ICCJ. Decizia nr. 2934/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2934/2013
Dosar nr. 7534/110/2012
Şedinţa publică din 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 33/D din 7 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7534/110/2010, s-a hotărât, astfel:
A fost condamnat inculpatul B.I., la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 03 octombrie 2012 lăzi.
A fost obligat inculpatul B.I. la plata unei pensii de întreţinere, în cuantum de 150 lei lunar, pentru fiecare dintre minorii B.E.G. şi B.A.M., începând cu data de 2 octombrie 2012 şi până la data la care vor deveni majori.
În temeiul art. 14 alin. (3) şi art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei către partea civilă V.E., cu titlu de daune materiale.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculp, la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 1686/P/2012 din 10 decembrie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., constând în aceea că, în data de 02 octombrie 2012, după ce a surprins-o pe soţia sa întreţinând relaţii sexuale cu numitul L.G. la locuinţa acestuia din urmă, a lovit-o cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui şi cu o scândură în zona vaginală, iar în urma loviturilor aplicate victima B.M. a decedat.
Înaintea citirii actului de sesizare inculpatul B.I. a declarat că recunoaşte comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, fiind de acord ca judecata sa se facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, aplicându-se astfel procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 02 octombrie 2012, inculpatul B.I. s-a întors de la serviciu la domiciliul său din corn. Cleja, jud. Bacău, unde a fost informat de mama sa că soţia sa B.M. este la locuinţa numitului L.G.. Inculpatul s-a deplasat la locuinţa acestuia unde i-a surprins pe cei doi întreţinând relaţii sexuale.
Bineînţeles că aceasta a atras furia inculpatului care a început să o lovească pe soţia sa cu pumnii şi picioarele în cap şi torace, lovituri care au continuat şi pe drumul spre casă, chiar dacă victima era căzută la pământ, inculpatul folosind şi o scândură cu care i-a aplicat lovituri în zona vaginală.
Văzând că sângerează pe tot corpul, inculpatul a şters-o cu o cârpă muiată în apă şi, fără să-şi dea seama de gravitatea leziunilor, a aşezat-o în pat, abia a doua zi dimineaţă realizând că soţia sa a decedat a anunţat serviciul 112.
În urma necropsiei efectuate, medicii legişti au stabilit că moartea numitei B.M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei cerebro meningee-hematom sub durai, contuzie cerebrală mezencefalică survenită într-un politraumatism cu fractură de piramidă nazală, fracturi costale, multiple contuzii faciale şi corporale, iar între aceste leziuni şi deces există legătură directă de cauzalitate (fila 29 dup) .
Fapta descrisă mai sus a fost recunoscută de inculpat în declaraţiile date pe tot parcursul procesului penal, declaraţia acestuia coroborându-se cu cele ale martorilor L.G., B.F., D.V. şi D.O., cu procesul verbal de cercetare la faţa locului şi raportul de constatare medico-legală.
În drept, fapta inculpatului B.I. de a o ucide pe soţia sa prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii şi picioarele întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen.
Astfel, constatând că fapta pentru care a fost trimis în judecată există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, instanţa, în temeiul art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. a dispus condamnarea acestuia.
La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa, conform art. 72 din C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta infracţiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret, instanţa a constatat că fapta inculpatului este de o gravitate deosebită, aducând atingere dreptului la viaţă, un drept fundamental a cărei încălcare reprezintă acţiunea cea mai reprobabilă şi odioasă a fiinţei umane.
În acelaşi timp, instanţa a avut în vedere că inculpatul a avut un comportament adecvat anterior acestui incident, fiind apreciat de comunitatea din care face parte, dar şi de angajatorul său (lucra ca tinichigiu auto la SC A.V. SRL), aspecte care au fost apreciate ca circumstanţe atenuante conform art. 74 lit. a) din C. pen., cu consecinţa stabilirii unei pedepse situată sub limita inferioară prevăzută de art. 175 din C. pen.., limită redusă cu o treime conform art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. întrucât s-a aplicat procedura simplificată prev. de art. 3201 din C. proc. pen.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa a apreciat că o pedeapsă principală de 9 ani închisoare este de natură să asigure realizarea scopurilor prev. de art. 52 din C. pen. la care va adăuga pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. timp de 5 ani.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, s-a reţinut că natura faptei săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpatului conduc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Inculpatul a fost cercetat în stare de arest, fiind reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză începând cu data de 03 octombrie 2012 astfel încât, având în vedere şi condamnarea acestuia prin prezenta hotărâre, conform art. 350 instanţa a menţinut această măsură şi a dedus perioada executată de la 03 octombrie 2012 la zi, conform art. 88 din C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă instanţa a constatat că mama victimei, partea civilă V.E. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare suportate de aceasta.
S-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1392 din N.C.C., cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.
Aplicând aceste prevederi în cauza de faţă, constatând că inculpatul a fost de acord cu pretenţiile solicitate, instanţa, în temeiul art. 14 alin. (5) şi art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul B.I. la plata unor daune materiale în cuantum de 1.500 lei către partea civilă V.E.
În acelaşi timp inculpatul a fost obligat şi la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 150 lei lunar pentru fiecare dintre minorii B.E.G. şi B.A.M. (copii victimei şi ai acestuia), începând cu data de 02 octombrie 2012 şi până la data la care vor deveni majori.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul B.I. să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul B.I.
Parchetul a invocat nelegalitatea sentinţei penale pronunţate în cauză sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., privitor la temeiul reducerii pedepsei.
De asemenea, s-a invocat netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului prin reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante.
Aşadar, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale pronunţate în cauză, reţinerea cauzei spre rejudecare şi în fond, majorarea pedepsei aplicate inculpatului B.I., prin înlăturarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.
La termenul de judecată din data 2 aprilie 2013, inculpatul B.I. a înţeles să-şi retragă apelul.
Prin decizia penală nr. 54 din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr. 33/D din 7 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 381 C. proc. pen. s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 7 februarie 2013 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
II. În baza art. 369 C. proc. pen. s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul B.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, examinând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul procurorului este nefondat.
S-a constatat că prima instanţă, în urma analizei probelor administrate în cauză, a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului, iar soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. c) C. pen. este corectă.
Efectuând un examen al lucrărilor dosarului, s-a observat că sentinţa apelată comportă critici în ceea ce priveşte omisiunea primei instanţe de a reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la săvârşirea faptei în stare de provocare.
Pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării, sunt necesare întrunirea a trei condiţii cumulative: existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea victimei; actul provocator al victimei să determine o puternică emoţie inculpatului; sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii, inculpatul să fi săvârşit infracţiunea.
Din economia probelor administrate în cauză, instanţa de apel a constatat că toate condiţiile legale enunţate sunt incidente în prezenta cauză, apreciind în divergenţă cu opinia primei instanţe, că acţiunile de violenţă fizică ale inculpatului, care au cauzat în final moartea soţiei sale, au fost comise de către acesta cât timp se afla sub o puternică tulburare sau emoţie cauzată de conduita victimei imediat anterioară săvârşirii faptei.
Astfel, din probele administrate rezultă că inculpatul, în momentele premergătoare săvârşirii faptei soldate cu decesul soţiei sale, a surprins-o pe aceasta întreţinând relaţii sexuale cu numitul L.G. la domiciliul acestuia.
În atare condiţii, împrejurarea că inculpatul a surprins-o pe soţia sa comiţând un act de infidelitate conjugală, a fost apreciat ca un act provocator determinat de aceasta din urmă, de natură a-i cauza inculpatului o puternică emoţie sub stăpânirea căreia a săvârşit fapta şi care i-a răpit acestuia posibilitatea de control asupra acţiunilor sale.
Cu toate acestea, având în vedere că inculpatul şi-a retras apelul, iar apelul procurorului a fost declarat în defavoarea inculpatului, instanţa de apel nu a putut reţine în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
În ceea priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei principale, criticată de procuror, instanţa de apel, în raport de circumstanţele concrete de săvârşire a faptei, a apreciat că aceasta este just individualizată, corespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare, precum şi scopului preventiv.
S-a reţinut că, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa de faţă, instanţa de apel a apreciat că, deşi fapta comisă de către inculpat este foarte gravă, inculpatul prezentând cu certitudine o periculozitate socială considerabilă, în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă (în stare de provocare cauzată de comportamentul infidel al victimei surprins în flagrant de inculpat), de atitudinea ulterioară a inculpatului care a încercat să atenueze urmările infracţiunii (asigurându-i asistenţă medicală primară), de conduita bună a inculpatului anterioară săvârşirii (care în mod corect a fost reţinută ca circumstanţă atenuantă) pedeapsa de 9 ani închisoare situată sub minimul special, însă în imediată apropiere de această limită (redusă cu o treime ca urmare a aplicării art. 3201 C. proc. pen.) este corect aleasă corespunzând scopului preventiv-educativ şi nevoii de reeducare a inculpatului.
Instanţa de apel a constatat că nu poate avea în vedere criticile formulate de procuror cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate, întrucât prima instanţă a apreciat în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficienţă în mod concret, în funcţie atât de împrejurările faptice, cât şi de cele privind persoana inculpatului, respectând prin cuantumul stabilit şi principiul proporţionalităţii, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, aşa încât nu se impune majorarea cuantumului pedepsei principale, întrucât ar fi excesiv în raport cu aspectele concrete ale cauzei şi ar afecta scopul pedepselor.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Prin motivele de recurs formulate, astfel cum a fost susţinute de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor, a fost invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., arătându-se în esenţă că, în mod nelegal, s-au aplicat prevederile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., ca temei al reducerii cuantumului pedepsei inculpatului, având în vedere reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Astfel, la stabilirea cuantumului pedepsei s-au avut în vedere alte limite decât cele legale, întrucât inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor calificat, iar în cauză se impunea aplicarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., conform cărora pedeapsa aplicată putea fi redusă până la cel mult o treime din minimul special.
Examinând recursul, prin prisma criticilor invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin dispoziţiile legii menţionate, s-a realizat o nouă limitare a efectului parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge doar la chestiuni de drept controlul judiciar realizat prin intermediul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Instanţa de recurs reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Analizând critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 76 C. pen., care reglementează efectele circumstanţelor atenuante, prevăd, între altele, la alin. (2) că „în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special."
În prezenta cauză, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare.
Această pedeapsă respectă prevederile imperative ale dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., raportat la limita minimă a pedepsei, care putea fi aplicată inculpatului, urmare a aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv 10 ani închisoare.
Astfel, chiar dacă în dispozitivul sentinţei nu au fost menţionate dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., ci ale art. 76 lit. a) C. pen., ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) C. pen., cuantumul pedepsei inculpatului a fost stabilit în limitele legale, avându-se în vedere şi reducerea cu o treime a limitelor speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită (15-25 ani), ca urmare a judecării cauzei în procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că, prin critica formulată, parchetul invocă doar formal nelegalitatea hotărârii de condamnare a inculpatului, în esenţă tinzându-se spre reindividualizarea aplicate, solicitare care nu mai poate face obiectul analizei în cadrul recursului declarat împotriva hotărârii date în apel, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c). proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 54 din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul B.I.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 octombrie 2012 la 01 octombrie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatul inculpat, sumă de 500 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 54 din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul B.I.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 octombrie 20121a 01 octombrie 2013.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 500 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2667/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 300/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
