ICCJ. Decizia nr. 2905/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2905/2013
Dosar nr. 43255/3/2012
Şedinţa publică din 27 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 52 din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat B.M., cu privire la Sentinţa penală nr. 327 din 10 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală. Petentul a fost obligat, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Adresa nr. 3802/III-6/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a fost înaintată Tribunalului Bucureşti, secţia I penală cererea de revizuire formulată de petentul B.M. cu privire la Sentinţa penală nr. 327/F din 10 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În motivarea cererii de revizuire, petentul B.M. a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care s-a dispus condamnarea sa, invocând în acest sens faptul că în cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea colaboratorului M.M. acesta precizând că nu petentul a fost cel de la care a cumpărat droguri, cum s-a reţinut în rechizitoriu. A mai învederat petentul că martorul colaborator M.M. şi martorul J.I. au indus în eroare instanţa de judecată şi că prin ascunderea datelor martorului colaborator s-a ajuns la condamnarea sa eronată.
Prin Referatul nr. 3802/III-6/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciindu-se că motivele invocate nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
În cauză s-a procedat la ataşarea Dosarului nr. 75771/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că, prin Sentinţa penală nr. 327 din 10 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2643 din 4 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus condamnarea revizuentului B.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., şi cu aplicarea art. 74 - 76 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina revizuentului faptul că, în cursul anului 2009, a deţinut heroină, împrejurări în care, la data de 29 iulie 2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod „M.M." cantitatea de 0,74 grame heroină pentru suma de 395 RON.
Constatând că nu s-au adus dovezi în susţinerea cazului de revizuire invocat şi că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., în baza art. 403 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea ca inadmisibilă, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 66/A din 5 martie 2013, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent B.M. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. 43255/3/2012, reţinând că prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, fie prin prelungirea probaţiunii administrate în faţa instanţelor de fond, fie printr-o reapreciere a probelor deja administrate, în baza art. 403 C. proc. pen., nefiind incident niciunul dintre cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., astfel că în mod temeinic, instanţa de fond a constatat că cererea este inadmisibilă.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs revizuentul B.M., susţinând că nu este vinovat de săvârşirea faptei, fiind condamnat fără probe, existând la dosar dovezi certe în acest sens, respectiv declaraţia martorului M.M. care a fost în eroare în identificarea persoanei sale ca fiind autorul faptei.
De asemenea a mai precizat că pe data de 30 mai 2012 a dat ultima declaraţie la ofiţeri BCCO, ocazie cu care a aflat ca M.M. l-a denunţat, însă acesta nu figura ca intermediar în baza de date, iar dovada se află la dosarul în care M. a fost arestat în urma unui flagrant.
Examinând recursul declarat de revizuentul B.M., prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Decizia recurată a fost pronunţată la data de 5 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există şi o limitare, prevăzută de art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul nu a depus motive de recurs în scris, recursul fiind motivat cu prilejul dezbaterilor de către apărătorul din oficiu al revizuentului.
În raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că prima critică formulată de către revizuent, privind neparticiparea sa la comiterea faptei pentru care a fost condamnat, nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Cea de-a doua critică referitoare la împrejurarea că, în mod greşit, instanţele nu au reţinut incidenţa cazurilor de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. ar fi putut fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. dacă ar fi fost invocat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de recurs, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, Curtea a constatat că recurentul revizuent nu a respectat obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., de a depune motivele de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu poate examina critica recurentului prin prisma acestui caz de casare, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 5 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3171/2013. Penal. Infracţiunea de spălare de... | ICCJ. Decizia nr. 2872/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
