ICCJ. Decizia nr. 3410/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3410/2013

Dosar nr. 10098/40/2011

Şedinţa publică din 05 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 15 din data de 22 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani, s-a respins excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei, precum şi excepţia de necompetenţă materială a organului de urmărire penală. De asemenea prin aceeaşi sentinţă, s-a menţinut încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, iar inculpata C.M.C. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 157 din data de 6 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, inculpata având de executat pedeapsa totală de 3 ani închisoare.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

Inculpatul D.L. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul comisiilor din centrele de examen de bacalaureat) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a), 80 C. pen.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul comisiilor din centrele de examen de bacalaureat) C. pen.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 5.400 lei de la inculpatul D.L.

S-a dispus restituirea către inculpatul D.L. a sumei de 5.720 lei consemnată la C.E.C.B. - Sucursala Botoşani cu recipisa nr. 447207/1 din data de 5 iulie 2010.

Inculpata C.M.C. a fost obligată să plătească statului suma de 9.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul D.L. a fost obligat să plătească statului suma de 9.500 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Botoşani a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 497/P/2010 din data de 27 octombrie 2011 a fost trimisă în judecată inculpata C.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi inculpatul D.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.

În esenţă, în fapt s-a reţinut că în perioada premergătoare probelor scrise ale examenului de bacalaureat 2010, desfăşurate la Colegiul Economic „O.O.” Botoşani în intervalul 28 iunie - 02 iulie 2010, inculpata C.M.C., în calitate de vicepreşedintă a comitetului de părinţi, a colectat suma totală de circa 38.000 lei de la elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a, precum şi de la elevii Grupului Şcolar de Cooperaţie Botoşani; din această sumă, a dat inculpatului D.L., preşedinte al comisiei de examen din cadrul colegiului, suma de 4.900 lei şi i-a plătit acestuia, conform înţelegerii, mesele principale la restaurant timp de şase zile (evaluate la 500 lei), pentru ca inculpatul, încălcându-şi atribuţiile stabilite prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2010, să asigure reuşita la examenul de bacalaureat a majorităţii elevilor şi să favorizeze pe câţiva dintre aceştia, printre care copiii persoanelor care s-au ocupat de „protocol” (C.M.B., T.G.A., I.C.A., B.A.C.). De asemenea, inculpata a folosit aceste fonduri pentru a asigura mesele principale la restaurant în zilele de examen (evaluate la 90, respectiv,. 60 lei) membrilor comisiei de examen P.T. şi Ş.M. şi pentru a asigura masa în incinta colegiului, în zilele probelor, celor 55 de profesori asistenţi (evaluată la circa 2.500 lei); totodată, inculpata C.M.C. a dat câte 50 lei profesorilor asistenţi Ş.M., T.V., A.O. şi A.I.Ş., pentru ca aceştia, la fel ca şi colegii lor, să-i lase pe candidaţi să copieze şi să se consulte între ei şi i-a dat suma de 100 lei învinuitei P.C. (profesor evaluator de limba română în cadrul C.Z.E. 300 - Şcoala nr. ll Botoşani), pentru a identifica teza la limba română a fiului ei, C.M.B. şi a-i mări nota. Inculpatul D.L. a acceptat banii şi foloasele sus-menţionate şi a acţionat în scopul arătat, rezultatul fiind acela că foarte mulţi elevi slabi la învăţătură au promovat examenul cu note mari. Foloasele primite înainte şi în timpul desfăşurării probelor scrise au fost necuvenite, fiind interzise de Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2010.

I. Privitor la excepţiile invocate de apărătorii inculpaţilor s-au reţinut următoarele:

A) Excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei

Atât în notele de concluzii, cât şi cu prilejul dezbaterilor, inculpatul D.L., prin apărător, a reiterat excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei din perspectiva încălcării dreptului la apărare al inculpatului. Această încălcare s-a materializat prin refuzul procurorului de a pune efectiv la dispoziţia învinuitului şi a apărătorilor aleşi întregul material de urmărire penală, precum şi prin interdicţia de a se putea face însemnări, notări, consemnarea paginilor relevante pentru apărare. Totodată, s-a încercat suplinirea acestor neregularităţi prin completarea ulterioară, în fals, a procesului-verbal, cu acea notă, conţinând un scris diferit şi cuvinte prescurtate pentru a se încadra pe formular.

Cu prilejul punerii în discuţie, excepţia a fost susţinută şi de inculpata C.C.M., prin apărător.

Verificând cele două procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 221 şi 222 dup), tribunalul a constatat că ambele formulare conţin menţiunea luării la cunoştinţă de întreg conţinutul dosarului şi sunt semnate de procuror, apărătorii inculpaţilor şi inculpaţi. Nu au fost consemnate obiecţiuni cu privire la modalitatea de prezentare a materialului de urmărire penală sau timpul alocat acestei activităţi procedurale.

În ce priveşte nota inclusă în procesul-verbal vizându-l pe inculpatul D., s-a observat că aceasta este inserată în chiar cuprinsul procesului-verbal, anterior rubricilor conţinând numele apărătorilor şi semnăturile şi nu se referă la alte materiale decât cele cuprinse în dosarul de urmărire penală. Faptul că s-au folosit un scris cu caractere mai mici şi prescurtări ale unor cuvinte nu este de natură să conducă la concluzia că respectiva notă ar fî fost adăugată ulterior prezentării, atât timp cât, după cum s-a arătat, această activitate a vizat întreg conţinutul dosarului şi a decurs fără obiecţiuni.

Prin urmare, excepţia invocată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

B) Excepţia de necompetenţă materială a organului de urmărire penală

În susţinerea acestei excepţii s-a invocat că preşedinţii comisiilor de bacalaureat au atribuţii de organizare şi control, astfel încât se pune problema aplicabilităţii art. 1 lit. c) din Legea nr. 78/2000, text care precizează că dispoziţiile acestei legi se aplică persoanelor care exercită atribuţii de control potrivit legii, şi implicit a competenţei Parchetului de pe lângă Tribunal sau a D.N.A.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din data de 4 aprilie 2002 privind D.N.A., sunt de competenţa acesteia infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, însă numai dacă sunt săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către:

- deputaţi; senatori;

- membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora;

- consilieri ai miniştrilor;

- judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale;

- ceilalţi judecători şi procurori; membrii C.S.M.;

- preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia;

- Avocatul Poporului şi adjuncţii săi;

- consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale;

- consilierii de stat ai primului-ministru;

- membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi;

- guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul B.N.R.;

- preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei;

- ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie;

- preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene;

- primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti;

- primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti;

- primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeţeni;

- prefecţii şi subprefecţii;

- conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora;

- avocaţii;

- comisarii Gărzii Financiare;

- personalul vamal;

- persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar bancare; persoanele prevăzute la art. 8¹ din Legea nr. 78/2000; lichidatorii judiciari; executorii A.V.A.S.

Alin. (1)¹ şi (1)² includ în competenţa Direcţiei şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, precum şi infracţiunile prevăzute la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 246, 247, 248 şi 248 şi 248¹ C. pen., la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 şi în Legea nr. 241/2005, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

Dincolo de întrebarea firească privind raţiunea pentru care apărătorul inculpatului a susţinut agravarea situaţiei propriului client (de vreme ce Legea nr. 78/2000 reglementează forme calificate ale infracţiunilor de corupţie, iar Ordonanţa sus-citată se referă la împrejurări ce agravează răspunderea penală şi impun intervenţia unui organ judiciar strict specializat), s-a observat că în speţă nu s-a produs niciuna dintre urmările arătate şi nici vreunul dintre inculpaţi nu are vreuna dintre calităţile enumerate la lit. b).

Pe de altă parte, art. 13 alin. (4) din Ordonanţă dispune că „Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), (1¹) şi (1²), în competenţa D.N.A.”.

Prin urmare, indiferent de pretinsa incidenţă a dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 (aspect ce urmează a fi analizat odată cu fondul cauzei), în speţă competenţa de a efectua urmărirea penală se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun (art. 30, 27 pct. l lit. a) şi 45 alin. (1) C. proc. pen.) şi revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

De aceea a fost respinsă şi această excepţie.

II. Asupra fondului cauzei

S-a constatat că, în cauză a fost administrat un amplu material probator, constând în principal în declaraţii ale părţilor şi martorilor, înscrisuri şi interceptări ale unor convorbiri telefonice. în ce priveşte declaraţiile de martori, s-a constatat că, din pricina trecerii timpului şi a modului în care au fost percepute faptele - ca K. de o semnificaţie deosebită, cele mai complete şi fidele relatări sunt cele făcute în faza de urmărire penală.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, în marea majoritate a cazurilor cei audiaţi şi-au menţinut declaraţiile anterioare. Unii martori au adoptat o atitudine evazivă (cel mai elocvent exemplu fiind cel al martorului P.T.), precizând însă, la rândul lor, că îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Aşa fiind, pentru uşurinţa şi claritatea expunerii şi pentru trimiterea la elementele de fapt relevante, tribunalul a făcut referire de cele mai multe ori doar la declaraţiile respective, indicând acolo unde a considerat necesar şi elementele de identificare ale declaraţiilor din cursul cercetării judecătoreşti.

În urma examinării întregului material probator administrat în cauză, Tribunalul Botoşani a reţinut următoarele:

În anul 2010, inculpata C.M.C. avea calitatea de vicepreşedinte al comitetului de părinţi din cadrul Colegiului Economic „O.O.” Botoşani, fiul acesteia, numitul C.B., fiind elev al acestei unităţi de învăţământ în clasa a XII-a F.

Anterior probelor scrise ale examenului de bacalaureat, având în vedere „cutuma” stabilită şi toleranţa manifestată în anii anteriori fată de asemenea iniţiative, la nivelul comitetelor de părinţi (însă nu la iniţiativa inculpatei C., cum greşit se reţine în rechizitoriu) din cadrul Colegiului Economic „O.O.” şi Grupului Şcolar de Cooperaţie Botoşani (ai cărui elevi urmau să susţină probele scrise la colegiul amintit), s-a hotărât strângerea unor sume de bani având ca destinaţie asigurarea „protocolului”. La luarea acestei hotărâri a contribuit şi numitul H.I., directorul Colegiului, care a afirmat că este treaba părinţilor să asigure apa, cafeaua şi o gustare în zilele de desfăşurare a probelor de bacalaureat. Susnumitul a afirmat în declaraţiile sale că a interzis expres asemenea activităţi, însă susţinerile sale au fost contrazise, atât de declaraţiile inculpatei şi ale martorelor B.M. şi T.M., cât şi de modul în care aceste activităţi s-au desfăşurat. Astfel, „organizatorilor” li s-a permis accesul în incinta unităţii de învăţământ, bunurile cumpărate fiind depozitate într-un cabinet. Mai mult, inculpata C. a fost prezentată inculpatului D.L. ca persoana care se va ocupa de protocol din partea comitetului de părinţi.

Cu toate că s-a încercat acreditarea ideii că sumele strânse urmau să fie folosite doar pentru procurarea unor gustări însoţite de apă şi cafea, probatoriul le indică destinaţia completă, cunoscută şi asumată de la bun început: o parte din bani urma să fie folosită pentru procurarea acelor gustări şi a altor produse alimentare (dulciuri şi băuturi alcoolice), iar restul era destinată membrilor comisiilor, în ambele cazuri cu scopul de a obţine o atitudine îngăduitoare faţă de elevii ce urmau să susţină probele de bacalaureat. Acest aspect a fost dovedit prin declaraţiile martorilor (spre exemplu, martora A.E. a indicat expres destinaţia sumelor de bani, iar martora B.M. a declarat că „Părinţii şi-au dorit ca supraveghetorii să fie mai indulgenţi, măcar să-i lase pe copii să se consulte între ei”), prin procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice (spre exemplu, pe data de 26 iunie 2010, la ora 20:55:04, inculpata a discutat cu numita Mădălina despre „cât ar fi un punct” şi i s-a răspuns că „la română mergea cam 300” - f. 32 vol. II d.u.p.), de cuantumul sumei strânse (mult prea mare pentru achiziţionarea doar a unor gustări, apă şi cafea) şi de faptul că părinţilor le erau cunoscute dispoziţiile metodologice ce interziceau activităţi de acest gen. Este vorba de art. 95 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2010 (cuprinsă în Anexa 2 la O.M.E.C.I. nr. 5507 din 6 octombrie 2009 privind aprobarea calendarului şi a metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat 2010), conform căruia „(1) Se interzice cu desăvârşire colectarea sau favorizarea acţiunii de colectare a unor fonduri materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaţilor, fonduri care au ca destinaţie asigurarea cazării, a meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din centrele de testare sau de evaluare. (2) Conducerile unităţilor de învăţământ vor lua toate măsurile pentru informarea cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor referitor la prevederile menţionate la alin. (1) şi pentru a nu permite încălcarea acestora.”

Deşi discuţiile purtate de părinţi au vizat strângerea unei sume de câte 200 lei de elev, fiecare elev a contribuit în măsura posibilităţilor materiale, sumele variind între 20 şi 200 lei. Unii elevi au refuzat să contribuie la aşa-numitul „fond de protocol”, fie din raţiuni materiale, fie deoarece se considerau bine pregătiţi.

Banii au fost strânşi la nivelul fiecărei clase de către şefii de clasă sau casierii clasei, sumele strânse fiind predate inculpatei C., având în vedere că fusese desemnată de comitetul de părinţi ca principal organizator al acestei activităţi. Acelaşi comitet de părinţi a stabilit ca inculpata să fie ajutată şi de alţi membrii: B.M., T.M. şi I.M. Prin urmare, nu se poate reţine că aceste persoane ar fi fost atrase de inculpată în desfăşurarea activităţilor de procurare şi organizare.

în final, inculpatei i-a fost predată suma de aproximativ 34.000 lei. La calculul acestei sume au fost avute în vedere declaraţiile elevilor date în cursul urmăririi penale - vol. VI (tribunalul considerând că acestea, mai apropiate în timp de momentul strângerii banilor, cuprind o relatare mai fidelă a celor întâmplate), precum şi declaraţia martorei M.C., care a predat inculpatei banii strânşi în cadrul Grupului Şcolar de Cooperaţie Botoşani. Ulterior, numita T.M. i-a predat inculpatei şi suma de 4.000 lei, reprezentând suma rămasă din banii strânşi în aceeaşi modalitate şi în acelaşi scop pentru probele de evaluare a competenţei lingvistice ce avuseseră loc în lunile aprilie-mai 2010.

în intervalul 21-27 iunie 2010, în urma tragerii la sorţi efectuată de comisia judeţeană şi emiterii deciziilor de către inspectorul şcolar general, au fost stabilite comisiile din centrele de examen şi comisiile din centrele zonale de evaluare. în cazul centrului de examen Colegiul Economic „O.O.” şi centrului de evaluare Şcoala nr. 11 Botoşani, listele au fost întocmite la data de 25 iunie, cu numărul comun 5838, şi comunicate centrelor la aceeaşi dată (f. 11-14 vol. VIII dup).

Comisia din centrul de examen era compusă din următoarele persoane, vicepreşedinte: P.M.L.;

Membri:

- C.G., M.I., N.E., P.T., S.A. şi Ş.M.; asistenţi: A.A., A.V.C., A.I., A.O., A.C., A.L., A.I.Ş., A.L., A.C.V., B.G.I., B.B., B.M., B.D., C.H., C.G.L., C.M., C.L., C.T., C.C., C.L., C.M.G., C.A.M., D.O.M., D.C., D.M., D.S.M., D.M., D.I.M., F.E., G.S., G.I., H.N.F., H.A., H.I.M., H.T., I.D.I., I.I., L.N., M.E., M.C., M.C.A., M.C.E., N.A., O.O.E., P.G.L., P.A., P.D., P.C.E., P.E., R.A., Ş.N., S.M., T.C., T.V., T.M. şi A.A. (f. 11 vol. VIII dup).

Prin ordinul M.E.C.T.S. nr. 4277 din 21 iunie 2010, inculpatul D.L. a fost desemnat ca preşedinte al comisiei de bacalaureat din centrul de examen. Anexa la acest Ordin, cuprinzând lista preşedinţilor comisiilor de bacalaureat, a fost comunicată Inspectoratului Şcolar al Judeţului Botoşani la data de 23 iunie 2010 (f. 32 vol. VIII d.u.p.).

Pe data de 26 iunie, inculpata C. cunoştea deja componenţa celor două comisii, datele fiindu-i comunicate de către numitul H.I. Această împrejurare a reieşit din conţinutul unor convorbiri telefonice purtate de inculpată la data respectivă. Astfel, la ora 17:19:29, inculpata a fost contactată de numita P. (B.P.), căreia îi solicită să vorbească cu numita P.C. (inculpata reţinuse numele de P.C.), „că-i la corectare la B., la română”, pentru a putea să o abordeze personal (f. 27 vol. II d.u.p), aspecte confirmate şi în declaraţiile martorei B.P. În aceeaşi seară, la ora 18:53:57, inculpata a discutat cu numitul C., dorind să afle dacă soţia acestuia îl cunoaşte pe profesorul C.D. (care „e în comisia de corectare la bacalaureat unde e B.”) şi dacă acesta „se poate aborda”. Nu a fost greu de ghicit în ce anume ar consta „abordarea”, de vreme ce numitul C. a precizat inculpatei că nu se adresează telefonic asemenea întrebări (f.28 vol. II d.u.p.). La mai puţin de o oră, inculpata a discutat cu o persoană de sex feminin, căreia îi comunică că a doua zi „soseşte pe meleaguri” inculpatul D.L., despre care directorul i-a zis că „s-ar putea să fie de-a Oltului, pentru că i-a zis acela de anul trecut să vină aici, că e bine” (f. 29 vol. II d.u.p.). Faptul că aceste date au fost obţinute de la numitul H.I. a rezultat fără îndoială din precizările inculpatei cum că a dus la şcoală apa şi tot ce a trebuit, că i s-a pus la dispoziţie laboratorul de geografie (activităţi ce nu puteau fi îndeplinite fără încuviinţarea directorului unităţii de învăţământ). Relevante în ce priveşte conţinutul discuţiilor „organizatorice” purtate de inculpată cu numitul H.I. au fost întrebarea adresată acesteia „l-ai întrebat pe director cam cât.?” şi răspunsul „Mâine. Că mâine stă, mâine la amiază stau la masă. [...] Mâine între două şi trei vin şi stau la masă, între opt şi zece persoane, că a zis că vrea să cheme toată comisia, cum ar veni, ştii?”. Pentru a nu lăsa vreo îndoială, inculpata a precizat: „.eu oricum am să mă mişc pe acolo, am să văd eu ce am să fac.”.

Din cele arătate a reieşit încă o dată că inculpata avea de la bun început reprezentarea modului în care urmau să fie folosite sumele de bani strânse, urmând să afle doar datele unor membrii ai comisiilor şi să identifice împrejurările şi modalităţile în care îi putea contacta pe aceştia.

Inculpatul D.L. a sosit în municipiului Botoşani în dimineaţa zilei de 27 iunie 2010 şi s-a deplasat la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Aici a participat la şedinţa de instruire a preşedinţilor de comisii, prilej cu care i s-a înmânat mapa cu documentele necesare, ştampila centrului de examen şi lista membrilor comisiei şi asistenţilor. Inculpatul a sesizat că lista asistenţilor nu conţinea specializările acestora, însă martorul N.H., preşedintele comisiei judeţene, i-a răspuns că oricum specialităţile sunt cunoscute de ceilalţi membri ai comisiei, iar asistenţii dau declaraţii prin care arată că nu sunt incompatibili. Acest răspuns a fost pe deplin relevant în ce priveşte uşurinţa cu care, începând de la nivelul comisiei judeţene până la cel al comisiilor din centrele de evaluare, au fost interpretate şi aplicate normele ce reglementează organizarea unui examen de bacalaureat.

După terminarea şedinţei, inculpatul s-a deplasat la Colegiul Economic împreună cu H.I. şi a preluat de la acesta logistica şi materialele necesare examenului de bacalaureat. în acest context între inculpat şi directorul Colegiului au existat discuţii privind organizarea logisticii necesare desfăşurării probelor scrise, inculpatul reclamând unele deficienţe.

S-a reţinut prin rechizitoriu că în acelaşi interval de timp, şi anume după-amiaza zilei de 27 iunie 2010, inculpatul ar fi solicitat administratorului Colegiului Economic să îi încarce un cartuş de imprimantă, operaţiune care ar fi costat aproximativ 200 lei, şi că această solicitare a dovedit că încă de la început inculpatul a avut reprezentarea posibilităţii obţinerii de foloase ilicite cu ajutorul funcţiei sale, posibilitate transpusă în practică ori de câte ori a avut ocazia. Dincolo de faptul că respectiva solicitare a fost stabilită pe baza declaraţiilor numitului H.I., martor lipsit de credibilitate în opinia instanţei (având în vedere numeroasele contradicţii între cele relatate şi situaţia de fapt reală), din declaraţia martorului Ş.M., informaticianul Colegiului (f. 160 voi II) reiese că inculpatul i-a solicitat doar să se informeze dacă există un anumit tip de cartuş de imprimantă, fără însă a-i solicita să şi facă refill-ul. Prin urmare, nu va fi considerată dovedită această împrejurare menţionată în rechizitoriu.

Inculpata C.M. se afla deja în incinta Colegiului. Potrivit martorului Ş.M., inculpata „se băga peste tot şi a avut posibilitatea să discute cu dl. D.L.” (f. 122 vol. VII d.u.p.). Susţinerile martorului au fost confirmate şi de convorbirea purtată de inculpată la ora 16:31:13 cu martora M.C., din care a reieşit că inculpata se afla în unitatea de învăţământ unde, ajutată de alte persoane, punea pe mese apa şi paharele, cât şi de declaraţiile inculpatului, care au arătat că numita C.M. i-a fost prezentată pe 27 sau 28 iunie ca persoana care se va ocupa de protocol din partea comitetului de părinţi (f. 68 vol. I d.u.p.).

În aceste împrejurări inculpatul D.L. a acceptat oferta inculpatei de a i se plăti mesele la restaurant pe perioada examenului de bacalaureat şi de a se asigura „protocolul” celorlalţi membrii ai comisiei în chiar incinta Colegiului, precum şi promisiunea unor alte foloase materiale, în schimb angajându-se să-şi îndeplinească necorespunzător ori să-şi depăşească unele din atribuţiile ce îi reveneau şi anume să favorizeze pe unii elevi prin desemnarea, în limita posibilităţilor, a unor anumiţi asistenţi în sala în care urma să susţină probele fiul inculpatei, să intervină pentru obţinerea unor note mai mari pentru anumiţi elevi şi să asigure, pe cât posibil, o supraveghere mai puţin strictă pe timpul desfăşurării probelor. Acest moment a fost supus dezbaterilor sub mai multe aspecte:

1) Dacă mesele au fost plătite de către inculpată

În această privinţă inculpatul a oferit explicaţii contradictorii, pornind de la aceea că mesele au fost plătite de membrii comisiei şi terminând cu susţinerea că inculpata i-ar fi precizat că plata meselor se va face din sponsorizări. Că plata consumaţiei făcută de membrii comisiei nu a fost suportată de aceştia a rezultat nu doar din declaraţiile inculpatei C. şi ale martorului I.M., ci şi din convorbirile telefonice purtate de aceasta. Spre exemplu, în convorbirile purtate de inculpată în după-amiaza zilei de 30 iunie 2010 cu fiul şi cu soţul său (f. 81 şi 82 vol. II dup), s-a menţionat că masa a fost plătită de martorul I.M., banii fiindu-i ulterior restituiţi acestuia de către inculpată.

2) Dacă inculpatul a cunoscut provenienţa sumelor şi dacă a existat un temei legal pentru efectuarea plăţii de către inculpată

După cum s-a arătat mai sus, însuşi inculpatul a declarat că inculpata C.M. i-a fost prezentată ca persoana care se va ocupa de protocol din partea comitetului de părinţi. în ce priveşte existenţa unui temei legal pentru asigurarea acestui protocol, s-a invocat că sumele plătite s-ar încadra în noţiunea de sponsorizări, însă analiza dispoziţiilor metodologice şi a celor cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar a infirmat această susţinere.

Astfel, conform art. 93 din Metodologie, posibilitatea membrilor comisiei de a lua masa este asigurată de comisia judeţeană (nu de centrele de examen), la solicitarea respectivelor cadre didactice. Art. 95 din aceeaşi Metodologie interzice asigurarea meselor din fonduri băneşti strânse de la candidaţi sau părinţii acestora, fără a distinge după provenienţa sau natura acestor fonduri.

Pe de altă parte, potrivit art. 53 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, „Comitetele de părinţi/ Consiliul reprezentativ al părinţilor/ Asociaţia de părinţi pot atrage resurse financiare extrabugetare, constând în contribuţii, donaţii, sponsorizări etc., venite din partea unor persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, care vor fi utilizate pentru:

a) modernizarea şi întreţinerea patrimoniului unităţii de învăţământ, a bazei materiale şi sportive;

b) acordarea de premii şi burse elevilor;

c) sprijinirea financiară a unor activităţi extraşcolare;

d) acordarea de sprijin financiar sau material copiilor care provin din familii cu situaţie materială precară;

e) alte activităţi care privesc bunul mers al unităţii de învăţământ sau care sunt aprobate de adunarea generală a părinţilor.”

S-a constatat cu uşurinţă că resursele financiare la care face referire textul pot fi folosite doar în interesul unităţii de învăţământ şi al elevilor acesteia.

Aceste prevederi se completează cu cele ale art. 48 alin. (9) din acelaşi Regulament, care interzice iniţierea, de către şcoală sau de către părinţi, a oricăror discuţii cu elevii în vederea colectării şi administrării fondurilor comitetului de părinţi.

Prin urmare, inculpatul putea beneficia de masă fie pe propria cheltuială, fie în urma unei solicitări adresate comisiei judeţene, modalităţi prea bine cunoscute având în vedere experienţa dobândită prin participarea la numeroase examene de bacalaureat.

3) Dacă s-a realizat o înţelegere cu conţinutul arătat între cei doi inculpaţi.

Ambii inculpaţi au negat o asemenea înţelegere, în privinţa căreia nu există probe directe. în ansamblul probator s-au regăsit însă mai multe împrejurări relevante care, privite unitar şi în succesiune cronologică, conduc la concluzia contrară neechivocă.

Pentru început, s-a observat atitudinea inculpatului D. de a permite accesul inculpatei C. în unitatea de învăţământ în chiar preziua examenului, aceasta având acces peste tot, conform martorului Ş. şi deplasându-se direct la comisia de bacalaureat, conform martorei P.A. În mod evident, această atitudine permisivă a constituit o încurajare pentru inculpată, în condiţiile în care inculpatul cunoştea scopul prezenţei acesteia în centrul de examen.

Ulterior, inculpatul a permis accesul inculpatei în incinta Colegiului şi în zilele de examen, cu toate că art. 21 alin. (1) din Metodologie îl interzice. Mai mult, inculpatul a permis aducerea în centrul de examen a celor necesare protocolului, deşi, prin raportare la dispoziţiile art. 95, respectivele produse alimentare constituie materiale nepermise.

Inculpatul a acceptat ca plata meselor să fie făcută de către inculpată deşi, după cum s-a arătat în cele ce preced, cunoştea modalităţile legale în care poate beneficia de masă.

S-au menţionat apoi convorbirile telefonice ce au atestat conţinutul înţelegerii dintre cei doi inculpaţi. Astfel, la data de 27 iunie 2010, ora 19:05:33, martora C.L. (despre care inculpata cunoştea că are calitatea de asistent) a fost apelată de către inculpată, care i-a solicitat să coboare în faţa blocului (f. 39 vol. II dup). Inculpata i-a comunicat martorei ca va încerca să rezolve ca ea să fie repartizată în sala în care va susţine probele scrise fiul său, solicitându-i să fie îngăduitoare cu elevii (f. 49-52 vol. V dup). în dimineaţa zilei de 28 iunie, inculpata i-a spus martorei M.C. că a aranjat şi că va fi în sală la B. cu o doamnă de treabă (f. 111 vol. V dup). într-adevăr, la prima probă, pentru sala în care se afla fiul inculpatei au fost desemnate ca asistenţi M.C. şi C.L. Având însă în vedere declaraţiile contradictorii ale membrilor comisiei şi asistenţilor privind modalitatea de desemnare a asistenţilor pe săli (unii afirmă că s-a efectuat tragerea la sorţi în toate cele trei zile; alţii că în prima zi s-a procedat la o repartizare aleatorie, respectiv primul şi ultimul asistent de pe listă, iar în zilele următoare s-a procedat la tragere la sorţi), faptul că lista cu asistenţi nu cuprindea specializările acestora (deficienţă care a impus verificarea acestui aspect în chiar dimineaţa primei zile de bacalaureat, cu consecinţa reducerii semnificative a timpului acordat operaţiunilor de desemnare pe săli), precum şi principiul in dubio pro reo, tribunalul a reţinut că nu se poate stabili cu certitudine dacă inculpatul a şi reuşit să repartizeze asistenţii în modalitatea dorită de inculpată. în seara zilei de 29 iunie 2010, martora M.C. a întrebat-o pe inculpată dacă nu îi poate „sugera domnului s-o pună pe D.”, deoarece are mai mulţi copilaşi acolo (în sala de clasă) (f. 61 vol. II dup). A rezultat, atât posibilitatea inculpatei de a discuta cu inculpatul D. asemenea chestiuni, cât şi faptul că această deschidere a inculpatului pentru asemenea discuţii era cunoscută şi de alte persoane. Pe data de 1 iulie 2010, între orele 14:46:00 şi 18:41:43, inculpatul D.L. a purtat trei convorbiri telefonice cu martora A.M. (membru al comisiei din centrul de evaluare Şcoala nr. 11 Botoşani), toate în legătură cu obţinerea unor anumite note (f. 119-121 vol. II dup). Discuţia a început la ora 14:46:00, când inculpatul i-a confirmat susnumitei că este vorba despre B., iar aceasta a răspuns că a găsit (evident, este vorba de teză) şi că urmează să comunice „nişte numere”, „nişte cifre de telefon”. Acoperirea pentru a desemna notele obţinute este folosită şi în cea de-a doua convorbire, purtată la ora 14:50:33, când numita A.M. i-a comunicat inculpatului două „prefixuri”, 940 şi 930, uitând însă să precizeze numerele de telefon corespunzătoare. în continuare numita A.M.M. i-a spus inculpatului că „mai putem găsi un prefix”, „dacă trebuie şi suplimentar”, acesta răspunzând „cât se poate”. Faţă de succesul obţinut de inculpat în negocierea „prefixurilor”, în ziua de 2 iulie 2010, după ce martora B. aflase nota primită de fiica sa la limba română şi îşi exprimase nemulţumirea, inculpata l-a întrebat pe inculpat, de faţă cu martora, dacă se mai poate face ceva (f. 109 vol. II dup). Ulterior, inculpata a purtat o convorbire cu martora M.C., care, de asemenea, a întrebat-o dacă se mai poate face ceva, inculpata răspunzându-i că preşedintele va merge la centrul de corectare după masă (f. 110 vol. II dup). De menţionat, că această discuţie s-a purtat după predarea tezelor, astfel încât în atribuţiile inculpatului nu mai intra vreo deplasare la centrul zonal de evaluare.

Relevant a fost şi modul în care a procedat inculpatul cu privire la tezele elevilor T.G.A., C. Minai B., B.A.C., B.Ş.I. (fiul unuia dintre inspectorii şcolari) şi I.C.A. Astfel, tezele au fost preluate doar de către inculpat şi puse separat pe săli, cu borderourile aferente, fără a fi amestecate, creându-se astfel posibilitatea identificării anumitor teze (declaraţiile martorilor P.M.L. - f. 112 vol. VII dup, Ş.M. - f. 121 vol. VII dup, A.C. - f. 13 vol. V d.u.p., Anghelache Lăcrămioara - f. 17 vol. V d.u.p). Că tezele elevilor amintiţi au fost aşezate de inculpat într-o anumită ordine a reieşit, atât din declaraţia martorei P.M.L., care a arătat că inculpatul nu i-a permis să intervină în procesul de numărare şi din declaraţiile martorei A.M.M. (f. 145 vol. V dup, f. 239 vol. II), care a relatat că inculpatul i-a precizat că tezele de care este interesat sunt primele din teancul adus, cât şi din modalitatea concretă de numerotare a respectivelor teze: T.G.A. - nr. 311, C.M.B. - nr. 312, B.A.C. - nr. 313, B.Ş.I. - nr. 314 şi I.C.A. - nr. 315. La celelalte două probe preluarea tezelor şi predarea lor la centrul de evaluare s-a făcut în acelaşi mod, tezele numiţilor T.G.A., C.M.B., B.A.C. şi I.C.A., primind numere consecutive la centrul de evaluare. în cazul probei de matematică, teza numitului C.B. a fost confundată cu cea a numitei C.S., astfel încât teza acesteia a fost numerotată cu 299, urmând tezelor celorlalţi trei elevi arătaţi mai sus, care au primit numerele 296 (T.), 297 (B.) şi 298 (I.). În consecinţă, martora P.C., pe baza datelor comunicate de inculpată, a căutat teza numitului C.B. după anumite semne particulare (declaraţia martorului T.L. şi convorbirile dintre inculpată şi fiul acesteia din seara zilei de 30 iunie - f. 86 şi 87 vol. II dup). în cele din urmă teza a fost identificată, iar în ziua de 1 iulie inculpatul a discutat cu martora A.M.M. pe acest subiect (a se vedea cele trei convorbiri telefonice analizate anterior). în cazul celei de-a treia probe, de geografie, tezele elevilor I., B. şi C. au primit din nou la centrul de evaluare numere consecutive, respectiv 1, 2 şi 3.

Un alt argument a fost acela că, atât din declaraţiile unora dintre asistenţi şi ale majorităţii elevilor care au susţinut examenul, cât şi din imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe holuri, a reieşit că mulţi dintre asistenţi s-au conformat solicitării inculpatului de a nu-şi exercita prea strict atribuţiile de verificare. Spre exemplu, martora A.L. a declarat că inculpatul le-a solicitat asistenţilor să nu dea dovadă de exces de zel la proba de matematică, iar martora H.A. a relatat cum inculpatul le-a recomandat „să-i lase pe copii să-şi dezmorţească gâturile”.

În final, fără însă ca argumentul să fie mai puţin semnificativ, primirea de către inculpat, ulterior discuţiei purtate cu inculpata pe data de 27 iunie, însă tot pe parcursul probelor scrise de bacalaureat, a sumelor de 400 şi respectiv 4.500 lei, în condiţiile în care cei doi au menţinut constant legătura (dovadă fiind frecvenţa întâlnirilor, unele în afara meselor, şi a convorbirilor telefonice), au întărit ideea că ambii inculpaţi au acţionat în baza unei înţelegeri stabilite în după-amiaza zilei de 27 iunie.

4) Natura atribuţiilor inculpatului neîndeplinite corespunzător sau depăşite în cadrul excepţiei de necompetenţă materială a organului de urmărire penală, apărătorul inculpatului a pus în discuţie şi aplicabilitatea art. l lit. c) din Legea nr. 78/2000, ţinând seama că inculpatul avea şi atribuţii de control. Reţinerea acestei împrejurări ar conduce la încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000, ce incriminează o formă agravată a infracţiunii de luare de mită, pedepsibilă conform art. 254 alin. (2) C. pen.

Pornind de la prevederile art. 254 alin. (1) C. pen., care nu se referă generic la îndatoririle de serviciu, ci la anumite acte concrete în legătură cu aceste îndatoriri, tribunalul a apreciat că şi forma agravantă prevăzută la alin. (2) presupune ca activităţile de pretindere, primire, acceptare ori nerespingere să aibă ca scop îndeplinirea, neîndeplinirea ori îndeplinirea cu întârziere a unui act privitor la atribuţiile de control ale inculpatului sau efectuarea unui act contrar acestor atribuţii. A interpreta dispoziţiile alin. (2) în sensul incidenţei lor ori de câte ori inculpatul are şi atribuţii de control, fără ca fapta sa să aibă vreo legătură cu aceste atribuţii, ar însemna să acceptăm existenţa infracţiunii de luare de mită în absenţa scopului arătat la alin. (1) al art. 54.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, într-o decizie de speţă (nr. 4976 din 24 octombrie 2007), a stabilit că prin expresia „atribuţii de control”, al cărei conţinut nu este explicat în Codul penal, se înţelege, potrivit sensului acceptat al unor cuvinte uzuale, o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii sau sectoare în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi care se desfăşoară pentru moment ori periodic în baza unor sarcini şi atribuţii concrete, menţionate expres în fişa postului sau în lege. Faţă de această definiţie, luarea de mită se încadrează în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen., referitoare la săvârşirea faptei de către un funcţionar cu atribuţii de control, dacă această categorie de atribuţii ale funcţionarului rezultă din fişa postului sau din dispoziţii legale, iar pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase ori nerespingerea acesteia se realizează în exercitarea atribuţiilor de control, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la atribuţiile de control.

În speţă, în calitatea sa de preşedinte al comisiei din centrul de examen, inculpatul avea, conform Metodologiei, atribuţii de control a activităţii tuturor persoanelor din centru care aveau sarcini privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, precum şi organizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a probelor scrise. Aplicând definiţia expusă în paragraful anterior, aceste atribuţii de control nu puteau consta decât în activităţi complexe de verificare şi analiză a unor situaţii concrete. Or, activităţile efectuate şi cele care ar fi trebuit efectuate de inculpat (prezentate mai sus) nu au legătură cu aceste atribuţii.

Aşa fiind, tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile prevederile cu caracter special ale art. 7 din Legea nr. 8/2000.

S-a reţinut prin rechizitoriu că, din aceleaşi fonduri, inculpata a asigurat mesele principale în zilele de examen şi numiţilor P.T. şi Ş.M. S-a pus problema dacă şi în cazul acestor doi membrii ai comisiei se poate vorbi de acte de dare de mită, ţinând seama că probatoriul administrat nu dovedeşte existenţa vreunei înţelegeri, iar cei doi nu au îndeplinit vreo activitate de favorizare a vreunui elev. în opinia tribunalului răspunsul este afirmativ, de vreme ce scopul promisiunii, oferirii ori dării de bani sau alte foloase şi anume îndeplinirea, neîndeplinirea, îndeplinirea cu întârziere sau efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu trebuie să-şi găsească o atare reprezentare doar în percepţia mituitorului, scopul fiind o componentă a laturii subiective a infracţiunii. împrejurarea că acest scop nu s-a realizat ori că beneficiarii foloaselor materiale le-au acceptat fără a intenţiona să acţioneze în sensul dorit de mituitor nu a prezentat relevanţă sub aspectul elementelor constitutive ale dării de mită, putând aduce în discuţie cel mult existenta infracţiunii de luare de mită.

în dimineaţa zilei de 28 iunie 2010, în jurul orei 7, având acordul inculpatului, inculpata C. împreună cu martora B.M. au intrat în incinta Colegiului Economic pentru a pregăti protocolul destinat asistenţilor. Astfel, la etajul I, în antecamera cancelariei, a fost pregătită o masă pe care se băuturi răcoritoare, cafea, apă, platouri cu antreuri (procurate de la localul „C.B.”, locul de muncă al tatălui numitului T.G.A.), fructe, ţigări şi băuturi alcoolice. La organizarea acestei mese a participat şi martora M.C. Similar s-a procedat şi în celelalte zile de examen. Oferirea acestor produse asistenţilor s-a făcut cu scopul ca aceştia să nu-şi îndeplinească corespunzător atribuţiile de supraveghere care le reveneau, neavând relevanţă în ce priveşte situaţia inculpatei dacă oferta a şi fost acceptată. Acceptarea este însă evidentă, având în vedere că nu s-au înregistrat sesizări din partea asistenţilor, cu toate că aceştia fuseseră instruiţi asupra prevederilor metodologice (conform propriilor declaraţii) şi cunoşteau că este interzisă organizarea unor asemenea mese şi că au obligaţia de a sesiza preşedintelui comisiei orice încălcare a metodologiei.

În acelaşi scop, inculpata C.M., cu sprijinul martorei M.C., procurase numerele de telefon ale mai multor asistenţi, aproximativ 20, în dorinţa de a-i contacta pentru a le oferi „mici atenţii” în schimbul indulgenţei manifestate faţă de elevi în timpul susţinerii probelor scrise. Prin urmare, în zilele de 28, 29 şi 30 iunie, fie împreună cu M.C., fie prin intermediul acesteia (în două cazuri), inculpata a oferit mai multor profesori asistenţi fie sume de bani (câte 50 lei), fie pachete ciocolată, pachete de cafea sau băuturi alcoolice (a se vedea declaraţiile amănunţite ale numitei M.C.). Dintre aceste persoane martora M.C. i-a identificat pe numiţii H.A., A.C., P.D., S.M., T.V., A.O. şi A.I.Ş.

După cum s-a arătat în debutul expunerii, inculpata C.M. aflase că martora P.C. era membră a comisiei din cadrul centrului zonal de evaluare şi a luat legătura cu aceasta prin intermediul martorei B.P. (P.). Inculpata a discutat personal cu martora P. despre obţinerea unei note cât mai mari la proba de limba şi literatura română pentru fiul său B., martora oferindu-se să poarte asemenea discuţii şi cu evaluatori de la alte materii (convorbirea telefonică din 27 iunie 2010, f. 33 vol. II dup). în schimbul implicării sale martora a primit suma de 100 lei. Aceste aspecte nu au fost recunoscute de inculpată şi de martoră, care au pretins că ar fi fost vorba de o sumă acordată martorei cu titlu de împrumut deoarece îşi uitase portofelul acasă, însă sunt confirmate de întâlnirea pe care martora a avut-o cu fiul inculpatei pe data de 28 iunie 2010, după proba scrisă la limba şi literatura română, pentru ca acesta să-i ofere mai multe date despre teza sa, unele convorbiri telefonice şi de declaraţiile martorei Z.C.. La data de 29 iunie 2010, ora 09:18:49, inculpata a fost apelată de P. (B.P.), care i-a pus în vedere să o sune pe C. (P.C.), deoarece „e o problemă, mai trebuie un milion” (f. 43 vol. II dup). Inculpata s-a conformat şi la ora 9:53:20 o contactează pe martoră, care i-a spus că a găsit teza, că „a pus-o pe fata respectivă şi-a corectat-o” şi că „pe curat” nota era în jur de 7,90, dar a fost mărită la 9. Mai arată martora că urmează să vadă la cine nimereşte teza pentru a doua corectură („la mâna a doua”), însă i s-a comunicat „că-i 4 milioane, două de-o mână şi două de-o mână”. Plină de solicitudine, martora s-a oferit să pună ea sumele necesare, urmând ca inculpata să i le restituie (f. 46 vol. II dup). A reieşit cu claritate că nu este vorba doar despre o conversaţie formală, menită a o linişti psihologic pe inculpata C., după cum declară martora. Primul corector al tezei a fost identificat în persoana martorei Z.C. Aceasta neagă că ar fi mărit nota cuvenită şi că ar fi primit vreo sumă de bani, însă a confirmat că martora P. a intervenit în acest sens, cerându-i ulterior să nu declare nimic despre cele întâmplate (f. 95-97 vol. VII dup, f. 156 vol. II, f. 63 vol. III).

Pe data de 28 sau 29 iunie 2010, inculpata i-a dat inculpatului D.L. suma de 400 lei pentru combustibil (f. 41 şi 59 vol. I dup, f. 40 vol. I). Pe data de 2 iulie 2010 inculpatul a mai primit suma de 4.500 lei, cu privire la care stabilise anterior cu inculpata modalitatea de disimulare a provenienţei. Astfel, pe data de 29 iunie, inculpatul D.L. s-a interesat dacă inculpata are rude în Iaşi. în seara zilei de 1 iulie (de remarcat ora - 22:11:43), inculpatul este anunţat telefonic de către inculpată că „adeverinţele sunt semnate şi parafate de medic la mine”, iar el poate sta liniştit. Coroborând aceste date cu cele rezultate din declaraţiile inculpaţilor, a reieşit că suma a fost remisă inculpatului pe data de 2 iulie. Pentru a avea o justificare, inculpatul i-a solicitat inculpatei să scrie un bilet în care să arate că suma e destinată numitei Ş.A. (nepoata inculpatei) din municipiul Iaşi. Biletul are următorul conţinut: „A., am să-ţi trimit ce îţi datorez eu ţie (4.500 RON patru mii cinci sute) prin domnul profesor D. Eu nu am putut să ajung la Iaşi. Ne auzim la telefon. Te pup. C.”. Pe verso sunt menţionate numele A.Ş. şi numărul de telefon al acesteia.

În faţa instanţei ambii inculpaţi au susţinut că suma de 4.500 lei era într-adevăr destinată numitei A.Ş., cu titlu de împrumut, pentru plata taxelor legate de o succesiune, susţinere care însă nu este confirmată de restul probatoriului.

Astfel, la dosar s-au depus înscrisuri privind respectiva succesiune, însă acestea atestă plata de către numita A.Ş. a sumei de doar 2979,8 lei (f. 423-424 vol. IV).

Neconcordanţele au fost uşor de sesizat şi în ce priveşte declaraţiile inculpaţilor. în cele două declaraţii din data de 3 iulie 2010 inculpata a susţinut că nu a dat inculpatului această sumă de bani, însă acesta, fără motiv, i-a solicitat să scrie acel bilet. Conform inculpatei, această solicitare ar fi fost formulată pe 29 sau pe 30 iunie 2010, însă inculpatul a avansat o altă dată, cea de 2 iulie 2010. Ulterior, inculpata şi-a amintit că, de fapt, a predat inculpatului suma respectivă, fără însă a-şi aminti şi locul în care a fost scris biletul: autoturismul său ori cel al inculpatului, precizând însă că predarea sumei a avut loc pe data de 1 iulie. Lipsită de logică a fost şi susţinerea inculpatei cum că redactarea biletului ar fi avut loc ulterior remiterii banilor (f. 57 vol. I dup), deducându-se că inculpatul ar fi primit suma fără a cunoaşte datele destinatarului. Contradicţiile au continuat cu persoana care ar fi conceput textul biletului: în cursul urmăririi penale inculpata a susţinut constant că a i-a fost dictat de inculpat, pe când în faţa tribunalului a susţinut contrariul.

Lecturând biletul cu pricina, s-a constatat că acesta cuprinde menţiunea unei datorii. Inexistentă de altfel, atât timp cât inculpata a menţionat pe 3 iulie că nu îi datorează nimic nepoatei sale, iar aceasta a confirmat lipsa vreunei datorii, precum şi faptul că nu trebuia să primească vreo sumă de bani în perioada respectivă (f. 149 vol. I dup). Aceste aspecte au fost confirmate şi de împrejurarea că inculpata nu a contactat-o anterior pe numita A.Ş.

Nu în ultimul rând, de menţionat a fost şi contradicţia evidentă dintre gestul inculpatei de a oferi intempestiv un împrumut de 4.500 lei şi starea materială a acesteia, având în vedere că în cursul judecăţii a renunţat la serviciile apărătorului angajat tocmai ca urmare a lipsei posibilităţilor materiale.

Luând în considerare situaţia de fapt expusă, probatoriul administrat în faza de urmărire penală (indicat în rechizitoriu la filele 32-34) şi în faza de judecată (constând în declaraţiile inculpaţilor, declaraţii martori şi înscrisuri), tribunalul a menţinut încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu şi, în consecinţă, a reţinut în sarcina inculpatei C.M.C. săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. După cum s-a arătat, inculpata a cunoscut şi şi-a prefigurat de la bun început scopul activităţii sale şi modalităţile generale în care acesta se putea realiza (oferirea de mese, produse alimentare şi bani, inclusiv destinatarii acestor foloase), rămânând ca pe parcurs să identifice doar modalităţile concrete în care se vor realiza activităţile ce se circumscriu elementului material al infracţiunii de dare de mită.

Totodată, tribunalul a constatat că această infracţiune a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, conform art. 37 lit. a) C. pen., faţă de condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării aplicată prin sentinţa penală nr. 157 din 6 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, definitivă la 19 mai 2008 prin neapelare.

În sarcina inculpatului D.L. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Unitatea rezoluţiei infracţionale a fost evidenţiată de înţelegerea prealabilă dintre cei doi inculpaţi, înţelegere în cuprinsul căreia s-au stabilit, atât activităţile ce urmau a fi realizate de către inculpat (acesta urmând să identifice modalităţile concrete de acţiune, funcţie de modul în care se desfăşurau etapele examenului), cât şi beneficiile obţinute în schimbul acestor activităţi (plata meselor şi sume de bani).

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatei C.M.C., tribunalul a ţinut seama de limitele prevăzute în textul de incriminare; de gradul concret de pericol social al infracţiunii, indicat de pregătirea activităţii infracţionale, numărul actelor materiale, unitatea de rezoluţie infracţională, implicarea mai multor persoane şi cuantumul total al sumei folosite; de datele ce caracterizează, persoana inculpatei. în acest context instanţa constată că inculpata a fost anterior condamnată pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de corupţie - trafic de influenţă, fără ca această condamnare să fi contribuit cu ceva la formarea unei reprezentări corecte a semnificaţiei şi gravităţii unor asemenea fapte. în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpata a adoptat o poziţie procesuală oscilantă şi parţial sinceră, încercând să minimalizeze gravitatea şi amploarea activităţii infracţionale şi să uşureze situaţia coinculpatului D.L. Nu în ultimul rând au fost menţionate îndrăzneala de care a dat dovadă inculpata şi desconsiderarea eforturilor depuse de elevii care s-au prezentat la examen doar pe baza cunoştinţelor acumulate. împrejurarea că şi în anii anteriori s-a procedat de aceeaşi manieră nu poate fi primită ca o justificare, atât timp cât era cunoscut caracterul ilegal al acestor activităţi, precum şi consecinţele lor asupra evaluării făcute pentru admiterea la studiile universitare.

Aplicând aceste criterii, tribunalul a apreciat că se justifică condamnarea inculpatei la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cum prezenta infracţiune a fost săvârşită în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 157 din data de 6 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, în baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin respectiva sentinţă, inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului D. şi a modalităţii de executare a acesteia, tribunalul a ţinut seama de limitele prevăzute de lege, gradul concret de pericol social al infracţiunii şi persoana inculpatului.

În privinţa gradului concret de pericol social al infracţiunii, pe lângă împrejurările enumerate pentru inculpata C., tribunalul a ţinut seama de calitatea de care inculpatul s-a folosit în săvârşirea infracţiunii şi de natura activităţilor îndeplinite în schimbul foloaselor primite.

Pe parcursul procesului penal inculpatul a adoptat o conduită constant nesinceră, încercând fie să ascundă săvârşirea faptelor, fie să creeze o justificare legală sau „cutumiară” acţiunilor sale, invocând totodată tratamentul discriminatoriu generat de trimiterea în judecată doar a unora dintre persoanele implicate. Faţă de pregătirea şi experienţa sa anterioară, inculpatul nu putea în nici un caz invoca o interpretare aparte (bazată pe greşita înţelegere ori pe „cutumă”) a dispoziţiilor legale ce guvernează desfăşurarea examenului de bacalaureat, dispoziţii ce prevăd cu maximă claritate drepturile şi interdicţiile membrilor comisiilor din centrele de examen. Faptul că dintre numeroasele persoane cercetate în prezentul dosar doar două au fost trimise în judecată nu poate fi privit ca o circumstanţă atenuantă, atât timp cât tribunalul nu îşi poate depăşi limitele învestirii (chiar dacă probatoriul administrat confirmă săvârşirea unor infracţiuni conexe şi de către alte persoane), iar în aceste limite individualizarea pedepselor trebuie realizată strict conform criteriilor indicate la art. 72 C. pen., şi nu prin artificii menite să atenueze severitatea legiuitorului ori, dimpotrivă, lipsa severităţii unora dintre organele judiciare. în opoziţie cu conduita procesuală, s-a remarcat conduita corespunzătoare anterioară săvârşirii infracţiunii. Astfel, inculpatul nu prezintă antecedente penale şi a fost caracterizat ca un bun profesionist, cunoscut în domeniul său de specialitate, împrejurare care se încadrează în dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. şi ce a fost valorificată conform art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că se justifică condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. Având în vedere conduita procesuală ce denotă minimalizarea semnificaţiei unei asemenea infracţiuni, cu toate că în calitatea sa de cadru universitar inculpatul cunoştea prea bine importanţa mediei obţinute la examenul de bacalaureat, precum şi necesitatea înlăturării percepţiei cvasigeneralizate că faptele penale comise în asemenea context sunt lipsite de importanţă şi nu generează o reacţie semnificativă a organelor judiciare, ceea ce justifică perpetuarea lor, tribunalul a considerat că scopul acestei pedepse nu poate fi atins decât prin privare de libertate.

În consecinţă, pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

în baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.400 lei, reprezentând sumele de bani primite şi contravaloarea meselor plătite de inculpată.

Cu prilejul percheziţiei autoturismului proprietatea inculpatului, s-a ridicat de la acesta suma de 5.720 lei, ce a fost consemnată la C.E.C.B. ca urmare a adresei Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din data de 5 iulie 2010 (f. 128-129 vol. I d.u.p.). Această adresă nu este însoţită şi nici precedată de vreo dispoziţie a procurorului. Or, dispoziţiile procedurale privind ridicarea şi consemnarea sumelor de bani se regăsesc doar în secţiunea dedicată măsurilor asigurătorii. Astfel, conform art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea şi a confiscării speciale. Art. 164 alin. (1) dispune că în faza de urmărire penală măsura asiguratorie se dispune de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar art. 165 descrie procedura de urmat funcţie de natura bunurilor sechestrate. în cazul sumelor de bani, se prevede că acestea vor fi ridicate în mod obligatoriu (evident, în baza ordonanţei) şi consemnate la dispoziţia organului care a dispus instituirea sechestrului. în speţă nu a fost urmată o asemenea procedură, astfel încât consemnarea respectivei sume (care de altfel o depăşeşte pe cea obţinută prin săvârşirea infracţiunii) a apărut ca nelegală. Ţinând seama de acest viciu, precum şi de împrejurarea că până în prezent nu s-au ivit indicii că inculpatul ar încerca să se sustragă de la judecată ori de la executarea hotărârii, pentru a se institui la acest moment sechestrul, tribunalul a dispus restituirea către inculpatul D.L. a sumei de 5.720 lei.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, au declarat apel inculpaţii C.M.C. şi D.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele pe larg expuse în încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 01 aprilie 2013.

Prin decizia penală nr. 45 din data 09 aprilie 2013 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de inculpaţii C.M.C. şi D.L. împotriva sentinţei penale nr. 15 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 10098/40/2011.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecând:

A condamnat inculpata C.M.C., la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. e) teza I şi art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 157 din data de 6 mai 2008 a Tribunalului Botoşani şi a dispus ca inculpata C.M.C. să execute această pedeapsă alături de cea de 2 luni închisoare, aplicată prin prezenta decizie, în total pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

A condamnat inculpatul D.L., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului D.L., pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 alin. (1) C. pen.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 15 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 10098/40/2011, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Procedând la soluţionarea apelurilor prin prisma motivelor invocate, precum şi în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 şi 378 C. proc. pen., s-a apreciat că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpaţii apelanţi D.L. şi C.M.C. au comis faptele deduse judecăţii în împrejurările reţinute de prima instanţă şi arătate în considerentele sentinţei atacate, vinovăţia lor fiind în mod corect stabilită.

Curtea de apel şi-a însuşit în întregime situaţia de fapt reţinută, a cărei argumentaţie a fost redată în considerentele hotărârii apelate, astfel după cum această posibilitate este conferită de practica CE.DO. şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), urmând a se sublinia aspectele relevante cu privire la criticile formulate prin motivele de apel.

în conformitate cu dispoziţiile art. 93 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2010, posibilitatea membrilor comisiei de a lua masa este asigurată de comisia judeţeană, la solicitarea respectivelor cadre didactice, iar art. 95 din aceeaşi Metodologie interzice asigurarea meselor din fonduri băneşti strânse de la candidaţi sau părinţii acestora.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 53 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, „Comitetele de părinţi/ Consiliul reprezentativ al părinţilor/ Asociaţia de părinţi pot atrage resurse financiare extrabugetare, constând în contribuţii, donaţii, sponsorizări etc., venite din partea unor persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, care vor fi utilizate pentru:

a) modernizarea şi întreţinerea patrimoniului unităţii de învăţământ, a bazei materiale şi sportive;

b) acordarea de premii şi burse elevilor;

c) sprijinirea financiară a unor activităţi extraşcolare;

d) acordarea de sprijin financiar sau material copiilor care provin din familii cu situaţie materială precară;

e) alte activităţi care privesc bunul mers al unităţii de învăţământ sau care sunt aprobate de adunarea generală a părinţilor.”

Prin urmare, inculpatul D.L. putea beneficia de masă ori pe cheltuiala sa, ori în urma unei solicitări adresate comisiei judeţene.

Inculpatul D.L. i-a permis accesul inculpatei în incinta Colegiului, atât cu o zi înainte de examen, cât şi în zilele de examen, contrar prevederilor art. 21 alin. (1) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2010 şi, de asemenea, inculpatul a permis aducerea în centrul de examen a celor necesare protocolului, deşi, prin raportare la dispoziţiile art. 95 din acest act normativ, produsele alimentare respective constituie materiale nepermise.

Inculpatul a acceptat ca plata meselor să fie făcută de către inculpată, deşi acesta cunoştea modalităţile legale în care poate beneficia de masă.

În seara zilei de 29 iunie 2010, martora M.C. a întrebat-o pe inculpată dacă nu îi poate „sugera domnului s-o pună pe D.”, deoarece are mai mulţi copilaşi acolo (în sala de clasă) (f. 61 vol. II dup), rezultând, deci, atât posibilitatea inculpatei de a discuta cu inculpatul D.L. astfel de lucruri, cât şi faptul că deschiderea inculpatului pentru asemenea discuţii era cunoscută şi de alte persoane.

La data de 1 iulie 2010, între orele 14:46:00 şi 18:41:43, inculpatul D.L. a purtat trei convorbiri telefonice cu martora A.M. (membru al comisiei din centrul de evaluare Şcoala nr. 11 Botoşani), toate în legătură cu obţinerea unor anumite note (f. 119-121 vol. II dup). Discuţia a început la ora 14:46:00, când inculpatul i-a confirmat acestei martore că este vorba despre B., iar aceasta a răspuns că a găsit şi că urmează să comunice „nişte numere”, „nişte cifre de telefon”. Acoperirea pentru a desemna notele obţinute este folosită şi în cea de-a doua convorbire, purtată la ora 14:50:33, când numita A.M. i-a comunicat inculpatului două „prefixuri”, 940 şi 930, fără însă a preciza numerele de telefon corespunzătoare. în continuare numita A.M.M. i-a spus inculpatului că „mai putem găsi un prefix”, „dacă trebuie şi suplimentar”, acesta răspunzând „cât se poate”.

În ziua de 2 iulie 2010, după ce martora B. aflase nota primită de fiica sa la limba română şi îşi exprimase nemulţumirea, inculpata 1-a întrebat pe inculpat, de faţă cu martora, dacă se mai poate face ceva (f. 109 vol. II dup), iar ulterior, inculpata a purtat o convorbire cu martora M.C., care de asemenea a întrebat-o dacă se mai poate face ceva, inculpata răspunzându-i că preşedintele va merge la centrul de corectare după masă (f. 110 vol. II dup).

În ceea ce priveşte tezele elevilor T.G.A., C.M.B., B.A.C., B.Ş.I. (fiul unuia dintre inspectorii şcolari) şi I.C.A., acestea au fost preluate doar de către inculpat şi puse separat pe săli, cu borderourile aferente, fără a fi amestecate, creându-se astfel posibilitatea identificării anumitor teze (declaraţiile martorilor P.M.L. - f. 112 vol. VII dup, Ş.M. - f. 121 vol. VII dup, A.C. - f. 13 vol. V d.u.p., A.L. - f. 17 vol. V d.u.p). Că tezele elevilor amintiţi au fost aşezate de inculpat într-o anumită ordine a reieşit, atât din declaraţia martorei P.M.L., care a arătat că inculpatul nu i-a permis să intervină în procesul de numărare şi din declaraţiile martorei A.M.M. (f. 145 vol. V dup, f. 239 vol. II), care a relatat că inculpatul i-a precizat că tezele de care este interesat sunt primele din teancul adus, cât şi din modalitatea concretă de numerotare a respectivelor teze: T.G.A. - nr. 311, C.M.B. - nr. 312, B.A.C. - nr. 313, B.Ş.I. - nr. 314 şi I.C.A. - nr. 315. La celelalte două probe preluarea tezelor şi predarea lor la centrul de evaluare s-a făcut în acelaşi mod, tezele numiţilor T.G.A., C.M.B., B.A.C. şi I.C.A., primind numere consecutive la centrul de evaluare. în cazul probei de matematică, teza numitului C.B. a fost confundată cu cea a numitei C.S., astfel încât teza acesteia a fost numerotată cu 299, urmând tezelor celorlalţi trei elevi arătaţi mai sus, care au primit numerele 296 (T.), 297 (B.) şi 298 (I.). În consecinţă, martora P.C., pe baza datelor comunicate de inculpată, a căutat teza numitului C.B. după anumite semne particulare (declaraţia martorului T.L. şi convorbirile dintre inculpată şi fiul acesteia din seara zilei de 30 iunie - f. 86 şi 87 vol. II dup). în cele din urmă teza a fost identificată, iar în ziua de 1 iulie inculpatul a discutat cu martora A.M.M. pe acest subiect (a se vedea cele trei convorbiri telefonice analizate anterior). În cazul celei de-a treia probe, de geografie, tezele elevilor I., B. şi C. au primit din nou la centrul de evaluare numere consecutive, respectiv 1, 2 şi 3.

Din declaraţiile unora dintre asistenţi şi ale majorităţii elevilor care au susţinut examenul, precum şi din imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe holuri, a rezultat că mulţi dintre asistenţi s-au conformat solicitării inculpatului de a nu-şi exercita prea strict atribuţiile de verificare, martora A.L. declarând în acest sens că inculpatul le-a solicitat asistenţilor să nu dea dovadă de exces de zel la proba de matematică, iar martora relatând cum inculpatul le-a recomandat „să-i lase pe copii să-şi dezmorţească gâturile”.

Ulterior discuţiei purtate cu inculpata pe data de 27 iunie 2010, însă tot pe parcursul probelor scrise de bacalaureat, inculpatul a primit sumele de 400 şi, respectiv, de 4.500 lei, în condiţiile în care cei doi au menţinut constant legătura (dovadă fiind frecvenţa întâlnirilor, unele în afara meselor, şi convorbirile telefonice).

În dimineaţa zilei de 28 iunie 2010, în jurul orei 7, având acordul inculpatului, inculpata C.M.C., împreună cu martora B.M. au intrat în incinta Colegiului Economic pentru a pregăti protocolul destinat asistenţilor.

La etajul I, în antecamera cancelariei, a fost pregătită o masă pe care se băuturi răcoritoare, cafea, apă, platouri cu antreuri (procurate de la localul „C.B.”, locul de muncă al tatălui numitului T.G.A.), fructe, ţigări şi băuturi alcoolice. La organizarea acestei mese a participat şi martora M.C.. Şi în celelalte zile de examen s-a procedat în acelaşi mod. Oferirea acestor produse asistenţilor s-a făcut cu scopul ca aceştia să nu-şi îndeplinească corespunzător atribuţiile de supraveghere care le reveneau.

în acelaşi scop, inculpata C.M., cu sprijinul martorei M.C., procurase numerele de telefon ale mai multor asistenţi, aproximativ 20, în dorinţa de a-i contacta pentru a le oferi „mici atenţii”, în schimbul indulgenţei manifestate faţă de elevi în timpul susţinerii probelor scrise. Prin urmare, în zilele de 28, 29 şi 30 iunie, fie împreună cu M.C., fie prin intermediul acesteia (în două cazuri), inculpata a oferit mai multor profesori asistenţi sume de bani (câte 50 lei), sau pachete de ciocolată, pachete de cafea sau băuturi alcoolice, astfel după cum rezultă din declaraţiile martorei M.C., care i-a identificat pe numiţii H.A., A.C., P.D., S.M., T.V., A.O. şi A.I.Ş.

Inculpata C.M. aflase că martora P.C. era membră a comisiei din cadrul centrului zonal de evaluare şi a luat legătura cu aceasta prin intermediul martorei B.P. (P.). Inculpata a discutat personal cu martora P. despre obţinerea unei note cât mai mari la proba de limba şi literatura română pentru fiul său B., martora oferindu-se să poarte asemenea discuţii şi cu evaluatori de la alte materii (convorbirea telefonică din data de 27 iunie 2010, f. 33 vol. II dup). în schimbul implicării sale, martora a primit suma de 100 lei. Aceste aspecte nu au fost recunoscute de inculpată şi de martoră, care au pretins că ar fi fost vorba de o sumă acordată martorei cu titlu de împrumut, întrucât îşi uitase portofelul acasă, însă sunt confirmate de întâlnirea pe care martora a avut-o cu fiul inculpatei pe data de 28 iunie 2010, după proba scrisă la limba şi literatura română, pentru ca acesta să-i ofere mai multe date despre teza sa, unele convorbiri telefonice şi de declaraţiile martorei Z.C. La data de 29 iunie 2010, ora 09:18:49, inculpata a fost apelată de P. (B.P.), care i-a pus în vedere să o sune pe C. (P.C.), deoarece „e o problemă, mai trebuie un milion” (f. 43 vol. II dup). Inculpata s-a conformat şi la ora 9:53:20 a contactat-o pe martoră, care i-a spus că a găsit teza, că „a pus-o pe fata respectivă şi-a corectat-o” şi că „pe curat” nota era în jur de 7,90, dar a fost mărită la 9. Martora a mai arătat că urmează să vadă la cine nimereşte teza pentru a doua corectură („la mâna a doua”), însă i s-a comunicat „că-i 4 milioane, două de-o mână şi două de-o mână”. Martora s-a oferit să avanseze ea sumele necesare, urmând ca inculpata să i le restituie (f. 46 vol. II dup). A reieşit cu claritate că nu este vorba doar despre o conversaţie formală, menită a o linişti psihologic pe inculpata C., după cum declară martora. Primul corector al tezei a fost identificat în persoana martorei Z.C., care a negat că ar fi mărit nota cuvenită şi că ar fi primit vreo sumă de bani, însă a confirmat că martora Popescu a intervenit în acest sens, cerându-i ulterior să nu declare nimic despre cele întâmplate (f. 95-97 vol. VII dup, f. 156 vol. II, f. 63 vol. III).

La data de 28 sau 29 iunie 2010, inculpata i-a dat inculpatului D.L. suma de 400 lei pentru combustibil (f. 41 şi 59 vol. I dup, f. 40 vol. I), iar la data de 2 iulie 2010, inculpatul a mai primit suma de 4.500 lei, cu privire la care stabilise anterior cu inculpata modalitatea de disimulare a provenienţei.

Astfel, la data de 29 iunie, inculpatul D.L. s-a interesat dacă inculpata are rude în Iaşi. în seara zilei de 1 iulie, la ora - 22:11:43, inculpatul a fost anunţat telefonic de către inculpată că „adeverinţele sunt semnate şi parafate de medic la mine”, iar el poate sta liniştit. Coroborând aceste date cu cele rezultate din declaraţiile inculpaţilor, a reieşit că suma a fost remisă inculpatului la data de 2 iulie.

Pentru a avea o justificare, inculpatul i-a solicitat inculpatei să scrie un bilet în care să arate că suma e destinată martorei A.Ş., care este nepoata inculpatei şi locuieşte în mun. Iaşi. Biletul are următorul conţinut: „A., am să-ţi trimit ce îţi datorez eu ţie (4.500 RON patru mii cinci sute) prin domnul prof. D. Eu nu am putut să ajung la Iaşi. Ne auzim la telefon. Te pup. C.”. Pe verso sunt menţionate numele A.Ş. şi numărul de telefon al acesteia.

Curtea de apel a apreciat însă că nu este credibilă susţinerea inculpaţilor, în sensul că suma de 4.500 lei era destinată martorei A.Ş. cu titlu de împrumut din partea inculpatei, având în vedere faptul că din procesul - verbal din data de 05 iulie 2010, de redare a conţinutului notei telefonice din data de 29 iunie 2010, rezultă că martora a precizat faptul că inculpata C.M.C. nici nu îi datora vreo sumă de bani şi nici nu urma să îi trimită vreo sumă de bani. Or, în biletul sus-menţionat, inculpata a scris că „Alina, am să-ţi trimit ce îţi datorez eu ţie (4.500 RON patru mii cinci sute).”

Tot din acea convorbire telefonică, rezultă că martora nu a mai discutat cu inculpata de o perioadă de peste o lună de zile (f. 149 vol. I - dosar urmărire penală).

Or, în opinia instanţei de apel, nu este credibil faptul că inculpata a luat hotărârea să îl deranjeze pe inculpatul D.L., profesor universitar, pe care de-abia îl cunoscuse, pentru a-i solicita un serviciu personal care ar fi putut fi efectuat cu multă uşurinţă şi rapiditate pe alte căi, de exemplu printr-o unitate bancară.

De asemenea, apare ca nefirească atitudinea inculpatei de a nu o contacta în prealabil pe martora A.Ş., pentru a o anunţa despre faptul că urmează să îi trimită o sumă de bani prin intermediul inculpatului, şi de a considera normal să rămână în sarcina acestuia să o contacteze telefonic pe martora respectivă şi să îi explice motivul pentru care o caută.

Din conţinutul biletului sus-menţionat: „A., am să-ti trimit ce îţi datorez eu ţie (4.500 RON patru mii cinci sute).”, rezultă că nici măcar după ce i-a înmânat inculpatului suma reprezentând „împrumutul respectiv, inculpata nu avea intenţia de a-i telefona nepoatei sale pentru a o anunţa despre faptul că urmează să primească suma pe care o rugase să i-o împrumute, atitudine care, în opinia Curţii, apare ca fiind nefirească.

De asemenea, nu este credibil nici faptul că inculpata a preferat să scrie un bilet către ruda sa din municipiul Iaşi, în condiţiile în care ar fi fost mult mai simplu ca, având în vedere faptul că nu mai discutase cu ruda respectivă de peste o lună de zile, să o contacteze telefonic, să o întrebe dacă mai are nevoie de împrumutul solicitat, iar în caz afirmativ, să o anunţe despre faptul că urmează să îi trimită suma de bani prin inculpatul D.L.

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că, deşi ambii inculpaţi au susţinut că suma de 4.500 lei era destinată numitei A.Ş., cu titlu de împrumut pentru plata taxelor legate de o succesiune, apărarea acestora nu poate fi primită.

Deşi s-a invocat de către apărare că în cauză nu a fost dovedită existenţa vreunei înţelegeri prealabile între cei doi inculpaţi, Curtea constată că acest motiv de apel este neîntemeiat.

Astfel, aşa după cum s-a arătat, inculpatul D.L. i-a permis accesul inculpatei în incinta Colegiului, atât cu o zi înainte de examen, cât şi în zilele de examen, contrar prevederilor art. 21 alin. (1) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2010 şi, de asemenea, inculpatul a permis aducerea în centrul de examen a celor necesare protocolului, deşi, prin raportare la dispoziţiile art. 95 din acest act normativ, produsele alimentare respective constituie materiale nepermise.

De asemenea, frecvenţa întâlnirilor dintre cei doi inculpaţi pe parcursul desfăşurării probelor scrise de bacalaureat, convorbirile telefonice dintre aceştia, inclusiv cea din data de 01 iulie 2010, ora 22 : 43, când inculpata i-a telefonat inculpatului la acea oră înaintată pentru a-i spune să stea „liniştit” (f 98 - vol. II - dosar urmărire penală), precum şi convorbirile telefonice dintre inculpaţi şi martorii la care s-a făcut referire, relevă existenţa unei înţelegeri prealabile dintre cei doi inculpaţi cu privire la săvârşirea actelor materiale ale infracţiunilor de dare, respectiv de luare de mită, pentru care aceştia au fost condamnaţi de prima instanţă.

În ceea ce priveşte susţinerile privind necompetenţa organului de urmărire penală şi calificarea greşită a faptelor deduse judecăţii, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din data de 4 aprilie 2002 privind D.N.A., sunt de competenţa acesteia infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, însă numai dacă sunt săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

- deputaţi;

- senatori;

- membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora;

- consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

- preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi;

- consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale;

- consilierii de stat ai primului-ministru;

- membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi;

- guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României;

- preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei;

- ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie;

- preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti;

- primarii şi viceprimarii municipiilor;

- consilierii judeţeni; prefecţii şi subprefecţii;

- comisarii Gărzii Financiare;

- personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar bancare; persoanele prevăzute la art. 8¹ din Legea nr. 78/2000; lichidatorii judiciari; executorii A.V.A.S.

Alin. (1)¹ şi (1)² includ în competenţa Direcţiei şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 246, 247, 248 şi 248 şi 248¹ C. pen., la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 şi în Legea nr. 241/2005, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

Or, în speţă, nu s-a produs niciuna dintre urmările arătate şi de asemenea, niciunul dintre inculpaţi nu are vreuna dintre calităţile enumerate la litera b) din textul de lege sus-menţionat.

De asemenea, Curtea a constat că art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 43 din 04 aprilie 2002 prevede că „Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), (1¹) şi (1²), în competenţa D.N.A.”.

Prin urmare, competenţa de a efectua urmărirea penală se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun, care în conformitate cu dispoziţiile art. 30, 27 pct. 1 lit. a) şi 45 alin. (1) C. proc. pen., aparţine Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi având în vedere faptul că în speţă nu este îndeplinită vreuna din condiţiile prevăzute de art. 13 alin. (1), (1¹) şi (1²) din O.U.G. nr. 43 din 04 aprilie 2002, rezultă că la încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii nu se justifica a se face referire la dispoziţiile acestei ordonanţe.

În ceea ce priveşte critica din motivele de apel privind încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 287 C. proc. pen., motivat de faptul că a luat în considerare declaraţiile de la urmărirea penală, care sunt mai aproape de timpul când s-au petrecut faptele, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.

Astfel, schimbarea, în cursul judecăţii, a declaraţiilor martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, nu trebuie privită necritic, întrucât prin asemenea îndepărtări de la cele declarate iniţial se divizează în mod artificial procesul penal şi se minimalizează importanţa urmăririi penale.

Este binecunoscut faptul că, de regulă, declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul, sunt cele date la începutul instrucţiei penale, când persoanele audiate au relatat liber faptele într-un moment cât mai apropiat de cel al săvârşirii acestora, iar pentru a putea produce efecte juridice, revenirea asupra declaraţiilor date anterior în cauză, trebuie să fie temeinic motivată şi convingător dovedită.

Curtea a constatat că prevederile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. nu stabilesc o ordine de preferinţă a probelor, întrucât nu se face distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului în raport cu faza în care acestea au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.

Principiile oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii şedinţei de judecată, prevăzute de art. 289 C. proc. pen., nu trebuie înţelese ca pe o obligaţie a organelor judiciare de a ţine cont doar de declaraţiile date în condiţii de publicitate şi de contradictorialitate.

Astfel, pentru a servi drept temei de condamnare, probele administrate în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă, Curtea a constatat că în speţă, declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, la care s-a făcut referire şi din care rezultă că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Având în vedere cele reţinute, la care se adaugă cele pe larg expuse de către prima instanţă, prin analiza detaliată şi coroborată a întregului material probator administrat, Curtea constată că faptele săvârşite de către inculpaţii C.M.C. şi D.L., astfel după cum au fost descrise prin sentinţa penală apelată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi de instanţa de fond, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Relativ la cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor apelanţi însă, s-a apreciat că acestea sunt prea aspre în raport cu gravitatea faptelor comise.

Astfel, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Prin urmare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte cu caracter penal.

În aceeaşi măsură, instanţa de apel a apreciat că reţinerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante este atributul instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia. într-o atare apreciere, se ţine seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.

În consecinţă, faţă de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere faptul că inculpata apelantă C.M.C., deşi nu se află la primul conflict cu legea penală, a colaborat cu autorităţile, prezentându-se, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi la instanţele de judecată, aceasta provenind dintr-o familie organizată şi realizând venituri din muncă, Curtea îi va retine circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., urmând să facă aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., referitoare la efectele circumstanţelor atenuante.

De asemenea, faţă de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere faptul că inculpatul D.L. este în vârstă şi a avut o conduită bună anterior săvârşirii faptelor deduse judecăţii, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, s-a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., urmând să facă aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., referitoare la efectele circumstanţelor atenuante.

Prin urmare, s-a apreciat că pedeapsa de 2 luni închisoare, la care o va condamna pe inculpata C.M.C. şi pedeapsa de 6 luni închisoare, la care îl va condamna pe inculpatul D.L., sunt în măsură să satisfacă imperativul justei individualizări a pedepsei, acestea fiind, atât necesare, cât şi suficiente pentru a răspunde cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare, prevăzute de art. 52 C. pen., fiind de natură a contribui, atât la reeducarea inculpaţilor apelanţi, cât şi la asigurarea scopului de prevenţie generală, în sensul că aceştia îşi vor putea forma o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Curtea a mai arătat că nu poate da curs solicitării inculpatei apelante C.M.C., în sensul de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)¹ C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, întrucât nu poate reţine că faptelor comise le lipseşte pericolul social al unei infracţiuni.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ C. pen., „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.”

S-a apreciat că faptele săvârşite de inculpata apelantă ar fi lipsite în mod vădit de importanţă şi nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni, atât timp cât prin aceste fapte s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere asupra funcţionarilor.

Mai mult decât atât, s-a reţinut că faptele deduse judecăţii au fost săvârşite de către inculpata apelantă în interiorul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 157 din data de 6 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., deci tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, împrejurare din care rezultă faptul că inculpata a manifestat un real dispreţ faţă de existenţa unei ample acţiuni internaţionale vizând prevenirea, descoperirea şi sancţionarea fermă, severă şi eficientă a faptelor de corupţie, un asemenea comportament demonstrând că inculpata nu a justificat încrederea ce i s-a acordat prin hotărârea anterioară de condamnare şi nu s-a reeducat, ci, dimpotrivă, a perseverat în săvârşirea de infracţiuni.

S-a arătat că inculpata apelantă C.M.C. a săvârşit faptele deduse judecăţii în interiorul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 157 din data de 6 mai 2008 a Tribunalului Botoşani, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, în cauză se impune, în baza art. 83 alin. (1) C. pen., revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei sus-menţionate, urmând ca inculpata C.M.C. să execute această pedeapsă alături de cea de 2 luni închisoare, aplicată prin prezenta decizie.

La individualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului D.L., s-a avut în vedere, pe lângă faptul că acesta este în vârstă, nu are antecedente penale şi provine dintr-o familie organizată şi împrejurarea că faptele comise nu au produs urmări foarte grave, apreciind că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi infracţiuni, astfel încât reeducarea sa poate avea loc şi fără privare de libertate.

În consecinţă, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 C. pen., întrucât pedeapsa aplicată este de 6 luni, iar inculpatul este infractor primar, Curtea de apel a apreciat că în cauză este justificată acordarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei, scopul acesteia putând fi atins şi fără executarea pedepsei, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale inculpatului.

Referitor la dispoziţiile din sentinţa penală apelată privind obligarea inculpatei C.M.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 9.700 lei, precum şi obligarea inculpatului D.L. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 9.500 lei, ce au fost criticate prin motivele de apel, Curtea constată că acestea sunt legale şi temeinice.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 189 C. proc. pen. - Acoperirea cheltuielilor judiciare -, „Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.

Cheltuielile judiciare prevăzute în alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.”

De asemenea, art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. - Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare - „în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind interpreţii desemnaţi de organele judiciare, potrivit legii, precum şi în cazul în care s-a dispus acordarea de asistenţă gratuită, care rămân în sarcina statului.

Când sunt mai mulţi inculpaţi condamnaţi, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părţi se ţine seama, pentru fiecare dintre inculpaţi, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.”

Or, din coroborarea textelor de lege sus-menţionate, s-a constatat că în mod corect, prima instanţă a dispus obligarea inculpaţilor apelanţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantumul sus-menţionat, având în vedere faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani - nr. 497/P/2010 din data de 27 octombrie 2011, s-au stabilit cheltuieli judiciare către stat în sarcina inculpaţilor C.M.C. şi D.L. în sumă de câte 14.800 lei fiecare, acestea fiind justificate conform adresei nr. 497/P/2010 din 25 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi a fişei de cheltuieli anexate (f - dosar apel), celelalte cheltuieli fiind necesare pentru efectuarea actelor de procedură şi administrarea probelor, precum şi pentru achitarea onorariului apărătorului din oficiu desemnat să asigure asistenţa juridică obligatorie a inculpatei C.M.C. în faţa primei instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata C.M.C., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, în principal achitarea în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen. - fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, aplicarea unei amenzi administrative în baza art. 18¹ C. pen. iar, în subsidiar reindividualizarea pedepsei şi aplicarea art. 81 sau 86^: C. pen. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.

Prin memoriul depus în susţinerea recursului de către apărătorul ales al recurentei inculpate, în plus faţă de susţinerile orale s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹petele. 14 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul recurentei inculpate au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2)¹ că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 09 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurenta inculpată, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat, ci, se constată că din expunerea motivelor care susţin această critică, în esenţă, rezultă că sunt critici ce vizează situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească implicarea sa în activitatea infracţională, cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., prin urmare, criticile sale se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Or, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

De altfel, în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că nu poate reţine că faptelor comise le lipseşte pericolul social al unei infracţiuni, atât timp cât prin aceste fapte s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere asupra funcţionarilor.

Totodată, s-a constatat că faptele deduse judecăţii au fost săvârşite de către inculpata apelantă în interiorul termenului de încercare, prin care aceasta a fost condamnată tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, împrejurare din care rezultă faptul că inculpata nu a justificat încrederea ce i s-a acordat prin hotărârea anterioară de condamnare şi nu s-a reeducat, ci, dimpotrivă, a perseverat în săvârşirea de infracţiuni.

Referitor la criticile formulate tot în temeiul aceluiaşi caz de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., prin care a solicitat reindividualizarea pedepsei şi aplicarea art. 81 sau 86¹ C. pen. se constată, că eventual ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speţă, recurenta inculpată a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, în ceea ce priveşte reindividualizarea pedepsei şi modalitatea de executare, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Aceasta este raţiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., şi apare ca fiind nefondată.

Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalităţii pedepselor aplicate, respectiv dacă pedepsele aplicate se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 45 din data de 09 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 45 din 09 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către, stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3307/2013. Penal. Omorul deosebit de grav...		ICCJ. Decizia nr. 3504/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

ICCJ. Decizia nr. 3410/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3410/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs