ICCJ. Decizia nr. 3532/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3532/2013
Dosar nr. 3672/2/2013
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2013
Asupra recursului de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 426 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut efectele sentinţei penale nr. 3093/06 Reg. Sent. pronunţată la data de 12 decembrie 2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22 februarie 2007); ale sentinţei penale nr. 3887/08 RG trib. pronunţată la data de 19 noiembrie 2008 de Tribunalul din Milano; ale sentinţei penale nr. 3063/09 pronunţată la data de 12 octombrie 2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinţei penale nr. 3667 pronunţată la data de 03 octombrie 2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 07 iunie 2012) - Republica Italiană, prin care numitul D.V. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani, 6 luni şi - 20 zile închisoare, precum şi la 3.200 euro amendă.
A dispus transferarea condamnatului D.V., în vederea continuării executării pedepsei principale de 13 ani, 6 luni şi .20 zile închisoare, cum şi a amenzii de 3.200 euro, în echivalentul în lei la data executării, într-un penitenciar din România, precum şi a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) şi e) C. pen. şi a pedepsei complementare prevăzută de art. 65 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani, cu respectarea felului şi duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.
A constatat că prin Ordonanţele Oficiului de Supraveghere din Milano, din datele de 23 iunie 2011, 07 noiembrie 2011, 04 aprilie 2012 şi 11 mai 2012, persoana condamnată a beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată şi că executarea pedepsei a început la data de 21 aprilie 2007 şi se consideră executată la data de 02 octombrie 2019.
A dedus din pedeapsă perioada executată, de la data de 21 aprilie 2007 până la zi. Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa Curţii de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pentru recunoaşterea efectelor sentinţei penale nr. 3093/06 Reg. Sent., pronunţată la data de 12 decembrie 2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22 februarie 2007), ale sentinţei penale nr. 3887/08 RG trib., pronunţată la data de 19 noiembrie 2008 de Tribunalul din Milano, ale sentinţei penale nr. 3063/09 pronunţată la data de 12 octombrie 2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinţei penale nr. 3667 pronunţată la data de 03 octombrie 2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 07 iunie 2012), ca urmare a cererii formulate de autorităţile judiciare italiene de transferare a condamnatului D.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, şi a amnezii de 3.200 euro.
S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 13 mai 2013 de sesizare a instanţei; corespondenta purtată de Ministerul Afacerilor Interne cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, corespondenta purtată de Ministerului Justiţiei cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; solicitarea Ministerului Justiţiei al Republicii Italiene adresată Ministerului Justiţiei din România pentru transferarea persoanei condamnate; consimţământul persoanei condamnate exprimat la data de 06 noiembrie 2012, în sensul transferării în România pentru continuarea executării pedepsei; situaţia executării pedepsei; sentinţele penale de condamnare; extrase din legislaţia penală română şi italiană.
Prin sentinţa penală 12 decembrie 2006, Tribunalul din Monza Pisa l-a condamnat pe numitul D.V., la o pedeapsă de 20 zile închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 624, art. 625 n. 2 şi art. 62 bis C. pen. italian, această sentinţă rămânând definitivă la data de 22 februarie 2007.
Activitatea infracţională a persoanei condamnate, reţinută prin sentinţa de condamnare, a constat în aceea că la data de 12 decembrie 2006, în timp ce se afla în localitatea Sesto San Giovanni, în scopul de a obţine foloase, a pătruns, prin efracţie, în barul Skorpion, de unde a încercat să sustragă bunuri, fiind surprins de către angajaţi.
Prin sentinţa Curţii de Apel din Milano din data de 03 octombrie 2011, sentinţă care a reformat-o pe cea a Tribunalului din Milano din data de 19 noiembrie 2008, numitul D.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani şi 6 luni închisoare, o amendă de 3.200 euro, precum şi la pedepsele accesorii ale interdicţiei perpetue de a fi curator şi tutore, a interdicţiei legale în timpul pedepsei de ocupare a unei funcţii publice, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 110, art. 628 alin. (1) şi (3), art. 112 n.1, art. 614 alin. (1), (2), (4), art. 112 n.1, art. 61, art. 81, art. 582 alin. (2), art. 585, art. 576 alin. (1), art. 624, art. 625, art. 81, art. 99 alin. (2) C. pen. Italian.
Această sentinţă a rămas definitivă la data de 07 iunie 2012.
Activitatea infracţională a persoanei condamnate reţinută a fi comisă, a constat în aceea, că la data de 06 martie 2007, în timp ce se afla la Magnano, a intrat, împreună cu alte persoane, prin folosirea de violente şi ameninţări, în interiorul barului Lino, aparţinând numitei C.N., de unde a sustras bijuterii şi a obligat-o pe aceasta să întreţină raporturi sexuale, provocându-i vătămări grave. De asemenea s-a reţinut că la data de 21 aprilie 2007, în timp ce se afla la Sesto San Giovanni, a sustras mai multe bunuri din pizzeria E.H.M.
Prin Decizia nr. 658/2012 S.I.E.P. din data de 10 septembrie 2012 a Procuraturii Generale a Republicii, de pe lângă Curtea de Apel din Milano, s-a dispus unificarea pedepselor aplicate prin sentinţele de condamnare, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, cum şi o amendă de 3.200 euro, pedeapsă a cărei executare a început la data de 21 aprilie 2007 şi, având în vedere cele 405 zile de eliberare anticipată acordate prin ordonanţele Oficiului de Supraveghere din Milano, pedeapsa se consideră executată la data de 02 octombrie 2019.
Prin ordonanţa din datele de 23 iunie 2001, 07 noiembrie 2011, 04 aprilie 2012, 11 mai 2012, ale Oficiului de Supraveghere din Milano, persoana condamnată a beneficiat de 405 zile de eliberare anticipată.
În cauză, curtea de apel a constatat că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, cum şi cerinţele art. 131 şi art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată), faptele comise de persoana condamnată având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) -209 alin. (1) lit. i) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani; a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)1 lit. a) şi c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani; a infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate se regăseşte în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) rap. la art. 71 şi art. 65 C. pen., dar în raport cu durata de aplicare a acesteia de către instanţa de condamnare (interdicţie perpetuă), dar şi pentru că în Codul penal român, este reglementată şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzute de lege (pe o durată de la 1 la 10 ani, potrivit art. 53 pct. 2 C. pen.), această pedeapsă îşi găseşte corespondent în legislaţia penală română, atât în privinţa pedepsei accesorii, cât şi a pedepsei complementare.
Curtea de apel a constatat că persoana condamnată, la data de 06 noiembrie 2012, şi-a exprimat consimţământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România (fila 15).
Din fişa de executare a pedepsei (fila 69) reiese că persoana condamnată a început executarea pedepsei închisorii la data de 21 aprilie 2007, data terminării executării pedepsei fiind 02 octombrie 2019.
Cu privire la amenda aplicată prin sentinţa de condamnare, de 3.200 euro, instanţa a reţinut că şi aceasta este supusă procedurii de recunoaştere şi executare, având în vedere, atât dispoziţiile art. 137 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că „începerea executării pedepsei în România are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare. în cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutării, totale sau parţiale, a acestei pedepse", dar şi a constatării ce rezultă din reglementarea penală a statului de condamnare, că pedeapsa amenzii nu se transformă în răspundere penală subsidiară, nefiind stabilit acest lucru prin sentinţa de condamnare, ceea ce obligă instanţa legal învestită cu cererea de recunoaştere a hotărârii de condamnare, să o recunoască în integralitatea ei.
Fiind îndeplinite condiţiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 (republicată), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 162 alin. (4) din aceeaşi lege, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut efectele sentinţei de condamnare şi a dispus transferarea persoanei condamnate D.V., în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare şi 3.200 euro amendă (în echivalentul în lei, la data executării), într-un penitenciar din România, cu respectarea felului şi a duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.
Având în vedere că persoanei condamnate i-a fost aplicată şi o pedeapsă accesorie, ce are corespondent în legislaţia penală română în dispoziţiile art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., această pedeapsă, realizând conţinutul constitutiv, atât al pedepsei complementare, potrivit art. 65 C. pen. (din cauza duratei pentru care a fost aplicată pedeapsa accesorie de către instanţa de condamnare), cât şi al pedepsei accesorii, potrivit art. 71 C. pen., curtea de apel a dispus ca acesta să continue executarea şi cu privire la aceste pedepse. Pentru pedeapsa complementară, a stabilit durata de 10 ani a interzicerii drepturilor menţionate, cum prevede art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., iar pedeapsa accesorie se executată pe durata executării pedepsei principale, potrivit art. 71 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172C. proc. pen., apreciind că instanţa de fond, în mod greşit a stabilit ca dată de expirare a pedepsei data de 2 octombrie 2019, în condiţiile în care au fost avute în vedere şi un număr de 405 zile de eliberare anticipată.
Înalta Curte, analizând hotărârea sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, respectiv:
- condamnatul D.V. este cetăţean român conform relaţiilor obţinute de la Ministerul Administraţiei si Internelor;
- hotărârea pusă în executare este definitivă, conform datelor furnizate de autorităţile judiciare italiene;
- la data examinării cererii de transferare, în fond, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 ani de închisoare din pedeapsa aplicată de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare. Executarea pedepsei a început de la data de 21 aprilie 2007, urmând a se împlini la data de 02 octombrie 2019;
- prin procesul-verbal întocmit la data de 06 noiembrie 2012 de autorităţile judiciare italiene, numitul D.V. a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.
- faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate D.V., au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani; a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)/1 lit. a) şi c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani; a infracţiunii de viol, prevăzută de arf.197 alin. (2) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate se regăseşte în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) rap. la art. 71 şi art. 65 C. pen.
- statul de condamnare şi statul de executare cooperează în vederea efectuării acestei transferări.
În ceea ce priveşte critica formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind data liberării condiţionate, deşi corectă, înalta Curte apreciază că acest aspect nu este de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate deoarece, după realizarea transferului, executarea pedepsei este supusă dispoziţiilor naţionale, respectiv celor conţinute de C. pen.
Ca urmare, Înalta Curte constatând ca fiind întrunite exigenţele art. 143, 157,158,162 şi 152 din Legea nr. 302/2004 republicată, în baza art. 38515"pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 426 din 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul condamnat D.V., iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispoziţiilor art. 189 alin. (1) şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 426 din 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul condamnat D.V.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 320 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3529/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3593/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
