ICCJ. Decizia nr. 3593/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.), abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.), neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3593/2013

Dosar nr. 5759/2/2011

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rejudecând cauza în fond după casare, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului J.A.J. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatului I.C. din infracţiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatului N.I. din infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatei M.O.R. din infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului I.C. din infracţiunea prev. art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71-76 lit. c) C. pen.

Conform art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisa termen de încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 357 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. final C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe durata termenului de încercare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii N.I. şi M.O.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

Conform art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul J.A.J. în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. GTS Trading SRL şi SC L.C. SRL - SC V.G. SRL la plata sumei de 5.517.278,86 dolari SUA (respectiv echivalentul în lei la data efectuării plăţii), din care 2.501.004,88 dolari SUA prejudiciu efectiv (valoarea creanţei forfetare, respectiv scontate şi neîncasate) şi 3.016.273,98 dolari SUA dobândă, în favoarea părţii civile R.B.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 7 ianuarie 2000 şi respectiv 7 februarie 2000 asupra bunurilor inculpaţilor N.I. şi M.O.R.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 639 din 07 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2537/2000, a fost respinsă, ca nefondată cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul I.C. din infracţiunea prev. de art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul I.C. din infracţiunea prev. de art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. şi a faptelor săvârşite de inculpaţii N.I. şi M.O.R. din infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 249 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul J.A.J. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. c) C. pen., de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 249 alin. (2) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii I.C., N.I. şi M.O.R., la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, făcându-se aplicarea art. 71 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi O.G. nr. 18/2003 au fost constatate graţiate în întregime pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor I.C., N.I. şi M.O.R.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii I.C., N.I. şi M.O.R. la plata sumei 3.963.603,25 dolari SUA în echivalent lei la cursul oficial de schimb valutar al B.N.R. de la data efectuării plăţii, din care, în solidar şi cu inculpatul J.A.J. la echivalentul în lei la cursul oficial de schimb valutar al B.N.R. la data plăţii a sumei de 1.525,162,61 dolari SUA (prejudiciul aferent celor 5 convenţii forfetare) către partea civilă R.B.

A fost menţinut sechestrul dispus prin ordonanţa 07 ianuarie 2000 asupra apartamentului nr. x situat în Bucureşti str. Ceahlăul, proprietatea inculpatului N.I. şi sechestrul dispus prin ordonanţa din 07 februarie 2000 asupra apartamentului nr. y situat în Bucureşti, str. Ghirlandei, proprietatea inculpatei M.O.R.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii I.C., N.I., M.O.R. şi J.A.J.

Prin decizia penală nr. 40/A din 22 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 2867/2003, au fost admise apelurile declarate (atât de către procuror cât şi de către inculpaţi) împotriva sentinţei penale nr. 639 din 07 iulie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost desfiinţată sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Tribunalul Bucureşti.

Din criticile formulate în apel de inculpaţi a rezultat că instanţa de fond (în baza concluziilor expertizei tehnice contabile efectuată în cauză la urmărire penală) a reţinut o situaţie neconformă cu natura reală a efectuării unor operaţiuni bancare de felul celor analizate, aşa încât, Curtea a apreciat ca fiind justificată cererea acestora de a se efectua o expertiză de către experţi bancari sau cu participarea unor specialişti dintr-o instituţie bancară.

Având în vedere faptul că proba cu expertiza contabilă este proba care poate constitui temei de apreciere a încălcărilor în raport de care se stabileşte şi răspunderea penală a inculpaţilor, o asemenea expertiză, care analizează încălcarea unor norme bancare, trebuie efectuată de experţi specializaţi pentru a se putea da eficienţă cerinţelor art. 116 C. proc. pen.

Ca urmare, instanţa de apel a dispus desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 15 aprilie 2005 sub nr. 16128/3/2005 (2429/2005).

În fond după desfiinţare, instanţa a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile financiar-bancare şi a fixat obiectivele acesteia, fiind depus la dosar la data de 25 august 2006, raportul de expertiză întocmit de expert contabil, auditor financiar C.O. (filele 148-221 vol. II dosar instanţă).

Rejudecând cauza după desfiinţare, tribunalul, analizând materialul probator administrat, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada septembrie 1998 - martie 1999 SC B.A. SA a efectuat o serie de operaţiuni de scontare şi forfetare prin incasso documentar în favoarea unor clienţi persoane juridice, între care SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL.

Aceasta constituia o activitate nouă în bancă, astfel că s-au emis „Norme de lucru privind operaţiuni de scontare, forfetare şi avalizare”, aprobate la 6 iulie 1998 şi completate în luna septembrie a aceluiaşi an.

În baza acestora, SC B.A. SA a încheiat 11 convenţii de forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL, cu o valoare totală de 2.479.335,60 dolari SUA, care au rămas nefinalizate, adică neîncasate.

La data de 14 ianuarie 1999, banca exportatorului, „B.C. ” a atenţionat că operaţiunile iniţiate de SC G.T.S.T.C. SRL ca ordonator de incasso nu decurg normal, importatorul neprezentându-se pentru ridicarea documentelor şi plata lor.

Documentele trimise pentru încasare la banca egipteană au fost restituite după trecerea termenului de decontare de 60 de zile, conform uzanţelor internaţionale, întrucât clientul extern, importatorul, nu s-a prezentat să ridice marfa şi să efectueze plata.

La rândul său, SC B.A. SA - Sucursala municipiului Bucureşti, a restituit clientului SC G.T.S.T.C. SRL documentele comerciale referitoare la aceste forfetari prin incasso.

Comisionul nu a fost încasat iar actele nu au fost ridicate de la SC B.A. SA - Sucursala municipiului Bucureşti.

S-a reţinut de către tribunal că sumele totale neîncasate de SC B.A. SA în urma nefinalizării convenţiilor de forfetare a unor creanţe reprezentând documente comerciale forfetate la incasso de export au fost de 2.479.335,60 dolari SUA cu clientul SC G.T.S.T.C. SRL, derulate pe relaţia Egipt şi 21.669,28 dolari SUA, conform convenţiei de scontare din 23 martie 1999, diferenţă rămasă de încasat de la clientul SC L.G.C. SRL.

Referitor la aceste operaţiuni comerciale, prin rechizitoriu inculpaţii au fost acuzaţi după cum urmează:

- I.C., pentru că în calitate de director al Direcţiei de Operaţiuni Valutare din cadrul SC B.A. SA şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a semnat 15 convenţii de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL şi cu SC L.C. SRL, fără existenţa unei documentaţii aferente complete şi a urgentat încheierea lor cu creditarea anterioară a contului clientului.

- N.I. şi M.O.R., pentru că, în calitate şef al Serviciului Scontare - Forfetare şi respectiv de consilier bancar în cadrul acesteia, şi-au încălcat îndatoririle de serviciu prin întocmirea unor rapoarte de evaluare a proceselor verbale de analiză a tranzacţiilor, fără documentaţia solicitată de normele Băncii Agricole, admiţând încheierea tranzacţiilor de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL, pe baza unei documentaţii incomplete.

- J.A.J., pentru că în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL, a indus în eroare reprezentanţii SC B.A. SA cu prilejul încheierii şi executării a cinci convenţii de forfetare în cadrul operaţiunilor de export pe relaţia Egipt şi a scontării sumei de 45.000 dolari SUA, trasă de SC L.G. SRL., emisă la 22 martie 1999. S-a mai susţinut în rechizitoriu că, după ce din data de 17 februarie 1999 a pierdut calitatea de administrator al societăţilor, a încheiat în continuare 4 convenţii de forfetare.

În ceea ce îi priveşte pe cei trei funcţionari bancari inculpaţi în cauză, tribunalul a reţinut, sub un prim aspect, că, deşi în activităţile derulate de ei în exercitarea atribuţiilor de serviciu se regăsesc unele elemente ale laturii obiective a infracţiunilor reţinute în sarcina lor, prejudiciul produs părţii civile nu este rezultatul acestora.

Astfel, tribunalul a apreciat că în contextul modificării Normelor de lucru menţionate şi acceptării unor bilete la ordin „în alb”, măsuri dispuse de conducerea executivă a băncii şi Comitetului de coordonare al restructurării, succesul operaţiunilor depindea exclusiv de buna-credinţă a clientului (în speţă SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL) în îndeplinirea obligaţiilor asumate. Aşa fiind, inculpaţii I., M. şi N. nu puteau evita rezultatul produs decât dacă respingeau orice tip de cerere de scontare/forfetare, independent de bonitatea clientului. Or, neîndeplinirea unei obligaţii comerciale nu poate fi anticipată, banca finanţatoare preluând, prin definiţie, riscul de neplată al exportului.

Tribunalul a concluzionat, sub acest aspect, că rămân lipsite de semnificaţie atât bonitatea clientului, cât şi orice documente ori rapoarte ce ar fi însoţit cererile vizând operaţiunile efectuate, câtă vreme banca nu a avut nicio garanţie pentru cazul neexecutării obligaţiilor.

Referitor tot la activitatea celor trei inculpaţi funcţionari ai băncii, instanţa a mai reţinut că pe parcursul operaţiunilor comerciale şi financiare s-au mai comis o serie de erori care nu sunt imputabile acestora.

Astfel, în ceea ce priveşte sucursala municipiului Bucureşti a SC B.A. SA, s-a dovedit că:

- nu şi-a îndeplinit obligaţia de a verifica documentaţia necesară ce însoţeşte cererea de scontare, potrivit normelor de lucru privind operaţiunile de scontare/ forfetare;

- a încălcat Regulamentul Operaţiunilor Valutare nr. 3/1997, în vigoare la momentul respectiv, care prevedea obligativitatea avizării şi verificării exemplarului DIV cu ştampila Vămii;

- a restituit documentele de export, în special conosamentul în original, ceea ce a făcut ca SC G.T.S.T.C. SRL să rămână atât cu marfa aflată în Port-Said (Egipt) dar şi cu finanţarea de 2.479.335,60 dolari SUA;

- nu a verificat documentaţia iniţială, astfel că a întocmit în mod eronat nota de apreciere pentru clientul S.C. Lama. Group Co S.R.L.;

- a eliberat către clienţii SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL sumele din cont, fără documente justificative şi nu a urmărit destinaţia sumelor.

Pe de altă parte, Direcţia juridică a băncii:

- nu a solicitat ca biletele la ordin luate în garanţie în cadrul convenţiilor de forfetare să fie avalizate, conform procedurii interne, acest fapt constituind, după aprecierea tribunalului, cel mai important impediment în recuperarea sumelor;

- a întârziat investirea cu formulă executorie a biletelor la ordin şi le-a restituit în mod eronat;

- nu a exercitat dreptul de recurs prin acţiunea cambială de regres a posesorului cu privire la convenţia de scontare din 23 martie 1999;

- nu a efectuat în timp util protest de neplată pentru cambia trasă asupra firmei N.M.T.C.L.T.D. şi nici demersuri legale în vederea încasării în cazul tranzacţiei de forfetare F 003.

Pe de altă parte, deciziile directorului SC B.A. SA şi ale Comitetului Conducerii Executive, ale Comitetului de Coordonare a Restructurării au jucat un rol hotărâtor în procesul decizional, influenţând activitatea inculpaţilor I.C., N.I. şi M.O.R.. Aceste organisme au aprobat modificarea Normelor de lucru pentru scontare/forfetare (NLSF) fără să ia în considerare riscurile de neplată a importatorului în tranzacţia de forfetare a documentelor comerciale şi financiare la incasso, faptul că prin forfetare se pierdea dreptul de recurs asupra exportatorului; s-a omis împrejurarea că acele creanţe forfetare trebuiau garantate de o instituţie bancară sau financiară.

În acest context şi date fiind cele reţinute, tribunalul a considerat că activităţile desfăşurate de cei trei inculpaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu constituie cauza vătămării produse SC B.A. SA

S-a mai apreciat ca importantă şi împrejurarea că pentru niciunul din cei trei inculpaţi nu există o fişă a postului care să arate în mod clar întinderea atribuţiilor şi a obligaţiilor ce le reveneau în cadrul Direcţiei; pe de altă parte, în perioada septembrie 1998 - aprilie 1999 nu era aprobat un Regulament de organizare şi funcţionare a SC B.A. SA, şi niciunul din cei trei inculpaţi nu a avut întocmită o fişă a postului cuprinzând atribuţiile, drepturile şi obligaţiile care le reveneau în cadrul Direcţiei.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanţă a reţinut că lipsesc intenţia (în cazul inculpatului I.C.), respectiv culpa (pentru inculpaţii N.I. şi M.O.R.), pentru ca activităţile derulate de ei să poată întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu, respectiv neglijenţă în serviciu.

Toate aceste împrejurări, pe larg expuse în sentinţă, au condus instanţa de fond la concluzia că faptele inculpaţilor I.C., N.I. şi M.O.R., nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu, respectiv neglijenţă în serviciu, fiind incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, s-a apreciat, pentru rigoarea acesteia, că în cazul inculpatului Istrate ar fi fost aplicabile dispoziţiile art. 246 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece banca este o persoană juridică de drept privat.

În privinţa inculpaţilor N. şi M. s-a motivat că nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., fiind vorba despre posibile infracţiuni din culpă, incompatibile cu forma continuată.

Prima instanţă a reţinut, referitor la inculpatul J.A.J., că acesta a comis infracţiunea de înşelăciune în convenţii reţinută prin actul de sesizare.

S-a concluzionat, din analiza probatoriilor administrate, că în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL, a indus în eroare reprezentanţii SC B.A. SA cu prilejul încheierii şi executării a cinci convenţii de forfetare în cadrul operaţiunilor de export pe relaţia Egipt şi a operaţiunii de scontare a unei sume de 45.000 DOLARI SUA trasă de SC L.G. SRL., emisă la 23 martie 1999. S-a mai reţinut că acelaşi inculpat, după ce din data de 17 februarie 1999 a pierdut caritatea de administrator, a încheiat în continuare, în aceeaşi calitate, patru convenţii de forfetare.

S-a mai motivat că nu orice neexecutare a obligaţiilor contractuale constituie infracţiunea de înşelăciune, ci doar atunci când încheierea contractului sau neexecutarea sunt rezultatul unor manopere dolosive, aşa cum este cazul în speţă.

Inculpatul a profitat de crearea confuziei între incasso guvernat de Regulile şi Uzanţele Uniforme ale Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris şi forfetarea la incasso a unei creanţe cumpărate de SC B.A. SA, ceea ce a făcut ca funcţionarii bancari să predea conosamentele (Titlul de proprietate a mărfii) restituite de banca egipteană pentru exporturile reale. Astfel a fost posibil ca SC T.G.S.T. SRL, care ulterior a ridicat marfa în Port-Said (Egipt), să rămână şi cu finanţarea de 2.479.335,60 dolari SUA şi cu marfa exportată real.

Alt act material de inducere în eroare a SC B.A. SA îl constituie semnarea biletului la ordin de către inculpat după data de 17 februarie 1999, când nu mai avea calitatea de reprezentant al SC G.T.S.T.C. SRL

Aşa fiind, s-a reţinut că activitatea infracţională a inculpatului întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în acest sens s-a dispus schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., reţinându-se şi incidenţa alin. (1) art. 215 C. pen., care reglementează infracţiunea-cadru.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii J.A.J., I.C. şi M.O.R.

Prin decizia penală nr. 271/A din 21 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005.

A fost desfiinţată în parte sentinţa şi rejudecând:

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 81-82 C. pen. şi s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71-64 lit. c) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului J.A.J.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii J.A.J., M.O.R. şi I.C. împotriva aceleaşi sentinţe.

Împotriva deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii J.A.J. şi M.O.R..

Prin decizia penală nr. 1336 din 04 aprilie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii J.A.J. şi M.O.R., împotriva deciziei penale nr. 271/A din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

A fost casată decizia penală atacată şi a fost trimisă cauza la Curtea de Apel Bucureşti în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii J.A.J., I.C. şi M.O.R., împotriva sentinţei penale nr. 469/F din 11 aprilie 2 Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Examinând sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:

Cu privire la excepţia tardivităţii apelului formulat de inculpatul I.C.

Potrivit dispoziţiilor art. 363 alin. (1) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.

Din actele dosarului şi din practicaua sentinţei penale nr. 469/F/l din 1 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rezultă că inculpatul I.C. a fost prezent la dezbateri aşa încât termenul de 10 zile a început să curgă de la pronunţare, respectiv de la 11 aprilie 2008, ultima zi de declarare a apelului fiind la data de 22 aprilie 2008.

Data de expediere a recursului inculpatului astfel cum rezultă de pe ştampila poştei aplicată pe plicul în care a fost trimisă declaraţia de recurs este 08 septembrie 2008 (fila 51 din Dosarul nr. 2429/2005).

Pentru considerentele expuse, instanţa de prim control judiciar a apreciat că exercitarea căii de atac a apelului s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de 363 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că apelul formulat de inculpatul I.C. a fost respins ca tardiv.

Prin urmare, nu a mai analizat motivele de apel ale acestuia.

A reţinut că cele 14 convenţii de scontare forfetare dintre SC G.T.S.T.C. SRL şi SC B.A. SA şi o convenţie de scontare forfetare dintre SC L.G.C. SRL şi SC B.A. SA au fost încheiate fără ca la dosarul acestora să existe documentele contabile cu privire la situaţia patrimonială a celor două societăţi, pentru a se putea calcula încadrarea într-o clasă de risc, a indicatorilor de bonitate, că notele de apreciere întocmite şi rapoartele de evaluare semnate de cei trei inculpaţi, în baza cărora s-au încheiat convenţiile, nu cuprind nici o informaţie cu privire la situaţia patrimonială a celor două societăţi, iar la unele din dosare lipseşte documentaţia care să ateste livrarea mărfii, ori pentru o parte din convenţiile încheiate.

De asemenea, a mai reţinut că încheierea convenţiilor de scontare forfetare dintre Banca Agricolă şi cele două societăţi, a avut loc cu încălcarea Normelor de lucru privind operaţiunile de scontare/forfetare de către cei trei inculpaţi I.C., N.I. şi M.O.R.

Sub aspectul vinovăţiei a apreciat că inculpatul I.C. a săvârşit fapta cu intenţie întrucât prin modul în care a acţionat, anterior descris, a urmărit crearea unui prejudiciu băncii semnând convenţiile de scontare forfetare în lipsa oricăror documente care să însoţească cererea clientului băncii. Totodată, inculpatul I.C. a încălcat prevederile pct. 16 din Circulara din 17 februarie 1998 privind politica de creditare a SC B.A. SA în anul 1998 potrivit cărora „nu se va admite depăşirea creditelor pentru un singur debitor de peste 10% din fondurile proprii ale băncii, decât pentru cazuri excepţionale şi numai cu aprobarea Comitetului de Coordonare a SC B.A. SA”, aprobare inexistentă în cazul acestor convenţii.

De asemenea, a apreciat că, în mod just, instanţa de fond a reţinut că „acţiunile ilicite” descrise în actul de sesizare plasează conduita acestuia în planul unui „exerciţiu abuziv” decât a „neglijenţei” şi, în consecinţă, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului I.C. din infracţiunea prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

Totodată, s-a mai reţinut că în mod corect instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul I.C. din infracţiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Astfel, Banca nu face parte din categoria persoanelor juridice de interes public, fiind o persoană juridică de drept privat, iar activitatea inculpatului ar fi putut vătăma interesele legitime ale acţionarilor acesteia, ceea face să fie în discuţie realizarea conţinutului constitutiv infracţiunii prev. de art. 246 rap. la art. 248¹ C. pen.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de control judiciar a reţinut că fapta inculpatului I.C., constând în aceea că în calitate de director al Direcţiei de Operaţiuni Valutare din cad: SC B.A. SA şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile serviciu în sensul ca a semnat 15 convenţii de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.C. SRL, fără existenţa documentaţiei aferente complete şi a urgentat încheierea acest convenţii, cu creditarea contului clientului, cererea clientului fiind ulterioară semnării convenţiei, producând un prejudiciu băncii în cuantum de 2.501.004,88 dolari SUA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificată, prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei Curtea de apel a ţinut seama de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile din partea generală a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise şi de contribuţia sa efectivă, de cauzele de agravare a pedepsei sau de atenuare, de urmările produse dar şi de datele care circumstanţiază persoana inculpatului, sub acest aspect reţinându-se că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel că a aplicat pedeapsa minimă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii N.I. şi M.O.R., instanţa de apel a reţinut că probele atestă că au acţionat din culpă, iar infracţiunile din culpă nu sunt susceptibile de a fi săvârşite în formă continuată, conchizând că, în mod corect instanţa de fond a înlăturat dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. din încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina acestor inculpaţi.

În consecinţă, s-a reţinut că faptele inculpaţilor N.I. şi M.O.R., care în calitate de şef al Serviciului Scontare Forfetare şi respectiv de consilier bancar în cadrul acestui serviciu, şi-au încălcat din culpă îndatoririle de serviciu, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare a proceselor verbale de analiză a tranzacţiilor, fără documentaţia solicitată de normele Băncii Agricole, admiţând încheierea tranzacţiilor de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.G.C. SRL, pe baza unei documentaţii incomplete, producând o pagubă SC B.A. SA în cuantum de 2.501.004,88 dolari SUA (inculpatul N.I.) şi 927.100 dolari SUA (inculpata M.O.R.) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, care demonstrează fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatei M.O.R., instanţa de apel a apreciat că apelul formulat de aceasta prin care solicită schimbarea temeiului achitării este neîntemeiat.

Potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, inculpata M.O.R. a participat la încheierea doar a 8 rapoarte de evaluare corespunzătoare unui număr de 8 convenţii, dintre care 3 au fost încasate integral. Prejudiciul aferent celor 5 rapoarte pe care ea le-a întocmit fără a avea documentaţia necesară este în cuantum de 927.100 dolari SUA

În dezacord cu instanţa de fond, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul produs părţii civile este rezultatul activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi. Aceştia aveau obligaţii stabilite prin Normele de lucru pe care nu le-au respectat. Astfel, dacă ar fi acţionat conform procedurii de lucru instituite prin Norme, constatând că cererile formulate de clientul băncii nu erau însoţite de documentaţia necesară, acestea trebuiau restituite. Existenta documentaţiei care trebuia să facă dovada bonităţii clientului, dar şi a dovezilor privind exportul produselor erau esenţiale pentru eliminarea riscului de încheiere a unor convenţii care s-au dovedit păgubitoare. Dispoziţia patrimonială păgubitoare a putut fi luată ca urmare a neîndeplinirii de către inculpaţi a atribuţiilor de serviciu. în fapt, prin activitatea lor infracţională contul clientului băncii a fost creditat cu suma de 2.501.004,88 dolari SUA fără că acesta să depună nici un act din care să rezulte că bonitatea firmelor sale.

Referitor tot la activitatea celor trei inculpaţi funcţionari ai băncii, instanţa de fond a mai reţinut că pe parcursul operaţiunilor comerciale şi financiare s-au mai comis o serie de erori care nu sunt imputabile acestora în sensul că nici funcţionarii de la Sucursala municipiului Bucureşti a SC B.A. SA şi Direcţia Juridică nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.

În ceea ce priveşte Sucursala municipiului Bucureşti a SC B.A. SA şi Direcţia Juridică s-a reţinut, prin expertiza contabilă efectuată în faza cercetării judecătoreşti, că nu şi-au îndeplinit propriile obligaţii rezultând din Normele de lucru.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Curtea de apel a apreciat că existenţa unor erori ori omisiuni pe parcursul derulării operaţiunilor comerciale, ori împrejurarea că alte persoane angajate la aceeaşi bancă au contribuit la producerea prejudiciului, nu îi exonerează pe inculpaţi de răspunderea propriile fapte.

Nefondată a fost apreciată şi susţinerea potrivit căreia activităţile inculpaţilor nu îmbracă caracter penal deoarece încheierea unor convenţii de acest gen prezintă prin ele însele un risc bancar, întrucât existenţa acestui risc nu exclude răspunderea penală atunci când aprecierea cu privire la oportunitatea încheierii convenţiilor s-a făcut defectuos din culpa inculpaţilor în sensul încălcării normelor de lucru.

Împrejurarea că pentru niciunul din cei trei inculpaţi nu existat la data comiterii faptelor o fişă a postului care să arate în mod clar întinderea atribuţiilor şi a obligaţiilor ce le reveneau în cadrul Direcţiei şi nu era aprobat un Regulament de organizare şi funcţionare a SC B.A. SA nu înlătură răspunderea acestora ca angajaţi ai băncii care aveau obligaţia de a respecta procedura de lucru instituită prin Norme aprobate de conducerea băncii. Inculpaţii, angajaţi ai părţii civile, aveau obligaţia de a respecta dispoziţiile legale care reglementau domeniul în care îşi desfăşurau activitatea.

În ceea ce priveşte răspunderea penală a inculpaţilor N.I. şi M.O.R. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa de la 2 la 10 ani închisoare, Curtea de apel a constatat că a intervenit prescripţia specială.

Astfel potrivit disp. art. 122 alin. l lit. c) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, iar în conformitate cu art. 124 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

Prin urmare, termenul de prescripţie specială a început să curgă de la data săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu respectiv martie 1999, când a încetat activitatea infracţională, şi s-a împlinit în martie 2011.

Aşadar, s-a constatat că, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii N.I. şi M.O.R., s-a prescris răspunderea penală urmând a se dispune încetarea procesului penal pornit împotriva acestora, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

Apreciind că probele administrate confirmă săvârşirea de către inculpatul J.A.J. a faptei descrise, instanţa de apel a reţinut că, în drept, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Motivele de apel ale Parchetului, vizând pe inculpatul J.A.J. referitoare la nelegalitatea pedepsei aplicate acestuia, sub minimul de 3 ani şi 4 luni impus prin dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. dar şi la netemeinicia pedepsei ca urmare a reţinerii formale a circumstanţei atenuante judiciare, au fost apreciate ca fiind întemeiate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar a înlăturat circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., aplicându-i inculpatului o pedeapsă situată în limitele prev. de art. 215 alin. (5) C. pen. şi anume de 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că apelul formulat de inculpatul J.A.J. este neîntemeiat fiind respins.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de apel a constatat că partea civilă, R.B., s-a subrogat în drepturile SC B.A. SA întrucât a fuzionat cu aceasta la 23 mai 2002, a depus în primul ciclu procesual acte atât cu privire la calitatea de parte civilă, cât şi cu privire la exercitarea acţiunii civile, arătând că se constituie parte civilă cu suma de 3.431.584,23 dolari SUA din care 2.501.004,88 dolari SUA reprezintă valoarea creanţelor forfetare, respectiv scontate şi neîncasate la scadenţă şi 930.579,35 dolari SUA dobânzi penalizatoare, potrivit notei de calcul anexate, cu menţiunea că va actualiza nivelul dobânzilor până la data soluţionării definitive a acţiunii penale, (fila 119 din dosarul 2537/2000 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală)

Dobânzile stabilite prin Nota de calcul depusă nu a oferit nici un algoritm de calcul pe baza căruia Curtea de apel să poată verifica cum s-au stabilit. Din acest motiv instanţa de apel a aplicat dobânda legală calculată de la data producerii pagubei şi până la data acoperirii prejudiciului, în favoarea părţii civile, R.B..

Sumele totale neîncasate de SC B.A. SA în urma nefinalizării convenţiilor de forfetare a unor creanţe reprezentând documente comerciale forfetate la incasso de export au fost de 2.479.335,60 dolari SUA cu clientul SC G.T.S.T.C. SRL, derulate pe relaţia Egipt şi 21.669,28 dolari SUA, conform convenţiei de scontare din 23 martie 1999, diferenţă rămasă de încasat de la clientul SC L.G.C. SRL

Prin urmare, apreciind ca dovedit prejudiciul în sumă de 2.501.004,88 dolari SUA, Curtea de apel i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata acestuia, ţinând seama că inculpaţii I.C., N.I. şi J.A.J. au contribuit la întreaga activitate infracţională care a condus la producerea prejudiciului de 2.501.004,88 dolari SUA, iar inculpata M.O.R. a avut o participaţie mai redusă paguba la a cărei producere a contribuit fiind de 927.100 dolari SUA

Inculpatul J.A.J., a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL şi SC L.C. SRL - SC V.G. SRL, prin lichidator judiciar SC B.F.J.C.G. SRL.

Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 16128/3/2005, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen., a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat şa art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. c) raportat la art. 124 C. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului N.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat şa art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. c) raportat la art. 124 C. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.O.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 14 rap la art. 346 C. proc. pen., a obligat, în solidar, pe inculpaţii I.C., N.I. şi J.A.J., acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL şi SC L.C. SRL - SC V.G. SRL prin lichidator judiciar SC B.F.J.C.G. SRL, la plata sumei de 1.573.904,88 dolari SUA, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii pagubei şi până la data acoperirii prejudiciului, în favoarea părţii civile R.B.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., i-a obligat, în solidar, pe inculpaţii M.O.R., I.C., N.I. şi J.A.J., acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL şi SC L.C. SRL - SC V.G. SRL prin lichidator judiciar SC B.F.J.C.G. SRL, la plata sumei de 927.100 dolari SUA, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii pagubei şi până la data acoperirii prejudiciului, în favoarea părţii civile R.B.

A menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 7 ianuarie 2000 asupra apartamentului nr. 84 situat în Bucureşti, str. Ceahlău, proprietatea inculpatului N.I. şi prin ordonanţa din 7 februarie 2000 asupra apartamentului nr. 36 situat în Bucureşti, str. Ghirlandei, proprietatea inculpatei M.O.R. (filele 195 şi 203 din dosarul de urmărire penală, vol. I).

În baza art. 191 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul J.A.J. în solidar cu părţile responsabile civilmente SC G.T.S.T. SRL şi SC L.C. SRL - SC V.G. SRL, prin lichidator judiciar SC B.F.J.C.G. SRL, la plata sumei de 20.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţii I.C., N.I. şi M.O.R. la plata sumei de câte 10.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii J.A.J. şi M.O.R. şi ca tardiv, apelul formulat de inculpatul I.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpaţii I.C., J.A.J. şi M.O.R., la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii nr. 328/A din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, în termen legal s-au exercitat recursuri de către toţi inculpaţii, respectiv I.C., J.A.J., M.O.R. şi N.I.

Prin decizia penală nr. 3163 din 5 octombrie 2012, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de inculpaţii I.C. şi J.A.J. împotriva deciziei penale nr. 328/A din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a casat, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 469/F din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii I.C. şi J.A.J. şi, rejudecând în fond:

A redus pedeapsa aplicată inculpatului I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 5 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 86¹ - art. 86² C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani şi 6 luni.

În baza art. 86³ C. pen. a dispus ca pe perioada termenului de încercare inculpatul I.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

În baza art. 359 C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

A dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării apelurilor declarate de inculpatul J.A.J. şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.O.R. şi N.I. împotriva aceleaşi decizii penale.

A obligat recurenţii inculpaţi M.O.R. şi N.I. la plata sumelor de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

S-a dispus ca onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii I.C. şi J.A.J., în sumă de câte 50 lei, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul interpretului de limbă arabă să se plătească din fondul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a constatat, raportat la judecata din apel a inculpatului J.A.J., în ultima sa desfăşurare că, deşi citarea, în genere, a persoanelor chemate în judecată s-a transformat prin Legea nr. 202/2010 într-o procedură laxă, aceasta nu a fost respectată riguros în cauză, în condiţiile în care faţă de inculpatul J.A.J., asistat de apărător desemnat din oficiu, instanţa a forţat mersul dosarului stabilind că: „inculpatul nu locuieşte la adresele cunoscute din străinătate, astfel cum rezultă din recomandatele aflate la filele 13 şi 15”, fiind de citat la uşa instanţei (încheierea din 12 octombrie 2011, f. 54).

În aceste condiţii, s-a opinat că este incident cazul de casare prevăzut de pct. 21 al art. 385⁹ C. proc. pen., vizând nelegala citare a inculpatului J.A.J., urmând ca acesta să fie citat la adresa confirmată prin intermediul avocatului său ales din Beirut, str. Zouk.

În fapt, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat următoarele:

În perioada septembrie 1998 - mai 1999 SC B.A. SA a procedat la achiziţionarea, în regim de scontare şi forfetare, a unor incasso-uri documentare aferente exporturilor efectuate de SC G.T.S.T.C. SRL Bucureşti şi SC L.G.C. SRL Bucureşti în Maroc, Grecia şi Egipt, ce nu au putut fi însă valorificate la scadenţă, deoarece importatorul nu s-a prezentat la banca însărcinată cu colectarea contravalorii creanţelor în cauză.

SC G.T.S.T.C. SRL Bucureşti a fost înfiinţată prin sentinţa civilă nr. 13087 din 21 iulie 1994 a Tribunalului Bucureşti, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J 40/14108/1994 şi având ca principal obiect de activitate efectuarea de operaţiuni de import-export cu produse agro alimentare (în prezent fiind dizolvată de drept). Inculpatul J.A.J. a devenit asociat unic şi administrator al SC G.T.C. SRL la data de 22 septembrie 1998 prin preluarea părţilor sociale de la J.I. La data de 17 februarie 1999 inculpatul a cedat părţile sociale numitului C.M. pierzându-şi calitatea de administrator al societăţii. Pentru derularea operaţiunilor de încasări şi plaţi aferente activităţii comerciale SC G.T.S.T.C. SRL a deschis conturi în lei şi în valuta la data de 28 septembrie 1998 la SC B.A. SA (actualmente SC R.B. SA) Sucursala Municipiului Bucureşti.

SC L.G.C. SRL a fost înfiinţată în anul 1994 şi înregistrata la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. x/1994 având ca asociat unic pe S.S.B. şi ca principal obiect de activitate efectuarea de operaţiuni de import export cu produse alimentare si nealimentare. Prin actul adiţional înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului din 08 noiembrie 1994, J.A.J. a fost numit director general şi administrator cu puteri depline al societăţii. Societatea a fost atrasă în portofoliul de clienţi al SC B.A. SA în data de 23 martie 1999, dată la care a deschis cont în valută la Sucursala Municipiului Bucureşti.

În cadrul Băncii Agricole inculpatul I.C. a îndeplinit funcţia de director al Direcţiei de operaţiuni valutare, inculpatul N.I. a îndeplinit funcţia de sef al Serviciului Scontare Forfetare, iar inculpata M.O.R. a îndeplinit funcţia de consilier bancar la Serviciul Scontare Forfetare.

Atribuţiile de serviciu ale celor trei inculpaţi decurgeau din Normele de lucru ale Serviciului de Scontare Forfetare (fila 8 vol. II si vol. IV din dosarul de urmărire penală).

Potrivit acestor Norme de lucru ale Serviciului de Scontare Forfetare etapele derulării operaţiunilor de scontare forfetare erau:

- cererea de scontare sau forfetare, care se depunea la sucursala băncii unde clientul avea deschis contul, trebuia să fie însoţită de ultimul bilanţ contabil, ultima balanţa de verificare, copie a contractului şi copii ale titlurilor de credit sau alte creanţe, factura comercială, exemplarul 4 din declaraţia de încasare valutară (D.I.E.), documentele de transport, declaraţia vamală de export (D.V.E.);

- certificatul de origine eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, certificate sanitar-veterinare, fito-sanitare, de radioactivitate, poliţe de asigurare, copia scrisorii de garanţie bancara, în cazurile în care titlurile de credit sunt garantate printr-o scrisoare de garanţie bancara;

- în baza acestei documentaţii se întocmea nota de apreciere a clientului la nivelul sucursalei băncii unde clientul are deschis contul care va fi înaintată cu documentaţie Direcţiei de Operaţiuni Valutare - Serviciul Scontare Forfetare (din care făceau parte inculpaţii I.C., N.I. şi M.O.R.);

- în vederea analizării oportunităţii tranzacţiei, economistul din cadrul Serviciului Sanitare Forfetare trebuia să întocmească raportul de evaluare pe care urma să îl semneze alături de şeful serviciului scontare-forfetare, directorii adjuncţi si directorul direcţiei de operaţiuni valutare.

După întocmirea lucrărilor, dosarul privind tranzacţia urma să fie înregistrat într-un registru special, tranzacţia urmând a fi analizată de un colectiv format din economistul care a întocmit documentaţia, şeful serviciului scontare-forfetare, directorii adjuncţi şi directorul Direcţiei de Operaţiuni Valutare care astfel examinau toate documentele, riscurile pe care le implica tranzacţia respectivă, analiza produselor exportate, a băncii externe. în urma analizării tranzacţiei se întocmea un proces-verbal în care se consemnau deciziile favorabile sau nefavorabile, luate de colectivul menţionat mai sus, în cazul in care tranzacţia era apreciată în mod favorabil, serviciul scontare forfetare elabora proiectul convenţiei de scontare sau forfetare care urma să fie înaintat Direcţiei Juridice.

În cazul în care tranzacţia nu era apreciată favorabil, întreaga documentaţie primită de la sucursala coordonatoare se restituia împreună cu scrisoare explicativă a motivelor respingerii.

Acelaşi procedeu se aplica şi în cazul în care Direcţia Juridică ar fi avut rezerve cu privire la legalitatea tranzacţiei.

Aşadar, selectarea clientului pe criterii de performanţă constituia condiţia fundamentală în acceptarea de către bancă a derulării unor astfel de tranzacţii cu grad ridicat de risc, acesta fiind şi motivul pentru care în Normele de lucru ale Serviciului de Scontare Forfetare, anterior menţionate, s-a prevăzut că la solicitarea unor astfel de operaţiuni cererile să fie însoţite de ultimul bilanţ contabil al clientului, ultima balanţă de verificare, copii de pe contractul comercial, de pe titlurile de credit sau alte creanţe, exemplarul 4 din DIV, DVE etc.

Prin procesul verbal întocmit la data de 30 iulie 1999 de Banca Naţională a României - Direcţia Generală de Control, cu ocazia controlului efectuat la SC B.A. SA, precum şi prin expertiza contabilă efectuată în cauză, în cursul urmăririi penale, în perioada 29 septembrie 1998 - 25 martie 1999, SC B.A. SA a încheiat 15 convenţii de forfetare din care 14 convenţii de forfetare a unor incasso-uri în favoarea SC G.T.S.T.C. SRL în sumă totală de 2.619.935,60 dolari SUA şi o convenţie de scontare, trasă de SC L.G.C. SRL în suma de 45.00 dolari SUA

Din cele 14 convenţii de forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL, banca a încasat sumele mari din primele trei convenţii derulate pe relaţia Grecia şi Maroc şi anume o sumă totală de 140.600 dolari SUA

Din extrasele de cont ale firmei SC G.T.S.T.C. SRL s-a reţinut că de la prima operaţiune şi până la data controlului, când soldul contului era zero, singurele alimentări ale contului au avut ca sursă, sume provenind din convenţii de forfetare a unor incasso-uri de export pe relaţia Egipt, dar neîncasate.

Conform actului de control al B.N.R. şi expertizei contabile s-a reţinut că pentru cinci operaţiuni de forfetare din cele 14, respectiv convenţiile din 11 februarie, din 18 februarie 1999, din 02 martie 1999, din 2 martie 1999 şi din 25 martie 1999 toate pe relaţia Egipt au fost remise la încasare seturi de documente din care rezultă că nu s-a făcut exportul. Această împrejurare rezultă din comunicarea S. şi este confirmată de existenţa la dosarele operaţiunilor a exemplarului 2 din declaraţia de încasare valutară, fără viza lucrătorului vamal şi ştampila vămii, exemplar care trebuia remis de organul vamal.

De asemenea, pentru 8 operaţiuni de forfetare cu referinţele nr .V/INC/1652, V/INC/1654, V/INC/1665, V/INC/1656, V/INC/1660, V/INC/1661, V/INC/1663 şi V/INC/1664, banca externă – B.P.S.B. a restituit, ca urmare a refuzului de plată a importatorului, toate seturile de documente remise pentru încasare.

Instanţa de recurs a reţinut că la convenţiile de forfetare incasso-urilor de mai sus garanţia bancară este reprezentată numai de un bilet la ordin emis în favoarea SC B.A. SA, ne-avalizat de un terţ, care face imposibilă recuperarea sumelor neîncasate de către bancă.

Referitor la convenţiile de forfetare din 29 septembrie 1998, din 04 noiembrie 1998, din 17 noiembrie 1998 şi din 26 noiembrie 1998, s-a reţinut că acestea au fost încheiate în condiţiile în care banca înregistra fonduri propriii negative şi fusese atenţionată, la datele de 03 iunie 1998 şi 10 august 1998 cu adresele nr. III/2/4822 şi 111/2/7312 asupra riscurilor de credit şi menţinerea băncii la nivelul minim, de solvabilitate.

Totodată, s-a reţinut că, pe perioada 28.09 - 17 noiembrie 1998 când SC B.A. SA înregistra fonduri proprii negative, nu a existat aprobarea Comitetului de Coordonare a Restructurării pentru angajarea fondurilor băncii în operaţiuni de forfetare, acestea fiind aprobate doar la nivelul Direcţiei Operaţiuni Valutare (director inculpatul I.C.).

Prin urmare, s-a reţinut de către instanţa de recurs că inculpatul I.C. a încălcat astfel prevederile pct. 16 din Circulara din 17 februarie 1998 privind politica de creditare a SC B.A. SA în anul 1998 potrivit cărora „nu se va admite depăşirea creditelor pentru un singur debitor de peste de 10% din fondurile proprii ale băncii, decât pentru cazuri excepţionale şi numai cu aprobarea Comitetului de Coordonare a SC B.A. SA, aprobare inexistentă în cazul acestor convenţii.

De asemenea, s-a mai reţinut că nici unul din cele 14 dosare aferente celor 14 convenţii de forfetare încheiate de SC B.A. SA cu SC G.T.S.T.C. SRL, nu prezintă date cu privire la situaţia economică a societăţii şi calculul indicatorilor de bonitate al acesteia, lipsesc balanţele de verificare, bilanţurile contabile, date cu privire la conturile deţinute la alte bănci sau credite contractate la acestea, date privind cifra de afaceri, profit, fluxuri de numerar, iar notele de apreciere şi rapoartele de evaluare în baza cărora s-au încheiat convenţiile de forfetare, nu cuprind nicio informare cu privire la situaţia patrimonială a clientului şi nu permit calculul indicatorilor privind încadrarea acestuia într-o clasă de risc, inculpaţii I.C., N.I. şi M.O.R. încălcând, astfel, normele de lucru privind operaţiunile de scontare/forfetare şi care precizează documentaţia care trebuie să însoţească cererea de scontare /forfetare a clientului pe baza căreia se aprecia bonitatea clientului.

În cazul convenţiilor de forfetare din 10 decembrie 1998, din 15 decembrie 1998, din 26 noiembrie 1998 şi din 17 decembrie 1998, prin referatul din 02 martie 1999 întocmit de Direcţia Operativă Valutară (inculpatul I.C.) şi semnat numai de preşedintele Băncii, I.L.A., a fost prelungită scadenţa cu 90 de zile, încălcându-se circulara din 17 februarie 1998 privind politica de creditare a Băncii Agricole pe anul 1998 şi conform căreia pot fi amintite la plata unor rate scadente şi numai până la 60 de zile de la data scadenţei cu condiţia ca agenţii economici să nu înregistreze credite şi dobânzi restante. Sumele aferente celor 4 convenţii de forfetare au fost refuzate la plată de banca corespondentă externă, exporturile fiind neîncasate.

Totodată, convenţiile de forfetare din 18 februarie 1998, din 02 martie 1999, din 22 martie 1999 şi din 25 martie 1999 au fost semnate de inculpatul J.A.J. în calitate de reprezentant al SC G.T.S.T.C. SRL în condiţiile în care acesta nu mai era administratorul şi nici asociatul acesteia din 17 februarie 1999 - director general şi asociat unic fiind C.C.M., iar sediul firmei se schimbase la aceeaşi dată din Calea Călăraşilor în B-dul Decebal.

Toate cele 14 convenţii de forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL au fost analizate şi avizate de inculpaţii N.I. I.C. iar M.O. a participat doar la analizarea şi avizarea a 8 convenţii de forfetare din cele 14 conform funcţiei şi atribuţiilor fiecăruia.

Pentru nici una din cele 14 convenţii nu s-a întocmit un proces verbal în care să se consemneze deciziile luate de cei trei inculpaţi, după ce au analizat, conform normelor, titlurile de credit, contractul comercial, riscul tranzacţiei, a băncii externe, a importatorului, conform Cap. IV din Normele de lucru privind operaţiunile de scont are forfetare.

Cu privire la operaţiunea de scontare a unei cambii trasă de SC L.G.C. SRL (asociat inculpatul J.A.J.) asupra firmei N.M.T.C.L. Grecia, emisă la 22 martie 1999 în sumă de 45.000 dolari SUA, cu scadenţa la 20 iunie 1999, instanţa de recurs a reţinut că convenţia nu a fost semnată de Direcţia Juridică, iar din documentele existente la dosarul operaţiunii nu rezultă nicio informaţie referitoare la bonitatea clientului, conturile deţinute la alte bănci, ultima balanţă de verificare, încălcându-se dispoziţiile din capitolul II al Normelor menţionate mai sus.

Instanţa de recurs a reţinut că garanţia existentă în portofoliul băncii este un bilet la ordin, neavalizat, emis de SC L.G.C. SRL în favoarea SC Băncii Agricole, bilet ce nu poate fi tras deoarece nu există disponibilităţi în contul agentului economic, iar conform raportului B.N.R. SC L.G.C. SRL figurează pe lista debitorilor predaţi la A.V.A.B. de către SC B. SA la 06 iulie 1999 cu suma de 41,5 miliarde lei. Nici în acest caz cei trei inculpaţi nu întocmit procesul-verbal în care să se consemneze deciziile luate conform cap. IV din Norme.

Instanţa de recurs a mai reţinut că raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul cercetării judecătoreşti nu este în contradicţie cu cele constatate prin procesul verbal întocmit la data de 30 iulie 1999 de Banca Naţională a României - Direcţia Generală de Control, cu ocazia, controlului efectuat la SC B.A. SA şi nici cu expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale. Dimpotrivă, acestea se completează şi, în final, concluzionează că inculpaţii şi-au încălcat atribuţii de serviciu decurgând din Normele de lucru, instanţa de apel insistând cu detalii în acest sens.

Astfel, s-a concluzionat expres că, pentru deficientele constatate şi nerespectarea actelor normative de scontare-forfetare care au condus la prejudicierea SC B.A. SA, se fac răspunzătoare persoanele care au întocmit, semnat şi aprobat documentele care au stat la baza încheierii Convenţiilor de Forfetare, precum şi cei care au angajat banca ca reprezentanţi ai acesteia în Convenţii (Directorul Direcţiei Valutare şi şeful Serviciului de Scontare - Forfetare), respectiv Constantin Istrate şi I.N., în baza căreia s-a acreditat contul SC G.T.S.T.C. SRL

De asemenea, s-a reţinut că, evidenţierea că de prejudicierea B.A.S.A. cu suma de 21.699,28 dolari SUA, provenită din scontarea Cambiei SC L.G.C. SRL în valoare de 45.000 dolari SUA, se fac răspunzătoare persoanele care au întocmit, semnat şi aprobat documentele care au stat la baza încheierii Convenţiei de scontare-forfetare, precum şi persoanele care au semnat şi aprobat Convenţia de scontare-forfetare, respectiv director Constantin Istrate şi şef serviciu I.N.

Instanţa de recurs a mai reţinut că de remarcat este că toate operaţiunile de scontare (cerere, întocmire Convenţie de scontare-forfetare, aprobare şi semnare, comunicare către direcţiile de specialitate, creditarea contului clienţilor), s-au efectuat într-o zi, maxim două zile.

Astfel, a fost reţinut corect că cele 14 convenţii de scontare forfetare dintre SC G.T.S.T.C. SRL şi Banca Agricolă şi o convenţie de scontare forfetare dintre SC L.G.C. SRL; şi Banca Agricolă au fost încheiate fără ca la dosarul acestora să existe documentele contabile cu privire la situaţia patrimonială a celor două societăţi, pentru a se putea calcula încadrarea într-o clasă de risc, a indicatorilor de bonitate, că notele de apreciere întocmite şi rapoartele de evaluare semnate de cei trei inculpaţi în baza cărora s-au încheiat convenţiile, nu cuprind nicio informaţie cu privire la situaţia patrimonială a celor două societăţi, iar la unele din dosare lipseşte documentaţia care să ateste livrarea mărfii, ori pentru o parte din convenţiile încheiate.

De asemenea, s-a reţinut că încheierea convenţiilor de scontare forfetare dintre SC B.A. SA şi cele două societăţi, a avut loc cu încălcarea Normelor de lucru privind operaţiunile de scontare/ forfetare de către cei trei inculpaţi I.C., N.I. şi M.O.R.

Sub aspectul vinovăţiei, s-a putut astfel reţine că inculpatul I.C. a săvârşit fapta cu intenţie întrucât prin modul în care a acţionat, anterior descris, a urmărit crearea unui prejudiciu băncii semnând convenţiile de scontare forfetare în lipsa oricăror documente care să însoţească cererea clientului băncii. Totodată, s-a reţinut că inculpatul I.C. a încălcat prevederile pct. 16 din Circulara din 17 februarie 1998 privind politica de creditare a SC B.A. SA în anul 1998 potrivit cărora „nu se va admite depăşirea creditelor pentru un singur debitor de peste de 10% din fondurile proprii ale băncii, decât pentru cazuri excepţionale şi numai cu aprobarea Comitetului de Coordonare a SC B.A. SA”, aprobare inexistentă în cazul acestor convenţii.

În mod just s-a apreciat că „acţiunile ilicite” reţinute prin actul de sesizare plasează conduita acestuia în planul unui „exerciţiu abuziv” decât a „neglijenţei” şi, în consecinţă, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului I.C. din infracţiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.

Totodată, instanţa de recurs a constatat că în mod corect s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul I.C. din infracţiunea prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Banca nu face parte din categoria persoanelor juridice de interes public, fiind o persoană juridică de drept privat.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs a reţinut că fapta inculpatului I.C. constând în aceea că, în calitate de director al Direcţiei de Operaţiuni Valutare din cadrul SC B.A. SA, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în sensul ca a semnat 15 convenţii de scontare-forfetare cu SC G.T.S.T.C. SRL şi SC L.C. SRL, fără existenta documentaţiei aferente complete şi a urgentat încheierea acestor convenţii, cu creditarea contului clientului, cererea clientului fiind ulterioară semnării convenţiei, producând un prejudiciu băncii în cuantum de 2.501.004,88 dolari SUA întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în forma calificată, prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În desăvârşirea acestui probatoriu a venit şi poziţia finală a inculpatului, din recurs, care prevalându-se de dispoziţiile art. art. 320¹ C. proc. pen. a recunoscut în întregime faptele aşa cum au fost ele descrise în rechizitoriu şi vinovăţia implicită.

Prin decizia penală nr. 47/A din data de 21 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 469/F din 11 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2429/2005 - apel după casare.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În baza art. 215 alin. (1), 2, 3, 5 Cp. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 74 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.A.J. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - inculpat J.A.J. şi l-a obligat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Rejudecând apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul J.A.J. sub aspectul criticilor formulate, respectiv nelegalitatea şi netemeinicia pedepsei aplicate acestui inculpat prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi faptul că, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. aceasta nu putea fi mai mică de 3 ani şi 4 luni, în accepţiunea Parchetului, iar din perspectiva inculpatului achitarea sa, în principal, în temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi, în subsidiar, să se constate incidenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. f) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a constatat că probatoriul administrat în cauză este suficient şi concludent aţâţ în stabilirea existenţei faptei deduse judecăţii, cât şi a săvârşirii ei, cu vinovăţie, de către inculpatul J.A.J., apărările formulate de acesta fiind înlăturate de datele cauzei.

Astfel, din verificările efectuate la Centrul Român de Comerţ Exterior – S. (filele 214-222 vol. I d.u.p.) reiese că, în perioada ianuarie 1998-iunie 1999, SC G.T.S.T.C. SRL a efectuat doar 6 operaţiuni pe relaţia Egipt şi nu 11, aşa cum rezultă din convenţiile de forfetare, fapt ce denotă fictivitatea ultimelor 5 exporturi, precum şi de împrejurarea că documentele remise de Banca Agricolă, băncii importatorului au fost restituite ca neplătite.

Totodată, a reţinut că documentaţia depusă de inculpat în instanţă (filele 112, 113 şi 326 din Dosarul nr. 2537/2000 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) deşi se referă la export pe relaţia Egipt, datele prezentate nu dovedesc că se referă la exportul ce a făcut obiectul celor 5 convenţii de forfetare care face obiectul cauzei.

De asemenea, a reţinut ca neveridică şi susţinerea inculpatului că nu a mai semnat, după data de 17 februarie 1999, în calitate de administrator al SC G.T.S.T.C. SRL, nicio convenţie, expertiza criminalistică efectuată în cauză conchizând contrariul, respectiv că semnăturile de la rubrica client depuse pe convenţiile forfetare din 18 februarie 1999, din 02 martie 1999, din 02 martie 1999, din 23 martie 1999 şi de pe convenţia de scontare din 23 martie 2999, îi aparţin inculpatului.

În acest context, fiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 66 alin. (1) C. proc. pen. în favoarea inculpatului, a apreciat ca fiind justificată tragerea sa la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A mai reţinut că durata mare de timp scursă de la data săvârşirii infracţiunii (anul 1998) şi a procedurii judiciare justifică reţinerea, în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Soluţia instanţei de apel a fost criticată de inculpatul J.A.J. sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând în drept cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen. (în motivele scrise de recurs fiind menţionat şi art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.).

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., în esenţă, inculpatul a solicitat să se constate că instanţa de apel nu a avut în vedere apărările sale raportat la concluziile raportului de expertiză judiciară bancară care a stabilit existenţa unei concordanţe între finanţarea exporturilor realizate de inculpat, reale în opinia apărării şi cuantumul prejudiciului.

Pe cale de consecinţă, a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) sau c) C. proc. pen., lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune sau fapta nu a fost comisă de inculpat.

În subsidiar, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul reducerii cuantumului sancţiunii şi stabilirii uni alte modalităţi de executare, prin reţinerea dispoziţiilor art. 86^l C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul J.A.J. prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului. Astfel, în raport de modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare şi Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, se constată că pentru situaţiile tranzitorii, în art. 12 este menţionat expres că, recursurile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a legii noi (Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziţii procedurale, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) şi (2)¹ C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, astfel că, verificarea instanţei de control judiciar se limitează numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

După cum se poate observa, în cauză s-a pronunţat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare iar decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 21 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.

Raportat la aceste considerente şi stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile inculpatului J.A.J., Înalta Curte constată că acesta a depus motivele de recurs la data de 16 septembrie 2013, cu respectarea termenului de 5 zile stabilit de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen., astfel că va analiza cazurile de casare în limitele menţionate anterior şi cele care pot fi luate în considerare din oficiu precum şi aplicarea legii penale mai favorabile, din perspectiva art. 1 C. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat referitor la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, înalta Curte constată că din expunerea motivelor care susţin aceste critici, în esenţă, rezultă că sunt aspecte ce vizează situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare în ciclurile procesuale anterioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că acesta nu a efectuat cele 5 operaţiuni de export pe relaţia cu Egiptul, în perioada ianuarie 1998 - iunie 1999, apreciate în mod eronat de instanţa de fond şi instanţa de apel ca fiind fictive, după cum nu orice nerespectare a clauzelor contractuale constituie o activitate de inducere în eroare în sensul legii penale iar semnarea celor patru convenţii nu s-a făcut după pierderea calităţii de administrator la SC G.T.S.T.C. SRL astfel cum în mod greşit au apreciat cele două instanţe, întrucât cererea de menţiuni de la registrul comerţului a devenit opozabilă terţilor la data de 25 martie 1999 data publicării în M. Of. chiar dacă cererea şi certificatul de înscriere menţiuni au date anterioare (3 martie şi respectiv, 5 martie 1999), prin urmare, criticile se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Or, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în infracţiunea de înşelăciune în convenţii.

În susţinerea acestei critici recurentul a invocat faptul că nefiind dovedită fictivitatea celor 5 importuri pe linia Egipt, se impune şi schimbarea încadrării juridice a faptei prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., întrucât valoarea prejudiciului nu depăşeşte suma de 200.000 lei.

Având în vedere că prin argumentele arătate în susţinerea apărării recurentul inculpat tinde la modificarea situaţiei de fapt astfel cum a fost reţinută de cele două instanţe inferioare, criticile invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

În ceea ce priveşte criticile recurentului, circumscrise cazului de casare prev. de art. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., cu referire la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate acestuia de către instanţa de apel şi schimbarea modalităţii de executare, Înalta Curte constată că, în esenţă, acestea vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate - aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi conţinutul art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, recurentul a criticat decizia penală sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, atât sub aspectul cuantumului pe care l-a apreciat neîndestulător în raport cu gravitatea faptei, cât şi a modalităţii de executare determinat de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sal personale, situaţii ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarate de inculpatul J.A.J.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limba arabă pentru recurentul inculpat urmează a se plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.A.J. împotriva deciziei penale nr. 47 A din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limba arabă pentru recurentul inculpat se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3532/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 3651/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3651/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). înşelăciunea (art. 215 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), fal