ICCJ. Decizia nr. 2872/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2872/2013
Dosar nr. 2126/90/2009
Şedinţa publică din 25 septembrie 2013
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 264/F din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea au fost condamnaţi inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I. şi B.A.E. la pedeapsa de câte 3 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A fost admisă în parte acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumelor de: - 10.000 RON despăgubiri materiale; - 100.000 RON daune morale, către partea civilă P.E., cu domiciliul în comuna Perişani, sat Mlăceni, judeţul Vâlcea.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 950 RON, cheltuieli judiciare către aceeaşi parte civilă P.E.
A fost obligaţi fiecare inculpat la câte 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorilor din oficiu de câte 100 RON, va fi suportat în avans din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin Încheierea din 7 februarie 2012, a fost completat dispozitivul deciziei de mai sus, în sensul că au fost obligaţi inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I. şi B.A.E., în cotă egală, câte 37 RON fiecare, să plătească costul expertizei medico-legale întocmită în cauză, conform facturilor seria INML10 nr. 3384 din 20 iulie 2010 şi seria INML10 nr. 3374 din 20 iulie 2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I., B.A.E. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., reţinându-se în sarcina lor că, în data de 11/12 septembrie 2008, s-au angajat într-un conflict cu numiţii P.G. şi P.D.M., iar datorită loviturilor aplicate de inculpaţi în acest conflict, victima P.D.M. a suferit leziuni ce au dus în cele din urmă la deces.
Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 11/12 septembrie 2008, cei patru inculpaţi, însoţiţi de martora M.I.M., s-au deplasat la mai multe localuri situate pe Valea Oltului, cu autoturismul marca ....., aparţinând lui B.A.E.
Aflaţi în jurul orelor 02:30 în parcarea localului Izvorul Rece, unul dintre inculpaţi (M.R.) a luat plăcuţa de înmatriculare a unui auto-tir, iar la intervenţia paznicului N.C., inculpatul l-a lovit, apoi cei cinci au plecat oprind autoturismul pe viaduct, de unde au început să se manifeste cu violenţă verbală faţă de persoanele aflate jos la local. Martorul N.C. a intrat în local şi a spus că acele persoane oprite pe pod sustrag plăcuţe de înmatriculare, ceea ce i-a determinat pe cei doi P. să urce la locul la care aveau maşina parcată, spunând că se tem să nu le sustragă şi lor plăcuţele de înmatriculare.
O atare situaţie de fapt a reieşit - a arătat prima instanţă - din declaraţiile martorilor N.C., M.E., dar şi a martorei M.A.M., declaraţie dată în faţa instanţei, deci cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în parte şi din declaraţiile inculpaţilor atât date în cursul cercetării penale cât şi în faţa instanţei.
Deşi, după începerea urmăririi penale, inculpaţii au declarat că cei doi au apărut în faţa maşinii determinându-i să oprească, în faţa instanţei au recunoscut faptul că de fapt au oprit maşina pe pod în mod voluntar, pentru a-şi face nevoile şi că au început să strige la cei aflaţi jos la local în legătură cu conflictul legat de sustragerea numerelor de înmatriculare.
De asemenea, a fost credibilă - a motivat tribunalul - susţinerea că unul sau unii din inculpaţi au sustras plăcuţe de înmatriculare de la alte vehicule întrucât aşa cum reiese din adresa Serviciului Înmatriculări Vehicule Sibiu, rezultă că numărul aplicat în noaptea respectivă pe autoturismul .... de culoare roşie nu a fost niciodată atribuit vreunui astfel de autoturism, ci altor mărci şi pentru alte perioade, între 21 august 2008 şi 9 ianuarie 2009 nemaifiind autorizat vreun autoturism să circule sub acest număr.
Aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor N.C. şi M.E., P.G. a luat un scaun de plastic de pe terasă, iar P.D. nu era înarmat, şi cei doi au urcat pe poteca ce ducea direct la locul în care era parcat autoturismul lor şi respectiv erau opriţi inculpaţii.
Între timp, inculpaţii s-au pregătit pentru „a se bate” cu cei doi veri P., confecţionându-şi obiecte contondente din arborii din specia anin aflaţi în acel loc. Sub acest aspect declaraţia dată cu ocazia actelor premergătoare de martora M.A.M. s-a coroborat cu constatările efectuate la faţa locului materializate şi în planşele fotografice aflate la dosar.
De asemenea, faptul că inculpaţii s-au pregătit pentru a se angaja într-un conflict violent - a susţinut în continuare tribunalul - rezultă şi din împrejurarea că inculpatul B.A. a mutat maşina pentru ca aceasta să nu fie lovită în desfăşurarea conflictului.
Odată ce P.G. şi P.D.M. au ajuns în locul în care se aflau inculpaţii, aceştia şi-au aplicat lovituri posibil reciproc, conflictul durând câteva minute după care P.G., copleşit de lovituri a căzut şi i-a strigat victimei să fugă de acolo. Victima P.D. a reuşit să fugă circa 40 m. iar apoi a căzut, iar inculpaţii i-au mai aplicat câteva lovituri lui P.G., după care au plecat.
Inculpaţii au susţinut că au suferit şi ei anumite leziuni însă nu au putut prezenta vreun document medico-legal în acest sens, deşi aşa cum rezultă din declaraţiile date în faza actelor premergătoare, cunoşteau că au acest drept.
Cât priveşte intensitatea loviturilor aplicate de inculpaţi celor doi veri P., grăitoarea fost declaraţia martorei M.A.M. care şi-a exprimat surprinderea că „individul mai înalt a căzut mai greu”, deşi prietenii martorei „l-au lovit bine cu bâtele”.
Victima P.G. a suferit leziuni multiple respectiv fronto-pariental înalt drept echimoză; zigomatic-drept echimoză centrată de două excoriaţii; supraclavicular drept, scapular superior drept, latero-cervical drept, tumefacţie; oleo-cranian drept excoriaţie, braţ stâng 1/3 medie, echimoză, oleo-cranian stâng excoriaţie, antebraţ drept 1/3 medie echimoză şi două excoriaţii lineare, mâna dreaptă echimoză centrată de excoriaţie, mâna dreaptă faţă dorsală regiune metacarpiană 5 echimoză, antebraţ stâng 1/3 inferioară excoriaţie, suprarotulian drept echimoză.
Numărul şi dispunerea acestor leziuni, pe toate planurile corpului din care cel puţin cele de la nivelul antebraţelor şi mâinilor sunt în mod evident leziuni de apărare, a confirmat susţinerea martorului P.G. că a fost doborât şi a primit lovituri şi după ce a căzut aşa cum a reieşit şi din declaraţia din 19 septembrie 2008 a martorei M.A.M., care arată că „au dat cu bâtele lovindu-i pe cei doi în mai multe zone ale corpului, căzând jos”.
În urma acestui conflict datorită loviturii situate fronto-parietal înalt drept, victima P.G. a suferit o contuzie cerebrală subcorticală şi difuză cu hematom subdural stâng, efracţie ventriculară şi hemoragie secundară de trunchi cerebral, efecte care s-au agravat pe fondul unei afecţiuni preexistente respectiv hemofilie tipa A, afecţiune ce a împiedicat şi o intervenţie chirurgicală, ajungându-se la deces.
Susţinerile celor patru inculpaţi în sensul că şi victima ar fi fost înarmată cu o bâtă sau un levier, nu au fost confirmate de ceilalţi martori, dintre care martorii N.C. şi M.E. nu pot fi consideraţi nesinceri, neputând avea vreun interes în soluţionarea cauzei.
Chiar dacă s-ar accepta totuşi că şi victima a fost înarmată, această împrejurare nu ar schimba datele problemei.
Faţă de cele arătate, tribunalul a apreciat că fapta celor patru inculpaţi care, manifestându-se violent, au invitat pe cei doi să urce să se bată cu ei, pregătindu-se prin confecţionarea de corpuri contondente şi de a aplica numeroase lovituri şi de intensitate ridicată provocând decesul victimei pe fondul unei afecţiuni preexistente, constituie infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., săvârşită în coautorat.
În acest sens, tribunalul a arătat că expertiza medico-legală efectuată în faza de judecată a concluzionat că „în cazul traumatismelor cranio-cerebrale cu hematom intraparenchimatos cu efracţie şi inundaţie sanguină ventriculară, prognosticul vital este mai mult decât rezervat cu evoluţie imprevizibilă chiar şi în absenţa unei patologii preexistente de tipul hemofiliei tip A” şi, în consecinţă, în aprecierea primei instanţe, a rezultat un dubiu că, în lipsa acestei afecţiuni preexistente, s-ar fi produs decesul victimei care profită inculpatului, astfel că, în mod corect parchetul a considerat că această urmare, decesul victimei, este praeterintenţionată, fiind imputabilă inculpaţilor sub forma culpei şi nu a intenţiei, cât timp ei nu cunoşteau această afecţiune a victimei.
De asemenea, tribunalul a susţinut că şi în ceea ce priveşte forma de participaţie a inculpaţilor a fost corectă încadrarea, deoarece nu se poate stabili cu certitudine că numai unul sau unii din inculpaţi i-au aplicat victimei lovituri, iar alţii nu şi care dintre ei i-ar fi aplicat lovitura ce a generat leziunile tanatogeneratoare.
În realitate - a motivat în continuare tribunalul -, aşa cum a rezultat din probele expuse mai sus, toţi cei patru inculpaţi au hotărât să îi agreseze pe cei doi, respectiv victima şi martorul P.G., pregătindu-se prin confecţionarea de corpuri contondente, fără a-şi împărţi rolurile. În conflictul astfel născut, inculpaţii au aplicat numeroase lovituri celor doi, astfel încât nu este nici posibil şi nici corect să se încerce în mod artificial să se izoleze numai contribuţia unuia sau unora la decesul victimei, ci aşa cum în mod unanim s-a stabilit în doctrină şi practică, toţi cei patru răspund pentru infracţiunea a cărei încadrare juridică depinde de rezultatul cel mai grav, coautoratul fiind întotdeauna posibil la infracţiunile praeterintenţionate, întrucât toţi inculpaţii au avut intenţia de a produce suferinţe şi vătămări victimelor şi fiindu-le tuturor imputabil sub forma culpei decesul uneia din victime, cu atât mai mult cu cât toţi cei patru inculpaţi au înţeles să folosească obiecte contondente pentru această agresiune.
Este situaţia desemnată de unii autori ca „răspundere pentru excesul unuia sau unora din coautori”, în sensul că atunci când excesul a condus la o infracţiune praeterintenţionată, toţi coautorii vor răspunde pentru rezultatul praeterintenţionat, exemplul cel mai des folosit fiind aproape identic cu situaţia din prezenta cauză, respectiv mai multe persoane se hotărăsc să lovească pe o altă persoană (sau alte persoane), iar unul loveşte atât de puternic încât persoana lovită decedează.
În cauză, tribunalul a menţionat, totodată, că apărătorul inculpaţilor a solicitat instanţei să aibă în vedere mai multe aspecte, de natură să ducă la o altă concluzie.
În primul rând s-a invocat de către apărător faptul că deşi, primele declaraţii luate inculpaţilor şi martorei M.A.M. au fost luate anterior începerii urmăririi penale, deci, în faza actelor premergătoare, nu pot fi folosite ca mijloace de probă întrucât nu au fost consemnate în procese-verbale.
Această discuţie - a arătat prima instanţă - nu a vizat însă şi declaraţia luată inculpatului M.I.L., aceasta fiind consemnată în cuprinsul unui proces-verbal cu toate elementele cerute de lege.
Cât priveşte declaraţiile celorlalţi trei inculpaţi - a susţinut tribunalul -, este adevărat că acestea nu sunt luate în forma prevăzută de art. 91 C. proc. pen., deşi cuprinde data încheierii, numele prenumele şi calitatea persoanei în faţa căruia a fost efectuat, datele cerute de lege persoanelor la care se referă, descrierea amănunţită a evenimentelor precum şi semnătura pe fiecare pagină a persoanei la care se referă.
Dar, cum lipsa unora din elementele de formă nu face parte din cazurile în care potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. intervine sancţiunea nulităţii absolute şi aceasta nu ar putea fi înlăturată în nici un mod, acestea - a motivat în continuare tribunalul - nu vor fi nici înlăturate în totalitate din cauză, dar nici nu vor fi considerate cu deplină valoare probatorie, astfel că instanţa a apreciat că se pot reţine numai aspectele din aceste „declaraţii” care se coroborează cu alte mijloace de probă, respectiv mijloacele materiale de probă ori declaraţiile date în faţa procurorului ori în faţa instanţei cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.
Mai mult, cum sancţiunea în acest caz ar fi nulitatea relativă, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., aceasta - a apreciat în continuare tribunalul - ar fi trebuit invocată în chiar cursul efectuării actului, fie cel mai târziu primul termen cu procedura completă, cu atât mai mult cu cât nu au fost invocate aceste pretinse încălcări ale legii nici cu ocazia efectuării actelor şi nici cu ocazia audierii în faţa procurorului, deşi cu această ocazie li s-a asigurat asistenţa juridică prin apărător ales.
De altfel - a arătat tribunalul -, nu au invocat aceste aspecte nici cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală când au fost asistaţi de apărătorul ales, şi nici măcar la primul termen de judecată cu procedura completă, ci deşi, se formulaseră mai multe cereri de restituirea cauzei la parchet, lipsa formelor actelor premergătoare fiind invocată abia la data de 20 noiembrie 2009, adică la al patrulea termen cu procedura legal îndeplinită.
O altă apărare a fost aceea că actele premergătoare efectuate ar fi trebuit să fie efectuate în conformitate cu dispoziţiile privind actele de urmărire penală, respectiv că şi pentru ascultarea făptuitorului ar trebui aplicate dispoziţiile privind ascultarea învinuitului sau inculpatului, respectiv dreptul de a fi asistat de un apărător şi de a nu face nicio declaraţie, dar nici această susţinere nu a fost reţinută de tribunal.
În acest sens, tribunalul a menţionat că în faza actelor premergătoare sunt ascultate o serie de persoane care cunosc sau ar putea cunoaşte aspecte privind fapta, faptă despre care, din moment ce nu s-a început urmărirea penală - in rem -, nici nu există certitudinea că ar constitui infracţiune, astfel că ar fi absurd ca unei persoane care are cunoştinţă sau se presupune că are cunoştinţă despre aspecte privind fapta, fără a exista în mod neapărat suspiciunea că ar fi săvârşit-o, să i se pună în vedere că poate fi asistată de un apărător şi că are dreptul să nu facă nicio declaraţie, în condiţiile în care numeroase din aceste persoane vor avea după începerea procesului penal, calitatea de martori.
Nici cu privire la făptuitorul ascultat în faza actelor premergătoare nu se pot extinde aceste cerinţe, pentru că acest lucru ar presupune că organul care efectuează actele premergătoare ştie care este făptuitorul, ori de cele mai multe ori tocmai din această cauză nu s-a început urmărirea penală pentru că nu se cunoaşte făptuitorul.
Mai mult, a susţinut tribunalul, noţiunea de apărare în procesul penal este condiţionată de două alte noţiuni, noţiunea de parte şi cea de proces penal, iar în faza actelor premergătoare, nu există proces penal, momentul începerii acestuia fiind cel al începerii urmăririi penale, astfel că nu există nici părţi, ci numai persoane faţă de care se efectuează acte premergătoare, dispoziţiile art. 171 -174 C. proc. pen. fiind categorice, în sensul că asistenţa juridică priveşte numai părţile, şi anume pe învinuit, inculpat, parte vătămată, parte civilă şi parte responsabilă civilmente, în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii.
De aceea, a considerat tribunalul, asigurarea apărării şi aducerea la cunoştinţă a dreptului de a nu da declaraţii unei persoane ascultate în faza actelor premergătoare, ar presupune ca organul care efectuează actele să ştie că va începe urmărirea penală în cauză şi că acea persoană va avea calitatea de învinuit şi apoi de inculpat, ceea ce prezintă în mod evident o interpretare totalmente neconformă cu spiritul legii.
De asemenea, o altă apărare a inculpaţilor a fost aceea prin care s-a invocat nulitatea declaraţiei lui M.I.L. pe motiv că din moment ce nu era în imposibilitatea de a scrie, în mod greşit declaraţia acestuia a fost consemnată într-un proces-verbal.
Această susţinere - a arătat în continuare prima instanţă - în primul rând o contrazice pe precedenta, prin care se invoca lipsa încheierii unui proces-verbal şi cu privire la celelalte persoane audiate în faza actelor premergătoare, mai mult, în realitate, cu privire la ascultarea lui M.I.L. şi consemnarea declaraţiei sale într-un proces-verbal, organul judiciar nu a făcut altceva decât să respecte dispoziţiile articolului 224 alin. (3) C. proc. pen.
În plus - a susţinut prima instanţă -, chiar dacă extinzând dincolo de limitele fireşti interpretarea dispoziţiilor legale privind aducerea la cunoştinţa dreptului la un apărător a învinuitului sau inculpatului precum şi a dreptului de a nu face nicio declaraţie prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., cât timp niciunul din cei patru inculpaţi nu s-a aflat în vreuna din situaţiile prevăzute la art. 171 alin. (2) C. proc. pen., sancţiunea ar fi nulitatea relativă, şi nu cea absolută, cu aceleaşi consecinţe respectiv a necesităţii dovedirii unei vătămări, a imposibilităţii înlăturării acestei vătămări şi a invocării încălcării dispoziţiei legale în chiar cursul efectuării actului, ori la primul termen cu procedura penală.
În cauză, nu s-a dovedit existenţa vreunei vătămări întrucât aşa cum s-a arătat mai sus din declaraţiile învinuiţilor respectiv inculpaţilor, indiferent la momentul la care au fost obţinute, instanţa a reţinut numai aspectele care se coroborează cu alte mijloace de probă, în aplicarea dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., precum şi a principiului divizibilităţii declaraţiei de învinuit sau inculpat.
De asemenea, nici cu ocazia ascultării (deci în cursul efectuării actului) nici cu ocazia ascultării de către procuror în prezenţa apărătorului ales şi nici cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpaţii nu au invocat aceste pretinse încălcări ale legii, şi nici cel puţin la primul termen de judecată cu procedura îndeplinită, astfel că nu ar mai putea fi invocată la acest moment procesual.
În aceeaşi ordine de idei, orice eventuală vătămare a putut fi acoperită prin administrarea ulterioară a tuturor mijloacelor de probă cu respectarea dreptului la apărare şi a garanţiilor procesuale.
Faţă de cele expuse mai sus, tribunalul a apreciat, sub aspectul nelegalităţii mijloacelor de probă invocate de către apărare, că nu se poate trage concluzia că în cauză aceste mijloacele de probă ar fi obţinute în mod ilegal, întrucât chiar şi aceste declaraţii nu au fost obţinute prin mijloace nepermise de lege.
În ceea ce priveşte susţinerea apărării că, la stabilirea situaţiei de fapt trebuie să se aibă în vedere exclusiv declaraţiile inculpaţilor şi ale martorei M.A.M., date după începerea urmăririi penale şi în cursul judecăţii, din care ar rezulta că victima şi martorul P.G. le-au atacat pe inculpaţi cu o bâtă şi un scaun, astfel că ei nu au făcut altceva decât să se apere, iar M.I.L. a ridicat o creangă de jos şi a lovit pentru a se apăra, o atare susţinere - a considerat tribunalul - nu poate fi reţinută.
În acest sens, tribunalul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului ori inculpatului constituie mijloc de probă numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări stabilite prin alte mijloace de probă.
Potrivit acestor declaraţiile date în calitate de învinuiţi, inculpaţii au arătat, în esenţă, că ei au plecat de la localul respectiv şi că, ajunşi pe pod, victima şi martorul P. au apărut brusc în faţa maşinii, determinându-i să oprească şi să coboare din maşină, întrucât le blocau trecerea şi că, în momentul în care au coborât din maşină, instantaneu au fost atacaţi de cei doi.
În faţa instanţei, însă, inculpaţii şi-au schimbat poziţia afirmând că, de fapt, au oprit sus pe pod în mod voluntar pentru a-şi face nevoile ori pentru a striga la cei de jos de la bar în legătură cu incidentul anterior privind pretinsa sustragere a unui număr de înmatriculare şi au apărut brusc victima şi martorul P. care i-au atacat, iar că inculpatul M.I. fiind doborât de lovituri, s-a ridicat în genunchi, au luat o creangă şi l-a lovit o dată pe unul din cei doi.
Având în vedere importante diferenţe dintre cele două declaraţii, amândouă luate în prezenţa apărătorului ales, tribunalul a considerat, sub acest aspect, că inculpaţii nu au fost sinceri.
Mai mult, a arătat în continuare tribunalul, acest mod de desfăşurare al conflictului prezentat de către apărare nu poate fi reţinut întrucât martorii N.C. şi M.E. afirmă că inculpaţii au oprit maşina sus pe pod, au început să strige la cei de jos şi chiar martora M.M. striga că ar fi trebuit să îi lovească mai tare, acesta fiind momentul la care victima şi martorul P. au hotărât să urce la maşina lor pentru a nu le fi luate plăcuţele de înmatriculare, martorul P. având asupra sa un scaun din plastic.
De asemenea - a arătat tribunalul -, situaţia de fapt descrisă de inculpaţi în declaraţiile lor este în contradicţie cu constatările la faţa locului, respectiv faptul că până când cei doi au ajuns pe podul unde se aflau inculpaţii, aceştia s-au pregătit pentru conflict, confecţionându-şi bâte din arborii de anini aflaţi în acel loc.
Nici susţinerea inculpatului M.I.L., a motivat în continuare tribunalul, în sensul că după ce a căzut s-a ridicat în genunchi şi văzând că victima continuă să îl agreseze a ridicat o creangă de jos şi l-a lovit o singură dată, nu poate fi reţinută în condiţiile în care corpul victimei a prezentat nu mai puţin de 11 leziuni traumatice pe toate planurile corpului din care o parte se situează la nivelul mâinilor şi antebraţelor fiind tipice pentru leziunile de apărare.
De asemenea, tribunalul a menţionat în motivare că victima a prezentat pe corp şi o puternică tumefacţie „supraclavicular drept, scapular superior drept şi latero-cervical drept”, deci a primit cel puţin o lovitură din spate, ori o astfel de lovitură nu este aplicată de o persoană care se apără.
În fine, a menţionat tribunalul, lovitura care probabil a generat procesul tanatogenerator este situată „fronto-parietal înalt drept la 15 cm superior de arcada sprâncenoasă dreaptă”, deci nu putea fi aplicată de o persoană aflată în genunchi unei persoane aflată în picioare, fiind o lovitură din lateral dar şi de sus în jos.
Din cele 11 leziuni, una singură putea fi produsă prin cădere, respectiv o echimoză deasupra rotulei drepte şi aceasta fiind discutabilă întrucât este greu ca o persoană care cade să se lovească deasupra rotulei.
În aceste condiţii, a susţinut tribunalul, se coroborează mult mai bine cu aceste alte mijloace de probă declaraţiile date în cursul actelor premergătoare, respectiv că inculpaţii au oprit maşina de pod în mod voluntar, i-au provocat pe cei aflaţi jos la local să vină să se bată şi în acest timp şi-au confecţionat corpuri contondente cu care i-au lovit pe cei doi.
Apărarea că au fost obligaţi să oprească maşina şi să coboare şi surprinşi de atacul celor doi este contrazisă şi de declaraţiile inculpatului B.A. şi a martorei M.A.M. în sensul că B.A. a avut chiar timp să deplaseze maşina pentru a nu fi lovită în conflictul în care se pregăteau să se angajeze.
De altfel, în declaraţia de învinuit în prezenţa apărătorului, inculpatul I. chiar nuanţează lucrurile şi a arătat că de fapt B.A. a oprit maşina „mai în faţă raportat la poziţia lor”, iar inculpaţii după aceea au coborât „ca să intre în vorbă”.
În aceste condiţii dacă nu doreau să se angajeze într-un conflict, nu se poate explica - a susţinut în continuare tribunalul - de ce după ce au trecut cu maşina de două persoane care aşa cum tot inculpaţii susţin erau înarmate cu un scaun şi respectiv cu o bâtă sau levier, au coborât din maşină şi s-au deplasat către aceştia să stea de vorbă.
O altă apărare analizată de tribunal a fost aceea că în mod greşit se reţine că leziunea tanatogeneratoare are drept cauză o lovitură cu corpuri dure, întrucât opinia expertului ales de inculpaţi este în sensul că leziunea care a cauzat decesul, hematomul cerebral a apărut ca urmare a unei căderi şi loviri de plan dur, întrucât „deceleraţia este modalitatea cea mai frecventă de producere a acestor leziuni, fiind o leziune de contra-lovitură”, şi că în cauză nu s-a constatat un focar localizat de fractură, pe când opinia I.N.M.L., în sensul că leziunea a fost cauzată prin lovire cu corp dur, producerea prin cădere fiind improbabilă, nu este motivată.
O atare apărare a fost apreciată că nu este pertinentă, arătându-se că opinia expertului desemnat de inculpaţi nu este categorică, în sensul că se exclude ca mecanism lovitura cu corpuri dure, ci doar arată că „cel mai frecvent aceste leziuni sunt urmare a deceleraţiei”, deci în cazuri mai puţin frecvente se produc şi ca urmare a unei lovituri cădere.
De asemenea, s-a subliniat lipsa unei îndoiri a osului, ori a unui focar localizat de fractură, care s-ar fi produs în mod normal ca urmare a unei lovituri cu un corp alungit.
Cu ocazia necropsiei s-a constatat însă „o minimă disjuncţie coronară fronto-parietală dreaptă” deci, în realitate nu a existat o îndoire a osului sau un focar de fractură pentru că practic osul frontal s-a separat de cel parietal, practic pe sutura dintre cele două oase nu s-a produs o îndoire pentru că oasele s-au separat.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a menţionat că este posibil, de asemenea, ca lovitura în sine să nu fi fost una foarte puternică încât să producă şi focar localizat de fractură şi „afectarea ţesuturilor subiacente, respectiv hemoragie subarahnoidiană, astfel că producerea şi intensitatea deosebită a hemoragiei să fi fost urmarea hemofiliei de tip A, dar acesta a fost şi motivul pentru care încadrarea juridică s-a făcut în dispoziţiile art. 183 C. pen. şi nu art. 174 şi următoarele C. pen., tocmai pe ideea că lovitura în sine nu a fost, prin ea însăşi, suficientă pentru a cauza decesul, situaţie în care poziţia subiectivă a inculpaţilor ar fi fost de a fi urmărit sau cel puţin acceptat producerea decesului.
Mai mult, a arătat tribunalul, concluzia expertizei medico-legale efectuată de I.N.M.L. că lovirea prin cădere de un plan dur este improbabilă, contrar susţinerilor apărării, este motivată, respectiv pe considerente de topografie a leziunii.
Astfel, leziunea externă vizibilă a constat într-o echimoză de 5/1,5 cm, deci a fost cauzată prin contactul cu un corp alungit. De asemenea, această leziune este situată la 15 cm superior de arcada sprâncenoasă, practic în apropierea vertex-ului. Ca urmare, pentru a se fi produs prin cădere şi lovire de plan dur era necesar ca victima să fi căzut practic „ în cap”, cu creştetul capului în jos, ceea ce este posibil numai în cazul unor căderi de la înălţime ori dacă ar fi fost practic ţinută cu picioarele la înălţime.
În fine, a arătat tribunalul, tot în opinia expertală s-a arătat că faţă de topografia leziunilor craniene, agresorul trebuia să lovească de la stânga la dreapta şi de sus în jos, de unde ajunge la concluzia că ar fi trebuit să mânuiască corpul contondent cu mâna stângă.
Faptul că lovitura a fost dinspre stânga spre dreapta agresorului (numai dacă s-a aflat faţă în faţă cu victima) şi de sus în jos este evident, însă este lipsită de fundament susţinerea că aceasta ar fi implicat să mânuiască corpul contondent cu mâna stângă, întrucât şi cu mâna dreaptă se poate lovi atât dinspre dreapta, cât şi dinspre stânga, ori ţinând corpul contondent cu ambele mâini.
Concluzia expertului parte, că lovitura a fost aplicată de sus în jos are însă şi altă valoare - a susţinut tribunalul -, şi anume exclude susţinerile inculpatului M.I.L. şi ale celorlalţi inculpaţi că cel dintâi fiind căzut sau cel mult în genunchi şi supus agresiunii victimei a luat o creangă de jos şi l-a lovit pentru a se apăra.
Adăugând la toate acestea şi împrejurarea că o „opinie expertală” cu conţinut identic fusese deja depusă de apărătorul inculpaţilor încă dinainte de începerea cercetării judecătoreşti că, deşi a fost desemnat de instanţă să participe la efectuarea expertizei, expertul nu a luat legătura cu colectivul de experţi ce au întocmit lucrarea la nivelul I.N.M.L., nu a supus-o avizării şi nici cel puţin nu a înaintat-o instanţei, ci apărătorul inculpaţilor care s-a prezentat cu lucrarea la termen, tribunalul a apreciat ca părtinitoare această opinie şi a reţinut din conţinutul ei ca material probator numai aspectele ce se coroborează cu celelalte mijloace de probă, înlăturând concluziile că leziunea tanatogeneratoare nu s-ar fi putut produce prin lovitură cu corp dur şi prin lovire de plan dur, cu atât mai mult cu cât în „concluzie” expertul arată că doar „opinează că este posibil ca leziunea să se fi putut produce într-un context traumatic ce a urmat altercaţiei, fiind posibil un mecanism prin cădere pe un plan dur neregulat”.
O altă susţinere a inculpaţilor a arătat în continuare tribunalul este aceea că încadrarea juridică în sensul coautoratului celor patru inculpaţi la infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. a fost greşită, întrucât se poate stabili în cauză că victimei i-a fost aplicată o lovitură cu o creangă ridicată de pe jos de inculpatul M.I.L. care, fiind căzut sau în genunchi, a luat o creangă de pe jos şi a lovit victima ce era aplecată deasupra ei, şi că, în parte, şi martorul P.G. arată că „ crede că doi dintre inculpaţi l-au lovit pe P.D., ceilalţi pe el”.
Nici această apărare nu a fost reţinută de instanţă, care a motivat sub acest aspect că, este adevărat că decesul victimei a fost urmarea leziunii „fronto parietal înalt drept”, care a generat hemoragia cerebrală cu toate celelalte consecinţe, dar a reţine, însă, că victima a suferit doar această lovitură este necredibil, cât timp sunt descrise în actele medico-legale nu mai puţin de 11 leziuni traumatice vizibile, situate pe toate planurile corpului, una singură fiind în partea inferioară, cel puţin una fiindu-i aplicată din spate, lovituri la nivelul feţei şi capului existând pe ambele părţi, în afară de cea tanatogeneratoare (zigomatic drept olecranian drept, olecranian stâng), iar numeroasele leziuni la nivelul antebraţelor şi mâinilor trădând faptul că victima s-a apărat de alte lovituri.
În continuare, tribunalul a menţionat că, în situaţia în care mai multe persoane hotărăsc să o agreseze pe alta (sau pe altele) şi, datorită excesului unuia singur din agresori, persoana decedează, toţi răspund pentru coautorat la infracţiunea praeterintenţionată care a produs decesul, indiferent de împrejurarea că acţiunea sau acţiunile unuia singur dintre ei au produs acest rezultat, aşa cum rezultă şi din referirile la practică şi la doctrina în materie.
În speţă, tribunalul a arătat că inculpaţii - patru - au oprit maşina pe pod, au provocat pe cei aflaţi jos la local să urce să se bată cu ei, s-au pregătit în acest sens confecţionându-şi bâte şi, mutându-şi maşina de la locul conflictului pe care-l anticipau, şi când victima şi vărul său au ajuns pe hol, au început agresiunea.
Nu există date şi nici inculpaţii nu susţin - a arătat prima instanţă -, că şi-ar fi împărţi rolurile, astfel încât doar doi ar fi hotărât să agreseze pe victimă, iar doi pe celălalt, situaţie în care ar fi fost mai mult de discutat dacă cei doi care nu aveau intenţia să agreseze pe victimă ar răspunde pentru excesul unuia din ceilalţi doi, ci intenţia celor patru a fost de a-i agresa pe cei care urcă.
În continuare, tribunalul a arătat că, în faza actelor premergătoare, când a fost ascultat M.I.L., ascultare consemnată într-un proces verbal, acesta precizează expres că „văzând că nu putem să îi batem, eu am plecat primul spre pădure şi am luat o bâtă sau creangă şi am început să dau şi eu în cei doi indivizi. O. (I.I.), fratele meu (M.A.) şi B.A. s-au dus şi ei şi au luat nişte bâte - crengi din pădure şi ne-am luat din nou la bătaie cu ei”.
A mai arătat că „pe cel cu bâta în mână”, respectiv victima, el l-a lovit „după cap”, deci nu rezultă în mod automat că lovitura tanatogeneratoare i-a fost aplicată de M.I.L., actul medico-legal constatând într-adevăr şi o leziune produsă printr-o lovitură „supraclavicular drept, scapular superior drept şi latero-cervical drept”.
De aceea, faţă de cele arătate, tribunalul a considerat că nu se poate invoca „necunoaşterea unei circumstanţe agravante reale” de către ceilalţi participanţi, alţii decât cel care a aplicat lovitura letală, întrucât în cauză nu este vorba de cunoaşterea sau nu a unei circumstanţe şi nici de săvârşirea de către unul din participanţi a unei alte infracţiuni, mai grave decât cea la care a înţeles să participe, ci este vorba de intenţia celor patru inculpaţi de a săvârşi infracţiunea de loviri sau alte violenţe, iar datorită excesului unuia din ei s-a produs un rezultat mai grav decât cel dorit, respectiv decesul victimei, rezultat imputabil tuturor sub forma culpei întrucât orice persoană prudentă şi diligentă poate şi trebuie să prevadă că atunci când una sau două persoane sunt agresate de altele patru, din care cel puţin o parte sunt înarmaţi cu bâte, este posibil să se producă moartea vreunuia.
S-a mai invocat, de asemenea, de către apărare şi situaţia că, în care s-ar reţine că decesul victimei a survenit ca urmare a agresiunii sau agresiunilor, ar fi incidente în cauză disp. art. 44 C. pen. privind legitima apărare, tribunalul susţinând însă că nu sunt întrunite în prezenta cauză condiţiile legale ale legitimei apărări.
În acest sens, s-a arătat de către tribunal că, chiar dacă victima era înarmată cu o bâtă sau un levier, iar martorul P.G. cu un scaun metalic, acceptându-se susţinerea apărării - în realitate martorul P.G., dar şi martorii N.C. şi M.E. au arătat că victima nu este înarmată -, nici în această situaţie nu s-ar putea reţine săvârşirea faptei în legitimă apărare.
Aceasta deoarece, potrivit art. 44 C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un act material direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana, drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
În cauză însă inculpaţii nu au săvârşit fapta pentru a înlătura un atac al victimei, ci în realitate ei au dorit un conflict cu persoanele aflate la local, provocându-le pe acestea să urce pentru a se bate.
Aşa cum s-a arătat mai sus, după ce au agresat pe paznicul parcării, au oprit maşina pe pod, au început să se manifeste violent la adresa celor de jos, invitându-i să se bată şi-au pregătit condiţiile desfăşurării unui conflict, îndepărtând maşina pentru a nu fi lovită şi pregătindu-şi bâte, apoi aşteptând ca persoanele de jos de la local să ajungă în locul în care ei s-au aflat pentru a începe conflictul.
Inculpaţii au susţinut că şi ei au suferit leziuni ca urmare a unor lovituri pe care le-au primit de la victime şi de la martorul P. Pe de o parte - a arătat tribunalul -, nu există acte medico-legale care să constate leziuni, să precizeze modul de producere şi momentul, data la care acestea ar fi putut fi produse, martorii propuşi spunând doar că au văzut anumite leziuni la inculpaţi, la o oarecare durată de timp după conflict, iar pe de altă parte existenţa unor leziuni nu duce prin ea însăşi la concluzia că s-au aflat în legitimă apărare, în realitate atât inculpaţii cât şi victima şi martorul P.G., angrenându-se într-o confruntare, pe care pe deopotrivă au dorit-o şi în cuprinsul căreia şi-au aplicat reciproc lovituri.
Aşa cum s-a arătat mai sus, deja inculpaţii în acea seară avuseseră manifestări violente înjurând şi lovind pe paznicul parcării localului.
Rezumând, a concluzionat tribunalul sub aspectul legitimei apărări invocată de către inculpaţi, ei nu au lovit pe victimă pentru a respinge un atac din partea acesteia, ci pentru că hotărâseră să o agreseze, ca şi pe celelalte persoane care ar fi plecat de la local.
Cu referire la apărările părţii civile P.E., aceasta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 183 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 174 C. pen., arătând că decesul victimei le este imputabil inculpaţilor sub forma intenţiei, avându-se în vedere zona corpului unde au fost aplicate loviturile, capul fiind o zonă vitală, instrumentul folosit la săvârşirea infracţiunii care avea aptitudinea de a produce moartea victimei, numărul şi intensitatea loviturilor şi atitudinea făptuitorilor după săvârşirea infracţiunii.
S-a mai arătat în susţinerea schimbării de încadrare juridică faptul că expertiza medico-legală a concluzionat, că în cazul traumatismelor de genul celui suferit de victimă „prognosticul vital este mai mult decât rezervat cu o evoluţie imprevizibilă, chiar şi în absenţa unei patologii preexistente de tipul hemofiliei A”, precum şi că faptul că s-a produs un hematom intraparenchimatos care trădează o intensitate mare a loviturii.
O atare apărare nu a fost însuşită de către tribunal.
În acest sens, tribunalul a arătat că este adevărat că zona în care a fost aplicată lovitura letală este prin excelenţă o zonă vitală, însă toate celelalte aspecte cu referire la modul de desfăşurare a conflictului, aşa cum au fost reliefate, nu pot duce, în cauza de faţă, la concluzia intenţiei directe sau chiar eventuale de a suprima viaţa victimei.
Astfel, a arătat prima instanţă, nu este cert că unul din inculpaţi chiar a urmărit să aplice o lovitură în cap, fiind posibil ca în învălmăşeala unui conflict între 6 persoane, lovitura să fi fost dată „la întâmplare”.
De asemenea, nu s-a reţinut neapărat o intensitate crescută a loviturii, întrucât pe de o parte leziunile la nivelul ţesuturilor superioare şi la nivelul craniului au fost minore, producerea hematomului şi amploarea acestuia fiind similare cu urmările unei lovituri puternice datorită sensibilităţii vaselor şi deficitului de coagulare pe care le prezenta victima datorită hemofiliei de tip A.
Totodată, şi concluziile medico-legale au fost în sensul că pronosticul vital pentru astfel de leziuni, în cazul unei persoane ce nu suferă de hemofilie, este „mai mult decât rezervat”, neexistând deci certitudinea producerii decesului.
Având în vedere existenţa atâtor îndoieli, incertitudini, tribunalul a apreciat că se impune a se face aplicarea principiului - in dubio pro reo -, astfel că a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.
Mai mult, a arătat tribunalul, nu există probe certe că, în concret, în cauza de faţă, victima ar fi decedat şi în lipsa hemofiliei, ceea ce ar fi atras într-adevăr existenţa infracţiunii de omor.
O altă susţinere a apărătorului părţii civile este aceea a reţinerii în sarcina inculpaţilor a circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., respectiv săvârşirea infracţiunii de trei sau mai multe persoane.
Sub acest aspect, tribunalul a arătat că, într-adevăr, în mod greşit s-a omis prin rechizitoriu să se reţină săvârşirea faptei în condiţiile art. 75 lit. a) C. pen., deşi aşa cum se reţine în actul de sesizare şi cum a reţinut şi instanţa, toţi cei patru coinculpaţi sunt coautori la fapta ce a generat decesul victimei, astfel că instanţa constatând că „fapta a fost săvârşită de 3 sau mai multe persoane împreună”, a reţinut dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen.
Faţă de cele arătate mai sus, prima instanţa a condamnat pe fiecare inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social, persoana infractorului şi celelalte împrejurări.
În concret, a avut în vedere împrejurarea că pericolul social al faptei este unul ridicat reflectat şi în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, însă ca împrejurări ce atenuează răspunderea penală, a avut în vedere conduita anterioară a inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi nici nu există date despre alte episoade în care să se fi comportat violent sau necorespunzător, precum şi de condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta respectiv un conflict în care victima şi martorul P.G. au înţeles să se angreneze, atunci când deşi, inculpaţii se manifestau violent, iar martora M.E. declară că în mod expres i-a rugat să nu se ducă pe pod întrucât cei de pe pod sunt patru, iar ei numai doi, însă cu toate acestea şi-au asumat implicarea într-un conflict violent, P.G., chiar înarmându-se cu un scaun.
S-a mai adăugat la aceasta, a arătat tribunalul, şi atitudinea inculpaţilor pe parcursul procesului, unde s-au prezentat la toate termenele şi, chiar dacă nu au recunoscut întru totul modul în care s-au petrecut evenimentele, nu au depăşit limitele unei apărări normale în procesul penal, nerecunoaşterea în tot sau în parte a faptei, neputând fi considerată ca o cauză de agravare, întrucât dreptul la apărare este garantat în procesul penal, modul în care se exercită acest drept fiind la latitudinea inculpatului.
Acestor împrejurări, instanţa le-a dat valoarea de circumstanţe atenuante judiciare şi, reţinând dispoziţiile art. 74 C. pen., dar şi dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, cu executare prin privare de libertate.
Pe durata executării pedepsei, le-au fost interzise inculpaţilor cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În cauză, parte civilă s-a constituit P.E., mama victimei, cu sumele de 10.000 RON, cheltuieli materiale constând în cheltuielile de înmormântare şi pomeniri ulterioare, 800 RON contravaloarea deplasărilor în spitale şi în faţa altor organe precum şi 150.000 RON daune morale.
Cu referire la suma de 10.000 RON, reprezentând cheltuielile cu înmormântarea şi pomenirile ulterioare, tribunalul a considerat că aceasta este o sumă rezonabilă, chiar dacă nu este în întregime dovedită, instanţa având în vedere că o bună parte din cheltuielile efectuate cu aceste ocazii nici nu pot fi dovedite cât timp în situaţia în care s-a aflat familia victimei la decesul acesteia, în mod cert, principalele sale preocupări nu au vizat preconstituirea şi conservarea unor mijloace de probă, o atare apreciere la o astfel de sumă fiind determinată şi de aspectele de notorietate privind costurile unor astfel de evenimente, astfel că instanţa i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata acestei sume.
Tribunalul nu a acordat, însă, cu titlu de despăgubiri civile suma solicitată de 800 RON, reprezentând deplasări în faţa organelor de cercetare penală, spital şi alte autorităţi, deoarece aceste sume nu reprezintă despăgubiri civile, ci în realitate cheltuieli judiciare care vor fi avute în vedere de instanţă la stabilirea cheltuielilor judiciare către partea civilă.
Cu referire la daunele morale solicitate, deşi partea civilă a solicitat suma de 150.000 RON daune morale, instanţa a apreciat că, în lipsa unor criterii precise oferite de lege, este suficientă pentru acoperirea acestui gen de prejudiciu, suma de 100.000 RON, cu atât mai mult cu cât trebuie avută în vedere şi atitudinea şi conduita victimei care s-a implicat în mod voluntar într-un conflict.
Aşa fiind, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii la plata către partea civilă a sumelor sus-menţionate, precum şi la suma de câte 950 RON fiecare inculpat, cu titlu de cheltuieli judiciare, avându-se în vedere atât onorariul apărătorului ales cât şi deplasările pricinuite de participarea în procesul penal.
De asemenea inculpaţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I. şi B.A.E. şi partea civilă P.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele motive:
Inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I., prin apărătorul ales au criticat sentinţa, prin motivele invocate atât oral, cât şi în scris, solicitând pe latura penală a cauzei desfiinţarea acesteia şi reducerea pedepselor aplicate, având în vedere reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 74 C. pen., şi anume cele prevăzute la lit. a), b) şi c) ale art. 74 C. pen., cât şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, iar ca modalitate de executare, înlăturarea aplicării art. 57 C. pen. şi aplicarea art. 861 C. pen.
De asemenea, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a solicitat a fi reapreciate pretenţiile formulate şi, în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale.
Sub aspectul vizând reducerea cuantumului pedepsei, susţin inculpaţii că instanţa a avut în vedere faptul că şi-au revizuit poziţia procesuală şi au recunoscut faptele, aşa cum au fost reţinute prin rechizitoriu, la care s-a adăugat şi faptul că au o vârstă tânără, sunt lipsiţi de antecedente penale, au depus stăruinţă pentru a acoperi cheltuielile materiale ocazionate de înmormântarea victimei, cât şi pomenile ulterioare, ei de altfel solicitând şi aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., toate aceste situaţii sau împrejurări conducând la o eficienţă mai mare a circumstanţelor atenuante reţinute în cauză, cum sunt cele menţionate prin coborârea mai accentuată a pedepsei la un cuantum mai mic decât cel stabilit de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte susţinerea cu referire la schimbarea modalităţii de executare a arătat că, având în vedere contextul, împrejurările concrete şi aportul fiecăruia dintre participanţi la săvârşirea activităţii infracţionale, precum şi toate celelalte elemente de ordin personal, aşa cum au fost reliefate, toate acestea au condus la aplicarea unei pedepse cu suspendare, în condiţiile art. 861 C. pen., deoarece inculpaţii au fost supuşi unor obligaţii imperative, iar în caz de nerespectare, suspendarea sub supraveghere poate fi revocată.
Cu referire la latura civilă a cauzei, mai exact la reducerea daunelor morale au susţinut că o atare diminuare se impune până la nivelul posibilităţilor lor de achitare, urmând a se avea în vedere împrejurările în care s-au produs faptele, victima implicându-se singură în conflict.
Inculpatul B.A.E., prin apărătorul ales a criticat sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, de asemenea, în esenţă, în motivele invocate atât oral, cât şi în scris, următoarele:
S-a impus desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât fără a pune în discuţie schimbarea de încadrare juridică, potrivit art. 334 C. proc. pen., prin soluţia adoptată s-a reţinut şi aplicarea prevederilor art. 75 lit. a) C. pen., instanţa suplinind o omisiune a actului de sesizare, dar care nu a fost pusă în discuţie, aşa cum s-a menţionat şi care a condus la agravarea situaţiei sale, astfel că pentru înlăturarea acestei nereguli este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare pentru punerea în discuţia contradictorie a părţilor a acestui aspect necesară justei soluţionări a cauzei.
O altă critică a vizat nelegalitatea hotărârii sub aspectul că urmărirea penală a fost efectuată deficitar, actele procedurale premergătoare nefiind întocmite conform legii, astfel că s-a dispus condamnarea sa aproape exclusiv în baza acestor acte premergătoare, care au fost realizate în mod ilegal, condamnarea fiind dată pe baza unor mijloace de probe ilegale, ceea ce legea procesuală penală interzice.
La pronunţarea soluţiei, nu s-a avut în vedere gradul de participare a fiecărui inculpat, din probatoriul administrat în cauză stabilindu-se cu certitudine că singura persoană care a aplicat lovituri victimei a fost numai inculpatul M.I.L., el având o atitudine pasivă, care nu poate realiza cerinţele art. 24 C. pen., care prevăd că autorul infracţiunii este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, declaraţiile martorului P.G. fiind subiective, având în vedere gradul de rudenie cu victima, singura persoană care a putut să observe detaliile acestui conflict fiind martora M.A.M., care nu relatează despre implicarea sa violentă în acest conflict, conflict pe care el a vrut să-l evite - conflict în care au fost folosite nuiele care, prin dimensiunea lor, nu puteau conduce la decesul victimei -, încercând să-i determine pe ceilalţi inculpaţi să nu intre în altercaţii, el fiind conducătorul autovehiculului de la faţa locului, care, încercând să-i despartă pe cei care se încăierau, a pornit motorul maşinii pentru a pleca, spre a detensiona situaţia ce se agrava.
De asemenea, nu a fost verificată împrejurarea relatată de martorul P.G. că, după ce părţile s-au despărţit în seara conflictului, pe drum victima a căzut într-un şanţ şi s-a lovit la cap, neexaminându-se dacă această cădere a avut sau nu vreo incidenţă asupra leziunii suferite în zona capului care să conducă la deces.
În cauză, erau împrejurări relevante cu privire la justa soluţionare a cauzei, având în vedere sub acest aspect şi sprijinul pe care l-au acordat sau nu l-au acordat medicii pentru vindecare, având în vedere că victima s-a prezentat la medic după cca 22 ore de la producerea conflictului, invocând în acest sens şi transportul către unitatea sanitară din Bucureşti, dacă s-a efectuat sau nu în condiţii adecvate, astfel de situaţii, la care adaugă şi altele trebuind să fie lămurite printr-o expertiză medico-legală, care însă i-a fost refuzată în apel.
Totodată, prima instanţă nu a avut în vedere, prin prisma soluţionării corecte a laturii penale, cât şi a laturii civile, şi contribuţia pe care a avut-o victima care, deşi ştia că nu are voie să participe la vreun conflict violent, cu posibile leziuni datorită bolii de care suferea, totuşi s-a înarmat cu o bât (lemn levier) şi a plecat spre grupul inculpaţilor cu intenţia evidentă de a produce scandal, astfel că în mod netemeinic şi nelegal prima instanţă a considerat că vina exclusivă în producerea conflictului şi a agresiunii suferite de victimă a aparţinut numai inculpaţilor.
Faţă de cele arătate a solicitat, în principal, desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare - a se vedea şi primul motiv de apel formulat, cu referire la schimbarea de încadrare juridică -, sau rejudecarea cauzei şi achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind săvârşită de către el.
În subsidiar a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (2) C. pen. sau art. 44 alin. (3) C. pen., pe considerentul existenţei unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare.
Într-un alt subsidiar a solicitat redozarea pedepsei şi executarea acesteia în condiţii neprivative de libertate, având în vedere circumstanţele sale personale, întrucât din probele administrate cu privire la persoana sa a rezultat că este integrat în societate, respectat la locul de muncă, nu au avut antecedente penale, astfel că o pedeapsă în condiţii de detenţie nu şi-a produs efectul prevăzut de lege, reintegrarea sa în societate neimpunându-se a avea loc ca urmare a aplicării unei astfel de pedepse în condiţii privative de libertate.
Partea civilă P.E. a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, în esenţă, următoarele motive:
În ceea ce priveşte latura penală a cauzei a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi pronunţarea unei pedepse mai severe, raportat la gravitatea faptei comise.
Sub aspectul schimbării de încadrare juridică solicitate, s-a arătat că judecătorul instanţei de fond a interpretat eronat concluziile lucrării de specialitate, arătând că faţă de rezultatul acestor concluzii există un dubiu că, în lipsa afecţiunilor preexistente, s-ar fi produs decesul victimei, or afecţiunea nu are nicio legătură cu consecinţele producerii unui asemenea traumatism, care s-a produs nu numai dintr-o lovitură dată la întâmplare, ci ca urmare a multiplelor leziuni constatate la nivelul capului, care au condus la apariţia hematomului, ruptura unui vas de sânge în mijlocul creierului neavând loc decât în urma unui traumatism major sau mediu, judecătorul instanţei de fond reţinând în mod greşit că vasul de sânge s-a rupt din cauza afecţiunii de care suferea victima.
Ca atare, în condiţiile în care decesul victimei nu s-a datorat afecţiunii de care suferea victima, hotărârea primei instanţe a fost greşită, fiind vorba de infracţiunea de omor calificat, intenţia infracţională, sub acest aspect, deducându-se şi din topografia leziunilor de pe corpul victimei, unele dintre ele, şi anume cele mai multe, vizând zona vitală a craniului, ceea ce conduce la reţinerea infracţiunii de omor calificat, aşa cum s-a arătat, cu toate consecinţele ce rezultă din această schimbare, cum sunt şi cele vizând majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 148/A din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti s-a admis apelul declarat de partea civilă P.E., s-a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 264 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea şi, rejudecând:
S-au înlăturat circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen. pentru inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I. şi B.A.E.
Au fost majorate pedepsele aplicate fiecărui inculpat de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale.
S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I. şi B.A.E. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Curtea a apreciat că susţinerile inculpaţilor M.I.L., M.A.R. şi I.I., care critică sentinţa sub aspectul reindividualizării pedepselor, impunându-se reducerea acestora ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante, având în vedere că nu au antecedente penale, au o vârstă tânără, au acoperit cheltuielile materiale ocazionate de înmormântarea victimei, cât şi pomenile ulterioare - au şi solicitat aplicat prevederilor art. 3201 C. proc. pen. în apel, cerere respinsă de instanţă întrucât nu erau întrunite condiţiile legale -, toate acestea nu pot fi considerate suficiente temeiuri, având în vedere, în principal, rezultatul activităţii infracţionale a acestora, constând în pierderea vieţii unei persoane - faptă de o extremă periculozitate socială, sancţionată aspru de lege -, pentru reducerea pedepsei pe care instanţa a apreciat chiar prea blândă, aşa cum a rezultat din considerentele ulterioare, cu referire mai ales la admiterea recursului declarat de partea civilă care a solicitat majorarea pedepselor.
Pe aceleaşi considerente ale gravităţii faptelor reţinute prin prisma rezultatului produs, constând în moartea victimei, ale acţiunii conjugate ale inculpaţilor în realizarea acestui rezultat, curtea a considerat că nu poate fi reţinută în cauză nici cealaltă critică a apărării, în sensul greşitei orientări a primei instanţe către o modalitate privativă de libertate şi a aplicării prevederilor art. 861 C. pen., vizând suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate fiecărui inculpat, scopul executării pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., în principal, coercitiv, dar şi educativ realizându-se, în opinia curţii, numai în modalitatea la care s-a orientat prima instanţă, şi anume cea a aplicării prevederilor art. 57 C. pen.
De asemenea, nu a fost reţinută nici critica inculpaţilor menţionaţi cu privire la greşita aprecierea a daunelor morale, în sensul că se impune reducerea acestora, având în vedere posibilităţile materiale reduse pe care le au inculpaţii pentru achitarea prejudiciului, deoarece o justă şi integrală dezdăunare a părţii civile, în speţă mama victimei, nu poate fi condiţionată de posibilităţile materiale mai mici de a achita acest prejudiciu pe care le au inculpaţii, cu atât mai mult cu cât prejudiciul la care au fost obligaţi inculpaţii, vizând daunele morale de 100.000 RON, reflectă, în opinia curţii, preţul suferinţei mamei care şi-a pierdut copilul ca urmare a activităţii infracţionale a inculpaţilor ce face obiectul prezentei cauze.
Nici criticile invocate de celălalt inculpat, şi anume B.A.E. nu au fost primite.
Astfel, nu a fost reţinută critica acestuia vizând trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât tribunalul a făcut o schimbare de încadrare juridică prin reţinerea prevederilor art. 75 lit. a) C. pen., omise în actul de sesizare, deoarece, aşa cum a rezultat din considerentele de ansamblu ale încheierii din 23 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, cu ocazia dezbaterilor vizând fondul acestei cauze, o atare situaţie privind schimbarea de încadrare juridică a faptei a fost pusă în discuţie sub toate aspectele, implicit şi sub aspectul invocat de apărare.
În ceea ce priveşte critica vizând nelegalitatea hotărârii, întrucât condamnarea a fost dată pe baza unor mijloace de probă ilegale, iar actele premergătoare nu au fost întocmite conform legii, nici această critică nu a fost reţinută, tribunalul motivând extrem de nuanţat şi amplu - aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate -, că urmărirea penală a fost efectuată în condiţiile legii, instanţa reţinând numai aspectele ce se coroborează cu alte mijloace de probă, cum a fost şi expertiza medico-legală efectuată în cauză, la care s-au adăugat toate celelalte declaraţii luate persoanelor cercetate în calitate de învinuiţi, precum şi alte mijloace de probă la care prima instanţă a făcut trimitere.
Cu privire la susţinerea că instanţa nu a avut în vedere gradul de participare a fiecărui inculpat, inclusiv a apelantului inculpat B.A.E., care a avut numai o atitudine pasivă şi care a încercat să aplaneze conflictul, pornind maşina pentru a pleca, atitudine care nu este sancţionată de lege, curtea nu a primit o atare apărare, constatând că în mod corect prima instanţă a reţinut calitatea de autori a fiecăruia dintre inculpaţi, chiar dacă o anume contribuţie la producerea rezultatului final constând în moartea victimei ar fi mai mică, deoarece toţi coautorii răspund pentru rezultatul praeterintenţionat, în condiţiile în care unii dintre autori pot avea o contribuţie determinantă sau excesivă la producerea acestui rezultat.
O altă critică formulată de apărare, vizând faptul că moartea victimei s-ar fi datorat şi unei căderi a acesteia într-un şanţ, pe drum, nu a fost primită întrucât, din concluziile raportului medical întocmit au rezultat multiple leziuni care sunt urmarea şi lovirii cu corp dur, cum ar fi obiectele contondente, mai exact bâtele folosite de inculpaţi în agresiunea comisă împotriva victimei.
Ca atare, faţă de cele arătate, nu a fost primită critica apărării, în sensul achitării inculpatului B.A.E. în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. -victima a fost lovită de ceilalţi inculpaţi sau a căzut singură, producând-şi leziunile ce au condus la deces -, aşa cum solicită apărarea.
De asemenea, nu a fost reţinută tot cu privire la achitare, de această dată solicitată în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 alin. (2) C. pen. - înlăturarea unui atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa-, sau la art. 44 alin. (3) C. pen. - inculpatul, din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul -, deoarece în speţa dată nu se regăsesc niciuna dintre aceste condiţii prevăzute de lege.
În fine, în ceea ce priveşte o ultimă critică a apărării, de această dată vizând netemeinicia soluţiei pronunţate de prima instanţă, în sensul că se impune reducerea cuantumului pedepsei şi orientarea spre o modalitate neprivativă de libertate, curtea a considerat că nici această ultimă susţinere a apărării nu poate fi reţinută, pe considerentele de esenţă, exprimate mai sus şi cu referire la ceilalţi inculpaţi, că gravitatea unei asemenea fapte într-o acţiune conjugată a inculpaţilor, indiferent de contribuţia mai mare sau mai mică a fiecăruia, constând în producerea decesului unei persoane victimă a infracţiunii, reclamă o sancţiune mai severă chiar decât cea la care s-a orientat prima instanţă şi nicidecum micşorarea acesteia şi orientarea spre o altă modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate.
În legătură cu apelul părţii civile, curtea a constatat, de asemenea, că motivele invocate de aceasta sunt întemeiate numai în parte, sub aspectul majorării pedepsei aplicate inculpaţilor, dar nu şi a schimbării de încadrare juridică a faptelor din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Astfel, curtea a considerat că în mod just prima instanţă, ca de altfel şi parchetul în actul de sesizare, a reţinut că în cauză inculpaţii au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Astfel, pentru existenţa infracţiunii de omor calificat, este necesar a fi reţinută intenţia inculpaţilor de a produce moartea victimei, materializată în formele prevăzute de art. 19 alin. (1) C. pen., şi anume a prevederii rezultatului faptelor, urmărind producerea acestuia prin săvârşirea acestora sau a prevederii rezultatului faptelor pe care, deşi nu-l urmăreşte, îl acceptă ca şi posibilitate de producere.
Or, curtea a considerat că nu poate fi reţinută susţinerea părţii civile că, având în vedere topografia leziunilor de pe corpul victimei, cele mai multe în zona vitală a craniului, care au condus la apariţia rupturii unui vas de sânge, cu consecinţa morţii victimei, inculpaţii au avut intenţia directă sau indirectă de a ucide, conform prevederilor art. 19 alin. (1) C. pen. menţionate mai sus.
În acest sens, curtea a arătat că, aşa cum rezultă din situaţia de fapt, minuţios analizată de prima instanţă şi exprimată şi în considerentele detaliate de mai sus, inculpaţii şi victima nu se cunoşteau, conflictul având loc pe fondul consumului de alcool, aceştia premeditând lovirea victimei, cât şi a vărului acesteia care o însoţea, mergând pe viaduct, oprind maşina şi strigând celor aflaţi în parcarea restaurantului „să se bată”.
Acţiunile de violenţă soldate cu multiple leziuni suferite de victimă, aşa cum a rezultat din raportul de constatare medico legală, au fost săvârşite cu intenţia vădită de a lovi, de a se bate, aceştia neprevăzând un rezultat mai grav al acestei activităţi infracţionale de loviri sau vătămări corporale exercitate cum este moartea acesteia - nici nu ştiau că acesta suferă de o maladie preexistentă cum este aceea de hemofilie tip A -, acest rezultat letal fiind astfel urmarea culpei ce poate fi reţinută în forma prevăzută de art. 19 alin. (2) lit. a) C. pen., în sensul că aceştia nu au acceptat ca un astfel de rezultat să aibă loc, socotind fără temei că el nu se va produce.
Ca atare, culpa fiind grefată pe intenţia iniţială, este realizată praeterintenţia ce defineşte infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, corect reţinută de prima instanţă.
De altfel, rezultatul mai grav al morţii victimei, produs din culpă, poate fi datorat şi patologiei preexistente a victimei, dar tot la fel de adevărat a fost şi faptul că fără existenţa acţiunilor ilicite, constând în activitatea infracţională a celor patru inculpaţi, nu s-ar fi produs acest rezultat letal, moartea victimei nesurvenind pe cale naturală, cum ar fi fost firesc, ca urmare a bolii pe care o avea, ci ea a survenit în mod violent, ca urmare a leziunilor cranio-cerebrale, cât şi a altor leziuni produse atât prin lovire activă directă, săvârşită cu intenţie de către participanţi, cât şi prin cădere activată.
Aşa fiind, încadrare juridică corectă a fost cea stabilită de prima instanţă, reţinută de altfel şi de parchet în actul de sesizare, parchet care nici nu a declarat apel în cauză.
Reţinând o atare calificare juridică, corect stabilită de prima instanţă, curtea a constatat totuşi că apelul părţii civile urmează a fi admis, sub cel de al doilea aspect, şi anume al majorării pedepsei aplicate inculpaţilor, de câte 3 ani închisoare, în condiţii privative de libertate, o pedeapsă ce nu corespunde suficient, în opinia curţii, criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ceea ce impune şi înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., reţinute în mod netemeinic de către prima instanţă.
Ca atare, având în vedere aceste criterii prevăzute de art. 72 C. pen., ce vizează, printre altele, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, dar şi gradul de pericol social al faptelor săvârşite, curtea a constatat, pentru o justă individualizare a pedepsei care să corespundă exigenţelor unor asemenea criterii, cu atât mai mult cu cât în cauză rezultatul activităţii infracţionale este moartea victimei, că se impune majorarea pedepsei aplicate de prima instanţă, desigur cu păstrarea modalităţii de executare a acesteia în condiţiile art. 57 C. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 148/A din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, în termen legal au declarat recurs partea civilă P.E. şi inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I. şi B.A.E.
Partea civilă P.E. a criticat hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greşita încadrare juridică a faptei inculpaţilor, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., fiind săvârşite în public.
Partea civilă, în motivele de recurs, arată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt însă au interpretat eronat concluziile raportului de expertiză medico-legală, hemofilia de tip A de care suferea victima neputând influenţa în nici un fel prognosticul vital, care este mai mult decât rezervat chiar şi în cazul unui pacient cu o astfel de afecţiune.
- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor în raport cu gravitatea faptei comise.
Astfel, instanţa de apel nu a avut în vedere numărul agresorilor, faptul că aceştia şi-au premeditat fapta, numărul şi intensitatea loviturilor primite, atitudinea acestora după săvârşirea faptei, inculpaţii manifestând un comportament de ascundere a adevărului şi denaturare a faptelor.
- sub aspectul laturii civile, partea civilă solicită admiterea acţiunii civile aşa cum a fost formulată, respectiv obligarea inculpaţilor la plata sumei de 150.000 RON daune morale.
Inculpaţii M.I.L. şi I.I. au criticat decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor pe care le consideră prea aspre în raport cu fapta comisă şi circumstanţele în care au săvârşit fapta, solicitând casarea deciziei penale atacate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor, cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., privind suspendarea executării sub supraveghere a executării acestora.
Inculpatul M.A.R. a criticat hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie sub mai multe aspecte:
- greşita încadrare juridică a faptei în dispoziţiile art. 183 C. pen., aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen., întrucât din probele administrate nu rezultă cu certitudine acţiunea fiecărui participant, între inculpaţi, pe de o parte şi victimă şi martorul P.G., pe de altă parte, existând un schimb de replici şi îmbrânceli, inculpaţii fiind la rândul lor loviţi.
- instanţele au comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.
Astfel, instanţele au reţinut o altă situaţie de fapt, respectiv că cei patru inculpaţi s-au hotărât să agreseze victima şi pe martorul P.G., pregătindu-se prin confecţionarea de corpuri contondente, aplicând numeroase lovituri celor doi.
În realitate, victima şi martorul P.G. au părăsit locaţia în care se aflau, având asupra lor un scaun şi o bâtă, au ieşit înaintea maşinii inculpaţilor care au fost nevoiţi astfel să oprească pentru a le cere explicaţii, ulterior având loc între aceştia un schimb de replici şi îmbrânceli, toate aceste aspecte rezultând din declaraţiile martorilor direcţi P.G. şi M.A.M.
- omisiunea reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. a) C. pen. sau, în subsidiar, a celei prev. de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că victima şi vărul său - martorul P.G. - au fost cei care s-au înarmat şi i-au atacat pe inculpaţi, aceştia doar apărându-se cu crengile aflate pe jos.
- greşita individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., având în vedere circumstanţele în care inculpatul a comis fapta, faptul că acesta este tânăr nu are antecedente penale, are un loc de muncă şi a recunoscut fapta de lovire.
Faţă de motivele de recurs invocate, inculpatul M.A.R. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare, iar în subsidiar reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. a) C. pen. sau art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepsei, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen.
Inculpatul B.A.E. a criticat hotărârile recurate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracţiunea prev. de art. 183 C. pen., solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Inculpatul a solicitat excluderea declaraţiilor date în faza actelor premergătoare de către inculpaţii M.A.R., M.I.L., I.I. şi martora M.A.M., aceste probe fiind administrate cu încălcarea principiilor loialităţii şi legalităţii, în speţă, neexistând un proces-verbal care să valorizeze şi să sintetizeze toate înscrisurile efectuate cu titlu de act premergător conform dispoziţiilor art. 224 alin. (3) C. proc. pen.
În mod greşit, instanţele au reţinut că inculpaţii au iniţiat conflictul, în realitate victima şi martorul P.G. s-au înarmat şi s-au deplasat la locul unde s-a produs altercaţia.
De asemenea, referitor la modalitatea de producere a hematomului intraparenchimatos temporal stâng care a cauzat decesul victimei există o discrepanţă evidentă între opinia experţilor medico-legali îmbrăţişată de către instanţe şi opinia expertului extrajudiciar.
Astfel, potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală, mecanismul de producere a leziunii tanatogeneratoare a fost lovirea activă cu corp dur, iar mecanismul de producere prin lovire şi cădere de plan dur pare reprobabil, nefiind însă exclusă, iar în expertiza extrajudiciară se arată că mecanismul de producere a constat fie într-o lovire de un plan dur, fie prin lovire cu un corp de suprafaţă mare.
În susţinerea cererii sale de achitare, inculpatul B.A.E. arată că nu poate fi coautor la o infracţiune praeterintenţionată, în condiţiile în care nici măcar nu a observat când victima a fost lovită, având în vedere condiţiile de noapte şi timpul foarte scurt în care s-a petrecut incidentul.
În subsidiar, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpatul a criticat decizia recurată, întrucât instanţa de apel nu a luat act de faptul că inculpaţii au depus la dosar dovezile de consemnare la dispoziţia părţii civile a sumei solicitate.
În al doilea subsidiar, inculpatul a criticat hotărârea atacată sub aspectul individualizării pedepsei, arătând că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante şi, în raport de modalitatea concretă în care a comis faptele, reducerea pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Recurenţii şi-au întemeiat recursurile pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14, 17, 172 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor administrate atât la urmărirea penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţele au reţinut corect în sarcina inculpaţilor comiterea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen.
Inculpaţii M.A.R. şi B.A.E. au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., or Înalta Curte constată că acest caz de casare nu este incident în speţă.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, hotărârile sunt supuse casării, când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este necesar ca starea de fapt reţinută prin hotărârea atacată să fie contrară actelor şi probelor dosarului, respectiv să existe o contradicţie vădită, esenţială între ceea ce rezultă din actele dosarului şi ceea ce reţine instanţa.
Pentru a constitui caz de casare, această eroare trebuie să fi influenţat hotărâtor asupra soluţiei cauzei, respectiv să conducă la adoptarea unei soluţii de condamnare în loc de achitare sau invers.
În speţă, nu suntem în prezenţa unei erori grave de fapt care să conducă la adoptarea unei soluţii greşite de condamnare.
Dimpotrivă, din analiza probelor administrate rezultă că inculpaţii au comis fapta pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi.
În fapt, în noaptea de 11/12 septembrie 2008, inculpaţii au aplicat victimei P.D.M. mai multe lovituri cu obiecte contondente, provocându-i acesteia leziuni, care pe fondul afecţiunii de care suferea victima, respectiv hemofilie severă tip A, au condus la decesul acesteia.
Săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi rezultă din declaraţiile martorilor P.G., N.C., M.E. şi T.V.E. ce se coroborează cu rapoartele de expertiză medico-legală efectuate în cauză, cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi parţial cu declaraţiile inculpaţilor şi ale martorei M.A.M.
Situaţia de fapt a fost expusă pe larg de către prima instanţă, în considerentele hotărârii analizându-se probele pe baza cărora a fost stabilită această situaţie de fapt, inclusiv declaraţiile inculpaţilor date în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, precum şi declaraţia inculpatului M.I.L., consemnată în Procesul-verbal din data de 19 septembrie 2008, conform dispoziţiilor art. 224 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, relevante sunt şi concluziile expertizelor medico - legale efectuate în cauză.
Potrivit Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1499/2008 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale cu contuzie cerebrală subcorticală şi difuză, hematom subdural juxtacortical temporal stâng cu efracţie ventriculară şi hemoragie secundară de trunchi cerebral, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu minimă disjuncţie coronară fronto-parietală dreapta, infiltrat hemoragic supraiacent al scalpului, echimoză fronto-parietală înaltă în apropierea vertexului şi excoriaţie zigomatică dreapta la o persoană cu hemofilie tip A (BA nr. 87193/2008).
La examenul necropsic s-au mai constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur (hematom umăr drept şi margine superioara muşchi trapez, excoriaţii şi echimoze antebraţ drept faţă dorsală) şi lovire de corp/plan dur (echimoză braţ stâng, excoriaţii ambele coate, echimoza genunchi drept) în acelaşi context tanatogenerator cu leziunile cranio-cerebrale şi faciale.
S-a menţionat că leziunile cranio-cerebrale, faciale şi din regiunea umărului drept au putut fi produse prin lovire cu un obiect contondent, iar leziunile cutanate ale antebraţului drept pot fi leziuni de autoapărare.
Între leziunile traumatice şi deces există o legătură de cauzalitate directă condiţionată de patologia preexistentă a victimei (Hemofilie severă tip A). Această afecţiune a avut repercusiuni în extinderea şi intensitatea leziunilor hemoragice, precum şi asupra atitudinii terapeutice neurochirurgicale.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a efectuat o nouă expertiză medico - legale ce concluzionează în sensul că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale cu contuzie cerebrală subcorticală şi ventriculului cerebral lateral stâng, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu infiltrat hemoragic al scalpului, minima disjuncţie coronară fronto-parietală dreapta, echimoza fronto parietală înaltă în apropierea vertexului, echimoză şi excoriaţii zigomatic drept survenit la o persoană cu hemofilie tip „A”.
Între leziunile traumatice apte să producă decesul şi obiectivate prin hematomul intraparenchimatos juxtacortical temporal stâng cu efracţie (ruptură) şi inundaţie sanguină ventriculară condiţionată de patologia preexistentă a victimei - Hemofilie severă tip A - care a putut extinde hemoragia cerebrală traumatică prin creşterea timpului de coagulare a sângelui specific acestei afecţiuni prin absenţa genetică a factorului fiziologic de coagulare VIII.
Leziunile traumatice tanatogeneratoare au fost cele cerebrale.
Leziunea fronto-parietală înalt drept - echimoză violacee de 5/1,5 cm situată la 15 cm superior de arcada sprâncenoasă dreapta raportat la topografie are ca mecanism de producere lovirea activă cu corp dur mecanismul de producere prin cădere şi lovire de plan dur este improbabil.
În cazul traumatismelor cranio-cerebrale şi mai ales a celor cu hematom intraparenchimatos cu efracţie (ruptură) şi inundaţie sanguină ventriculară, prognosticul vital este mai mult decât rezervat cu o evoluţie imprevizibilă chiar şi în absenţa unei patologii preexistente de tipul hemofiliei „A”.
Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A5/7452/10 din 18 ianuarie 2011 efectuat de I.N.M.L. a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control la data de 26 ianuarie 2011.
Potrivit raportului de nouă expertiză medico - legală este improbabilă producerea leziunii fronto-parietale înalt drept - echimoză violacee de 5/1,5 cm situată la 15 cm superior de arcada sprâncenoasă dreapta - prin cădere şi lovire de plan dur, concluziile raportului de nouă expertiză - medico-legală sub aspectul mecanismului de producere a leziunii coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză şi din care rezultă că aceasta s-a produs prin lovire activă cu corp dur.
Instanţele au realizat o corectă încadrare juridică a faptei în dispoziţiile art. 183 C. pen., nefiind în prezenţa infracţiunii de omor calificat, aşa cum susţine partea civilă.
Din modalitatea în care s-au derulat faptele nu rezultă că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă sau indirectă de a ucide victima.
Aceştia au intenţionat să aplice lovituri victimei şi martorului P.G., urmarea mai gravă, respectiv moartea victimei, producându-se din culpă, în condiţiile în care victima suferea de hemofilie severă tip A.
Raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în cursul cercetării judecătoreşti a concluzionat că în cazul traumatismelor cranio-cerebrale cu hematom intraparenchimatos cu efracţie şi inundaţie sanguină ventriculară, prognosticul vital este mai mult decât rezervat cu o evoluţie imprevizibilă chiar şi în absenţa unei patologii preexistente de tipul hemofiliei „A”.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, din examinarea raportului de nouă expertiză medico-legală nu rezultă cu certitudine că, în absenţa hemofiliei severe de tip A, s-ar fi produs decesul victimei ca urmare a leziunilor produse prin lovirea acesteia de către inculpaţi.
În condiţiile în care inculpaţii nu cunoşteau afecţiunea victimei şi având în vedere şi concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nu se poate reţine, sub aspectul laturii subiective, intenţia directă sau indirectă de a ucide victima.
Inculpaţii sunt coautori la infracţiunea prev. de art. 183 C. pen., acţiunile acestora fiind concordante, aflate într-o unitate indivizibilă, inculpaţii aplicând lovituri victimei, dar şi martorului P.G., actele de agresiune ale acestora anihilând puterea de apărare a victimei şi împiedicând practic pe martor să intervină în ajutorul acesteia, fiind fără relevanţă care dintre inculpaţi au aplicat loviturile care au condus la decesul victimei.
Inculpaţii au intenţionat doar să lovească victima, rezultatul mai grav, respectiv moartea acesteia, producându-se din culpă, pe fondul afecţiunii preexistente, despre care inculpaţii nu aveau cunoştinţă.
Inculpatul M.A.R. a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. a) C. pen. sau a celei prev. de art. 73 lit. b) C. pen., or din modalitatea în care s-au desfăşurat faptele nu rezultă incidenţa niciuneia dintre aceste circumstanţe.
Astfel, inculpaţii au fost cei care au iniţiat conflictul, oprind maşina pe pod după care s-au manifestat violent la adresa celor aflaţi în local, invitându-i să se bată şi pregătindu-şi bâte în acest scop.
De asemenea, nu se poate reţine că au fost agresaţi de către victimă, aceasta plecând din zona barului neînarmată, iar martorul P.G. avea asupra sa un scaun de plastic pentru a se apăra de pietrele aruncate de inculpaţi după cum reiese din declaraţiile martorilor N.C.S., M.E. şi P.G.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica formulată de inculpatul M.A.R. privind încadrarea juridică a faptei, nefiind în prezenţa infracţiunii de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen.
Infracţiunea de încăierare se realizează sub aspectul laturii obiective prin acţiunea de participare la o încăierare între mai multe persoane.
Acţiunea de participare trebuie să se refere la o încăierare între mai multe persoane, respectiv să existe tabere sau grupuri adverse, încleştate în luptă, în aşa fel încât acţiunile participanţilor se împletesc între ele şi sunt greu de delimitat.
În speţă, din probele administrate rezultă că inculpaţii au oprit maşina pe pod, iar apoi i-au provocat pe cei aflaţi jos la local să urce şi să se bată cu ei, pregătindu-se în acest sens prin confecţionarea unor bâte din arin şi mutând maşina de la locul conflictului pentru a nu avariată.
Inculpaţii au susţinut că au fost loviţi, la rândul lor, de martorul P.G. şi de victimă, or aceştia nu au făcut dovada cu acte medico-legale că au suferit leziuni ca urmare a eventualelor lovituri primite de la victimă şi martorul P.G.
Pe de altă parte, martorul P.G. a relatat că, în momentul în care au ajuns în apropierea maşinii parcată în locul unde se aflau inculpaţii, au fost loviţi din spate cu corpuri în formă alungită, probabil bâte. Cei patru inculpaţi i-au atacat concomitent şi i-au lovit de mai multe ori până ce i-au doborât după care s-au urcat în maşină şi au plecat.
Din modalitatea în care s-a derulat conflictul rezultă că faptele inculpaţilor nu pot fi încadrate în dispoziţii art. 322 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen.
Pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârşirii acesteia, datele care circumstanţiază persoana inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, s-au prezentat în faţa organelor judiciare şi nu au recunoscut comiterea faptei.
De asemenea, inculpaţii sunt caracterizaţi ca având o bună comportare în familie şi societate, iar inculpatul B.A.E. este încadrat în muncă şi are în întreţinere un copil minor.
Având în vedere gravitatea faptei comise nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care inculpaţilor le-au fost reţinute şi dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că mama victimei numita P.E. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 RON despăgubiri materiale şi 150.000 RON daune morale, solicitând, totodată şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 800 RON, reprezentând contravaloarea deplasărilor la spitale şi organele judiciare.
Prin hotărârea instanţei de fond, inculpaţii au fost obligaţi la 10.000 RON despăgubiri materiale, 100.000 RON daune morale şi 950 RON cheltuieli judiciare către partea civilă P.E.
Cuantumul daunelor morale la care au fost obligaţi inculpaţii către partea civilă nu poate fi însă cenzurat de instanţa de recurs prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., fiind rezultatul aprecierii instanţelor în raport de prejudiciul moral cauzat părţii civile şi de necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului moral şi material potrivit art. 998 - 999 C. civ.
În ceea ce priveşte critica inculpatului B.A.E. în sensul că instanţa de apel nu a luat act de faptul că inculpaţii au pus la dispoziţia părţii civile sumele solicitate, Înalta Cute o apreciază neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, nu există dovada că respectivele sume au ajuns în posesia părţii civile, iar pe de altă parte, aceste aspecte ţin de executarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă P.E. şi de inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I. şi B.A.E. împotriva Deciziei penale nr. 148/A din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă P.E. şi de inculpaţii M.I.L., M.A.R., I.I. şi B.A.E. împotriva Deciziei penale nr. 148/A din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi M.I.L. şi I.I. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi M.A.R. şi B.A.E. la plata sumei de câte 375 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2905/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2724/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
