ICCJ. Decizia nr. 2858/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
RO M Â N ! A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2858/2013
Dosar nr. 2658/110/2005
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 432 din 4 octombrie 2005 a Tribunalulului Bacău, secţia penală, inculpatul C.T.C. a fost condamnat la pedeapsa de:
- 9 ani închisoare şi 5 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) - 175 lit. i) C. pen.
l-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În temeiul art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.988.300 RON cu titlu de despăgubiri către C.A.S. a Judeţului Bacău, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii civile P.V.C.
Inculpatul a mai fost obligat, în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., la 3.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile, şi la 4.000 RON, daune morale, părţii civile P.V.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La 14 august 2004, în timp ce se afla în interiorul A.M., inculpatul C.C. a agitat conţinutul unei sticle cu băuturi alcoolice, băutură care s-a revărsat peste consumatorii din bar. Datorită acestui incident minor, între inculpat şi partea vătămată P.V.C. s-a declanşat un conflict verbal care a degenerat în violenţe fizice din partea părţii vătămate care, cu pumnul, l-a lovit pe inculpat, cei doi lovindu-se apoi reciproc, în mod repetat. în conflictul care a luat amploare a intervenit şi minorul C.T. care a lovit-o pe victimă cu o sticlă în cap, toţi trei fiind înlăturaţi din incinta barului.
Partea vătămată a părăsit barul şi s-a îndreptat spre locuinţă, însă, la aproximativ 20 de metri de locul incidentului a fost ajunsă de inculpat care, cu pumnul a lovit-o peste faţă. În urma loviturii primite, partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut la pământ şi aici inculpatul i-a aplicat cu picioarele mai multe lovituri în regiunea capului până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa.
În ajutorul părţii vătămate au intervenit mai mulţi tineri care au condus-o acasă şi, pentru că starea sănătăţii s-a agravat, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Bacău şi internată în perioada 19 august 2005 - 25 august 2005 cu diagnosticul „hematom extradural subacut temporal dr. operat, parietal, fractură temporală dreaptă, contuzie cerebrală minoră", afecţiuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia au fost reţinute pe baza declaraţiilor părţii vătămate, certificatului medico legal, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Bacău, proceselor-verbale de reconstituire, declaraţiilor martorilor M.N., S.V., M.C., P.B., P.I.N., B.L., C.M., B.T. şi B.E.
Împotriva sentinţei inculpatul, prin apărător, a declarat, în termen legal, apel, fără a-l motiva în scris.
În faţa instanţei, prin apărătorul ales, a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., sau, în subsidiar, reducerea pedepsei, apreciată ca fiind prea aspră, ţinându-se seama de lipsa antecedentelor penale şi de conduita în societate până la săvârşirea faptei.
Prin decizia penală nr. 395 din 6 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, apelul a fost respins ca nefondat.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul, prin apărătorul ales, a atacat-o cu recurs.
Prin motivele scrise, a criticat decizia şi sentinţa ca nelegale şi netemeinice şi a cerut casarea lor pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen.
A susţinut că în mod nejustificat instanţele nu au reţinut în cauză circumstanţa atenuantă legală a provocării, deşi din probele administrate rezulta fără echivoc că partea vătămată a declanşat conflictul, lovindu-l puternic în zona feţei, pentru un motiv minor.
Totodată a arătat că instanţele nu au motivat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat, din probele administrate rezultând că inculpatul şi partea vătămată s-au lovit reciproc, iar în conflict a intervenit şi minorul C.T., care a lovit-o pe partea vătămată cu o sticlă.
Referitor la constatările medico-legale, a motivat că nu au evidenţiat separat leziunile provocate părţii vătămate prin lovirea cu sticla în zona capului de minorul C.T. şi pe cele provocate de inculpat prin lovirea cu picioarele.
A învederat că intenţia cu care a acţionat a fost aceea de a aplica o corecţie părţii vătămate şi nicidecum de a suprima viaţa acesteia sau de a accepta producerea unui astfel de rezultat, astfel că încadrarea juridică corectă este aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
Al treilea motiv de recurs a vizat individualizarea greşită a pedepsei, în sensul că instanţele au aplicat o pedeapsă care apare exagerată ţinându-se seama de lipsa antecedentelor penale.
Prin decizia penală nr. 2990 din 11 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosar nr 30349/1/2005 (nr. vechi 7891/2005), a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T.C. împotriva deciziei penale nr. 395 din 6 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău.
Recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă şi au dat faptei încadrarea juridică legală, iar pedeapsa a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
S-a reţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că inculpatul a agitat o sticlă de bere şi i-a stropit, iar atunci când partea vătămată l-a apostrofat, s-au luat la bătaie. După ce au fost scoşi din bar, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnul şi, când aceasta a căzut la pământ, a sărit cu picioarele pe capul acesteia în partea dreaptă.
Instanţa de recurs a arătat că martorul P.N. a declarat: „...C.T.C. s-a îndepărtat de fratele meu, care era căzut la circa 4-5 metri. Eu am crezut că acesta pleacă şi se termină conflictul. C.T.C. şi-a făcut vânt şi l-a lovit cu picioarele în cap pe fratele meu".
Martora S.V. a declarat „...C.T.C. s-a întors spre P.V.C. şi a sărit cu picioarele, fiind încălţat cu pantofi, pe partea dreaptă a capului acestuia".
Potrivit certificatului medico-legal şi protocolului operator, victima a prezentat colecţie hemoragică temporo parietal drept, cu comprimarea ventriculului lateral drept şi traiect de fractură la nivelul stâncii temporale drepte - fractură temporo - parietală dreapta, de aproximativ 6 cm. cu iradiere în baza craniului.
S-a considerat că declaraţiile martorilor şi actul medico legal confirmă plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, care a arătat că a fost lovită şi călcată cu picioarele pe partea dreaptă a capului.
În raport cu numărul de zile de îngrijiri şi cu faptul că leziunile prezentate au fost de natură a pune în primejdie viaţa părţii vătămate,s-a constatat că încadrarea juridică legală este cea reţinută în cele două hotărâri.
S-a mai reţinut că inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii şi este dat în urmărire generală.
La 18 septembrie 2006, condamnatul C.T.C., indicând adresa de domicliliu comuna M., Sat F., Judeţul Galaţi, a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 432 din 4 octombrie 2005.
Prin sentina penală nr. 347/D/207 din 28 iunie 2007 Tribunalul Bacău, secţia penală, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnat.
La 28 februarie 2013 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, apelul peste termen formulat de inculpatul C.T.C. împotriva sentinţei penale nr. 432/D din 04 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2659/110/2005.
Instanţa de control judiciar, la termenul din 9 aprilie 2013, a ridicat excepţia inadmisibilitătii apelului, faţă de împrejurarea că inculpatul uzase deja de această cale de atac şi, găsind întemeiată această excepţie, prin decizia penală nr. 59 din 9 aprilie 2013, a respins ca inadmisibil apelul declarat de C.T.C. împotriva sentinţei penale nr. 432 din 4 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2658/110/2005.
În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că susţinerile inculpatului , în sensul că apelul este declarat în termenul procedural de 10 zile de la începerea executării, nu sunt întemeiate.
Instanţa a arătat că împrejurarea că inculpatul a fost plecat în străinătate şi nu a fost prezent la niciun termen de judecată, atât în faţa primei instanţe cât şi în căile de atac, poate avea relevanţă doar în ipoteza în care partea care nu participă la proces nu uzează de calea de atac, legiuitorul punând la îndemâna părţilor aflate în această din urmă situaţie instituţia apelului peste termen, în temeiul art 365 C. proc. pen.
În speţa, s-a reţinut că inculpatul, care a lipsit la judecata în primă instanţă, a uzat de calea de atac introdusă de apărătorul ales, fiind lipsit de relevanţă că acesta ar fi fost angajat de către familia inculpatului, ca şi susţinerea acestuia că nu ar fi avut cunoştinţă de proces.
Instanţa a arătat că inculpatul a ştiut de derularea procedurilor penale împotriva sa rezultă nu numai din împrejurarea că şi-a angajat apărător dar şi din faptul că, ulterior rămânerii definitive a sentinţei, a promovat o cerere de revizuire, respinsă prin sentinţa nr. 347 din 28 iunie 2007 a Tribunalului Bacău.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul C.T.C. a declarat, în termen legal, prezentul recurs. Prin memoriul scris depus la termenul de faţă, premergător începerii dezbaterilor, invocând în mod explicit cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 21 şi pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a solicitat casarea atât a deciziei atacate, cât şi a sentinţei penale nr. 432 /D din 4 octombrie 2005, a Tribunalului Bacău, secţia penală.
Totodată, inculpatul a susţinut că, în mod netemeinic şi nelegal, apelul său peste termen din 28 februarie 2013 a fost respins ca inadmisibil- excepţie invocată din oficiu de instanţa de apel -câtă vreme textul de lege incident (art. 365 alin. (1) C. proc. pen.) se referă, fără nici o distincţie, la „partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât şi la pronunţare". A menţionat că în această situaţie s-a aflat, neîndoielnic, şi ei, absenţa sa datorându-se împrejurării că nu a fost legal citat nici la judecata în fond şi nici la judecata în căile de atac (apel -6 decembrie 2005; recurs -11 aprilie 2006), cu consecinţa că nu a luat cunoştinţă de procesul penal pornit împotriva sa decât atunci când a fost încarcerat în vederea executării pedepsei. Mai mult decât atât, inculpatul a mai susţinut că nici sentinţa nu i-ar fi fost comunicată, deoarece la dosarul cauzei nu ar exista dovada comunicării.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că obiectul prezentului recurs nu îl poate reprezenta decât examinarea legalităţii soluţiei de respingere, ca inadmisibil, a apelului „peste termen", înregistrat la instanţa de apel la 28 februarie 2013.
Excepţia inadmisibiltăţii căii de atac este o excepţie peremptorie care împiedică analiza oricăror altor critici privind legalitatea şi temeinicia modului de soluţionare a fondului unei cauze.
Instituţia apelului peste termen constituie un remediu procesual care se bazează pe prezumţia că partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţarea hotărîrii, nu a cunoscut data când a început să curgă termenul de apel, şi e reglementată prin art. 365 C. proc. pen. în favoarea celor judecaţi în lipsă care beneficiază astfel de un termen suplimentar de apel.
Înalta Curte constată că decizia atactă este din această perspectivă legală, inadmisibilitatea apelului declarat la 28 februarie 2013 - care , în reprezentarea inculpatului, ar fi un apel peste termen - fiind corect constatată de instanţa de apel în raport cu împrejurarea că inculpatul, prin apărător ales a uzat deja, în condiţii de deplină legalitate, de calea de atac a apelului (în termen), apel respins ca nefondat prin decizia penală nr. 395 din 6 decembrie 2005 a aceleiaşi Curţi de Apel, cât şi de recurs, respins ca nefondat prin decizia penală nr. 2990 din 11 mai 2006 a acestei secţii a Înaltei Curţi.
Această situaţie demonstrează că inculpatul a avut, în realitate, cunoştinţă despre proces, astfel explicându-se utilizarea ambelor căi de atac.
Ceea ce este însă esenţial este că inculpatul a uzat de calea de atac a apelului în termenul prevăzut de lege, prin avocat ales, ceea ce constituie un impediment legal în exercitarea din nou a acestei căi de atac.
Având în vedere finalitatea reală a recursului de fată, urmărită de inculpat, constând în trimiterea spre rejudecarea cauzei în apel (eventual, chiar în fond) - Înalta Curte arată că motivele de casare întemeiate pe pct. 14 şi pct 21 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., nu pot fi examinate în acest cadru procesual, deoarece, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 2990 din 11 mai 2006 a acestei Secţii a Înaltei Curţi.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că decizia recurată este legală şi temeinică şi că în mod corect instanţa a respins ca indamisibil apelul declarat de inculpat, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate ale apelului peste termen, urmând ca, recursul declarat de inculpatul C.T.C. să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la cheltuielile judiciare solicitate de partea vătămată în cuantum de 2.200 RON, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând dispoziţiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen., şi cele ale art. 451 C. proc. civ. apreciază că suma solicitată este prea mare, şi că suma 1.000 RON este suficientă în raport cu obiectul pricinii, complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, totodată inculpatul va fi obligat la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată P.V.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T.C. împotriva deciziei penale nr. 59 din 9 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată P.V.C.
Definitivă.
Pronuntata in şedinţa publică din 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2818/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2876/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
