ICCJ. Decizia nr. 2970/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2970/2013
Dosar nr. 20670/63/2012
Şedinţa publică din 02 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 31 de la 28 martie 2013, pronunţată în Dosarul cu nr. 20670/63/2012, Tribunalul Dolj, în baza art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul V.F. la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare. în baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse aplicate inculpatului, astfel încât acesta va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., după executarea pedepsei principale. în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 noiembrie 2012, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului V.F. în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 17 C. proc. pen. şi art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 1349 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 10.000 lei, reprezentând daune morale către partea vătămată T.C.M., 10.000 lei, reprezentând daune morale către partea vătămată T.I., 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu în faza de urmărire penală şi suma de 250 lei în faza de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 721/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului V.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi tentativă de viol prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în fapt în aceea că în seara de 03 noiembrie 2012, în jurul orelor 18:30 - 19:00, partea vătămată T.I. s-a întâlnit la un bar de pe raza comunei Galiciuica cu inculpatul V.F., pe care îl cunoştea din vedere, ştiind că este muncitor zilier la o fermă de legume din această localitate.
În timp ce stăteau de vorbă, inculpatul consumând o bere iar partea vătămată T.I. o cafea, cei doi au hotărât să facă un grătar la domiciliul părţii vătămate, sens în care inculpatul s-a oferit să cumpere pulpe de pui pentru grătar.
Partea vătămată T.I. a invitat telefonic la grătar pe fratele său, martorul T.G., şi pe prietenii săi, martorii L.M. şi D.I. În curtea locuinţei părţii vătămate, unde a fost făcut grătarul, inculpatul V.F. a văzut-o pe minora T.C.M., în vârstă de 13 ani, căreia tatăl său, T.I. îi ceruse să-i cureţe nişte usturoi.
Inculpatul, împreună cu partea vătămată şi cei trei martori, au servit masa în curtea locuinţei şi au consumat vin dintr-o sticlă de 2 litri, până când martorii au plecat şi, în tot acest timp, partea vătămată T.I. i-a permis accesul inculpatului numai în curte.
În jurul orelor 22:30, a plecat de la domiciliul părţii vătămate T.I. şi inculpatul V.F., care s-a îndreptat spre ferma unde lucra ca muncitor zilier şi unde avea o cameră unde dormea.
Partea vătămată T.I. a făcut curăţenie în curtea locuinţei, apoi, după ce a intrat în casă şi a constatat că fiica sa T.C.M. şi fiul său T.I.L., în vârstă de 8 ani, dormeau cu televizorul deschis, a plecat să-şi cumpere ţigări de la magazinele cu program non stop din comună.
Pe drum, la intersecţia străzii Bujorului cu strada Principală, partea vătămată T.I. s-a întâlnit din nou cu inculpatul V.F., care a rugat-o să-i cumpere şi lui ţigări şi să i le aducă la fermă, punându-i la dispoziţie, cu această ocazie, bicicleta sa şi înmânându-i suma de 50 lei.
În jurul orelor 23.00, în timp ce partea vătămată T.I. căuta ţigări la barurile din comună, inculpatul V.F. s-a întors la domiciliul acesteia şi a pătruns fără drept în camera în care dormeau minorii T.C.M. şi T.I.L.
Inculpatul s-a aşezat pe pat, lângă partea vătămată minoră T.C.M., care dormea la margine, şi a tras de ştrampii cu care aceasta era îmbrăcată, dându-i jos până în zona genunchilor, apoi a rupt chiloţii de pe aceasta, cu intenţia de a întreţine raporturi sexuale cu minora, şi a sărutat-o pe fund.
Partea vătămată T.C.M. s-a trezit speriată din somn şi a început să ţipe, solicitându-i, totodată, inculpatului să părăsească locuinţa.
Iniţial inculpatul a refuzat să plece din locuinţă, motiv pentru care minora a încercat să-i dea un mesaj tatălui său de pe telefonul mobil, neputând să-l contacteze telefonic deoarece nu avea credit. Între timp, alarmat de ţipetele surorii sale, s-a trezit din somn şi minorul T.I.L.
Cei doi minori au reuşit să-l determine pe inculpat să plece din cameră, asigurând uşa de la aceasta, însă văzând că inculpatul refuză în continuare să plece din domiciliul lor, au asmuţit câinele pe acesta, fapt ce l-a determinat pe inculpat să plece şi din curte.
Deoarece partea vătămată T.I. nu găsise ţigări, întrucât majoritatea barurilor erau închise, iar cel cu program non stop nu mai avea ţigări, s-a întors cu intenţia de a merge la fermă pentru a-i înapoia banii şi bicicleta inculpatului, însă, s-a întâlnit cu acesta pe drum şi, după ce i-a înmânat banii şi i-a predat bicicleta, şi-a sunat fiica pe telefonul mobil pentru a vedea dacă totul este bine acasă.
Aflând de la minoră cele întâmplate la domiciliul său, partea vătămată T.I. i-a strigat inculpatului să se oprească, însă acesta nu a dat curs solicitării de a sta pe loc şi s-a îndreptat cu bicicleta spre ferma unde lucra, aspect confirmat şi de martorul S.M., agent de pază în cadrul Primăriei Galiciuica, care, în jurul orelor 23.30-23.45, se afla în patrulare pe raza localităţii.
Văzând că inculpatul a plecat, partea vătămată T.I. a sesizat prin 112 organele de poliţie, care au venit la domiciliul său şi, cu ocazia efectuării cercetărilor în camera în care dormiseră cei doi minori, au ridicat chiloţii rupţi de inculpat.
Prin raportul de constatare medico-legală din 06 noiembrie 2012, eliberat de I.M.L. Craiova, s-a concluzionat că minora T.C.M. prezintă o dezvoltare somato-psihică corespunzătoare vârstei de 13 ani.
Din ansamblul actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut ca dovedită vinovăţia inculpatului constând în săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol, faptă prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza 1 C. pen. şi a unei infracţiuni de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea pedepselor, s-a raportat la limitele speciale prevăzute de lege, gradul concret de pericol social, împrejurările în care au fost săvârşite faptele, urmările produse, persoana inculpatului, făcând astfel aplicarea în ordine succesivă a dispoziţiilor art. 20 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul V.F., solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei, iar pe latură penală, reindividualizarea judiciară a pedepsei prin aplicarea de circumstanţe personale atenuante şi stabilirea unor pedepse către minimul general permis de lege, motivând că a fost sincer, este bine caracterizat în comunitate şi era integrat social, câştigându-şi existenţa prin muncă remunerată, în baza unui contract de muncă. S-a solicitat rejudecarea cauzei şi pe latură civilă, privitor la daunele morale acordate părţii vătămate T.I., arătând că inculpatul a fost de acord numai cu despăgubirile solicitate de minora T.C.M.
Prin decizia penală nr. 196 din 23 mai 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului V.F., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 31 de la 28 martie 2013 a Tribunalului Dolj, doar sub aspectul laturii civile, a respins acţiunea civilă formulată în nume propriu de partea civilă T.I., a înlăturat obligarea inculpatului la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei, către partea civilă T.I., a dedus detenţia preventivă a inculpatului de la 28 martie 2013 la zi, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Inculpatul V.F. a fost judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. pentru comiterea unei infracţiuni de tentativă de viol asupra unei minore cu vârsta mai mică de 15 ani prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) alin. (3) teza I C. pen., şi de violare de domiciliu, în modalitatea calificată, pe timp de noapte, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., infracţiuni pe care şi Ie-a asumat, recunoscând săvârşirea acestora şi însuşindu-şi în totalitate materialul probator administrat în faza urmăririi penale.
Instanţa de apel a constatat că inculpatul nu a negat pătrunderea fără drept în domiciliul părţii vătămate T.I., tatăl părţii vătămate T.C.M., profitând de absenţa părintelui, pe care însuşi inculpatul îl rugase să-i procure un pachet de ţigări tocmai pentru a-l îndepărta de locuinţă, şi nici manoperele întreprinse asupra părţii vătămate T.C.M. (în vârstă de 13 ani) care dormea, în scopul întreţinerii de raport intim cu aceasta, fapte pe care Ie-a motivat invocând starea de ebrietate în care se afla.
În acest context, prima instanţă a reţinut corect că, în cauză, nu este justificată aplicarea de circumstanţe personale atenuante, în condiţiile art. 74 C. pen., deoarece, pe de o parte, inculpatul a manifestat sinceritate numai în faza cercetării judecătoreşti şi a beneficiat de stabilirea unor pedepse raportat la limitele speciale reduse cu 1/3, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., iar pe de altă parte nu a recuperat prejudiciul susţinut de partea civilă, victimă a tentativei de viol, exprimându-şi doar acordul pentru despăgubirea acesteia la suma impusă de instanţă. Totodată, se constată că inculpatul a fost cercetat şi în alt dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat (în Dosarul nr. 224/P/1999 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş, s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea prev. de art. 208, 209 lit. a), g) şi i) C. pen., conform certificatului de cazier judiciar - fila 47, d.u.p.), împrejurări care exclud reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Faţă de aceste aspecte, curtea de apel a constatat că prima instanţă a evaluat corect împrejurările reale şi personale din cauză, stabilind pedepse spre mediu, respectiv de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen. (pedeapsă complementară) în cazul infracţiunii de viol şi de 3 ani închisoare în cazul violării de domiciliu, stabilind o pedeapsă rezultantă conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., respectiv de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., iar ca modalitate de executare, s-a aplicat regimul privativ de libertate, justificat în speţă de pericolul social concret ridicat al faptelor şi necesitatea formării unei conduite adecvate normelor de convieţuire socială.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, curtea de apel a constatat că, în condiţiile judecări cauzei în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., instanţa avea posibilitatea să se pronunţe asupra acţiunii civile numai dacă nu era condiţionată de administrarea de probe, direct şi nemijlocit de către instanţa de judecată, în caz contrar fiind necesară disjungerea soluţionării acţiunii civile în raport de prevederile art. 3201 alin. (5) C. proc. pen.
Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a luat act de declaraţiile de constituire de parte civilă în cauză, formulate de părţile vătămate T.I., în nume propriu, în calitate de persoană vătămată pentru infracţiunea de violare de domiciliu şi de T.C.M., reprezentată de tatăl său, T.I., în calitate de persoană vătămată pentru infracţiunea de tentativă de viol, cei doi solicitând acordarea de daune morale în cuantum de câte 10.000 lei fiecare, dar şi de declaraţia inculpatului, care a arătat că înţelege să achite daunele morale, precizată ulterior în apel, în sensul că intenţia reală este de a despăgubi numai pe partea vătămată T.C.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că activitatea infracţională a produs un prejudiciu de ordin moral numai părţii vătămate victimă a tentativei de viol, iar nu şi părţii vătămate titular al dreptului de proprietate asupra imobilului unde s-a realizat pătrunderea fără drept, din partea inculpatului, care, fiind infracţiune de pericol, determină o vătămare concretizată numai în periclitarea valorii sociale ocrotită de norma penală de incriminare a infracţiunii.
În acest ultim caz, repararea prejudiciului se realizează prin simpla soluţie de condamnare la o sancţiune penală, pedeapsa aplicată fiind în măsură să conducă la formarea unei atitudini corecte a condamnatului faţă de ordinea de drept şi, totodată, să servească prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, prin aceasta garantându-se pentru viitor şi dreptul persoanei vătămate la inviolabilitatea domiciliului său.
III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs inculpatul V.F., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., apreciind că s-a făcut o greşită aplicare a legii prin nereţinerea circumstanţelor atenuante.
Examinând recursul declarat de inculpatul V.F., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Potrivit vechiului text al art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, incidenţă în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, textul anterior menţionat a fost modificat de art. l pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ”, din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunţate anterior intrării în vigoare a legii. în această situaţie, rezultă că în cazul hotărârilor pronunţate de către instanţele de apei după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege.
În speţă, se constată că inculpatul V.F. a declarat recurs împotriva unei decizii pronunţate la data de 23 mai 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conţinutul textelor art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin art. l din această lege.
Având în vedere natura criticii invocate de către inculpat, anume greşita individualizare a pedepsei aplicate prin nereţinerea circumstanţelor atenuante, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nici cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit deciziei penale nr. 754 din 15 martie 2012, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dispoziţiile art. 74 C. pen. nu mai pot fi valorificate ca reprezentând circumstanţe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică. Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.F. împotriva deciziei penale nr. 196 din 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 noiembrie 2012 la 02 octombrie 2013 şi va obliga recurentul inculpat la piaţa sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi 150 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă T.C.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.F. împotriva deciziei penale nr. 196 din 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 noiembrie 2012 la 02 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, respectiv suma de 150 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă T.C.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2969/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 3051/2013. Penal → |
|---|
