ICCJ. Decizia nr. 3529/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3529/2013
Dosar nr. 1620/103/2013
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 6/CC din data de 03 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuentul A.M. împotriva sentinţei penale nr. 242/P din 18 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 2450/103/2009.
Pentru a pronunţa a ceasta hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamţ, secţia penală, la data de 30 mai 2012, condamnatul A.M., a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 242/P din 18 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 2450/103/2009.
Cererea sa a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în temeiul art. 397 alin. (4) C. proc. pen., în vederea efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen.
La primirea dosarului, s-a stabilit termen în camera de consiliu pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii şi s-a ataşat dosarul de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.
Analizând concluziile procurorului întocmite în finalizarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., comunicate prin adresa nr. 267/III-6/2012 din 07 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, motivele cererii de revizuire şi considerentele sentinţei penale nr. 242/P din 18 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 2450/103/2009, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242/P din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 2450/103/2009, a fost condamnat revizuentul A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen.
Prin decizia penală nr. 18/09.02 2010 a Curţii de Apel Bacău s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent, iar prin decizia penală nr. 1320 din 7 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins recursul acestuia, ca nefondat.
În cuprinsul memoriului său prin care a formulat cererea de revizuire, condamnatul susţine că se întemeiază pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., fără a indica însă motivul concret, faptele sau împrejurările necunoscute de instanţă pentru care solicită revizuirea hotărârii de condamnare.
Apărările inculpatului, corelate cu întreg probatoriul administrat în cauză, au format obiectul controlului judecătoresc în căile de atac, respectiv în apel şi în recurs, fiind considerate ca nefondate de instanţele de control judiciar.
Motivele susţinute de către revizuent, nu se încadrează în cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., cazuri de strictă interpretare ca excepţii de la principiul autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen., Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.M. împotriva sentinţei penale nr. 242/P din 18 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 2450/103/2009.
II. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel condamnatul A.M., invocând următoarele motive de nemulţumire cu privire la soluţia pronunţată şi anume:
- soţia sa a lăsat victima să moară, în mod intenţionat, iar împreună cu alte peroane, respectiv T., S.A., A.T., cu soţia, au dat declaraţii mincinoase împotriva sa; totodată a susţinut că au fost găsite amprente ale soţiei sale A.R., pe bucata de crenguţă (şi nu bâtă);
- soţia sa a dorit moartea fratelui său,invocând un episod produs în anul 1998, referitor la cauza morţii mamei sale, al cărui protagonist ar fi fost tocmai fratele acesteia;
- fiica sa a mărturisit că a fost lovită şi că s-a scris altceva decât ar fi declarat;
- victima a decedat datorită comei alcoolice în care s-a aflat şi nu ca urmare a loviturilor primite;
- a solicitat efectuarea testului poligraf, pentru a dovedi nesinceritatea martorilor;
- singura persoană vinovată de moartea victimei este soţia sa, iar toate faptele s-au comis datorită acesteia;
- se consideră nevinovat şi consideră că s-a lăsat manipulat de soţia sa şi familia acesteia din anul 2000, când a cunoscut-o, după eliberarea din penitenciar, după 12 ani de detenţie făcuţi pe nedrept;
- contestă şi faptul că ar fi fost vinovat de prima infracţiune pentru care a fost condamnat anterior faptei din cauza dedusă judecăţii, iar acest fapt îl va dovedi curând.
Prin decizia penală nr. 88 din 14 mai 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a respins ca nefundat apelul revizuentului formulat împotriva sentinţei penale nr. 6/CC din 03 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a constatat următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive pe temeiul unor împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, nu şi a greşelilor în aplicarea legii; numai în măsura în care erorile de fapt au determinat o aplicare greşită a legii pot fi înlăturate şi acestea. Eroarea în stabilirea situaţiei de fapt trebuie să rezulte din împrejurări necunoscute instanţei care a soluţionat cauza.
În conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi solicitată doar pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de acest text.
În conformitate cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen.: „hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă”.
În art. 394 alin. (1) C. proc. pen. sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că: „revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia ”.
Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din practica judecătorească a rezultat ca revizuentul condamnat a criticat modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală sau cercetarea judecătorească şi a solicitat administrarea de probe pentru a-şi demonstra nevinovăţia. în aceste condiţii, curtea de apel a apreciat că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
În sprijinul raţionamentului enunţat mai sus, curtea de apel a făcut trimitere la decizia 60/2007 (M. Of. nr. 574 din 30 iulie 2008),prin care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie si a stabilit ca „Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibila”.
În condiţiile în care şi din referatul reprezentantului ministerului public care a invocat decizii de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie (secţia penală, Decizia nr. 5460 din 25 februarie 2003, secţia penală, Decizia nr. 791 din 10 februarie 2004, secţia penală, Decizia nr. 5060 din 9 septembrie 2005), curtea de apel a constatat, la fel ca instanţa de fond, că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţia prealabilă obligatorie menţionată şi în consecinţă, a apreciat că în mod corect Tribunalul Neamţ, a dispus respingerea acesteia ca fiind inadmisibilă.
III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs revizuentul A.M., fără a preciza motivele de recurs şi cazurile de casare.
În faţa instanţei de recurs, atât prin apărătorul desemnat din oficiu, cât şi personal, recurentul revizuent a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cererii la instanţa de fond pentru a fi reaudiată fiica sa minoră, învederând că declaraţia acesteia nu a fost consemnată corect.
Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul formulat de revizuentul A.M. este nefondat pentru următoarele considerente.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat, întocmai, dispoziţiile procedurale aplicabile în cauză, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi, dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. în baza celor constatate, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinţă, respingerea acesteia.
Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat corect că aspectele invocate de revizuent în susţinerea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se situează în totalitate în afara condiţiilor impuse de lege pentru a face admisibilă o astfel de cerere. Audierea unor martori care să evidenţieze fapte probatorii deja analizate şi verificate de instanţele de judecată, cu autoritate de lucru judecat, nu constituie decât încercări situate dincolo de lege de a rediscuta chestiuni deja statuate de instanţele penale.
Motivele susţinute de către revizuent, nu se încadrează în cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., cazuri de strictă interpretare ca excepţii de la principiul autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A.M. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, şi îl va obliga pe recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A.M. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3459/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3532/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
