ICCJ. Decizia nr. 2863/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2863/2013
Dosar nr. 1036/63/2006*
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90 din 3 martie 2008, Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.I., pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul N.I. la 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), c) C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), c) C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul N.I. a fost reţinut de la 19 aprilie 2006 - 20 aprilie 2006 şi arestat preventive de la 20.04 - 22 aprilie 2006.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.I., pentru infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale.
A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin, str. Splaiul Mihai Viteazu, judeţul Mehedinţi, reprezentată de M.G.
S-a constatat că suma de 500 RON a fost restituită de inculpatul B.I. denunţătorilor M.G. şi M.P.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumelor de 300 euro şi 941 RON ridicate de la inculpatul N.I. cu ocazia percheziţiei biroului.
A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin rechizitoriul nr. 20/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: N.I. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită în forma prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în forma prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.; B.I. pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă în forma prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi complicitate la infracţiunea de luare de mită în forma prevăzută de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a constatat că în vara anului 2005, cu ocazia valorificării de material lemnos pentru foc pe raza Municipiului Băileşti, jud. Dolj, numita M.G., reprezentanta SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin, l-a cunoscut întâmplător pe inculpatul B.I., acesta din urmă oferindu-se să-i găsească clienţi interesaţi în achiziţionarea de lemne pentru foc. Pe acest fond, între soţii Munteanu şi B.I. s-au stabilit relaţii de colaborare în valorificarea lemnelor pentru foc.
În cursul lunii august 2005, inculpatul B.I. le-a comunicat soţilor Munteanu că există oportunitatea livrării de material lemnos pentru foc şcolilor de pe raza municipiului Băileşti, achiziţionarea urmând să se facă în baza unei licitaţii organizate de către Primăria Băileşti. Tot cu acea ocazie, acesta le-a sugerat să participe cu o ofertă de 170 RON/ tonă garantându-le că la acea valoare vor câştiga, lăsând să se înţeleagă în acest sens că va uza de influenţa pe care o avea asupra primarului N.I., cu care fusese coleg de şcoală, atât pentru adjudecarea licitaţiei în favoarea SC C.M.I. SRL, cât şi pentru a urgenta efectuarea plăţilor imediat după emiterea facturilor de către firma furnizoare în schimbul unui comision de 20 RON/tona de lemn de foc livrată, care trebuia plătit primarului.
Astfel, în scopul aprovizionării cu lemne de foc a şcolilor din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti pentru iarna anilor 2005 - 2006, Primăria Municipiului Băileşti a iniţiat procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin „cererea de ofertă”.
În acest sens, pe baza referatelor de necesitate întocmite de directorii şcolilor şi a expunerii de motive privind necesitatea acestei achiziţii întocmită de Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Băileşti, la data de 15 septembrie 2005, s-a procedat la solicitarea de oferte de la un număr de 6 furnizori şi constituirea comisiei de evaluare a acestora.
Comisia de evaluare a fost numită de primarul Municipiului Băileşti prin dispoziţia nr. 1984 din 26 septembrie 2005 şi în urma analizei, consemnate în procesul verbal din data de 26 septembrie 2005, s-a stabilit că cea mai avantajoasă ofertă aparţine SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin.
După derularea procedurii, conform declaraţiilor numiţilor M.P. şi B.I., aceştia s-au întâlnit cu primarul N.I., care i-a invitat în biroul său. Cu acea ocazie, conform susţinerilor celor doi, inculpatul N.I. i-a pretins numitului M.P. în prezenţa lui B.I. suma de 20 RON/tona de lemne livrată, condiţionând de plata acestei sume efectuarea cu celeritate a plăţii contravalorii lemnelor livrate. Conform declaraţiei martorului M.P., acesta a acceptat, solicitând însă ca Primăria să-i facă o plată în avans de aproximativ 20.000 RON pentru a derula mai uşor aprovizionarea cu lemne, primarul fiind de acord cu această propunere.
În urma procedurii de achiziţie publică organizată de Primăria Municipiului Băileşti, prin care s-a desemnat câştigătoare oferta SC C.M.I. SRL s-au încheiat următoarele contracte de furnizare: din 14 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala generală nr. 1 Băileşti; din 17 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala Generală nr. 2 Băileşti; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala generală nr. 3 Băileşti; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala generală nr. 4 Băileşti; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala generală nr. 5 Băileşti; din 18 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala generală nr. 6 Băileşti şi respectiv din 19 octombrie 2005.
După încheierea acestor contracte, respectiv în perioada octombrie - decembrie 2005, SC C.M.I. SRL a livrat şcolilor cu care s-au încheiat contracte cantitatea de 316,8 tone din cantitatea totală de 525 tone contractată, şcolile contractante achitând până la 31 decembrie 2005 suma totală de 45.946 RON (83,7% din valoarea totală a livrărilor), rămânând o sumă restantă de 8.930 RON.
După 01 ianuarie 2006 plăţile restante către SC C.M.I. SRL au fost sistate, inculpatul B.I. comunicând soţilor M. că primarul N.I. este supărat pentru că aceştia nu şi-au onorat promisiunile făcute cu ocazia discuţiei avute şi că nu va mai fi efectuată nici o plată până când nu îşi vor achita „datoria” restantă, respectiv minim 2.000 RON din suma pretinsă şi un camion cu lemne pentru a debloca plăţile, urmând ca restul sumelor pretinse să fie achitate pe parcursul derulării contractului.
În urma demersurilor, B.I., în perioada 01 februarie - 26 martie 2006, fără încheierea unor contracte de furnizare, anumite şcoli din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti au mai achiziţionat lemne de foc de la SC P. SRL din Băileşti, în valoare totală de 35.453 RON, a căror contravaloare a fost achitată ritmic fără a depăşi durata unei luni, în condiţiile în care datoriile restante către SC C.M.I. SRL nu fuseseră onorate.
În perioada 01 ianuarie - 28 martie 2006, demersurile reprezentanţilor acestei societăţi comerciale au rămas fără nici un rezultat, în ciuda faptului că în cursul lunii februarie 2006 au mai livrat 6 tone lemn de foc.
În perioada 23 martie - 18 aprilie 2006, între denunţătorii M.G. şi M.P. şi inculpatul B.I. au avut loc mai multe întâlniri şi discuţii telefonice, înregistrate audio - video şi respectiv audio, în baza autorizării Tribunalului Dolj, din care a rezultat fără echivoc modul în care a fost desfăşurată activitatea infracţională a acestuia din urmă.
Din înregistrările confirmate de către instanţă ca prezentând interes pentru cauză, s-a reţinut că la data de 28 martie 2006, denunţătorii M.G. şi M.P. i-au înmânat inculpatului B.I. suma de 500 RON pretinsă de acesta, pentru a-l determina pe primarul N.I. să deblocheze o parte a sumelor restante în vederea achitării sumelor promise primarului, având în vedere blocajul financiar în care societatea se găsea.
Urmare a primirii sumei de 500 RON de către inculpatul B.I., au fost efectuate următoarele plăţi:
În ceea ce priveşte decontările efectuate în data de 29 martie 2006, s-a constatat că Şcoala generală nr. 5 avea conform extrasului de cont emis de Trezoreria Municipiului Băileşti, la data de 29 martie 2006 credite bugetare deschise în valoare de 13.867 RON din care au fost utilizate credite în valoare de 10.805,85 RON (disponibil neutilizat 3.061,15 RON).
În cursul zilei de 29 martie 2006, unitatea de învăţământ a introdus la plată Ordinul de plată nr. 69 pentru achitarea sumei de 3.061 RON în favoarea SC C.M.I. SRL cu menţiunea „contravaloarea act. X dec. parţială”. Această decontare reprezenta a treia plată parţială (O.P. nr. 149 din 17 noiembrie 2005 – 7.000 RON şi O.P. nr. 151 din 25 noiembrie 2005 - 2.000 RON) a contravalorii facturii din 28 noiembrie 2005 emisă de SC C.M.I. SRL. Acest ordin de plată a fost semnat de reprezentanţii ordonatorului terţiar de credite şi de cei ai Trezoreriei Municipiului Băileşti.
S-a stabilit însă că formularul nu poartă semnătura de supervizare a primarului, întrucât iniţial fusese completat un alt ordin de plată pentru suma de 3.750 RON reprezentând diferenţa de plată a facturii din 28 noiembrie 2005, formular care fusese vizat de către primar, însă constatându-se în momentul introducerii spre plată la Trezoreria Băileşti că suma depăşea nivelul de buget aprobat pentru trimestrul I, a fost necesară refacerea acestuia în limita plafonului bugetar aprobat, respectiv pentru suma de 3.061 RON.
Întrucât lucrătorii Trezoreriei Băileşti aveau cunoştinţă de aprobarea dată de către primar pentru efectuarea plăţii, nu au mai solicitat o nouă supervizare scrisă pe noul ordin de plată întrucât suma ce urma a fi plătită era mai mică decât cea aprobată iniţial.
În ceea ce priveşte Şcoala generală nr. 6, s-a constatat că din extrasul de cont emis de Trezoreria Municipiului Băileşti la data de 29 martie 2006, unitatea de învăţământ avea credite bugetare deschise în valoare de 27.330 RON, din care au fost utilizate credite în valoare de 23.451,18 RON (disponibil neutilizat 6.678,82 RON).
În ziua de 29 martie 2006, s-a introdus la plată Ordinul de plată nr. 39 pentru achitarea sumei de 1.020 RON către SC C.M.I. SRL, cu menţiunea „factura nr. x reprezentând lemne foc”. Această decontare a reprezentat plata integrală a contravalorii facturii din 15 februarie 2006. La acest ordin de plată s-a constatat că, pe lângă semnăturile autorizate ale ordonatorului terţiar de credite şi ale Trezoreriei Municipiului Băileşti, mai poartă pe verso o viză însoţită de o semnătură, care ulterior s-a confirmat a fi a inculpatului N.I.
La data de 29 martie 2006, disponibilităţile băneşti din contul Primăriei Municipiului Băileşti (din care se puteau efectua şi cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor) însumau 115.986,26 RON fiind posibilă achitarea integrală a sumelor restante către SC C.M.I. SRL, lucru care însă nu s-a petrecut. Astfel, în contul societăţii a fost virată suma de 4.061 RON, sumă la care de altfel face referire inculpatul B.I. în discuţia avută cu soţii M.G. şi M.P. la data de 28 martie 2006 cu ocazia primirii celor 500 RON, înregistrată audio-video, a cărei transcriere se află ataşată dosarului cauzei.
Ulterior primirii banilor, între soţii Munteanu şi inculpatul B.I. au avut loc mai multe discuţii telefonice şi întâlniri, transcrierile acestora fiind ataşate de asemenea dosarului cauzei, din care rezultă că primarul refuză orice discuţie cu aceştia până în momentul achitării „restanţelor” de plată, respectiv a sumei de 1.500 RON şi a unui camion cu lemne, care urmau să-i fie remise prin intermediul lui B.I.
În aceste condiţii, la data de 18 aprilie 2006, soţii M.G. şi P. s-au prezentat la Primăria Băileşti având asupra lor suma de 1.500 RON. Conform înţelegerii avută telefonic, l-au contactat pe inculpatul B.I., căruia i-au comunicat că au adus banii, după care i-au solicitat acestuia o întrevedere cu inculpatul N.I. pentru a se asigura că nu va fi păcăliţi de către inculpatul B.I., în condiţiile în care acesta făcuse afirmaţia că unul din directorii de şcoală cu restanţe de plată era plecat din localitate iar plata nu putea fi efectuată fără semnătura acestuia. Întâlnirea a avut loc în biroul inculpatului N.I. unde, după ce martorul denunţător M.P. însoţit de inculpatul B.I. l-a asigurat că se achită de restanţe, inculpatul a fost de acord cu efectuarea plăţilor către SC C.M.I. SRL.
După discuţia avută cu inculpatul N.I., cei doi s-au deplasat în biroul inculpatului B.I., unde au avut loc noi discuţii la care a participat şi martora denunţătoare M.G., conţinutul acestora fiind redat integral, în formă scrisă şi ataşat la dosar.
Deşi iniţial a refuzat să-i înmâneze suma de 1.500 RON până la semnarea documentelor de plată de către reprezentanţii şcolii şi ai Primăriei, în urma insistenţelor repetate şi a presiunilor exercitate de inculpatul B.I., denunţătorul M.P. i-a înmânat suma de 1.500 RON, pentru a fi înmânată inculpatului N.I.
Conform înregistrărilor, inculpatul B.I. însoţit de martorul M.P. s-a deplasat la Şcoala Generală nr. 5 Băileşti în vederea completării ordinului de plată de către contabilul-şef, acesta urmând să fie semnat a doua zi şi de directorul şcolii care lipsea din localitate.
Întrucât suma aflată la dispoziţia unităţii şcolare în acel moment era insuficientă şi se impunea suplimentarea acesteia, cei doi s-au deplasat din nou la inculpatul N.I. pentru ca acesta să semneze dispoziţia bugetară.
După înmânarea sumei de 1.500 RON inculpatului B.I., au fost decontări către SC C.M.I. SRL în data de 18 aprilie 2006 şi respectiv în data de 19 aprilie 2006.
În ceea ce priveşte decontările efectuate în data de 18 aprilie 2006 de către Şcoala generală nr. 5, s-a constatat că potrivit extrasului de cont pus la dispoziţie de Trezoreria Municipiului Băileşti la data de 18 aprilie 2006, unitatea de învăţământ avea credite bugetare deschise în valoare de 14.267 RON, din care s-au utilizat 14.256,85 RON (disponibil neutilizat 10,15 RON).
Pentru efectuarea plăţilor din ziua respectivă, inculpatul N.I. a deschis prin dispoziţia bugetară (fără număr) din 18 aprilie 2006 credite bugetare în valoare de 1.796 RON (încadrându-se în prevederile trim. I şi II din bugetul de cheltuieli).
După suplimentarea creditelor bugetare, plăţile efectuate au însumat 1.790,64 RON din care, suma de 689 RON a fost achitată cu O.P. nr. 71 către SC C.M.I. SRL cu menţiunea „Diferenţă factură nr. x lemne de foc”.
Această decontare a reprezentat a patra plată parţială şi ultima a facturii din 28 noiembrie 2005. Şi la acest ordin de plată s-a constatat că pe lângă semnăturile autorizate ale ordonatorului terţiar de credite şi ale Trezorerie Municipiului Băileşti mai există pe verso o viză însoţită de o semnătură care, ulterior s-a confirmat a fi a directorului executiv economic, M.V. din Primăria Municipiului Băileşti.
Din probele administrate s-a stabilit că plăţile din acea zi vizau cheltuieli curente, restul de plată datorat SC C.M.I. SRL fiind inclus alături de acestea datorită valorii mici, încadrându-se în cutuma stabilită de inculpatul N.I.
Potrivit declaraţiei martorei M.V. aceasta a vizat cheltuielile după ce, conform procedurii interne, a adus la cunoştinţă şi a avut acordul inculpatului N.I. pentru efectuarea cheltuielilor.
La data de 18 aprilie 2006, disponibilităţile băneşti din cadrul Primăriei Municipiului Băileşti (din care se puteau efectua şi cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor) însumau 133.690,08 RON.
În ceea ce priveşte decontările din data de 19 aprilie 2006 de către Şcoala generală nr. 3, s-a constatat că potrivit extrasului de cont emis de Trezoreria Municipiului Băileşti la data de 19 aprilie 2006, unitatea de învăţământ avea credite bugetare deschise în valoare de 26.956,68 RON din care s-au utilizat 23.721,74 RON (disponibil neutilizat 3.234,94 RON).
Pentru efectuarea plăţilor din ziua respectivă, în valoare de 5.357,35 RON, s-au suplimentat creditele bugetare cu suma de 6.000 RON prin dispoziţia bugetară din 19 aprilie 2006 emisă de ordonatorul principal, inculpatul N.I.
Din totalul plăţilor efectuate, suma de 4160 lei a fost achitată către SC C.M.I. SRL cu ordinul de plată din 19 aprilie 2003, având menţiunea „contravaloare factura nr. X lemn de foc”. Şi în cazul acestui ordin de plată s-a constatat că, pe lângă semnăturile legale ale unităţii de învăţământ şi Trezoreriei Municipiului Băileşti, exista pe verso o viză şi o semnătură care ulterior s-a confirmat a fi a primarului Municipiului Băileşti, inculpatul N.I.
La data de 19 aprilie 2006, disponibilităţile băneşti din contul Primăriei Municipiului Băileşti (din care se puteau efectua şi cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor), însumau 58.436,6 RON.
Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că deşi nu avea atribuţii de serviciu în acest sens în calitate de angajat al Serviciului Public al Poliţiei Comunitare Băileşti, de întreaga activitate de aprovizionare cu lemne a şcolilor generale s-a ocupat învinuitul B.I. Acest lucru reiese ca evident din declaraţiile numiţilor M.G. şi M.P., ale directorilor şi contabililor de la şcolile generale (toţi aceştia în discuţiile pe tema lemnelor de foc fiind îndrumaţi de primarul N.I. să ia legătura cu învinuitul B.I. pentru rezolvarea problemelor legate de aprovizionare, calitate şi plăţi), precum şi din înregistrările ambientale efectuate în cauză.
Faţă de probele administrate, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului N.I., care în calitate de primar al Municipiului Băileşti, atât direct cât şi prin intermediul învinuitului B.I., a pretins de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL pentru sine sume de bani (20 RON/ tona de lemn pentru foc livrată) şi bunuri (un camion cu lemne pentru foc) pentru punerea la dispoziţia şcolilor a fondurilor necesare şi pentru aprobarea efectuării cu celeritate a plăţii contravalorii lemnelor pentru foc livrate unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti primind în acest scop, prin intermediul învinuitului B.I., suma de 1.500 RON de la numitul M.P., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în forma prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare, (potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, primarii având atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor). Fapta inculpatului N.I. care, în calitate de primar al Municipiului Băileşti, cu intenţie şi bună-ştiinţă, în perioada 01 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 a refuzat să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin deşi dispunea de aceste fonduri, ca urmare a neplăţii de către reprezentaţii acestei societăţi comerciale a sumelor pretinse, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare. În cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul de infracţiuni.
Fapta inculpatului B.I., care, uzând de influenţa pe care o avea asupra primarului Municipiului Băileşti, inculpatul N.I., a primit pentru sine suma de 500 RON de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL pentru a-l determina pe acesta să deblocheze parţial efectuarea plăţilor restante ale unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în forma prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare. Fapta inculpatului B.I., care a intermediat inculpatului N.I. comunicarea către reprezentanţii SC C.M.I. SRL a pretenţiilor formulate în schimbul deblocării plăţilor restante şi a modalităţii de plată, primind de la aceştia şi înmânând inculpatului N.I. în acest scop suma de 1.500 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare. În cauză se va face aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul de infracţiuni.
Fapta numiţilor M.G. şi M.P., de a da inculpatului B.I. suma de 500 RON pentru ca acesta să-şi folosească influenţa asupra primarului Municipiului Băileşti, inculpatul N.I., în vederea deblocării de către acesta a plăţilor restante datorate de unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti pentru lemnele de foc livrate de SC C.M.I. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare. Fapta numiţilor M.G. şi M.P., de a da inculpatului N.I., primarul al Municipiului Băileşti, suma de 1500 RON prin intermediul inculpatului B.I., pentru ca acesta să deblocheze plăţile restante datorate de unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti pentru lemnele de foc livrate de SC C.M.I. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în forma prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare.
Constatând că sunt întrunite condiţiile de impunitate prevăzute de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare pentru infracţiunea prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare şi de art. 255 alin. (3) C. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - cu modificările şi completările ulterioare, existând astfel o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, s-a dispus faţă de cei doi făptuitori neînceperea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunilor menţionate.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor în infracţiunile de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv de complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prima instanţă a reţinut a că, în raport cu atribuţiile ce reveneau inculpatului N.I., în calitate de primar, acesta este funcţionar cu atribuţii de control şi deci, subiect activ al infracţiunii de luare de mită în varianta agravată prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. rap la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Pentru aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen, prima instanţă a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul N.I. din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de inculpatul B.I. din infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În speţă, instanţa a reţinut că denunţătorii M.P. şi M.G. au susţinut că inculpatul N.I. le-a pretins un comision de 20 RON pe tona de lemne livrate, condiţionând de plata acestei sume efectuarea cu celeritate a contravalorii lemnelor livrate şi că a primit prin intermediul inculpatului B.I. suma de 1.500 RON reprezentând o parte din acest comision.
În ceea ce priveşte declaraţia denunţătoarei M.G., având în vedere că aceasta nu a participat la nici una din discuţiile purtate cu inculpatul N.I., iar faptul că acesta a pretins un comision de 20 RON pe tona de lemne livrate, îl ştie numai din susţinerile inculpatului B.I. şi ale soţului său M.P., declaraţia sa nu a putut fi avută în vedere ca relevând probe certe de vinovăţie a inculpatului N.I. în infracţiunea de luare de mită.
Denunţătorul M.P. la rândul său, a arătat în declaraţie că ar fi avut o discuţie cu inculpatul N.I. după câştigarea licitaţiei pentru lemne de foc, discuţie în cadrul căreia, inculpatul ar fi pretins acel comision de 20 RON/tona de lemne livrate. Acest aspect a fost susţinut şi de inculpatul B.I., care, însă are calitatea de inculpat în cauză, fiind cercetat pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită şi care şi-a mai însuşit de altfel o sumă de 500 RON tot cu motivarea că îi va da inculpatului N.I., astfel că orice declaraţie a acestuia trebuie privită cu rezerva corespunzătoare.
Deşi cei doi susţin că inculpatul N.I. ar fi pretins şi chiar ar fi primit acei bani, nu există nici o altă probă certă din care să rezulte acest lucru.
Astfel, cu ocazia percheziţiei efectuată în data de 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I., suma de 1.500 RON despre care se susţine că a fost primită în data de 18 aprilie 2006 de la denunţători prin intermediul inculpatului B.I., nu a fost găsită, sumele de bani găsite neavând însă legătură cu prezenta cauză, întru-cât, seriile bancnotelor nu au corespuns cu cele consemnate de organul de urmărire penală ca fiind bani ce urmează a fi daţi inculpatului B.I. pentru a ajunge la inculpatul N.I.
De asemenea, conform înregistrării ambientale din data de 18 aprilie 2006, denunţătorul M.P. însoţit de inculpatul B.I., a mers într-adevăr în biroul inculpatului N.I., însă din conţinutul discuţiei ce a avut loc între aceştia nu reiese cu certitudine referirea la acel,,comision” pretins de către inculpat.
Este adevărat că inculpatul l-a întrebat pe denunţător dacă „le mai creează probleme” iar acesta din urmă i-a spus că „se va achita de restanţe”, însă această afirmaţie nu poate conduce în mod singular şi automat la concluzia că în realitate era vorba despre acel „comision”, ştiut fiind faptul că denunţătorii nu şi-au respectat la rândul lor obligaţiile contractuale şi nu au furnizat la termenele stipulate materialul lemnos, astfel că pentru a evita situaţia ca unele şcoli să rămână fără lemne în mijlocul iernii, în luna februarie 2006, a fost nevoie ca materialul lemnos să fie achiziţionat de la alţi furnizori.
De altfel, e greu de crezut că atâta timp cât inculpatul N.I., i-a pretins denunţătorului M.P., conform susţinerilor sale, direct acel „comision”, în momentul în care denunţătorul a mers în biroul acestuia în data de 18 aprilie 2006, nu i-a înmânat personal inculpatului banii pretinşi de către acesta ci i-a dat inculpatului B.I. pentru ca acesta să îi înmâneze la rândul său inculpatului N.I.
De remarcat a fost şi faptul că însuşi denunţătorul M.P. avea dubii în ceea ce priveşte faptul că acel „comision” îi este solicitat de către inculpatul N.I. pentru sine, atâta timp cât i-a cerul inculpatului B.I. să îl însoţească în biroul primarului,, pentru a se asigura că nu este păcălit” de acesta din urmă şi numai după numeroase insistenţe din partea inculpatului B.I. i-a dat acestuia suma de 1.500 RON pentru „a-i da primarului”.
Nici înregistrarea ambientală audio video a întâlnirii şi discuţiei avute cu inculpatul B.I. la data de 19 aprilie 2006, nu a dovedit fără drept de tăgadă vinovăţia inculpatului N.I. în comiterea infracţiunii de luare de mită.
Astfel, din discuţia purtată între cei doi a rezultat că inculpatul B.I. îl întrebă pe inculpatul N.I. dacă …”a numărat banii şi dacă sunt toţi cincisprezece milioane … pe care ţi-am …” iar inculpatul N.I. răspunde „da, mă, da….” însă având în vedere că aceste afirmaţii pot fi rupte din context, că inculpatul N.I. se pregătea în acel moment să intre într-o şedinţă şi răspunsul său să fi fost dat numai pentru a pune capăt discuţiei, precum şi dificultăţile de vorbire ale inculpatului B.I., nici această înregistrare nu poate fi considerată o probă certă că inculpatul N.I. a primit suma de 1.500 RON pe care denunţătorul M.P. susţine că i-a dat-o prin intermediul inculpatului B.I.
În cauză, s-a constatat că după câştigarea licitaţiei şi încheierea contractelor de furnizare cu unităţile de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, în perioada octombrie-decembrie 2005, partea civilă SC C.M.I. SRL a livrat şcolilor cu care s-au încheiat contracte diferite cantităţi de lemne, totalizând 316,8 tone din cantitatea totală de 525 tone contractată, şcolile contractante achitând suma totală de 45.946 RON (83,7% din valoarea totală a livrărilor), suma restantă de plată la data de 31 decembrie 2005 fiind de 8.930 RON.
Începând cu 01 ianuarie 2006, sub pretextul lipsei de disponibil în cont, plăţile restante către SC C.M.I. SRL au fost sistate, deşi în perioada 01 februarie - 26 martie 2006, fără încheierea unor contracte de furnizare, anumite şcoli din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti au mai achiziţionat lemne de foc de la SC P. SRL din Băileşti, în valoare de 35.453 RON, a căror contravaloare a fost achitată fără a depăşi durata unei luni.
Toate demersurile făcute de reprezentanţii SC C.M.I. SRL, în perioada 01 ianuarie - 28 martie 2006 au rămas fără nici un rezultat, în ciuda faptului că în cursul lunii februarie 2006 a mai livrat 6 tone lemne de foc.
De menţionat este şi faptul că ulterior descentralizării serviciilor publice, ca urmare a adoptării H.G. nr. 2192 din 30 noiembrie 2004, prin care au fost aprobate normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aplicabile începând cu anul financiar 2005 pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţele-pilot, printre care şi judeţul Dolj, unităţile de învăţământ au dobândit autonomie decizională cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget.
În realitate însă, la nivelul Primăriei Municipiului Băileşti, această procedură nu a fost respectată de inculpatul N.I., în calitate de primar şi ordonator principal de credite, astfel că potrivit declaraţiilor directorilor de şcoli, a contabililor, a angajaţilor trezoreriei Municipiului Băileşti şi a contabilului şef al Primăriei, pe baze cutumiare nici o plată nu era efectuată de către ordonatorii terţiari de credite fără aprobarea expresă, scrisă sau verbală a primarului N.I.
Astfel, pentru a fi acceptate la plată de către Trezoreria Municipiului Băileşti, ordinele de plată emise de şcoli trebuiau în mod obligatoriu vizate pe „verso” de către primar şi pe cale de excepţie pentru cheltuielile cu valori mici şi cele ce vizau utilităţi (telefon, curent, gaze etc.) de către contabilul şef al Primăriei, dar şi în acest caz numai după consultarea prealabilă a primarului. Deschiderea şi repartizarea creditelor bugetare se efectua de către ordonatorul principal de credite doar în limita şi pentru acele cheltuieli aprobate de către acesta şi nu lunar cum prevedeau actele astfel încât autonomia decizională la nivelul ordonatorului terţiar de credite, era anihilată prin aceste practici, aceştia fiind la dispoziţia ordonatorului principal de credite.
Cunoaşterea cadrului legal de către inculpatul N.I. dar nerespectat, este dovedită prin adresa nr. 2489 din 02 februarie 2006 a Primăriei Municipiului Băileşti, prin care acesta a comunicat conducerii Şcolii cu clasele I - VIII nr. 6 Băileşti, următoarele: …”Cum însă aveţi calitatea de ordonator terţiar de credite, iar contractul cu furnizorul de lemne este încheiat de instituţia dumneavoastră, sunteţi singurii care puteţi lua măsuri, mergând eventual până la acţionarea în instanţă pentru nerespectarea clauzelor contractuale. Referitor la problema geamurilor, de asemenea este atributul dumneavoastră, ca ordonator terţiar de credite, să vă gospodăriţi astfel încât, situaţia şcolară pe care o conduceţi să funcţioneze în condiţii cât mai bune”.
În acest context, prin refuzul inculpatului de a pune la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora, SC C.M.I. SRL a ajuns în imposibilitatea de a-şi onora în continuare obligaţia contractuală ca urmare a lipsei de lichidităţi.
Având în vedere că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întru-cât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, s-a impus a se da eficienţă regulii de drept potrivit căreia,,orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).
Chiar dacă, în cauză s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este,,echivalentă cu o probă pozitivă de vinovăţie”.
Pentru considerentele ce preced, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen, s-a dispus achitarea inculpatului N.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului B.I. pentru infracţiunea prev. de art. 26 rap la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului N.I. care, în calitate de primar al Municipiului Băileşti, cu bună ştiinţă, în perioada 01 ianuarie 2006-28 martie 2006 a refuzat să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu - Severin deşi dispunea de aceste fonduri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator, modalitatea de comitere a faptei dar şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată însă nu a recunoscut săvârşirea faptei, criterii faţă de care instanţa va aplica inculpatului o pedeapsa cu închisoarea în limita minimă prevăzută de textul sancţionator.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, prima instanţă a reţinut că natura faptei săvârşită, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, faptul că inculpatul a săvârşit fapta folosindu-se de funcţia sa de primar, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală şi respectiv de ocupare a funcţiei de primar, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe perioada executării.
Apreciind însă, că scopul preventiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.
Deşi inculpatul B.I. a susţinut că suma de 500 lei primită de la denunţătorul M.P. la data de 18 aprilie 2006 reprezintă de fapt restituirea unei părţi de împrumut, această susţinere a fost infirmată de către martorul M.P. şi înregistrările ambientale efectuate la acea dată.
În ceea ce priveşte competenţa primarului, în calitatea sa de funcţionar asupra căruia subiectul activ a exercitat intervenţia, de a debloca efectuarea plăţilor către SC C.M.I. SRL, este de subliniat că legea nu condiţionează ca acesta să aibă în exclusivitate asemenea atribuţii, căci o astfel de cerinţă ar excede prevederilor art. 257 C. pen., fiind suficient ca el să aibă anumite sarcini concrete în domeniul respective, care pot influenţa o anumită decizie.
În cauză, aşa cum s-a arătat anterior, deşi unităţile de învăţământ în urma descentralizării serviciilor publice aveau autonomia decizională cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget, în realitate nici o plată nu era efectuată de către ordonatorii terţiari de credite fără aprobarea expresă, scrisă sau verbală a primarului.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului B.I. de a pretinde şi primi pentru sine suma de 500 RON de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL, pe care i-a făcut să creadă că are influenţă asupra primarului Municipiului Băileşti şi îl va determina pe acesta să deblocheze parţial efectuarea plăţilor restante ale unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social al faptei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator, modalitatea de comitere a faptei dar şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi a recunoscut săvârşirea faptei, criterii faţă de care s-au reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. şi a fost coborâtă pedeapsa ce i-a fost aplicată sub limita minimă prevăzută de textul sancţionator conform art. 76 lit. d) C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, prima instanţă a reţinut că natura infracţiunii săvârşită, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Totodată, apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, în baza art. 81 C. pen., prima instanţă a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată pe un termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanţă a reţinut că partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu - Severin, prin reprezentantul său legal M.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35.000 lei despăgubiri civile reprezentând rate scadente, dobânzi şi penalităţi aferente trecerii creditului contractat de societate la B.C.R Sucursala Mehedinţi în poziţia „restant” şi executării silite a locuinţei personale şi cu 30.000 lei daune morale.
În dovedirea despăgubirilor civile solicitate în cauză, partea civilă a depus la dosar contractul de ipotecă din 11 aprilie 2005 prin care împrumutul în valoare de 350.000.000 RON contractat de partea civilă a fost garantat cu imobilul apartament al soţilor M.P. şi M.G. şi adresa nr. 1201 din 16 ianuarie 2006 emisă de B.C.R - Sucursala Judeţului Mehedinţi prin care i se aducea la cunoştinţă că la data de 16 ianuarie 2006 figurează în evidenţele băncii cu un debit restant în sumă totală de 19.856 RON cu o vechime de 182 zile, reprezentând credite restante, dobânzi restante şi creanţe restante aferente creditului acordat conform contractului de împrumut din 11 aprilie 2005.
Debitul restant cu care partea civilă figura la data de 16 ianuarie 2006 avea o vechime de 182 zile, deci mult anterior derulării contractelor de furnizare material lemnos cu unităţile şcolare din subordinea Primăriei Băileşti (octombrie - decembrie 2005), iar suma restantă de plată către partea civilă SC C.M.I. SRL la data de 31 decembrie 2005 totaliza 8.930 lei.
Din compararea datelor de mai sus, a rezultat că, e greu de crezut că între fapta inculpatului N.I. de a nu pune la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL în valoare de 8.930 RON şi debitul restant cu care figurează partea civilă la B.C.R - Sucursala Mehedinţi, în sumă de 19.856 RON există legătură de cauzalitate.
Nici în ceea ce priveşte pretinsul prejudiciu moral, partea civilă nu a făcut nici o dovadă în speţă cum că, urmare a cercetărilor din cauza de faţă, partenerii de afaceri nu i-a mai acordat credibilitatea de care se bucura anterior şi au refuzat să mai încheie contracte de furnizare material lemnos.
Pentru aceste motive, în baza art. 346 C. proc. pen, prima instanţă a respins ca nedovedite, cererile de despăgubiri civile formulate de partea civilă SC C.M.I. SRL reprezentată de M.G.
Cererea reprezentantei părţii civile de restituire a cheltuielilor de transport efectuate pe parcursul judecăţii, s-a reţinut că nu este întemeiată, aceasta nefăcând nici o dovadă pe parcursul procesului în acest sens.
Potrivit disp. art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, introdus prin Legea nr. 161 din data de 21 aprilie 2003, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, atunci când se denunţă autorităţii fapta de corupţie mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă. În conformitate cu aceste dispoziţii legale, prima instanţă a constatat că în cursul urmăririi penale, inculpatul B.I. a restituit suma de 500 lei denunţătorilor M.G. şi M.P.
În baza art. 353 C. proc. pen, prima instanţă a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 12 iulie 2006, asupra sumelor de 300 euro şi 941 RON ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate în biroul inculpatului N.I.
Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, partea civilă SC C.M.I. SRL şi inculpaţii N.I. şi B.I.
În apelul declarat de Ministerul Public - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, a fost criticată sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocându-se următoarele motive:
- sentinţa pronunţată este lovită de nulitate absolută, susţinându-se că instanţa de fond, nu a motivat, în nici un fel, soluţia de achitare a inculpatului B.I., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;
- sentinţa este nelegală deoarece, dispunându-se condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., rap la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, au fost respinse pretenţiile formulate de partea civilă;
- sentinţa este nelegală deoarece, deşi s-a dispus achitarea inculpatului N.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen., nu mai putea fi raportată la dispoziţiile art. 17 lit. d) din legea nr. 78/2000;
- hotărârea instanţei de fond se susţine că este nelegală, pentru că s-a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunea de luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, în vădită contradicţie cu probele administrate în cauză:
- nelegalitatea sentinţei constând în aceea că au fost respinse cererile de acordare a unor cheltuieli de transport formulate de M.P. şi M.G., în condiţiile dovedirii acestor cheltuieli;
- în sfârşit, se susţine că hotărârea este netemeinică, pentru că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost greşit individualizate în raport cu criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.
În apelul declarat de partea civilă SC C.M.I. SRL, a fost criticată de asemenea sentinţa, pentru nelegalitate.
S-a arătat că primul motiv vizează respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea imobilului deţinut de reprezentantul apelantei M.G., în sensul că datorită întreruperii efectuării plăţilor către apelantă, cauzată de cei doi inculpaţi, N.I. fiind ordonator principal de credite şi Primar al mun. Băileşti, partea civilă a fost pusă în imposibilitate de a onora plata unor rate în contul unui contract de împrumut bancar, ceea ce a determinat unitatea creditoare la executarea silită cu privire la bunul imobil ce a constituit gajul pentru acordarea împrumutului.
Cel de-al doilea motiv de apel, a criticat sentinţa pentru nelegalitate, în legătură cu respingerea de către instanţa de fond, a capătului de cerere cu privire la obligarea inculpaţilor la daune morale în sumă de 30.000 RON.
Ultimul motiv de apel s-a referit dispoziţia instanţei de fond, de respingere a solicitării acestora privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând cheltuieli de transport şi celelalte cheltuieli aferente deplasării reprezentanţilor părţii civile la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată care a soluţionat în fond cauza.
Apelul declarat de inculpatul N.I., a vizat nelegalitatea sentinţei cu privire la condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, susţinându-se că instanţa de fond, a apreciat în mod corespunzător probele administrate în cauză, în sensul că, în calitate de primar, în perioada 1 ianuarie - 28 martie 2006, ar fi refuzat să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, fondurile necesare achitării sumelor de bani aferente materialului lemnos pentru foc, livrate acestora de către apelanta parte civilă SC C.M.I. SRL, în condiţiile în care contractele de furnizare de lemne erau încheiate direct cu unităţile de învăţământ, iar acestea au dobândit, în conformitate cu H.G. nr. 2192/2004 autonomie decizională, cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor, având obligaţia îndeplinirii clauzelor contractuale, respectiv efectuarea plăţilor.
În aceste circumstanţe, apelantul a susţinut că nu avea nici o atribuţie în ceea ce priveşte aprobarea efectuării acestor plăţi, pentru plata cantităţilor de lemne livrate de partea civilă, unităţilor şcolare, rolul său fiind doar acela de a verifica legalitatea plăţilor, acestea fiind aprobate de către ordonatorii terţiari de credite, respectiv de către directorii unităţilor şcolare beneficiare.
S-a concluzionat în sensul admiterii apelului cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi achitarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.
În cauză a declarat apel şi inculpatul B.I., criticând sentinţa pentru nelegalitate, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, apelantul susţinând că suma de bani pe care denunţătorul M.G. şi soţul acesteia, M.P., pretind că i-au dat-o, nu era destinată pentru a interveni pe lângă coinculpatul N.I., în vederea efectuării plăţilor, ci reprezenta pur şi simplu un comision pentru ca apelantul să ajute societatea SC C.M.I. SRL, să vândă material lemnos pentru foc şi către alţi potenţiali beneficiari.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, apelantul a susţinut că se purtare o discuţie nemijlocită între inculpatul N.I. - primarul oraşului Băileşti şi M.P. - soţul administratorului M.G., prin care cei doi s-au înţeles în sensul ca M.P. să îi achite inculpatului N.I., câte 200.000 RON pentru fiecare tonă de lemne achiziţionată.
În aceste condiţii, apelantul a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen., solicitând desfiinţarea sentinţei şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 163 din data de 09 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, au fost respinse apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, partea civilă SC C.M.I. SRL, inculpaţii N.I. şi B.I., împotriva Sentinţei penale nr. 90 de la 3 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1036/63/2006, ca nefondate.
Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi şi apelanta parte civilă la câte 150 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat că apelurile declarate de Ministerul Public - DNA - Serviciul Teritorial Craiova şi părţi, sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Astfel, s-a apreciat că instanţa de fond a procedat la o analiză minuţioasă a materialului probator administrat în cauză atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti, concluzionând că nu s-a făcut dovada săvârşirii infracţiunii de complicitate la luarea de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu consecinţa achitării inculpatului B.I. (fila 10 alin. (3) sentinţa instanţei de fond).
Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond, în mod legal a apreciat, că deşi cei doi au susţinut că inculpatul N.I. ar fi pretins, şi chiar ar fi primit aceşti bani, nu există nicio altă probă certă din care să rezulte acest lucru.
Mai mult, cu ocazia percheziţiei efectuate la 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I., suma de 1.500 RON, despre care se susţine că a fost primită în ziua precedentă de la denunţători, prin intermediul inculpatului B.I., nu a fost găsită, sumele de bani găsite neavând legătura cu cauza, seriile bancnotelor nu au corespuns cu cele consemnate de organul de urmărire penală, ca fiind bani ce urmează a fi daţi inculpatului B.I. pentru a ajunge la inculpatul N.I. (paragrafele finale fila 13 sentinţă).
În acelaşi sens, s-a constatat că se face trimitere la înregistrarea ambientală din 18 aprilie 2006, în care denunţătorul M.P., însoţit de inculpatul B.I., a mers în biroul inculpatului N.I., iar din conţinutul discuţiei dintre aceştia, nu rezultă cu certitudine referirea la acel comision pretins de către inculpat.
Prin urmare, s-a constatat că motivul de apel formulat de Ministerul Public în sensul că nu s-a motivat soluţia de achitare a inculpatului B. pentru infracţiunea menţionată este nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că motivele invocate de partea civilă cu privire la suma pretinsă nu au un suport probatoriu, susţinerile acestora în sensul că reprezintă rate scadente, dobânzi şi penalităţi aferente trecerii creditului contractat de societate la B.C.R. - Sucursala Mehedinţi, în poziţia „restant”, cu consecinţa executării silite a imobilului, nu sunt dovedite.
S-a arătat că, raportarea s-a făcut la legea specială, ca urmare a calităţii pe care o avea inculpatul N.I. astfel că nu se poate susţine teza potrivit căreia infracţiunea prev. de art. 246 C. pen., are o existenţă de sine stătătoare, neputând fi raportată la prev. art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, astfel încât critica D.N.A. este nefondată.
Instanţa de apel a apreciat că motivul de apel invocat cu privire la nelegalitatea sentinţei constând în greşita apreciere a materialului probator, este nefondat.
Referitor la critica privind soluţionarea laturii civile, raportat la cheltuielile judiciare reprezentând cheltuieli de transport, s-a constatat că instanţa de fond a dispus respingerea acestor pretenţii civile ca urmare a faptului că nu s-a făcut nici o dovadă cu acte, în legătură cu cheltuielile efectuate de martorii M.P. şi M.G.
Cu privire la ultima critică, vizând netemeinicia sentinţei, s-a arătat că este nefondată, prima instanţă apreciind în mod temeinic gradul de pericol social concret dezvoltat de faptele pentru care a reţinut vinovăţia şi cu deosebite poziţia procesuală a inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale făcând în mod corespunzător aplicaţia dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
Apelul părţii civile a fost respins ca nefondat, întrucât s-a apreciat că nu se impune acordarea daunelor morale acordate întrucât nu s-a făcut dovada că executarea silită a băncii s-a produs ca urmare a plăţii cu întârziere a contravalorii materialului lemnos livrat.
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect, a fost respinsă cererea formulată de M.P. şi M.G. privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând cheltuieli de transport, hrană şi deplasare pentru că nu s-a făcut nici o dovadă cu acte în legătură cu prejudiciul efectiv înregistrat.
Cu privire la inculpatul B.I., instanţa de apel a constatat că s-a făcut dovada săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen., în sensul că inculpatul presta muncă în sediul Primăriei Băileşti, le-a dat asigurări soţilor M.P. şi G. că se află într-o relaţie specială cu primarul N.I., cu care susţinea că a fost şi coleg de şcoală, ceea ce i-a determinat pe cei doi să-i plătească suma de 500 RON, crezând că acesta are influenţă asupra primarului şi-l poate determina să procedeze la efectuarea plăţilor pentru materialul lemnos livrat.
Mai mult, în repetate rânduri, inculpatul a purtat convorbiri telefonice cu M.P., căruia i-a dat de înţeles că plata lemnelor livrate poate fi reluată, numai în situaţia în care primeşte bani în vederea remiterii către N.I.
După primirea sumei, inculpatul a mers în biroul primarului, ceea ce i-a întărit convingerea lui M.P. că situaţia plăţii materialului lemnos se poate rezolva în mod favorabil.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corespunzător vinovăţia apelantului, procedând la condamnarea acestuia.
Cu privire la apelul inculpatului N., s-a apreciat de asemenea că este nefondat întrucât, din probele administrate în cauză, respectiv din deplasările sistematice ale lui M.P. şi administratorului societăţii, M.G., la sediul primăriei din oraşul Băileşti, s-a reţinut că plata materialului lemnos livrat de societatea administrată de aceştia nu a fost efectuată în mod corespunzător pentru perioada 1 ianuarie - 28 martie 2006, în care apelantul N.I. a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziţie fondurile financiare necesare achitării sumelor, deşi resursele financiare existau la data respectivă.
Chiar dacă unităţile şcolare aveau o anumită autonomie decizională, cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor conform H.G. nr. 2192/2004, în virtutea atribuţiunilor pe care le deţinea în calitate de primar, inculpatul avea obligaţia legală de a verifica efectuarea plăţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii N.I. şi B.I., şi partea civilă SC C.M.I. SRL, criticând-o ca nelegală şi netemeinică invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 10, 17, 18, 13 şi 14 C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 1686 din data de 29 aprilie 2010 pronunţată de I.C.C.J. în Dosarul nr. 1036/63/2006, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, de recurenta parte civilă SC C.M.I. SRL şi de recurenţii inculpaţi N.I. şi B.I. împotriva Deciziei penale nr. 163 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a casat decizia penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate la instanţa de apel, Curtea de Apel Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova, a apreciat că din analiza cauzei rezultă că instanţa de apel pe calea primului control judiciar ca urmare, a exercitării căii de atac a apelului, de către procuror, partea civilă şi inculpaţi, verificând hotărârea primei instanţe, prin prisma, atât a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, a judecăţii, în primă instanţă, în etapa cercetării judecătoreşti, cât şi a readministrării unor probe, în baza art. 378 alin. (1) C. proc. pen., în considerentele deciziei pronunţate, fie nu a motivat critici susţinute de către procuror, fie nu s-a pronunţat asupra alteia referitoare la nepronunţarea asupra unor cereri esenţiale formulate de reprezentantul părţii civile, aşa încât aceste motive de recurs invocate în cea de-a doua cale „ordinară de atac exercitată, de către procuror şi întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385, 9 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., reprezintă motive de recurs de ordin procedural ”, (errores juris in procedendo), ce presupun încălcări ale unor garanţii procesuale de natură, fie a afecta drepturile lor la un proces echitabil, fie să influenţeze soluţia procesului.
Astfel, în raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte a constatat că motivele de recurs ale procurorului întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., în raport cu hotărârea atacată prevalează sub aspectul examinării lor, prin prisma soluţiei procedurale expres reglementate, în cazul incidenţei lor, în raport cu celelalte critici formulate de ordin substanţial, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18, 14 C. proc. pen.
Aşadar, Înalta Curte, verificând decizia instanţei de apel, în raport cu motivul invocat şi anume acela al nemotivării, de către prima instanţă a soluţiei de achitare a inculpatului B.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de complicitate la luare de mită, a considerat critica formulată, ca fiind fondată.
Astfel, în considerentele expuse asupra nemotivării de către prima instanţă a soluţiei de achitare a inculpatului B.I. pentru infracţiunea mai sus arătată, instanţa de apel, pe de-o parte, fie s-a rezumat la afirmaţii cu caracter general („instanţa de fond procedând la o analiză minuţioasă a materialului probator administrat în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti, concluzionând că nu s-a făcut dovada săvârşirii infracţiunii de complicitate la luarea de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000”), fie a făcut referiri la anumite probe (percheziţia efectuată ia 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I. şi respectiv în înregistrarea ambientală din 18 aprilie 2006 ), fără însă a face o analiză proprie, faţă de critica formulată de procuror, asupra modului în care a fost stabilită nevinovăţia inculpatului, atât în fapt, cât şi în drept, în raport cu elementele constitutive ale infracţiunii pretins a fi comisă, a coroborării mijloacelor de probă administrate sau dimpotrivă înlăturarea lor.
Înalta Curte a constatat că instanţa de apel asupra criticii formulate, nu a făcut o examinare şi nici nu a expus argumente cu privire la modul în care a avut loc o adecvare, la condiţiile concrete ale cauzei a dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen., referitoare la conţinutul expunerii unei hotărâri judecătoreşti, mai ales cu privire la descrierea faptei ce a făcut obiectul învinuirii inculpatului B.I., cu arătarea concretă a timpului, locului, a circumstanţelor reale ale faptei pretins a fi sau nu comisă de către acesta, a încadrării juridice, sub aspectul în care actele de executare se circumscriau sau nu conţinutul constitutiv al normei reţinute, printr-o analiză efectivă a mijloacelor de probă administrate, a celor care au fost înlăturate, precum şi a oricăror elemente de fapt pe care s-a sprijinit soluţia de achitare pronunţată faţă de inculpatul menţionat.
Afirmaţiile făcute asupra declaraţiilor inculpatului B.I. „care are calitatea de inculpat, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, în sensul că şi-a însuşit suma de 500 RON, cu motivarea că urmează să o dea inculpatului N.I., declaraţii acestuia urmează să fie privite cu rezerva corespunzătoare” s-a reţinut că nu pot echivala cu o înlăturare a lor din cadrul analizei asupra probatoriului, nejustificându-se afirmaţia constatatoare a nereţinerii mijlocului de probă administrat.
Mai mult în considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă rezultă descrierea împrejurărilor faptice şi analiza lor, prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, precum şi a mijloacelor de probă administrate, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.I., neexistând în mod distinct un examen propriu asupra probelor administrate cu privire la inculpatului B.I., în raport cu fapta pretins săvârşită de către acesta şi încadrarea juridică reţinută, care a condus la pronunţarea soluţiei de achitare, aşa încât aceasta apare ca nemotivată.
Motivarea soluţiei pe care o pronunţă judecătorul, cu respectarea prevederilor art. 356 C. proc. pen., prin stabilirea împrejurărilor faptice concrete, a locului, timpului a altor circumstanţe reale, cărora li se conferă, în drept existenţa sau inexistenţa conţinutului constitutiv al unei infracţiuni, pe baza unui proces de sinteză, analiză, în care pe calea metodelor şi raţionamentelor de interpretare, într-un limbaj clar, concis, coerent, reprezintă garanţia că soluţia pronunţată este fundamentată, în fapt şi în drept, dând posibilitatea părţilor să exercite în mod eficient dreptul la o cale de atac.
În avizul nr. 11 adoptat în anul 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, norme care au un conţinut de recomandare se arată în conţinutul § 34-50 exigenţele pe care trebuie să le aibă o hotărâre.
Astfel se stipulează în § 34 că „Hotărârea trebuie, în principiu, să fie motivată. Calitatea hotărârii depinde în principal de calitatea motivării..”; § 35 „Motivarea permite nu numai o bună înţelegere şi acceptare hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţiei împotriva arbitrariului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conformă legii şi, pe de altă parte, ea permite o înţelegere a funcţionării justiţiei de către societate”; § 36”Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta”; § 42 „în ceea ce priveşte conţinutul său, hotărârea judecătorească cuprinde examinarea chestiunilor în fapt şi în drept aflate la baza controversei”; § 43 „La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestaţii referitoare la probatoriu, mai exact asupra legalităţii acestuia. El va examina de asemenea valoarea probantă a elementelor ce ar putea avea utilitate pentru soluţionarea litigiului.”; § 44 „Examinarea chestiunilor în drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept naţional, european şi internaţional..”; §46 „Examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept.”; § 47 „Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea atât a conţinutului regulii de drept, cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar.”
Or, în contextul concret al cauzei, în considerentele expuse în hotărârea pronunţată de către prima instanţă, aşa cum s-a mai arătat, nu există o analiză asupra împrejurărilor faptice ale inculpatului B.I., în raport cu pretinsa faptă de complicitate la luare de mită, cu arătarea, în baza mijloacelor de probă administrate, a locului, timpului şi a altor circumstanţe cu privire la actele de executare ce ar fi fost sau nu săvârşite de acesta şi nici asupra modului în care acestora nu li s-a conferit, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Inexistenţa analizei distincte şi detaliate, atât în fapt, cât şi în drept, în raport cu ansamblul materialului probator administrat în cauză a soluţiei de achitare a inculpatului B.I. de către prima instanţă, a condus la imposibilitatea unei reale examinări a criticii formulate în apel, de către procuror, instanţa de apel, rezumându-se doar la referiri generice, atât la constatări, cât şi la indicarea unor mijloace de probă de către prima instanţă invocate în susţinerea soluţiei coinculpatului N.I. şi nici nu a evaluat nici mijloacele de probă administrate chiar în apel, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei instanţei de control judiciar sub aspectul menţionat, nefiind respectate dispoziţiile legale cu privire la art. 356 C. proc. pen., încălcare ce nu poate fi complinită direct în recurs, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte a considerat că motivul de recurs invocat de către procuror referitor la contradicţia între motivarea soluţiei şi dispozitiv, sub aspectul condamnării inculpatului N.I. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la - art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi soluţia de respingere a pretenţiilor părţii civile, întemeiat pe cazul de casare statuat de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., urmează a fi avut în vedere din perspectiva modului în care instanţa de apel a omis să analizeze modul în care a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize contabile solicitată de inculpat, prin apărător la data de 5 noiembrie 2007, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 134-135 dosarul primei instanţe, care să conducă la stabilirea unui element constitutiv al infracţiunii de prejudiciu menţionată, cerere esenţială de natură a influenţa soluţia în cauză, atât sub aspect penal, cât şi civil.
Altfel spus, instanţa supremă a arătat că, instanţele au stabilit vinovăţia inculpatului N.I. în comiterea infracţiunii mai sus menţionate fără a putea verifica în baza unui probatoriu complet existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu, cât şi întinderea acestuia, conducând la respingerea pretenţiilor părţilor civile ceea ce echivalează cu o contradicţie între considerente şi dispozitivul hotărârilor, fiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată critica formulată de procuror cu privire la faptul că instanţa de apel nu a analizat existenta sau inexistenta actelor doveditoare referitoare la cheltuielile de transport făcute de partea civilă SC C.M.I. SRL prin reprezentanţii săi M.G. şi M.P., în cursul procesului penal, respectiv în faza urmăririi penale şi aceea a judecăţii, ceea ce a condus la greşita respingere a cererilor formulate de reprezentanţii părţii civile, în condiţiile în care la dosarul Curţii de Apel Craiova se aflau depuse la filele 64 - 68 mai multe bonuri fiscale şi o chitanţă de onorariu apărător, ceea ce făcea dovada deplasărilor la cercetări, cât şi la judecată, aşa încât este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte a considerat recursul declarat de către procuror ca fiind fondat, sub aspectul motivelor de recurs formal analizate, urmând ca celelalte critici de ordin substanţial să fie avute în vedere de către instanţa de apel, cu ocazia rejudecării cauzei.
Referitor la recursul declarat de parte civilă SC C.M.I. SRL, Înalta Curte a constatat că acesta este fondat cu privire la considerentele deja expuse în recursul parchetului, atât cu privire la latura penală, a nemotivării soluţiei de achitare a inculpatului B.I., cât şi a laturii civile, sub aspectul stabilirii existenţei în mod complet a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat inculpatul N.I., prin omisiunea analizării modului în care a fost respinsă cererea de efectuare a expertizei solicitate, în vederea stabilirii vătămării intereselor legale, sub forma existenţei prejudiciului, întinderii acestuia, în raport şi cu cererile părţii civile, cât şi a omisiunii acordării cheltuielilor de transport, motive ce coincid cu cele invocate şi de către recurenta parte civilă, sub aspectul incidenţei cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 C. proc. pen., în propriul recurs, aşa încât Ie-a considerat şi din această perspectivă, ca fiind întemeiate.
Instanţa de recurs a apreciat că asupra celorlalte critici de ordin substanţial invocate de către recurenta parte civilă pe latură penală cu privire greşita achitare a inculpaţilor N.I. pentru infracţiunea de luare de mită şi respectiv greşita achitare a inculpatului B.I. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită pentru care au fost trimişi în judecată, greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, sub aspectul cuantumurilor şi modalităţii de executare, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., urmează să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării apelurilor, de către instanţa de apel.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către inculpatul N.I., Înalta Curte consideră că este fondat, pe de-o parte pentru considerentele avute în vedere în recursul parchetului, aşa cum au fost expuse mai sus şi care urmare a încălcărilor procedurale atrage incidenţa cazurilor de casare invocate, art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., iar pe de altă parte, pentru motivul invocat în propriul recurs referitor la omisiunea modului în care a fost respinsă efectuarea probei cu expertiză contabilă de către prima instanţă, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Astfel, din analiza cauzei rezultă că inculpatul N.I. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
În cursul urmăririi penale a fost dispusă prin rezoluţia din 6 iunie 2006 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova, aflată la fila 1 din vol. III al Dosarului nr. 20/P/2006 efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialistul din cadrul D.N.A. având următoarele obiective: 1) Se vor verifica respectarea prevederilor legale privind atribuirea contractului de achiziţie publică „lemne de foc” către SC C.M.I. SRL din Drobeta Turnu Severin, în luna septembrie 2005; 2) Se va stabili care este valoarea totală a contractelor de furnizare „lemne de foc” încheiate în anul 2005 de şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti cu SC C.M.I. SRL şi cum s-au realizat (cantităţile livrate, respectarea termenelor de livrare, decontare); 3) Se vor stabili obligaţiile neachitate pe care le înregistrau şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti faţă de SC C.M.I. SRL la datele de 28 martie 2006, 17 aprilie 2006 şi 18 aprilie 2006, cu indicarea facturilor de la care provin, vechimea înregistrată; 4) Se va preciza dacă şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti au mai făcut în perioada septembrie 2005-aprilie 2006 şi alte achiziţii publice de lemne de foc şi dacă acestea au fost decontate la timp? 5) Se vor stabili condiţiile în care s-au decontat, în perioada 29 marte-19 aprilie 2006 obligaţiile neachitate faţă de SC C.M.I. SRL avându-se în vedere creditele bugetare deschise pentru contul de cheltuieli materiale, încadrarea prevederilor bugetare, disponibilităţile băneşti existente în contul Primăriei Municipiului Băileşti, documentele de plată întocmite, semnăturile persoanelor autorizate şi alte elemente relevante. Specialiştii vor prezenta orice alte date utile cauzei. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică va fi depus la Serviciul Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie până la data de 30 iunie 2006.
Raportul de constatare întocmit la data de 16 iunie 2006 se află la filele 2-17 în vol. III al dosarului parchetului menţionat, având ataşate cele 10 anexe, care răspunde fiecărui obiectiv stabilit, evidenţiind şi disponibilităţile băneşti din contul Primăriei Municipiului Băileşti, aşa cum rezultă şi din anexa nr. 10.
La termenul de judecată de la 5 februarie 2007, în primă instanţă, avocatul inculpatului N.I. a solicitat pe lângă alte probe şi efectuarea unei expertize contabile, fiind consemnate concluziile, după care tribunalul a prorogat pronunţarea asupra cererii de efectuare a unei expertize contabile, formulată de avocatul inculpatului, după epuizarea probatoriului din cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la fila 59 dosarul tribunalului.
La termenul de la 5 noiembrie 2007, prima instanţă a pus în discuţie cererea formulată de avocatul inculpatului la termenul din data de 5 februarie 2007, prin care a solicitat efectuarea unei expertize contabile, cerere faţă de care s-a prorogat pronunţarea după epuizarea probatoriului din cursul urmăririi penale.
Avocatul inculpatului N.I. a solicitat efectuarea unei expertize contabile conform obiectivelor pe care le-a depus la dosar şi anume: dacă s-au respectat obligaţiile contractuale în ce priveşte livrarea de lemne la termenele stipulate de către SC C.M.I. SRL, la cât timp de la data livrării a fost plătită suma aferentă fiecărei livrări de lemne, dacă a existat disponibil cu destinaţia acoperirii cheltuielilor de achiziţionare a lemnelor, la cât se ridicau penalităţile datorate de SC C.M.I. SRL pentru livrarea cu întârziere. în motivarea cererii a arătat că în cauză nu există un raport de expertiză contabilă, ci doar o constatare tehnică, apreciind că nu este suficientă o astfel de constatare, ci efectuarea unui raport de expertiză contabilă potrivit dispoziţiilor art. 112 C. proc. pen., că această constatare tehnică nu este întocmită de un expert contabil independent, ci de un salariat al organului de acuzare şi, deci, se pune întrebarea dacă poate fi vorba de independenţă. De asemenea, există diferenţe între o constatare tehnică şi un raport de expertiză contabilă, în cazul celei din urmă inculpatul putând fi apărat, având dreptul la expert asistent. Mai mult, o mare parte din raportul de constatare se referă la modalitatea de încheiere a contractului, pe inculpat interesându-l modul de executare a contractului, în concluzie, a solicitat încuviinţarea expertizei contabile (a depus în scris obiectivele raportului de expertiză contabilă).
Avocatul inculpatului B.I. a solicitat efectuarea raportului de expertiză contabilă, apreciind că nu poate fi vorba de independenţă în cazul funcţionarului ce a întocmit raportul de constatare.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu este necesară efectuarea expertizei contabile şi că potrivit dispoziţiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 43/2002 nota de constatare existentă la dosar este mijloc de probă. în acest sens a arătat că în aceeaşi lege s-a arătat că specialistul ce întocmeşte nota de constatare, este angajat la D.N.A., este funcţionar public, a răspuns prin ordonanţă obiectivelor expertizei, a arătat că nu se impune efectuarea expertizei pentru că în actul de investire a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului N.I., că, deşi erau bani în cont (aşa cum rezultă din actele Primăriei Băileşti) a refuzat să dispună plăţile către SC C.M.I. SRL, expertiza neputând dovedi că nu existau aceşti bani. Cu privire la respectarea sau nerespectarea obligaţiilor contractuale de către SC C.M.I. SRL acestea nu ţin de sfera penalului, ci de exercitarea unor acţiuni civile, pentru neplata facturilor, partea civilă intrând în procedura de lichidare judiciară, pierzându-şi şi apartamentul. Faţă de toate acestea a solicita respingerea cererii de efectuare a raportului de expertiză contabilă.
Avocatul inculpatului N.I., în replică a arătat că specialistul care a întocmit raportul de constatare este sub directa supraveghere a D.N.A., iar inculpatul cu această ocazie nu şi-a putut face apărarea şi nu a putut beneficia de expert asistent.
Reprezentantul Ministerului Public, în replică, a arătat că pentru infracţiunea de abuz în serviciu relevantă este împrejurarea dacă în contul Primăriei Băileşti erau sau nu bani în cont, din expertiză neputând rezulta acest lucru.
Instanţa, având în vedere actele de la dosar, a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile ca neutilă cauzei, aspectele arătate, rezultând din încheierea de şedinţă, în care au fost consemnate şi dezbaterile, de la acea dată, aflată la filele 134-135 dosarul tribunalului.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel avea obligaţia, potrivit art. 378 C. proc. pen., cu ocazia verificării sentinţei atacate, să examineze şi modul în care au fost soluţionate şi cererile părţilor, aşa cum a fost şi aceea referitoare la administrarea probei cu expertiză contabilă, natura unei asemenea solicitări, precum şi consecinţele neadministrării ei, în raport cu infracţiunea pretinsă a fi săvârşită de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reţinută în sarcina inculpatului N.I., ceea ce însă prima instanţă de control judiciar nu a efectuat.
Înalta Curte a constatat că cererea de efectuare a expertizei contabile a fost respinsă, ca inutilă, de către prima instanţă, fără a fi motivată, în mod concret, în raport cu alte mijloace de probă administrate în cauză, a evidenţia natura şi consecinţelor neadministrării ei, fiind încălcate dispoziţiile art. 67 alin. (3) C. proc. pen.
Altfel spus simpla menţiune, în sensul respingerii, ca inutilă a unei probe nu echivalează cu motivarea soluţiei dispuse asupra acesteia, întrucât condiţia pretinsă de normă impune chiar şi indirect, arătarea în concret a argumentelor ce o fundamentează.
Astfel, în contextul concret al cauzei, în vederea asigurării dreptului la apărare în mod complet al inculpatului N.I., ca o garanţie procesuală importantă a unui proces echitabil, în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte a apreciat că efectuarea unei expertize contabile, cu obiectivele arătate, în concret, aşa cum au fost arătate în încheierea de şedinţă de la data mai sus menţionată, dar şi din cererea depusă la dosarul primei instanţe, fila 133, prin natura probei şi condiţiile exercitării unui asemenea mijloc de probă, prevăzute expres în art. 116 şi următoarele C. proc. pen., se asigură aflarea adevărului.
Altfel, spus, efectuarea unei expertize contabile, reprezintă mijlocul de probă care îi conferă inculpatului N.I. dreptul de a cere numirea unui expert recomandat de acesta, care să participe la efectuarea expertizei, în condiţiile art. 120 alin. (3) C. proc. pen., aşa încât se realizează pe deplin respectarea dreptului la apărare al acestuia.
Raportul de constatare efectuat în cauză de către specialistul din cadrul D.N.A. reprezintă un mijloc de probă a cărui valoare probantă urmează a fi analizată prin coroborarea cu toate probele administrate, în cursul procesului penal, inclusiv cu acela al expertizei contabile, care în raport cu obiectivele indicate, urmează a clarifica complet aspectele financiare, inclusiv dacă existau resurse financiare necesare achitării lemnelor, în contul Primăriei Municipiului Băileşti cu această destinaţie.
Înalta Curte a apreciat că pe calea expertizei contabile coroborate cu ansamblul mijloacelor de probă administrate se va stabili cu certitudine existenţa sau inexistenţa vătămării intereselor legale ale părţii civile SC C.M.I. SRL, respectiv a unui prejudiciu produs acesteia, a întinderii sale, respectiv realizarea sau nu a conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă a cauzei, urmând, ca în raport cu aceasta a fi soluţionată şi cererea formulată de partea civilă prin reprezentanţii săi.
Aşadar, instanţa de recurs a considerat că administrarea probei cu expertiză contabilă reprezintă o cerere esenţială de garantare a drepturilor inculpatului N.I., care poate influenţa soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Înalta Curte a considerat că motivul de recurs mai sus menţionat prevalează, în raport cu acela de ordin substanţial referitor la greşita condamnare a inculpatului N.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu modificările ulterioare, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., motiv care însă va fi avut în vedere cu ocazia rejudecării de către instanţa de apel.
Referitor la recursul inculpatul B.I., Înalta Curte a constatat că acesta este fondat pentru considerentele arătate în recursul procurorului referitor la nemotivarea soluţiei de achitare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, urmând ca la rejudecare, instanţa de apel să aibă în vedere şi motivele de recurs de ordin substanţial formulate în propria cale de atac exercitată, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursurile declarate şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel, care cu respectarea dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen. va administra, în baza efectului devolutiv al apelului, proba cu expertiză contabilă solicitată de către inculpatul N.I., cu obiectivele indicate în mod expres, în condiţiile prevăzute de lege pentru efectuarea acesteia, precum şi orice alte mijloace de probă sau readministrarea unora dintre cele care au fost deja administrate, după punerea lor în discuţie contradictorie, nemijlocită şi publică şi aprecierea utilităţii, concludentei şi pertinenţei lor, urmând a avea în vedere şi toate celelalte critici de ordin substanţial formulate de către procuror, partea civilă, intimaţii inculpaţi invocate în apel, cât şi în recurs, aşa rezultă din cererile formulate în scris şi aflate la dosar şi la care s-a făcut referire şi în considerentele prezentei decizii, în scopul stabilirii adevărului şi pronunţării unei soluţii legale şi temeinice sub toate aspectele.
În rejudecare, după casare, instanţa de apel în limitele rejudecării stabilite prin decizia menţionată mai sus - aceasta având obligaţia conform art. 38518 C. proc. pen. să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului - a dispus efectuarea unei expertize contabile, proba fiind solicitată anterior de inculpatul N.I. respectiv în faza de cercetare judecătorească la termenul de judecată de la 05 februarie 2007.
Astfel, instanţa de apel, în rejudecarea cauzei a pus în discuţia părţilor la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2012 proba cu expertiza contabilă, atât reprezentantul parchetului cât şi inculpaţii şi partea civilă prin apărător arătând că sunt de acord cu proba menţionată, urmând a depune la dosar obiectivele care urmează să fie avute în vedere de către expertul contabil. Ca urmare, la termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, după susţinerea obiectivelor de către inculpatul N.I. prin apărător şi reprezentantul parchetului, a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile având următoarele obiective: dacă s-au respectat obligaţiile contractuale (în ceea ce priveşte livrarea de lemne la termenele stipulate) de către SC C.M.I. SRL, la cât timp de la data livrării a fost plătită suma aferentă fiecărei livrări de lemne, dacă a existat disponibil cu destinaţia acoperirii cheltuielilor de achiziţionare a lemnelor; la cât se ridicau penalităţile datorate de SC C.M.I. SRL pentru livrarea cu întârziere; explicarea modalităţii de acordare a contractelor de achiziţie publică „lemne de foc” către SC C.M.I. SRL din luna septembrie 2005; stabilirea valorii totale a contractelor de furnizare a lemnelor de foc încheiate în anul 2005 de şcolile din subordinea Primăriei municipiului Băileşti cu SC C.M.I. SRL şi cum s-au realizat (cantităţile livrate, valoare, respectarea termenelor de livrare, decontare); stabilirea obligaţiilor neachitate pe care le înregistrau şcolile din subordinea Primăriei municipiului Băileşti faţă de SC C.M.I. SRL la datele de 28 martie 2006, 17 aprilie 2006 şi 18 aprilie 2006, cu indicarea facturilor de la care provin şi vechimea înregistrată; să se precizeze dacă şcolile din subordinea Primăriei municipiului Băileşti au mai făcut în perioada septembrie 2005 - aprilie 2006 şi alte achiziţii publice de lemne de foc şi dacă acestea au fost decontate la timp; stabilirea condiţiilor în care s-au decontat în perioada 29 martie - 19 aprilie 2006, obligaţiile neachitate faţă de SC C.M.I. SRL, avându-se în vedere creditele bugetare deschise pentru contul de cheltuieli materiale, încadrarea în prevederile bugetare, disponibilităţile băneşti existente în contul Primăriei municipiului Băileşti, documentele de plată întocmite, semnăturile persoanelor autorizate şi alte elemente relevante.
Instanţa de apel a respins obiectivele prevăzute la punctele 6, 7 şi 8 din cererea formulată de parchet întrucât a apreciat că exced atribuţiilor expertului, aspectele respective urmând a fi stabilite de instanţă.
La acelaşi termen de judecată din data de 18 ianuarie 2012 s-a desemnat expertul contabil prin tragere la sorţi, din lista experţilor contabili autorizaţi aflată la dispoziţia instanţei, astfel încât a fost desemnat pentru întocmirea raportului de expertiză, expert P.V.
La termenul de judecată din 14 martie 2012 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă judiciară iar inculpatul N.I., prin apărător după observarea acestui raport a formulat obiecţiuni, arătând că expertul contabil nu a răspuns la obiectivul nr. 2 (la cât timp de la data livrării a fost plătită suma aferentă fiecărei livrări de lemne) şi nu a stabilit pentru fiecare livrare la cât timp s-a făcut plata. De asemenea, în obiecţiuni inculpatul a arătat că expertul contabil nu a determinat pentru fiecare contract separat întârzierile la livrarea de lemne, problemă care trebuia analizată şi prin prisma obiectivului 6, arătând de asemenea că există o neconcordanţă între sumele menţionate la pagina 9 din raportul de expertiză.
Instanţa a apreciat că obiecţiunile formulate de inculpatul N.I. cu privire la raportul de expertiză întocmit sunt întemeiate astfel încât, a dispus ca expertul contabil să determine pentru fiecare livrare la cât timp s-a făcut plata şi corelativ, să se determine pentru fiecare contract separat întârzierile la livrarea de lemne.
Expertul contabil a comunicat instanţei la termenul de judecată din data de 16 mai 2012 că, este necesar ca acesta să ia legătura cu părţile, care să îi pună la dispoziţie toate documentele contabile, pentru că numai în raport de acestea va avea posibilitatea să răspundă la obiecţiunile formulate.
Ulterior în cauză au fost acordate mai multe termene de judecată la solicitarea expertului contabil care a menţionat prin adresele comunicate instanţei că, are nevoie de un timp mai îndelungat pentru o bună fundamentare a documentelor şi definitivarea raportului de expertiză.
Deşi s-au acordat mai multe termene de judecată pentru motivul menţionat mai sus, expertul contabil nu a comunicat instanţei un document cu răspunsul la obiecţiunile formulate şi încuviinţate de instanţă, astfel încât în şedinţa publică din data de 31 octombrie 2012 instanţa apreciind că se tergiversează soluţionarea cauzei prin modul în care acţionează expertul contabil, în baza art. 1981 alin. 4 lit. a) C. proc. pen. a dispus sancţionarea acestuia, aplicând o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.
Expertul contabil a comunicat instanţei o cerere în care arăta că Primăria Băileşti şi SC C.M.I. SRL nu au pus la dispoziţie documentele necesare pentru a formula răspunsul la obiecţiuni, iar instanţa de apel în şedinţa de la 14 noiembrie 2012 a apreciat din nou că se tergiversează soluţionarea cauzei şi a dispus aplicarea unei alte amenzi judiciare în cuantum de 1.000 RON în baza dispoziţiilor art. 1981 alin. 4 lit. a) C. proc. pen. De asemenea, instanţa de apel a apreciat că se impune efectuarea unor adrese către Şcolile nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, Grupul Şcolar Agricol Băileşti, Primăria municipiului Băileşti şi SC C.M.I. SRL precum şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru a fi înaintate copii de pe actele contabile întocmite de părţile contractante, cu prilejul executării contractelor, menţionând, totodată că urmează a se pune la dispoziţia expertului contabil actele necesare pentru efectuarea raportului de expertiză.
Instanţa de apel a apreciat că se impune şi citarea expertului contabil pentru a fi audiat în instanţă, sub prestare de jurământ, urmând a fi lămurite o serie de aspecte în legătură cu expertiza contabilă efectuată în cauză.
La termenul de judecată din data de 05 decembrie 2012 s-a depus la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză iar la termenul din data de 16 ianuarie 2012 s-a luat declaraţie expertului contabil P.V. sub prestare de jurământ, care a făcut o serie de referiri cu privire la modul a întocmit raportul de expertiză contabilă.
Întrucât părţile nu au formulat alte cereri în completarea probatoriului deja administrat anterior, iar instanţa, de asemenea a apreciat că nu se impune administrarea de noi probe, la termenul din data de 06 februarie 2012, în raport de disp. art. 378 alin. (2) C. proc. pen. a procedat la ascultarea inculpaţilor apelanţi, cărora li s-a adus la cunoştinţă disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul B.I. menţionând că nu este de acord să dea o nouă declaraţie în acest moment procesual, menţinând însă declaraţiile date anterior iar inculpatul N.I. arătând de asemenea că menţine declaraţiile dat în cursul procesului penal şi că nu are nimic de adăugat în acest moment procesual.
În cadrul dezbaterilor la instanţa de apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei întrucât este nelegală şi netemeinică arătând că susţine motivele scrise de apel; s-a arătat că deşi în hotărârea apelată s-a reţinut aceeaşi stare de fapt, aceea menţionată în actul de sesizare al instanţei, s-a dispus totuşi achitarea parţială a inculpaţilor, iar soluţia de achitare a inculpatului B. pentru complicitate la luare de mită este nemotivată, în hotărârea pronunţată făcându-se referiri numai cu privire la infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.; s-a arătat de asemenea că deşi inculpatul N. a fost condamnat pentru infracţiunea de abuz în serviciu, pretenţiile formulate de partea civilă au fost respinse, infracţiunea fiind de prejudiciu, arătând că instanţa avea obligaţia să dispună obligarea inculpatului N. la plata daunelor pretinse de partea civilă; astfel s-a arătat că au fost administrate probe din care rezultă că partea vătămată trebuie să primească contravaloarea cantităţii de lemne livrate iar primăria deşi avea fondurile necesare a refuzat să pună la dispoziţia instituţiilor de învăţământ sumele de bani necesare plăţii astfel încât nu se poate reţine că prejudiciul părţii civile nu a fost dovedit; a arătat că instanţa de fond s-a referit la înscrisurile depuse de partea civilă dar în final a apreciat că prejudiciul nu a fost dovedit, deşi nu i s-a plătit cantitatea de lemne livrate; un alt motiv invocat de parchet a constat în nelegalitatea sentinţei întrucât instanţa de fond, reţinând infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. a făcut trimitere la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, deşi această infracţiune a fost infracţiunea mijloc prin care inculpatul N.I. i-a determinat pe M.P. şi M.G. să îi remită suma de 1.500 lei pentru ca acesta să pună la dispoziţia şcolilor fondurile necesare achitării lemnelor livrate; ori, dispunând achitarea pentru infracţiunea de luare de mită şi respectiv complicitate la această infracţiune, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor are o existenţă de sine stătătoare, fiind astfel nelegală raportarea la dispoziţiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000; a fost criticată hotărârea, întrucât în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunea de luare de mită şi respectiv complicitate de luare de mită, în contradicţie cu probele administrate în cauză, reţinându-se că nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea de corupţie prev. de Legea nr. 78/2000; a arătat că starea de fapt din rechizitoriu a fost dovedită cu probele administrate, inculpatul B. recunoscând că a avut o serie de discuţii cu inculpatul N. şi că i-a remis suma de 1.500 lei, iar martorul M.P., precum şi inculpatul B. relatând cu lux de amănunte împrejurările în care a avut loc discuţia privind pretinderea şi modalitatea în care urma să fie primită suma de bani pretinsă de inculpatul N.; a arătat că aceste declaraţii se coroborează cu interceptările ambientale din care rezultă fără dubiu că, pentru ca martorul M.P. să fie determinat să îi plătească inculpatului N. suma pretinsă, acesta din urmă nu a pus la dispoziţia şcolilor din Băileşti fondurile necesare pentru achitarea lemnelor livrate; din înregistrarea ambientală din data de 29 martie 2006 rezultă că inculpatul N. a fost întrebat dacă a primit banii iar acesta a confirmat, instanţa de fond înlăturând în mod nelegal declaraţiile coinculpatului B.I. şi ignorând împrejurarea că, numai după ce a fost dată suma de 500 lei inculpatului N., s-a făcut o plată din bugetul primăriei, cu toate că şi anterior existau fonduri aşa cum rezultă din actele existente la dosar şi raportul de expertiză efectuat în cauză; alt motiv de nelegalitate pentru care este criticată sentinţa se referă la respingerea greşită a cererilor numiţilor M. privind cheltuielile de transport, deşi s-a făcut dovada că aceştia locuiesc într-o altă localitate; de asemenea, s-a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, respectiv, s-a arătat că deşi inculpatul B. a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunilor a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi şase luni închisoare, iar inculpatul N. care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor a fost condamnat la o pedeapsă de numai şase luni închisoare cu suspendarea condiţionată; s-a arătat că instanţa de fond nu a făcut o justă individualizare a pedepselor impunându-se majorarea acestora şi schimbarea modalităţii de executare respectiv executare în regim de detenţie, iar ca urmare a majorării acestor pedepse aplicare pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.; în consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei, condamnarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, obligarea acestora la despăgubirile şi cheltuielile de transport solicitate de partea civilă, menţinerea sechestrului asigurător cu privire la sumele ridicate de la inculpatul N. şi menţionate în actul de sesizare al instanţei şi deducerea perioadei arestării pentru inculpatul N.I.
Partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin, în motivele scrise de apel a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică sub aspectul laturii civile arătând că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea privind despăgubirile civile reprezentând pierderea locuinţei, deşi din probele administrate rezultă că societatea avea în derulare un credit în valoare de 35.000 lei contractat de la B.C.R. - Sucursala Mehedinţi, iar urmare a întreruperii efectuării plăţilor de către Primăria Băileşti, au fost puşi în situaţia neonorării ratelor motiv pentru care banca a executat silit locuinţa personală; arată că în mod greşit instanţa de fond a arătat că suma de 19.856 lei reprezintă credite restante, dobânzi şi penalităţi cumulate într-o perioadă de 182 de zile, această sumă reprezentând creditul aflat în derulare care urma să fie plătit în rate lunare, iar inculpaţii prin săvârşirea faptelor au generat situaţia pierderii locuinţei personale existând legătură de cauzalitate, contrar celor susţinute de instanţa de fond; arată că prejudiciul cauzat prin faptele inculpaţilor trebuie privite în întregime în totalitatea creditului de 35.000 lei şi nu numai a sumei de 19.856 lei de care se face vorbire că ar reprezenta o sumă restantă raportat la cei 8.930 lei ce urmau să fie încasaţi de la Primăria Băileşti; arată că urmarea imediată a săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu a constatat în punerea în imposibilitate de plată a părţii civile de a-li achita ratele pentru creditul contractat de la B.C.R., a diminuat profitul societăţii obligând-o la cheltuieli suplimentare, societatea şi-a pierdut credibilitatea faţă de bancă, a intrat în incapacitate de plată către alţi parteneri de afaceri şi a obligat reprezentanţii societăţii să îşi vândă locuinţa personală; de asemenea partea civilă a fost pusă în imposibilitate să mai obţină credite de la bănci solicitând în consecinţă obligarea inculpaţilor la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale; solicită de asemenea obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat şi cheltuieli de transport conform borderoului cu documente justificative depuse la dosarul cauzei în sumă de 4.896,43 lei.
Inculpatul N.I. a solicitat admiterea apelului, arătând că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, impunându-se achitarea sa şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. întrucât în mod greşit instanţa de fond a reţinut că, în calitate de primar ar fi refuzat să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ, fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate de partea civilă; a menţionat că, se acordă prioritate, inclusiv de expertul D.N.A., cheltuielilor în funcţie de importanţa lor; din actele dosarului rezultă că, în realitate contractele de furnizare de lemne erau încheiate direct cu unităţile de învăţământ, acestea având obligaţia îndeplinirii clauzelor contractuale, inculpatul neavând nici o atribuţie în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor pentru lemnele livrate; a arătat că, acesta avea rolul de a verifica şi nu de a aproba cheltuirea sumelor din bugetul local, plăţile fiind aprobate de către ordonatorii terţiari de credite, respectiv directorii şcolilor; a arătat că, nici până în prezent partea civilă nu şi-a onorat obligaţia contractuală, respectiv nu a livrat cantitatea de lemne contractată, iar viza pe care o făcea, în calitate de primar, la care se face referire nu reprezenta aprobarea plăţii, ci doar se verifica plafonul pe categorii de cheltuieli, în declaraţia de la fila 107 d.u.p., arătându-se că se efectuau plăţi şi fără viza primarului. A arătat de asemenea, că nu s-a adus atingere intereselor părţii civile, în cauză nefiind demonstrat că ar fi existat întârzieri la plată nejustificate, cele existente fiind determinate de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către chiar partea civilă sau de lipsa fondurilor bugetare; cu privire la denunţul formulat la data de 23 martie 2006 la parchet, a arătat că M.G., deşi nu avea cunoştinţe juridice, a indicat temeiul de drept, iar în conţinutul denunţului nu i se impută nimic inculpatului N., cu atât mai mult cu cât numai soţul său a fost cel care a vorbit cu el, iar despre pretinsa înţelegere, M.P. vorbeşte abia la data de 19 aprilie 2006 după, autodenunţul formulat de inculpatul B.I.; a arătat de asemenea, că suma de 500 lei dată de denunţător inculpatului B., nu a ajuns la acesta, ca de altfel nici suma de 1.500 lei, din probe rezultând că numitul M.P. a mers în biroul său cu o sticlă de whisky pe care acesta a refuzat-o; a arătat că nu s-au găsit banii marcaţi în birou, ci o altă sumă de bani; cu privire la înregistrările ambientale, cu referire la cea din data de 19 aprilie 2006, a arătat că inculpatul B. a avut o discuţie cu acesta pe scările clădirile primăriei, în condiţii de zgomot şi întrucât inculpatul B. are şi un defect de vorbire, este greu de stabilit dacă acesta şi-a dat seama că era vorba de o sumă de bani; a arătat că, deşi denunţătorul s-a întâlnit direct cu acesta, nu i-a înmânat personal nici o sumă de bani, iar discuţiile denunţătorilor au avut loc cu numitul B., chiar aceştia recunoscând că în momentul în care au întrebat despre contractul de livrare inculpatul le-a spus că nu se ocupă de acest contract şi nu le-a solicitat nici un comision; cu privire la despăgubirile solicitate de M.G. arată că sunt neîntemeiate, întrucât din acte rezultă că avea un contract cu banca în derulare, iar la data de 01 ianuarie 2006 avea o întârziere de 189 de zile, deci anterioară încheierii contractului de livrare a lemnelor; a arătat că nu i s-a cauzat nici un prejudiciu ca urmare a achitării cu întârziere a lemnelor livrate, întrucât chiar partea civilă a livrat acele lemne cu o întârziere de 100 zile; deşi de la primărie aveau de primit o sumă de 8.900 lei, datoria către bancă era mult mai mare; a arătat de asemenea că acesta a sugerat directorului uneia dintre şcoli să acţioneze în judecată partea civilă întrucât nu şi-a respectat obligaţiile contractuale; în consecinţă, arată că denunţătorii nu sunt îndreptăţiţi să primească daunele solicitate apelul declarat fiind nefondat; menţionează de asemenea că împrejurarea că nu au fost date în avans sume de bani sau pentru că au fost date cu întârziere sume de bani nu echivalează cu abuzul în serviciu deoarece trebuiau făcute plăţi legale în limita fondului existent.
Inculpatul B.I., în motivarea apelului, a solicitat desfiinţarea sentinţei, întrucât în mod greşit acesta a fost condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, instanţa de fond reţinând că suma de 500 lei a fost pretinsă de către acest inculpat pentru a interveni pe lângă inculpatul N.; a arătat că denunţătorul M.P. a dat trei explicaţii diferite pentru suma de bani dată acestuia, respectiv într-o primă declaraţie a arătat că a dat banii pentru ajutorul acordat de inculpatul B., apoi a arătat că acea sumă reprezenta prima tranşă din banii negociaţi cu inculpatul N.I., iar într-o altă declaraţie a arătat că suma de 500 lei dată inculpatului B. reprezintă un comision pentru a-l ajuta să obţină mai uşor vânzări de lemne; menţionează că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că această sumă i-a fost dată pentru a-l determina pe inculpatul N. să deblocheze o parte a sumelor restante în vederea achitării sumelor promise primarului deoarece nu era nevoie de o astfel de intervenţie la primar în condiţiile în care acesta discutase direct cu M.P. în prezenţa sa, primarul cerându-i denunţătorului suma de 20 lei pentru fiecare tonă de lemne, arătând că explicaţia denunţătorului în sensul că suma de 500 lei ar fi reprezentat un comision dat pentru el, pentru ajutorul acordat de acesta, astfel încât nu există nici o infracţiune solicitând achitarea pentru trafic de influenţă în raport de disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen.; cu privire la cea de-a doua infracţiune pentru care a fost trimis în judecată, a arătat că nici la instanţa de fond nu s-a solicitat achitarea sa pentru această infracţiune, respectiv complicitate la luare de mită, lăsând la aprecierea instanţei să constate dacă acesta se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiunii, iar în situaţia în care se va aprecia că a săvârşit infracţiunea, solicită ca la stabilirea pedepsei să fie avute în vedere circumstanţele personale, constând în împrejurarea că a recunoscut faptele săvârşite, mai mult a formulat şi un autodenunţ la D.N.A. şi a ajutat la realizarea flagrantului, invocând şi starea de boală rezultând din actele existente la dosar, cu precizarea că nu se impune executarea pedepsei la care va fi condamnat în regim de detenţie cu atât mai mult cu cât la instanţa de fond reprezentantul D.N.A. a solicitat aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 53 din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova s-au admis apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi de partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva Sentinţei penale nr. 90 din data de 03 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1036/63/2006.
A desfiinţat în parte sentinţa în sensul că, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 246 C. pen. rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 19 aprilie 2006 la 22 aprilie 2006.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul N.I. suma de 1.500 lei.
A menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 300 euro şi 941 lei ridicate de la inculpatul N.I.
A menţinut dispoziţiile din sentinţă privind soluţionarea acţiunii civile şi constatarea restituirii sumei de 500 lei către denunţători.
A respins apelurile declarate de inculpaţii N.I. şi B.I., ca fiind nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Cu privire la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.I. şi respectiv infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 254 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.I., instanţa de apel a apreciat că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond în raport de dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., este nelegală, întrucât, ignorând dispoziţiile art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, a acordat un credit exagerat unor probe, ignorând altele, ceea ce a condus la achitarea nejustificată a celor doi inculpaţi pentru infracţiunile menţionate mai sus.
Astfel, pentru a afla adevărul şi a face o corectă aplicare a legii penale, instanţa are obligaţia de a aprecia complet şi just probele administrate în cauză (art. 63 alin. (2) C. proc. pen.). Ca urmare, nu trebuie omisă de la apreciere nici una din probele administrate, iar aprecierea fiecărei probe trebuie astfel efectuată, încât convingerea formată să corespundă adevărului. De asemenea, normele procesual penale obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul la apărare, garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, orice persoană bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, vinovăţia putându-se stabili numai în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze cel puţin presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 62 şi 63 C. proc. pen., raportat şi la art. 1, art. 200 şi art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în cauză, din dispoziţiile legale menţionate rezultând că este exclusă o ordine de preferinţă a probelor, neputându-se face distincţie, în ceea ce priveşte valoarea lor în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual în care au fost administrate.
În cauza de faţă, instanţa de fond, în pronunţarea soluţiei de achitare a celor doi inculpaţi a oferit explicaţii sumare şi nesusţinute de actele dosarului atunci când a înlăturat ca nesincere declaraţiile inculpatului B.I. şi cele ale denunţătorului M.P.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 254 C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul dea face un act contrar acestor îndatoriri. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită poate fi aşadar săvârşit alternativ, în oricare dintre modalităţile normative menţionate de textul de lege, fie printr-o acţiune constând în pretinderea ori primirea de bani sau de foloase ce nu i se cuvin funcţionarului, ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, fie printr-o inacţiune, constând în nerespingerea unei astfel de promisiuni.
În situaţia în care elementul material al laturii obiective îmbracă forma pretinderii, iniţiativa aparţine funcţionarului şi constă în fapta de a pretinde bani sau alte foloase necuvenite, în împrejurările şi scopurile prevăzute de lege, „a pretinde” însemnând „a cere”, „a formula o anumită pretenţie”, cu precizarea că pretinderea poate fi făcută şi printr-o persoană interpusă şi se poate realiza în diferite forme, cu condiţia să fie însă înţeleasă de cel căruia îi este adresată.
S-a arătat că infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte numai cu intenţie directă, calificată prin scop, pentru existenţa infracţiunii nefiind însă necesară realizarea scopului cerut, fiind suficient ca funcţionarul să acţioneze urmărind aceasta (este suficient aşadar să se constate pentru existenţa infracţiunii, că acea finalitate a fost urmărită de funcţionar, indiferent dacă s-a realizat sau nu).
Ca urmare, în cauza de faţă, atâta vreme cât probele administrate în cauză au demonstrat existenţa unei negocieri şi a unei înţelegeri între denunţător şi inculpatul N.I. cu privire la predarea unei sume de bani către inculpatul N.I. de către denunţător, în schimbul punerii la dispoziţie a şcolilor din Băileşti a fondurilor necesare pentru achitarea lemnelor livrate de către societatea denunţătorului, deci în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale primarului, este lipsită de relevanţă, sub aspectul existenţei infracţiunii, împrejurarea că suma de 1.500 lei - care a fost dată de denunţător primarului prin intermediul inculpatului B.I. - nu a fost găsită.
Şi aceasta, întrucât infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii de către funcţionar a acţiunii sau inacţiunii incriminate, adică în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite, ori în momentul în care funcţionarul, acceptă sau nu respinge primirea unor asemenea foloase. Aşadar, infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul în care se pretinde folosul şi nu în momentul în care acesta este primit, fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii simpla acceptare a promisiunii făcute, predarea banilor sau a foloaselor putând să aibă lor ulterior sau putând să nu se realizeze.
Aşadar, consumarea infracţiunii de luare de mită nu este condiţionată nici de darea banilor sau a altor foloase pretinse, de respectarea promisiunii făcute şi nici de executarea de către funcţionar a acţiunii la care s-a obligat.
Or, în cauza de faţă, instanţa de fond, în motivarea soluţiei de achitare a celor doi inculpaţi pentru infracţiunile de luare de mită şi respectiv complicitate la această infracţiune, a menţionat numai împrejurarea că din probele administrate nu rezultă că inculpatul N.I. ar fi primit suma de 1.500 lei, în condiţiile în care, cu ocazia percheziţiei efectuată la 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I., suma de 1.500 lei nu a fost găsită.
Contrar susţinerilor instanţei de fond, atât martorul M.P. cât şi inculpatul B.I. au declarat, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, că între M.P. şi cei doi inculpaţi au avut loc discuţii cu privire la suma de bani şi modalitatea în care urma să fie primită de inculpatul N.I., în acest sens fiind şi transcrierile interceptărilor ambientale.
Astfel, s-a reţinut că din probele administrate rezultă că M.G. l-a cunoscut pe inculpatul B.I., care s-a oferit să-i găsească clienţi interesaţi în achiziţionarea de lemne pentru foc, astfel încât între soţii Munteanu şi inculpatul B.I. au avut loc mai multe discuţii, iar în cursul lunii august 2005, inculpatul le-a comunicat acestora că Primăria Băileşti organizează o licitaţie pentru achiziţionarea de material lemnos necesar şcolilor de pe raza municipiului Băileşti, sugerându-le să participe la licitaţie cu ofertă cu 170 lei/tonă, făcând referire totodată la relaţia apropiată pe care o avea cu primarul municipiului Băileşti, inculpatul N.I. Cu ocazia aceloraşi discuţii, inculpatul B.I. le-a spus soţilor Munteanu că, în situaţia în care vor câştiga licitaţia, vor trebui să plătească primarului un comision de 20 lei/tonă de lemne livrată, bani care urmau să fie daţi prin intermediul acestuia.
Comisia de evaluare numită de inculpatul N.I., în calitate de primar al municipiului Băileşti, a stabilit că oferta cea mai avantajoasă aparţinea societăţii administrată de soţii Munteanu, respectiv SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin.
În declaraţia dată la 19 aprilie 2006, M.G. a menţionat că inculpatul B.I. i-a lăsat să înţeleagă că are influenţă pe lângă primarul din Băileşti, întrucât au fost colegi de şcoală, solicitându-le un comision pe care urma să-l dea primarului, pentru ca acesta, la rândul său, să dispună efectuarea plăţilor pentru lemnele livrate. Martora a menţionat de asemenea, că inculpatul N.I. i-a spus că de tot ce are legătură cu livrarea materialul lemnos, se va ocupa din partea sa B.I. Ulterior, întrucât nu a mai fost achitat materialul lemnos livrat către şcoli, soţii M. au discutat cu inculpatul B.I., care le-a spus că sumele nu vor fi deblocate de către inculpatul N.I., în calitate de primar, aşa cum discutase cu acesta, decât după ce se va plăti comisionul promis la început. Martora a relatat de asemenea că inculpatul B.I. i-a spus că primarul este supărat, întrucât nu a primit comisionul promis.
Împrejurările menţionate în declaraţia martorei M.G., au fost confirmate şi de martorul M.P., care a relatat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească (diferenţele existente între declaraţiile acestuia, invocate de către inculpaţi în apărare, datorându-se intervalului de timp scurs de la o declaraţie la alta, însă neavând relevanţă asupra conţinutului declaraţiei, care, în esenţă, este în acelaşi sens), că inculpatul B.I. le-a spus despre licitaţia care se organizează de către Primăria Băileşti pentru livrarea de material lemnos pentru foc şcolilor de pe raza municipiului, propunându-le să participe la licitaţie, indicându-le suma pe care urmau să o ofere pentru fiecare tonă de lemne, cu precizarea că, în cazul în care vor câştiga licitaţia, urmau să plătească primarului un comision pentru fiecare tonă de lemne livrată, prin intermediul său. Martorul a relatat, de asemenea, că a discutat cu inculpatul N.I. în biroul său, acesta spunându-i că, în situaţia în care vor fi probleme legate de aprovizionarea cu lemne, se va ocupa inculpatul B.I., iar pe parcursul derulării contractului „îşi doreşte şi el partea, respectiv cele 200.000 lei/tonă (ROL), conform celor spuse de B.”.
S-a reţinut de asemenea că, declaraţiile celor doi martori-denunţători se coroborează cu declaraţiile inculpatului B.I., care a arătat, pe parcursul procesului penal, că inculpatul N.I. „l-a întrebat pe M.P. dacă pentru faptul că îi deconta rapid contravaloarea lemnelor este de acord să-i de acestuia 200.000 lei/tonă livrată, M.P. fiind de acord”. Acelaşi inculpat a arătat că inculpatul N.I. i-a spus lui M.P. „din suma totală ce urma să reprezinte comisionul său, să scadă contravaloarea unei maşini de lemne, pe care urma să i le dea în natură, fiind necesare primarului pentru încălzirea locuinţei sale”.
Instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a înlăturat declaraţia inculpatului B. Ion, numai în raport de calitatea acestuia de inculpat în cauză, arătând că „orice declaraţie a acestuia trebuie privită cu rezerva corespunzătoare”, deşi, conform dispoziţiilor care reglementează aflarea adevărului în procesul penal, faptele şi împrejurările care formează obiectul probaţiunii trebuie dovedite prin probe, provenite prin orice mijloace legale de probă.
În ceea ce priveşte declaraţia dată de o persoană care are calitatea de inculpat în cauza penală, respectiv valoarea probantă a acestei declaraţii, s-a arătat că, la fel ca şi în cazul celorlalte declaraţii ale celorlalte părţi din proces sau martori, pentru a sta la baza unei condamnări (având în vedere declaraţia dată de un inculpat în care e învinuieşte o altă persoană care ar fi participat la săvârşirea unei infracţiuni) trebuie să se coroboreze cu ansamblul probelor administrate în cauză.
Aşadar, declaraţiile inculpatului au valoare probantă, condiţionată de existenţa altor probe care să confirme veracitatea lor, în cauza de faţă, declaraţiile inculpatului B.I., prin care acesta recunoaşte atât săvârşirea infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată cât şi participaţia inculpatului N.I. la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, sunt confirmate de ansamblul probelor din dosar (având în vedere acest sens, atât declaraţiile martorilor denunţători M.P. şi M.G., dar şi declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză). Numai calitatea de inculpat a numitului B.I. în cauza de faţă, nu poate conduce la înlăturarea declaraţiilor date pe parcursul procesului penal, cu atât mai mult cu cât relatările sale cu privire la împrejurările şi modalitatea în care au fost săvârşite faptele, au fost de natură să ajute la soluţionarea cauzei în conformitate cu adevărul şi legea.
De asemenea, instanţa de fond în mod nejustificat a considerat că înregistrările ambientale din datele de 05 aprilie 2006, respectiv 18 şi 19 aprilie 2006 nu sunt relevante în cauză, deşi rezultă cu certitudine atât înţelegerea cu privire la sumele de bani ce urmau să fie plătite, reprezentând comisionul pretins de inculpatul N.I., cât şi refuzul acestuia de a aloca fonduri pentru plata materialului lemnos furnizat, precum şi împrejurarea că a primit şi numărat suma de 1.500 lei, aşteptând, de asemenea, şi o maşină cu lemne care urma să fie dusă la locuinţa mamei sale.
Numai împrejurarea că suma de 1.500 lei nu a fost dată direct de către M.P. inculpatului N.I., ci prin intermediul inculpatului B.I., deşi denunţătorul împreună cu inculpatul B. intrase în biroul primarului, nu este de natură să conducă la o altă concluzie cu privire la existenţa infracţiunii de luare de mită în sarcina inculpatului N.I., deoarece, aşa cum rezultă din probe, aceasta a fost modalitatea stabilită de cei doi inculpaţi.
Instanţa de fond a reţinut totodată neîntemeiat că discuţia dintre cei doi inculpaţi de la data de 19 aprilie 2006 - al cărei conţinut rezultă din înregistrarea ambientală audio-video - nu dovedeşte vinovăţia inculpatului N.I., deoarece „afirmaţiile pot fi rupte din context”. Astfel, din conţinutul înregistrării audio-video ambientale de la data de 19 aprilie 2006, rezultă, cu certitudine că inculpatul B.I. l-a întrebat pe inculpatul N.I. dacă a numărat banii, dacă sunt „15.000.000 lei”, spunându-i totodată că „s-ar putea să vină cu lemne vineri”, indicând şi locul urma urmau să fie duse, respectiv „la mama acolo..cum am vorbit”, inculpatul N.I. oferind ca răspuns „da mă, da.., da” şi respectiv „bine, bine, bine, bine”, rezultând aşadar că acesta a înţeles despre ce se discuta (contrar celor susţinute în motivele de recurs, în care a arătat că inculpatul B.I. are un defect de vorbire şi întrucât era şi zgomot, nu a auzit exact aspectele relatate de către acesta). Această apărare a inculpatului nu a fost primită, întrucât este în contradicţie cu toate probele administrate în cauză şi chiar cu conţinutul răspunsului său, oferit inculpatului B.I.
Analizând mijloacele de probă administrate în cauză atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de apel a constatat că în mod nejustificat instanţa de fond a ajuns la concluzia că infracţiunile de luare de mită şi respectiv complicitate la infracţiunea de luare de mită, pentru care inculpaţii N.I. şi B.I. au fost trimişi în judecată, nu există, deşi, aşa cum s-a arătat, inculpatul B.I. a recunoscut că a acordat un ajutor inculpatului N.I., constând în aceea că a intermediat comunicarea dintre inculpatul N.I. şi reprezentanţii SC C.M.I. SRL a pretenţiilor formulate de către primar în schimbul deblocării plăţilor restante şi a modalităţii de plată şi, totodată, a primit de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL şi a înmânat inculpatului N.I., în acest scop, suma de 1.500 lei.
În raport de probele menţionate mai sus, a fost apreciată ca nefondată critica formulată de apelantul inculpat B.I. privind greşita condamnare a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen., în raport de contradicţiile existente între declaraţiile date de denunţătorul M.P. privitor la suma de 500 lei dată inculpatului B.I., arătând în apărarea sa că nu era nevoie de o intervenţie la primar, în condiţiile în care denunţătorul discutase direct cu acesta în prezenţa inculpatului B., iar negocierile s-au purtat direct între denunţător şi primar, soluţia instanţei de fond fiind - sub acest aspect - legală şi temeinică.
Astfel, elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă constă în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase, ori din acceptarea de promisiuni ori daruri de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar, aşadar, ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, a avea influenţă asupra unui funcţionar însemnând a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acelui funcţionar, a fi în raporturi bune cu acesta, sau făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere. Ceea ce interesează este ca influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei, cu precizarea că pentru existenţa infracţiunii nu interesează dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau a unui act ilegal şi nici dacă acel act a fost sau nu efectuat, fiind suficient ca folosul să fi fost primit sau pretins.
S-a menţionat, de asemenea, că infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase ori acceptă promisiunea unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe acel funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Revenind la cauza de faţă, probele administrate - respectiv declaraţiile numiţilor M.P. şi M.G. - au dovedit existenţa infracţiunii de trafic de influenţă în sarcina inculpatului B.I., care a pretins şi primit pentru sine suma de 500 lei de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL, pe care i-a făcut să creadă că are influenţă asupra primarului municipiului Băileşti, invocând în acest sens împrejurarea că au fost colegi de şcoală şi că îl va determina pe acesta să dispună efectuarea plăţilor restante pentru materialul lemnos livrat.
Apărarea apelantului - inculpat B.I., în sensul că suma de 500 lei ar fi reprezentat o parte dintr-un împrumut anterior, s-a apreciat ca fiind nefondată, fiind infirmată de declaraţiile martorului M.P., precum şi din conţinutul înregistrărilor ambientale efectuate la data de 18 aprilie 2006.
Apelul declarat de inculpatul N.I. şi care vizează greşita condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., întrucât, conform susţinerilor sale, fapta nu există, s-a apreciat că este nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind - sub acest aspect - legală, starea de fapt reţinută fiind în concordanţă cu probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile.
Astfel, potrivit art. 246 C. pen., constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi, prin acesta, cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Termenul „act” este folosit de legiuitor în sensul de operaţie pe care făptuitorul trebuie să o efectueze în temeiul îndatoririlor sale de serviciu, în acest sens, prin „neîndeplinirea unui act” înţelegându-se omisiunea făptuitorului de a efectua operaţia pe care era ţinut să o efectueze, iar prin „îndeplinirea în mod defectuos a unui act” înţelegându-se efectuarea unei operaţii altfel de cum trebuia efectuată.
Omisiunea sau acţiunea făptuitorului, pentru a realiza elementul material al infracţiunii, trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, funcţionarul public sau orice alt funcţionar fiind în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu atunci când desfăşoară activităţi legate de îndatoririle sale de serviciu.
Prin act privitor la îndatoririle de serviciu, în înţelesul legii, se are în vedere orice activitate care trebuie efectuată de funcţionar în conformitate cu îndatoririle, competenţele sale de serviciu, prin îndatoriri de serviciu înţelegându-se tot ceea ce cade în seama acestuia, în conformitate cu normele care reglementează serviciul, ori care este inerent naturii acestuia.
Întrucât inculpatul N.I., în susţinerea nevinovăţiei sale şi respectiv a inexistenţei infracţiunii menţionate mai sus, a învederat împrejurarea că acesta nu avea nici o atribuţie în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor pentru lemnele livrate de partea civilă, ci doar de a verifica nu şi de a aproba cheltuirea sumelor din bugetul local, plăţile fiind aprobate de ordonatorii terţiari de credite, s-a arătat următoarele:
Prin H.G. nr. 1942 din 10 noiembrie 2004, a fost aplicat noul sistem de finanţare şi administrare a unităţilor de învăţământ prevăzut în Legea nr. 39/2004 pentru modificarea şi completarea Legea nr. 128/1997 - privind statutul personalului didactic - şi în Legea nr. 354/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 - în judeţele Brăila., Cluj, Dolj, Harghita, Iaşi, Neamţ, Satu Mare şi Sibiu.
Prin H.G. nr. 2192 din 30 noiembrie 2004, au fost aprobate normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aplicabile începând cu anul financiar 2005, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţele pilot nominalizate prin H.G. În art. 3 din acest act normativ, se menţionează că unităţile de învăţământ au conturi la trezoreria statului şi propria lor activitate financiar-contabilă, iar directorul unităţii de învăţământ are calitatea şi exercită atribuţiile de ordonator terţiar de credite. Art. 16 al aceluiaşi act normativ, menţionează că finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii. Se menţionează, de asemenea, că execuţia bugetelor unităţilor de învăţământ cuprinde, în principal: deschiderea creditelor bugetare pentru finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, încasarea veniturilor proprii, încasarea şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget, iar art. 42 al actului normativ menţionat mai sus, arată etapele care trebuie urmate, cu precizarea că deschiderea şi repartizarea creditelor bugetare se efectuează de către ordonatorul principal de credite pe baza bugetului propus de directorul unităţii de învăţământ şi aprobat de ordonatorul principal de credite, repartizarea creditelor efectuându-se pe bază de dispoziţii bugetare în perioada 25 - 30 a lunii în curs, pentru luna următoare, pe seama unităţilor de învăţământ care au conturi deschide la unităţile teritoriale de trezorerie şi contabilitate publică.
În acelaşi articol (art. 42), se menţionează că, în cazul nedeschiderii la timp a creditelor bugetare din motive imputabile ordonatorului principal de credite, răspunderea revine acestuia, iar art. 68 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 215/2001 - legea administraţiei publice locale - menţionează că primarul exercită funcţia de ordonator principal de credite.
Or, în cauza de faţă, probele administrate - respectiv declaraţiile directorilor de şcoli, a contabililor, angajaţilor Trezoreriei mun. Băileşti şi contabilului şef al Primăriei mun. Băileşti - a rezultat că, deşi unităţile de învăţământ aveau autonomie decizională cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget, acest aspect nu a fost respectat de inculpatul N.I., nici o plată neputând fi efectuată de către ordonatorii terţiari de credite fără aprobarea expresă, scrisă sau verbală a acestuia.
Astfel, din declaraţiile martorilor, rezultă că ordinele de plată emise de şcoli, pentru a fi acceptate spre plată de către Trezoreria mun. Băileşti trebuiau în mod obligatoriu vizate pe verso de către primar şi numai pentru cheltuielile cu valori foarte mici şi cele care vizau utilităţi, viza putea fi acordată de către contabilul şef al primăriei, însă, aşa cum a rezultat, şi în această situaţie numai după consultarea prealabilă a inculpatului N.I., în calitate de primar.
S-a reţinut în acest sens declaraţia martorei G.M., contabil în cadrul Şcolilor nr. 1, nr. 3 şi Grădiniţa nr. 9 din municipiul Băileşti, care a relatat modalitatea în care se efectuau plăţile, prioritatea acestora fiind stabilită de către primar, cu care se lua legătura prin intermediul contabilei şefe, iar aceasta, la rândul său, confirma verbal ce plăţi puteau fi efectuate şi suma aferentă, numai după această confirmare întocmindu-se ordinul de plată corelativ sumei aprobate, ulterior prezentându-se la primar şi contabilul şef pentru „semnarea dispoziţiei bugetare şi avizarea ordinului de plată”. Deşi martora se referă la situaţii în care plăţile erau avizate de către contabila şefă a primăriei, precizarea acesteia a fost în sensul că era vorba de plăţi cu valori relativ mici şi urgente. Cu privire la datoriile restante către partea civilă SC C.M. SRL, martora a menţionat că a prezentat conducerii primăriei această situaţie, însă primarul a hotărât ca plăţile să se efectueze prioritar către SC P.C. SRL.
Din actele existente la dosar, inclusiv raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil P.V. rezultă că, în perioada noiembrie 2005 - februarie 2006, partea civilă a livrat către şcolile din subordinea Primăriei Băileşti cantitatea de 322,8 tone lemn reprezentând 61,48% din cantitatea contractată, pentru 70% din cantitatea livrată nefiind respectate termenele de livrare (în contractele încheiate între SC C.M.I. SRL şi şcolile de pe raza municipiului Băileşti, nu au fost însă menţionate clauze cu privire la sancţiuni pentru nerespectarea termenelor de livrare).
Pentru cantitatea de lemne livrată, până la 28 martie 2006 a fost achitată părţii civile suma de 45.946 lei reprezentând 83,7% din totalul livrărilor, din acte rezultând că a fost sistată efectuarea plăţilor ca urmare a lipsei deschiderii creditelor bugetare pentru aceste cheltuieli, respectiv decontarea achiziţiei de lemne. Deşi în această perioadă, aşa cum s-a arătat mai sus, au fost sistate plăţile către partea civilă, pentru cantitatea de lemne deja livrată, în perioada 01 februarie - 26 martie 2006, fără încheierea unor contracte de furnizare, au fost achiziţionate lemne de foc de la o altă societate comercială, respectiv SC P. SRL Băileşti, în valoare totală de 38,453 lei, a căror contravaloare a fost achitată fără a depăşi durata unei luni.
În aceeaşi perioadă, reprezentanţii părţii civile SC C.M. SRL au efectuat numeroase demersuri pentru recuperarea contravalorii lemnelor de foc livrate, însă inculpatul B.I. le-a comunicat numiţilor M.P. şi M.G. că primarul N.I. „era supărat” întrucât aceştia nu şi-au onorat promisiunile făcute cu ocazia discuţiilor anterioare, precizându-le de asemenea că nu va fi efectuată nici o plată până când aceştia nu-şi vor achita „datoria restantă”, respectiv plata sumei de bani despre care discutaseră anterior şi un camion de lemne, în condiţiile negociate (în acest sens sunt declaraţiile inculpatului B.I., date în cursul urmăririi penale, dar şi în faza de cercetare judecătorească).
Cu privire la apărarea apelantului inculpat N.I. - în sensul că partea civilă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, respectiv nu a livrat întreaga cantitatea de lemne, acesta fiind motivul pentru care s-a sistat efectuarea plăţilor către aceasta s-a reţinut că nu înlătură răspunderea acestuia pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în raport de aspectele menţionate mai sus, cu atât mai mult cu cât, în cursul lunii februarie 2006, partea civilă a continuat să livreze lemne de foc către şcoli, respectiv o cantitate de 6 tone, însă contravaloarea materialului lemnos livrat a fost achitată către partea civilă începând cu 28 martie 2006, cu o întârziere de 108, 121, respectiv 42 de zile. La această dată, respectiv 28 martie 2006, din transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice rezultând că denunţătorii M.P. şi M.G. au remis inculpatului B.I. suma de 500 lei, sumă pretinsă de către acesta pentru a interveni şi a-l determina pe inculpatul N.I. să deblocheze o parte din sumele restante. Numai după primirea acestei sume de bani de către inculpatul B.I., pe 29 martie 2006 Şcoala nr. 5 Băileşti a introdus la plată ordinul nr. 69, pentru achitarea sumei de 3.061 lei către SC C.M.I. SRL (deşi, aşa cum am mai arătat şi mai sus, în cursul lunii februarie au fost achiziţionate şi au fost plătite şi alte cantităţi de lemne).
S-a mai menţionat, de asemenea, că din extrasul de cont emis de Trezoreria mun. Băileşti la 29 martie 2006 pentru contul „cheltuieli, bunuri şi servicii”, rezultă că unitatea de învăţământ avea credite bugetare deschise în valoare de 13.867 lei, din care au fost utilizate credite în valoare de 10.805,85 lei, existând un disponibil neutilizat de 3.061,15 lei, numai în cursul zilei de 29 martie 2006 fiind introdus la plată ordinul despre care am făcut vorbire, pentru achitarea în favoarea părţii civile a unei plăţi parţiale.
Deşi în această situaţie formularul nu a purtat semnătura de supervizare a primarului - în lipsa căreia nu se efectua nici o plată -, plata s-a efectuat, întrucât, iniţial, fusese completat un alt ordin de plată vizat de către primar, însă la momentul introducerii la Trezoreria Băileşti s-a constatat că suma depăşea nivelul de buget aprobat pentru semestrul I, fiind necesară refacerea acestui ordin în limita plafonului bugetar aprobat, respectiv pentru suma de 3.061 lei (aşadar, lucrătorii Trezoreriei Băileşti aveau cunoştinţă de aprobarea dată de către primar pentru efectuarea plăţii, motiv pentru care nu au mai solicitat o nouă supervizare pe ordinul de plată emis ulterior, cu atât mai mult cu cât suma ce urma a fi plătită era mai mică decât cea aprobată iniţial).
La aceeaşi dată - 29 martie 2006 - a fost introdus la plată şi Ordinul nr. 39 pentru achitarea sumei de 1.020 lei către partea civilă, decontarea reprezentând plata integrală a contravalorii facturii emisă la 15 februarie 2006, acest ordin de plată prezentând pe verso o viză însoţită de o semnătură, care ulterior s-a confirmat ca aparţinând inculpatului N.I.
Deşi la data de 29 martie 2006 disponibilităţile băneşti din contul Primăriei mun. Băileşti permiteau achitarea integrală a sumelor restante către partea civilă, în contul acestei societăţi a fost virată numai suma de 4.061 lei, sumă la care inculpatul B.I. a făcut referire în discuţia avută cu M.G. şi M.P. în ziua anterioară, cu ocazia înmânării către acest inculpat a sumei de 500 lei.
Ulterior primirii acestei sume au existat mai multe discuţii telefonice şi întâlniri între inculpatul B.I. şi numiţii M.P. şi M.G., din conţinutul acestor discuţii rezultând că inculpatul N.I. refuza orice discuţie până în momentul „achitării restanţelor de plată”, despre care se discutase anterior.
Ca nefondată a fost apreciată şi critica constând în inexistenţa infracţiunii de abuz în serviciu întrucât nu s-a constatat existenţa unui prejudiciu cauzat părţii civile, deoarece, prin vătămarea intereselor legale ale unei persoane, în sensul legii se înţelege atingerea adusă intereselor persoanei, care sunt ocrotite de lege, sfera acestor interese incluzând toate acele posibilităţi de manifestare ale persoanei, în concordanţă cu interesele generale ale societăţii, pe care le recunoaşte şi garantează, cu precizarea că este necesar - pentru ca fapta să atragă răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor - ca atingerea adusă intereselor legale ale unei persoane să prezintă o anumită gravitate.
De asemenea, s-a arătat, cu privire la această infracţiune, că atunci când se realizează printr-o inacţiune, consumarea are loc în momentul expirării termenului înlăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul respectiv.
În cauza de faţă, se constată - conform probelor administrate - că livrările de lemne de foc de către partea civilă s-au efectuat pe baza unor avize, iar în momentul în care aceste cantităţi erau primite de şcoli, se întocmeau note de intrare recepţie, primăria urmând să deschidă credite bugetare şi să pună la dispoziţie contravaloarea lemnelor livrate, plata efectuându-se după întocmirea facturii (în acest sens este declaraţia expertului contabil P.V., dată la 16 ianuarie 2013 în faţa instanţei de apel).
Întrucât inculpatul N.I., în calitate de primar, a dispus sistarea plăţilor către partea civilă pentru cantitatea de lemne livrată, s-a cauzat un prejudiciu acestei părţi reprezentând contravaloarea lemnelor livrate şi neachitate, sumă care ulterior a fost recuperată după data de 29 martie 2006, aşa cum am arătat mai sus, fiind achitată integral până la 18 aprilie 2006 suma restantă de 8.930 lei către partea civilă.
Ca urmare, motivul de apel formulat de parchet şi de partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin, sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, a fost respins ca nefondat, întrucât prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a fost achitat integral, prin achitarea sumei de 8.930 lei.
Cu privire la celelalte pretenţii invocate de partea civilă prin cererea de constituire ca parte civilă, sume reiterate ulterior în cuprinsul motivelor de apel, instanţa de apel a apreciat că soluţia instanţei de fond este fondată, în mod legal aceasta reţinând că nu a fost dovedit prejudiciul moral şi material solicitat. Astfel, în dovedirea despăgubirilor civile solicitate - în cuantum de 35.000 lei daune materiale şi 30.000 lei daune morale (reprezentând valoarea împrumutului contractat de către această parte şi garantat cu imobilul aparţinând numiţilor M.P. şi M.G., de la B.C.R. - Sucursala Mehedinţi) -, partea civilă a depus la dosarul cauzei contractul de ipotecă din 11 aprilie 2005, din care rezultă că a garantat cu apartamentul proprietatea numiţilor M.P. şi M.G. împrumutul acordat de B.C.R. - Sucursala Mehedinţi şi o adresă emisă de unitatea bancară, în care i se aducea la cunoştinţă că la 16 ianuarie 2006 figura în evidenţele băncii cu un debit restant în sumă totală de 19.856 lei, cu o vechime de 182 zile reprezentând credite restante, dobânzi restante şi creanţe restante, aferente creditului acordat conform contractului de împrumut menţionat mai sus.
Pentru soluţionarea laturii civile, instanţa de apel a făcut câteva precizări de ordin teoretic, cu privire la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie instituită prin dispoziţiile codului civil, care constituie temeiuri pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii. Din aceste prevederi legale rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ anumite condiţii referitoare la existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Pentru soluţionarea acţiunii civile promovată de partea civilă, se are în vedere şi principiul general şi obligatoriu al reparării integrale al prejudiciului cauzat de fapta ilicită, ceea ce înseamnă că acesta este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, ci şi beneficiul cauzat ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
Pe de altă parte însă, răspunderea civilă delictuală poate fi angajată numai în măsura în care se face dovada unui prejudiciu care trebuie să fie cert atât sub aspectul întinderii, cât şi al existenţei, partea civilă având obligaţia, conform dispoziţiilor codului civil, de a face această dovadă.
Or, cu excepţia prejudiciului cauzat, constând în contravaloarea materialului lemnos livrat şi neachitat în totalitate, sumă care însă a fost achitată ulterior părţii civile până la data de 18 aprilie 2006, celelalte înscrisuri depuse la dosar de către partea civilă, la care s-a făcut referire mai sus, nu au făcut dovada unui alt prejudiciu cert.
Criticile formulate de partea civilă privind neacordarea integrală a sumei solicitate, s-a apreciat că nu sunt întemeiate, instanţa de fond apreciind în mod corect că, între fapta inculpatului N.I. - de a nu pune la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti a fondurilor necesare achitării sumelor restante, aferente unei părţi a contravalorii lemnelor livrate de partea civilă, în valoare de 8.930 lei - şi debitul restant cu care partea civilă figura la 16 ianuarie 2006 în evidenţele B.C.R. - Sucursala Mehedinţi, în sumă de 19.856 lei (debitul restant având o vechime de 182 de zile la data menţionată mai sus, deci anterior derulării contractelor de furnizare a materialului lemnos), nu există legătură de cauzalitate.
De asemenea, în mod legal instanţa de fond a apreciat că nu se impune obligarea inculpatului la plata sumei solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale, întrucât aceasta nu a făcut dovada împrejurărilor invocate în susţinerea acestei solicitări, respectiv că partenerii de afaceri nu i-au mai acordat credibilitatea de care se bucura anterior şi că ar fi refuzat să încheiere contracte de furnizare a materialului lemnos.
A apreciat ca fiind fondat motivul de apel formulat atât de către parchet cât şi de partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta Turnu Severin, privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor de transport efectuate de reprezentantul părţii civile, aceste cheltuieli fiind dovedite cu actele existente la dosar. Astfel, atât la instanţa de apel, cu ocazia primului ciclu procesual, cât şi în prezent, partea civilă a depus chitanţe privind plata onorariului avocat şi bonuri fiscale privind achiziţionarea combustibilului pentru efectuarea transportului la termenele de judecată, aceste înscrisuri aflându-se la filele 63 - 68 (Dosar nr. 1036/63/2006 - apel) şi la filele 73 - 83, 101 - 105 (Dosar nr. 1036/63/2006* - apel), suma totală fiind de 4.896,43 lei, sumă la care vor au fost obligaţi cei doi inculpaţi.
Concluzionând, instanţa de apel a constatat că susţinerile apelantului inculpat N.I. cu privire la infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi, respectiv, susţinerile inculpatului B.I. cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, nu au fost de natură să răstoarne, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen., probele care îi incriminează.
Invocarea nevinovăţiei de către cei doi inculpaţi, contrazice nesusţinut probatoriile administrate în cauză, simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă neputând fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de către inculpaţi, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe certe de vinovăţie.
Aşadar, instanţa de apel a constatat că probatoriul administrat în cauză a dovedit săvârşirea infracţiunilor pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, probatoriu ce confirmă situaţia de fapt relevată prin actul de sesizare a instanţei.
Reţinând vinovăţia inculpaţilor, instanţa de apel a admis apelurile declarate de parchet şi partea civilă, a dispus condamnarea inculpaţilor, iar la individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere în totalitate criteriile prev. de art. 72 C. pen., potrivit cărora, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Individualizarea pedepsei trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate, înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei însemnând consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, astfel încât respectarea acestuia este obligatorie de către instanţă.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă - sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate - şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care-l prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul educativ al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, fiecare inculpat trebuind să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de răspunderi şi obligaţii care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
În cauza de faţă, instanţa de apel a apreciat că se impune, în sarcina celor doi inculpaţi, recunoaşterea ca circumstanţe atenuante judiciare a împrejurărilor care rezultă din actele dosarului, respectiv conduita bună a acestora anterior săvârşirii faptelor, iar pentru inculpatul B.I. şi atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii, rezultând din comportarea în parte sinceră atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, în condiţiile prev. de art. 74 lit. a) (pentru inculpatul N.I.) şi respectiv art. 74 lit. a) şi c) C. pen. (pentru inculpatul B.I.), cu consecinţa reducerii pedepselor la care vor fi condamnaţi sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.
În consecinţă, s-a apreciat că stabilirea unor pedepse în cuantum de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi respectiv 5 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu pentru inculpatul N.I., acesta urmând să execute ca urmare a contopirii celor două pedepse, în raport de dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi, respectiv, 1 an şi 6 luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, acesta urmând să execute ca urmare a contopirii pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, este de natură să înfăptuiască în concret atribuţiile funcţionale ale sancţiunii.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, instanţa de apel a avut în vedere că atingerea dublului scop, preventiv şi educativ al pedepsei, este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.
În raport cu circumstanţele reale ale comiterii infracţiunilor, dar şi cu datele favorabile ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, instanţa de apel a apreciat că scopul prevăzut de lege poate fi atins şi prin neexecutarea acestora în regim de detenţie, în contextul cauzei, în raport de dispoziţiile legale care reglementează individualizarea judiciară a pedepselor, justificându-se pe deplin modalitatea neprivativă de libertate a suspendării condiţionate a executării pedepselor rezultante aplicate fiecărui inculpat, această modalitate fiind singura în măsură să asigure conştientizarea consecinţelor faptelor comise, reacţia socială fiind proporţională atât cu gravitatea faptelor săvârşite, cât şi cu circumstanţele personale pozitive ale fiecărui inculpat, cărora societatea le dă şansa unei reintegrări sociale adecvate, în raport de circumstanţele personale menţionate mai sus, coerciţia şi exemplaritatea pedepselor putând fi asigurată prin rigorile impuse de dispoziţiile art. 82 şi 83 C. pen.
Cu privire la inculpatul N.I., instanţa de apel a apreciat că se impune aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, impunându-se o astfel de sancţiune în raport de calitatea inculpatului la data săvârşirii infracţiunilor şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, sub acest aspect, fiind fondat apelul declarat de parchet.
De asemenea, având în vedere soluţia instanţei de apel, de condamnare a inculpatului N.I. pentru infracţiunea de luare de 254 alin. (2) C. pen. rap la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, s-a apreciat că se impune aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
Astfel, conform art. 19 din Legea nr. 78/2000 „ În cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.
Ca urmare, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea sumei de 1.500 lei de la inculpatul N.I., impunându-se - ca urmare a acestei dispoziţii - şi menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 300 euro şi 941 lei, ridicate de a inculpat.
Împotriva Deciziei penale nr. 53 din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova în termen legal au declarat recurs partea civilă SC C.M.I. SRL şi de inculpaţii N.I. şi B.I.
Partea civilă SC C.M.I. SRL, în recursul său, a solicitat admiterea cererii sale de despăgubiri civile astfel cum a fost formulată la instanţa de fond şi majorarea cuantumului cheltuielilor judiciare la care au fost obligaţi inculpaţii.
Inculpatul N.I. critică hotărârea atacată pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru cele două infracţiuni ce i s-au reţinut în sarcină întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.
Cu privire la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, inculpatul arată, pe de o parte, că nu avea atribuţii de control în sensul alin. (2) al art. 254 C. pen., iar pe de altă parte, din probatoriul administrat nu rezultă că ar fi primit suma de bani de la denunţători, această sumă nefiind găsită în biroul său sau asupra sa cu ocazia efectuării percheziţiei.
În aceste condiţii, declaraţiile denunţătorilor, precum şi organizarea flagrantului nu pot conduce la concluzia că a existat vreo înţelegere cu aceştia sau că ar fi pretins şi primit sume de bani.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., inculpatul arată că nu avea atribuţii în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor pentru contractele de livrare de lemne, rolul său fiind doar de a verifica nu şi a aproba cheltuirea sumelor din bugetul local, plăţile fiind aprobate de către ordonatorii terţiari de credite.
Pe de altă parte, în cauză nu s-a demonstrat că ar fi existat întârzieri la plată nejustificate, partea civilă SC C.M.I. SRL, nerespectându-şi obligaţiile contractuale, aspect dovedit şi cu concluziile expertizei efectuate în cauză.
Pentru aceste motive, inculpatul solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru ambele infracţiuni.
Inculpatul B.I. critică hotărârea recurată pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, apreciind că acesteia îi lipseşte latura obiectivă, respectiv elementul material al laturii obiective, având în vedere că probele administrate sunt contradictorii şi nu dovedesc săvârşirea faptei, motiv pentru care solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În al doilea rând, inculpatul B.I. critică, în recursul său, cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat de instanţa de apel, solicitând reducerea acestuia.
Inculpaţii şi-au întemeiat recursurile pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine că aceste sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Decizia penală atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 20 februarie 2013, astfel că analiza acesteia în recurs se va face prin prisma cazurilor de casare prev. de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. la data de 12 februarie 2013.
Potrivit dispoziţiilor art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 la alin. (1) al art. 3859 punctele 17 şi 18-21 se abrogă.
Legea nr. 2/2013 a modificat şi dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 şi 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. recursul trebuie să fie motivat.
Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
În alin. (21) al art. 38510 C. proc. pen. se arată că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.
În speţă, nici unul dintre recurenţi nu şi-a motivat recursul prin cererea de recurs.
Inculpatul B.I. a depus un memoriu conţinând motivele de recurs în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., respectiv la data de 4 septembrie 2013.
Inculpatul N.I. a depus memoriul conţinând motivele de recurs la data de 25 septembrie 2013 când au avut loc dezbaterile recursurilor declarate în cauză, depăşind astfel termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., iar partea civilă SC C.M.I. SRL nu a depus motive de recurs, susţinând oral criticile pe care a înţeles să le formuleze împotriva hotărârii atacate.
Referitor la recursul declarat de inculpatul N.I. întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare invocat de către inculpat nu poate fi luat în considerare din oficiu, motivele de recurs nefiind depuse în termenul prevăzut de lege.
De asemenea, criticile formulate nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, după cum Înalta Curte nu constată incidenţa vreunuia dintre aceste cazuri de casare în speţă.
Totodată, în cazul recursului declarat de partea civilă şi care nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte nu constată incidenţa vreunui caz de casare dintre cele prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpatul B.I. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, lipsind latura obiectivă care nu a fost dovedită de probele administrate, inculpatul făcând referire în motivele de recurs la declaraţiile martorilor M.P. şi M.G., care în opinia sa, sunt diferite în cursul urmăririi penale, al judecăţii în primă instanţă şi în apel.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.I. prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, probele administrate în cauză dovedind fără dubiu că acesta a comis şi infracţiunea de trafic de influenţă, constând în aceea că a primit suma de 500 lei de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL - martorii M.G. şi M.P., prevalându-se de influenţa asupra inculpatului N.I. - primar al Municipiului Băileşti, pentru a-l determina pe acesta să deblocheze parţial efectuarea plăţilor restante ale unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti.
Inculpatul B.I. a recunoscut primirea sumei de 500 lei de la M.P. la data de 28 martie 2006, dar a susţinut că aceasta reprezenta restituirea parţială a unui împrumut în sumă de 800 lei pe care i l-a acordat în cursul lunii noiembrie 2005 pentru a achiziţiona motorina necesară transportului de lemne la şcolile din Băileşti.
Susţinerile inculpatului sunt contrazise de declaraţiile martorilor denunţători M.G. şi M.P. şi din care rezultă că suma de bani a fost pretinsă şi primită de inculpat, cu scopul de a-l determina pe inculpatul N.I. să dispună efectuarea plăţilor restante pentru materialul lemnos livrat.
Declaraţiile celor doi martori se coroborează cu procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale purtate între inculpat şi martorii M.G. şi M.P.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea acestuia prin săvârşirea faptei.
Cea de a doua critică formulată de inculpatul B.I. referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat de instanţa de apel nu poate fi examinată prin prisma cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi şi partea civilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă SC C.M.I. SRL şi de inculpaţii N.I. şi B.I. împotriva Deciziei penale nr. 53 din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 290/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2298/2013. Penal. Delapidarea (art. 215 ind.1... → |
|---|
