ICCJ. Decizia nr. 3262/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3262/2013
Dosar nr. 5931/30/2012
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 279/CC din 08 august 2012, Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5931/30/2012, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 84 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiş, dată în Dosar nr. 1302.5/30/2010, formulată de condamnatul G.C.
Pentru a pronunţa această încheiere, Tribunalul Timiş a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84 din 17 februarie 2011, Tribunalul Timiş a condamnat pe G.C. la pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat în baza art. 81 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi a fost achitat pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Totodată, s-a mai reţinut că prin decizia penală nr. 118 din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi, rejudecând, a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare, şi în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare stabilind ca inculpatul să execute, ca pedeapsă rezultantă, 6 ani închisoare.
Totodată, s-a constatat că hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 294 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Instanţa a reţinut că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen., prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat ca inadmisibilă.
Astfel, s-a constatat că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
S-a reţinut de asemenea că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului. Or, în prezenta cauză, prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită această cerinţă. S-a reţinut că în cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a solicitat să fie reaudiat de către un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. pentru a se afla adevărul şi pentru a-şi putea dovedi nevinovăţia, motivând că a fost condamnat pe nedrept, deoarece procurorul de caz a instrumentat în mod greşit dosarul în ceea ce-l priveşte, însă această probă a fost administrată încă din momentul soluţionării fondului, inculpatul fiind audiat de instanţă.
În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire, în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare sau prezenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situaţii, astfel încât s-a constatat că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi sub acest aspect.
Împotriva sentinţei penale nr. 279 din 08 august 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5931/30/2012 a declarat apel, în termenul legal, condamnatul G.C.
Prin decizia penală nr. 226/A din data de 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de revizuientul G.C. împotriva sentinţei penale nr. 279 din 08 august 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale recurate din prisma motivelor de recurs, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că sentinţa apelată este legală şi temeinică, în deplină consonanţă cu dispoziţiile legale în materie.
Revizuire este mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive care conţin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal fiind puse faţă în faţă principiile autorităţii de lucru judecat şi al aflării adevărului.
Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale extraordinară de atac poate fi primită prin dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Totodată, aspectele legate de vinovăţia inculpatului revizuient au fost analizate de instanţele ce au soluţionat fondul cauzei şi care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului.
Împotriva acestei decizii, condamnatul G.C. a formulat recurs, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 şi art. 394 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului, şi pe fond admiterea cererii de revizuire deoarece inculpatul nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat.
Înalta Curte, examinând hotărârea recurată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate de recurent, dar şi din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reţine că, prin cererea formulată, revizuentul a arătat că a fost condamnat pe nedrept, pentru faptele săvârşite.
În memoriul depus la dosar, recurentul revizuent a prezentat aceleaşi motive, arătând că nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat, iar instanţele au respins cererile în probaţiune.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că prin suplimentarea probatoriului s-ar ajunge la verificarea unor împrejurări, cunoscute şi precizate de instanţă, respectiv vinovăţia revizuientului şi existenţa faptei reţinute în sarcina sa, împrejurări pe care inculpatul le-ar fi putut invoca la judecata în fond şi în căile ordinare de atac şi pe care instanţa de fond le-a considerat dovedite cu probele administrate.
Având în vedere cele arătate anterior şi actele dosarelor de fond, apel şi recurs, Curtea a constatat că susţinerile revizuentului sunt neîntemeiate în raport cu probele administrate cu ocazia judecării pe fond a cauzei.
Astfel, Curtea a reţinut că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat G.C. împotriva împotriva deciziei penale nr. 226/A din data de 22 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Conform art 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat G.C. împotriva deciziei penale nr. 226/A din data de 22 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3127/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3347/2013. Penal → |
|---|
