ICCJ. Decizia nr. 2903/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2903/2013
Dosar nr. 4913/108/2012
Şedinţa publică din 27 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 409 din 22 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4913/108/2012 al Tribunalului Arad, a fost admisă în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. plângerea formulată de petenta D.G.F.P. a judeţului Arad – A.I.F., în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. împotriva ordonanţei procurorului din 24 mai 2012 dată în Dosarul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi rezoluţiei prim procurorului adjunct din 26 iunie 2012 dată în Dosarul nr. 363/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pe care le-a desfiinţat şi în consecinţă:
A fost pusă în mişcarea acţiunea penală faţă de inculpatul S.C., domiciliat în localitatea Prădăiş corn. Huruieşti jud. Bacău, fără forme legale în localitatea Nădlac, jud. Arad, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 şi s-a reţinut cauza spre judecare în primă instanţă, sub aspectul acestor infracţiuni.
Au fost menţinute soluţiile procurorului cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că: prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 12 iulie 2012 petenta D.G.F.P. Arad - A.I.F., în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F., a formulat plângere împotriva Ordonanţei procurorului din 24 mai 2012 dată în Dosarul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi rezoluţiei prim procurorului adjunct din 26 iunie 2012 dată în Dosarul nr. 363/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea soluţiilor şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de numitul S.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 şi art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi f) din Legea nr. 241/2005.
În motivarea plângerii, s-a arătat că societatea a făcut obiectul unei inspecţii fiscale în perioada 22 mai 2008-16 iunie 2008, ocazie cu care la sediul declarat al acesteia din localitatea Nădlac, jud. Arad, nu a fost identificată nici o persoană care să reprezinte societatea, astfel că organele fiscale au trimis învinuitului S.C., 3 invitaţii, atât pe adresa de domiciliu a acestuia cât şi pe adresa sediului societăţii, invitaţii care au fost returnate, fără a fi confirmată primirea acestora, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Invitaţiile trimise pe adresa de domiciliu au fost confirmate de primire de tatăl susnumitului, dar nici acesta, nici altă persoană nu s-au prezentat la organul fiscal cu actele solicitate, fapt ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005. Totodată, s-a susţinut că inspecţia fiscală s-a desfăşurat în baza formularelor de schimb de informaţii S.C.A.C. 2004, constatându-se că societatea a înregistrat achiziţii intracomunitare nedeclarate de societate la organele fiscale şi prin neînregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economice intracomunitare efectuate, urmată de nedeclararea acestora şi neachitarea obligaţiilor fiscale aferente, s-a produs un însemnat prejudiciu bugetului de stat, în cuantum total de 558.759 lei, fapte ce constituie infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005.
S-a reţinut că învinuitul S.C. a fost legal citat la domiciliul cunoscut şi prin afişare la Consiliul local Arad, dar nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus înscrisuri privind plângerea formulată.
Prin sentinţa penală nr. 490 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4913/108/2012, în baza art. 11 pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 4 şi 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Arad a reţinut următoarele:
Prin sesizarea penală nr. 4058 din 16 iunie 2008 petenta D.G.F.P. Arad - A.I.F. a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală faptul că numitul S.C., în calitate de administrator al SC M. SRL Nădlac, jud. Arad, deşi a fost somat de trei ori, nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală documentele solicitate, considerându-se că se sustrage în mod intenţionat de la efectuarea controlului fiscal, precum şi că sediul societăţii este fictiv. De asemenea, se menţionează că, în baza formularelor de schimb de informaţii, S.C.A.C. 2004, organele de control au întocmit raportul de inspecţie fiscală din 12 iunie 2008, prin care au stabilit că învinuitul S.C., în calitate de administrator, nu a evidenţiat în documentele contabile venituri şi T.V.A. aferente achiziţiilor efectuate, producând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 393.117 lei.
S-a constatat că în urma cercetărilor efectuate, prin rezoluţia procurorului din 12 aprilie 2011, dată în Dosarul nr. 3750/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuitul M.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi aplicarea unei amenzi administrative în sumă de 1.000 lei; scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi f) din Legea nr. 241/2005, faţă de învinuitul S.C., deoarece faptelor le lipseşte latura obiectivă; neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, faţă de învinuitul S.C., întrucât lipseşte latura subiectivă a infracţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a reţinut că SC M. SRL a fost înfiinţată de învinuitul M.M., în anul 2001, acesta deţinând calitatea de asociat şi administrator, obiectul principal de activitate al acestea fiind „comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor proaspete", iar sediul iniţial fiind stabilit în Arad, ulterior acest sediu fiind mutat în mai multe locaţii din municipiul Arad. în luna decembrie 2006, învinuitul M.M. a cesionat societatea învinuitului S.C., sediul societăţii fiind mutat în localitatea Nădlac, jud. Arad.
În luna ianuarie 2009, administrator al societăţii a fost numit lichidatorul judiciar Casa de insolvenţă R. Ipurl, deoarece a fost deschisă procedura de insolvenţă iar în luna august 2009, această societate a fost radiată.
S-a reţinut că din raportul de inspecţie fiscală din 13 iunie 2008 al D.G.F.P. Arad, a rezultat că la sediul social al SC M. SRL din localitatea Nădlac, jud. Arad, nu a putut fi identificat numitul S.C. administratorul societăţii, organele fiscale efectuând controlul pe baza formularelor de schimb de informaţii S.C.C.A. 2004. In urma acestui control, a rezultat că în perioada 1 ianuarie 2007-31 martie 2007, societatea a avut un singur furnizor - M.L.M. C.S.N.C. Italia.
De asemenea, s-a constatat că în cauză s-a dispus comisie rogatorie internaţională, precum şi audierea administratorului societăţii comerciale M.L.M.C.S.N.C. Italia, ocazie cu care, numitul M.C., reprezentantul acestei societăţi, a pus la dispoziţie copii ale facturilor şi C.M.R.-urilor, emise în perioada 1 ianuarie-31 martie 2007, către SC M. SRL, cu sediul în Arad, deşi la vremea respectivă sediul societăţii fusese deja mutat în localitatea Nădlac. Din analiza acestor documente s-a constatat că acestea nu au fost semnate de către reprezentanţii SC M. SRL, în declaraţiile date la organele de cercetare penală, cei doi învinuiţi precizează că după cesionare nu au desfăşurat activităţi comerciale în numele SC M. SRL.
Prin urmare, s-a apreciat că nu s-a dovedit faptul că marfa a fost livrată şi recepţionată de către această societate, acestea putând fi întocmite fictiv în numele SC M. SRL, date de identificare ale firmei neavând caracter secret şi putând fi obţinute din diverse medii.
S-a mai reţinut că în cursul cercetărilor s-a stabilit că SC E. SRL, societate deţinută şi administrată de învinuitul M.M., a fost singura societate comercială, care a avut relaţii comerciale cu SC M.L.M. C.S.N.C. Italia.
Având în vedere că în contabilitatea SC M. SRL nu au fost înregistrate operaţiuni comerciale arătate mai sus, pentru a se stabili realitatea acestora, s-a solicitat organelor fiscale teritoriale, lista neconcordanţelor. Din aceasta a rezultat că SC M. SRL, în perioada de referinţă, a figurat cu o singură operaţiune efectuată, în urma căreia a fost emisă factura fiscală din 30 martie 2007.
Tot în cursul cercetărilor, s-a reţinut că s-a stabilit faptul că învinuitul S.C. nu a desfăşurat nici o activitate comercială în numele societăţii după cesionare, din verificările efectuate stabilindu-se că acesta a fost plecat în Italia pentru o perioadă mai lungă de timp, din primăvara anului 2008. În aceeaşi perioadă în care a lipsit din ţară, învinuitului i-au fost transmise mai multe invitaţii de către D.G.F.P. Arad, pentru a se prezenta în vederea efectuării controlului fiscal, invitaţii trimise atât la sediul societăţii, de unde au fost returnate, întrucât nu a fost găsit destinatarul, cât şi la domiciliul său, de unde au fost ridicate de tatăl acestuia. De asemenea, s-a constatat că factura a fost emisă în numele SC M. SRL, cu sediul în Arad şi nu în Nădlac, aşa cum figura după cesionare şi preluarea administrării de către învinuitul S.C.
Prima instanţă a reţinut că în declaraţiile date la organele de cercetare penală, învinuitul M.M. a precizat că este posibil ca factura din 30 martie 2007 să fi fost emisă de către el, dintr-o greşeală, fără a se putea preciza cu exactitate cauzele pentru care a întocmit-o, condiţii în care, în cursul urmăririi penale, a achitat contravaloarea impozitului pe T.V.A.-ul aferent acestei operaţiuni (300 lei T.V.A. şi 253 lei impozit pe profit) depunând la dosar chitanţa din 15 martie 2011.
Deoarece nu s-a putut stabili că facturile emise de M.L.M. C.S.N.C. Italia, au fost eliberate ca urmare a unor operaţiuni comerciale desfăşurate cu SC M. SRL, nu s-a putut dovedi că marfa a intrat în ţară sau a fost primită de către societate şi că a fost comercializată de aceasta, în cauză nu s-a putut reţine săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte sediul SC M. SRL s-a constatat ca acesta nu a fost stabilit în mod fictiv în localitatea Nădlac, jud. Arad, existând un contract de comodat între învinuitul S.C. nu s-a preocupat efectiv de administrarea acesteia, astfel că nu s-a putut considera că schimbarea şi declararea sediului în localitatea Nădlac s-a făcut în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, mai ales că învinuitul nu a desfăşurat activităţi comerciale.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petenta şi prin ordonanţa prim procurorului din 27 mai 2011 dată în Dosarul nr. 657/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, aceasta a fost respinsă. Această soluţie a fost atacată de către petentă şi prin sentinţa penală nr. 448 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Arad pronunţată în Dosarul nr. 9755/55/2011, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. s-a admis plângerea petentei împotriva soluţiilor date de procurori în Dosarele nr. 3570/P/2008 şi nr. 657/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad privind pe învinuitul S.C., pe care le-a desfiinţat şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în vederea începerii urmăririi penale faţă de învinuitul S.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 şi redeschiderea urmăririi penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 lit. a), b) şi f) din Legea nr. 241/2005.
Drept urmare, prin ordonanţa procurorului din 14 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în baza art. 273 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. s-a dispus redeschiderea urmăririi penale cu privire la învinuitul S.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi f) din Legea nr. 241/2005 şi începerea urmăririi penale faţă de acesta pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
În acest sens, s-a încercat găsirea învinuitului S.C., în vederea ascultării sale, dar fără rezultat întrucât din verificările efectuate s-a constatat că acesta este plecat din ţară.
În urma actelor de urmărire penală efectuate în cauză, prin ordonanţa procurorului din 24 mai 2012 dată în Dosarul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 249 C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 şi art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi f) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni sub aspectul laturii obiective, motiv pentru care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petenta şi prin rezoluţia prim procurorului adjunct din 26 iunie 2012 dată în Dosarul nr. 363/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, aceasta a fost respinsă ca nefondată.
Petenta D.G.F.P. a judeţului Arad - A.I.F., în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. a formulat plângere împotriva rezoluţiei susmenţionate, care formează obiectul prezentului dosar.
Prima instanţă a apreciat că plângerea este fondată.
Astfel, prima instanţă a reţinut că SC M. SRL a fost înfiinţată de numitul M.M., în cursul anului 2001 având ca obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor proaspete". Iniţial sediul societăţii a fost stabilit în Arad, ulterior fiind mutat în mai multe locaţii din Arad.
În cursul lunii decembrie 2006, numitul M.M a cesionat societatea numitului S.C., ocazie cu care sediul social a fost mutat în oraşul Nădlac, jud. Arad.
În luna ianuarie 2009 administrator al SC M. SRL a fost numit lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă R. Ipurl, fiind deschisă procedura insolvenţei, iar în cursul lunii august 2009 societatea a fost radiată.
S-a mai reţinut că înainte de demararea procedurii insolvenţei, societatea a făcut obiectul unei inspecţii fiscale, ca urmare a tematicii A.N.A.F. din 6 august 2007. Inspecţia trebuia să cuprindă verificarea modului de constituire, înregistrare în contabilitate, declarare şi virare a impozitului pe profit şi a T.V.A. aferentă perioadei 1 ianuarie 2007-31 martie 2007.
În vederea efectuării inspecţiei, învinuitul a fost înştiinţat că organele de inspecţie s-au deplasat la sediul societăţii din localitatea Nădlac, însă nu a fost găsit nici un reprezentant, astfel încât inspecţia fiscală nu a putut fi efectuată (fila 118 dosar u.p.). Învinuitul S.C. a fost invitat să se prezinte la sediul D.G.F.P. Arad în data de 8 mai 2008, cu toate documentele prevăzute de art. 86 şi 94 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, au fost trimise alte trei invitaţii pe adresa de domiciliu a acestuia, care au fost confirmate de primire de tatăl său, dar nici învinuitul, nici un alt reprezentant sau împuternicit al acestuia nu s-au prezentat la sediul organului de inspecţie.
Drept urmare, au fost emise alte două invitaţii, pentru zilele de 12 mai 2008 şi respectiv 13 mai 2008, însă nici urmare a acestor invitaţii nu s-a prezentat nici o persoană, astfel că inspecţia fiscală s-a efectuat la sediul A.P.F.
S-a mai constatat că susţinerile din soluţia procurorului potrivit cărora învinuitul a fost plecat din ţară în perioada respectivă, întemeiate doar pe declaraţia numitului B.Ş., nu conduc la exonerarea de răspundere penală a acestuia, răspunderea pentru actele şi faptele societăţii revenind reprezentantului legal al acesteia care este obligat să se conformeze şi să pună la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală toate documentele necesare efectuării inspecţiei fiscale, obligaţie ce rezultă din dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc. Rezultă aşadar, că refuzul nejustificat al reprezentantului legal de a se conforma cererilor organelor fiscale a fost făcută în scopul de a se împiedica verificările financiar - fiscale, fapta fiind comisă cu intenţie directă şi constituind infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
Pe de altă parte, din declaraţia numitului A.I., proprietarul imobilului situat în Nădlac, jud. Arad, unde s-a stabilit sediul social al SC M. SRL şi a învinuitului, prima instanţă a reţinut că la această adresă societatea nu a funcţionat nici un moment, nu a desfăşurat nici un fel de activitate, iar învinuitul a precizat că nu a preluat respectiva societate, doar a dorit să se angajeze ca încărcător - descărcător la această societatea, fapt infirmat de înscrisurile depuse la dosarul cauzei (încheiate în prezenţa unui avocat), împrejurare care confirmă existenţa infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005.
În privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005, Tribunalul Arad a reţinut din raportul de inspecţie fiscală din 13 iunie 2008 al D.G.F.P. Arad, că la sediul social al SC M. SRL din localitatea Nădlac, jud. Arad, nu a putut fi identificat numitul S.C. administratorul societăţii, astfel că organele fiscale au efectuat controlul pe baza formularelor de schimb de informaţii SCCA 2004. în urma acestui control, a rezultat că în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, societatea a avut un singur furnizor - M.L.M. C.S.N.C. Italia.
În cauză s-a dispus comisie rogatorie internaţională, precum şi audierea administratorului SC M.L.M.C.S.N.C. Italia, ocazie cu care, numitul M.C., reprezentantul acestei societăţi, a pus la dispoziţie copii ale facturilor şi C.M.R. -urilor, emise în perioada 1 ianuarie-31 martie 2007, către SC M. SRL, cu sediul în Arad, deşi la vremea respectivă sediul societăţii fusese deja mutat în localitatea Nădlac. Din analiza acestor documente s-a constatat că acestea nu au fost semnate de către reprezentanţii SC M. SRL, în declaraţiile date la organele de cercetare penală, cei doi învinuiţi precizează că după cesionare nu au desfăşurat activităţi comerciale în numele SC M. SRL.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că nu s-a dovedit faptul că marfa a fost livrată şi recepţionată de către această societate, acestea putând fi întocmite fictiv în numele SC M. SRL, date de identificare ale firmei neavând caracter secret şi putând fi obţinute din diverse medii.
S-a mai constatat că în cursul cercetărilor s-a stabilit că SC E. SRL, societate deţinută şi administrată de învinuitul M.M., a fost singura societate comercială, care a avut relaţii comerciale cu societatea M.L.M. C.S.N.C. Italia.
Având în vedere că în contabilitatea SC M. SRL nu au fost înregistrate operaţiuni comerciale arătate mai sus, pentru a se stabili realitatea acestora, s-a solicitat organelor fiscale teritoriale, lista neconcordanţelor. Din aceasta prima instanţă a reţinut faptul că SC M. SRL, în perioada de referinţă, a figurat cu o singură operaţiune efectuată, în urma căreia a fost emisă factura fiscală din 30 martie 2007.
Procedându-se la judecarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 4 şi 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005,aşa cum s-a decis prin încheierea pronunţată în şedinţa din 22 octombrie 2012, Tribunalul Arad a apreciat că judecata urmează să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, nefiind necesar a se administra alte probe pentru aflarea adevărului în cauză, cu privire la cele două infracţiuni deduse judecăţii.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2004, s-a apreciat că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat al inculpatului, de a prezenta organelor competente documentele solicitate cu scopul împiedicării verificărilor financiare, întrucât nu este dovedit fără putinţă de tăgadă, faptul că inculpatul a luat efectiv la cunoştinţă de existenţa şi conţinutul celor trei somaţii ce i-au fost adresate, în condiţiile în care este probat că inculpatul a fost plecat din ţară; tot în legătură cu această infracţiune instanţa de fond a apreciat că refuzul de a prezenta documentele contabile trebuie să rezulte dintr-o atitudine explicită a inculpatului, un astfel de refuz neputând fi dedus din simpla neprezentarea a acestuia la indicaţia organului de control.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestei infracţiuni întrucât lipseşte latura obiectivă a infracţiunii, întrucât inculpatul a declarat un sediul real al societăţii în localitatea Nădlac, împrejurare ce rezultă din contractul de comodat încheiat între inculpat şi martorul A.I., împrejurarea că societatea nu a desfăşurat activitate în sediul social declarat, neputând fi apreciată ca fiind o nedeclarare, o declarare fictivă sau inexactă a sediului social, în sensul pretins de textul incriminator.
Aşa fiind, Tribunalul Arad în baza art. 11 pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul S.C. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 4 şi 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Prin Decizia penală nr. 43/A din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Arad în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinţei penale nr. 490 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad, reţinându-se, în esenţă că, în speţă nu s-a făcut dovada că activitatea ilicită a inculpatului a fost cauza generatoare a prejudiciului reclamat de către partea civilă, astfel încât s-a apreciat că nu există temei legal pentru obligarea acestuia la plata despăgubirilor.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea deciziei instanţei de apel şi a sentinţei instanţei de fond, în sensul obligării inculpatului S.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL la plata întregii sume cu care s-au constituit parte civilă, respectiv suma de 558.759 lei, sumă care să fie actualizată cu accesoriile aferente (majorări, dobânzi şi penalităţi, conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.) până la data plăţii efective, precum şi instituirea sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente, până la concurenţa acestei sume, pentru motivele arătate în scris şi aflate la dosarul cauzei.
Examinând recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 28 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În motivarea recursului, deşi recurenta parte civilă a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 punctele 10, 16 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că criticile sale nu se circumscriu nici unuia dintre acestea.
Criticile părţii civile vizează cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., însă sunt neîntemeiate.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (2) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în caz de achitare, când aceasta s-a pronunţat pentru că lipseşte vreunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale, potrivit legii civile.
Cum însă infracţiunile ce au format obiectul judecăţii şi pentru care s-a dispus soluţia de achitare nu sunt infracţiuni de prejudiciu, ci de pericol, partea civilă nu a suferit nici un prejudiciu şi, prin urmare inculpatul nu trebuie obligat la nici o plată.
Aceasta fiind, de altfel şi raţiunea pentru care legiuitorul, în textul de lege sus-amintit a folosit sintagma „poate obliga", lăsând la latitudinea instanţei de judecată acordarea sau nu a despăgubirilor materiale, precum şi a celor morale, în funcţie de îndeplinirea mai multor criterii, cum ar fi temeiul achitării şi a existenţei sau inexistenţei vreunei pagube materiale ori morale.
Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad, împotriva Deciziei penale nr. 43/A din data de 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul - inculpat S.C.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2902/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2621/2013. Penal → |
|---|
