ICCJ. Decizia nr. 348/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 348/2013
Dosar nr. 4065/3/2012
Şedinţa publică din 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 377 din 05 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4065/3/2012, s-au hotărât următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.Şt.I., la pedeapsa de 20 de ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.Şt.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a lI-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, în sensul că în temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006 şi art. 88 C. pen., s-a computat prevenţia pentru inculpat de la 18 august 2011 la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului din metal, cu prăsele, cu lama de 14 cm, folosit la săvârşirea infracţiunii.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Nokia 5000, sustras de inculpat din locuinţa victimei.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă E.F.C. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 de lei, daune materiale şi la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând daune morale.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, i se impută inculpatului L.Şt.I., în esenţă, că la data de 20 iunie 2011, în timp ce se afla în locuinţa victimei E.G., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, mai întâi cu un scaun în zona capului şi apoi cu un cuţit în zona toracelui posterior şi anterior, cauzându-i leziuni ce au determinat decesul, după care a sustras telefonul mobil al victimei, cheile de la autoturismul acesteia şi o importantă sumă de bani.
Pentru fiecare din infracţiunile săvârşite, prima instanţă i-a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea cărora a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: pericolul social deosebit de ridicat al faptelor săvârşite de inculpat, modalitatea de comitere constând în aplicarea mai multor lovituri de cuţit în zona toracelui posterior şi anterior, ce i-au cauzat leziuni ce au dus la decesul victimei, după care i-a sustras telefonul mobil, cheile de la autoturism şi o sumă de bani.
Sentinţa a fost apelată de inculpatul L.Şt.I. şi vizează redozarea pedepsei, considerată prea exagerată, sens în care solicită reducerea acesteia sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, prin reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Pe latura civilă a cauzei, inculpatul consideră că instanţa de fond a acordat daune morale prea mari, pe care nu le va putea acoperi.
În apel a fost audiat inculpatul şi s-a dispus citarea martorului din acte E.C., inclusiv cu mandat de aducere ce nu a putut fi dus la îndeplinire conform procesului verbal încheiat la 10 octombrie 2012 întrucât acesta nu mai locuieşte la adresa din acte iar fosta soţie nu mai ştie nimic despre el.
Cu toate că apelul inculpatului vizează, pe latură penală, doar redozarea pedepsei aplicate de instanţa fondului, având în vedere că din declaraţia dată de acesta în apel reiese că nu mai recunoaşte situaţia de fapt expusă în celelalte declaraţii, în sensul că se consideră că este doar „complice la această faptă al cărui autor a fost E.C.”, Curtea, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a evaluat cauza, din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 317/ A din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.Şt.I. împotriva sentinţei penale nr. 377 din 5 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4065/3/2012.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus arestarea preventivă de la 18 august 2011 la 9 noiembrie 2012.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că, în cauză, fapta inculpatului este dovedită, pedeapsa este just individualizată, iar cuantumul daunelor morale este corect stabilit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul L.Şt.I., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră în raport de gradul de participare la săvârşirea faptei şi de faptul că inculpatul nu a avut intenţia de a ucide.
În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost temeinici stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.
Referitor la motivul de recurs formulat de inculpat şi care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă cât şi circumstanțele personale (faptul că are antecedente penale, lipsa unei ocupaţii), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum şi modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, pe viitor, săvârşirea de fapte penale.
În speţă, instanţele au apreciat corect asupra gravităţii faptei, dar şi a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiţii în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 18 august 2011 la 01 februarie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.Şt.I. împotriva deciziei penale nr. 317/ A din 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenţiei de la 18 august 2011 la 01 februarie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 347/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 353/2013. Penal → |
|---|
