ICCJ. Decizia nr. 2828/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA nr. 2828/2013
Dosar nr. 1235/2/2013
Şedinţa publică din 23 septembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul Ţ.C.A., împotriva rezoluţiei nr. 2228/P/2011 dispusă la data de 14 martie 2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost menţinută rezoluţia nr. 2228/P/2011 dispusă la data de 14 martie 2012, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi rezoluţia nr. 1125/11-2/2012, dispusă la data de 20 aprilie 2012 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 100 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rezoluţia nr. 2228/P/2011 din data de 14 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii l.I., B.M. şi C.P., avocaţi în cadrul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute de art. 215 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen., neglijenţă în serviciu, prevăzut de art. 249 C. pen. şi fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că, la data de 23 noiembrie 2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerea formulată de numitul Ţ.C.A. împotriva decanului Baroului Bucureşti, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen., neglijenţă în serviciu, prevăzut de art. 249 C. pen. şi fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen., întrucât avocaţii din cadrul acestei structuri, care l-au asistat începând din anul 1996 şi până în prezent în diverse procese civile, nu şi-au respectat angajamentul, favorizând, prin prestaţia lor părţile adverse.
În cuprinsul plângerii numitul Ţ.C.A. a făcut referire, în acest sens, la avocaţii A.C., D.M., Z.V., C.R., L.Z., F.G., S.M., C.V., T.R.
Fiind audiat, numitul Ţ.C.A. a precizat că nu înţelege să formuleze plângere penală faţă de avocaţii susmenţionaţi, ci împotriva următoarelor persoane: avocat l.I., decan al Baroului Bucureşti, avocat B.M. şi avocat C.P., în calitate de consilier în cadrul B.B. din cadrul U.N.B.R., fiind nemulţumit de modalitatea în care avocaţii pe care i-au desemnat pentru a-i acorda asistenţă juridică, precum şi ceilalţi avocaţi care fac parte din aceste structuri, şi-au îndeplinit obligaţiile profesionale, în urma prestaţiei necorespunzătoare a acestora pierzând posesia unui imobil ce făcea obiectul litigiilor civile.
De asemenea, numitul Ţ.C.A. a sesizat nemulţumirea legată de faptul că B.B., respectiv U.N.B.R. nu a dispus măsurile ce se impuneau împotriva avocaţilor faţă de care a formulat plângeri.
Din verificările efectuate în cauză a reieşit faptul că, în perioada 1996-2011, numitul Ţ.C.A. a fost parte în mai multe cauze civile, având ca obiect imobilul din Bucureşti, str. Grigore Alexandrescu, fiind asistat de avocaţii menţionaţi în plângerea penală.
Aşa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, împotriva unora dintre aceşti avocaţi, numitul Ţ.C.A. a formulat plângere la Baroul Bucureşti, comunicându-i-se faptul că sesizările sunt neîntemeiate.
Plângerea formulată de Ţ.C.A. faţă de avocaţii A.C., D.M., Z.V., C.R., L.Z., F.G., S.M., C.V., T.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. şi art. 289 C. pen., a făcut obiectul cauzei înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 911/P/2010, soluţionată la data 26 mai 2011.
Faţă de aspectele sesizate, s-a constatat că în sarcina avocaţilor I.I., B.M. şi C.P. nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., calitatea de reprezentant al unei structuri organizatorice profesionale, prin ea însăşi, nefiind în măsură a atrage răspunderea pentru modalitatea concretă de exercitare a profesiei de către ceilalţi avocaţi membrii. Ca urmare, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există.
De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia şi sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. şi art. 249 C. pen., constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni sub aspectul laturii obiective, lipsind calitatea de subiect activ şi anume aceea de funcţionar public.
Prin rezoluţia nr. l 125/II/2/2011 din data de 20 aprilie 2012, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul Ţ.C.A. împotriva rezoluţiei nr. 2228/P/2011 din 14 martie 2012.
Din analiza actelor dosarului, prima instanţă a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în conformitate cu prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., faţă de intimaţii I.I., B.M. şi C.P., avocaţi în cadrul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen., neglijenţă în serviciu, prevăzut de art. 249 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sub aspectul laturii obiective şi în conformitate cu prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzut de art. 215 C. pen. şi fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există, este legală şi temeinică.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că atât din cuprinsul plângerii penale, cât şi a plângerii împotriva soluţiei formulate de petiţionarul Ţ.C.A., rezultă că acesta a beneficiat, în mai multe cauze aflate pe rolul instanţelor, de asistenţa unor avocaţi din cadrul Baroului Bucureşti.
În declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, la data de 24 februarie 2012, acesta a menţionat că plângerea sa penală îi vizează doar pe I.I., B.M. şi C.P., avocaţi în cadrul Baroului Bucureşti.
Instanţa de fond a mai constatat că procurorul a efectuat acte suficiente, constând în audierea petiţionarului, verificarea înscrisurilor depuse de acesta, pentru a putea stabili în mod obiectiv împrejurările cu privire la care petiţionarul a formulat plângere.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că în mod corect s-a reţinut că, în cauză, nu au fost relevate împrejurări privind exercitarea cu rea credinţă de către numiţii I.I., B.M. şi C.P., avocaţi în cadrul B.B., a funcţiei acestora, iar împrejurarea că petiţionarul, deşi a beneficiat de asistenţa juridică a avocaţilor, nu a câştigat litigiile, nu este de natură a atrage răspunderea penală a acestora.
La data de 14 februarie 2013 a fost înregistrată sub numărul 1235/2/2013 la Curtea de Apel Bucureşti cererea intitulată contestaţie în anulare formulată de contestatorul Ţ.C.A., prin care acesta şi-a exprimat nemulţumirea cu privire obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare, conform sentinţei penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, în dosar nr. 3880/2/2012.
La termenul de judecată din data de 14 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, faţă de conţinutul cererii, pe care a calificat-o ca fiind o cerere de recurs, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale.
Prin decizia penală nr. 115/ F din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, în dosarul nr. 1235/2/2013, a fost calificată cererea formulată de petiţionarul Ţ.C.A. ca fiind recurs formulat împotriva sentinţei penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, iar, în baza art. 29 alin. (2) lit. a) şi art. 42 C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 02 aprilie 2013, pe rolul acestei instanţe, a fost înregistrat sub nr. 1235/2/2013 recursul declarat de petiţionarul Ţ.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, respectiv 23 septembrie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2) raportat la art. 3851, art. 38515 lit. a) teza a Il-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., admisibilitatea recursului declarat de petiţionarul Ţ.C.A.
Analizând recursul declarat de petiţionar prin prisma dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte constată următoarele:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. l, 5, 6 şi 14 din C.A.D.O.L.F.
În acest cadru, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii căilor de atac, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, fiind privită ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare, revenind părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi în legile speciale.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea soluţionării proceselor au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alineatului 8 al aceluiaşi text de lege este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (l) din aceeaşi lege, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
per a contrario, hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii menţionate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen., au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că sentinţa penală nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010 este definitivă şi nu poate face obiectul controlului jurisdicţional, astfel încât recursul declarat de petiţionarul Ţ.C.A. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15lit. a) teza a Il-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul Ţ.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul Ţ.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2804/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 2837/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
