ICCJ. Decizia nr. 3307/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), furtul (art.208 C.p.), furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 3307/2013
Dosar nr. 6013/110/2012
Şedinţa publică din 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, costată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9/D/2013, din 16 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6013/110/2012 al Tribunalului Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului M.V., pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de:
1. art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 lit. f) C. pen., prin înlăturarea prev. art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
2. art. 208-209 alin. (1) lit. e) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prev.: de la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. in condiţiile si pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii si arestării preventive de la 13 iulie 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea autoturismului marca S. cu nr. de înmatriculare X, care a fost folosită de inc. M.V. la săvârşirea faptelor penale, autoturismul aflat la I.P.J. Bacău, iar cheia de contact şi documentele se află la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3.600 lei.
S-a dispus păstrarea ca mijloc probă - un telefon marca N. - plic nr. 1, portmoneu - plic nr. 2 şi suport optic marca T. - plic nr. 3 aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a dispus păstrarea măsurii de indisponibilizare la CEC a sumei de 170 lei - recipisa nr. x - fila 61 şi a sumei de 250 euro - recipisa y - (fila 63 - dos u.p).
S-a luat act că inculpatul este de acord cu plata pretenţiilor civile.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la 30.000 lei daune morale către partea civilă B.V.F.
S-a luat act că partea civilă C.G.S. nu are pretenţii civile în cauză.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, în sumă de 485,76 lei, reactualizată şi către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău în sumă de 323 lei, reactualizată.
În baza art. 7 din Legea nr. 76 /2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător angajat.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 1.600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriu nr. 1511/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.V., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea tentativei la infracţiune de omor calificat şi deosebit de grav şi furt calificat, infracţiunilor prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 208-209 alin. (1) lit. e) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 10 iulie 2012 a sustras de la partea vătămată C.G.S. un număr de 4 telefoane mobile marca I., iar în timp ce se afla pe str. Ştefan cel Mare din mun. Bacău a lovit cu intenţie, cu autoturismul marca S. de culoare albă, pe agentul de poliţie B.V., care se afla în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi încerca să îl legitimeze. Agentul de poliţie a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, iar din raportul de constatare medico - legală din 12 iulie 2012 al S.M.L. Bacău rezultă că a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile îngrijiri medicale.
Instanţa de fond din actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele:
La începutul lunii iulie 2012 partea vătămată C.G.S. domiciliat în mun. Bacău, str. Garofiţei, jud. Bacău a postat pe Internet un anunţ că are de vânzare telefoane mobile.
În ziua de 10 iulie 2012 partea vătămată C.G.S. a fost apelată telefonic de către inculpatul M.V. de pe telefonul său mobil cu nr. x, precizând că este dispus să cumpere telefoane mobile.
Partea vătămată C.G.S. împreună cu prietena sa numita I.P.A. s-au întâlnit, în urma înţelegerii, cu inculpatul M.V. pe str. Ştefan cel Mare, în parcarea blocului nr. x din mun. Bacău.
La întâlnire, inc. M.V. a venit cu autoturismul marca S. de culoare albă, cu nr. de înmatriculare x (înmatriculat în Spania), proprietatea soţiei sale - numita M.A.R. din loc. Săvineşti, str. Liliacului, nr. 20, jud. Neamţ, pe care i l-a dat în ziua de 09 iulie 2012, aşa cum rezultă din declaraţia dată de aceasta.
Partea vătămată C.G.S. i-a prezentat inculpatului M.V., care era însoţit de o persoană necunoscută (bărbat), un număr de patru telefoane mobile, dintre care 1 telefon mobil marca I.4 şi 3 telefoane mobile marca I. şi i-a cerut pentru acestea suma de 3.600 lei.
Inculpatul M.V. nu a fost de acord cu preţul cerut şi a plecat. După aproximativ 2 ore, inculpatul a apelat-o din nou telefonic pe partea vătămată C.G.S. şi s-au reîntâlnit în acelaşi loc.
După ce partea vătămată i-a prezentat din nou inculpatului şi persoanei necunoscute cele patru telefoane mobile, aceştia, fără a achita contravaloarea acestora, le-au sustras şi au vrut să plece cu autoturismul marca S.
Partea vătămată C.G.S. văzând aceasta, a apelat de pe telefonului său mobil SNUAU 112, iar la scurt timp s-a prezentat la faţa locului un echipaj mixt, format din agentul de poliţie B.V.F. ei şi jandarmul I.I.
În timp ce agentul de poliţie B.V.F. ei a încercat să îl legitimeze pe inculpatul M.V., acesta s-a urcat la volanul autoturismului marca S., l-a pornit şi a demarat în trombă, şi, cu intenţie, l-a lovit pe agentul de poliţie cu partea din faţă a autoturismului, l-a aruncat pe capotă, iar când a căzut, cu roţile din spate l-a călcat peste membrele inferioare.
Partea vătămată B.V.F. ei a fost transportat cu Salvarea la Spitalul Judeţean Bacău, secţia U.P.U., unde a fost internat.
Din raportul de constatare medico - legală din 12 iulie 2012 al Serviciul de Medicină Legală Bacău, rezultă că agentul de poliţie B.V. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile îngrijiri medicale.
Instanţa de fond a apreciat că, faţă de mecanismul de producere a faptei, nu se poate susţine că inculpatul M.V. nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care l-a acceptat şi a care a fost evitat numai datorită întâmplării.
S-a mai reţinut că, după comiterea faptelor, inculpatul M.V. s-a sustras urmăririi penale, fapt pentru care, prin ordonanţa provizorie din 11 iulie 2012, s-a dispus de către procuror, înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice al postului de telefonie mobilă cu nr. x aparţinând inculpatului M.V., ordonanţă care a fost confirmată prin încheierea din 13 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 438/2012 al Tribunalului Bacău.
Prin ordonanţa din 12 iulie 2012 s-a dispus interceptarea, înregistrarea şi localizarea posturilor telefonice cu nr. x, folosit de A.N. - conducătorul auto al autoturismului marca M., cu nr. x; nr. x, posibil folosit de M.V., pe o perioadă de 48 de ore, confirmată prin încheierea din 16 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 439/2012 al Tribunalului Bacău.
În urma exploatării ordonanţelor provizorii, inculpatul M.V. a fost depistat pe raza municipiului Arad, de către lucrătorii de poliţie V.I. şi V.F. din cadrul I.P.J. - Arad, pe Calea Rodnei în zona cartierului Micalaca, într-un autocar aparţinând SC L.T. SRL, proprietatea administratorului S.N., autocar ce avea inscripţionat K., aşa cum rezultă din procesul - verbal de depistare şi din declaraţia martorului S.N.
În momentul în care inculpatul M.V. a fost depistat, cu ocazia unui control sumar, asupra sa au fost găsite sumele de 250 euro, respectiv 167 RON, sumele de bani ce au fost consemnate la C.E.C.B., acesta sustrăgându-se urmăririi penale şi intenţionând să părăsească teritoriul României.
În timpul urmăririi penale, cât şi în instanţă, partea vătămată B.V.F., jandarmul I.I. şi martorul - parte vătămată C.G.S. l-au indicat pe inculpatul M.V. ca fiind autorul care a sustras cele patru telefoane mobile iar cu autoturismul marca S. 1-a lovit intenţionat pe agentul de poliţie.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, din raportul de expertiză medico - legală psihiatrică a I.M.N.L. Mina Minovici Bucureşti, rezultă că inculpatul M.V. prezintă diagnosticul : tulburare de personalitate de tip disocial. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrate în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Situaţia de fapt a rezultat din următoarele mijloace de probă: procesele - verbale întocmite de organele de urmărire penală; planşele fotografice; raportul de constatare medico - legală din 12 iulie 2012 al S.M.L. Bacău; adresa nr. 576030/2012 a Secţiei 2 Poliţie din cadrul Politiei municipiului Bacău din care rezultă că B.V.F. ei este agent de poliţie şi la data săvârşirii se afla în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, adresa nr. 822.240/2012 a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, însoţită de 1 CD marca TDK neclasificat, cu numărul de înregistrare din 16 iulie 2012, care conţine două filmări video cu un total de 1 minut şi 34 secunde şi de 14 procese - verbale cu interceptări şi înregistrări a convorbirilor telefonice; documentele de consemnare la C.E.C. a sumelor găsite asupra inculpatului; adresa nr. Al/8816/2012 a I.N.M.L „Mina Minovici ” , Bucureşti; adresa nr. 10162/2012 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău; foaia de observaţie clinică generală 1095/2012 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău; adresa Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău;declaraţia părţii civile B.V.F.;declaraţia părţii vătămate C.G.S.;declaraţia martorului parte - vătămată C.G.S.;declaraţiile martorilor I.P.A., P.A., R.N. şi I.I., S.N., A.G., M.A.R.; declaraţiile inculpatului M.V.
Instanţa de fond a apreciat că în drept, faptele inculpatului M.V. care, în ziua de 10 iulie 2012 a sustras de la partea vătămată C.G.S. un număr de 4 telefoane mobile marca I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de furt calificat prev. de art. 208-209 alin. (1) lit. e) C. pen.; în timp ce se afla pe str. Ştefan cel Mare din mun. Bacău a lovit cu intenţie, cu autoturismul marca S. cu nr. de înmatriculare x de culoare albă, pe agentul de poliţie B.V., care se afla în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi încerca să îl legitimeze. Agentul de poliţie a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, iar din raportul de constatare medico - legală din 12 iulie 2012 al S.M.J.L. Bacău rezultă că a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., raportat la art. 176 lit. f) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav şi nu de ultraj, aşa cum a solicitat apărătorul inculpatului, deoarece inculpatul a lovit victima, cu intenţie, cu un autoturism, iar faţă de mecanismul de producere a faptei, nu se poate susţine că inculpatul M.V. nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care l-a acceptat şi a care a fost evitat numai datorită întâmplării.
Aşa cum rezultă din situaţia de fapt expusă anterior, partea vătămată s-a aflat în exteriorul unei maşini care staţiona, maşina fiind pornită cu viteză de către şofer - inculpat, maşină care, cu partea stângă, l-a lovit pe agentul de poliţie care a căzut sub roţi, toate acestea fiind elemente care reliefează în mod clar starea de pericol grav şi imediat în care s-a aflat partea vătămată, fiind suficient ca la un moment dat aceasta să fie strivit de roţi, fiind de notorietate faptul că impactul cauzează nu doar leziuni foarte grave, ci chiar decesul.
Împrejurarea că autoturismul a trecut doar peste membrele inferioare ale victimei şi nu peste o altă parte a corpului care ar fi putut duce la deces, este doar o chestiune de hazard şi nu ca urmare a atitudinii inculpatului care a dorit să-l calce pe picioare.
Toţi martorii oculari au observat faptul că partea vătămată a alunecat sub autoturism, însă inculpatul nu a oprit, ci a continuat înaintarea, cu viteză, fugind de la locul faptei. Martorii au confirmat existenţa manevrelor periculoase efectuate de inculpat, în sensul că a demarat în trombă, deşi cei doi poliţişti au făcut semne ca acesta să oprească vehiculul.
Întreaga acţiune a inculpatului nu poate decât să ducă la concluzia că acesta nu numai că a prevăzut pericolul pentru partea vătămată, ci chiar a acceptat posibilitatea producerii lui pentru a putea scăpa, faptul că partea vătămată nu a fost rănit mai grav, iar rezultatul mai grav nu s-a produs - chiar ucis se datorează doar întâmplării.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că omorul se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevăzând moartea victimei,ca rezultat al activităţii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat; în cazul omorului făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, lucru care s-a şi întâmplat în cauză, inculpatul lovind victima cu autoturismul şi apoi trecând cu roţile peste acesta profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei a acceptat acest lucru fapt ce reiese din situaţia de fapt descrisă mai sus cât şi din leziunile cauzate victimei.
În cauză, instanţa de fond a apreciat că se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. pentru fapta de omor deosebit de grav aşa cum a fost pusă în discuţie la termenul din 4 decembrie 2012, deoarece sentinţa penală nr. 31/D din 02 februarie 2012 a Tribunalului Bacău nu este definitivă, cauza fiind în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanţă a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, persoana inculpatului care a mai fost condamnat, poziţia acestuia, care nu a recunoscut fapta şi a fost de acord cu plata despăgubirilor civile.
Cu privire la latura civilă, prima instanţă a luat act că inculpatul este de acord cu plata pretenţiilor civile şi în consecinţă, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 lei daune morale către partea civilă B.V.F.
S-a luat act că partea civilă C.G.S. nu are pretenţii civile în cauză.
S-a mai reţinut că, din adresa nr. 10162/2012 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, rezultă că unitatea sanitară se constituie parte civilă cu suma de 485,76 RON, reprezentând cheltuielile ocazionate cu spitalizarea numitului B.V.F.
De asemenea, din adresa Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău rezultă că se constituie parte civilă cu suma de 323 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu transportul lui B.V.F. ei la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea autoturismului marca „S.” cu nr. de înmatriculare x, care a fost folosită de inc. M.V. la săvârşirea faptelor penale, autoturismul aflându-se la I.P.J. Bacău, iar cheia de contact şi documentele se află la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a reţinut că, din contractul de vânzare-cumpărare de la fila. 80 rezultă că autoturismului marca S. cu nr. de înmatriculare x, a fost cumpărat, la data de 09 iunie 2012 de către M.A.R. Din copia de pe certificatul de căsătorie de la fila 201 u.p. rezultă că M.A.R. s-a căsătorit cu inculpatul M.V. la data de 06 februarie 2008. Ori, în conformitate cu prev. art. 30 din vechiul cod al familiei, dar şi în raport de modificările aduse la acest act prin noul C. civ., prin art. 339 şi următoarele, inculpatul se află încă în stare de devălmăşie,cu soţia sa, autoturismul fiind bun comun.
De asemenea, în baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 3.600 lei de la inculpat, reprezentând contravaloarea celor 4 telefoane sustrase de acesta şi care nu au fost recuperate şi cu care partea vătămată nu se constituie parte civilă în cauză.
S-a dispus păstrarea ca mijloc probă a unui telefon marca N. - plic nr. 1, aparţinând inculpatului, un portmoneu - plic nr. 2 şi suport optic marca T. - plic nr. 3 aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
Întrucât inculpatul a fost obligat la plata de daune morale şi s-a dispus şi măsura confiscării sumei reprezentând c/val telefoane sustrase s-a dispus păstrarea măsurii de indisponibilizare la C.E.C. a sumei de 170 lei - recipisa - fila 61 şi a sumei de 250 euro - recipisa x - fila 63 - dos u.p.
S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales. împotriva sentinţei a declarat apel în termen legal inculpatul M.V., prin motivele de apel, acesta invocând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei apelate prin aceea că încadrarea juridică dată faptei este greşită, considerând că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj şi nu de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, întrucât încadrarea corectă a faptei fiind ă infracţiunea de ultraj, inculpatul nu a dorit uciderea părţii vătămate.
De asemenea, a mai susţinut că în mod greşit s-a dispus confiscarea autoturismului, acesta fiind bun în devălmăşie.
A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale.
Prin decizia penală nr. 86 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi Familie a fost respins apelul declarat de apelantul inculpat M.V., împotriva sentinţei penale nr. 9/D/2013 din 16 ianuarie 2013, pronunţată în Dosar nr. 6013/110/2012 al Tribunalului Bacău, ca nefondat.
În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen., raportat la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
S-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestului preventiv de la 16 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata a 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanţa de control judiciar, examinând motivele de recurs invocate dar şi din oficiu hotărârea primei instanţe, conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele, a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
S-a reţinut că instanţa de fond, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii precum şi a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină considerentele hotărârii.
Astfel, instanţa de fond a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi cât şi a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi nemijlocit în faţa instanţei şi care au confirmat pe deplin situaţia de fapt expusă în considerentele rechizitoriului.
Totodată, instanţa s-a conformat dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele, cât şi a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpatul, în mare parte, a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, mai puţin cea de furt.
Cu privire la lovirea părţii vătămate B.V. inculpatul a arătat că nu a dorit uciderea acestuia, doar s-a speriat la sosirea organelor de poliţie, având în vedere că mai avea un dosar penal pe rol.
S-a apreciat că în mod just a reţinut şi prima instanţă ca formă a vinovăţiei săvârşirii infracţiunii intenţia indirectă, inculpatul M. neacţionând cu intenţia uciderii părţii vătămate, dar lovirea acesteia cu autoturismul duce la concluzia acceptării producerii acestui rezultat.
De asemenea, s-a mai reţinut că, susţinerea inculpatului, în sensul că, pentru a produce moartea, impactul cu un autoturism trebuie să fie doar frontal, este neîntemeiată, fiind de notorietate că lovirea unei persoane cu autoturismul poate produce moartea acesteia sau vătămarea gravă indiferent de locul impactului cu autoturismul.
Cu privire la mecanismul de producere a impactului corpului părţii vătămate cu autoturismul, invocându-se o contrarietate între declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor, s-a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că toţi martorii oculari au observat faptul că partea vătămată a alunecat sub autoturism, însă inculpatul nu a oprit, ci a continuat înaintarea, cu viteză, fugind de la locul faptei. Martorii au confirmat existenţa manevrelor periculoase efectuate de inculpat, în sensul că a demarat în trombă, deşi cei doi poliţişti au făcut semne ca acesta să oprească vehiculul.
S-a apreciat că mecanismul de producere al impactului este clar - cel descris de martori - nefiind necesar a se efectua o expertiză tehnică cum a solicitat inculpatul atât în faţa instanţei de fond cât şi în apel.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că, nu se confirmă nici ipoteza avansată de către inculpat că acesta nici nu putea pleca de la faţa locului întrucât maşina poliţiei era parcată în faţa autoturismului inculpatului, din toate probele rezultând că maşina poliţiei era parcată lateral, iar inculpatul nu numai că a încercat să plece dar a şi reuşit, fugind de la fata locului.
S-a mai reţinut că, împrejurarea că autoturismul a trecut doar peste membrele inferioare ale victimei şi nu peste o altă parte a corpului care ar fi putut duce la deces, este doar o chestiune de hazard şi nu ca urmare a atitudinii inculpatului care a dorit să-l calce pe picioare, astfel fapta rămânând în forma tentativei.
Instanţa de apel a constatat că, fapta inculpatului M.V. de a lovi cu autoturismul pe partea vătămată B.V., poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii constituie tentativă la infracţiunea de la omor deosebit de grav, precum şi fapta de a sustrage de la partea vătămată C.G.S. un număr de 4 telefoane mobile marca I. prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. raportat la art. 176 lit. f) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la pedeapsa aplicată, instanţa de apel a constatat că aceasta este stabilită spre minimul special care se putea aplica, iar prima instanţă a avut în vedere nu numai gravitatea faptelor şi împrejurările acestora dar şi faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea lor, s-a sustras imediat după săvârşirea acestora fiind depistat în mun. Arad în timp ce părăsea ţara, a mai fost condamnat, nedefinitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prin sentinţa penală nr. 31/D din 02 februarie 2012 a Tribunalului Bacău iar din raportul de expertiză medico - legală psihiatrică nr. A18816/2012 a I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, rezultă că inculpatul M.V. prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip disocial.
Raportat la aceste criterii de individualizare, instanţa de apel a apreciat că pedepsele aplicate sunt just dozate şi nu se impun a fi reduse.
De asemenea, s-a mai constat că nu este întemeiată critica formulată de către inculpat privind confiscarea autoturismului cu care s-a săvârşit fapta, întrucât este bun comun coproprietate cu soţia sa, fiind corect argumentat de prima instanţă şi cu ocazia respingerii cererii de ridicare a sechestrului asigurător, faptul că soţia inculpatului are la îndemână calea unui partaj în cadrul unei contestaţii la executare.
Împotriva deciziei penale nr. 86 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a declarat recurs inculpatul M.V., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi schimbarea încadrării juridice dată faptei de care este acuzat, din tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. f) C. pen. în infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 C. pen., deoarece nu a urmărit să suprime viaţa părţii vătămate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarate de inculpatul M.V. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie, la data de 14 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Referitor motivul de recurs invocat de inculpat, Înalta Curte apreciază că acesta nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. care prevede că hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situaţie în care criticile recurentului inculpat referitoare la greşita încadrare juridică dată faptei care se circumscriu acestor prevederi legale, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar. Aceasta deoarece, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi greşita încadrare juridică dată faptei, invocată de inculpat.
În realitate, prin schimbarea încadrării juridice dată faptei, recurentul inculpat solicită o reapreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia instanţa de fond a dispus condamnarea lui, soluţie confirmată de instanţa de apel.
Se reţine că, pentru a stabili dacă faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, instanţa de recurs nu poate modifica situaţia de fapt, fiind obligată aibă în vedere situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată.
Având în vedere modul de reglementare a soluţionării recursului ca a doua cale de atac, dispoziţiile Codului de procedură penală - astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 2/2012 - sunt restrictive în ceea ce priveşte cazurile de casare ce pot fi invocate şi, implicit, criticile ce pot fi formulate împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi a deciziei pronunţată de instanţa de apel, reducând astfel şi limitele investirii instanţei de recurs
Având în vedere argumentele mai sus expuse referitoare la efectul parţial devolutiv al recursului, în sensul că examinarea cauzei în cadrul acestei căi ordinare de atac nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept, nu şi la chestiuni de fapt, modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt.
Instanţa de recurs - ulterior judecării apelului de către instanţa de prim control judiciar - nu poate să reexamineze probatoriul administrat şi să modifice situaţia de fapt în cauza penală, controlul judiciar în recurs - după adoptarea Legii nr. 2/2013 - vizând exclusiv corecta aplicare a legii la faptele reţinute de instanţele anterioare.
Or, din această perspectivă, Înalta Curte apreciază, aşa cum legal şi temeinic au stabilit instanţa de fond şi instanţa de apel, în baza unui material amplu şi judicios administrat în cauză, că este corectă încadrarea juridică dată faptelor - necontestate în materialitatea lor de către inculpat, în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. e) C. pen., constând în aceea că în ziua de 10 iulie 2012, inculpatul M.V. a sustras de la partea vătămată C.G.S. un număr de 4 telefoane mobile marca I., şi tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., raportat la art. 176 lit. f) C. pen., constând în şi lovirea cu intenţie, cu autoturismul pe agentul de poliţie B.V., care se afla în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi încerca să îl legitimeze, acesta din urmă suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile îngrijiri medicale.
Cum în cauză, inculpatul a formulat critici de netemeinicie cu referire la o decizie care a fost pronunţată după intrarea în vigoare a textului de lege evocat anterior, respectiv, decizia penală nr. deciziei penale nr. 86 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, acesta este nefondat.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere şi faptul că, din verificarea deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 86 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi a arestării preventive de la 13 iulie 2012 la 29 octombrie 2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 86 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi a arestării preventive de la 13 iulie 2012 la 29 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 300/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3410/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
