ICCJ. Decizia nr. 3332/2013. Penal. Infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004). Ultrajul (art. 239 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3332/2013

Dosar nr. 1488/2/2013

Şedinţa publică din 30 octombrie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul V.A. împotriva sentinţei penale nr. 260 din data de 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 260 din data de 23 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 37 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul V.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioada de 7 ani.

În baza art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. b) rap. la art. 34 lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen., a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioada de 7 ani şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 C. pen.

A deduce din pedeapsă durata prevenţiei de la 29 ianuarie 2013 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.

A obligat pe inculpat la plata a 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa acesta sentinţă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 3/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului: V.A., domiciliat în com. Roseţi, jud. Călăraşi, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acte de terorism prev. de art. 37 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi ultraj prev. de art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Pe situaţia de fapt, Ministerul Public a reţinut:

La data de 14 ianuarie 2013, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi a fost sesizat de conducerea I.J.P. Călăraşi cu privire la faptul că, în ziua de 10 ianuarie 2013, inculpatul V.A. s-a prezentat în audienţă la adjunctul inspectorului-şef, comisar şef de poliţie N.I., ocazie cu care i-a învederat acestuia faptul că fiul său, V.I.E., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, respectiv de 25 ani de închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni de „viol" şi „omor", a fost condamnat pe nedrept, iar responsabilul principal pentru această situaţie este agentul şef de poliţie B.S. care funcţionează la poliţia de domiciliu a inculpatului, respectiv postul de poliţie Roseţi.

Cu acelaşi prilej inculpatul a mai arătat că, în repetate rânduri, i-a oferit poliţistului menţionat diferite foloase materiale pentru a obţine protecţie din partea acestuia, însă, pentru că i-au fost înşelate aşteptările, se va răzbuna pe acesta şi pe familia sa prin incendierea autoturismului şi a apartamentului în care poliţistul locuieşte, condiţionând actele sale de eliberarea fiului său până la data de 30 ianuarie 2013.

În procesul-verbal întocmit, dar şi în declaraţia dată în calitate de martor în cauză, comisarul şef de poliţie N.I. a învederat faptul că ameninţările inculpatului nu au avut un caracter izolat, ci au fost proferate în manieră asemănătoare şi cu prilejul altor audienţe anterioare, respectiv în datele de 22 martie 2011, 27 noiembrie 2012, culminând cu ameninţările ce au avut un caracter mai virulent şi mai explicit, din data de 14 ianuarie 2013 făcând referire chiar la faptul pă va pune o persoană să îmbibe o butelie cu benzină pe care să o arunce pe scara blocului unde domiciliază poliţistul şi ulterior îşi va asuma răspundere % incendiului.

Pentru confirmarea veridicităţii susţinerilor comisarului şef N.I. cu privire la afirmaţiile inculpatului, în cauză ş-a: procedat la înregistrarea în mediul ambiental a convorbirilor purtate cu prilejul unei noi audienţe acordate de acesta inculpatului în data de 16 ianuarie 2013.

Şi cu acest prilej, inculpatul a reiterat ameninţările anterioare la adresa poliţistului B.S., susţinând în continuare intenţia de a utiliza materiale explozive pentru a-l omorî pe acesta şi pe membrii familiei sale, dar şi faptul că nu-i pasă de consecinţele unei asemenea fapte şi de potenţialul afectării unor victime colaterale unui asemenea act de violenţă („îi dau foc dom"le. Îi pui butelie în scara blocului! Dacă nu duce criminalii, că nu-i copilu ăla criminal").

Cu prilejul aceleiaşi întrevederi pe care a avut-o cu comisarul şef N.I., inculpatul a explicat în amănunt modalitatea concretă în care îşi va pune în aplicare planul, susţinând totodată că a fost sfătuit în acest sens de alte persoane: „Îi dau cu benzină pă toată butelia; i-am dat drumul pă scară şi am aruncat, am deschis o fereastră şi am aruncat cu o feştilă. O feştilă fiind o aia cu care porneam maşinile odată. Porneam maşinile odată".

După această întrevedere, inculpatul face toate demersurile necesare pentru a putea lua legătura telefonic cu fiul său la penitenciar, intervenind chiar la un vecin în acest sens, pe care-l roagă să-i transmită fiului său să declare în faţa organelor judiciare că a fost forţat şi bătut de poliţişti pentru a face anume declaraţii: „.uite mă, sună-l şi a zis Ş. - fiind porecla inculpatului - să-l sune p-ăla să zică că a luat bătaie. Decât atâta să zică, că a luat bătaie de la S. şi de la C., ai auzit? "Nu ştie nimic, atâta vreau io dă la el, auzi"?. "Roagă pă el frumos să dai un telefon lui E., să-i zică Iu Ş. ăla micu (fiind fiul său) decât că a fost bătut dă B. şi C., nu ţi-am spus? Atâta vreau dă la el, că-i aproape scăpat".

În declaraţiile date în faţa organelor de anchetă şi a instanţei de judecată, inculpatul a recunoscut faptul că a ameninţat că va da foc unei butelii pentru a-l omorî pe poliţistul B.S. şi pe familia acestuia, punând acest gest pe seama faptului că poliţistul B.S. este responsabilul pentru arestarea fiului său, deşi el i-a oferit acestuia diferite foloase materiale. Ba mai mult decât atât, în faţa procurorului de caz acesta a reiterat ameninţările la adresa poliţistului: „vreau să-i dau foc dacă legea nu-mi face dreptate şi nu va fi pus în libertate fiul meu. Dacă copilul meu este eliberat din puşcărie nu voi mai trece la acţiune, aşa cum am arătat. Arăt că am stabilit un termen limită, până la 30 ianuarie 2013 în care autorităţile să-mi îndeplinească cerinţa. Dacă mi se va face dreptate şi obţin promisiunea că fiul meu va fi eliberat, voi renunţa la acest termen"."Toate ameninţările pe care le-am făcut au fost făcute pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra cazului fiului meu şi pentru a dovedi faptul că acesta e nevinovat".

Rechizitoriul parchetului a fost întocmit în baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal sesizare; declaraţie învinuit; declaraţii inculpat; declaraţii martori; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice; proces-verbal de redare a convorbirilor în mediul ambiental; copii hotărâri judecătoreşti; copie rechizitoriu; proces-verbal percheziţie domiciliară; înscrisuri ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare; fişa de cazier judiciar; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Prezent în instanţă, la termenul din data de 22 mai 2013, inculpatul în baza art. 3201 alin. (3) C. proc. pen. a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi solicită ca aceasta să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

Analizând şi coroborând probele administrate în cauză, Curtea de Apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 4 noiembrie 2010, fiul inculpatului din prezenta cauza, respectiv numitul V.I.E., a fost condamnat de către Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa penală nr. 108 la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, multiple infracţiuni de viol şi violare de domiciliu.

Fără a analiza în detaliu activitatea infracţională a fiului inculpatului, Curtea a reţinut doar că acesta pătrundea noaptea în casele femeilor în vârstă din satul în care locuia, le viola, le bătea şi în cazul uneia dintre victime, după ce a violat-o ejaculând şi pe hainele acesteia la finalul violului, a omorât-o prin sugrumare.

Făptuitorul a recunoscut faptele şi nu doar atât, din analiza A.D.N. a lichidului seminal de pe corpul şi hainele victimelor, s-a dovedit că acesta aparţine fiului inculpatului din prezenta cauza.

Condamnarea fiului său l-a marcat profund pe inculpatul din prezenta cauza, numitul V.A.

Acesta pur şi simplu nu a putut concepe şi accepta faptul că fiul său pentru care a muncit toată viaţa şi la care ţine deosebit de mult nu este altceva decât un violator în serie de femei bătrâne şi un autor al infracţiunii de omor, dovedit prin hotărâre judecătorească definitivă.

Probabil, ca un procedeu de apărare psihică, inculpatul din prezenta cauza şi-a construit mental un alt fir narativ al situaţiei de fapt, născocind o variantă conspiraţionistă în care victimă a căzut fiul său, iar vinovatul pentru tot ce i s-a întâmplat rău fiului este şeful de post din comună.

A început să-l şicaneze pe şeful de post, să-l ameninţe, deplasându-se chiar la locul de muncă al acestuia, unde l-a ameninţat pe şeful de post B., în prezenţa mai multor martori, cu incendierea autovehiculului şi uciderea copiilor poliţistului (fila 145 d.u.p.). Motivul actelor de ultraj a fost că şeful de post a fost cel care i-ar fi arestat fiul.

Pentru o infracţiune atât de gravă şi în legătură directă cu activitatea profesională a poliţistului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi a găsit de cuviinţă să-i aplice făptuitorului o simplă amendă administrativă (fila 145 d.u.p.).

Încurajat de reacţia stupefiantă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, inculpatul a apreciat că poate trece la planuri mai elaborate de pedepsire a poliţiştilor şi de eliberare din penitenciar a fiului său criminal şi violator în serie (după cum rezultă indubitabil din hotărârea de condamnare definitivă).

Pe parcursul anului 2012, în locuri publice, respectiv în piaţa Municipiului Călăraşi şi în faţa sediului Poliţiei Municipiului Călăraşi, dar şi în sediul locului de muncă a agentului B., inculpatul a continuat să-i adreseze ameninţări în legătură cu presupusa vină a poliţistului pentru că i-ar fi arestat fiul.

În mod evident, descurajat de rezultatul plângerii sale anterioare pentru ultraj şi ştiind că şi alte eventuale plângeri ar urma să fie soluţionate tot de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, poliţistul nu a mai formulat plângere pentru ultraj.

Inculpatul, prin declaraţiile date în faza de urmărire penală recunoaşte în mod constant ameninţările adresate poliţistului din comună, arătând în continuare că „nu am de gând să-i fac nimic dacă problema este rezolvată" (fila 32 d.u.p. verso).

În paralel cu actele de ultraj, prin ameninţare asupra agentului B., inculpatul, dând dovadă de tenacitate şi perseverenţă în activitatea sa de a-şi elibera prin orice mijloace fiul condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare s-a deplasat în repetate rânduri la I.J.P. Călăraşi unde a intrat în audienţă la adjunctul şefului I.P.J. Călăraşi, respectiv comisar şef N.I., martor în prezenta cauza.

Pe parcursul audienţelor, agresivitatea inculpatului se dovedeşte a fi una progresivă.

În prima, desfăşurată în luna martie 2011, inculpatul doar s-a plâns că fiul său este condamnat nevinovat din cauza poliţistului din comună, care ar şti care este adevăratul făptuitor şi este responsabil de reţinerea pe nedrept a infracţiunilor reţinute în sarcina fiului său.

În audienţele ulterioare, respectiv în 27 noiembrie 2012 şi în 10 ianuarie 2013, inculpatul a început să profereze ameninţări la adresa poliţistului şi a familiei poliţistului din comună, arătând că urmează să-l „pedepsească" pentru a şti şi el cum e să trăieşti fără un copil (declaraţie martor N.I., fila 37-38 dosar).

Martorul însuşi a sesizat înverşunarea crescută cu care inculpatul se prezenta în audienţă, pretenţiile sale începând să crească. Astfel, de la simpla plângere în legătură cu faptul că fiul său este nevinovat, acum a început să solicite comisarului să facă demersuri să-i fie eliberat fiul din închisoare.

În data de 10 ianuarie 2013 a dat şi un ultimatum comisarului de poliţie arătând că dacă până în data de 30 ianuarie 2013 fiul său nu va fi eliberat, va incendia autoturismul poliţistului din comună şi va arunca o butelie îmbibată cu benzină în scara blocului unde locuieşte poliţistul şi îi va da foc pentru a exploda.

Întrebat de procuror dacă nu s-a gândit că va face rău şi altor persoane a arătat că nu s-a gândit la asta. De asemenea, a reiterat că vrea să-l ucidă pe poliţist şi pe toată familia lui dacă fiul său nu va fi pus în libertate (filele 30 -33 d.u.p.).

Se observă, deci, că făptuitorul are aceeaşi atitudine în diferite momente, atât în momentul audienţei sale, în luna ianuarie 2013, cât şi în momentul în care a fost reţinut de procuror şi ulterior arestat, aşa cum rezultă din declaraţia data cu ocazia reţinerii în 29 ianuarie 2013 (fila 30 d.u.p.). I-a arătat clar comisarului de poliţie că nu-l interesează rezultatul exploziei (fila 38 d.u.p.).

Din înregistrarea din mediul ambiental efectuată cu ocazia audienţei la şeful I.P.J. Călăraşi in 16 ianuarie 2013, inculpatul arată că nu îi pasă dacă în urma activităţii sale infracţionale va fi arestat că „tot trebuie să mă eliberez o dată. Isteţ sunt, mai isteţ ca el. Şi îi arăt. Ia uite prostule ce ai făcut! Dacă o mai trăi "(fila 122 d.u.p.).

Inculpatul dovedeşte cinism, fanatism şi o extremă luciditate. Este dispus să facă orice, indiferent de cost, doar pentru a se răzbuna pe poliţist şi pentru a-şi scoate fiul din penitenciar.

Singurul moment în care a arătat că de fapt nu a dorit să facă rău nimănui şi că este un om bun şi milos a fost cu ocazia ultimului termen de judecată când şi-a luat avocat ales şi a cerut aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

Inculpatul nu se mărgineşte doar la actele de terorism menţionate anterior.

Imediat d.u.p.ă audienţe, în datele de 23 şi 24 ianuarie 2013, ia legătura cu fiul său deţinut în penitenciarul Poarta Albă şi îi comunică faptul că îl şantajează pe poliţistul B. şi îşi învaţă fiul să dea declaraţii că a fost bătut de acest poliţist. Îi mai spune „Bă, tu să m-asculţi mă ca să ieşi de acolo, nu fi prost".(fila 134 si 149 d.u.p.)."Tu să spui că din cauza bătăii ai dat declaraţii, atât să spui" îl învaţă inculpatul să declare mincinos pe fiul său din penitenciar (fila 149 d.u.p.). I-a dat asigurări fiului său că va rezolva problemele într-un termen foarte scurt (fila 145 d.u.p.), element ce denotă că inculpatul a dobândit o adevărată obsesie din a-şi elibera fiul din penitenciar cu orice preţ, în dispreţul legii penale şi al valorilor sociale ocrotite de aceasta.

Fapta inculpatului care în perioada 22 martie 2011 - 16 ianuarie 2013, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a ameninţat statul român prin reprezentanţii instituţiilor poliţieneşti cu folosirea unor materiale explozive în scopul de a produce teroare, condiţionând fapta sa de un act vizând politica penală a statului, respectiv eliberarea unui deţinut din penitenciar întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de acte de terorism prev.de art. 37 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele aceluiaşi inculpat, care în cursul anului 2012, l-a ameninţat în mod direct pe poliţistul B.S. cu acţiuni de violenţă îndreptate împotriva sa şi a familiei sale, pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiunii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate în cauză, instanţa va avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, va ţine seama de gradul înalt de periculozitate al faptei şi făptuitorului.

Acesta, tatăl unui violator în serie şi autor al infracţiunii de omor calificat asupra unei victime violate, a încercat prin mijloace infracţionale de o amploare deosebită să elibereze un condamnat.

Acţiunile sale încalcă orice logică, pentru violurile şi omorul săvârşit de fiul său găsindu-l vinovat pe poliţistul din comună, care nu făcuse altceva decât să asigure perimetrul până când veneau experţii criminalişti.

Atitudinea inculpatului devine una obsesivă, reprezentanţii I.P.J. Călăraşi, demonstrându-i că există urme A.D.N. provenite din lichidul seminal al fiului său pe trupul femeilor violate, dar acest lucru nu prezintă nicio relevanţă pentru inculpat.

Curtea a reţinut de aici că pentru inculpat tot ceea ce contează este îndeplinirea dezideratului său, respectiv eliberarea fiului, dincolo de orice raţiune şi indiferent de mijloace şi consecinţe.

Arată în mod clar că nu-l interesează consecinţele incendierii unei butelii în scara blocului poliţistului şi nu-i pasă de eventualele victime şi dacă va intra sau nu în închisoare.

Or, atitudinea hiculpatului este cea a unui terorist tipic, vârsta sau provenienţa din mediul rural neavând relevanţă în săvârşirea acestui gen de infracţiune.

Orice terorist are un mobil rezonabil, acceptat de societate. De exemplu, libertatea unui popor, libertatea unei persoane, sentimentele de afecţiune pentru o rudă etc. Diferenţa dintre o persoană care are raporturi de conformare cu norma penală şi un terorist constă însă în mijloacele prin care se încearcă satisfacerea mobilului.

În speţa de faţă, inculpatul a ales calea ameninţării autorităţilor statului cu aprinderea unei butelii în scara unui bloc, pentru a ucide un poliţist şi familia sa în cazul în care un deţinut periculos nu va fi eliberat. Iar acest fapt este inacceptabil pentru societate.

Mama inculpatului arată în caracterizare că acesta este un om bun şi că nu este periculos. Curtea a constată că există o probabilitate mare ca bunica să împărtăşească aceeaşi opinie personală şi despre nepotul ei, condamnat la 25 ani închisoare pentru multiple violuri şi omor calificat. Caracterizarea sa apare ca fiind una subiectivă. Ar fi trebuit mai bine să-şi canalizeze eforturile pentru a-şi determina anterior fiul să nu mai săvârşească acte de terorism, caracterizările trimise acum instanţei având o uşoară notă de tardivitate.

Curtea a reţinut şi că o astfel de activitate infracţională a inculpatului a fost încurajată de lipsa de fermitate a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi care la ameninţările anterioare adresate poliţistului a înţeles să-l sancţioneze pe inculpat doar cu o amendă administrativă, element ce ar putea face obiectul de interes al Inspecţiei Judiciare din cadrul C.S.M.

Atitudinea sa de recunoaştere apare ca fiind pur formală şi apare doar în faţa instanţei în scopul beneficierii de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.

Curtea a mai reţinut că inculpatul a arătat adjunctului I.P.J. Călăraşi, când îi solicita imperios să-l elibereze pe deţinut, deoarece în caz contrar va arunca în aer scara imobilului poliţistului, că nu îi pasă dacă va merge sau nu la închisoare.

Va da ocazia inculpatului să-şi şi pună în practică atitudinea psihică pozitivă faţă de mediul penitenciar, deoarece urmează a-i aplica două pedepse cu închisoarea, de 7, respectiv 2 ani.

O perioadă de 7 ani petrecută în regim de detenţie a fost apreciată de Curte drept binevenită pentru inculpat, acesta urmând a-şi însuşi în amănunţime programele educative din penitenciar în scopul formării unei atitudini corecte faţă de muncă şi societate.

Va interzice inculpatului toate drepturile prevăzute de art 64 C. pen., inclusiv drepturile părinteşti. S-a observat că inculpatul a săvârşit actele de terorism şi ultraj tocmai pentru a crea o situaţie mai favorabilă fiului său deţinut, element ce denotă că acesta are o optică deformată despre relaţiile de familie, neputând fi un model de creştere şi educare pentru un minor.

Şi drepturile electorale urmează a fi interzise în totalitate, fiind inacceptabil ca un terorist să fie în măsură să aleagă reprezentanţii societăţii în cadrul autorităţilor locale sau centrale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul V.A. şi a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 385 pct. 17 C. proc. pen., admiterea acestuia şi casarea sentinţei recurate susţinând că nu s-a făcut o justă analiză a probelor administrate în cauză, deoarece în urma percheziţiei nu s-a găsit nici un obiect, nici o probă, care să creeze ideea că ar fi capabil să-şi ducă la îndeplinire ameninţările proferate în faţa organelor.

II. Analizând întreaga cauză sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, înalta Curte constată că recursul inculpatului V.A. este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Prealabil, Înalta Curte precizează că în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen., recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare nu poate echivala şi cu recunoaşterea unor concluzii la care au ajuns organele de urmărire penală şi au fost menţionate ca atare în rechizitoriu, deoarece judecata se face în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Aşadar, în speţa de faţă, Înalta Curte va proceda la analizarea corespondenţei elementelor faptice ce rezultă din conţinutul probelor administrate: proces-verbal sesizare; declaraţiile date în calitate de învinuit şi inculpat; declaraţiile martorilor; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice; proces-verbal de redare a convorbirilor în mediul ambiental; copiile hotărârilor judecătoreşti; copie rechizitoriu; proces-verbal percheziţie domiciliară; înscrisuri ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, cu norma de incriminare.

De aceea, ca stare de fapt, Înalta Curte reţine următoarele:

În data de 4 noiembrie 2010, V.I.E., fiul inculpatului V.A., a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 108 a Tribunalului Călăraşi, la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, multiple infracţiuni de viol şi violare de domiciliu, fiind stabilit că pătrundea noaptea în casele femeilor în vârstă din satul în care locuia, le viola, le bătea şi în cazul uneia dintre victime, d.u.p.ă ce a violat-o ejaculând şi pe hainele acesteia la finalul violului, a omorât-o prin sugrumare.

Condamnarea fiului său l-a marcat profund pe inculpatul V.A. care nu a putut concepe şi accepta faptul că fiul său, la care ţine deosebit de mult, este criminal şi violator în serie al unor femei bătrâne, deşi aceste împrejurări au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă fiind convins că acuzarea fiului său este nedreptă, iar responsabilitatea acestei nedreptăţi ar fi a şefului postului de poliţie din localitatea de domiciliu.

Această poziţie psihică a inculpatului V.A. s-a manifestat în perioada următoare printr-un comportament agresiv la adresa agentului şef de poliţie B.S., şeful Postul de poliţie Roseţi, unde inculpatul îşi are domiciliul, persoană considerată ca fiind responsabilul principal pentru condamnarea fiului său.

Într-o primă fază, la data de 10 august 2011 inculpatul V.A. a început să-l şicaneze pe şeful de post, să-l ameninţe, deplasându-se chiar la locul de muncă al acestuia, unde l-a ameninţat în prezenţa mai multor martori, cu incendierea autovehiculului şi uciderea copiilor poliţistului.

Ca urmare a acestor fapte, inculpatul V.A. a fost cercetat pentru ultraj, faptă pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi a dispus prin Ordonanţa nr. 2579/P/2011 scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative (fila 145 d.u.p.).

Ingnorând consecinţele încălcării legii penale, inculpatul V.A. a continuat activitatea sa infracţională sub motivaţia că suspiciunile sale asupra şefului de post ar fi reale, iar dovedirea acestora ar conduce la dovedirea nevinovăţiei fiului său şi apoi eliberarea din penitenciar.

Astfel, pe parcursul anului 2012, în locuri publice, respectiv în piaţa Municipiului Călăraşi şi în faţa sediului Poliţiei Municipiului Călăraşi, dar şi în sediul locului de muncă a agentului de poliţie B.S., inculpatul V.A. a continuat să-i adreseze ameninţări în legătură cu presupusa vină că i-ar fi arestat fiul, aspecte recunoscute constant de către inculpat pe parcursul urmăririi penale.

În paralel cu actele de ameninţare directă a agentului de poliţie B.S., inculpatul V.A. s-a deplasat în repetate rânduri la I.J.P. Călăraşi, unde a fost primit în audienţă la adjunctul şefului I.P.J. Călăraşi, comisar şef de poliţie N.I. Cu aceste ocazii inculpatului V.A. a continuat ameninţarea indirectă a agentului de poliţie B.S.

Astfel, cu ocazie primei audienţe, desfăşurată în luna martie 2011, inculpatul s-a plâns doar că fiul său este condamnat nevinovat din cauza poliţistului din comună, care ar şti care este adevăratul făptuitor şi este responsabil de reţinerea pe nedrept a infracţiunilor reţinute în sarcina fiului său.

În audienţele ulterioare, respectiv în 27 noiembrie 2012 şi în 10 ianuarie 2013, inculpatul V.A. a început să profereze ameninţări la adresa poliţistului şi a familiei poliţistului din comună, arătând că urmează să-l „pedepsească" pentra a şti şi el cum e să trăieşti fără un copil.

Martorul N.I. (fila 37-38 d.u.p.) a sesizat înverşunarea crescută cu care inculpatul se prezenta în audienţă, relatând faptul că pretenţiile sale au căpătat o altă anvergură prin aceea că a început să solicite comisarului de poliţie să facă demersuri să-i fie eliberat fiul din închisoare.

Cu ocazia audienţei din data de 10 ianuarie 2013 inculpatul V.A. a dat şi un ultimatum comisarului de poliţie, arătând că dacă până în data de 30 ianuarie 2013 fiul său nu va fi eliberat, va incendia autoturismul poliţistului din comună şi va arunca o butelie îmbibată cu benzină în scara blocului unde locuieşte poliţistul şi îi va da foc pentra a exploda.

În timpul audienţei din 16 ianuarie 2013 inculpatul V.A. a arătat că nu îi pasă dacă în urma activităţii sale infracţionale va fi arestat întrucât „tot trebuie să mă eliberez o dată. sunt mai isteţ ca el.şi îi arat. Ia uite prostule ce ai făcut Dacă o mai trăi."(fila 122 d.u.p.) şi a susţinut în continuare ameninţarea că va utiliza materiale explozive pentra a-l ucide pe subofiţerul de poliţie şi pe membrii familiei sale: „Îi dau foc dom"le, Îi pui butelie în scara blocului. Dacă nu duce criminalii, că nu-i copilu ăla criminal, îi dau cu benzină pă toată butelia; i-am dat drumul pă scară şi am aruncat, am deschis o fereastră şi am aruncat cu o feştilă. O feştilă fiind o aia cu care porneam maşinile odată. Porneam maşinile odată."

Toate aceste împrejurări au fost recunoscute de către inculpatul V.A. care a precizat că nu s-a gândit dacă prin ducerea la îndeplinire a ameninţărilor sale ar putea face rău şi altor persoane şi a reiterat ameninţarea că vrea să-l ucidă pe poliţist şi pe toată familia lui, dacă fiul său nu va fi pus în libertate (filele 30-33 d.u.p.) şi că nu-l interesează rezultatul exploziei (fila 38 d.u.p.): „.vreau să-i dau foc dacă legea nu-mi face dreptate şi nu va fi pus în libertate fiul meu. Dacă copilul meu este eliberat din puşcărie nu voi mai trece la acţiune, aşa cum am arătat. Arăt că am stabilit un termen limită, până la 30 ianuarie 2013 în care autorităţile să-mi îndeplinească cerinţa. Dacă mi se va face dreptate şi obţin promisiunea că fiul meu va fi eliberat, voi renunţa la acest termen. Toate ameninţările pe care le-am făcut au fost făcute pentra a atrage atenţia autorităţilor asupra cazului fiului meu şi pentra a dovedi faptul că acesta e nevinovat."

În raport de acuzaţiile aduse inculpatului V.A., Înalta Curte are în vedere următorul cadru legal:

Legea nr. 53 5/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului prevede la art. 1: terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni si/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natura politică;

c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite.

Potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, faptele săvârşite de entităţile teroriste sunt sancţionate potrivit acestei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

a) sunt săvârşite, de regulă, cu violenţă şi produc stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei;

b) atentează grav asupra factorilor umani specifici şi nespecifici, precum şi asupra factorilor materiali;

c) urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităţilor statului sau a unei organizaţii internaţionale să dispună, să renunţe sau să influenţeze luarea unor decizii în favoarea entităţii teroriste.

Definiţiile normative sunt reglemetate în art. 4, potrivit căruia termenii şi expresiile de mai jos au următoarele înţelesuri:

1. entitate teroristă - persoană, grupare, grup structurat sau organizaţie care:

a) comite sau participă la acte teroriste;

b) se pregăteşte să comită acte teroriste;

c) promovează sau încurajează terorismul;

d) sprijină, sub orice formă, terorismul;

2. terorist - persoana care a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege ori intenţionează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism;

3. grup structurat - un grup care nu este format aleatoriu pentru săvârşirea imediată a unui act terorist, nu presupune un număr constant de membri şi nu necesită stabilirea, în prealabil, a rolului acestora sau a unei structuri ierarhice;

4. grupare teroristă - grup structurat mai mare de două persoane, înfiinţat de o anumită perioadă de timp şi care acţionează concertat pentru comiterea de acte teroriste;

5. organizaţie teroristă - structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare şi acţiune, având reprezentare atât la nivel naţional, cât şi internaţional şi care, pentru realizarea scopurilor specifice, foloseşte modalităţi violente şi/sau distructive;

6. conducerea unei entităţi teroriste - îndrumarea, supravegherea, controlul sau coordonarea activităţilor unui grup structurat, ale unei grupări sau organizaţii teroriste;

7. acţiuni teroriste - pregătirea, planificarea, favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea şi controlul asupra actului terorist, precum şi orice alte activităţi desfăşurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist;

8. resurse financiare - fondurile colectate sau realizate, direct ori indirect, precum şi conturile aparţinând persoanelor fizice sau juridice ori depozitele bancare ale acestora;

9. resurse logistice - bunuri mobile sau imobile, deţinute cu orice titlu, mijloace de telecomunicaţii, mijloace de comunicare în masă standard sau speciale, societăţi comerciale, mijloace de îndoctrinare, instruire şi antrenament, documente de identitate contrafăcute sau eliberate în baza unor declaraţii false, elemente de deghizare şi mascare, precum şi orice alte bunuri;

10. factori umani specifici - persoanele incluse direct în mecanismele funcţionale politogene ale entităţii-ţintă, respectiv demnitari, militari, funcţionari, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale;

11. factori umani nespecifici - persoanele incluse indirect în mecanismele politogene ale entităţii-ţintă, în general populaţia civilă;

12. factori materiali - factorii de mediu, culturile agricole şi şeptelul, alimentele şi alte produse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică, militare sau cu utilitate militară, facilităţile de infrastructură ale vieţii sociale, facilităţile de stat şi guvernamentale, sistemele de transport, telecomunicaţii şi informaţionale, simbolurile şi valorile naţionale, precum şi bunurile mobile sau imobile ale organizaţiilor internaţionale;

13. facilităţi de stat şi guvernamentale - mijloacele de transport permanente sau temporare, folosite de reprezentanţii unui stat, membrii guvernului, ai autorităţii legislative sau judecătoreşti, funcţionarii, angajaţii unui stat sau ai oricărei alte autorităţi publice ori ai unei organizaţii interguvemamentale, în legătură cu actele lor oficiale;

14. obiective de importanţă strategică - obiectivele forţelor armate sau cele de importanţă deosebită pentru apărarea ţării, activitatea statului, economie, cultură şi artă, localurile misiunilor diplomatice sau ale unor organizaţii internaţionale, precum şi facilităţile de infrastructură sau locurile de utilitate publică;

15. loc de utilitate publică - acea parte a unei clădiri, teren, stradă, cale navigabilă, loc comercial, de afaceri, cultural-sportiv, istoric, educaţional, religios, de recreere, precum şi orice alt loc care este accesibil publicului;

16. facilităţi de infrastructură - utilitatea publică sau privată care asigură sau distribuie servicii în beneficiul populaţiei, precum: apă şi canalizare, energie, combustibil, comunicaţii, servicii bancare şi servicii medicale, reţele de telecomunicaţii şi informaţionale;

17. sistem de transport - toate facilităţile, mijloacele de transport şi instrumentele publice sau private, folosite în sau pentru serviciile publice, pentru transportul de persoane sau de mărfuri;

18. criza teroristă - situaţia de fapt creată anterior sau în urma săvârşirii unui atac terorist, prin care:

a) sunt întrerupte sau afectate grav o serie de activităţi economice, sociale, politice sau de altă natură;

b) sunt puşi în pericol factori umani, specifici şi nespecifici, sau factori materiali importanţi;

c) siguranţa populaţiei sau a unei colectivităţi este expusă la riscuri majore;

d) este necesar a se acţiona prin măsuri defensive ori ofensive pentru înlăturarea ameninţărilor generate de situaţia de fapt creată;

19. profit al entităţii teroriste - orice bun care reprezintă, parţial sau total, direct ori indirect, un beneficiu obţinut în urma săvârşirii actelor teroriste sau a desfăşurării unor activităţi conexe terorismului;

20. intervenţie antiteroristă - ansamblul măsurilor defensive realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilităţii factorilor umani, specifici şi nespecifici, şi a factorilor materiali;

21. intervenţie contrateroristă - ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale, în cazul desfăşurării ori producerii unui atac terorist.

Incriminarea principală a faptelor de terorism este cea din art. 32 potrivit căruia constituie acte de terorism următoarele infracţiuni săvârşite în condiţiile prevederilor art. 2:

a) infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute în art. 174-176 C. pen., vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă, prevăzute în art. 181 şi 182 C. pen., precum şi lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189 C. pen.;

b) infracţiunile prevăzute în art. 106-109 din O.G. nr. 29/1997 privind C. pen., republicată;

c) infracţiunile de distrugere, prevăzute în art. 217 şi 218 C. pen.;

d) infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, de nerespectare a regimului materialelor nucleare şi al altor materii radioactive, precum şi de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzute în art. 279, 2791 şi 280 C. pen.;

e) producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, precum şi cercetarea în domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme;

f) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător;

g) ameninţarea cu săvârşirea faptelor prevăzute la lit. a) - f).

Pe de altă parte, terorismul a fost definit atât în dicţionare, cât şi în lucrări de specialitate, dintre care înalta Curte menţionează următoarele:

1. Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan", Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag.88: Ca expresie, cuvântul „terorism" provine din franţuzescul „terrorism", avându-şi sorgintea în noţiunea de „teroare", provenită la rându-i din expresia franceză „terreur" sau latinescul „terror-oris". Prin „teroare" se înţelege acea stare de „groază, spaimă, frică", provocată intenţionat prin ameninţări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare. Prin urmare, ţintele principale ale fenomenului terorist sunt oamenii politici, instituţiile sau simbolurile unui stat, iar ca locaţii, teroriştii preferă îndeosebi locurile publice, manifestările lor atingându-şi scopul doar prin promovarea unei publicităţi rezonante.

2. V.C., Drept internaţional penal, Ed. Societăţii „T.", Bucureşti, 1996, pag. 245: în general, „terorismul" este definit ca „folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace de natură să provoace pe scară largă teroarea, în vederea atingerii unor scopuri criminale".

3. Patterns of Global Terrorism, 1988, Washington D.C., Departament of State Publication 9705, Office of the Secretary of State Ambassador at Large for Counterterrorism, martie 1989, Departamentul de stat al SUA defineşte terorismul ca fiind „violenţa premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ţinte necombatante de grupuri subnaţionale ori de agenţi de stat clandestini, având de obicei scopul de a influenţa un public".

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte consideră că definiţiile date terorismului atât pe plan naţional cât şi internaţional sunt reflectate în conţinutul normativ al Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, publicată în M. Of., Partea I, nr. 1161 din 8 decembrie 2004 şi astfel reţine că elementele esenţiale comune definitorii care vizează terorismul sunt:

- utilizarea violenţei;

- obiectivele politice;

- intenţia de a induce frica într-o populaţie ţintă.

Astfel, fără a insista, reaminteşte că potrivit legii, terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natura politică;

c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite.

Aşadar, în analizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului este necesar a fi avute în vedere întrunirea tuturor cerinţelor legale.

În cauza supusă examinării, una dintre acuzaţiile în materie penală formulată împotriva inculpatului V.A. este cea reglementată art. 37 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului care dispune: alin. (1) Ameninţarea unei persoane sau a unei colectivităţi, prin orice mijloace, cu răspândirea ori folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. Alin. (2) Ameninţarea adresata unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea armelor biologice, a materialelor nucleare, a altor materiale radioactive sau a materialelor explozive, în scop terorist, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. alin. (3). Dacă fapta prevăzută la alin. (2) este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin ameninţare, sub orice forma, se pretinde a se da ori a se preda asemenea materiale, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Or, în raport de toate cele menţionate, Înalta Curte consideră că în prezenta cauză probatoriul administrat nu face dovada că faptele inculpatului V.A. ar fi fost comise în scop terorist.

Este demonstrat şi de altfel recunoscut de către inculpatul V.A. că a ameninţat un agent de poliţie şi familia acestuia cu moartea, că a precizat metodele prin care îşi va pune în aplicare ameninţarea, însă aceste fapte cu un grad de pericol public evident nu puteau afecta securitatea naţională şi nu au toate caracteristicile stabilite de lege pentru a fi considerate şi un act terorist, deoarece nu sunt motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive şi nu au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natura politică.

Înalta Curte nu poate primi interpretarea formulată în actul de sesizare al instanţei şi reţinut de către Curtea de Apel, potrivit căruia inculpatul V.A. ar fi ameninţat statul român prin reprezentanţii instituţiilor poliţieneşti cu folosirea unor materiale explozive în scopul de a produce teroare, condiţionând fapta sa de un act vizând politica penală a statului, respectiv eliberarea unui deţinut din penitenciar.

Această interpretare este una eronată, deoarece este contrazisă de probatoriul administrat. Inculpatul nu a ameninţat statul român, ci un reprezentat al său investit cu atribuţiile autorităţii de stat ca urmare a îndeplinirii unor atribuţii de serviciu. Din nicio probă nu rezultă că modalitatea prin care inculpatul a avertizat că-şi va duce la îndeplinire ameninţarea a fost acela de a produce teroare. Ceea ce este dovedit, este aceea că scopul ameninţărilor inculpatului a fost acela de a „sancţiona" acţiunile legitime ale poliţistului îndeplinite în cauza care 1-a vizat pe fiul său dar considerate de către inculpat că ar fi condus la condamnarea pe nedrept a fiului său.

Este adevărat că aruncarea unei butelii de gaz în scara unui bloc urmată de incendierea acesteia, ar fi condus logic la producerea unei explozii şi este de natură să inducă teamă puternică, dar acest fapt nu poate fi apreciat în speţă ca fiind un act terorist în sensul legii.

De asemenea, este eronat a aprecia că faptele inculpatului ar fi avut vreo legătură cu politica penală a statului român, deoarece acesta a acţionat şi s-a manifestat ca urmare a faptului că în convingerea sa probele incriminatoare administrate la adresa fiului său ar fi fost contrafăcute de către poliţist.

Este adevărat că modalitatea de aducere la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale denotă un radicalism şi perseverenţă infracţională printr-o ignorare făţişă a rigorilor legii penale, însă eliberarea fiului său era, în viziunea inculpatului, doar un efect al dispunerii de verificării a afirmaţiilor sale privind contrafacerea acelor probe.

Înalta Curte consideră că atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond nu s-a dat nicio importanţă aspectelor negative constatate în urma percheziţilor efectuate.

Astfel, deşi s-au autorizat trei percheziţii domiciare - una la locuinţa inculpatului şi două în Penitenciarul Poarta Albă unde este încarcerat fiul inculpatului (filele 50-57 d.u.p.), la niciuna dintre precheziţii nu au fost identificate obiecte ori alte indicii care să conducă la concluzia că inculpatul V.A. ar fi intenţionat să pună în aplicare ameninţările sale, în condiţiile în care acestea au fost motivele pentru care organul de urmărire penală a solicitat autorizarea judecătorului.

Aşadar, coroborarea tuturor probelor dosarului evidenţiază în mod cert faptul că inculpatul V.A. a adus în mod repetat ameninţări nemijlocite la adresa unui agent de poliţie şi a familiei acestuia cu săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care unele foarte grave - omor deosebit de grav, distrugere calificată prin explozie, ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor din exerciţiul funcţiunii cu ocazia cercetărilor efectuate într-un dosar penal în care fiul inculpatului a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani închisoare.

De aceea, înalta Curte apreciază că în speţă a fost comisă o singură infracţiune continuată de ultraj şi reţine că faptele inculpatului V.A., care în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2012 - 16 ianuarie 2013, în mod repetat, l-a ameninţat în mod direct şi indirect pe agentul de poliţie B.S. cu săvârşirea unor infracţiuni grave îndreptate împotriva sa şi a familiei sale, pentru fapte îndeplinite în exercitarea funcţiei de poliţist, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca urmare în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din art. 37 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. b) C. pen. în art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În privinţa individualizării pedepsei, având în vedere principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, Înalta Curte va constată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului V.A. pentru infracţiunea de ultraj a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele rezultate ca urmare aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei, fiind astfel legală şi temeinică.

În privinţa modalităţii de executare, Înalta Curte are în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului V.A., care deşi sancţionat cu o amendă administrativă pentru fapte similare comise împotriva aceluiaşi agent de poliţie, a continuat actele de ameninţare atât nemijlocit, cât şi prin intermediul conducerii Inspectoratului de poliţie al judeţului Călăraşi, natura ameninţărilor aduse agentului de poliţie şi familiei acestuia referitoare la comiterea unor infracţiuni foarte grave -omor, distrugere prin explozie, prin incendiere, şi apreciază că numai executarea pedepsei în regim privativ de libertate poate conduce la constrângerea inculpatului să respecte valorile sociale protejate de către legea penală, precum şi reeducarea inculpatului cu privire la săvârşirea de noi infracţiuni.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că dată fiind gravitatea faptei, a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă, de persoana inculpatului, se justifică interzicerea pe durata executării pedepsei principale şi a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi b C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În consecinţă, Înalta Curte în baza art. 3855 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva sentinţei penale nr. 260 din data de 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa, în parte, sentinţa penală recurată şi rejudecând, în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică din art. 37 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. b) C. pen. în art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. va condamna pe inculpatul V.A. la o pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, privind plata cheltuielilor judiciare şi va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 30 octombrie 2013.

Va face aplicarea prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva sentinţei penale nr. 260 din data de 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti,secţia I penală.

Casează, în parte, sentinţa penală recurată şi rejudecând, în fond:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din art. 37 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. b) C. pen. în art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 239 alin. (1) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul V.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, privind plata cheltuielilor judiciare.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 30 octombrie 2013.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3687/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea...  ICCJ. Decizia nr. 3375/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3332/2013. Penal. Infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004). Ultrajul (art. 239 C.p.). Recurs