ICCJ. Decizia nr. 299/2013. Penal

Prin sentința penală nr. 137 din 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar, a fost condamnată inculpata R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., cu aplic, art. 3201alin. (1) și (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

în temeiul art. 861și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor principale și accesorii aplicate sub supraveghere, pe timp de 4 ani, care constituie termen de încercare, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

în temeiul art. 863alin. (1) C. pen., a fost obligată condamnata ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani;

- să anunțe serviciul, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice serviciului și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice serviciului informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 alin. (2) C. pen. rap. la art. 83, 84 C. pen., respectiv că neîndeplinirea, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și a obligațiilor stabilite de instanță atrage revocarea suspendării executării sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 20 iulie 2010 la 22 iulie 2010.

în temeiul art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 9.650 lei, diferența de 350 lei fiind restituită denunțătoarei G.G.S. în cursul urmăririi penale.

în temeiul art. 169 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpata R.M. a sumei de 470 lei, proprietatea acesteia.

A fost obligată inculpata să plătească statului suma de 5.000 lei, cheltuieli judiciare, în care s-au inclus și onorariile de avocat oficiu urmărire penală și judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 581/P/2010 din 22 martie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

în fapt, s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2010, inculpata R.M., absolventă a Grupului Școlar Postliceal Prof. Dr. Docent E.L. - Filiala Botoșani, a pretins și primit de la un număr de 29 de colegi câte 350 lei, pretinzând că va interveni la membrii comisiei de examinare, în vederea susținerii și promovării examenelor de absolvire.

în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpata a arătat că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care și le însușește, cererea sa fiind admisă.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța de fond a reținut ca fiind temeinic dovedită următoarea situație de fapt:

Din anul 1996, în municipiul Botoșani funcționează Grupul Școlar Postliceal Prof. Dr. Doc. E.L. - Filiala Botoșani, mai întâi pe baza unei autorizații provizorii și din data de 18 octombrie 2010, acreditată de către Ministerul Educației, pe Ordinul nr. 5478 din 18 octombrie 2010.

Până în anul școlar 2010 - 2011, unitatea a funcționat cu două specialități: "asistent medical generalist" și "asistent medical farmacie".

în anul școlar 2009 - 2010, în cadrul unității au absolvit o clasă de asistenți medicali de farmacie și două clase de asistenți medicali generaliști, respectiv un număr de 37 persoane, în cea de-a doua specialitate. Cursurile s-au desfășurat în incinta Colegiului Național "A.T.L." din municipiul Botoșani și s-au finalizat la data de 13 iulie 2010, cu un colocviu de practică.

Până la data de 22 iulie 2010, absolvenții urmau să depună la secretariatul școlii dosarele de înscriere, în vederea susținerii examenului de absolvire, care avea loc la data de 02 august 2010, la sediul Filialei din municipiul Suceava.

Inculpata, care era șefa celor două clase de asistent medical generalist, a declarat că, în timp ce se afla în anul II, s-a interesat de la absolvenții anilor anteriori cu ce sumă de bani au contribuit pentru organizarea de protocoale și oferirea unor foloase materiale și bănești membrilor comisiei de susținere a examenelor. A afirmat că în anul 2009 contribuția pentru fiecare absolvent a fost de câte 600 lei. Inculpata s-a consultat cu colegii de clasă, hotărând să contribuie fiecare cu suma de 350 lei, banii urmând a fi adunați de către aceasta.

R.M. a susținut că nu cunoștea numele vreunui membru al comisiei de examinare, dar știa că orice legătură era luată prin intermediul directorului Filialei Suceava, iar banii adunați urmau a fi dați membrilor comisiei de examinare, cărora urma să li se suplimenteze și protocolul.

La data de 19 iulie 2010, G.G.S. - absolventă de asistentă medicală generalistă - a fost contactată telefonic de către martora S.V., care i-a transmis din partea lui R.M. să se prezinte într-o sală de cursuri din incinta Colegiului Național "A.T.L." Botoșani, cu suma de 350 lei.

în aceste împrejurări, G.G.S. a sesizat organele Direcției Generale de Anticorupție - Serviciul Județean Botoșani și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, formulând denunț, cu privire la suma de bani ce era constrânsă să o ofere.

S-a procedat la audierea lui G.G.S. și s-a întocmit un proces - verbal de marcare chimică și criminalistică a sumei de 350 lei, pusă la dispoziție de către martoră, sumă de bani compusă din două bancnote, a câte 100 lei fiecare, precum și trei bancnote în cupiură a câte 50 lei fiecare:, pe care s-a inscripționat cu un creion invizibil, mențiunile "Mită" și data de "19 iulie 2010", pe reversul bancnotelor, acestea au fost tratate cu pulbere de culoare galbenă - fluorescentă.

Suma de bani tratată a fost înaintată denunțătoarei G.G.S. la data de 19 iulie 2010, orele 12:10.

La data de 19 iulie 2010, orele 12:20, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. în momentul în care s-a intrat într-o sală de clasă a Colegiului Național "A.T.L." Botoșani, la pupitrul unei catedre au fost identificate patru persoane, respectiv inculpata R.M., denunțătoarea G.G.S. și martorele H.I. și S.V., ambele colege de clasă.

In continuare s-a procedat la inventarierea bunurilor valorilor și înscrisurilor aflate asupra inculpatei R.M., rezultând următoarele:

- suma de 10.470 lei, compusă din 11 bancnote în cupiură a câte 200 lei, 53 bancnote în cupiură a câte 100 lei fiecare, 55 bancnote în cupiură a câte 50 lei fiecare, 18 bancnote în cupiură de câte 10 lei fiecare, 7 bancnote în cupiură de câte 5 lei fiecare și 5 bancnote în cupiură de câte 1 lei fiecare.

Suma de 10.470 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

în geanta inculpatei R.M. a fost identificat un carnet, cu coperte de culoare neagră, având inscripția "P.A.", conținând 45 de file, iar la fila nr. 37 consemnată mențiunea "Examen", fiind menționate numele mai multor colegi de la care inculpata afirmă că a primit sume de bani destinate a fi oferite membrilor comisiei de examinare.

Astfel, a fost primită suma de 200 lei de la J.C. și câte 350 lei, de la A.D., A.L.C., B.S., B.A., B.F., B.G.I., B.C., C.D.C., C. (F.) V., C.C.L., C.A.M., C.M.C., C.A.I., C.M.L., D.D., D.M., B.(F.) M., G.G.S., H.I., H.D.E., I.G., L.C.G., M.I., M.I.M., T.L., T.A.M., U.G.V. și V.A., conform mențiunilor făcute în agendă.

Separat, la fila 38 - agendă, au fost consemnate numele persoanelor ce au contribuit cu sume de bani "pentru benzină" și numele colegilor care au contribuit cu sume de bani "pentru Dna. Dirigintă".

Printre bancnotele identificate în geanta inculpatei s-au regăsit și cele cinci bancnote folosite la organizarea flagrantului, aparținând denunțătoarei G.G.S., respectiv: două bancnote, a câte 100 lei fiecare, cu seriile _ și _, precum și trei bancnote în cupiură a câte 50 lei fiecare, cu seriile: _, _ și _, pe care s-au evidențiat inscripționate cu un creion invizibil, mențiunile "Mită" și data de "19 iulie 2010", iar pe reversul bancnotelor au fost evidențiate pulbere de culoare galbenă - fluorescentă.

Bancnotele tratate chimic au fost predate cu adresa nr. 581/P/2010 din 20 iulie 2010 către C.E.C. Bank SA - Sucursala Botoșani, fiind preschimbate, iar suma de 350 lei restituită denunțătoarei G.G.S., pe baza procesului - verbal de predare/ primire, din 20 iulie 2010.

Suma rezultată, de 10.120 lei, identificată asupra inculpatei a fost depusă la C.E.C. Bank SA - Sucursala Botoșani cu chitanțele seria X din 23 iulie 2010 și seria Y, originalul acestora fiind predate la Tribunalul Botoșani, pe bază de adresă, la camera de valori.

Situația de fapt descrisă mai sus, a reținut tribunalul, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: sesizarea denunțătoarei G.G.S.; proces - verbal de marcare chimică și criminalistică, împreună cu planșele foto; proces - verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșa foto; adresă către C.E.C. Bank SA Botoșani și chitanțele de consemnare a sumelor de bani; proces - verbal de declasificare, ordonanță de autorizare provizorie a interceptării și înregistrarea convorbirilor ambientale, transcrierea acestora, referat de confirmare a ordonanței provizorii și încheierea nr. 142 din 21 iulie 2010, de confirmare a ordonanței provizorii; fotocopii ale agendei personale; dovadă de restituire; declarațiile martorilor S.V., H.I., B.C.D., B.S., A.I., A.L.C., F. (fostă C.) V., B. (fostă C.) E., C.A.M., C.A.I., C.M.C., C.D., C.M.L., D.M., D.D., I.G., H.D.E., M.I., H.M.L., J.C., A.D., R.F., M.M., T.L., T.M., U.G.V. și U.T., coroborate cu declarațiile inculpatei de recunoaștere a faptei.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispozițiile părții generale în ce privește aplic. art. 41 alin. (2), 42 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime, ca urmare a aplicării disp. art. 3201C. proc. pen., gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, persoana inculpatei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond a apreciat că o pedeapsă orientată spre minim, de un an și șase luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, în conformitate cu disp. art. 861C. pen., este în măsură să asigure reeducarea inculpatei, existând convingerea că sancțiunea aplicată și obligațiile stabilite în sarcina acesteia pe parcursul termenului de încercare vor constitui un avertisment serios care o vor împiedica să mai săvârșească infracțiuni.

împotriva sentinței Tribunalului Botoșani a declarat apel inculpata R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. în motivare, a susținut că pedeapsa aplicată și durata termenului de încercare sunt excesive în raport cu conduita sinceră în proces ce impune reținerea de circumstanțe atenuante judiciare.

Prin decizia penală nr. 88 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpata R.M., împotriva sentinței penale nr. 137 din data de 22 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar.

A desființat în parte sentința și în rejudecare:

Au fost reduse cheltuielile judiciare la care inculpata a fost obligată a le achita către stat de la suma de 5.000 lei la suma de 4.000 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu au fost contrare deciziei.

S-a reținut în esență că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpata apelantă a comis fapta (pe care de altfel a recunoscut-o total și necondiționat, beneficiind de prevederile art. 3201C. proc. pen.) în împrejurările reținute și expuse în considerentele hotărârii atacate.

Astfel, în cursul lunii iulie 2010, inculpata R.M., absolventă a Grupului Școlar Postliceal Prof. Dr. Docent E.L. - Filiala Botoșani, a pretins și primit de la un număr de 29 de colegi câte 350 lei, pretinzând că va interveni la membrii comisiei de examinare, în vederea susținerii și promovării examenelor de absolvire.

Reținând vinovăția inculpatei, prima instanță a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în conformitate cu disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu suspendarea sub supraveghere a sancțiunii aplicate, în condițiile art. 861și urm. C. pen.

A arătat inculpata că pedeapsa aplicată a fost într-un cuantum prea ridicat, având în vedere atitudinea sa procesuală sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise. Or, aceste susțineri nu au fost primite.

Lipsa antecedentelor penale și conduita procesuală corectă nu se justifică, având în vedere împrejurările comiterii faptei, (incluzându-se și numărul mare de acte materiale), a fi reținute ca și circumstanțe atenuante judiciare, aceste aspecte fiind însă avute în vedere de către prima instanță la individualizarea judiciară a cuantumului pedepsei aplicate. De asemenea, prin prisma circumstanțelor reale și personale, tribunalul a apreciat că pronunțarea unei hotărâri de condamnare, chiar și fără executarea efectivă a pedepsei, este suficientă pentru a constitui un avertisment pentru inculpată și a o împiedica să comită noi infracțiuni.

în plus, temeinic s-a apreciat că obligațiile impuse, pe perioada termenului de încercare, vor contribui la conștientizarea consecințelor pe care astfel de fapte le produc în rândul comunității din care inculpata face parte.

Modalitatea de individualizare a executării pedepsei stabilită de către prima instanță și cuantumul aplicat sunt de natură a determina atingerea scopului lor educativ - preventiv și a produce o schimbare a comportamentului inculpatei, începând cu atitudinea sa față de valorile sociale și morale. Relativ la cuantumul cheltuielilor judiciare la a căror plată inculpata a fost obligată a le achita către stat, a constatat Curtea că, cele care provin din faza de urmărire penală (3.446 lei) au fost justificate prin fișa de cheltuieli anexată rechizitoriului, neimpunându-se o diminuare a acestora.

Cele stabilite cu acest titlu de către prima instanță, a apreciat Curtea, pot fi reduse la suma de 554 lei, avându-se în vedere că dosarul a fost soluționat la al doilea termen de judecată, în baza disp. art. 3201C. proc. pen., deci fără efectuarea unui probatoriu nemijlocit.

împotriva deciziei penale nr. 88 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs inculpata R.M., solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei sau reducerea termenului de încercare de 4 ani stabilit de prima instanță, cu eșalonarea plății cheltuielilor judiciare în rate lunare, fiind în imposibilitate de a le achita integral.

Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatei R.M. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției - art. 3201C. proc. pen. are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă inculpatul declară personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață.

Odată cu manifestarea de voință a inculpatului, în sensul recunoașterii faptei sale și însușirii probelor de la urmărire penală, acesta nu mai poate reveni pe parcursul procesului asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

Legiuitorul nu a prevăzut o astfel de posibilitate, pentru că altfel ar fi stipulat-o expres, cum a înțeles să o facă spre exemplu în situația renunțării la apel sau recurs (art. 367 C. proc. pen., art. 3854C. proc. pen.).

Așadar, judecata în cazul recunoașterii vinovăției are loc urmare a cererii inculpatului de a i se aplica o asemenea procedură și atunci când, din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

în cauza dedusă judecății, pe baza probelor administrate la urmărirea penală, s-a stabilit că în cursul lunii iulie 2010, inculpata R.M., absolventă a Grupului școlar postliceal Prof. Dr. Docent E.L. - Filiala Botoșani a pretins și primit de la un număr de 29 de colegi câte 350 lei, promițând că va interveni pe lângă membrii comisiei de examinare în vederea promovării examenelor de absolvire.

La judecata în primă instanță, inculpata R.M., în prezența apărătorului, a declarat până la începerea cercetării judecătorești că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța de fond a apreciat corect că este aplicabilă procedura simplificată, pentru că există declarația inculpatei făcută în conformitate cu dispozițiile art. 3201alin. (2) C. proc. pen., iar din probele administrate la urmărirea penală fapta inculpatei a fost stabilită și existau suficiente date cu privire la persoana sa pentru a i se stabili o pedeapsă. Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatei pentru trafic de influență, aplicându-i o pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 3201alin. (7) C. proc. pen.

în recurs, inculpata R.M. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei sau reducerea termenului de încercare de 4 ani stabilit de prima instanță, cu eșalonarea plății cheltuielilor judiciare în rate lunare, fiind în imposibilitate de a achita integral cheltuielile judiciare la care a fost obligată.

înalta Curte, constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei R.M. pentru fapta săvârșită au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime, prin aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise, infracțiune în legătură cu serviciul, cu un grad ridicat de pericol social, prin care s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu, de natură a-i știrbi prestigiul și perturba normala desfășurare, împrejurările comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatei, necunoscută cu antecedente penale.

Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatei (vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, lăsând să se creadă că are influență asupra membrilor comisiei de examinare pentru promovarea examenelor de absolvire de către cei 29 de martori.

în raport cu criteriile enunțate, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. - suspendarea condiționată a executării pedepsei sau reducerea termenului de încercare de 4 ani nu se justifică. Pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, cu instituirea măsurilor de supraveghere ERLINK "http://prev.de"prev. de art. 863alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. este în acord cu dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și în măsură să asigure reeducarea inculpatei și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Cât privește cererea recurentei - eșalonarea plății cheltuielilor judiciare în rate lunare - nu se circumscrie vreunui caz de casare dintre cele enumerate în art. 3859C. proc. pen., ci reprezintă o chestiune legată de executarea hotărârilor penale. Dispozițiile art. 425 alin. (2) C. proc. pen., prevăd că, dacă cel condamnat se găsește în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut de art. 425 alin. (1) C. proc. pen. - 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii - instanța de executare, la cererea condamnatului, poate dispune eșalonarea plății amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare; legea neprevăzând posibilitatea eșalonării plății cheltuielilor judiciare.

Constatând că decizia atacată era legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpata R.M. împotriva deciziei penale nr. 88 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 299/2013. Penal