ICCJ. Decizia nr. 3840/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3840/2013
Dosar nr. 2595/111/2011
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 184 din 24 octombrie 2012 a Tribunalului Bihor, secţia penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. V.T. la o pedeapsă de:
- 3 ani închisoare cu aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza a II- a lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen., art. 75 lit. a), art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 1101 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 110 C. pen.
În baza art. 1101 cu referire la art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1101 alin. (3) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 03 august 2009 orele 14,10.
2. R.S. la:
- 4 ani închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i), art. 75 lit. a), c), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.;
3. R.K. la :
- 4 ani închisoare, cu aplic, art. 71, 64 lit. a) teza II, b) C. pen., şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i), art. 75 lit. a), c), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. ;
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate fiecărei inculpate precum şi a pedepselor accesorii prev. de art. 71, 64 lit. a) teza II, b) C. pen., pe durata a câte unui termen de încercare de 9 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen. au fost obligate inculpatele să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lor de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. li s-a atras atenţia inculpatelor asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen.
4. H.I. G. la:
- 4 ani închisoare, cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza II, b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i), art. 75 lit. a) şi c), art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 85 C. pen. s-a anulat beneficiul suspendării condiţionate în ce priveşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 93/2009 a Judecătoriei Marghita definitivă prin nerecurare iar în baza art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie cu aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II lit. b) C. pen. şi interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsa complementară.
În baza art. 14, art. 346 C. pen. rap. la art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul minor V.T. în solidar cu partea responsabilă civilmente V.P., domiciliat în Tarcea, în solidar cu inculpaţii H.I., R.S. şi R.K. la plata sumei de 6.028,65 lei reprezentând contravaloarea decontului de cheltuieli aferente îngrijirilor medicale, 4.188,71 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 05 mai 2011 precum şi majorări de întârziere de la data de 05 mai 2011 până la data plăţii efective cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.
În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 999 şi 1003 C. civ. a fost obligat inculpatul minor V.T. în solidar cu partea responsabilă civilmente V.P., în solidar cu inculpatele R.S. şi R.K. la plata sumei de 1800 lei reprezentând daune materiale respectiv 50.000 lei daune morale în favoarea părţii civile F.I., domiciliat în corn. Tarcea, sat Tarcea, jud. Bihor.
S-a constatat că partea civilă F.I. nu a formulat pretenţii civile faţă de inculpatul H.I.
În baza art. 191 C. pen. a fost obligat inculpatul minor V.T. în solidar cu partea responsabilă civilmente V.P. la plata sumei de 900 lei respectiv inculpatele R.S. şi R.K. la plata a câte 900 lei fiecare iar inculpatul H.I. la plata sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, al inculpatului H.I., av. C.A., în sumă de 300 lei, conform împuternicirii avocaţiale nr. x/2011, să fie avansat în favoarea Baroului Bihor, din fondurile Ministerului Justiţiei.
S-a dispus ca onorariului părătorului din oficiu al părţii civile, av. C.R. în sumă de 150 lei conform delegaţiei nr. 293/2011 să fie avansat în favoarea Baroului Bihor, din fondurile Ministerului Justiţiei.
Instanţa de fond a reţinut a reţinut în esenţă următoarele:
În data de 6 octombrie 2008, în jurul orelor 19,00, în timp ce se afla în colonia de ţigani din satul Tarcea, partea vătămată F.I. a văzut-o pe stradă pe inculpata R.S. şi a întrebat-o de ce în seara anterioară fiul ei, inculpatul V.T., l-a bătut pe un consătean. între inculpată şi partea vătămată a avut loc apoi un schimb de replici, partea vătămată fiind în stare de ebrietate pe fondul căreia i-a adresat injurii şi cuvinte obscene, discuţiile fiind auzite de inculpatul V.T., care se afla în acele moment în curtea locuinţei inculpatului H.I.
Inculpatul V.T. a ieşit în stradă, s-a deplasat la locuinţa sa din apropiere şi a revenit înarmat cu un topor, după care s-a apropiat de partea vătămată, care avea în mâini o lopată (pe care a scăpat-o în acele momente) şi a lovit-o cu muchia toporului în cap. Lovitura fiind deosebit de puternică (a cauzat o fractură frontală stânga, cu înfundare), partea vătămată a rămas nemişcat la pământ,dar cu toate acesta imediat .inculpatul H.I. a ieşit din curtea sa, înarmat cu un topor, cu care a lovit-o în umăr pe partea vătămată.
Concomitent, din locuinţa ei a ajuns la faţa locului şi inculpata R.K., sora inculpatului V.T., înarmată cu o bară metalică, iar aceasta şi mama ei, inculpata R.S., înarmată cu o sapă pe care o luase între timp de acasă, l-au lovit şi ele peste umăr şi torace pe partea vătămată F.I., care era în continuare căzut la pământ.
Alertaţi de strigătele unor martori, în sprijinul părţii vătămate F.I. au venit din locuinţele lor din apropiere fraţii săi F.V. şi F.E.A., neînarmaţi. în momentul în care F.V. s-a apropiat de fratele său, inculpatul H.I. l-a lovit în umăr cu toporul. Martorul F.E.A. a încercat să îi smulgă inculpatului toporul, prinzând lama cu mâna, însă inculpatul a smuls toporul şi l-a tăiat pe martor în palmă.
Cei doi martori, F.V. şi F.E.A. nu s-au prezentat la medic pentru îngrijiri medicale, însă leziunile lor sunt dovedite prin procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat la data de 6 octombrie 2008 de către organele de cercetare penală în prezenţa martorilor-asistenţi.
După încetarea agresiunilor împotriva părţii vătămate, soţia acestuia, martora F.E., a ieşit din curte pentru a-l ridica pe soţul ei căzut la pământ, ocazie cu care inculpata R.S. a lovit-o cu palma peste faţă, martora ripostând şi lovind-o în cap cu o coadă de mătură.
La faţa locului a ajuns apoi un echipaj de ambulanţă, care l-a transportat pe F.I., iniţial, la Spitalul din Marghita, iar apoi, din cauza stării grave în care se afla, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă - Secţia Neurochirurgie, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru înlăturarea eschilelor osoase de la nivel cranian şi unde acesta a rămas internat până în data de 5 noiembrie 2008.
Din certificatul medico-legal din 05 noiembrie 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Bihor (f. 11) şi biletul de ieşire din spital din data de 05 noiembrie 2008 (f. 12) rezultă următoarele: partea vătămată prezintă leziuni posttraumatice (fractură frontală stg. înfundată, pentru care s-a intervenit chirurgical, la data examinării medico-legale constatându-se lipsa substanţei osoase pe o arie de 5/8 cm; fractură cu deplasare 1/3 medie claviculă stg., unde a fost constatată şi o plagă tăiată; fractură cap humeral stg.; plagă tăiată la nivelul braţului stâng; leziuni la nivelul hemitoracelui stâng) ce pot data din 07 octombrie 2008; leziunile s-au produs prin loviri repetate cu corpuri contondente dure cu muchii; leziunile necesită 90 (nouăzeci) zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii; viaţa victimei a fost pusă în primejdie, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medical corect şi prompt instituit.
Astfel în cursul urmării penale s-a dispus efectuarea raportului de expertiză medico-legală din 1 aprilie 2010 al S.M.L. Bihor (f. 152-153) care concluzionează că: partea vătămată F.I. a suferit un traumatism în cadrul căruia principalele leziuni sunt: fractură frontală stg. înfundată, fractură cu deplasare 1/3 medie clavicula stg., fractură cap humeral stg.; cea mai gravă dintre leziuni a fost cea de la nivelul capului (fractură frontală stg. înfundată), produsă prin lovire cu corp dur cu muchii. Pentru această leziune s-a atribuit un nr. de 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Această leziune a avut drept consecinţă apariţia unei infirmităţi; pentru leziunile de la nivelul hemitoracelui stg. şi de la nivelul membrului superior stg. s-a afirmat drept mecanism de producere „loviri repetate cu corpuri contondente dure cu muchii". Pentru aceste leziuni, un mecanism de cădere pe un plan dur cu suprafaţă neregulată, în cadrul unei heteropropulsii nu poate fi exclus; leziunile de tip fractură cu deplasare claviculă sau fractură cap humeral necesită în general între 40 şi 50 de zile de îngrijiri medicale, însă aspecte care ţin de particularităţile pacientului traumatizat pot modifica în sensul creşterii numărului de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
S-a constatat, astfel, că partea vătămată F.I. a suferit mai multe leziuni, dintre care cel puţin trei au fost de foarte mare intensitate, una provocându-i o fractură frontală cu înfundare, o alta fractura claviculei stângi iar a treia fractura capului humeral. în plus, partea vătămată a mai suferit încă o plagă tăiată la nivelul braţului stâng, specifică unei poziţii de apărare, şi leziuni de mai mică intensitate la nivelul hemitoracelui.
Descrierea acestor leziuni este esenţială întrucât ele constituie proba principală, directă, a modului de derulare a evenimentelor şi sunt de natură să infirme susţinerile inculpaţilor, care au declarat fie că nu au lovit-o pe partea vătămată, fie că au lovit-o singură dată sau cel mult de două ori.
Din analiza coroborată a probelor arătate mai sus, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii i-au aplicat părţii vătămate F.I. distinct lovituri folosind diverse obiecte contondente astfel cum s-a expus pe larg în starea de fapt mai sus enunţată cauzându-i fractură frontală stg. înfundată, pentru care s-a intervenit chirurgical, la data examinării medico-legale constatându-se lipsa substanţei osoase pe o arie de 5/8 cm; fractură cu deplasare 1/3 medie claviculă stg., unde a fost constatată şi o plagă tăiată; fractură cap humeral stg.; plagă tăiată la nivelul braţului stâng; leziuni la nivelul hemitoracelui stâng ce pot data din 06 octombrie 2008, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90 zile de îngrijiri medicale, viaţa victimei fiind pusă în primejdie.
S-a reţinut că fapta inculpaţilor aşa cum a fost descrisă mai sus se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen.
S-a arătat că agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen. se impune a fi reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 152 C. pen. care precizează condiţiile în care o faptă poate fi săvârşită în public. Dat fiind faptul că agresiunea asupra părţii vătămate a avut loc pe un drum, loc care prin natura şi destinaţia sa este întotdeauna accesibil publicului, sunt incidente dispoziţiile de la lit. i) a acestui articol.
S-a arătat că nu poate fi împărtăşită nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât pentru existenţa acesteia trebuie să existe două tabere de câte cel puţin două persoane fiecare. Or, partea vătămată a fost singură implicată în agresiune şi nu există nici o dovadă din care să rezulte că şi aceasta ar fi exercitat vreun act de violenţă asupra vreunuia dintre inculpaţi. în plus se poate stabili cine ce acte de agresiune a exercitat. Din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată a fost succesiv ţinta unor acte de agresiune din partea inculpaţilor V.T., apoi H.I., în final R.S. şi R.K., timp în care la faţa locului au apărut fraţii părţii vătămate, F.V. şi F.E.A., în ajutor, care nu aveau corpuri contondente şi au fost împiedicaţi de către H.I. care folosind un topor i-a lovit pe primul în umăr iar pe al doilea în palmă.
Tribunalul nu a fost de acord nici cu schimbarea de încadrare juridică solicitată de către apărătorul din oficiu al inculpatului H.I. - acea prev. de art. 322 alin. (4) C. pen. Din întreaga probaţiune administrată nu rezultă că H.I. ar fi fost prins în încăierare împotriva voinţei sale, că ar fi încercat să despartă pe alţii, respectiv că ar fi respins un atac sau apărat vreo persoană.
Instanţa nu a împărtăşit punctul de vedere al inculpaţilor potrivit căruia fapta lor ar trebui încadrată ca vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Deşi urmarea faptei inculpaţilor se circumscrie textului indicat de acesta, distincţia dintre cele două infracţiuni - vătămare corporală gravă care a avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii victimei şi tentativa de omor - este dată de latura subiectivă. în cazul primei infracţiuni, forma de vinovăţie este praeterintenţia, pe când în cazul tentativei de omor, inculpatul acţionează cu intenţie directă sau indirectă.
S-a arătat că, la stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul minor V.T. trebuie avute în vedere toate împrejurările concrete ale săvârşirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (în speţă, un topor instrument apt de a produce moartea), regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura (capul), intensitatea loviturii şi urmarea produsă (lovitura a provocat o fractură frontală stg. înfundată pentru care s-a intervenit chirurgical, viaţa părţii vătămate fiind pusă în primejdie şi salvată numai prin intervenţia chirurgicală promptă şi eficientă).
În raport de toate aceste elemente, s-a constatat că inculpatul minor V.T. a acţionat cu intenţia indirectă de a-l ucide pe F.I., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv decesul părţii vătămate şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii H.I., R.S. şi R.K., s-a reţinut că actele acestora de lovire a părţii vătămate cu toporul, respectiv o sapă şi o bară metalică, imediat după acea agresiune cu toporul aplicată de V.T. constituie acte de coautorat la tentativă de omor.
La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în mod deosebit gradul de pericol social al faptei determinat prin modul, mijloacele de săvârşire, obiectul vulnerant folosit (un topor), zona vizată şi intensitatea loviturii primite precum şi urmarea produsă constând în cauzarea de leziuni vindecabile în 90 zile de îngrijiri medicale, care au pus în primejdie viaţa victimei având drept consecinţă apariţia unei infirmităţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de inculpaţii V.T., R.S., R.K. şi H.I., apreciind-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a solicitat să se desfiinţeze sentinţa în sensul înlăturării circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. reţinută în favoarea inculpaţilor apelanţi V.T., R.S. şi R.K., a majorării pedepselor ce le-au fost aplicate inculpaţilor V.T., R.S., R.K. şi V.T. şi a schimbării modalităţii de executare a acestora.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul netemeiniciei, sub două aspecte şi anume greşita reţinere a circumstanţei prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpaţilor apelanţi V.T., R.S. şi R.K. şi sub aspectul cuantumului pedepselor ce le-au fost aplicate tuturor inculpaţilor apelanţi dar şi al modalităţii de individualizare a executării pedepselor ce le-au fost aplicate inculpaţilor apelanţi inculpaţilor apelanţi V.T., R.S. şi R.K.
Prin apelul declarat inculpaţii R.S., V.T. şi R.K., au solicitat să se desfiinţeze sentinţa în sensul de a se dispune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care cei trei inculpaţi apelanţi au fost trimişi în judecată. Astfel, s-a cerut ca în cazul inculpatului apelant V.T. să se schimbe încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen. cu reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., iar în cazul celor două inculpate apelante în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen. De asemenea, s-a solicitat să se dispună schimbarea modalităţii de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere în suspendare condiţionată.
Prin decizia penală nr. 74/ A din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile penale declarate de inculpaţii R.S., R.K., H.I. şi V.T. împotriva sentinţei penale nr. 184 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o a desfiinţat-o în sensul că au fost reduse termenele de încercare stabilite pentru pedepsele aplicate inculpaţilor R.S. şi R.K. de la câte 9 ani până la câte 7 ani pentru fiecare inculpată.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatul H.I. în prezenta cauză pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 99/2003 a Judecătoriei Marghita.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatul H.I. pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i), art. 75 lit. a) şi c), art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
A fost menţinută dispoziţia privind anularea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 93/2006 a Judecătoriei Marghita pe care a contopit-o cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare fără a-i mai adăuga vreun spor, astfel că inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de:
- 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani cu titlul de pedeapsă complementară.
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 864 C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a)-d) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen.
Au fost reduse cuantumul daunelor morale acordate părţii civile F.J. de la suma de 50.000 lei până la 30.000 lei.
S-a luat act că s-au achitat despăgubirile civile acordate părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea în sumă de 6.300 lei (6.028,65 şi majorări de întârziere), conform chitanţei din 11 aprilie 2013 emisă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
A fost respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva aceleaşi sentinţe.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar suma de 300 lei, onorariul pentru avocat din oficiu S.M., s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt, pe baza unei juste evaluări a probelor administrate în cauză, făcând o analiză exhaustivă a acestora şi înlăturând justificat şi motivat unele dintre declaraţiile inculpaţilor, ale părţii vătămate şi ale unora dintre martori.
Prima instanţă, având în vedere probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile contradictorii şi oscilante ale inculpaţilor apelanţi, ale părţii civile (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.I.), precum şi cele ale martorilor, a înlăturat justificat şi motivat declaraţiile care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi a ajuns la o concluzie corectă, care exclude posibilitatea unei alte desfăşurări a faptelor.
În acest context s-a reţinut că nu poate fi primită cererea inculpaţilor R.S., R.K. şi V.T., de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimişi în judecată.
În speţă, s-a arătat că în mod corect a reţinut prima instanţă că intenţia celor trei inculpaţi apelanţi rezultă din chiar materialitatea faptelor (dolus ex re), în raport de obiectele folosite de către aceştia, (topor, sapă, bară metalică), apte să provoace moartea, de regiunile corpului victimei în care au fost aplicate loviturile, precum şi de împrejurarea că, deşi partea civilă era căzută la pământ şi se afla în stare de inconştienţă, au continuat să o lovească, precum şi de faptul că au încercat să-i împiedice pe fraţii părţii civile, martorii F.V. şi E.A., să o ajute pe aceasta.
Faptul că lovitura aplicată de inculpatul V.T. a avut cea mai gravă consecinţă, nu are relevanţă, câtă vreme activitatea infracţională a acestuia se află într-o unitate indivizibilă cu activităţile celorlalţi trei inculpaţi, din materialitatea faptei rezultând că toţi inculpaţii au fost conştienţi de urmările acţiunilor lor comune.
S-a arătat că instanţa de fond a ţinut seama de starea conflictuală existentă între partea civilă şi familia acesteia şi familia inculpaţilor la individualizarea pedepselor şi că nu se poate susţine că această stare conflictuală, respectiv, cuvintele obscene ce i-au fost adresate de partea civilă inculpatei apelante R.S., ar putea duce la concluzia că cei trei inculpaţi apelanţi ar fi comis infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de un act provocator din partea victimei.
În ceea ce priveşte pedepsele ce le-au fost aplicate inculpaţilor apelanţi R.S., R.K. şi V.T., curtea a reţinut că au fost corect individualizate în ce priveşte cuantumul, prima instanţă făcând o justă aplicare a criteriilor de individualizare şi ţinând seama de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, dar şi de persoana inculpaţilor apelanţi care, aşa cum rezultă din rapoartele de evaluare întocmite de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, sunt persoana liniştite, care îşi câştigă existenţa prin muncă.
În ceea ce priveşte daunele acordate părţii civile F.J., s-a constatat că în mod corect, ţinând cont şi de acordul inculpaţilor apelanţi au fost individualizate daunele materiale dar, în ceea ce priveşte daunele morale, curtea apreciază că suma de 50.000 lei este prea mare.
Astfel, deşi este de necontestat faptul că partea civilă a suferit în urma agresiunii inculpaţilor apelanţi atât suferinţe fizice, cât şi psihice, nu se poate omite faptul că inculpaţii apelanţi realizează venituri din munci ocazionale, condiţii în care s-a apreciat că se impune reducerea daunelor morale de la suma de 50.000 lei la suma de 30.000 lei.
Curtea a apreciat că această sumă este echitabilă, nefiind nici pur simbolică, dar nici de natură a duce la o îmbogăţire fără just temei, ţinând seama şi de personalitatea părţii civile, dar şi de gravitatea şi intensitatea suferinţelor fizice şi psihice susceptibil a fi fost cauzate prin fapta inculpaţilor apelanţi şi repercusiunile prejudiciului asupra situaţiei sociale a părţii civile intimate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii V.T., R.S. şi R.K.
Recurenţii inculpaţi V.T., R.S. şi R.K., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., au solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare:
- schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i), C. pen. în art. 182 C. pen. pentru inculpatul V.T. şi în art. 181 C. pen. pentru inculpaţii R.S. şi R.K.;
- schimbarea modalităţii de executare a pedepselor, în art. 110 C. pen. în privinţa inculpatului V.T., şi suspendarea condiţionată a executării potrivit art. 81 C. pen., în privinţa inculpaţilor R.S. şi R.K.;
- sub aspectul laturii civile, reducerea cuantumului daunelor morale;
La termenul de judecată din 4 decembrie 2013, procurorul de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că înţelege să retragă recursul declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 74/ A din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Aşa fiind şi avându-se în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior, şi constatând îndeplinite cerinţele respective, înalta Curte urmează a lua act de declaraţia procurorului, în sensul retrageri recursului.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii V.T., R.S. şi R.K., prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 30 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, (pe 15 februarie 2013) situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu se pot analiza decât motivele de recurs care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ arătate în art. 3859 C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost şi cel reglementat anterior de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situaţie în care criticile formulate de inculpaţi care se subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, recursul limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăseşte şi greşita încadrare juridică a faptei, invocată de inculpaţi.
Critica inculpaţilor, vizând reindividualizarea pedepselor în sensul schimbării modalităţii de executare a acestora,nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, text de lege care, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost,de asemenea, modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege şi reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei nu mai poate fi invocată în recurs.
Nici cererea de reducere a cuantumului daunelor morale formulată de inculpaţi nu poate fi examinată în recurs, întrucât aceasta nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cuantumul acestor despăgubiri fiind rezultatul aprecierii de către instanţă a prejudiciului moral cauzat prin infracţiunea săvârşită de către inculpaţi.
Faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii V.T., R.S. şi R.K. împotriva deciziei penale nr. 74/ A din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 400 lei, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, să va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, urmând ca onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat H.I., în sumă de 100 lei, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 74/ A din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.T., R.S. şi R.K. împotriva aceleaşi decizii penale.
Obligă recurenţii inculpaţi V.T., R.S. şi R.K. la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat H.I., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3574/2013. Penal. Lipsirea de libertate în... | ICCJ. Decizia nr. 41/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
