ICCJ. Decizia nr. 2836/2013. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞIJUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2836/2013

Dosar nr. 2727/114/2012

Şedinţa publică din 24 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 12 din data de 16 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice din art. 174 C. pen. în art. 183 C. pen. formulată de inculpat şi din art. 189 alin. (1) C. pen. în art. 189 alin. (2) C. pen. formulată de procuror, fiind admisă cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 174 C. pen. în art. 174-176 lit. a) C. pen. formulată de partea civilă.

În baza art. 174-176 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G. la pedeapsa de 22 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege) pentru infracţiunea de omor prin cruzimi.

Totodată, în temeiul disp. art. 189 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 22 ani închisoare.

Potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata de 8 ani.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Conform disp. art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 24 ianuarie 2012, la zi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în data de 23 ianuarie 2012, în jurul orelor 14.00, inculpatul M.G., care locuieşte cu mama sa în comuna Merei, sat Lipia, judeţul Buzău, s-a întors din municipiul Buzău unde fusese să o viziteze pe aceasta, internată la Spitalul de Boli Infecţioase Garlaşi.

Ulterior, la orele 16.00, acesta a plecat la un unchi pentru a-i tăia lemne cu drujba iar înjurai orelor 18,30 s-a deplasat la barul martorului C.D., loc în care a venit şi victima M.G. Aici, cei doi au stat până înjurai orelor 21.00, timp în care au băut câte două beri.

După ce s-a închis localul, inculpatul M.G. a mers la un alt bar de unde a mai cumpărat o cutie de 0,5 litri de bere, iar în drum spre casă a fost depăşit cu bicicleta de victima M.G.

În jurul orelor 23.00, a ieşit din casă pentru a fuma, timp în care a fost strigat de partea vătămată la poartă, care adusese un bidon cu ţuică şi împreună au consumat din acesta şi au mâncat până înjurai orei 1,00, când inculpatul i-a spus să doarmă la el, dacă nu, să plece acasă. Cum victima a refuzat să plece, acesta a împins-o, dând-o afară din casă.

Potrivit declaraţiilor inculpatului, luate imediat după săvârşirea faptei (filele 89-92 d.u.p.), atunci când a îmbrâncit victima în afară, aceasta a scăpat o sticlă de bere pe care o avea în mână, precizare care se coroborează cu declaraţia lucrătorului de poliţie Ş.M. (fila 117) care a observat o sticlă spartă la ieşirea din casă.

În continuare, victima s-a îndreptat spre poartă, acolo unde avea bicicleta, dar apoi s-a întors şi a început să caute un obiect pentru a-l lovi pe inculpat, însă nu a apucat să ia nimic pentru că inculpatul „a fost mai rapid şi a luat toporul cu care a început să o lovească”, fila 90 d.u.p.

Primele lovituri au fost aplicate victimei peste picioare iar după ce aceasta a căzut la pământ a fost lovită pe tot corpul. Ulterior, inculpatul a luat două chingi şi a legat-o pe victimă de picioare şi de mâini. In continuare, i-a legat picioarele de un stâlp ce susţinea bolta de vie, la o înălţime de aprox. 1,20 m, astfel încât victima a fost în imposibilitate să se mai deplaseze.

În lipsa altor dovezi în afara declaraţiilor inculpatului de la urmărirea penală, instanţa de fond a reţinut că, după imobilizare, acesta nu a mai lovit-o pe victimă.

După cele mai sus descrise, inculpatul a plecat la un vecin, R.T., pentru a suna la serviciul de urgenţă „112”, acesta nu i-a răspuns, iar când a revenit în domiciliu a sunat de pe telefonul său spunând „că are o persoană în curte şi nu reuşeşte să o dea afară”, conform declaraţiei martorului Ş.M., fila 117.

Potrivit declaraţiei inculpatului, fila 92 verso, s-a reţinut că atunci când acesta s-a întors de la R.T., „G. (victima n.r.) l-a rugat să îl dezlege, dar a refuzat”.

În momentul la care a sosit primul poliţist, Ş.M., „victima era tot legată cu picioarele de un stâlp de la boltă, corpul era lipit de sol, mâinile legate şi ridicate spre spate, de funia cu care erau legate mâinile, ţinând inculpatul”.

Potrivit declaraţiilor date de lucrătorii de poliţie care s-au deplasat la faţa locului, inculpatul era liniştit, nu prezenta urme de lovituri (o singură rană la mână, o plagă produsă potrivit propriei declaraţii a inculpatului de tăişul toporului atunci când a lovit victima) şi nu avea urme de sânge pe haine.

Pe poarta vecinului său, la care s-a deplasat pentru a suna la „112”, au fost găsite urme de sânge, însă deşi au fost prelevate probe din acestea, din mai multe locuri, inclusiv de pe poarta vecinului, procurorul nu le-a trimis la analiză pentru a se stabili dacă aparţin inculpatului sau victimei.

S-a apreciat că această expertiză ar fi fost necesară pentru stabilirea clară a situaţiei de fapt (de ex. din analiza locului de unde au fost ridicate şi stabilirea persoanei căreia aparţin, se putea stabili dacă victima ar fi ieşit pe poartă şi ar fi ajuns la poarta vecinului înainte de a fi legat, încercând să se salveze sau poate, într-adevăr cele de pe poarta vecinului aparţin inculpatului).

În lipsa acestor probe, instanţa de fond a reţinut că nu poate ţine seama decât de declaraţiile inculpatului.

S-a arătat că deşi urmărirea penală are această deficienţă, instanţa - de fond nu a apreciat ca extrem de relevantă o astfel de analiză pentru că, oricum încadrarea juridică a faptei nu s-ar fi schimbat, procurorul reţinând omorul şi lipsirea de libertate în mod ilegal.

După sosirea echipajelor de poliţie a sosit şi ambulanţa care a preluat victima, a fost dusă la spital, dar aceasta a decedat în aceiaşi noapte la ora 5,00.

Conform raportului medico-legal de necropsie al S.J.M.L. Buzău, „moartea lui M.G. a fost violentă, s-a datorat şocului traumatic hemoragie în cadrul unui politraumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningee difuza, toraco-abdominal şi de membre cu multiple fracturi costale şi de membru superior stâng, cu contuzii pulmonare, cardio-pericardice şi pancreatice şi rupturi splenice, pe fondul unei intoxicaţii acute etanolice, 2,10 g %o.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor prin cruzimi, prev. de art. 176 lit. a) C. pen. (considerent pentru care s-a schimbat încadrarea juridică) şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte cererile de schimbare a încadrării juridice din art. 189 alin. (1) C. pen. în art. 189 alin. (2) C. pen. formulată de procuror şi cea din omor în lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. susţinută de apărătorul inculpatului, s-au apreciat că nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:

Infracţiunea de omor constă în uciderea unei persoane, ceea ce înseamnă că acţiunea sau inacţiunea care a condus la decesul victimei trebuie să fie aptă, ea însăşi, în mod obişnuit, să producă rezultatul letal.

Infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. constă în săvârşirea oricăreia din faptele prev. de art. 180-182 C. pen. care au avut ca urmare moartea victimei. în acest caz, acţiunea de lovire sau de vătămare nu produce, prin ea însăşi, rezultatul letal, moartea fiind rezultatul unor factori cauzali externi care pot fi preexistenţi, concomitenţi sau ulteriori.

În ceea ce priveşte fapta de omor, legătura de cauzalitate este directă, acţiunea de lovire sau vătămare provocând, fără alţi factori, decesul.

Această din urmă faptă penală se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, cealaltă cu intenţie depăşită, moartea fiind rezultatul culpei autorului.

S-a motivat că în cauză ar fi fost incidenţă situaţia prev. de art. 183 C. pen. dacă, de exemplu, inculpatul lovea victima, aceasta se dezechilibra şi, în cădere, s-ar fi lovit cu capul de o piatră şi deceda.

Astfel, s-a apreciat că într-o asemenea situaţie, lovitura aplicată nu este de natură a produce, singură, rezultatul letal, ci doar în concurs cu dezechilibrarea victimei şi lovirea de piatră.

Or, în speţă, s-a reţinut că rezultatul letal s-a produs urmare loviturilor extrem de puternice aplicate victimei în cap, peste trunchi şi membre, acestea fiind, potrivit şi raportului de necropsie, în legătură directă cu decesul.

Pentru aceste considerente, cererea formulată de inculpat prin apărător, a fost respinsă.

În ceea ce priveşte omorul prin cruzimi s-a reţinut că acestea este cel care se săvârşeşte prin întrebuinţarea de autor a unor metode inumane şi inutile de chinuire a victimei înainte de deces.

Sub acest aspect, prima instanţă a avut în vedere perioada cuprinsă între momentul începerii acţiunii făptuitorului şi cel în care a intervenit decesul victimei, reţinându-se că ceea ce caracterizează omorul prin cruzimi este ca actele de acest gen să fie anterioare decesului victimei.

S-a motivat că omorul deosebit de grav săvârşit prin cruzimi presupune, pe de o parte, ferocitatea acţiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare persoanelor care au cunoştinţă de fapta de omor şi de procedeele folosite.

În cauză, s-a constatat că moartea victimei nu a fost instantanee (de ex. atunci când se aplică lovituri cu toporul în cap, înjunghierea în inima a victimei) ci s-a produs după aproximativ patru ore.

Astfel, s-a reţinut că acţiunile inculpatului au început în jurul orei 1,00, conform declaraţiei sale, iar la ora 2,32 s-a sunat la „112”, astfel cum rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului, iar decesul a intervenit la ora 4,55.

Faţă de aceste constatări, s-a apreciat cu certitudine că inculpatul, care nu consumase alcool astfel încât să fie în stare de ebrietate (conform declaraţiei agentului de poliţie I.C.M.) a sunat la 112 după ce, probabil, a realizat că victima se află într-o stare foarte gravă. In tot acest interval de timp, a lovit-o, aceasta murind în chinuri groaznice după aproximativ patru ore, cauzate fiind de loviturile repetate pe tot corpul cu coada unui topor şi amplificate de gerul existent (minus 9 grade conform ziarului depus de partea civilă), de legarea victimei şi de aruncare cu apă pe ea de inculpat (potrivit declaraţiei poliţistului T.G., inculpatul i-a spus că a aruncat cu apă ca să se trezească din beţie).

Raportul medico-legal descrie, pe două pagini, numeroasele leziuni constatate pe corpul victimei, leziuni ce pot fi observate cu uşurinţa şi din studierea fotografiilor judiciare existente la dosar şi anume: aproximativ 10 plăgi la nivelul capului şi gambei stângi, numeroase echimoze şi excoriaţii, fracturi costale, fractură deschisă antebraţ şi cartilaj nazal, luxaţie cot stâng, splină ruptă.

Potrivit celor relatate de asistenta medicală M.A., martor care în acea noapte a preluat victima, aceasta „avea hainele umede şi îmbibate de sânge, avea plăgi tăiate şi înţepate şi fracturi.. era ger”.

S-a reţinut că, în mod sigur, victima a murit în chinuri groaznice produse de bătaia aplicată într-un interval mare de timp, chinuri care le depăşesc în intensitate pe cele specifice unui omor simplu, când decesul intervine aproape imediat.

Pe de altă parte, s-a apreciat că modul în care inculpatul a lovit şi a chinuit victima, pe care a legat-o de bolta de vie, nu poate decât să producă un sentiment de groază celor care iau cunoştinţă de existenţa faptei, fiind un alt element ce caracterizează omorul prin cruzimi.

Ca o paranteză, s-a învederat că bătaia (nu neapărat cea de maximă intensitate, care poate conduce repede la deces, dar şi cea de o intensitate mai mică, însă prelungită mult în timp), a fost considerată întotdeauna cel mai comun mod de tortură, ori omorul prin cruzimi nu înseamnă decât torturarea victimei.

Analizând procesul verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile judiciare, instanţa de fond a apreciat că nu poate trage decât o singură concluzie, aceea că victima a încercat cât a putut să se salveze, a reuşit să ajungă şi la poartă, lângă bicicletă, dovadă fiind urmele de sânge de pe alee, de pe bicicletă. Or, până la legarea ei, care s-a produs după aplicarea de numeroase lovituri şi care a fost uşurată şi de starea avansată de ebrietate în care s-a aflat victima, a trecut foarte mult timp, interval în care victima a fost intens chinuită atât de durerile cauzate de numeroasele lovituri cât şi de conştientizarea, până la un moment dat, a faptului că îşi va găsi sfârşitul în acel loc.

Cel puţin până la sosirea ambulanţei, victima a fost conştientă, la întoarcerea inculpatului de la vecin, l-a rugat să îl dezlege, a refuzat, chinul fiind amplificat de conştientizarea posibilităţii de a muri.

În concluzie, s-a reţinut că în speţă, inculpatul a produs victimei suferinţe prelungite şi intense prin aplicarea de lovituri cu coada toporului pe tot corpul, inclusiv în cap, o perioada de aproximativ 1 oră şi jumătate, apoi încă o oră a ţinut-o legată (ambulanţa sosind la 4,27 conform menţiunii de pe fişa de preluare, fila 53), cauzându-i dureri intense prin plăgile produse, ruperea splinei, a oaselor, concomitente cu conştientizarea faptului că va muri, legată fiind, fără posibilitatea de a scăpa.

Constatând că aceasta este încadrarea juridică corectă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost expertizat psihiatric, raportul fiind depus la dosar, având în vedere obligativitatea unei astfel de probe, conform art. 117 C. proc. pen.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor în cea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., s-au reţinut următoarele:

În varianta art. 189 alin. (2) C. pen. (când victima este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol), se produc victimei suferinţe - infracţiune de rezultat, sau viaţă ori sănătatea îi sunt puse în pericol - infracţiune de pericol, punerea în primejdie a vieţii fiind rezultatul intenţiei depăşite a autorului.

Acesta urmăreşte lipsirea de libertate a persoanei, punerea în primejdie a vieţii fiind rezultatul culpei, când el, în cel mai rău caz, deşi nu a prevăzut rezultatul, trebuia şi putea să-l prevadă.

S-a apreciat, în aceste împrejurări, că în cauză este incidenţă situaţia acestei variante agravate, când autorul lipseşte victima de libertate, în aşa fel încât, măcar într-un anumit moment viaţa i-a fost în pericol, iar autorul putea şi trebuia să realizeze acest lucru, fără a se produce rezultatul mai grav.

Or, în speţă, activitatea infracţionala reţinută de instanţă ca specifică omorului prin cruzimi, nu este doar cea realizată până la momentul legării victimei, ci până la decesul ei, actele de cruzime întinzându-se în timp până la final, suferinţele cauzate de legare fiind „absorbite” de cele ce intră în conţinutul omorului prin cruzimi.

În consecinţă, s-a reţinut că suferinţele cauzate victimei la lipsire de libertate şi care, singulare, fără acţiunea de lovire, în mod cert nu î-ar fi pus în primejdie viaţa, după cum s-a produs legarea (victima a fost legată de picioare, iar acestea, apoi, de boltă, dar la o înălţime de aproximativ 1 m de sol, mâinile legate, trunchiul era sprijinit în parte de sol), sunt absorbite de „suferinţele” - infracţiunea în care s-a produs rezultatul letal, tocmai prin reţinerea acestora ca element component ale infracţiunii de omor prin cruzimi.

Sigur că, era posibil ca şi această acţiune să fi condus singură la un deces dacă, de exemplu, victima nu ar fi fost bătută sau ar fi ţinut-o multe zile fără hrană şi apă, dar nu este cazul în speţă.

A mai reţinut instanţa de fond că inculpatul răspunde pentru consecinţa mai gravă produsă, în speţă, moartea victimei. Or, atât timp cât acţiunile duc la un rezultat produs în urma unei intenţii chiar şi indirecte, celelalte consecinţe - punerea în primejdie a vieţii - cauzate din culpă, sau producerea de suferinţe de intensitate redusă, cauzate prin legare, se absorb în rezultatul mai grav. Prin urmare, nu se poate, într-o astfel de situaţie, ca suferinţele intense, cauzate la omorul prin cruzimi, să fie separate de suferinţele concomitente, de o intensitate redusă, cauzate de legare.

În legătură cu argumentul reprezentantului parchetului, acela că s-a folosit un topor (varianta de la art. 189 alin. (2) C. pen. fiind comisă şi în situaţia în care autorul este înarmat), s-a apreciat că nu poate fi luat în considerare, întrucât toporul a fost folosit pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi nu la legarea victimei, respectiv pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate.

Pe cale de consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa de fond a respins cererea formulată de procuror.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi inculpatul M.G.

În motivarea căii de atac, astfel cum a fost precizată în şedinţă publică, procurorul a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală deoarece nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului.

De asemenea, procurorul a mai precizat şi că reţinerea prevederilor art. 176 lit. a) C. pen. la încadrarea juridică a faptei de omor este nelegală deoarece comportamentul violent manifestat de inculpat nu a fost premeditat ci s-a produs spontan, după ce pe parcursul mai multor ore din seara zilei respective consumase cu victima băuturi alcoolice.

În motivarea acestei opinii după o analiză teoretică a termenului de „cruzimi” procurorul a mai precizat că sub aspectul laturii subiective inculpatul nu a dorit să suprime viaţa victimei prin acte de cruzime.

Acest din urmă motiv nu a mai fost susţinut de procurorul de şedinţă, acesta achiesând la încadrarea juridică dată de instanţa de fond.

Apelantul inculpat, prin apărător ales, a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa de fond nu ar fi trebuit să schimbe încadrarea juridică a infracţiunii de omor în situaţia în care inculpatul a recunoscut situaţia de fapt, a achiesat la probele administrate în faza de urmărire penală şi a solicitat să fie judecat conform procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor în cea de lovituri cauzatoare de moarte deoarece din modul de desfăşurare a acţiunilor infracţionale comise de inculpat, susţinut de probatoriile administrate în cauză, în nici un moment acesta nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, în condiţiile în care nu a legat-o cu intenţia de a-i produce suferinţe, ci doar pentru că îi era frică de ea, întrucât dacă ar fi scăpat i s-ar fi întâmplat lui ceva grav. în situaţia în care dorea să o ucidă pe victimă ar fi putut să o lovească cu lama toporului şi nu cu coada acestuia, aşa cum a precizat.

Pe de altă parte, faptul că inculpatul nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei rezultă şi din împrejurarea că după ce a legat-o, inculpatul a mers la un vecin pentru a-l ruga să anunţe organele de poliţie.

A mai susţinut inculpatul, prin apărător, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor prin cruzimi deoarece, din modalitatea de săvârşire a faptei nu rezultă că acesta a dorit să facă aşa ceva, nu a conceput-o astfel, iar anterior intervenirii decesului, nu i-a produs victimei o suferinţă de intensitate maximă.

Prin Decizia penală nr. 73 din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:

„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi inculpatul M.G., împotriva sentinţei penale nr. 12 din data de 16 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău pe care o desfiinţează în parte în latură penală şi în consecinţă:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare în pedepsele componente de: 4 ani pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. şi 22 ani pentru infracţiunea prev. de art. 174, 176 lit. a) C. pen.

Reţine pentru infracţiunea prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. disp. art. 320¹ C. proc. pen. şi reduce pedeapsa aplicată la 2 ani închisoare.

Contopeşte această nouă pedeapsă aplicată cu cea de 22 ani pentru infracţiunea prev. de art. 174, 176 lit. a) C. pen. urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul să execute 22 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 24 ianuarie 2012 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului.

La individualizarea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere gravitatea faptelor^: comise, persoana inculpatului care în 2011 a fost sancţionat administrativ pentru furt şi violare de domiciliu, precum şi împrejurarea că a recunoscut faptele.

În legătura cu acest ultim aspect, s-a motivat că nu se pot reţine dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., întrucât nu se pot aplica atunci când, pentru fapta săvârşită, textul prevede detenţia pe viaţă (la omorul prin cruzimi).

Conform disp. art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus executarea de către inculpat şi a pedepsei complementare stabilită iar în temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat acestuia şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege).

De asemenea, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv la zi, începând cu 24 ianuarie 2012.

În latură civilă, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă M.N., suma pe care acesta a fost de acord să o plătească.

Totodată, s-a dispus confiscarea toporului corp delict.

În final, potrivit disp. art. 71 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., prelevare care se va realiza la eliberarea din penitenciar, conform art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege.”

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:

„Din probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe foto, raportul medico-legal de necropsie, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor şi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, instanţa de prim control judiciar reţine aceeaşi situaţie de fapt ca şi instanţa de fond.

De altfel, nici una dintre părţile implicate în proces nu au contestat situaţia de fapt expusă în actul de sesizare al instanţei.

Referitor la încadrarea juridică a acestei situaţii de fapt, instanţa de prim control judiciar apreciază că în mod corect instanţa de fond a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 176 lit. a) C. pen. (şi nu art. 174-176 lit. a) C. pen. cum dintr-o eroare materială a precizat instanţa de fond), în concurs real cu o infracţiune de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte această din urmă infracţiune nu a fost criticată de către inculpat sau procuror în apelurile formulate.

Aşa cum a precizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Decizia penală nr. 3505 din 3 noiembrie 2008, noţiunea de „cruzimi” prezintă două înţelesuri:

- unul intrinsec acţiunii de ucidere, constând în întrebuinţarea de către făptuitor a unor metode inumane şi inutile de chinuire a victimei înainte de deces;

- altul extrinsec acţiunii de ucidere, constând în agravanta socială a actului de ucidere, respectiv în aptitudinea lui de a inspira oroare şi groază celor care au cunoştinţă de el şi de procedeele folosite.

Legiuitorul are în vedere ambele înţelesuri ale noţiunii de cruzime. Deci, pentru a exista cruzime în sensul legii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

a) ferocitatea sau sadismul făptuitorului. Actele sadice de ucidere sunt acele acte care folosesc procedee cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, având ca rezultat, în afară de suprimarea vieţii victimei, şi chinuirea ei fizică sau morală;

b) provocarea unui sentiment de oroare. Procedeele folosite de infractor pentru săvârşirea omorului trebuie să fie de natură să provoace şi sentimentul de oroare sau groază, însoţit de reflecţii asupra josniciei şi neomeniei infractorului.

Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi nu interesează dacă cruzimile au condus, eo ipso, la moartea victimei ori dacă făptuitorul le-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a o ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele să fie comise anterior momentului consumativ al omorului.

În cauză, în condiţiile în care inculpatul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care au depăşit cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere (acesta după cei-a „aplicat multiple lovituri pe toată suprafaţa corpului”, iar victima a căzut la pământ, a luat două chingi şi a legat-o de picioare şi de mâini, iar apoi de un stâlp ce susţinea bolta de vie, la o înălţime de aproximativ 1,20 m, unde a rămas imobilizată şi în viaţa până la sosirea lucrătorilor de poliţie şi ambulanţei, aceasta din urmă decedând la spital după aproximativ două ore), este îndeplinită condiţia de agravare a omorului prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

De asemenea, nu poate fi trecut cu vederea faptul că perioada de imobilizare a victimei a fost de mai mult de o oră şi jumătate, afară, la o temperatură de aproximativ minus 9 grade, conform copiei de pe o publicaţie mass-media depusă de către partea civilă, filele 119-120 dosar fond.

Pe de altă parte, deşi inculpatul în declaraţiile date, atât în faza de urmărire penală (filele 94 - 97) dar şi în cea a cercetării judecătoreşti (fila 35) a precizat că a lovit victima numai cu coada toporului, din planşele foto aferente raportului de necropsie (filele 59, 60, 63, 64, 68, 69, 72 - 74 dosar u.p.) se constată că pe corpul victimei există despicături ce nu pot fi generate decât de un corp ascuţit, aşa cum este lama de topor, şi nu de un corp contondent, aşa cum este coada toporului.

Având în vedere cele de mai sus şi instanţa de prim control judiciar apreciază că omorul asupra victimei M.G. s-a produs prin cruzimi conform art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cu această motivaţie, se consideră că solicitarea inculpatului ca această faptă să fie încadrată în prevederile art. 183 C. pen., este nefondată.

Deşi nu a fost criticată infracţiunea de lipsire de libertate a victimei de inculpat sau de procuror în apelurile formulate, instanţa de prim control judiciar, prin examinarea proprie a situaţiei de fapt, consideră că această lipsire de libertate în mod justificat a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive a infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., reţinând întru-totul motivarea instanţei de fond, conform căreia suferinţele ce au fost produse părţii vătămate fac parte din noţiunea de „cruzimi” prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi nu în cea la care se referă prevederile art. 189 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte reţinerea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar este datoare să analizeze dispoziţiile acestui text lege prin prisma situaţiei juridice a speţei de faţă.

Alin. (1) al acestui text de lege prevede că, până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală iar alin. (6) arată că „în caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1) dispoziţiile art. 334 şi art. 340-344 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător”.

Acest text de lege, făcând referire la art. 334 C. proc. pen., denotă faptul că instanţa sesizată cu soluţionarea unei cauze penale, chiar şi când inculpatul doreşte să fie judecat în baza art. 320¹ C. proc. pen. poate schimbă încadrarea juridică a faptei sau a uneia dintre faptele cu care a fost sesizată.

Aşa cum se constată din cuprinsul dosarului de fond instanţa, după ascultarea inculpatului, apreciind că încadrarea juridică a uneia dintre faptele deduse judecăţii nu este cea corectă, dar şi pentru o corectă aflare a adevărului, practic, a respins cererea inculpatului referitor la infracţiunea de omor, dând astfel valenţă tezei întâi a ultimului alineat al art. 320¹ C. proc. pen. şi a administrat probe pentru a stabili corect încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii.

În aceeaşi ordine de idei, se mai constată că, nici inculpatul, prin apărătorul său ales, nu au achiesat la încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii şi au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. în cea prev. de art. 183 C. pen.

Raportat la textele legale mai sus expuse, instanţa de prim control judiciar consideră că în mod justificat instanţa de fond, după ascultarea martorilor, a schimbat încadrarea juridică a faptei ce a condus la decesul victimei M.G. din infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. în cea prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. numai referitor la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, instanţa de prim control judiciar consideră că se impune, având în vedere sintagma „faptelor reţinute în actul de sesizare” prevăzută în alineatul (1) al acestui text de lege.

Ţinând cont de acest aspect, dar şi de declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei de fond, instanţa de apel apreciază că se impunea reţinerea prevederilor art. 320¹alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator.

Deşi nu a format obiectul nici unuia dintre cele două căi de atac, instanţa de apel, examinând sentinţa apelată sub toate aspectele, apreciază că pedeapsa de 22 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor prin cruzimi este aptă de a forma o atitudine corectă în conştiinţa inculpatului faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, aşa cum arată art. 52 alin. (2) C. pen.”

Împotriva acestei decizii, în termen legal inculpatul M.G. a declarat recurs, care nu a fost motivat cu cel puţin cinci zile înaintea primului termen potrivit ari 385¹⁰C. pr. pen., însă, la acest termen, apărătorul său din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din omor deosebit de grav, în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte şi, drept consecinţă, aplicarea unei pedepse sub minimul special.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar şi a celor ce pot fi invocate din oficiu, în limita dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed.

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a cazurilor de casare, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen. Intenţia a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, a fost aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17². C. proc. pen., care, deşi nu a fost invocat în speţă în mod expres, se constată că încadrarea juridică poate fi subsumată acestuia.

Potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen. a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., pentru examinarea criticilor încadrate în acest caz.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că motivele de recurs nu au fost formulate în scris, ci doar oral, la termenul de astăzi. Or, termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., fiind un termen de regresiune care se calculează potrivit art. 186 alin. (2) C. proc. pen., expira la data de 17 septembrie 2013.

Ca urmare, faţă de această împrejurare, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu mai poate să examineze criticilor circumscrise de acestui motiv de recurs, astfel că, neputând reţine nici incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare care pot fi avute din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.

Pe de altă parte, se constată, cu evidenţă, că soluţia era aceeaşi şi în ipoteza în care ar fi fost respectate prevederile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., intensitatea loviturilor aplicate, instrumentele folosite şi zonele vizate, dintre care unele vitale, precum şi, în special, durata de aproximativ o oră şi jumătate în care victima a fost chinuită şi agresată, inclusiv prin legare la distanţă de sol şi torturarea în ambient deschis, în condiţii de minus 9 grade Celsius, cu producerea directă a aproximativ 10 plăgi la nivelul capului şi gambei stângi, numeroase echimoze şi excoriaţii, fracturi costale, fractură deschisă antebraţ şi cartilaj nazal, luxaţie cot stâng, splină ruptă, toate aceste elemente caracterizând fapta, sub aspect subiectiv, ca fiind săvârşită cu intenţia de a ucide şi nu cu intenţia de vătămare a integrităţii corporale, fiind exclus ca rezultatul mai grav, al morţii, să îi fie imputabil inculpatului urmare a culpei.

În baza art. 385¹⁶ alin. (2) cu referire la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 ianuarie 2012 la 24 septembrie 2013.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 73 din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 ianuarie 2012 la 24 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2736/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare...		ICCJ. Decizia nr. 3083/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2734/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2736/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3083/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). înşelăciunea (art. 215 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), fal