.C." şi „P.C.", suplimentar, constatându-se că încercarea de a încadra orice nulitate relativă din timpul urmăririi penale în noţiunea de „sesizare a instanţei" duce la transformarea nulităţilor relative în nulităţi absolute, situaţie nepermisă, având în vedere că nulităţile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sunt limitativ prevăzute.
Sub acelaşi aspect, trecând la analiza apărărilor inculpatului vizând reţinerea greşită de către prima instanţă a celor două procese-verb ale ca temei al soluţiei de condamnare, instanţa de apel a reţinut că, fiind investită cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului S.R.G. şi probele ce au servit ca temei al soluţionării cauzei.
Astfel, soluţia de condamnare a inculpatului S.R.G. se bazează pe interpretarea şi coroborarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu în baza datelor şi informaţiilor obţinute pe fondul supravegherii activităţilor inculpatului B.D.V., procesele-verbale de supraveghere operativă şi de identificare a inculpatului, procesul-verbal întocmit la data de 4 noiembrie 2006 de investigatorul acoperit „J." ce a supravegheat întâlnirea dintre colaboratorul acoperit „R." şi inculpat, procesul-verbal din 19 noiembrie 2006 încheiat de investigatorul acoperit „P.C." ce atestă întâlnirea dintre colaboratorul acoperit „A." şi inculpaţii S.R.G. şi S.A.M., rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de L.A.F.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi, declaraţiile date în faza cercetării judecătoreşti de către investigatorii sub acoperire cu nume de cod „J." şi „P.C." şi colaboratorul „R." şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat.
Procedând la evaluarea materialului probator anterior menţionat, Curtea a apreciat că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. pen., înlăturând în mod just apărările formulate de inculpat.
S-a reţinut în acest sens că susţinerile inculpatului potrivit cărora soluţia de condamnare este întemeiată în mare parte pe declaraţiile investigatorilor şi colaboratorilor sub acoperire ce nu au putut fi audiaţi nemijlocit, fiind astfel încălcat dreptul său la un proces echitabil - sunt nefondate, vinovăţia acestuia fiind dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât pe baza proceselor-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire „J." şi „P.C." din care rezultă că, prin intermediul colaboratorilor cu nume de cod „R." şi „A.", s-au cumpărat de la inculpat, în două rânduri, în perioada 4 noiembrie 2006-19 noiembrie 2006, cantitatea totală de 63 comprimate M.D.M.A. contra unor sume de bani, dar şi pe baza proceselor-verbale întocmite de agenţii sub acoperire şi a celorlalte probe administrate în cauză, respectiv, mijloacele materiale de probă prezentate în procesele-verbale de predare-primire şi în planşa foto existente în dosarul de urmărire penală, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifîcă, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, probe ce demonstrează implicarea activă a inculpatului în desfăşurarea activităţii infracţionale pentru care a fost trimis în judecată.
Sub acelaşi aspect, instanţa de apel a mai avut în vedere faptul că, în faza cercetării judecătoreşti, s-a procedat la audierea nemijlocită a investigatorului sub acoperire cu nume de cod „J.", „P.", M.","L." şi „P.C.", una şi aceeaşi persoană cu investigatorul acoperit „A." şi a colaboratorului „R.", în prezenţa inculpatului, oferindu-i acestuia posibilitatea unei apărări efective, cu respectarea dreptului la o procedură contradictorie şi la egalitatea armelor, conform art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte folosirea investigatorului acoperit „P.C." şi a colaboratorului acestuia C.M., criticată de inculpatul apelant, Curtea a constatat că datele obţinute de aceşti agenţi sub acoperire nu-l vizează pe inculpatul S.R.G., ci pe numitul S.A.M., faţă de care s-a dispus încetarea urmăririi penale întrucât, a decedat.
S-a mai reţinut că deşi prima instanţă a dispus audierea colaboratorului „A.", în pofida diligentelor depuse, respectiva persoană nu a putut fi audiată întrucât este plecată din ţară. Mai mult, instanţa de apel a epuizat toate mijloacele legale necesare pentru asigurarea prezenţei persoanei anterior menţionată, în vederea audierii sale în prezenţa inculpatului, conform exigenţelor prevederilor art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţia Europeană, demersuri efectuate şi de instanţa de apel, dar care au avut acelaşi rezultat al imposibilităţii audierii persoanei respective.
În raport cu cele menţionate, instanţa de apel a constatat că în cauză nu există vreo împrejurare din care să rezulte că procesul a fost inechitabil, inculpatul având posibilitatea să exercite toate prerogativele dreptului la apărare şi să-şi susţină cauza în condiţii care nu l-au dezavantajat faţă de partea adversă.
S-a mai reţinut că, în cazul cercetării infracţiunilor de trafic de stupefiante, folosirea investigatorilor acoperiţi şi a colaboratorilor acestora este o modalitate admisă de lege pentru administrarea probatoriului. In considerarea naturii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi a faptului că săvârşirea unui asemenea tip de fapte nu se realizează la vedere, sarcina administrării probatoriului devine foarte dificilă şi impune folosirea investigatorilor acoperiţi, cadrul normativ al acestei instituţii fiind reprezentat de dispoziţiile art. 2241 şi art. 2242 C. proc. pen. şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
S-a apreciat că, în raport aspectele reţinute, faţă de întreg materialul probator administrat şi elementele evidenţiate în urma analizării acestuia, în mod justificat, instanţa de fond a stabilit existenţa faptei de trafic de droguri de mare risc şi vinovăţia inculpatului S.R.G. în comiterea ei, critica formulată de inculpat în sensul pronunţării unei greşite soluţii de condamnare fiind nefondate.
Astfel, pe baza situaţiei de fapt confirmate de materialul probator administrat, instanţa de fond a făcut o evaluare legală a activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat ce întruneşte atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, reţinerea alin. (1) (forma simplă a infracţiunii de trafic de droguri) al art. 2 din Legea nr. 143/2000 reprezentând o operaţiune ce nu a modificat conţinutul acuzaţiei aduse inculpatului, care să impună a-i acorda acestuia posibilitatea de a-şi pregăti apărarea, în sensul art. 334 C. proc. pen. .
Prin urmare, nu se poate constata că instanţa s-ar fi pronunţat asupra unei fapte cu care nu a fost investită ori că ar fi procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei cu încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., astfel cum susţine apelantul.
Examinând sentinţa apelată şi sub aspectul tratamentului sancţionator, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminatoriu, de gradul de pericol social al faptei, având în vedere natura relaţiilor sociale încălcate, caracterul continuu al infracţiunii comise, cantitatea de comprimate ce a constituit obiect al traficului, reţinând că lipsa antecedentelor penale şi buna conduită a inculpatului anterioară comiterii faptei, conturată de probele administrate în circumstanţiere, constituie elemente ce justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al faptei comise - reflectat de modul şi împrejurările în care inculpatul a realizat actele materiale reţinute în sarcina sa, dar şi de cantitatea şi tipul drogurilor puse în circulaţie -, la urmările pe care le produce ingerarea de către consumatori a acestor substanţe psihotrope, dar şi la atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.R.G. care, prin apărător ales, la termenul de dezbateri din 23 septembrie 2013, a criticat hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., susţinând că acesta vizează nelegalitatea hotărârii în raport cu greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În argumentare, reiterând parte din criticile invocate în apel, inculpatul a arătat că nu există nicio probă directă care să facă dovada vinovăţiei sale şi că probele indirecte administrate în cauză sunt lipsite de concludentă, astfel încât, în raport cu insuficienţa materialului probator administrat în cauză, soluţia care se impune este achitarea sa pe temeiul prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul S.R.G. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, se constată că în raport cu data pronunţării deciziei atacate, 14 martie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., respectiv prin memoriul depus la data de 17 septembrie 2013 de apărătorul desemnat să-i acorde asistenţă juridică din oficiu.
Deşi apărătorul ales al inculpatului a renunţat la susţinerea motivelor scrise de recurs anterior menţionate, întrucât conduita diligentă a apărătorul din oficiu profită inculpatului, Înalta Curte va lua în analiză motivul de recurs invocat de apărătorul ales al părţii la termenul de dezbateri din 23 septembrie 2013, apreciindu-l ca fiind formulat în termen legal.
În cadrul cazului de casare invocat - art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., inculpatul a criticat netemeinicia soluţiei de condamnare dispusă faţă de el pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., susţinând că deşi aceasta a fost dovedită în materialitatea sa, nu el este autorul, motiv pentru care se impune achitarea sa pe temeiul prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, se impune a se analiza, dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de acesta privind greşita sa condamnare pentru faptele ce au format obiectul acuzaţiei penale pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menţionat, având în vedere modificările aduse dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013.
Se reţine în acest sens că dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. se referă la situaţia când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii; or, criticile formulate de inculpat vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt de către instanţele de fond şi de apel, apărarea urmărind stabilirea unui alt context factual, care să permită exonerarea inculpatului de răspundere penală.
Analiza şi interpretarea raţională, logică, dar şi cea textuală a disp. art. 385 C. proc. pen., în noua sa reglementare, determină însă concluzia că hotărârile pronunţate în apel nu mai pot fi examinate prin prisma cazului de casare referitor la comiterea unei grave erori de fapt, textul de lege fiind abrogat.
Prin urmare, corecta lămurire a conţinutului normei juridice penale obligă instanţa de recurs să constate că în prezentul cadru procesual asemenea critici nu pot fi evaluate, întrucât ele se circumscriu unui caz de casare abrogat de legiuitor.
Deşi recurentul inculpat, prin apărătorul său, a înţeles să invoce drept caz de casare disp. art. 385 pct. 17 C. proc. pen., în realitate criticile aduse hotărârii pronunţate se circumscriu disp. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. din vechea reglementare, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va primi susţinerile apărării, potrivit cărora greşita condamnare se impune a fi examinată prin prisma art. 385 pct. 17 C. proc. pen.
Greşita aplicare a legii vizează eroarea de drept, chiar şi greşeli neînsemnate în aplicarea legii, indiferent dacă sunt de natură să influenţeze soluţia procesuală, disp. art. 3859 pct. 17 teza a II-a C. proc. pen. vizând toate acele situaţii în care instanţa a comis o eroare de drept în afara celor la care face referire art. 3859 aliniatele precedente, constituind un mecanism prin care se supun cenzurii instanţei de recurs aspecte de drept ale soluţiei.
Or, din perspectiva criticilor aduse de către recurentul inculpat S.R.G. hotărârilor atacate, respectiv comiterea unei erori grave în stabilirea faptelor cu consecinţa greşitei sale condamnări, în mod evident nu se identifică raţiuni pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să analizeze pretinsa incidenţă a disp. art. 3859 pct. 172C. proc. pen.
În virtutea considerentelor ce preced, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de de inculpatul S.R.G. împotriva Deciziei penale nr. 43 din 14 martie 2013 din Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.R.G. împotriva Deciziei penale nr. 43 din 14 martie 2013 din Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1312/2013. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... | ICCJ. Decizia nr. 2826/2013. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... → |
|---|
