ICCJ. Decizia nr. 290/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 290/2013
Dosar nr. 631/120/2012
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 240 din 05 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu art. 33 lit. a), art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.E., la pedeapsa închisorii de 5 ani, iar în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) ; lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 833 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 225 din 11 aprilie 2005 de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 2933/2004, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie ce a fost contopit cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunile deduse judecăţii, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.
S-au aplicat disp. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.A.Ş., domiciliat în Bucureşti, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 72/U din 25 noiembrie 2011, emis de către Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr: 7768/120/2011, deţinut în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale.
S-au aplicat disp. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) rap.la art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul Ş.A., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen. rap.la art. 74 lit. a) - 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.
S-au aplicat disp. art 71, 76 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere şi în baza art. 86 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate de 3 ani închisoare (5 ani).
În baza art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., rap.la art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata G.L., la pedeapsa închisorii de 3 ani şi în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. rap. la art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceleiaşi inculpate pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea pedepsei principale.
S-au aplicat disp. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere şi în baza art. 862 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani la care se adaugă cuantumul pedepsei aplicate de 13 ani închisoare (5 ani).
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a autoturismului, folosit de inculpată la transportul părţilor vătămate în vederea practicării prostituţiei.
S-a luat act că părţile vătămate D.M.B., O.E., K.S. şi M.M. nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 71/D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Dâmboviţa a trimis în judecată în stare de arest preventiv pe inculpaţii B.E., R.A.Ş., Ş.A. şi G.L., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi act de acuzare, s-a dispus trimiterea în judecată şi a o inculpaţilor P.S. şi K.S., care au înţeles a uza de prevederile art. 3201 C. proc. pen., fiind pronunţată sentinţa penală nr. 59 din 24 februarie 2012 cauza fiind disjunsă cu privire la ceilalţi inculpaţi şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor F.l.R., K.S., B.E., O.E., D.M.B., M.M. pentru art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 12 din Legea nr. 678/2001, art. 329 şi 328 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de P.E.A. pentru aceleaşi infracţiuni, disjungerea cauzei şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în vederea continuării cercetărilor faţă de învinuiţii B.E. şi M.T.F., sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 328 şi 329 C. pen.
Instanţa de fond a reţinut că în cursul anului 2011 inculpaţii s-au constituit într-un grup infracţional organizat, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi de droguri, grup ce era condus din penitenciar de către inculpatul P.S., cunoscut membru al lumii interlope braşovene, care controla activitatea infracţională de prostituţie a mai 0 multor tinere care erau obligate să-i aducă la cunoştinţă prin mesaje S.M.S. în timp real numărul clienţilor, sumele de bani obţinute cu ocazia întreţinerii de raporturi sexuale, tinerele locuind şi desfăşurând această activitate pe raza municipiului Braşov în apartamente alese cu grijă de acesta.
În cazul în care nu obţineau suficiente sume de bani din activitatea infracţională, comparativ cu pretenţiile sale, recurgea la acte de violenţă şi ameninţare ce erau duse la îndeplinire prin intermediari, respectiv B.E., R.A., Ş.A., aflaţi în libertate, atunci când considerau că este necesară aplicarea unor corecţii.
Inculpaţii B.E. şi R.Ş.A. l-au cunoscut pe inculpatul P.S. în Penitenciarul Mărgineni în perioada detenţiei, R.Ş. fiind coleg de celulă cu acesta. Conform înţelegerii cu P.S., după eliberarea din penitenciar, R. s-a deplasat în judeţul Braşov şi a locuit la Ş.A., nepotul lui P.S. în localitatea Veneţia de Sus, judeţul Braşov. Inculpata G.L. este fosta soţie a numitului A.M., fratele vitreg al inculpatului P.S.
În datele de 10 octombrie 2011 şi 21 noiembrie 2011, atât O.E., cât şi K.S. au fost lovite de către cei 3 inculpaţi la indicaţiile lui P.S., care a aflat în convorbire telefonică, asculta şi totodată le dădea ordine privind fiecare lovitură aplicată fetelor.
În cadrul grupării B.E., R.A.Ş. şi Ş.A. aveau rolul de a le proteja, inclusiv prin violenţă pe fete de clienţii recalcitranţi, dar şi de a le disciplina pe acestea în momentul în care ieşeau din cuvântul lui P.S., iar inculpata G.L. avea rolul de a le transporta în diferite locaţii pentru a întreţine relaţii sexuale cu clienţii care apelau la serviciile lor.
În relaţiile cu ceilalţi proxeneţi din zona Braşovului, cei trei inculpaţi aveau rolul strict, fie de a-i elimina prin violenţă, fie de a-i obliga tot prin violenţă, să plătească taxă de protecţie pentru membrii grupării.
Tot aceştia aveau rolul de a determina tot prin mijloace violente pe prostituatele din zona Braşovului, care nu erau protejate de proxeneţi, să plătească taxă de protecţie membrilor grupării.
În ceea ce priveşte activitatea de racolare de fete, care să practice prostituţia pentru membrii grupării, un rol important l-a avut R.A., G.L. şi Ş.A.
Pentru B.E. se prostitua de bună-voie M.T.F., dar şi alte persoane. La un moment dat, K.S. şi O.E. au intenţionat să plece din ţară în ciuda voinţei liderului P.S., însă la ordinul acestuia, cele două au fost agresate fizic de către R.A.Ş. şi Ş.A. (declaraţiile părţilor vătămate, precum şi rapoartele de expertiză medico-legaiă din 25 noiembrie 2011 emise de către S.J.M.L. Dâmboviţa.
Coordonarea şi controlul activităţii infracţionale se realiza cu ajutorul telefonului mobil (procese-verbale de redare a acestor convorbiri telefonice). S-a apreciat de către instanţa de fond că, această situaţie de fapt este dovedită prin: declaraţii inculpaţi, declaraţii martori, declaraţiile părţi vătămate, notă sinteză a convorbirilor telefonice şi mesajelor scrise interceptate în cauză, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procese-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, procese-verbale de efectuare a percheziţiilor informatice, rapoarte de constatare medico-legale, fişe cazier judiciar, procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.
Variantele prezentate de inculpaţi cu ocazia audierii în instanţă pe parcursul cercetării judecătoreşti în sensul că nu au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, nu fac parte din nicio grupare infracţională, nu au aplicat corecţii părţilor vătămate, retractările declaraţiilor ca urmare a presiunilor exercitate de către organele de cercetare penală asupra lor, au fost înlăturate de către instanţă; ca fiind vădit nesincere, neprobate, fiind infirmate de întregul material probator administrat în cauză;
În acest sens, s-au avut în vedere declaraţiile părţilor vătămate O.E., M.M., V.R., D.M. care confirmă faptul că se prostituau, îndeplinind ordinele lui P.S., transportul fiind asigurat de inculpata G.L., fiind supravegheate îndeaproape prin intermediul inculpaţilor, care din când în când le aplicau corecţii atunci când nu îndeplineau ordinele trasate de către liderul grupării.
Martorii audiaţi au confirmat că au întreţinut relaţii sexuale cu părţile vătămate pentru anumite sume de bani, părţile vătămate fiind contactate prin intermediul anunţurilor publicate în ziarul local „T.E."
Revenirea în declaraţii de către inculpaţi şi de către partea vătămată O.E. în faza cercetării judecătoreşti, în sensul nerecunoaşterii faptelor, nefăcând dovezi că asupra lor s-au exercitat mijloacele de constrângere nu sunt de natură a lipsi de eficienţă declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală cu respectarea prevederilor legale.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu alte probe, ori, varianta susţinută de inculpaţi în sensul nerecunoaşterii faptelor nu este confirmată de nicio probă.
Declaraţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe, astfel încât, constituie mijloace de probă în sensul art. 69 C. proc. pen., simpla afirmare a unei stări de fapt fără a fi coroborată cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi respectiv, negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe pertinente. Declaraţiile inculpaţilor nu pot demonstra decât nesinceritatea, ele neputând fi invocate în apărare.
Cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor s-a constatat de către instanţă că sunt întrunite elementele constitutive al infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, elementul material concretizându-se în modalitatea normativă a constituirii unui grup infracţional care viza săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, iar în privinţa infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 143/2002, elementul material s-a concretizat în recrutarea, transportarea, cazarea tinerelor fete în vederea practicării prostituţiei şi în actele de violenţă şi ameninţare executate prin intermediari la comandă, asupra mai multor tinere, victime ale traficului de persoane, îngrădindu-se în acest mod dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune, fiind lezate în acelaşi timp valori sociale secundare, respectiv demnitatea, integritatea corporală, sănătatea sau chiar viaţa acestora.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite, circumstanţele reale ale cauzei descrise mai sus, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
La individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului B.E., instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptelor săvârşite, circumstanţele reale ale cauzei, cât şi persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, având un rest de 833 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată acestui inculpat de către Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 225 din 11 aprilie 2005 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, antecedenţă penală, ce o atrage aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. Prin prisma acestor criterii instanţa a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins numai prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 5 ani, în regim privativ de libertate, cuantum care reflectă gravitatea faptelor comise.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.A.Ş., instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., şi anume gradul de pericol social al faptelor săvârşite considerat ca fiind ridicat, circumstanţele reale ale cauzei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, acesta fiind recidivist, în speţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.
Prin prisma acestor criterii, instanţa a apreciat că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins numai prin condamnarea inculpatului la pedepse privative de libertate orientate într-un cuantum care să reflecte gravitatea faptelor comise.
Aşa fiind, prin condamnarea inculpatului la pedepse de câte 5 ani, urmând a executa în urma contopirii pedeapsa cea mai grea, respectiv de 5 ani închisoare, se poate asigura reeducarea inculpatului, care urmează să conştientizeze gravitatea faptelor comise.
În privinţa inculpatului Ş.A., la stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv circumstanţele reale ale speţei mai sus descrise, cât şi persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, împrejurări ce justifică diminuarea semnificativă a pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante, prev. de art. 74 lit. a) - 76 lit. b) C. pen., acordarea acestora fiind în raport de compatibilitate cu scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. şi criteriile de individualizare văzute în integralitatea lor de disp. art. 72 C. pen. Conduita bună a inculpatului Ş.A. anterior săvârşirii infracţiunii este atestată de lipsa cazierului judiciar şi de atitudinea iniţial sinceră a inculpatului la urmărirea penală, împrejurări de care instanţa de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse într-un cuantum de 3 ani închisoare rezultată în urma contopirii realizează atât scopul coercitiv, cât şi cel preventiv al pedepsei. A constatat că din analiza datelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul a realizat consecinţele faptei sale şi că nu este nevoie de recluziunea sa temporară din societate, pentru a nu comite noi infracţiuni, mai mult, o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie ar avea consecinţe importante asupra acestuia, având în vedere că se află totuşi la o vârstă fragedă.
În raport de circumstanţele personale ale acestuia, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru ca executarea pedepsei care urmează a-i fi aplicată să fie suspendată sub supraveghere, conform art. 861 C. pen., apreciindu-se că prin această modalitate de individualizare se poate asigura şi scopul educativ al pedepsei prin atitudinea anterioară a săvârşirii faptei, inculpatul dovedind că a înţeles gravitatea faptei comise şi că reprezintă o întâmplare din viaţa sa. Prin urmare, instanţa a stabilit un termen de încercare de 2 ani, la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate de 3 ani închisoare, şi în baza art. 863 C. pen., s-a stabilit ca pe durata acestui termen de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. pen., măsuri ce vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.
În privinţa inculpatei G.L., la stabilirea şi individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv situaţia actuală a speţei, cât şi persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, aspecte ce a determinat instanţa să reţină circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. Prin prisma acestor criterii, tribunalul a apreciat că prin aplicarea unor pedepse la câte 3 ani închisoare, urmând, a executa în urma contopirii pedeapsa cea mai grea de 3 ani, se poate asigura reeducarea inculpatei, care urmează să conştientizeze gravitatea faptelor comise.
Tribunalul a apreciat că în privinţa acestei inculpate obligarea acesteia să execute în regim de detenţie pedeapsa, ar fi un exces de fermitate de represiune penală şi faţă de împrejurarea că inculpata are un copil minor în întreţinere care se află la o vârstă fragedă şi necesită prezenţa ei în familie pentru a asigura o supraveghere şi educaţie corespunzătoare minorului care a îmbrăţişat o carieră sportivă, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru ca executarea pedepsei care urmează a-i fi aplicată să fie suspendată sub supraveghere, confor mart. 861 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii B.E., R.A.Ş., Ş.A. şi G.L. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât prin prisma greşitei lor condamnări, cât şi pentru greşita individualizare a pedepselor principale ce le-au fost aplicate.
Prin Decizia penală nr. 161/A din 29 ianuarie 2013 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de inculpata G.L., împotriva sentinţei penale nr. 240 din 05 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care o desfiinţat-o în parte şi rejudecând, a înlăturat măsura de siguranţă a confiscării speciale prev. de art. 118 lit. b) C. pen. cu privire la autorism. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A luat act de retragerea apelului declarat de către inculpatul Ş.A., împotriva sentinţei penale nr. 240/05 iulie 2012 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa.
A respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii B.E. şi R.A.Ş. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 350 alin. (1) C.pr.pen. a menţinut ca legală şi temeinică starea de arest preventiv a inculpaţilor apelanţi B.E. şi R.A.Ş., în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 noiembrie 2011 la zi, pentru fiecare din aceşti inculpaţi şi a obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.
A constatat că în raport de probele administrate atât în cursul urmăriri penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti rezultă integral comiterea cu vinovăţie a faptelor reţinute în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanţei de judecată, soluţia de condamnare fiind astfel legală în privinţa tuturor inculpaţilor, iar încadrarea juridică dată faptelor comise de fiecare dintre inculpaţi este corectă, în raport de actele materiale desfăşurate de către fiecare dintre aceştia, criticile inculpaţilor, privind greşita lor condamnare, fiind astfel apreciate ca nefondate.
A constatat că încadrările juridice date faptelor sunt corecte şi prin prisma pluralităţii infracţionale ce s-a reţinut în privinţa inculpaţilor B.E. şi R.A.Ş.
A reţinut că, potrivit cazierului judiciar al inculpatului B.E., aceasta fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prin sentinţa penală 225 din 11 aprilie 2005 a Tribunalului Braşov, pedeapsă ce a fost executată în perioada 22 noiembrie 2004 - 10 august 2010, când inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest de 833 zile şi în aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că noile infracţiuni au fost comise în starea de recidivă mare postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., dispunându-se în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (2) teza a II-a C. pen. revocarea beneficiului liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 833 zile.
De asemenea, a constatat că la rândul său, nici inculpatul R.A.Ş. nu este la prima încălcare a legii penale, în cazierul său judiciar figurând, mai multe condamnări pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat în perioada minorităţii, precum şi condamnarea la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 761 din 18 septembrie 2007 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, pedeapsă pe care a executat-o integral, fiind liberat la termen la 13 octombrie 2011. Ca atare, inculpatul a comis infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze în stare de recidivă mare postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen., aşa cum în mod corespunzător a reţinut prima instanţă.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, a reţinut instanţa de apel că prima instanţă s-a orientat în aplicarea unor pedepse în cuantumuri adecvate faţă de gravitatea infracţiunilor comise de - către inculpaţii apelanţi, reţinând şi analizând atât contribuţia pe care fiecare dintre aceştia au avut-o la activitatea grupului, cât şi antecedentele penale ale fiecăruia.
În ceea ce priveşte pe inculpaţii B.E. şi R.A.Ş., în sarcina cărora s-a reţinut pluralitatea infracţională reprezentată de recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., respectiv recidiva postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. în raport de argumentele prezentate mai sus, a constatat că nu se impune a fi reformată sentinţa apelată, atâta vreme cât prin persistenţa lor infracţională, manifestată în mod evident, apelanţii pun în evidenţă o periculozitate accentuată în încălcarea dispoziţiilor legale, care conduce la concluzia că pedepsele stabilite de instanţa de fond sunt pe deplin corespunzătoare, atât sub aspectul întinderii, cât şi în privinţa modalităţii de executare, fiind respectate toate criteriile avute în vedere de legiuitor, astfel cum acestea au fost definite în cele de mai sus.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei G.L., a reţinut că instanţa de fond a realizat, de asemenea, o corespunzătoare individualizare atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare stabilită.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel invocat de către inculpata G.L. vizând confiscarea specială dispusă de către instanţa de fond în baza art. 118 lit. b) C. pen. a autoturismului, a constatat că este întemeiat, arătând că în conformitate cu prevederile art. 118 lit. b) C. pen. confiscarea specială vizează bunurile care au fost folosite în orice mod la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului, sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Cum din înscrisul depus de către inculpata apelantă la dosarul cauzei în apel, cartea de identitate a vehiculului înmatriculat, înscris prezentat şi în original, rezultă faptul că autoturismul cu privire la care prima instanţă a dispus confiscarea aparţine unei terţe persoane, C.C., şi nu se poate stabili că această din urmă persoană ar fi cunoscut scopul folosirii autoturismului, a constatat că măsura confiscării speciale nu poate fi dispusă în cauză.
Totodată Curtea, în baza art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului declarat de către inculpatul Ş.A., împotriva sentinţei penale nr. 240 din 05 iulie 2012 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul R.A.Ş. şi a solicitat în temeiul cazului de casare prev de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., achitarea in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârşit fapta.
În subsidiar, a invocat cazul de casare prev de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. si a solicitat reducerea pedepsei, arătând că părţile vătămate s-au prostituat din proprie iniţiativă şi nu au fost forţate.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat R.A.Ş. dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., prin care inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte constată că prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.
Eroarea de fapt există atunci când situaţia de fapt prin hotărârea atacată este contrată probelor dosarului. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esenţială, în sensul că a influenţat soluţia pronunţată în cauză având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.
În cauză, nu este incident cazul de casare revăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situaţii de fapt stabilite contrar probelor dosarului.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă existenţa faptei pentru care inculpatul R.A.Ş. a fost trimis în judecată, situaţie confirmată şi de instanţa de prim control judiciar.
În urma analizării materialului probator administrat în cauză instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, o justă încadrare a faptelor inculpatului R.A.Ş., constatând că vinovăţia acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, din declaraţiile coinculpaţilor, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor vătămate, date atât în cursul urmării penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, nota sinteză a convorbirilor telefonice şi mesajelor scrise interceptate în cauză, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procese-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, procese-verbale de efectuare a percheziţiilor informatice, rapoarte de constatare medico-legale, fişa de cazier judiciar, rezultă că în cursul anului 2011 inculpatul R.A.Ş. împreună cu ceilalţi coinculpaţi s-au constituit într-un grup infracţional organizat, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi de droguri, grup ce era condus din penitenciar de către inculpatul P.S., care controla activitatea infracţională de prostituţie a mai multor părţi vătămate.
La instanţa de fond au fost audiaţi inculpaţii Ş.A. fila 49 din dosar, R.A.Ş., fila 50 dosar, B.E., fila 51, G.L., o fila 56, părţile vătămate K.S., fila 52, O.E., fila 102,, D.M. fila 143, martorii B.M.I., fila 104, B.C., fila 105, M.C., fila 106, T.L., fila 107, R.N. fila 108, Z.D. fila 109, P.M.G. fila 110, C.M. fila 111, P.E.A., fila 240, T.S. fila 241, V.C.C. fila 242, T.H.C., fila 287, Ş.C., fila 288 (vol. l dosar), B.I.F., fila 47, vol. II, dosar, B.I., fila 48, U.A.C. fila 49, R.S.F. fila 50, vol. II din care rezultă situaţia de fapt aşa cum în mod corect a fost reţinută.
Vinovăţia inculpatului este dovedită şi de declaraţiile coinculpaţilor P.S. şi K.S., care au înţeles a uza de prevederile art. 3201 C. proc. pen., fiind pronunţată sentinţa penală nr. 59 din 24 februarie 2012, cauza fiind disjunsă cu privire la ceilalţi inculpaţi. Înalta Curte are vedere şi declaraţiile părţilor vătămate O.E., M.M., V.R., D.M. care confirmă faptul că se prostituau, îndeplinind ordinele lui P.S., transportul fiind asigurat de inculpata G.L., acestea fiind supravegheate îndeaproape prin intermediul inculpaţilor, care din când în când le aplicau corecţii atunci când nu îndeplineau ordinele trasate de către liderul grupării. Martorii audiaţi au confirmat că au întreţinut relaţii sexuale cu părţile vătămate pentru anumite sume de bani, părţile vătămate fiind contactate prin intermediul anunţurilor publicate în ziarul local „T.E."
Astfel, Înalta Curte, faţă de cele menţionate, constată că nu se poate reţine nevinovăţia inculpatului R.A.Ş., astfel cum a fost solicitată de apărare, respectiv dispoziţiile art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, din care rezultă activitatea infracţională dedusă judecăţii.
Cu privire la motivul invocat de inculpat prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea constată că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite prevăzute de lege.
Instanţa de fond şi instanţa apel, prin hotărârile pronunţate, au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv şi persoana inculpatului R.A.Ş., astfel că pedeapsa aplicată este de natură a-şi realiza scopul, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen., atât prin cuantum cât şi modalitate de executare.
Totodată, Înalta Curte, constată că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, soluţie menţinută şi confirmată şi de instanţa de apel, s-a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului R.A.Ş., iar pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost just individualizată faţă de circumstanţele reale şi personale.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului R.A.Ş., pentru faptele săvârşite, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege, natura şi gravitatea faptelor comise, împrejurările comiterii acestora, circumstanţele reale în care au fost săvârşite, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a săvârşit fapta în stare de recidivă, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 898/2004, prin care, totodată, a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 761 din 18 septembrie 2007, a Judecătoriei sectorului 2, definitivă prin Decizia penală nr. 684 din 15 ianuarie 2007, a Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, iar pedeapsa astfel cum a fost individualizată, răspunde atât principiului proporţionalităţii cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că pedeapsa a fost just individualizată faţă de cele mai sus menţionate.
Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului R.A.Ş. de 5 ani închisoare cu executarea în regim de detenţie.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa ca măsură de constrângere are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului R.A.Ş., astfel cum a fost individualizată de instanţele anterioare.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de instanţa de apel, constatând că decizia atacată este legală şi temeinică şi că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului R.A.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 161/A din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 noiembrie 2011 la 29 ianuarie 2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 161/A din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 noiembrie 2011 la 29 ianuarie 2013.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publica, azi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3375/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2863/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
