ICCJ. Decizia nr. 3347/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3347/2013
Dosar nr. 7718/104/2012
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din 26 martie 2013, Tribunalul Olt l-a condamnat pe inculpatul C.M. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen., şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., menţinând starea de arest a acestuia şi deducându-i prevenţia de la 08 noiembrie 2012 la zi.
A fost obligat inculpatul la 10.000 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale către partea civilă S.D.; la 50.000 RON daune morale, 937,5 RON prestaţie periodică pentru intervalul noiembrie 2012 - martie 2013 şi în continuare, câte 187,5 RON lunar până la majorat, iar ulterior până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de vârsta de 26 ani către partea civilă S.V.M. şi 2.603,02 RON cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un ciomag din lemn, iar în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, i s-au prelevat probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 04 noiembrie 2012, în jurul orelor 16:30, inculpatul C.M. în urma discuţiilor contradictorii avute, în loc public, cu victima S.N., i-a aplicat mai multe lovituri cu parul, în zona capului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu, leziuni ce au determinat hemoragie şi dilacerare menigo-cerebrală, care au condus la deces în ziua de 07 noiembrie 2012.
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a recunoaşterii necondiţionate a faptei făcute de către inculpat în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
S-a apreciat ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte dată fiind faptul că inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un par (obiect contondent şi intensitate deosebită), în zona capului (zonă vitală), producându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu, leziuni care i-au determinat decesul după 3 zile din cauza hemoragiei, aşa cum rezultă din raportul medico-legal, împrejurări faptice care dovedesc intenţia acestuia de a ucide.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Pe latură civilă s-a constatat, în raport de probele administrate, că partea civilă S.D. a făcut dovada cheltuielilor materiale ocazionate de decesul victimei, dar în parte şi a prejudiciului moral suferit, precum şi că părţii civile S.V.M. i-a fost cauzat atât un prejudiciu moral, cât şi unul pecuniar, concretizat într-o prestaţie bănească periodică până la finalizarea studiilor, ca urmare a decesului tatălui său.
S-a mai reţinut existenţa raportului de cauzalitate între fapta inculpatului şi cheltuielile de spitalizarea ce au fost efectuate în încercarea de salvare a vieţii victimei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul C.M. şi partea civilă S.D.
Partea civilă S.D. a solicitat redozarea pedepsei întrucât aceasta nu este în măsură a asigura îndreptarea inculpatului în raport cu gravitatea faptei, precum şi acordarea daunelor morale în cuantumul cerut.
Inculpatul C.M. a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând micşorarea acesteia în raport de circumstanţele cauzei.
Prin decizia penală nr. 185 din 20 mai 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul părţii civile S.D., a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând, a majorat cuantumul daune la morale la 100.000 RON, sumă la plata căreia a fost obligat inculpatul C.M., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A respins apelul inculpatului, menţinând starea de arest a acestuia şi deducând prevenţia la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut pe baza declaraţiei inculpatului de recunoaştere necondiţionată a faptei că la data de 04 noiembrie 2012, în urma unor discuţii contradictorii, i-a aplicat victimei S.N. mai multe lovituri, cu un corp contondent, în zona capului, în urma cărora a suferit hemoragie şi dilacerare meningo-cerebrală, care i-au cauzat decesul la data de 07 noiembrie 2012.
S-a constatat că judecătorul fondului a făcut o corectă individualizarea a pedepsei, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală de recunoaştere a faptei, motiv pentru care în vederea asigurării scopului preventiv-educativ al acesteia instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei.
Pornind de la faptul că victima era singurul sprijin moral şi material al părţii civile, care este o persoană în vârstă , instanţa de apel a considerat că judecătorul fondului nu a făcut o justă apreciere a prejudiciului moral efectiv înregistrat de acesta şi ca urmare a majorat cuantumul daunelor morale ce urmau a fi plătite de inculpat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.M., care a criticat greşita încadrare juridică dată faptei arătând că în cauza sunt întrunite elementele infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, cuantumul ridicat al pedepsei, precum şi al daunelor morale.
Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind nefondat recursul inculpatului C.M. pentru următoarele considerente:
Deşi în dezvoltarea motivelor de recurs făcută prin cererea de promovare a căii de atac, inculpatul C.M. nu invocă niciun caz de casare, referirea la dispoziţiile de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. făcând-o apărătorul din oficiu la momentul dezbaterilor pe fondul recursului, dintr-o atentă analiză a criticilor formulate se constată că o parte din aspectele relevate se încadrează formal în dispoziţiile de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen., aşa cum erau reglementate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, întrucât se tinde la o diminuare a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, precum şi a daunelor morale ca urmare a unei greşite soluţionării atât a laturii penale, cât şi a laturii civile.
În prezent, date fiind modificările legislative aduse prin actul normativ anterior menţionat şi data pronunţării deciziei atacate, respectiv 20 mai 2013, Înalta Curte nu mai poate examina criticile privind latura civilă întrucât dispoziţiile privind cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. au fost abrogate, legiuitorul urmărind să reglementeze recursul ca o cale de atac devolutivă exclusiv în drept.
În acelaşi context, noile reglementări permit cenzurarea unei hotărâri prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, chiar şi ca efect al cauzelor de agravare sau atenuare.
În cauză, pedeapsa de 14 ani închisoare stabilită recurentului inculpat C.M. este legală, în condiţiile în care a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii limitelor speciale de pedeapsă cu o treime, astfel că pedeapsa pentru infracţiunea de omor calificat a devenit închisoarea de la 10 ani la 16 ani şi 8 luni.
Hotărârile sunt supuse casării conform art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când s-a făcut o greşită aplicare a legii, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că prin prisma acestor dispoziţii legale pot fi examinate şi criticile referitoare la încadrarea juridică dată faptei.
Spre deosebire de infracţiunea de omor, care se comite numai cu intenţie directă sau indirectă, infracţiunea de vătămări cauzatoare de moarte se săvârşeşte cu praeterintenţie, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi culpă în ce priveşte rezultatul.
La stabilirea intenţiei cu care s-a acţionat trebuie avute în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă, intensitatea acestora, precum şi gravitatea leziunilor produse.
În speţă, în raport de împrejurările comiterii faptei şi urmările produse, Înalta Curte constată că inculpatul C.M. a acţionat cu intenţia de a ucide victima, moartea acesteia nefiind rezultatul intenţiei depăşite.
Astfel, inculpatul, pe fondul discuţiilor contradictorii, i-a aplicat victimei cu un par multiple lovituri în zona capului, producându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu, leziuni ce au generat hemoragie şi dilacerare menigo-cerebrală, iar după 3 zile de la incident, decesul acesteia.
Lovirea victimei, numai în zona capului, aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului C.M., cu un par, reflectă intenţia în producerea rezultatului letal, chiar dacă nu l-a urmărit, acesta însă l-a acceptat, întrucât modul şi mijlocul utilizat pentru executarea loviturilor, regiunea în care au fost aplicate sunt de natură, în mod obişnuit, să conducă la deces.
În plus, pe de o parte între leziunile produse şi complicaţiile intervenite, şi decesul victimei pe de altă parte există legătură de cauzalitate conform raportul de constatare medico-legală.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că inculpatul C.M. a acţionat sub aspect subiectiv cu intenţia de a ucide victima, producerea decesului nefiind rezultatul depăşirii intenţiei sale ca în cazul infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, astfel că nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Constatând, aşadar, că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 185 din 20 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 08 noiembrie 2012 la 31 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3262/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3353/2013. Penal → |
|---|
