ICCJ. Decizia nr. 2884/2013. Penal. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2884/2013
Dosar nr. 495/35/2012
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă
Examinând actele şi lucrările dosarului cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23/PI din 27 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis cererea formulată de părţile civile P.F.M. şi P.F. şi s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatei D.E. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin sentinţa penală nr. 63/PI/2010 a Curţii de Apel Oradea definitivă prin decizia penală nr. 1746/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată condamnatei T.T.S., ca urmarea a contopirii pedepselor de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., stabilite prin sentinţa penală nr. 63/PI/2010 a Curţii de Apel Oradea definitivă prin decizia penală nr. 1746/2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie şi a dispus executarea lor în regim de detenţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că prin sentinţa penală nr. 63/P din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea definitivă prin decizia penală nr. 1746 din 29 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatei T.T.S. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi a inculpatei D.E. la o pedeapsă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că inculpatele T.T.S., D.E. şi M.M. şi inculpatul F.F.M. au fost obligaţi în solidar în favoarea părţilor civile P.F. şi P.F.M. la plata sumei de 17.800 euro şi a dobânzilor aferente de la data săvârşirii faptei şi până la data plăţii efective, 1.529, 5 RON şi 3.000 RON, iar în favoarea părţilor civile T.A. şi T.M. la plata sumei de 3.000 RON. S-a mai constatat că inculpatele T.T.S. şi D.E. au fost obligate să plătească câte 250 RON fiecăreia dintre părţile civile T.A. şi T.M. câte 750 RON reprezentând cheltuieli judiciare în primă instanţă.
De asemenea, s-a constatat că prin decizia penală nr. 1746 din 29 aprilie 2011, fiecare din cele două inculpate a fost obligată să plătească câte 500 RON în favoarea fiecăreia dintre cele patru părţi civile cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit susţinerilor părţilor civile coroborate cu înscrisul intitulat adeverinţă eliberat de executorul judecătoresc B.I., din aceste sume, până la data formulării cererii, a fost achitată suma de 17.800 euro de către inculpata M.M., iar inculpata T.T.S. a achitat suma de 2.125 RON.
Instanţa de fond a menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 864 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 84 C. pen. în situaţia în care dacă până la expirarea termenului de încercare, condamnatul nu îndeplineşte obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării, afară de cazul când se dovedeşte că acesta nu a avut posibilitatea de a îndeplini acele obligaţii.
În considerarea acestor dispoziţii legale, instanţa de fond a reţinut că deşi sumele rămase neachitate nu sunt mari, iar de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până în prezent a trecut un interval de aproape doi ani, cele două inculpate nu au făcut nici un demers pentru a le achita, cu toate că împotriva lor a fost iniţiată şi o procedură de executare silită, cu excepţia aceRON plăţi de 2.125 RON efectuată de inculpata condamnată T.T.S. se impune revocarea executării pedepselor sub supraveghere aplicate condamnaţilor.
De asemenea s-a arătat că nu se poate reţine în cauză existenţa unei imposibilităţi de executare a obligaţiilor civile.
În ceea ce o priveşte pe inculpata condamnată D.E., s-a reţinut că potrivit înscrisurilor eliberate de Administraţia Finanţelor Publice Oradea aceasta nu a realizat venituri impozabile în perioada 2009 -2012, dar beneficiază de pensie pentru limită de vârstă pentru persoane cu handicap.
În ceea ce o priveşte pe inculpata condamnată T.T.S., potrivit înscrisului eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor aceasta nu figurează cu venituri impozabile pentru anii 2011 şi 2012, dar apare înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului ca titular de întreprindere individuală.
Anchetele sociale efectuate în cauză nu evidenţiază vreun element care să ducă la concluzia existenţei unei imposibilităţi obiective de plată a vreuneia din cele două inculpate condamnate.
În consecinţă, s-a considerat că nerealizarea vreunei venit de către inculpata condamnată T.T.S. nu are relevanţă în cauză, atâta timp cât aceasta este aptă de muncă (nu există nici o probă care să dovedească contrariul) şi deţine o întreprindere individuală care i-ar permite realizarea veniturilor.
În ceea ce o priveşte pe inculpata condamnată D.E. s-a reţinut că aceasta a depus înscrisuri care atestă o stare de boală, dar aceasta beneficiază de pensie, prin urmare are venituri, chiar dacă mici.
Prin urmare, în lipsa unor plăţi mici, parţiale, periodice şi corespunzătoare situaţiei economice a celor două condamnate, nu se poate reţine buna lor credinţă.
Referitor la susţinerea inculpatelor condamnate că cererea formulată de părţile civile este prematur introdusă instanţa de fond a apreciat că aceasta este nefondată.
Dispoziţiile legale în materie prevăd doar ca cererea de revocare a suspendării ca urmare a neexecutării obligaţiilor civile să fie introdusă în termenul de încercare, condiţie respectată de părţile civile. De la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până în prezent a trecut un interval de aproape doi ani. Chiar dacă până la expirarea termenului de încercare mai sunt încă trei ani, este relevantă poziţia adoptată de cele două care consideră că firesc ar fi ca sumele să fie achitate în totalitate de inculpata M.M. pentru că aceasta a beneficiat de bani, deşi prin hotărâre au fost obligate în solidar la plata despăgubirilor civile, poziţie care dovedeşte că nu au intenţia de a se conforma benevol celor dispuse de instanţă.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei condamnate D.E. că plăteşte lunar ca urmare a înfiinţării unei popriri suma de 200 RON, instanţa a reţinut că aceasta nu este dovedită, întrucât există la dosarul cauzei o înştiinţare de poprire, dar aceasta nu are legătură cu cauza, suma de 2.500 RON reprezentând o obligaţie fiscală în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs condamnatele T.T.S. şi D.E. formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:
Recurenta T.T.S. a învederat, în esenţă, admiterea recursului, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., casarea sentinţei penale nr. 23 din 27 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi, urmare a rejudecării cauzei şi reaprecierii probaţiunii administrate şi înscrisurilor anexate prezentului recurs, să respingeţi cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sun supraveghere ca neîntemeiată, împrejurarea că după pronunţarea sentinţei penale atacate, la data de 1 martie 2013 împreună cu coinculpata D.E., a achitat în totalitate despăgubirile civile la plata cărora au fost obligate în favoarea părţilor civile P.F.M., P.F., T.M. şi T.A. aşa cum rezultă din documentele justificative (chitanţe) depuse la dosarul cauzei.
A mai învederat că prin declaraţia autentificată la B.N.P. O.L.D. la data de 1 martie 2013, părţile civile au arătat că renunţă la orice altă pretenţie financiară, întrucât acestea şi-au recuperat în totalitate despăgubirile civile acordate prin hotărârea de condamnare.
Recurenta D.E. a învederat faptul că a achitat integral contravaloarea despăgubirilor civile la care a fost obligată prin sentinţa penală nr. 63/PI/2010 a Curţii de Apel Oradea rămasă definitivă condiţii în care nu mai există nici un temei pentru menținerea dispoziţiei de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei dispusă prin hotărârea penală atacată.
Recurentele au solicitat, în temeiul disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursurilor, casarea sentinţei penale nr. 23/PI din 27 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 495/35/2012 şi rejudecând să se respingă cererea formulată de intimaţii părţi civile P.F.M., P.F., T.M. şi T.A.
Recursul este fondat.
Analizând cauza sub toate aspectele, în conformitate cu disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., în raport şi de criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea penală atacată este netemeinică pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la instanţă la data de 13 noiembrie 2012, părţile civile P.F.M., P.F., T.M. şi T.A. au solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatelor T.T.S. şi D.E. prin sentinţa penală nr. 63/PI/2010 a Curţii de Apel Oradea.
În motivarea cererii, părţile civile au arătat că prin sentinţa penală menţionată, inculpatele T.T.S., D.E. şi M.M. au fost obligate să le plătească anumite sume cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare, că în perioada 25 ianuarie 2012 – 08 septembrie 2012, inculpata M.M. le-a achitat suma de 17.800 euro, sumă ce reprezintă aproximativ 65% din totalul obligaţiilor civile, iar celelalte două inculpate nu au achitat nimic, deşi împotriva lor a fost pornită procedura de executare silită.
Evaluând materialul probator invocat în susţinerea cererii formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu se justifică aplicarea disp. art. 864 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 84 C. pen. determinat de următoarele aspecte:
Potrivit dispoziţiilor art. 864 alin. (1) C. pen. rap. la art. 84 C. pen. „dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii”.
Din analiza textului de lege menţionat, rezultă că neexecutarea obligaţiilor civile de către condamnat duce în mod automat la revocarea suspendării executării pedepsei, cu excepţia situaţiei în care acesta dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii. Această imposibilitate însă trebuie să fie de natură obiectivă şi nu datorată culpei condamnatului.
Este de observat faptul că dispoziţiile legale invocate prevăd că cererea de revocare a suspendării, ca urmare a neexecutării obligaţiilor civile, poate fi introdusă până la expirarea termenului de încercare.
În speţă, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data înregistrării cererii petenţilor părţi civile a trecut un interval de timp de aproximativ 1 an şi jumătate deşi până la expirarea termenului de încercare mai sunt aproximativ 3,6 ani.
Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond (implicit considerentele acesteia) este criticabilă sub aspectul interpretării şi aprecierii susţinerilor şi argumentelor formulate de recurenţii – intimaţi şi a dovezilor propuse de aceştia.
Argumentele reţinute în considerentele hotărârii atacate referitoare la sumele mici pe care recurenţii le mai au de achitat în condiţiile în care s-a dovedit faptul că aceştia realizează venituri şi că nu se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-şi îndeplini obligaţiile civile, nu sunt suficiente pentru a concluziona în sensul cerut de dispoziţiile art. 84 C. pen.
Din analiza actelor dosarului rezultă că după pronunţarea sentinţei penale recurate, la data de 1 martie 2013, recurentele au achitat cuantumul despăgubirilor la plata cărora au fost obligate în favoarea părţilor civile P.F.M., Puris Florin, T.M. şi T.A., astfel cum rezultă din chitanţele din 1 martie 2013.
Mai mult, prin declaraţia autentificată la B.N.P. O.L.D., la data de 1 martie 2013, intimatele părţi civile au arătat că renunţă la orice altă pretenţie financiară faţă de recurenta T.T.S. şi că sunt de acord cu ridicarea sechestrului asigurător din C.F. O.
Este de remarcat faptul că din totalul despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa penală nr. 63/PI/2010 a Curţii de Apel Oradea, până la data pronunţării sentinţei penale nr. 23 din 27 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea din acest dosar, era achitată suma de 17.800 euro + 2.125 RON, conform adeverinţei eliberată de executorul judecătoresc B.I. la care apelaseră T.A. şi T.M., P.F. şi P.F.M., părţi în sentinţa penală nr. 63/PI/2010.
Mai este de observat că ulterior, la data de 01 martie 2013, au fost achitate de către debitoare şi următoarele sume: 3.250 euro şi 2.250 RON, prin chitanţele din 01 martie 2013 şi din 01 martie 2013, eliberate de acelaşi executor judecătoresc B.I.
Intimata T.T.S. a achitat şi ea, aceleaşi sume, aspect care rezultă din procesul verbal din 01 martie 2013 întocmit de executorul judecătoresc.
Astfel, se constată că în urma acestor plăţi, au fost achitate în totalitate atât despăgubirile civile, cât şi cheltuielile de judecată, stabilite prin sentinţa penală nr. 63/PI/2010 a Curţii de Apel Oradea în favoarea părţilor civile T.A. şi Măria, P.F. şi F.M.
Din declaraţia autentificată din 01 martie 2013 de B.N.P. O.L.D., rezultă că petenţii din acest dosar, numiţii T.A. şi T.M., P.F. şi P.F.M., au declarat că nu mai au nicio pretenţie financiară decurgând din Dosarul nr. 1028/35/2007 al Curţii de Apel Oradea în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 63/PI/2010 şi că sunt de acord cu ridicarea sechestrelor asigurătorii instituite în C.F. S. Adeverinţa din 08 aprilie 2013 din Dosarul execuţional nr. 354/2011, eliberată de executorul judecătoresc B.I. atestă în cuprinsul său faptul că s-au achitat integral datoriile faţă de P.F. şi P.F.M., T.A. şi T.M., conform sentinţei nr. 63/2010 a Curţii de Apel Oradea.
În contextul celor reţinute, Înalta Curte apreciază că recurenţii au depus diligenţe pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată dispuse prin sentinţa penală nr. 63/PI/2010 a Curţii de Apel Oradea până la data de pronunţării hotărârii atacate fiind achitate sumele sus-menţionate.
Aşa fiind, nu se poate reţine că recurenţii au fost de rea credinţă ori s-au aflat într-o imposibilitate obiectivă de a achita sumele datorate, ci mai degrabă, reprezentarea pe care aceştia au avut-o în raport de declaraţiile notariale prin care intimaţii au renunţat la orice pretenţii financiare, a fost acea că nu mai datorează nicio sumă de bani în considerarea titlului executoriu menţionat.
Raportat la considerentele expuse se apreciază că nu mai există niciun temei pentru menţinerea dispoziţiei de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei dispusă prin sentinţa recurată.
Aşa fiind, văzând disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursurile declarate de inculpatele T.T.S. şi D.E. împotriva sentinţei penale nr. 23/PI/2013 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casa sentinţa penală atacată şi rejudecând a respinge cererea formulată de părţile civile P.F.M., P.F., T.M. şi T.A. privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepselor aplicate condamnatelor T.T.S. şi D.E., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de inculpatele T.T.S. şi D.E. împotriva sentinţei penale nr. 23/PI/2013 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Respinge cererea formulată de părţile civile P.F.M., P.F., T.M. şi T.A. privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepselor aplicate condamnatelor T.T.S. şi D.E.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentele inculpate T.T.S. şi D.E., în sumă de câte 200 RON, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2862/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | CSJ. Decizia nr. 2963/2013. Penal → |
|---|
