ICCJ. Decizia nr. 2833/2013. SECŢIA PENALĂ. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2833/2013
Dosar nr. 756/57/2013
Şedinţa publică din 23 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 127 din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În temeiul art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria Orăşenească Bekescsaba-Ungaria în Dosar nr. 14.B.160/2004/40, rămasă definitivă la data de 05 august 2004, pe numele persoanei solicitate L.Ş. (fost P.) şi predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Ungaria.
S-a constatat că persoana solicitată L.Ş. (fost P.) a uzat de beneficiul conferit de regula specialităţii.
În baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost menţinută măsura arestării persoanei solicitate, pe o perioadă de 30 zile, cu începere din 17 septembrie 2013 şi până la momentul predării către autorităţile judiciare maghiare, dar nu mai târziu de 16 octombrie 2013.
S-a constatat că persoana solicitată L.Ş. (fost P.) a fost reţinută 24 de ore în data de 18 august 2013, ora 13,40 până în 19 august 2013, ora 13,40 şi arestată în perioada 19 august 2013-16 septembrie 2013.
Cheltuielile judicare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 756/57/2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile faţă de persoana solicitată L.Ş. (fost P.), în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Ungaria, persoana solicitată fiind condamnată definitiv de statul maghiar la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt comis în grup şi violarea libertăţii persoanei, fapte prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (3) lit. c) şi art. 175 alin. (1) din C. pen. maghiar.
Sesizarea Parchetului s-a întemeiat pe semnalarea transmisă prin I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene Bucureşti din 18 august 2013, împreună cu formularele A şi M, prin care se solicită declanşarea procedurilor prev. de art. 100 şi urm. din Legea nr. 302/2004 şi arestarea persoanei solicitate L.Ş. (fost P.) până în momentul transmiterii de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.
Prin încheierea de şedinţă din 19 august 2013 s-a dispus, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate L.Ş. (fost P.) pentru pe o durată de 5 zile, începând cu data de 19 august 2013 şi până în data de 23 august 2013 şi s-a amânat soluţionarea cauzei până la data de 23 august 2013, în vederea depunerii şi traducerii mandatului european de arestare.
Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată nu a declarat recurs.
Cu adresa din 22 august 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a depus mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Ungaria, în termenul şi în condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Prin încheierea din 23 august 2013 s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, în temeiul art. 103 alin. (2) rap. la art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate L.Ş. (fost P.) pe o perioadă de 24 zile, cu începere din 24 august 2013, până în 16 septembrie 2013.
În fapt, s-a reţinut că persoana solicitată a fost condamnată prin hotărârea pronunţată de Judecătoria Orăşenească Bekescsaba - Ungaria în Dosar nr. 14.B.160/2004/40, rămasă definitivă în 05 august 2004, la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea în coautorat, pe teritoriul statului maghiar, a infracţiunilor de tâlhărie săvârşită în grup şi lipsire de libertate, fapte prev. de art. 321 alin. (1) lit. c), alin. (3) parag. 20 şi art. 175 alin. (1) parag. 20 din C. pen. maghiar.
În conţinutul mandatului se afirmă că hotărârea a fost pronunţată în absenţa persoanei solicitate, care ar fi fost citată, dar nu s-a prezentat.
Audiată fiind, persoana solicitată a susţinut că nu a avut cunoştinţă de existenţa litigiului din Ungaria şi că nu a fost citată pentru niciun termen de judecată. Totodată, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile din Ungaria în vederea executării pedepsei şi va contesta hotărârea de condamnare.
În aplicarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa de fond a solicitat autorităţilor judiciare maghiare informaţii privind modalitatea de citare a persoanei solicitate în faţa instanţelor din Ungaria, a se face dovada îndeplinirii procedurii de citare cu persoana solicitată sau de înştiinţare a acesteia cu privire la judecarea cauzei, precum şi oferirea de garanţii privind rejudecarea cauzei.
Prin adresa din 13 septembrie 2013 comunicată de Tribunalul Gyula, secţia executare sentinţe penale, în calitate de emitent al mandatului de arestare, s-a comunicat faptul că persoana solicitată figura cu adresă necunoscută, motiv pentru care, în 31 august 2004, s-a emis un mandat de arestare valabil pe teritoriul Ungariei. Totodată, s-a comunicat faptul că, în baza art. 408 alin. (1) pct. e din C. proc. pen. maghiar, există posibilitatea revizuirii cauzei, dacă s-a luat decizia în cadrul unei şedinţe în lipsa inculpatului, iar potrivit art. 409 alin. (3) C. proc. pen. maghiar, revizuirea cauzei este obligatorie, dacă inculpatul poate fi citat de la o adresă cunoscută.
Analizând actele dosarului prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 republicată, instanţa de fond a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de Tribunalul Judeţean Bekes, Gyula - secţia executare pedepse penale, în baza unui mandat naţional de arestare preventivă şi a hotărârii de condamnare pronunţate de Judecătoria Orăşenească Bekescsaba - Ungaria în Dosarul nr. 14.B.160/2004/40, rămasă definitivă în 05 august 2004, şi se referă la persoana solicitată L.Ş. (fost P.), condamnată definitiv la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate pe teritoriul statului maghiar.
Instanţa de fond a avut în vedere că, din dispoziţiile legale care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul judecătorului, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată şi la verificarea cauzelor de refuz al predării, fiind exclusă competenţa judecătorului de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi de a verifica existenţa faptelor de săvârşirea cărora este acuzată persoana solicitată.
Pornind de la aceste premise, instanţa de fond a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate conţine toate elementele prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Identitatea persoanei solicitate a fost verificată încă de la termenul din 19 august 2013, stabilindu-se că persoana indicată în mandatul a cărui executare se cere esre una şi aceeaşi cu persoana prezentată de procuror în faţa judecătorului. De altfel, persoana solicitată însăşi nu a formulat obiecţii cu privire la identitate.
Totodată, au fost respectate dispoziţiile procedurale menite să asigure garanţiile respectării drepturilor persoanei solicitate, sens în care, încă de la termenul din 19 august 2013, aceasta a fost informată cu privire la motivul reţinerii sale, iar, la termenul din 23 august 2013, i s-a înmânat un exemplar tradus al mandatului european de arestare. De asemenea, pe toată durata procedurii, persoana solicitată a fost asistată de apărător ales, fiind deci, respectate drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004.
În temeiul art. 103 alin. (3) din aceeaşi lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialităţii, arătând că nu înţelege să renunţe la acest beneficiu.
Persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare maghiare, arătând că a luat cunoştinţă de condamnarea sa acum 5 ani, de la un alt coautor condamnat în Ungaria.
S-a mai constatat, de asemenea, că, în cauză, nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de lege [art. 98 alin. (1)] ca motiv de refuz al executării pedepsei.
Reţinând şi poziţia persoanei solicitate, care a înţeles să conteste hotărârea de condamnare, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu este incident nici cazul prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 98 alin. (3) din lege ca motiv opţional de refuz al executării mandatului, câtă vreme în această procedură s-ar fi impus recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare, pe care persoana solicitată doreşte să o conteste.
Pentru toate aceste considerente, reafirmând şi principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce reiterat şi în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată L.Ş., suţinând că nu a avut cunoştinţă despre existenţa procesului pe rolul - autorităţilor judiciare din Ungaria, întrucât faţă de el nu a fost îndeplinită procedura de citare.
Ca urmare, a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea sentinţei atacate, iar, în rejudecare, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, executarea în România a pedepsei la care a fost condamnat de autorităţile judiciare din Ungaria, precum şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi Cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată L.Ş. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare reprezintă o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, în aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune că decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată, fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, fiind emis pe numele persoanei solicitate de către o autoritate judiciară competentă, în vederea punerii în executare a hotărârii de condamnare pronunţate de Judecătoria Orăşenească Bekescsaba - Ungaria în Dosarul nr. 14.B.160/2004/40, rămasă definitivă în 05 august 2004, şi prin care L.Ş. (fost P.) a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate. săvârşite pe teritoriul statului maghiar.
Conformându-se prevederilor art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa de fond a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate L.Ş. (fost P.) încă de la termenul din 19 august 2013, stabilindu-se că persoana indicată în mandatul a cărui executare se cere este una şi aceeaşi cu persoana prezentată de procuror în faţa judecătorului. De altfel, persoana solicitată însăşi nu a formulat obiecţii cu privire la identitate.
Totodată, încă de la termenul din 19 august 2013, instanţa de fond a procedat la informarea persoanei solicitate cu privire la motivul reţinerii sale, iar la termenul din 23 august 2013, acestuia i-a fost înmânat un exemplar tradus al mandatului european de arestare. În plus, pe toată durata procedurii, persoana solicitată a fost asistată de apărător, fiind deci, respectate drepturile prevăzute de art. 104 din Legea rrr. 302/2004.
De asemenea, în temeiul art. 103 alin. (3) din aceeaşi lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialităţii, arătând că nu înţelege să renunţe la acest beneficiu. Pe de altă parte, cunoscând consecinţele juridice ale consimţământului său, a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare maghiare, arătând că a luat cunoştinţă de condamnarea sa acum 5 ani, de la un alt coautor condamnat în Ungaria.
Aşa fiind, se constată că dispoziţiile procedurale menite să asigure garanţiile respectării drepturilor persoanei solicitate au fost respectate de către instanţa de fond.
Se mai reţine că, în mod justificat, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege ca motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Dat fiind caracterul special al procedurii în această materie, potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, opoziţia persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea existenţei unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Potrivit dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: „a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune; c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română".
Din examinarea actelor dosarului, se reţine că instanţa de fond a verificat susţinerile persoanei solicitate în sensul că nu a fost citată de autorităţile judiciare din Ungaria şi că, în consecinţă, nu a avut cunoştinţă despre existenţa procesului pe rolul instanţei străine.
Prin adresa din 13 septembrie 2013 transmisă de Tribunalul Gyula, secţia executare sentinţe penale, în calitate de emitent al mandatului de arestare, s-a comunicat instanţei de fond faptul că persoana solicitată L.Ş. (P.) figura cu adresă necunoscută, motiv pentru care, la data de 31 august 2004, a fost emis un mandat de arestare valabil pe teritoriul Ungariei, acesta fiind şi motivul pentru care autorităţile judiciare ungare au procedat la judecata în lipsă a persoanei solicitate.
De altfel, din examinarea dispoziţiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 şi art. 108 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare, se constată că judecătorul român hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării decât cu atingerea principiului referitor la recunoaşterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare maghiare, neexistând impedimente care să justifice respingerea cererii formulate în acest sens de Parchet.
În ceea ce priveşte cererea persoanei solicitate de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, se constată că nu poate fi primită.
Astfel, Înalta Curte reţine că menţinerea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare ungare a fost dispusă în mod corespunzător, predarea către o autoritate judiciară străină neputând fi realizată decât în condiţiile în care aceasta se află în stare de arest, astfel că o altă măsură preventivă, cum ar fi cea a obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau ţara, nu poate fi dispusă în cauză, nefiind în acord cu prevederilor legale incidente în materie.
Faţă de considerentele ce preced, se constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale şi că nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare, motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată L.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 127 din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoană solicitată L.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 127 din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1314/2013. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... | ICCJ. Decizia nr. 3105/2013. SECŢIA PENALĂ. Recunoaşterea... → |
|---|
