ICCJ. Decizia nr. 3105/2013. SECŢIA PENALĂ. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3105/2013

Dosar nr. 2441/2/2013

Şedinţa publică din 14 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 194 din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicata, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A fost recunoscută hotărârea penală nr. 1145/09 din 30 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul din Agrigento, reformată parţial prin sentinţa penală nr. 3605/10 din data de 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel din Palermo, Republica Italia, rămasă definitivă la data de 30 septembrie 2011.

S-a dispus transferarea condamnatului D.A, cu domiciliul în municipiul Iaşi, judeţ Argeş, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare.

S-a dedus din această pedeapsă durata executată de la data de 8 august 2008 până la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale.

în temeiul disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu de 320 lei urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, la data de 29 martie 2013, s-a înregistrat pe rolul acestei Curţi sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind recunoaşterea şi punerea în executare a Hotărârii penale nr. 1145/09 din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul din Agrigento, reformată parţial prin sentinţa penală nr. 3605/10 din data de 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel din Palermo, Republica Italia, rămasă definitivă la data de 30 septembrie 2011, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului persoană transferabilă D.A.

Pentru o mai bună administrare a justiţiei a fost anexat Dosarul nr. 276/115/2013, întocmit în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând actele şi lucrările efectuate în acest dosar, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în speţa dedusă judecăţii, Curtea a reţinut şi a constatat următoarele:

Prin adresa din 29 octombrie 2013, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de Ministerul Justiţiei al republicii Italiene, prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate D.A., în prezent deţinut în Penitenciarul Agrigento din Republica Italiană, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată de către instanţele din statul solicitant.

Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia prin care persoana condamnată a consimţit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

În urma verificărilor efectuate, M.A.I. - D.E.P.A.B.D., a comunicat prin adresa din data de 22 februarie 2013, că numitul D.A., domiciliat în municipiul Piteşti, jud. Argeş şi are atribuit C.N.P. nr. X.

Din adresa din data de 22 februarie 2013 a M.A.I. - D.G.P. a rezultat că numitul D.A. este cetăţean român şi este titularul paşaportului, eliberat de S.P.C.E.E.P.S. Piteşti la data de 18 martie 2005.

S-a constatat că este astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1145/09 din 30 noiembrie 2009, Tribunalul din Agrigento a condamnat pe numitul D.A. la pedeapsa cu 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în grup şi vătămare corporală, leziuni corporale agravate şi viol, aflate în concurs, prev. de art. 609 alin. (1), (2), (3), art. 110, 582, 585, 576 și 6.1 nr. 2 C. pen. italian.

Prin sentinţa penală nr. 3605/10 din data de 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel din Palermo, s-a reformat parţial sentinţa penală nr. 1145 din 09 din 30 noiembrie 2009 Tribunalul din Agrigento şi s-a dispus condamnarea numitului D.A. la pedeapsa cu 6 ani şi 6 luni închisoare, rămasă definitivă la data de 30 septembrie 2011.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la situaţia executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinţei de condamnare că numitul D.A. a început executarea pedepsei la data de 08 august 2008, iar sfârşitul pedepsei este la data de 07 noiembrie 2015. Drept urmare, este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Pe situaţia de fapt, prin sentinţa de condamnare, s-a reţinut că D.A. împreună cu B.M.A. la data de 28 iunie 2008 la Canicatti, în interiorul locuinţei fostei soţii A.A., au agresat-o fizic, i-au tăiat părul, au ameninţat-o cu moartea pe aceasta şi au constrâns-o să întreţină raporturi sexuale orale. Ca urmare a agresiunilor aplicate, A.A. a suferit „traumatism facial, multiple contuzii la torace şi o criză nervoasă" necesitând pentru vindecare şapte zile de îngrijiri medicale.

Examinând materialul cauzei, Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului D.A. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv a infracţiunii de: „lovirea sau alte violenţe" prev. de art. 180 alin. (2) şi alin. (2)1 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la unu la 2 ani sau cu amendă şi „viol" prev. de art. 197 alin. (2) lit. a), c), C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 18 ani.

Republica Italiană, prin declaraţia dată, folosindu-se de dreptul acordat de art. 3 parag. 3 din Convenţia de la Strasbourg, a exclus procedura conversiunii condamnării prevăzută de art. 159 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Conform procesului verbal din 02 octombrie 2012 numitul D.A. a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România, astfel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Criticile formulate de Parchet vizează greşita soluţionare a cererii de recunoaştere a hotărârii pronunţate în străinătate cu referire la pedepsele complementare şi accesorii.

Î acest sens, se menţionează că deşi curtea de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi ale art. 64 lit. a) alin. (2) şi lit. b) C. proc. pen., prin hotărârea recunoscută, condamnatului persoană transferabilă i-au fost interzise mai multe drepturi şi anume s-a dispus suspendarea exercitării drepturilor părinteşti pentru toată durata pedepsei precum şi excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calităţi de tutelă şi curatelă.

În atare situaţie, prima instanţă trebuia să dispună executarea unei pedepse accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. şi a unei pedepse complementare constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen.

Cu privire la pedepsele complementare, solicită adaptarea acestora în sensul interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constată că este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea actelor dosarului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca fiind îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel că în mod corect a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a fost recunoscută sentinţa Tribunalului din Agrigento din 30 noiembrie 2009, astfel cum a fost modificată prin sentinţa din 25 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Apel din Palermo, rămasă definitivă la 30 septembrie 2011, prin care cetăţeanul român D.A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 ani şi 6 luni închisoare, i s-a aplicat interdicţia permanentă de a ocupa funcţii publice şi interdicţia legală şi suspendarea exercitării drepturilor părinteşti pentru toată durata pedepsei precum şi excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calităţi de tutelă şi curatelă, dispunându-se continuarea executării pedepsei principale într-un din România şi aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.

Tot astfel, prin art. 10 pct. 1 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată prin Legea nr. 76/1996, în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică şi durata sancţiunii, astfel cum acestea rezultă din condamnare.

Din conţinutul hotărârii recunoscute prin sentinţa atacată rezultă că pe lângă pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare cetăţeanul român D.A. i s-a aplicat interdicţia permanentă de a ocupa funcţii publice şi interdicţia legală şi suspendarea exercitării drepturilor părinteşti pentru toată durata pedepsei precum şi excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calităţi de tutelă şi curatelă. Cu toate acestea, s-a dispus continuarea executării doar a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii prin interzicerea numai a unora dintre drepturile la care instanţa de condamnare a făcut referire.

Potrivit legii române pedepsele accesorii şi complementare aplicate de statul de condamnare au corespondent în dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. şi ale art. 71 alin. (1) din acelaşi cod.

Pedepsele accesorii stabilite de statul italian ca stat de condamnare au o durată compatibilă cu cea a pedepselor de aceeaşi natură din legea română (art. 71 alin. (2) C. pen. şi art. 32 C. pen. italian).

In ceea ce priveşte interdicţia permanentă de a ocupa funcţii publice precum şi excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calităţi de tutelă şi curatelă, sancţiunile corespund unei pedepse accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei dar şi unei pedepse complementare cu acelaşi conţinut.

Referitor la pedepsele complementare, acestea au fost aplicate „pe viaţă" de autorităţile judiciare italiene, conform art. 28 şi 29 C. pen. italian (linterdizione perpetua) iar această durată nu ar fi compatibilă cu durata pedepselor complementare prevăzute de legea română, respectiv interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani (art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.) executarea lor începând după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei (art. 66 C. pen.).

Aşadar, sub aspectul duratei pedepsei complementare dispusă fără limită temporală, se impune adaptarea la durata maximă stabilită de legiuitorul român în art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., de 10 ani, urmând ca executarea acesteia să înceapă după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 6 din Acordul dintre România şi Republica Italiană asupra transferării persoanelor condamnate, semnat la Roma la 13 septembrie 2003, notificat prin Legea nr. 83/2006 „părţile contractante vor aplica pentru realizarea transferării procedura prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. a) din Convenţie" respectiv continuarea executării condamnării, în condiţiile enunţate la art. 10 din Convenţie.

Prin art. 10 pct. 2 din Convenţie care se referă, conform denumirii marginale, la „continuarea executării" s-a stabilit că, în situaţia în care natura şi durata sancţiunii sunt incompatibile cu legislaţia statului de executare sau dacă legislaţia acestui stat o impune, statul de executare poate prin hotărâre judiciară sau administrativă, să adapteze această sancţiune la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa lege pentru infracţiuni de aceeaşi natură.

Având în vedere că Statul Italian, în virtutea drepturilor sale suverane, prin declaraţia la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate a exclus aplicarea procedurii conversiunii pedepsei, prima instanţă care a recunoscut hotărârea de condamnare şi a optat pentru continuarea executării pedepsei, era obligată să respecte felul şi durata pedepsei, să recunoască integral hotărârea de condamnare şi să dispună executarea pedepsei accesorii constând în interdicţia legală şi suspendarea exercitării drepturilor părinteşti pentru toată durata pedepsei care corespunde dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. şi a dreptului de tutelă şi curatelă prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., precum şi a pedepsei complementare a interdicţiei pe viaţă de a deţine funcţii publice şi a dreptului de tutelă şi curatelă.

Întrucât nu a procedat astfel, hotărârea atacată, a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, fiind supusă casării, conform art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constată critica parchetului ca fiind întemeiată.

În consecinţă, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 194 din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul -condamnat persoană transferabilă D.A.

Va casa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în fond:

Va recunoaşte sentinţa Tribunalului din Agrigento din 30 noiembrie 2009, astfel cum a fost modificată prin sentinţa din 25 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Apel din Palermo, rămasă definitivă la 30 septembrie 2011, prin care cetăţeanul român D.A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 ani şi 6 luni închisoare, i s-a aplicat interdicţia permanentă de a ocupa funcţii publice şi interdicţia legală şi suspendarea exercitării drepturilor părinteşti pentru toată durata pedepsei precum şi excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calităţi de tutelă şi curatelă.

Va dispune transferarea condamnatului D.A., domiciliat în mun. Piteşti, judeţul Argeş, în vederea continuării executării, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare, a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, precum şi a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Va deduce din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni durata executată de la 08 august 2008 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul -condamnat persoană transferabilă D.A., în sumă de 320 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de. pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 194 din data de 22 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul - condamnat persoană transferabilă D.A..

Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în fond:

Recunoaşte sentinţa Tribunalului din Agrigento din 30 noiembrie 2009, astfel cum a fost modificată prin sentinţa din 25 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Apel din Palermo, rămasă definitivă la 30 septembrie 2011, prin care cetăţeanul român D.A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 ani şi 6 luni închisoare, i s-a aplicat interdicţia permanentă de a ocupa funcţii publice şi interdicţia legală şi suspendarea exercitării drepturilor părinteşti pentru toată durata pedepsei precum şi excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calităţi de tutelă şi curatelă.

Dispune transferarea condamnatului D.A., domiciliat în mun. Piteşti, judeţul Argeş, în vederea continuării executării, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare, a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, precum şi a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Deduce din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni durata executată de la 08 august 2008 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul -condamnat persoană transferabilă D.A., în sumă de 320 lei, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3105/2013. SECŢIA PENALĂ. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs