ICCJ. Decizia nr. 3916/2013. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3916/2013
Dosar nr. 1399/119/2011
Şedinţa publică din 9 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52 din 14 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul penal nr. 1399/119/2011 a fost schimbată, în baza art. 334 C. proc. pen., încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului R.K. din prevederile art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (zece acte materiale), în prevederile art. 254 alin. (1), (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (8 infracţiuni perioada aprilie - noiembrie 2010) şi art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, 17 februarie şi 11 martie 2011) şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.K. de sub acuza săvârşirii a 8 infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (perioada aprilie - noiembrie 2010).
În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale - 17 februarie şi 11 martie 2011), a fost condamnat inculpatul R.K. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice elective şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului R.K., pe o durată de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de încercare de 6 ani, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna însărcinat cu supravegherea la datele fixate de acesta; să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 86/4 alin. (2) raportat la art. 83 C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor şi condiţiilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat în perioada 11 martie 2011-8 aprilie 2011, inclusiv.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului R.K. din prevederile art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (10 acte materiale ) în prevederile art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (10 acte materiale).
S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii nu comportă latură civilă.
A fost revocat sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa din 30 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Biroul Teritorial Braşov.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (3), (5) C. pen. a fost obligat inculpatul R.K. să restituie martorului denunţător A.J. suma de 3.000 de lei, reprezentând obiectul mitei.
În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 163 C. proc. pen. a fost instituit sechestrul asigurător asupra imobilului constând în teren, în suprafaţă de 90 mp şi construcţie anexă din cărămidă, înscrisă în C.F. (provenită din conversia C.F. vechi), până la concurenta sumei de 3.000 de lei.
În baza art. 913 alin. (7) C. proc. pen. suporţii optici tip D.V.D., înregistraţi în Registrul de probe materiale al Serviciului Teritorial Braşov, asigurate cu sigiliul Ministerului Public - P.N.A. 208, se vor arhiva odată cu dosarul instanţei la sediul instanţei în locuri speciale în plic sigilat cu asigurarea confidenţialităţii, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca restul cheltuielilor judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov nr. 6/P/2011 din 5 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.K. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (zece acte materiale).
În sarcina inculpatului s-a reţinut în esenţă în actul de sesizare că în calitate de primar al Municipiului Tg. Secuiesc, Judeţul Covasna, în luna februarie 2010 a pretins martorului A.J. o suma de bani neindividualizată pentru a asigura derularea normală a Acordului cadru de prestări servicii din 15 februarie 2010 încheiat între Municipiul Tg. Secuiesc şi SC D.S. SRL după care a primit câte 4.000 lei lunar în perioada aprilie - octombrie 2010, 10.000 lei în luna noiembrie 2010, 3.000 lei la data de 17 februarie 2011 şi 10.000 lei la data de 11 martie 2011 (în total 51.000 lei).
Cauza a fost judecată în procedură obişnuită.
Din analiza întregului material probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti instanţa de fond a reţinut că în cursul lunii februarie 2010, Primăria municipiului Tg. Secuiesc, condusă la aceea dată în calitate de primar de inculpatul R.K., a încheiat, în urma desfăşurării unor proceduri de licitaţie, un contract de prestări servicii cu firma SC D.S. SRL, aparţinând martorului denunţător A.J., având ca obiect aprovizionarea Primăriei cu pietriş şi alte materiale antiderapante.
În derularea acestui contract s-au înregistrat nemulţumiri constând în aceea că, între reprezentanţii Primăriei Tg. Secuiesc şi martorul denunţător A.J., au existat discuţii cu privire la faptul că maşinile care aduceau materialul nu conţineau cantitatea care se trecea în facturi, aspect care, în final, a condus la încheierea de către Primărie a unui contract cu o firmă pentru cântărirea materialului livrat (declaraţiile martorilor P.D., S.C. şi R.J. au relevat faptul că au existat suspiciuni cu privire la faptul că firma lui A.J. livrează în fapt primăriei cantităţi mai mici de material decât cele trecute pe facturi).
Nemulţumiri au existat şi din perspectiva martorului denunţător A.J., privitoare la faptul că primăria nu îi plătea la timp facturile emise, ajungând ca, de la începutul derulării contractului şi până în februarie 2011, datoriile acumulate de primărie să se ridice la 8,6 miliarde de lei. Spre sfârşitul anului 2010 martorul denunţător A.J. a fost nevoit să anuleze o serie de facturi eliberate către Primăria Tg. Secuiesc şi neonorate de aceasta pentru a nu fi nevoit să plătească T.V.A.-ul aferent acestor facturi.
Ulterior acestui moment, martorul A.J. a formulat un denunţ penal împotriva inculpatului R.K., în care 1-a acuzat pe acesta din urmă că, profitând de poziţia sa de primar, i-a pretins şi ulterior a şi primit, sume de bani pentru a dispune plata în timp util către contabilitatea primăriei a facturilor pe care firma martorului denunţător, SC D.S. SRL le elibera.
Astfel, martorul denunţător A.J. a pretins că, în perioada aprilie - octombrie 2010, i-a remis inculpatului R.K. o sumă lunară de aproximativ 4000 de lei şi în luna noiembrie 2010 i-a remis aceluiaşi inculpat suma de 10.000 de lei pentru ca primarul să dispună achitarea fără mari întârzieri a facturilor emise de firma SC D.S. SRL.
În faza de urmărire penală martorul denunţător a arătat că inculpatul R.K. i-a dat de înţeles că doreşte să i se remită o suma de bani lunar pentru ca el să se ocupe de plata fără mari întârzieri a facturilor emise de firma SC D.S. SRL. In faza de judecată martorul denunţător şi-a modificat declaraţia arătând că, inculpatul R.K. nu i-a dat de înţeles că doreşte mită, ci chiar i-a pretins în mod direct această mită. In plus, martorul denunţător a mai completat declaraţia cu noi acuzaţii la adresa inculpatului R.K., arătând că i-a dat acestuia din urmă drept mită şi o maşină pentru ca primarul să-1 ajute să câştige licitaţia pentru prestări servicii organizată de primărie. Deoarece aceste ultime afirmaţii nu au constituit obiectul dosarului, nu s-au administrat probe cu privire la aspectele menţionate.
Cu privire la pretinsa mită pe care martorul denunţător i-ar fi remis-o inculpatului R.K. în perioada aprilie - octombrie 2010 în sumă de aproximativ 4.000 de lei lunar şi în luna noiembrie 2010 în sumă de 10.000 de lei, instanţa de fond a constatat că prezumţia de nevinovăţie de care inculpatul beneficiază până la intervenţia unei hotărâri de condamnare definitive, în conformitate cu prevederile art. 52 C. proc. pen., art. 23 alin. (1)1 din Constituţie şi art. 6 parag. 3 din C.E.D.O., nu a fost răsturnată, vinovăţia inculpatului nefiind demonstrată mai presus de orice dubiu rezonabil de probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată pe acest aspect.
Astfel, martorii T.P., M.C., S.L. şi S.C., propuşi în dovedirea tezei probatorii privind mita luată de inculpat în perioada aprilie-noiembrie 2010, au arătat că nu cunosc nimic personal cu privire la eventuale discuţii purtate între inculpat şi martorul denunţător cu privire la vreo eventuală mită întrucât nu au asistat niciodată la vreo astfel de discuţie. Toţi martorii au declarat că însuşi martorul denunţător li s-ar fi plâns că este nevoit să-i dea inculpatului mită pentru ca acesta, în calitate de primar, să asigure plata la timp a facturile emise de firma martorului denunţător SC D.S. SRL. Martorul S.C. a mai declarat chiar că se zvonea prin Tg. Secuiesc că A.J. i-ar da bani primarului, precizând totodată că aceste zvonuri proveneau tot din declaraţiile lui A.J.. Martora T.P., la aceea vreme concubina martorului denunţător A.J., a mai arătat că faptul că A.J. i s-ar fi plâns că este nevoit să îi dea bani primarului, precizând că, din spusele concubinului său, era vorba de suma de 4.000 de lei lunar . Martora a precizat că ea nu a auzit niciodată nicio discuţie între A.J. şi primarul R.K. cu privire la vreo sumă de bani pe care cel din urmă să o fi pretins şi nici nu a văzut personal pe A.J. înmânându-i vreun ban primarului. în final, martora a învederat instanţei că, într-o zi a cărei dată nu a putut-o preciza, a fost sunată de A.J., care i-a cerut să pregătească 4.000 de lei, bani pe care primarul R.K. a venit şi i-a luat fără să se poarte vreo discuţie cu privire la scopul pentru care primarului i-au fost remişi aceşti bani sau cu privire la destinaţia ce urma să fie dată acestor bani. Martora a precizat că, ulterior, A.J. i-ar fi spus că este vorba de mita pe care o remite lunar primarului. Această martoră a mai arătat că are cunoştinţă directă de existenta a două întâlniri între primarul R.K. şi A.J., dar nu ştie despre ce au discutat cei doi la aceste întâlniri sau dacă martorul denunţător i-a dat vreo sumă de bani primarului. Ulterior A.J. i s-ar fi plâns că a fost nevoit să-i dea primarului mită 4.000 lei şi respectiv 10.000 lei cu ocazia acestor două întâlniri.
Instanţa de fond a constatat, aşadar, că singura probă directă de vinovăţie în raport cu acuzaţiile de pretinsă mită formulate de martorul denunţător la adresa inculpatului privitor la perioada aprilie-noiembrie 2010, sunt chiar declaraţiile martorului denunţător, iar ca probe indirecte sunt declaraţiile martorilor care au arătat în mod clar că au cunoştinţă de cele ce au relatat cu privire la pretinsa mită tot de la martorul denunţător. Niciunul dintre martori nu a văzut şi nu a auzit nimic direct şi personal cu privire la vreo eventuală mită, altceva decât cele ce le-au fost relatate martorilor de către martorul denunţător însuşi. Nici chiar martora T.P., deşi a relatat despre o sumă de bani pe care a înmânat-o inculpatului, nu a putut preciza că ar cunoaşte despre scopul luării acelor bani de către inculpat din altă sursă decât de la martorul denunţător.
În aceste condiţii, prima instanţă a constatat că nu există probe rn sensul exigentelor jurisprudenţei consacrate a C.E.D.O., care să ateste, mai presus de orice îndoială, că în perioada aprilie - octombrie 2010 martorul denunţător A.J. i-ar fi remis inculpatului R.K. care a pretins şi primit suma de 4.000 de lei lunar şi în luna noiembrie 2010 suma de 10.000 de lei, cu titlu de mită, pentru ca inculpatul, în. calitate de primar al municipiului Tg. Secuiesc, să asigure plata la timp a facturilor emise de firma denunţătorului, SC D.S. SRL.
Ar însemna ca singurele probe directe de vinovăţie să fie reţinute ca fiind declaraţiile denunţătorului, iar acestea să se coroboreze cu probele indirecte respectiv declaraţiile de martori, dar care relatează tot cele spuse de denunţător. In condiţiile în care martorul denunţător, beneficiază de o cauză care înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea de dare de mită pe care a comis-o şi are dreptul la restituirea banilor care au făcut obiectul mitei conform art. 255 alin. (3), (5) C. pen., o condamnare exclusiv în baza probelor ce provin de la denunţător nu ar fi în sensul exigentelor C.E.D.O. pentru că nu este absolut exclus ca martorul denunţător să-şi fi preconstitu.it nişte probe în scopul obţinerii unor avantaje materiale constând în restituirea conform art. 255 alin. (5) C. pen. a unor sume pe care el nu le-a dat. Nu în ultimul rând, instanţa are în vedere şi diferenţele considerabile dintre declaraţiile martorului denunţător din faza de urmărire penală şi din faza de judecată (în faza de judecată denunţătorul arătând că a dat mită şi un autoturism, aspect pe care l-a ascuns la urmărirea penală ) care arată atitudinea nesinceră a martorului denunţător care relatează ceea ce crede el că ar fi oportun şi avantajos pentru el la un anumit moment dat.
Fată de cele arătate, instanţa de fond a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (10 acte materiale), din care 8 acte materiale se pretind a fi cele comise în perioada aprilie - noiembrie 2010, pentru care instanţa apreciază că nu există dovezi de vinovăţie mai presus de orice dubiu rezonabil.
Întrucât nu s-a putut proba comiterea acestor 8 acte materiale de către inculpatul R.K. în perioada aprilie - noiembrie 2010 cu atât mai puţin se poate proba o rezoluţiune infracţională unică în raport cu aceste presupuse fapte.
În calitate de primar al municipiului Tg. Secuiesc, inculpatul R.K., potrivit atribuţiilor de serviciu conferite de prevederile legale în vigoare respectiv Legea nr. 215/2001 privind administraţia locală, Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali şi Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice etc, avea atribuţii de control în sensul alin. (2) al art. 254 C. pen., astfel că, pentru acurateţe juridică, se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul R.K. a fost trimis în judecată, presupuse a fi comise în perioada aprilie - noiembrie 2010 urmând ca aceste 8 acte materiale să fie încadrate juridic în 8 infracţiuni distincte de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare a inculpatului pentru aceste acuzaţii în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (perioada aprilie-octombrie 2010).
În ceea ce priveşte pretinsa mită, pe care martorul denunţător A.J. i-ar fi remis-o inculpatului R.K. la data de 17 februarie 2011 şi la data de 11 martie 2011, instanţa de fond a constatat următoarele:
În data de 17 februarie 2011, martorul denunţător A.J. s-a întâlnit cu inculpatul R.K., ocazie cu care martorul denunţător i-a remis inculpatului suma de 3000 de lei, discuţia în mediul ambiental dintre cei doi fiind înregistrată de organele de urmărire penală şi transcrisă în notele de redare de la fila 178 şi următoarele vol. I dosar urmărire penală.
Inculpatul R.K. nu a negat primirea sumei de 3000 de lei, însă a arătat că aceşti bani nu reprezintă mită, ci o parte dintr-o sumă mai mare de 20.000 de lei reprezentând o sponsorizare pentru zilele oraşului Tg. Secuiesc, pe care A.J. o promisese anterior.
Inculpatul R.K. a arătat că a luat suma de 3.000 de lei, despre care a considerat că sunt banii de sponsorizare, şi i-a remis martorului T.B. pentru a-i depune la casieria Primăriei Tg. Secuiesc. La data de 16 mai 2011, constatând că suma de 3.000 de lei nu fusese depusă de martor la casieria primăriei, inculpatul a făcut el această depunere, chitanţa doveditoare fiind prezentată în instanţă la unul dintre termenele de judecată.
Inculpatul s-a mai apărat arătând că expresiile din convorbirea ambientală înregistrată, în care a spus „Eu stau foarte slab. Poţi ceva să." se referau nu la el personal ci la situaţia financiară a primăriei, iar atunci când a fost întrebat de A.J. „ţie câţi bani ți-ar trebui acum?" a răspuns „Cât se poate, cât mai mult." referindu-se tot la banii care îi erau necesari ca sponsorizare pentru primărie şi nu la el personal. A mai arătat că expresia de uimire al lui concretizată în întrebarea „îmi dai bani?" nu ar fi fost posibilă dacă inculpatul s-ar fi aşteptat să primească mită şi de fapt a fost o expresie de uimire reală care se referea la faptul că de obicei banii de sponsorizare nu se dau direct în mână ci se depun la casieria primăriei.
Instanţa constată, aşadar, că inculpatul recunoaşte că a luat de la A.J. 3.000 de lei, aspect probat şi de înregistrarea convorbirilor ambientale. Din aceste convorbiri rezultă că martorul denunţător A.J. s-a plâns în mod insistent inculpatului de situaţia financiară în care se afla firma sa SC D.S. SRL, situaţie pe care martorul denunţător o reproşa în mod cert modul în care Primăria Tg. Secuiesc înţelegea să-i achite facturile restante, din convorbire rezultând că A.J. considera că primarul R.K. poate interveni în această situaţie. Deşi nu există o pretindere directă din partea inculpatului R.K. a unei sume de bani pentru ca facturile restante ale firmei SC D.S. SRL să fie achitate, inculpatul R.K., în replică la cele reproşate de A.J. cu privire la întârzierea primăriei la plata facturilor, face referire la propria sa situaţie financiară cu expresia „Eu stau foarte slab. Poţi ceva să." Instanţa apreciază că prin această expresie şi prin răspunsul la întrebarea lui A.J. „Ţie câţi bani ti-ar trebui?" „Cât se poate, cât mai mult" inculpatul R.K. a pretins bani indirect şi această pretindere a fost în folos personal.
Instanţa de fond a arătat că nu poate fi primită apărarea inculpatului că expresiile arătate nu se refereau la el ci la banii de sponsorizare promişi primăriei câtă vreme rezultă cu certitudine, din corespondenta purtată cu Primăria Tg. Secuiesc, că în anul 2010 aceasta nu a încheiat contract de sponsorizare cu firma lui A.J. Martorul T.B. a arătat că, deşi au existat discuţii cu privire la un contract de sponsorizare în valoare de 20.000 de lei cu firma lui A.J., în final acest contract nu a fost încheiat şi A.J. a refuzat să dea vreun ban primăriei. Martorul a arătat că inculpatul nu i-a înmânat nicio sumă de bani ca fiind primită cu titlu de sponsorizare de la firma lui A.J. şi a precizat că, în mod normal, reprezentanţii firmelor care sponsorizează depun ei înşişi banii la casieria primăriei. In condiţiile în care, inculpatul R.K. a depus cei 3000 de lei la casieria primăriei în data de 16 mai 2011, după ce fusese arestat fiind prins în flagrant în prezenta cauză, neexistând dovezi că a lăsat în tot acest timp banii într-un plic în biroul lui T.B., instanţa apreciază că dovada depunerii acestor bani a fost procurată procauza, anume pentru a susţine varianta nevinovăţiei inculpatului.
În discuţiile din 17 februarie 2011 martorul denunţător şi inculpatul se tatonează reciproc, discuţiile în care fiecare parte expune problemele financiare pe care le are, creează o tensiune psihologică evidentă îndreptăţind instanţa să ajungă la concluzia că inculpatul a înţeles să pretindă implicit bani de la A.J. că a răspuns la cererea acestuia de a se implica în calitate de primar în rezolvarea facturilor restante ale firmei SC D.S. SRL. în aceste discuţii nu se face nicio referire la vreun contract de sponsorizare şi nu există nici un motiv pentru care expresia „eu stau foarte slab." să poate fi considerată ca referindu-se la starea financiară a primăriei şi nu a primarului însuşi.
Fiind dovedit faptul remiterii sumei de 3.000 de lei şi aluziile făcute de inculpat cu privire la starea sa financiară precară în replică la insistentele martorului denunţător ca primăria să-i plătească facturile restante, coroborat cu răspunsul inculpatului la întrebarea „Ţie câţi bani ți-ar trebui?" „Cât se poate, cât mai mult" conduc la concluzia existentei infracţiunii de luare de mită.
În privinţa sumei de 10.000 de lei, luată de inculpat de la A.J. în data de 11 martie 2011, faptul remiterii acestei sume este probat prin procesul verbal de surprindere în flagrant coroborat cu declaraţiile martorilor asistenţi.
În privinţa acestor bani, apărarea inculpatului s-a referit la faptul că este vorba de un împrumut şi nu de o luare de mită, inculpatul dovedind cu acte faptul că, în aceea dată, a avut în bancă un bilet la ordin scadent în valoare de 11.000 de lei şi o rată la bancă scadentă de 10.000 de lei, aferentă unui credit pe care firma inculpatului,SC V. SRL îl avea la B.C.R.
Martorii H.I., B.l., R.A.M. şi M.A. au corrffrmat faptul că, în data de 11 martie 2011, inculpatul avea nevoie urgentă de bani şi că a încercat să facă rost de ei cu titlu de împrumut.
Acuzarea a pretins că, din moment ce în contul firmei inculpatului s-a depus în data de 7 martie 2011 suma de 11.020 lei, nu se confirmă susţinerea inculpatului că avea nevoie de bani împrumut, după această dată, pentru a asigura disponibilul în bancă pentru un bilet la ordin scadent.
Având în vedere că inculpatul a făcut dovada că avea nevoie de bani şi după această dată deoarece devenea scadentă rata aferentă contractului de credit făcut la B.C.R. de firma sa SC V. SRL, instanţa de fond a apreciat că apărarea inculpatului potrivit căreia banii au fost ceruţi ca împrumut poate fi primită (nefiind relevante susţinerile acuzării potrivit cărora nu putea fi vorba de un împrumut întrucât în convorbirile dintre R.K. şi A.J. nu s-a stabilit şi data restituirii acestui împrumut şi nu au fost aduse mulţumiri cu privire la acest împrumut).
Primind apărarea inculpatului cu privire la faptul că, în data de 11 martie 2011, a solicitat suma de 10.000 de lei de la martorul denunţător cu titlu de împrumut, instanţa, având în vedere jurisprudenţa Înaltei Curte de Casație și Justiție, cu privire la faptul că şi împrumutul poate fi un folos necuvenit dacă este cerut cu scopul prevăzut de art. 254 C. pen., instanţa de fond a analizat în continuare împrejurările în care acest împrumut a fost solicitat.
Astfel, s-a constatat că, în luna martie 2011, a fost înregistrate şi redate o serie de convorbiri între R.K. şi A.J. pe acelaşi ton şi cu aceeaşi încărcătură psihologică ca şi convorbirea din 17 februarie 2011. Astfel, cu prilejul unor convorbiri de la începutul lunii martie 2011, A.J. a continuat să îl preseze pe inculpat cu privire la sumele de bani pe care primăria le datora firmei D.S., solicitând insistent intervenţia acestuia, în calitate de primar în rezolvarea problemei, aducând în discuţie tot timpul starea precară pe care firma martorului denunţător o are datorită acestor restante.
În aceste circumstanţe este firească concluzia că inculpatul R.K. nu se afla în situaţia de a solicita un împrumut de la A.J. dacă nu ar fi existat acel ascendent psihologic legat de puterea pe care inculpatul R.K., în calitate de primar, o avea pentru a interveni în achitarea restanţelor înregistrate la facturile firmei denunţătorului A.J.
Inculpatul a încercat să acrediteze ideea că inculpatul R.K. ar fi fost în situaţia de a cere un împrumut de la A.J. întrucât cei doi se aflau în relaţie de prietenie, însă pe acest aspect declaraţiile martorilor sunt contradictorii (martora T.P. negând relaţia de prietenie, martorele R.E. şi R.A.M. confirmând-o).
Tot în apărarea sa, inculpatul a arătat că nu a intervenit în modul în care primăria a înţeles să achite facturile pe care le avea la diferiţi furnizori şi nici nu a încercat să favorizeze sau să defavorizeze, în vreun mod, firma martorului denunţător SC D.S. SRL (afirmaţii susţinute, în mare parte, de declaraţiile martorilor F.J., M.C., P.D. şi B.E., care au arătat că se achitau în mod nediscriminatoriu toate facturile, în funcţie de banii existenţi, şi că primarul nu a intervenit pentru ca firma lui A.J. să fie favorizată sau dimpotrivă defavorizată în vreun fel).
Totuşi, această apărare nu este relevantă sub aspectul analizei întrunirii laturii obiective şi subiective a infracţiunii de luare de mită. Legiuitorul cere ca banii luaţi ca mită să fie luaţi în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini, de a întârzia mdeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, chiar dacă, în mod concret, funcţionarul competent nu a întreprins nimic pentru a face ceea ce a promis mituitorului.
Astfel, doctrina şi practica sunt unanime în a considera că sunt mdeplrnite condiţiile pentru reţinerea infracţiunii de luare de mită fără a se cere condiţia ca persoana mituită să şi pună în practică cele promise mituitorului, cu privire la actul de serviciu în raport cu care este competent. Nu este aşadar relevant că, în mod concret, inculpatul nu a întreprins nimic pentru a determina pe funcţionarii primăriei să acorde prioritate achitării facturilor restante ale firmei denunţătorului sau că a semnat un contract cu o firmă privitor la cântărirea materialelor aduse de A.J. (aspect dovedit de apărare prin depunerea unui contract cu firma SC B. SRL având acest obiect).
Este suficient să se retină că există dovezi incontestabile cu privire la luarea de către inculpatul R.K., în datele de 17 februarie 2011 şi 11 martie 2011, de la martorul denunţător A.J. a sumelor de 3.000 de lei şi 10.000 de lei (ultima chiar cu titlu de împrumut), în condiţiile în care, între inculpat şi martorul denunţător, au existat numeroase convorbiri cu încărcătură psihologică în care inculpatului i se reproşa lipsa de reacţie în raport cu plata facturilor restante emise de firma denunţătorului şi, în replică, inculpatul făcea referire la situaţia sa financiară slabă, aceste acte întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată (fiind dovedită atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă, respectiv intenţia directă calificată prin scop, cât şi rezoluţiunea infracţională unică dată de modul asemănător de săvârşire a celor două acte materiale, datele apropiate de săvârşire).
Instanţa de fond a reţinut aşadar, ca fiind probată situaţia de fapt reţinută mai sus, respectiv faptul că inculpatul R.K., în calitate de primar al municipiului Tg. Secuiesc, funcţionar cu atribuţiuni de control conform Legii nr. 215/2001, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a pretins implicit şi a primit în data de 17 februarie 2011 suma de 3000 de lei şi în data de 11 martie 2011 suma de 10.000 de lei de la martorul denunţător A.J., cu intenţia directă calificată prin scopul de a achita fără întârzieri facturile restante emise de firma denunţătorului A.J.
În raport de starea de fapt reţinută, prima instanţă a apreciat că în drept, fapta inculpatului R.K. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale în 17 februarie 2011 şi 11 martie 2011).
Pentru fapta reţinută prima instanţă a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, la stabilirea şi individualizarea căreia, s-a arătat că s-a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. S-a reţinut în favoarea inculpatului, faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală şi este integrat în societate, fiind căsătorit şi pe cale de a deveni tată, dar şi în defavoarea inculpatului, atitudinea nesinceră a acestuia, gradul de pericol social concret al faptei dat de poziţia inculpatului de funcţionar în administraţia publică locală şi ales local care ar fi reclamat o conduită morală care să servească drept exemplu în contextul amplorii fenomenului corupţiei în tara noastră.
Apreciind că, fată de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, prima instanţă a considerat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului R.K., pe o durată de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen., cu obligaţia respectării de către inculpat, pe durata termenului de încercare stabilit a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând desfiinţarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracţiunea pentru care a fost frimis în judecată, astfel cum aceasta este descrisă în fapt şi încadrată în drept în actul de sesizare al instanţei.
Sentinţa penală a fost apelată în termen legal şi de către inculpatul R.K. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând desfiinţarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice prin care să se dispună achitarea sa pentru toate faptele de care este acuzat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 52/AP din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel Braşov a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul R.K. împotriva sentinţei penale nr. 52 din 14 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul penal nr. 1399/119/2011 pe care a desfiinţat-o şi, în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul R.K., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (10 acte materiale). A constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 11 martie 2011 - 8 aprilie 2011.
A revocat sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa din 30 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov.
A respins cererea de obligare a inculpatului R.K. la restituirea sumei de 41.000 lei către martorul denunţător A.J.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea cauzei în fond şi apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că inculpatul R.K. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Braşov pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (zece acte materiale) constând în esenţă în aceea că în calitate de primar al Mun. Tg. Secuiesc, Jud. Covasna, în luna februarie 2010 a pretins martorului A.J. o sumă de bani neindividualizată pentru a asigura derularea normală a Acordului cadru de prestări servicii din 15 februarie 2010 încheiat între Municipiul Tg. Secuiesc şi SC D.S. SRL după care a primit câte 4.000 lei lunar în perioada aprilie - octombrie 2010, 10.000 lei în luna noiembrie 2010, 3.000 lei la data de 17 februarie 2011 şi 10.000 lei la data de 11 martie 2011 (în total 51.000 lei).
Prima instanţă analizând materialul probator administrat în cauză - atât în etapa urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti - a apreciat că nu este dovedită comiterea de către inculpat a 8 acţiuni de luare de mită în perioada aprilie -noiembrie 2010, ci doar a unei infracţiuni de luare de mită, cu 2 acte materiale motiv pentru care a scindat activitatea infracţională pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.K. prin schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanţei în 8 infracţiuni distincte de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru care a dispus achitarea şi o infracţiune de luare de mită continuată cu 2 acte materiale prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.
Curtea a apreciat că sunt fondate în cauză criticile parchetului, în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul întrucât ceea ce diferenţiază pluralitatea de infracţiuni reglementată de art. 33 C. pen. de unitatea infracţională stabilită de legiuitor prin dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. este latura subiectivă, respectiv rezoluţia infracţională; dacă în cadrul infracţiunii unice săvârşite în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. inculpatul acţionează în baza unei rezoluţii unice săvârşind la diverse intervale de timp acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, în cazul pluralităţii de infracţiuni este necesară câte o rezoluţie infracţională distinctă pentru fiecare infracţiune comisă.
Din materialul probator administrat în cauză nu au rezultat elemente de probaţiune din care să se desprindă concluzia că pentru fiecare dintre cele 8 infracţiuni distincte de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru care prima instanţă a dispus achitarea au existat rezoluţii infracţionale distincte şi nici că pentru infracţiunea continuată reţinută în sarcina inculpatului R.K. pentru care s-a dispus condamnarea ar exista o altă rezoluţie infracţională unică luată anterior celor două acte materiale. De altfel, prima instanţă nu a dispus schimbarea încadrării juridice menţionate prin raportare la latura subiectivă a infracţiunii şi la rezoluţia infracţională ci pornind de la latura obiectivă, respectiv de la împrejurarea că nu este dovedită acţiunea de luare a banilor de către inculpat în perioada aprilie -noiembrie 2010 situaţie în raport de care a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice în vederea pronunţării ulterioare a unei hotărâri de achitare pentru acţiunile apreciate ca nedovedite.
În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului R.K. de către parchet relativ la comiterea de către acesta din urmă a infracţiunii continuate de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (10 acte materiale) instanţa de apel a constatat că acestea se întemeiază pe denunţul martorului A.J. şi pe declaraţiile acestuia în conformitate cu care la iniţiativa inculpatului R.K., primar al Municipiului Tg. Secuiesc, începând cu luna februarie 2010 Ada losef ar fi plătit lunar inculpatului cu titlu de mită o sumă de bani pentru ca primarul să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu şi să-i plătească serviciile pe care firma SC D.S. SRL aparţinând martorului denunţător A.J., le presta pentru
Primăria Municipiului Tg. Secuiesc în temeiul unui contract de prestări servicii având ca obiect aprovizionarea Primăriei cu pietriş şi alte materiale antiderapante obţinut în urma unei proceduri de licitaţie.
Curtea a reţinut, că între SC D.S. SRL Tg. Secuiesc şi Primăria Tg. Secuiesc a existat o colaborare mai veche, firma fiind furnizor de material antiderepant pentru Primărie, iar această colaborare a continuat şi ulterior anului 2008, an în care au avut loc alegeri locale şi în urma cărora inculpatul R.K. a fost ales în calitate de primar al municipiului Tg. Secuiesc; până în anul 2009 SC D.S. SRL Tg. Secuiesc nu a participat la proceduri de achiziţie publică, datorită faptului că valoarea prestaţiilor se situa sub 10.000 euro.în cursul lunii februarie 2010, Primăria municipiului Tg. Secuiesc, condusă la aceea dată în calitate de primar de inculpatul R.K., a încheiat, în urma desfăşurării unor proceduri de achiziţie publică, un acord cadru de prestări servicii cu firma SC D.S. SRL, aparţinând martorului denunţător A.J., având ca obiect aprovizionarea Primăriei cu pietriş, piatră spartă şi alte materiale antiderapante. Contractul a fost semnat din partea Primăriei de către inculpat iar din partea SC D.S. SRL Tg. Secuiesc de către A.O. - administrator, (fila 234 dosar urmărire penală, vol. II). SC D.S. SRL Tg. Secuiesc a început să presteze servicii pentru Primărie în baza acestui acord cadru imediat după încheierea lui, respectiv 15 februarie 2010 şi aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, pe parcursul derulării acestui contract între părţile contractante au intervenit anumite neînţelegeri generate pe de o parte de faptul că facturile emise de către SC D.S. SRL Tg. Secuiesc nu erau plătite la timp (ajungând ca, de la începutul derulării contractului şi până în februarie 2011, datoriile acumulate de primărie să se ridice la 8,6 miliarde de lei) iar pe de altă parte de nemulţumirea angajaţilor primăriei şi a anumitor consilieri locali (rezultate şi din declaraţiile martorilor P.D., S.C. şi R.J.) referitoare la faptul că maşinile care aduceau materialul nu conţineau cantitatea care se trecea în facturi, aspect care, în final, a condus la încheierea la data de 17 februarie 2011 de către Primărie a unui contract cu o firmă pentru cântărirea materialului livrat (fila 165 dosar instanţă). Pe fondul acestei situaţii, la data de 24 ianuarie 2011 (fila 5 dosar urmărire penală vol. I) martorul denunţător A.J. a formulat un denunţ penal împotriva inculpatului R.K., în care l-a acuzat pe acesta din urmă că, profitând de poziţia sa de primar, i-a pretins şi ulterior a şi primit, sume de bani pentru a dispune plata în timp util de către contabilitatea primăriei a facturilor pe care firma martorului denunţător, SC D.S. SRL le elibera; martorul denunţător A.J. a mai arătat că, deşi facturile nu i-au fost plătite la timp în perioada aprilie -octombrie 2010, i-a remis inculpatului R.K. o sumă lunară de aproximativ 4000 de lei iar în luna noiembrie 2010, apreciind că trebuie să mărească suma pentru a-l cointeresa pe primar să-şi îndeplinească obligaţiile i-a remis aceluiaşi inculpat suma de 10.000 de lei pentru ca primarul să dispună achitarea fără mari întârzieri a facturilor emise de firma SC D.S. SRL. Ulterior martorul denunţător a mai dat declaraţii atât în faţa procurorului cât şi în faţa instanţei, iar din analiza acestora şi a inadvertenţelor pe care le conţin Curtea a reţinut că atât denunţul cât şi declaraţiile ulterioare ale martorului sunt nesincere.
Astfel, s-a reţinut că martorul nu a indicat în nici una dintre declaraţiile date la urmărire penală care este modalitatea în care inculpatul i-ar fi sugerat că se aşteaptă să primească o suma de bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
În denunţul formulat la data de 24 ianuarie 2011 (fila 5 vol. I dosar urmărire penală) martorul a arătat că imediat după semnarea contractului s-ar fi întâlnit cu inculpatul în biroul acestuia din urmă, ocazie cu care i-ar fi spus că trebuie să dea drumul la lucrări şi că trebuie să colaboreze. Martorul nu oferă nici o explicaţie de ce a înţeles din această expresie folosită de inculpat „că trebuie să colaboreze" că trebuie să dea mită. în declaraţia dată la 25 ianuarie 2011 (fila 8 vol. I dosar urmărire penală) martorul A.J. prezintă o altă variantă de derulare a evenimentelor, arătând că „după semnarea contractului, am fost chemat de numitul R.K. -primarul Municipiului Tg. Secuiesc în biroul său, care mi-a spus că a aflat că eu sunt câştigătorul licitaţiei, atrăgându-mi atenţia să nu livrez produse în avans, ci numai după ce primesc notă de comandă de la primărie. Precizez că până în acel moment eu îl cunoşteam doar din vedere pe primar şi nu am avut nici un fel de relaţii de afaceri sau personale cu acesta." In această declaraţie, martorul nu mai susţinut varianta din denunţ, conform căreia discuţia în care i s-ar fi sugerat că trebuie să dea mită ar fi avut loc în biroul primarului ci arată că „în perioada imediat următoare, am avut o altă întâlnire cu primarul R.K. într-un restaurant din oraş, iar cu această ocazie am adus în discuţie contractul încheiat cu primăria. Din modul în care s-a derulat discuţia, eu mi-am format convingerea că pentru buna derulare a contractului trebuie să dau periodic o sumă de bani primarului. Acesta nu mi-a cerut în mod direct bani sau alte foloase, însă am înţeles că de el depinde exclusiv aprobarea plăţii pentru marfa livrată, iar în lipsa cointeresării sale materiale aceste plăţi pot întârzia foarte mult." Nici în această declaraţie martorul nu expune discuţia dintre el şi inculpat sau elementele care l-au determinat să-şi formeze convingerea că trebuie să dea o sumă de bani lunar cu titlu de mită pentru ca primarul să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
În declaraţia dată de martorul denunţător în faţa instanţei (fila 23 dosar instanţă) acesta a prezintat o nouă variantă de derulare a evenimentelor, arătând că „La circa o lună după ce am încheiat contractul m-am întâlnit cu inculpatul la mine acasă în urma unei discuţii prin care am stabilit o mtâlnire. Atunci inculpatul a pretins de la mine să-i plătesc 1.000 euro lunar pentru ca primăria să efectueze plăţile pentru produsele pe care societatea noastră le furniza şi potrivit facturilor emise." Tot în această declaraţie martorul a arătat că îl cunoştea pe inculpat anterior încheierii acordului cadru, ba chiar înaintea licitaţiei derulate, pentru că inculpatul l-ar fi sunat şi ar fi venit împreună cu soţia sa la casa denunţătorului pentru a vedea un autoturism care era de vânzare şi care aparţinea prietenei martorului; martorul arată chiar că a promis inculpatului că îi va face cadou autoturismul dacă va câştiga licitaţia şi sugerează că acest lucru s-ar fi şi întâmplat. Aceste din urmă susţineri ale martorului, curtea a reţinut că nu se coroborează cu declaraţia martorei T.P., prietena (concubina) martorului de la acea vreme care audiată în instanţă (fila 49 dosar instanţă) nu face nici o referire la împrejurări referitoare la vizita inculpatului împreună cu soţia sa la locuinţa martorului denunţător şi nici la oferirea propriului autoturism drept cadou inculpatului. Inconsecvenţa declaraţiilor martorului denunţător care nu a reuşit în final să prezinte organelor judiciare o variantă singulară şi credibilă a datei, locului şi a derulării întâlnirii care pretinde că a avut loc între el şi inculpat, după încheierea acordului cadru din data de 15 februarie 2010 şi nu a fost în măsură să expună modalitatea în care primarul i-ar fi pretins mită, coroborată cu lipsa oricărei probe din care să rezulte că o astfel de mtâlnire a avut loc şi că în cadrul ei s-ar fi purtat discuţii referitoare la plata unor sume de bani lunare pentru ca inculpatul să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, a îndreptăţit Curtea să constate că nu există la dosar probe care să confirme acuzaţiile aduse de parchet inculpatului, conform cărora inculpatul R.K. ar fi pretins în calitate de primar bani de la martorul denunţător A.J. pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a ordona plata facturilor emise de către SC D.S. SRL Tg. Secuiesc pentru serviciile prestate.
Martorii T.P., M.C., S.L. şi S.C., propuşi în dovedirea tezei probatorii privind mita luată de inculpat au arătat că nu cunosc nimic personal cu privire la eventuale discuţii purtate între inculpat şi martorul denunţător cu privire la vreo eventuală mită întrucât nu au asistat niciodată la vreo astfel de discuţie.
În ceea ce priveşte acuzaţiile de luare de bani de către inculpatul R.K. cu titlu de mită de la martorul denunţător A.J., Curtea a reţinut în primul rând că pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 se impunea ca sub aspectul laturii obiective să se dovedească că inculpatul a luat o sumă de bani sau alte foloase şi să fie îndeplinită cerinţa esenţială ca banii să fie luaţi în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Referitor la sumele de bani pe care martorul denunţător pretinde că le-a dat inculpatului în perioada aprilie - octombrie 2010, Curtea a reţinut în primul rând că din materialul probator existent la dosar nu rezultă existenţa unei înţelegeri iniţiale între inculpat şi martorul denunţător în sensul predării şi primirii cu o anumită frecvenţă a unor sume de bani şi nici nu rezultă că asemenea sume au fost predate, respectiv primite de inculpat. Singura probă directă adusă de parchet în susţinerea acestei acuzaţii, pentru mita pe care martorul denunţător pretinde că a dat-o inculpatului în perioada aprilie - octombrie 2010 şi care constituie de altfel şi sursa probelor indirecte menţionate în actul de acuzare ca probe de vinovăţie o reprezintă denunţul şi declaraţiile martorului denunţător A.J. Curtea a constatat însă că declaraţiile martorului nu sunt credibile, întrucât, pe lângă inconsecvenţa şi neconcordanţele existente în conţinutul lor, din materialul probator administrat în cauză rezultă că martorul denunţător era direct interesat în înlăturarea rnculpatului din funcţia de primar, astfel că nu poate fi exclusă o înscenare a faptei de către acesta.
În ceea ce priveşte neconcordanţele şi inadvertenţele cuprinse în denunţul formulat de martor şi declaraţiile ulterioare date de acesta, Curtea a reţinut că martorul denunţător a arătat în denunţul formulat că începând cu luna februarie până în luna noiembrie 2010 i-a dat inculpatului în fiecare lună suma de 4000 lei iar în luna noiembrie i-a dat suma de 10.000 lei. Martorul a arătat că plata acestor sume de bani a efectuat-o în biroul său din localitatea Petriceni sau acasă la martor. Referitor la modalitatea în care ar fi avut loc mtâlnirile, martorul a arătat că „de fiecare dată eram sunat de domnul primar care mă atenţiona că a semnat ordinele de plată şi că urmează să intre banii în contul firmei. Cunoşteam mesajul şi după ce primeam banii aşteptam vizita d-nului primar" .
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale martorul şi-a nuanţat denunţul, adăugând la conţinutul acestuia împrejurarea că a fost contactat de către inculpat după emiterea primei facturi şi a fost întrebat „cum putem rezolva problema" iar martorul şi-a dat seama că este vorba despre predarea banilor ceruţi, astfel că l-a invitat pe inculpat la el acasă; martorul a mai arătat că nu reţine dacă predarea banilor s-a realizat înainte sau după plata de către primărie a contravalorii produselor livrate, însă în lunile următoare plata a realizat-o numai după ce banii de la primărie îi intrau în cont, deoarece nu avea întotdeauna disponibilă această sumă înainte de încasarea banilor. Atât în denunţ cât şi în declaraţia dată în cursul urmăririi penale denunţătorul a arătat că a dat inculpatului câte 4.000 lei lunar începând cu luna aprilie şi până în luna octombrie iar în luna noiembrie a dat 10.000 lei apreciind că trebuie să mărească suma pentru a-l cointeresa pe inculpat şi a-i plăti mai multe facturi. Nici în denunţ şi nici în declaraţia dată la urmărire penală denunţătorul nu arată că i-ar fi plătit inculpatului şi pentru luna decembrie sau în continuare pentru luna ianuarie suma de 10 000 lei.
Cu toate acestea, în declaraţia dată de denunţător în faţa instanţei A.J. a arătat că a plătit începând cu luna decembrie câte 10 000 lei primarului, inclusiv în luna ianuarie. Tot în declaraţia dată la instanţă martorul a arătat că banii au fost daţi întotdeauna de el personal la sediul societăţii sau la martor acasă, unde se deplasa inculpatul; o singură dată banii au fost predaţi inculpatului prin intermediul martorului A., director la SC V. SRL societate aparţinând inculpatului.
Din cuprinsul celor expuse Curtea a reţinut că declaraţiile martorului denunţător referitoare la modalitatea în care inculpatul ar fi acceptat primirea banilor, sumele de bani pe care susţine că le-ar fi predat inculpatului anterior denunţului, ca şi durata de timp pe care pretinde că a dat mită, prezintă o inconsecvenţă de natură a ridica serioase semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor. A fost apreciată ca lipsită de logică atitudinea pe care martorul pretinde că a avut-o aceea de a da mită lunar timp de aproximativ un an de zile o anumită sumă de bani pentru mdeplinirea de către un funcţionar a unor atribuţii de serviciu, deşi, martorul însuşi arată în declaraţia dată că încă din primele luni a constatat că facturile nu îi erau decontate la timp şi că se întârzia plata acestora (deci funcţionarul nu îşi îndeplinea sarcina pentru care denunţătorul pretinde că dădea banii); mai mult, văzând că nu i se plătesc în ritmul dorit facturile, în loc să se oprească, martorul pretinde că a avut iniţiativa de a da şi mai mulţi bani începând cu luna noiembrie sau decembrie şi a continuat în luna ianuarie pentru ca mai apoi să se hotărască să formuleze denunţ.
Pe altă parte, s-a reţinut că declaraţia martorului denunţător nu este susţinută de nici o altă probă directă, cel puţin în ceea ce priveşte mita pe care pretinde că a dat-o până la data formulării denunţului.
Astfel, s-a reţinut că deşi martora T.P., la aceea vreme concubina martorului denunţător A.J., propusă în dovedirea acuzaţiilor a arătat că A.J. i s-ar fi plâns că este nevoit să îi dea bani primarului, precizând că, din spusele concubinului său, era vorba de suma de 4.000 de lei lunar, martora a precizat că ea nu a auzit niciodată nicio discuţie între A.J. şi primarul R.K. cu privire la vreo sumă de bani pe care cel din urmă să o fi pretins şi nici nu a văzut personal pe A.J., înmânându-i vreun ban primarului. Tot martora a precizat că are cunoştinţă directă de existenta a două întâlniri între primarul R.K. şi A.J., dar nu ştie despre ce au discutat cei doi la aceste mtâlniri sau dacă martorul denunţător i-a dat vreo sumă de bani primarului. Ulterior A.J. i s-ar fi plâns că a fost nevoit să-i dea primarului mită 4.000 lei şi respectiv 10.000 lei cu ocazia acestor două mtâlniri.
Prin prisma celor susţinute de martoră, prima instanţă a apreciat corect că această probă testimonială este una indirectă, martora precizând că a auzit cele relatate de la martorul denunţător.
Atât în cursul urmăririi penale (fila 292 vol. I dosar urmărire penală, respectiv fila 49 dosar instanţă) martora a mai relatat o împrejurare de care pretinde că ştie pentru că a fost direct implicată constând.în aceea că într-o zi a cărei dată nu a putut-o preciza, a fost sunată de A.J., cu care trăia în concubinaj care i-a cerut să pregătească 4.000 de lei, bani pe care primarul R.K. a venit şi i-a luat fără să se poarte vreo discuţie cu privire la scopul pentru care primarului i-au fost remişi aceşti bani sau cu privire la destinaţia ce urma să fie dată acestor bani. Curtea a reţinut că susţinerea martorei că ar fi predat personal o sumă de bani inculpatului la cererea denunţătorului nu se coroborează cu nici o altă probă, nici măcar cu declaraţia martorului denunţător care a arătat în faţa instanţei că banii daţi lunar primarului cu titlu de mită au fost predaţi întotdeauna de el personal la sediul societăţii sau la martor acasă, unde se deplasa inculpatul; o singură dată banii au fost predaţi inculpatului prin intermediul martorului A., director la SC V. SRL societate aparţinând inculpatului.
În acest context, declaraţia martorei T.P. conform căreia personal a remis o sumă de bani inculpatului, nu poate servi drept probă pentru dovedirea luării de mită de către inculpat ea necoroborându-se cu nici o altă probă. Pe altă parte, susţinerile acesteia trebuie privite cu rezerve, date fiind relaţiile apropiate dintre aceasta şi martorul denunţător cu care a trăit o perioadă de timp în concubinaj.
Şi ceilalţi martori propuşi în dovedirea predării banilor M.C., S.L. şi S.C. au declarat că toate aspectele pe care le cunosc le ştiu de la martorul denunţător care li s-ar fi plâns că este nevoit să-i dea inculpatului mită pentru ca acesta, în calitate de primar, să asigure plata la timp a facturilor emise de firma martorului denunţător SC D.S. SRL. Martorul S.C. a declarat că se zvonea prin Tg. Secuiesc că A.J. i-ar da bani primarului, însă a precizat totodată că aceste zvonuri proveneau tot din declaraţiile lui A.J.
Faţă de această situaţie Curtea a reţinut, similar primei instanţe că pentru banii pe care martorul denunţător pretinde că i-ar fi dat inculpatului cu titlu de mită în perioada aprilie - noiembrie 2010 respectiv aprilie - ianuarie 2010 (în varianta declarată de martorul denunţător de la prima instanţă) singura probă directă de vinovăţie o reprezintă chiar declaraţiile sale care, aşa cum s-a arătat anterior cuprind o serie de inadvertenţe şi contraziceri care ridică serioase semne de întrebare asupra veridicităţii lor. Ca probe indirecte sunt declaraţiile martorilor care au arătat în mod clar că au cunoştinţă de cele declarate cu privire la pretinsa mită tot de la martorul denunţător. Niciunul dintre martori nu a văzut şi nu a auzit nimic direct şi personal cu privire la vreo eventuală mită, altceva decât cele ce le-au fost relatate martorilor de către martorul denunţător însuşi.
În aceste condiţii, prima instanţă a constatat corect că nu există probe în sensul exigentelor jurisprudenţei consacrate a C.E.D.O., care să ateste, mai presus de orice îndoială, că în perioada aprilie - octombrie 2010 martorul denunţător A.J. i-ar fi remis inculpatului R.K. care a primit suma de 4000 de lei lunar şi în luna noiembrie 2010 suma de 10.000 de lei, cu titlu de mită, pentru ca inculpatul, în calitate de primar al municipiului Tg. Secuiesc, să asigure plata la timp a facturilor emise de firma denunţătorului, SC D.S. SRL.
În ceea ce priveşte suma de bani în cuantum de 3.000 de lei remisă de martorul denunţător A.J. inculpatului R.K. la data de 17 februarie 2011 Curtea a constatat că predarea acestor bani reprezintă o provocare evidentă din partea denunţătorului în sprijinul denunţului formulat şi că din actele dosarului nu rezultă elemente concrete pe baza cărora să se stabilească în mod cert că aceşti bani au fost luaţi de inculpat cu titlu de mită şi mai mult că scopul pentru care ar fi fost luaţi aceşti bani ar fi fost mdeplinirea de către inculpat a unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu.
Analizând susţinerile martorului denunţător în conformitate cu care suma de 3.000 de lei reprezenta mita pe care primarul o primea lunar pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu Curtea a reţinut că întâlnirea dintre cei doi este ieşită din tiparul pe care martorul denunţător l-a prezentat în faţa organelor judiciare până la momentul remiterii banilor.
Astfel, deşi martorul a arătat că îi remitea lunar inculpatului o sumă de bani, pe care o ridicase din proprie iniţiativă la 10.000 de lei în luna ianuarie, bani pe care primarul se deplasa personal să îi ia fie la locuinţa martorului denunţător fie la firma acestuia, în luna februarie, sub pretextul că stabilise o mtâlnire telefonică cu inculpatul martorul denunţător a fost cel care la data de 17 februarie 2011 s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a-i înmâna suma de 3.000 de lei (înseriată şi fotografiată în prealabil de către parchet) şi a şi remis această sumă de bani spre surprinderea inculpatului.
Curtea a constatat că din nici o probă de la dosar nu rezultă că data întâlnirii ar fi fost prestabilită de martorul denunţător împreună cu inculpatul şi niciodată până atunci, cel puţin din susţinerile martorului acesta din urmă nu s-a mai deplasat el la inculpat pentru a-i da mita, ci denunţătorul a afirmat constant că inculpatul mergea să-şi ridice sumele de bani lunare de la denunţător.
Suma de 3.000 de lei nu se încadrează nici ea în tiparul descris de martorul denunţător care a arătat în toate declaraţiile că nu a oferit niciodată o suma atât de mică mculpatului, suma plătită lunar fiind de 4.000 lei până în noiembrie 2010, iar începând cu luna noiembrie pretinde că îi dădea inculpatului câte 10 000 lei.
Din declaraţia martorului denunţător A.J. din 4 martie 2011 (fila 13 dosar urmărire penală) rezultă că inculpatul R.K. l-ar fi contactat telefonic la începutul lunii februarie anunţându-l că i-a virat în cont suma de 50.000 lei, ocazie cu care martorul i-a mulţumit aşteptând să fie contactat telefonic peste câteva zile pentru a-i remite un procent din această sumă sub formă de mită lucru care s-a şi întâmplat după aproximativ 10 zile când primarul l-ar fi căutat din nou la telefon spunându-i că vrea să se întâlnească astfel că au stabilit să se întâlnească la data de 17 februarie 2011.
Din conţinutul convorbirilor telefonice înregistrate a rezultat că într-adevăr inculpatul l-a contactat telefonic pe martor la data de 3 februarie 2011 anunţându-l că i-a fost virată suma de 50.000 lei însă în contextul în care, cu o zi înainte, respectiv :in 2 februarie 2011 denunţătorul îl căutase insistent pe inculpat pentru a întreba dacă nu a reuşit să rezolve nimic în legătură banii (fila 118 -120 dosar) pe care primăria îi datora firmei sale. Dacă la data de 2 februarie 2011 inculpatul i-a răspuns martorului că se vor vira bani, după ce vor intra la primărie, a doua zi, la 3 februarie 2011 inculpatul l-a anunţat pe martor că a doua zi se vor vira 50.000 lei, discuţia încheindu-se cu promisiunea primarului de a-l mai suna pe martor dacă îi vor mai fi viraţi bani.
În acest context, apelul telefonic în care inculpatul l-a anunţat pe martor că urmează să i se vireze suma de 50.000 lei a doua zi nu poate fi interpretat ca fiind un anunţ, în baza unui cod prestabilit - astfel cum susţine martorul - de a i se plăti un procent din suma virată în contul firmei denunţătorului.
De altfel teza „procentului din suma virată" pe care martorul pretinde că ar fi solicitat-o inculpatul a apărut în declaraţiile martorului denunţător abia la data de 3 aprilie 2011 (în declaraţia formulată deci după remiterea sumei de 3.000 de lei la 17 februarie 2011) şi ea nu se coroborează nici cu denunţul formulat şi nici cu celelalte declaraţii ale inculpatului; astfel, în denunţ martorul denunţător a vorbit despre o sumă neindividualizată pe care a hotărât să i-o dea inculpatului (el singur fiind cel care stabilise suma) apreciind că inculpatul prin comportamentul său i-a sugerat o astfel de pretenţie; în următoarea declaraţie dată în faţa organelor de urmărire penală martorul denunţător a arătat că tot el a fost cel care a stabilit suma - fără vre-o legătură cu cuantumul sumei virate - şi că deşi prima dată ar fi înmânat inculpatului prima tranşă înainte de a-i fi viraţi banii reprezentând contravaloarea unor facturi, ulterior i-ar fi dat sumele de bani fixe (4.000 lei lunar iar apoi 10.000 lei lunar) după ce îi erau viraţi banii de către primărie întrucât nu totdeauna avea lichidităţi înainte. Deci motivul pentru care în această din urmă declaraţie denunţătorul afirmă că ar fi dat banii ulterior virării banilor de către primărie nu îl reprezenta o înţelegere cu inculpatul referitor la primirea de către primar a unui procent din suma virată ci lipsa banilor anterior alimentării contului societăţii SC D.S. SRL de către Primărie.
Martorul denunţător A.J. a mai arătat atât în denunţ cât şi în declaraţiile date iniţial că remitea lunar primarului o anumită sumă de bani, fără să o lege în vreun fel de momentul virării banilor de către primărie; apoi a arătat că banii îi dădea după ce Primăria vira în conturile societăţii sale banii aferenţi plăţii facturilor, pentru că de multe ori doar după acest moment avea bani (din cei viraţi); în declaraţia dată la 4 martie 2011 martorul adaugă un alt element, arătând că anunţul primarului că au fost viraţi bani reprezenta semnalul că trebuie să se pregătească cu banii datoraţi inculpatului.
Din convorbirile telefonice înregistrate rezultă însă că inculpatul l-a sunat pe martor pentru a-l anunţa că îi virează bani în mai multe zile de la începutul lunii martie (2 martie, 4.03, 7.03,) însă nu rezultă din convorbirile telefonice a celor doi că inculpatul ar fi aşteptat sau ar fi stabilit să se întâlnească cu martorul pentru a primi vreo sumă de bani pentru că ordonase plăţi către societatea inculpatului şi nici că denunţătorul l-ar fi invitat pe primar să-şi primească plata lunară aşa cum pretinde că făcea de obicei. Rezultă de asemenea atât din convorbirile telefonice, cât şi din ordonanţele de plată emise de primărie care se găsesc la dosar că sumele de bani se virau cu o frecvenţă mai mare de o dată pe lună, în măsura posibilităţilor financiare ale primăriei, astfel că nu se poate reţine ca veridică afirmaţia denunţătorului că telefoanele primite de la primar în care îl anunţau de virarea banilor erau date pentru a-i cere în fapt să-i remită mita lunară.
Din declaraţiile martorului denunţător, date până la momentul remiterii celor 3000 de lei nu rezultă că exista un obicei ca după ce era anunţat că i-au fost viraţi bani să mai aştepte un al doilea telefon de la primar pentru a se întâlni în vederea remiterii mitei, astfel că declaraţia acestuia din data de 4 martie 2011 în care arată că după ce a fost anunţat la începutul lunii februarie că i s-au virat banii a aşteptat telefonul primarului pentru a se întâlni în vederea remiterii mitei, nu este susţinută nici măcar de propriile declaraţii anterioare ale denunţătorului sub aspectul modului de derulare a evenimentelor şi a tiparului activităţii infracţionale.
În data de 15 februarie 2011 inculpatul l-a sunat într-adevăr pe martorul denunţător cerându-i să se întâlnească cu acesta pentru"a schimba două vorbe", însă nu rezultă ce anume dorea inculpatul să vorbească cu martorul şi nici că ar fi stabilit o întâlnire pentru data de 17 februarie 2011, rămânând ca martorul denunţător să-l sune pe inculpat când se reîntoarce în Târgu Secuiesc.
Deşi telefoanele amândurora erau interceptate la acea dată în baza autorizaţiei emise de către Tribunalul Braşov, nu rezultă din actele dosarului existenţa unei alte convorbiri telefonice între inculpat şi martorul denunţător în care să se stabilească data întâlnirii dintre cei doi pentru 17 februarie 2011. Sub acest aspect, susţinerile martorului denunţător din declaraţia dată la data de 4 martie 2011 nu sunt confirmate de nici o probă, sens în care nu se poate stabili cine şi cum a avut iniţiativa ca martorul denunţător să se deplaseze la domiciliul inculpatului cu suma de 3.000 de lei pentru a „o preda,, inculpatului.
De altfel cu toate că martorul denunţător susţine că ştia că trebuie să-i predea cu acea ocazie o sumă de bani primarului şi că telefonul acestuia de la începutul lunii februarie reprezenta un semnal că trebuia să-i dea banii primarului, motiv pentru care a decis să-i dea din banii personali suma de 3.000 lei, pe care reprezentanţii D.N.A. au fotografiat-o în prealabil şi au notat seriile bancnotelor, Curtea a reţinut că nu se explică în acest context mirarea denunţătorului şi întrebarea pe care acesta o adresează inculpatului redată în convorbirea telefonică din 15 februarie 2011 (fila 121 dosar urmărire penală) dacă „e vreo problemă?" şi nici răspunsul inculpatului „Păi. da, o să-ţi spun".
Împrejurarea că martorul denunţător nu ştia ce doreşte inculpatul să discute cu el la întâlnirea care urma să se stabilească rezultă şi din convorbirea telefonică purtată de martorul denunţător la data de 16 februarie 2011 cu o femeie de la firma care îi aparţinea, (fila 122 dosar urmărire penală) şi căreia îi spune că a fost sunat ieri de „şefu", dar că nu i-a zis la telefon ce doreşte să vorbească cu el, ci „doar că e ceva problemă şi trebuie să vorbim"."Dar ce problemă o fi, nu ştiu."; martorul denunţător mai presupune apoi în finalul convorbirii că „sigur pentru bani m-a sunat acum, sută la sută pentru bani m-a sunat, dar îi spun că mi-au luat 1,5 pentru T.V.A. şi nu am bani, nu?". Nu rezultă însă la ce fel de bani se referă şi pentru ce.
În acest context, declaraţiile martorului denunţător că întâlnirea din data de 17 februarie 2011 a avut loc în virtutea uzanţei dintre el şi primar în vederea remiterii banilor cu titlu de mită, pe care acesta din urmă i-ar fi perceput lunar nu poate fi primită. Materialul probator de la dosar relevă faptul că mtâlriirea dintre primar şi martorul denunţător din data de 17 februarie 2011 a avut loc din alte motive şi pentru alte considerente decât cele relevate de martor. Deşi este cert că la data de 17 februarie 2011 inculpatul a primit o sumă de bani de la martorul denunţător curtea a constatat că în cauză există un dubiu major referitor la ce reprezenta suma de bani, destinaţia sumei de bani şi scopul pentru care banii au fost remişi. Sub acest aspect al destinaţiei banilor şi a scopului pentru care au fost acceptaţi de inculpat martorul denunţător A.J. şi inculpatul R.K. au dat explicaţii diferite. Martorul a arătat că banii reprezentau o tranşă a mitei pe care o remitea lunar primarului; acesta a declarat că la data de 17 februarie 2011, în jurul orei 9 dimineaţa s-a deplasat la domiciliul lui R.K. pentru a-i remite primarului bani; martorul arată că anterior anunţase parchetul despre această întâlnire motiv pentru care a trecut întâi pe la D.N.A. unde banii au fost fotografiaţi şi au fost notate seriile bancnotelor; inculpatul l-a invitat într-o încăpere la parter, i-a spus că stă prost cu banii, l-a întrebat dacă poate să-i dea ceva, iar martorul l-a întrebat de câţi bani are nevoie, la care primarul a răspuns să-i dea cât de mult se poate, martorul denunţător înmânându-i în acest context suma de 3.000 lei cu precizarea că nu are mai mulţi, dar i-a promis ca data viitoare îi va da o sumă mai mare, cu condiţia ca şi primăria să-i vireze mai mulţi bani. In final martorul arată că primarul i-ar fi cerut denunţătorului să-i mai aducă ceva bani dacă poate face rost în perioada imediat următoare.
S-a constatat că cele declarate de martor se coroborează doar parţial cu convorbirile purtate în mediul ambiental la data de 17 februarie 2011 la domiciliul inculpatului, aflate transcrise la filele 178-185 dosar urmărire penală al căror mod de derulare coincide oarecum cu declaraţia denunţătorului - care purtase tehnica de înregistrare la data de 17 februarie 2011 şi care a dat declaraţia ulterior predării banilor - dând însă o interpretare proprie discuţiilor purtate, care nu coincide cu cea a inculpatului dar care a fost preluată de parchet ca atare.
Or, discuţiile purtate de cei doi nu pot fi scoase din context şi se poate reţine ca veridice doar interpretările date acestora de către martor fără a se analiza şi apărările inculpatului şi explicaţiile date de acesta cu privire la discuţiile purtate.
Inculpatul R.K. nu a negat primirea sumei de 3.000 de lei, însă a arătat că aceşti bani nu reprezintă mită, ci o parte dintr-o sumă mai mare de 20.000 de lei reprezentând o sponsorizare pentru zilele oraşului Tg. Secuiesc, pe care A.J. o promisese anterior.
Inculpatul R.K. a arătat că a luat la data de 17 februarie 2011 suma de 3.000 de lei, despre care a considerat că sunt banii de sponsorizare, a remis-o martorului T.B. pentru a o depune la casieria Primăriei Tg. Secuiesc, chiar în ziua în care îi primise. Această declaraţie a inculpatului este formulată astfel atât în faţa procurorului, când a fost audiat în vederea propunerii de arestare preventivă, a fost reiterată apoi în faţa instanţei, cu ocazia propunerii de arestare preventivă, şi a fost susţinută în continuare de inculpat atunci când a fost audiat de către prima instanţă şi de către instanţa de apel.
Tot inculpatul a arătat, în declaraţia dată la instanţă că nu s-a mai preocupat de această sumă de bani, chiar uitase de ea, motiv pentru care în declaraţia sa olografă dată la parchet după o lună de la acest eveniment nici nu a menţionat nimic de ea, ci doar atunci când a fost audiat de procuror şi întrebat în mod expres de această sumă de bani a făcut referire la ea. La data de 16 mai 2011, după punerea sa în libertate, efectuând nişte verificări cu privire la sponsorizările aferente anului 2010 pentru evenimentul zilele oraşului Tg. Secuiesc a constatat că nu figurează nici o sumă de bani ca fiind depusă din partea firmei SC D.S. SRL, motiv pentru care s-au efectuat verificări la primărie, iar plicul pe care îl lăsase pe masa martorului T.B. a fost găsit printre celelalte contracte de sponsorizare; atunci inculpatul a făcut el această depunere, chitanţa doveditoare fiind prezentată în instanţă la unul dintre termenele de judecată.
Curtea a reţinut că prima instanţă a apreciat ca nesinceră declaraţia inculpatului, sub acest aspect, arătând că ea nu se coroborează cu restul materialului probator de la dosar, întrucât din actele dosarului nu rezultă că între Primărie şi firma martorului denunţător s-ar fi încheiat în anul 2010 pentru evenimentul „Zilele municipiului Tg. Secuiesc" contract de sponsorizare, din înregistrarea convorbirilor purtate în mediu ambiental nu rezultă că banii ar fi fost daţi cu titlu de sponsorizare pentru Primăria Tg. Secuiesc ci dimpotrivă din modul în care s-a exprimat inculpatul rezultă că ar fi cerut banii pentru el şi că banii nu au fost depuşi a doua zi la casieria Primăriei ci doar după punerea în libertate a inculpatului s-ar fi depus o sumă de bani, însă dovada este în mod evident preconstiruită pro cauza şi nu se poate ţine seama de ea.
Chiar dacă nu sunt elemente la dosar pe baza cărora să se reţină în totalitate veridicitatea susţinerilor inculpatului, Curtea a constatat că materialul probator de la dosar oferă suficiente indicii pe baza cărora să se contureze ideea că varianta oferită de inculpat nu este exclusă şi că suma de bani pe care inculpatul a primit-o a putut reprezenta o parte din sponsorizarea oferită de martorul denunţător; pe altă parte, chiar dacă s-ar reţine că nu sunt suficiente probe pe baza cărora să se stabilească dacă suma de 3.000 de lei reprezenta sau nu o parte din sponsorizarea promisă, probele de la dosar sunt extrem de fragile pentru a se putea concluziona că suma de 3.000 de lei reprezintă mită şi este inexistentă dovada că banii au fost daţi în scopul ca inculpatul să facă sau să nu facă ceva referitor la îndatoririle sale de serviciu.
S-a constatat că la dosar nu există într-adevăr un contract de sponsorizare pentru anul 2010 prin care SC D.S. SRL Tg. Secuiesc să sponsorizeze evenimentul care a avut loc în toamna anului 2010 „Zilele municipiului Tg. Secuiesc". Cu toate acestea materialul probator de la dosar explică de ce un astfel de contract nu există şi de ce chiar în lipsa lui suma de 3.000 de lei putea reprezenta o parte din sponsorizare.
Astfel, martorul T.B. audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti sub prestare de jurământ a arătat că el fusese desemnat din cadrul Primăriei Tg. Secuiesc să se ocupe de încheierea contractelor de sponsorizare. Potrivit declaraţiilor martorului, fie primarul se înţelegea cu firmele care urmau să facă sponsorizările, fie martorul era cel desemnat să facă acest lucru; oricum martorul era cel care ţinea evidenţele acestor firme. Tot acest martor afirmă în declaraţia dată în faţa instanţei (fila 143 dosar instanţă) aspect care se coroborează cu declaraţia inculpatului, că în anul 2010 A.J. a promis că sponsorizează primăria cu 20.000 lei cu ocazia zilelor oraşului Tg. Secuiesc. Martorul a mai arătat că atunci când a luat legătura cu A.J. pentru finalizarea contractului acesta din urmă i-a spus că a rupt contractul de sponsorizare, după care primarul s-a înţeles din nou cu A.J. referitor la sponsorizare şi suma a rămas tot 20.000 lei. După evenimentul zilelor oraşului Tg. Secuiesc martorul a arătat că l-a sunat pe A.J. ca să-şi onoreze contractul de sponsorizare pe care şi-l asumase şi aproape săptămânal l-a sunat până în decembrie 2010 însă acesta nu a virat banii justificând că o să vireze aceşti bani când o să plătească şi primăria datoriile faţă de el; în final A.J. i-a spus martorului că nu se va înţelege cu martorul ci direct cu domnul primar, iar atunci martorul i-a comunicat domnului primar cele spuse de A.J. şi nu mai ştie cum s-au înţeles cei doi referitor la acest lucru.
Depoziţia acestui martor care nu se află în relaţie de rudenie cu vreuna dintre părţi şi nici nu are vreo relaţie apropiată cu inculpatul sau cu martorul denunţător, relevă mai multe aspecte care sunt în măsură că confere veridicitate declaraţiei inculpatului cu privire la multe dintre aspectele invocate de acesta în apărare.
Astfel, rezultă din declaraţiile acestui martor în primul rând împrejurarea că s-a promis într-adevăr de către martorul denunţător A.J. o sponsorizare pentru zilele oraşului Tg. Secuiesc 2010 însă contractul scris este posibil să fi fost rupt de către martorul denunţător. În raport de declaraţia martorului T.B. relativ la lipsa contractului scris de sponsorizare şi de explicaţia oferită de acesta cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că lipsa contractului scris de la dosar nu poate conduce în mod automat la concluzia trasă de prima instanţă că este total nejustificată declaraţia inculpatului cum că suma de 3.000 lei ar putea reprezenta o parte dintr-o sponsorizare, întrucât nu există un astfel de contract încheiat pentru anul 2010; martorul a oferit o explicaţie credibilă pentru lipsa acestui contract, pe care este posibil să nu o fi cunoscut nici chiar inculpatul.
În al doilea rând, conţinutul declaraţiei acestui martor, relevat anterior, se coroborează cu evenimentele care au avut loc ulterior creând condiţii pentru aprecierea veridicităţii declaraţiei inculpatului cu privire la destinaţia banilor primiţi de inculpat la data de 17 februarie 2010.
Astfel împrejurările relevate de martor referitoare la faptul că la sfârşitul lunii decembrie martorul denunţător nu virase încă din partea SC D.S. SRL nici o sumă de bani în contul Primăriei cu titlu de sponsorizare (deşi promisese acest lucru şi au fost purtate numeroase discuţii între el şi martorul Torok cu privire la acest aspect), că exista o nemulţumire a martorului denunţător pentru că nu i s-au plătit o parte din datorii de către Primărie, că a condiţionat plata acestor bani oferiţi cu titlu de sponsorizare de achitarea de către primărie a datoriilor, pentru ca în final să-i spună martorului că o să lămurească lucrurile cu primarul, se coroborează cu declaraţiile inculpatului referitoare la destinaţia sumei de 3.000 de lei primită la data de 17 februarie 2011 de la A.J. şi sunt în măsură să justifice explicaţiile date de inculpat referitoare la derularea evenimentelor, adică să explice convorbirile telefonice dintre inculpat şi martorul denunţător din 15 februarie 2011 (fila 121 dosar urmărire penală) în care Primarul îi spune denunţătorului că trebuie să vorbească cu el, cea dintre martorul denunţător şi o femeie de la firma acestuia din 16 februarie 2011 (fila 122 dosar urmărire penală) în care denunţătorul este nedumerit de problema pe care ar putea-o avea Primarul cu el iar în final îşi exprimă bănuiala că sigur este vorba despre bani -fără a menţiona însă despre ce bani este vorba - precum şi discuţiile purtate în mediul ambiental înregistrate la data de 17 februarie 2011 (filele 178 - 185 dosar urmărire penală) în care primarul se miră că denunţătorul îi dă bani (inculpatul aşteptându-se probabil ca banii să fie viraţi către primărie în aceeaşi modalitate ca în anii anteriori), iar denunţătorul îi spune că va mai da şi restul când i se vor vira bani de către Primărie.
Analizând aşadar declaraţiile martorului denunţător şi ale inculpatului aflate pe poziţii antagonice, fără a se porni de la premiza că doar declaraţiile martorului denunţător s-ar putea corobora cu interceptările convorbirilor efectuate în cauză şi doar explicaţiile oferite de acesta sunt reale şi încercând coroborarea lor cu toate probele aflate la dosar, Curtea a reţinut următoarele:
Din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu denunţătorul anterior datei la data de 17 februarie 2011 în mediu ambiental rezultă că întâmirea a avut loc la cererea inculpatului însă discuţiile reprezintă o continuare a celor purtate cu o altă ocazie, inculpatul spunând, atunci când a apreciat că trebuie să pună capăt amabilităţilor de introducere şi să-i spună denunţătorului de ce l-a chemat că „data trecută am discutat despre ceva.", iar denunţătorul a lăsat să se înţeleagă că ştie despre ce este vorba răspunzând „da".
Din conţinutul discuţiilor rezultă de asemenea că banii care urmau să fie daţi în acea zi nu reprezentau „mita periodică" pe care denunţătorul pretinde că o dădea lunar inculpatului întrucât, dacă ar fi fost vorba de bani luaţi cu titlu de mită, conform obişnuinţei (şi a cărui sumă, conform denunţătorului se cunoştea şi era fixată la 10 000 lei) nu se explică întrebarea denunţătorului: „ţie câţi bani îţi trebuie acum?" şi nici răspunsul inculpatalui R.K: „cât se poate de mult", A.J.: „30 e bine acum? 30 de milioane?" R.K, „îmi dai bani?", A.J.: „Numeri? De altfel, în data de 1,4,5 ar trebui să-mi viraţi, dau şi diferenţa."
Rezultă din aceste discuţii că deşi martorul fusese chemat pentru discuţii în legătură cu o sumă de bani, inculpatul nu se aştepta ca acesta din urmă să aibă bani asupra lui, de aici şi întrebarea „îmi dai bani?" aspect care exclude, jdeea că se aştepta ca denunţătorul să-i dea „mita lunară" în acea zi. De asemenea, rezultă din aceleaşi discuţii că suma de bani pe care trebuia să o dea martorul denunţător era mai mare, iar acesta din urmă a acceptat să dea şi diferenţa când îi vor fi viraţi bani de la primărie; martorul denunţător nu foloseşte în final expresia „îţi mai dau diferenţa" ci „ar trebui să-mi viraţi, dau şi diferenţa"; de asemenea conţinutul aceleiaşi convorbiri nu confirmă susţinerile martorului denunţător în sensul că ş-ar fi înţeles „ca data viitoare să dea diferenţa" însă „cu condiţia să i se vireze mai mulţi bani"; nu rezultă că ar mai exista o dată viitoare ci rezultă doar din analiza discuţiilor că martorul denunţător mai trebuie să dea o diferenţă pe care el personal, prin felul în care se exprimă o leagă de virarea de bani de către Primărie în contul societăţii sale comerciale.
Este adevărat că în cuprinsul acestei discuţii inculpatul foloseşte expresii care, prin felul în care au fost formulate, a determinat prima instanţă să creadă că a solicitat bani pentru el personal: R.K: „E vorba despre mine. Stau destul de slab, de aceea îţi spun, poţi ceva să.", A.J.: „Normal. Fi atent! Am la mine 30." R.K: Eu stau foarte slab" A.J.: „Ha, ha. Cum stai?",R.K: „Foarte slab", A.J.: „Ha, ha, nu cred că stai mai prost decât mine. înţelegi?. Aţi virat o dată 500, apoi au intrat 120. 170 de mii, înţelegi?", R.K: „Da".
Expresiile folosite de inculpat nu pot fi scoase din context, ca de. altfel nici conjunctura în care a avut loc mtâlnirea, faptul că discuţiile s-au ptartat într-un mediu privat şi între două persoane care pe fondul colaborării personale au devenit suficient de apropiate pentru a nu mai folosi un limbaj oficial nu poate fi omisă nici împrejurarea că discuţiile au fost purtate în limba maghiară, iarvnotele de transcriere sunt redate în limba română, neputând fi exclus subiectivismul traducătorului precum şi împrejurarea că unele expresii nu se pot traduce dintr-o limbă în alta cuvânt cu cuvânt, situaţie în care sensul expresiilor poate fi denaturat la tradus, evident fără intenţia traducătorului.
Din conţinutul tuturor convorbirilor telefonice interceptate în cauză ca şi din cele purtate în mediul ambiental la data de 17 februarie 2011 la domiciliul inculpatului rezultă fără îndoială că între inculpat şi martorul denunţător exista o relaţie mai mult decât amicală, pornită însă şi grefetăgge raporturile pe care Primăria le avea cu societatea denunţătorului, astfel cei doi se. tutuiesc, denunţătorul i se adresează inculpatului cu apelativul K. inculpatul îi spune martorului denunţător J. (fila 118 dosar); vorbesc despre partenerele lor spunându-le pe nume (fila 142 dosar urmărire penală) despre diverse probleme legate de ei sau de familiile lor, depăşind barierele unor conversaţii oficiale dintre un primar şî reprezentantul unei firme cu care instituţia are încheiat contract: bere, ţigări, lungimea părului şi nu în ultimul rând despre faptul că adversarii politici ai inculpatului încercau să-i determine pe cei din anturajul primarului să-i facă rău acestuia din urmă. Prima instanţă Curtea a apreciat că din convorbirile telefonice purtate sau din cele înregistrate în mediul ambiental nu rezulta o încărcătură sau o tensiune psihologică, atunci când inculpatul vorbea cu denunţătorul care să îndreptăţească instanţa să ajungă la concluzia că inculpatul a înţeles să pretindă implicit bani de la denunţător că ar ăşpuns la cererea acestuia de a se implica în calitate de primar în rezolvarea facturilor restante ale firmei. Dimpotrivă, în conţinutul integral al tuturor convorbirilor purtate de inculpat şi denunţător rezultă cu evidenţă că pe fondul relaţiilor apropiate dintre cei doi martorul denunţător a fost cel care, în permanenţă l-a sunat pe inculpat pentru a-l întreba de efectuarea plăţilor, iar în convorbirile din mediul ambiental a adus în discuţie în mod sistematic datoriile primăriei faţă de firma sa legând forţat discuţiile despre banii pe care urma să îi remită primarului de plata datoriilor primăriei faţă de firma sa.
Din interceptările convorbirilor telefonice sau ambientale nu rezultă că inculpatul ar fi primit banii pentru a face ceva în legătură cu atribuţiile de serviciu. Atitudinea denunţătorului de la data de 17 februarie 2010 este explicabilă prin aceea că el este cel care la data respectivă purta tehnică de înregistrare asupra sa, ştia că discuţiile sunt înregistrate şi a încercat în acest context să dirijeze discuţia spre plata de către primărie a facturilor; din faptul că inculpatul a folosit persoana I-a nu se poate trage concluzia indubitabilă, astfel cum a făcut prima instanţă, că acesta s-a referit la nevoile sale personale şi că prin expresiile menţionate anterior Inculpatul a pretins mită. În cuprinsul convorbirilor telefonice sau ambientale interceptate sunt frecvente situaţiile în care inculpatul vorbeşte la persoana I-a însă este evident că nu se referă la banii săi personali. Astfel, în interceptarea de la fila 118 -119 dosar inculpatul afirmă. "Nu vreau să-ţi zic prostii, bine? Să vedem ce intră, eu o să-ţi virez cât se poate de mult"; în interceptarea discuţiilor purtate în mediul ambiental la data de 11 martie 2011 inculpatul foloseşte din nou persoana I-a atunci când se referă evident la datoriile pe care primăria le are faţă de martorul denunţător:"Cu cât îţi mai sunt dator ţie?".
Pe altă parte, din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate purtate de martorul denunţător şi alte persoane, rezultă cu evidenţă nemulţumirea denunţătorului referitoare la inculpat, la activităţile acestuia, la împrejurarea că nu îi răspunde întotdeauna la telefon şi că nu îi plăteşte facturile restante; martorul denunţător avea relaţii amicale şi cu alte persoane care lucrau la Primărie sau erau consilieri locali pe care le suna şi se interesa dacă există vreo posibilitate să îi fie plătite facturile, verificând dacă explicaţiile pe care i le oferise primarul sunt reale; ba chiar, din unele dintre convorbirile telefonice interceptate rezultă că martorul denunţător se situează în alt partid politic decât inculpatul şi că aşteaptă momentul propice pentru anumite activităţi; astfel, din conţinutul convorbirii telefonice purtate de denunţător cu un alt bărbat, la data de 3 martie 2011 rezultă că martorul denunţător este furios pe inculpat pentru că nu îi plăteşte factara; dosar urmărire penală): A.J.: „Sunt foarte furios pe barosan",nu vrea să-mi plătească nici un leu, la naiba.", B: „care „frate barosan?" A.J.: „Păi şeful mare din Târgu, ştii tu"., De asemenea, din discuţiile purtate referitoare la primar de martorul denunţător la data de 4 martie 2011 cu o persoană S.J. ( a cărei transcriere se găseşte la fila 136 dosar urmărire penală ) şi din expresiile folosite: „Deci acum poţi să-1 bombardezi. Dar neapărat trebuie să vorbim pentru 'că acum face/joacă cum cânt eu", ". .oameni cu bani i-au explicat că i-a trecut vremea, mai are un an"."dacă nu va fi luat/ridicat între timp, dacă nu intervine ceva până atunci." rezultă că relaţia de amiciţie pe care denunţătorul o afişa faţă de inculpat nu era una reală, acesta avea cu totul altă părere despre primar. în interceptarea convorbirii telefonice din 11 martie 2011 (fila 155 dosar urmărire penală), la întrebarea interlocutorului „Ai auzit că cei de la D.N.A. l-au luat pe prietenul tău?" martorul denunţător răspunde: „Eu ştiam asta de ieri, de alaltăieri dar n-am vrut să zic. Dacă-ţi spun ceva spui mai departe?". "Eu am aranjat, ca să şti, îţi spun în faţă." (...)" .şi şti cine se bucură cel mai tare?" (...) „U.D.M.R." De altfel împrejurarea că la mijloc poate fi o răfuială politică sau de altă natură, al cărui instrument putea fi denunţătorul rezultă şi din declaraţia martorului B.l. (fila 147 dosar instanţă) care a arătat că la un moment dat a fost sunat de preşedintele consiliului Judeţean, care în cadrul unei discuţii l-a ameninţat că dacă nu se vor linişti el şi cu R.K. vor fi „aranjaţi".
Este posibil ca starea de nemulţumire a denunţătorului să se fi accentuat la aflarea veştii că, în urma suspiciunii că maşinile cu materiale livrate primăriei de firma denunţătorului nu erau încărcate corespunzător, primăria urma să încheie o convenţie cu o societate care să cântărească materialele livrate de firma martorului denunţător. Potrivit datelor existente la dosar, chiar primarul a identificat această din urmă firmă, la insistenţele unor funcţionari din primărie, sau consilieri locali care au semnalat în mod repetat că firma denunţătorului livrează mai puţine materiale decât facturează şi că transportă materiale fără a avea comenzi ferme, scrise aşa cum era convenţia; de altfel inculpatul susţine că din acest din urmă motiv s-a şi acumulat datoria primăriei către societatea denunţătorului, întrucât acesta transporta materiale chiar dacă nu avea comandă, după care emitea facturi; împrejurarea aceasta rezultă chiar şi din interceptările discuţiilor dintre inculpat şi denunţător în care inculpatul îl avertizează de mai multe ori pe denunţător să nu mai transporte materiale fără comandă. Contractul dintre Primărie şi firma care urma să verifice încărcătura materialelor a fost încheiat la aceeaşi dată 17 februarie 2011 la care a fost remisă şi suma de 3.000 lei despre care denunţătorul pretinde că este mită.
Faţă de toate aspectele expuse, de necorelările între declaraţiile martorului denunţător şi a lipsei de logică dintre unele afirmaţii cuprinse în declaraţiile acestuia şi interpretarea dată convorbirilor din mediul ambiental, văzând de asemenea că nu poate fi exclusă teza înscenării de către martorul denunţător A.I. inculpatului a faptei care face obiectul cauzei de faţă, cu atât mai mult cu cât la data predării banilor acesta formulase denunţul împotriva inculpatului şi purta asupra sa tehnică de înregistrare, Curtea a reţinut că apare cel puţin plauzibilă apărarea pe care inculpatul R.K. a expus-o cu privire la primirea sumei de 3.000 lei. Această împrejurare, coroborată cu faptul că nu există la dosar o dovadă clară că suma de 3.000 lei a fost luată de inculpatul R.K. la data de 17 februarie 2011 cu titlu de mită şi nici că pentru aceşti bani inculpatul ar fi trebuit să îndeplinească vreo îndatorire de serviciu (deci scopul - cerinţă esenţială prevăzută de legiuitor - nu este dovedit în nici un fel) şi luând în considerare principiul conform căruia orice dubiu trebuie să profite inculpatului, Curtea a constatat că nici în ceea ce priveşte luarea sumei de bani menţionate nu sunt îndeplinite condiţiile laturii obiective a infracţiunii de luare de mită; ca atare fapta nu poate fi încadrată ca un act material al infracţiunii continuate de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.ă (act care ar fi trebuit să prezinte conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni pentru a fi luat în considerare ca atare).
Apare fără relevanţă, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită faptul că banii nu au fost depuşi de către inculpat imediat la casieria primăriei. Inculpatul a oferit o explicaţie pentru tardivitatea cu care banii au ajuns la casieria primăriei, care nu este infirmată de probele de la dosar; dacă inculpatul ar fi încercat să-şi preconstituie probe, aşa cum susţine prima instanţă, ar fi depus suma de bani la casieria primăriei imediat ce a fost pus în liberate, respectiv la 8 aprilie 2011 şi nu după mai bine de o lună; din această perspectivă, susţinerile inculpatului nu pot fi considerate nesincere; independent de veridicitatea sau nu a celor afirmate de acestea, Curtea a reţinut că dacă organele de urmărire penală ar fi intervenit prompt, imediat după consumarea faptei, câtă vreme exista şi înregistrarea convorbirilor din mediu ambiental iar bancnotele fuseseră fotografiate şi înregistrate, sau dacă ar fi verificat ulterior dacă banii depuşi la casieria primăriei la data de 16 mai 2011 sunt aceleaşi bancnote cu cele fotografiate, problema ar fi putut fi lămurită mai uşor. Organele de anchetă au preferat să mai aştepte încă o lună pentru a interveni.
În ceea ce priveşte fapta din 11 martie 2011 când a fost organizată şi prinderea în flagrant a inculpatului, Curtea a reţinut că prima instanţă a interpretat corect materialul probatoriu administrat în cauză, ajungând la o concluzie corectă în sensul că poate fi primită apărarea inculpatului conform căreia suma de 10.000 lei solicitată de inculpatul R.K. martorului denunţător A.J. reprezintă un împrumut.
În acest sens stau ca probe declaraţia inculpatului care se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice interceptate (în special cea din 7 martie 2011 - în care inculpatul menţionează în mod expres că trebuie să ceară nişte bani împrumut de la martorul denunţător până a doua zi), cu declaraţiile martorilor H.I., B.l., R.A.M. şi M.A. care au confirmat faptul că, în data de 11 martie 2011, inculpatul avea nevoie urgentă de bani şi că a încercat să facă rost de ei cu titlu de împrumut de la mai multe persoane şi cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă faptul că, în aceea dată, a avut în bancă un bilet la ordin scadent în valoare de 11.000 de lei şi o rată la bancă scadentă de 10.000 de lei, aferentă unui credit pe care firma inculpatului, SC V. SRL îl avea la B.C.R.
Din nici o probă de la dosar nu rezultă realitatea afirmaţiilor din actul de acuzare conform căreia aceşti bani reprezentau, mascaţi sub forma unui împrumut, o altă tranşă a mitei pe care o primea cu o anumită frecvenţă primarul.
Cele expuse anterior la fapta din 17 februarie 2011 referitor la imposibilitatea încadrării acesteia în tiparul infracţiunii pe care martorul denunţător a reclamat-o şi a descris-o ca atare sunt valabile şi cu privire la această faptă din 11 martie 2011.
Atât modalitatea în care primarul l-a sunat pe martorul denunţător pentru a-i cere bani împrumut cât şi întâlnirea dintre cei doi este ieşită din tiparul pe care martorul denunţător l-a prezentat în faţa organelor judiciare până la momentul remiterii banilor ca fiind cel după care se derula procedura de predare, primire a mitei. Pe altă parte, după momentul formulării denunţului conduita denunţătorului şi conţinutul convorbirilor pe care acesta le-a purtat trebuie privit cu o anumită rezervă, mai ales în situaţia în care nu se coroborează pe deplin cu alte probe de la dosar, întrucât, acesta avea tot interesul să-şi procure probe care să-i susţină denunţul.
Din convorbirea telefonică din 7 martie 2011 purtată între inculpat şi martorul denunţător rezultă că inculpatul a cerut primului împrumut o sumă de bani întrucât până la ora 15 a aceleiaşi zile trebuia să depună la bancă 11 000 lei; martorul denunţător i-a răspuns inculpatului că nu are de unde să îi dea această sumă de bani însă poate rezolva problema a doua zi dimineaţă, în momentul în care vor intra în contul societăţii nişte bani pe care primăria trebuia să-i vireze pentru plata facturilor; cei doi au rămas înţeleşi ca inculpatul să îl mai sune a doua zi pe primar.
Din notele de transcriere ale convorbirilor telefonice nu rezultă că a doua zi, sau în perioada imediat următoare până la 11 martie 2011 primarul l-ar mai fi sunat pe A.J., iar din actele depuse la dosar şi din declaraţiile martorilor rezultă că inculpatul a făcut rost de la un prieten (M.A. - declaraţie fila 163 dosar instanţă) de suma de bani necesară, urmând să o restituie la scurt timp, rămânând însă neachitată o altă datorie a societăţii comerciale aparţinând inculpatului, o rata la bancă în sumă de 10.000 lei.
Cu toate că denunţătorul nu i-a dat un răspuns favorabil inculpatului la cererea acestuia din urmă de a-l împrumuta cu bani, la data de 11 martie 2011 martorul denunţător s-a deplasat la ora 8.23 dimineaţa la locuinţa inculpatului (din nou contrar tiparului prezentat de martorul denunţător, conform căruia inculpatul se .deplasa de obicei la martor) unde i-a predat suma de bani de 10.000 lei identificată mai apoi la puţin timp lângă inculpat cu ocazia flagrantului. în discuţiile purtate în mediul ambiental de cei doi la acea dată înregistrate şi redate în notele de transcriere existente la filele 216 - 222 dosar urmărire penală, nu se face nici o referire la destinaţia sumei de bani pe care o adusese martorul denunţător, acesta din urmă cerându-i doar inculpatului să-i numere; martorul denunţător este cel care întreabă din nou dacă i se mai pot vira bani de către primărie în contextul în care societatea acestuia primise deja de la începutul lunii bani în trei tranşe pentru plata facturilor emise, astfel cum rezultă din convorbirile telefonice purtate la 2 martie 2011 (fila 129 dosar), 4 martie 2011 (fila 139 dosar), 7 martie 2011 (fila 141 dosar) şi din ordonanţele depuse la dosar; în acest context, este evident că martorul cunoscând că are asupra sa tehnica de înregistrare a provocat din nou discuţia despre datoriile pe care primăria le mai are faţă de firma sa pentru a lega forţat predarea sumei de bani de această atribuţie a primarului pe care era convins că acesta nu şi-o îndeplineşte cu bună credinţă.
Acuzarea a pretins că, din moment ce în contul firmei inculpatului s-a depus în data de 7 martie 2011 suma de 11.020 lei, nu se confirmă susţinerea inculpatului că ar fi avut nevoie de bani împrumut, după această dată, pentru a asigura disponibilul în bancă pentru un bilet la ordin scadent.
Având în vedere că inculpatul a făcut dovada că avea nevoie de bani şi după această dată deoarece devenea scadentă rata aferentă contractului de credit făcut la B.C.R. de firma sa SC V. SRL şi întrucât nu s-a făcut dovada că cei 10.000 lei predaţi de denunţător inculpatului la data de 11 martie 2011 reprezintă o „tranşă a mitei" pe care denunţătorul pretinde că o remitea lunar inculpatului, instanţa de fond a apreciat corect că apărarea rnculpatului potrivit căreia banii au fost ceruţi ca împrumut poate fi primită (nefiind relevante susţinerile acuzării potrivit cărora nu putea fi vorba de un împrumut întrucât în convorbirile dintre R.K. şi A.J. nu s-a stabilit şi data restituirii acestui împrumut şi nu au fost aduse mulţumiri cu privire la acest împrumut).
Este adevărat că potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi împrumutul poate fi un folos necuvenit dacă este cerut cu scopul prevăzut de art. 254 C. pen. Spre deosebire însă de instanţa de fond care a apreciat că împrumutul cerut de inculpat martorului denunţător a fost cerut cu scopul ca primarul să îndeplinească acte la care era dator în virtutea atribuţiilor de serviciu, Curtea a reţinut că un astfel de scop nu rezultă din actele şi lucrările dosarului; un astfel de scop putea rezulta fie din discuţiile purtate de inculpat şi martorul denunţător în mediul ambiental la momentul predării banilor, fie din conduita anterioară sau ulterioară a inculpatului sau din discuţiile anterioare sau ulterioare purtate între inculpat şi denunţător telefonic sau în mediu ambiental.
Este adevărat că în momentul solicitării şi primirii împrumutului inculpatul avea calitatea de primar care implica şi atribuţia de ordonator de plăţi (credite) şi este tot atât de adevărat că un împrumut poate constitui un folos în sensul dispoziţiilor art. 254 C. pen., însă pentru ca acest împrumut să constituie un folos, obiect al infracţiunii de luare de mită, este necesar ca el să fie solicitat şi acordat în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia mdeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, altfel împrumutul rămâne un act juridic care intră în sfera civilului; acest scop trebuie să rezulte fără nici o îndoială din materialul probator administrat în cauză şi nu doar presupus prin prisma faptului că împrumutatul avea calitatea de primar, calitate care i-ar situa pe toţi cei care îl înconjoară atât în familie cât şi în societate într-o poziţie de inferioritate, subordonare.
În speţă existenţa unui asemenea scop nu a fost dovedită de materialul probator administrat, ba mai mult, din actele de la dosar rezultă că la momentul la care inculpatul a solicitat împrumutul denunţătorul formulase deja denunţul şi furnizase deja o parte din declaraţiile date organelor judiciare în care reclama faptul că inculpatul ar fi luat mită de la el în mai multe rânduri, în baza unei înţelegeri de la începutul anului 2010, astfel că nu se poate susţine că ar fi dat la data de 11 martie 2011 banii cu titlu de împrumut cu scopul ca primarul să-i plătească la timp facturile; denunţătorul a dat banii la solicitarea inculpatului pentru a produce în faţa parchetului proba că inculpatul ia bani şi pentru a-şi susţine în acest fel afirmaţiile din denunţ că acesta a luat bani de la el în mod repetat cu titlu de mită; nu se poate vorbi în acest context de convingerea denunţătorului că ar fi dat banii pentru ca primarul să-i plătească la timp facturile; denunţătorul ştia că după momentul organizării flagrantului, probabil că primarul va fi arestat. Acest lucru rezultă de altfel în mod explicit din convorbirea telefonică pe care martorul denunţător o poartă cu o persoană rămasă neidentificată la data de 11 martie 2011 (fila 155 dosar urmărire penală); la întrebarea interlocutorului „Ai auzit că cei de la D.N.A. l-au luat pe prietenul tău?" martorul denunţător răspunde: „Eu ştiam asta de ieri, de alaltăieri dar n-am vrut să zic. Dacă-ţi spun ceva spui mai departe?". "Eu am aranjat, ca să şti, îţi spun în faţă."; denunţătorul recunoaşte în declaraţiile date că la momentul la care a înmânat suma de bani nici nu şi-a pus problema să acorde această sumă cu titlu de împrumut; banii i-au fost puşi la dispoziţie de către parchet iar el a apreciat că în acest fel se poate proba că este vorba despre o altă tranşă a „mitei" astfel că a dat aceşti bani ca şi „mită" cu acordul D.N.A.
Faţă de această situaţie, nu s-a putut reţine că, cel puţin din perspectiva denunţătorului ar fi existat convingerea şi voinţa ca banii solicitaţi cu titlu de împrumut de către inculpat să fie daţi în scopul ca inculpatul să îndeplinească un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.
În legătură cu scopul pentru care inculpatul a pretins şi primit banii, rezultă din declaraţiile lui că a cerut un împrumut pe care intenţiona să-l restituie. împrumutul a fost solicitat mai multor persoane, prieteni ai inculpatului iar inculpatul a dovedit în faţa instanţei şi de ce avea nevoie urgentă de bani împrumut; unele dintre persoanele cărora le-a solicitat ajutorul i-au dat bani împrumut, alţii l-au refuzat, aşa cum a făcut şi denunţătorul în prima fază. Inculpatul a arătat că a cerut bani împrumut de la denunţător pentru că era presat de timp şi pentru că prin colaborarea pe care o dezvoltase deveniseră prieteni.
Declaraţia inculpatului nu este infirmată de actele din dosar, dimpotrivă, probele adrninistrate relevă că acest împrumutul solicitat de inculpat şi acordat acestuia de către denunţător nu reprezintă un contra-echivalent al unei conduite pe care inculpatul s-ar fi angajat să o aibă. Inculpatul nu a promis, atunci când a solicitat împrumutul că va avea o anume conduită în legătură cu plata facturilor; o astfel de promisiune nu rezultă să fi fost făcută anterior acestui moment şi nici nu rezultă din dosar, aşa cum s-a arătat deja că denunţătorul ar fi acordat împrumutul pentru a-l determina pe inculpat să adopte o anumită conduită legată de plata facturilor.
Este adevărat că inculpatul a promis de multe ori atunci când a fost sunat de denunţător sau când a vorbit cu acesta că face tot ce poate ca să plătească datoriile pe care primăria le avea la firma inculpatului, însă a făcut acest lucru pentru a-l asigura pe denunţător, care devenise foarte insistent, de faptul că depune toate eforturile pentru rezolvarea problemei şi în condiţiile în care denunţătorul era cel care îl suna frecvent pe inculpat pentru a-l chestiona în legătură cu această problemă, iar edilul recunoştea existenţa acestor datorii şi faptul că trebuiau plătite, însă puterile sale erau limitate la fondurile reduse pe care le avea la dispoziţie pentru plata unor astfel de prestaţii. Nu rezultă însă că aceste promisiuni pot fi legate de plata unor sume de bani luate cu titlu de mită sau că au fost făcute cu scopul de a obţine vreo sumă de bani sau alt folos de la denunţător.
Martorii audiaţi în cauză, angajaţi ai primăriei F.J., M.C., P.D. şi B.E. au arătat că niciodată inculpatul nu le-ar fi cerut să facă o plată preferenţială şi nici el nu ordona plata furnizorilor de serviciu în mod preferenţial. Nu rezultă din nici un act al dosarului că inculpatul l-ar fi favorizat în vreun fel pe martorul denunţător sau firma acestuia în raporturile pe care aceasta le avea cu primăria, astfel că susţinerile acestuia că a plătit în mod repetat mită primarului şi a continuat, mărind suma, chiar dacă a văzut că acesta nu face nimic pentru banii pe care îi ia cu titlu de mită este puţin credibilă; de altfel inculpatului i se şi reproşează de către martorul denunţător că nu a efectuat plata facturilor la timp astfel că s-a acumulat o datorie foarte mare (deci nu se punea problema de a se efectua plăţi preferenţiale); nici situaţia inversă nu este probată în cauză, că inculpatul ar fi defavorizat societatea denunţătorului; cu toate că s-au acumulat restanţe semnificative la plata facturilor către societatea denunţătorului, inculpatul a dovedit că efectua plăţile în mod nediscriminatoriu, pe măsură ce primea bani în acest scop, iar din numeroasele convorbiri telefonice purtate cu denunţătorul, rezultă că întotdeauna inculpatul îl asigură pe martor că va plăti facturile atunci când se vor primi bani oferindu-i date probabile la care ar putea fi efectuate plăţile.
Este adevărat că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită nu se cere condiţia ca persoana mituită să îşi pună în practică cele promise mituitorului, cu privire la actul de serviciu în raport cu care este competent, motiv pentru care nu este relevant, aşa cum a reţinut şi prima instanţă că, în mod concret, inculpatul nu a întreprins nimic pentru a determina pe funcţionarii primăriei să acorde prioritate achitării facturilor restante ale firmei denunţătorului sau că a semnat un contract cu o firmă privitor la cântărirea materialelor aduse de A.J. (aspect dovedit de apărare prin depunerea unui contract cu firma SC B. SRL având acest obiect).
Cu toate acestea, lipsa oricărei dovezi a scopului prevăzut de norma incriminatoare pentru care au fost luaţi banii de către inculpat, coroborată cu îndeplinirea corectă de către inculpat a atribuţiilor de serviciu şi cu explicaţiil plauzibile oferite de acesta referitoare la titlul cu care a cerut suma de bani de la denunţător, conduc la concluzia nemtrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi în ceea ce priveşte această faptă; lipseşte cerinţa esenţială prevăzută de legiuitor ca folosul obţinut (împrumutul solicitat de inculpat) să reprezinte un contra-echivalent al unei conduite pe care inculpatul s-ar fi angajat să o aibă respectiv să facă sau să nu facă ceva ce intra în atribuţiile sale de serviciu.
Nici teza avansată de prima instanţă conform căreia inculpatul R.K. ar fi solicitat împrumutul de la A.J. bazându-se pe acel ascendent psihologic legat de puterea pe care acesta, în calitate de primar, o avea pentru a interveni în achitarea restantelor înregistrate la facturile firmei denunţătorului A.J., nu poate fi primită.
Este, fără îndoială, contrară deontologiei profesionale atitudinea inculpatului de a se folosi de informaţiile pe care le deţinea (cunoştea că denunţătorul fiind patronul unei societăţi comerciale are posibilităţi financiare) şi de poziţia sa (de primar) pentru a solicitata un împrumut de la un colaborator al Primăriei, însă această atitudine doar prin ea însăşi nu se circumscrie sferei de cuprindere a laturii obiective a infracţiunii de luare de mită şi nici nu conduce la concluzia că actul juridic - împrumutul solicitat - reprezintă o acoperire sub care s-a cerut şi luat mită, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat deja din actele dosarului rezultă că în timp, de la încheierea acordului cadru de colaborare între Primărie şi SC D.S. SRL Tg. Secuiesc, între inculpat şi denunţător s-a dezvoltat o relaţie de amiciţie, care depăşea barierele dintre un primar şi un colaborator.
Deşi denunţătorul neagă această relaţie apropiată (variantă adoptată şi de martora T.P. fosta concubină a inculpatului) apropierea dintre cei doi este relevată de declaraţiile martorelor R.E. şi R.A.M. care se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental interceptate în cauză purtate de cei doi, care, departe de a fi marcate de încărcătură psihologică (aşa cum reţine prima instanţă), reflectă o apropiere între cei doi mai ales prin tonul familiar pe care îl folosesc aproape tot timpul şi prin subiectele pe care le abordează. De altfel, faptul că denunţătorul nu îl percepea pe primar ca o persoană plasată pe o poziţie se superioritate (pe care să nu o poată refuza atunci când îi se cerea ajutorul pentru că reprezenta autoritatea de care depindea rezolvarea problemelor sale cu plata facturilor) este şi faptul că în data de 7 martie 2011 când primarul a solicitat banii împrumut, denunţătorul 1-a refuzat, spunând că nu are bani.
Faţă de cele expuse, Curtea a constatat că pentru faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată pretins a fi comise în perioada aprilie-noiembrie 2010 nu există la dosar dovezi ale comiterii acestora de inculpat, lipsind latura obiectivă şi cea subiectivă cerută de textul mcrirninator; în cea ce priveşte fapta din 17 februarie 2011 cât şi cea din 11 martie 2011 pentru care prima instanţă a pronunţat o hotărâre de condamnare reţinând că sunt acte materiale ale unei inrracţiuni continuate de luare de mită, instanţa de apel reţine că lipseşte dovada clară că banii au fost luaţi de inculpat cu titlu de mită în scopul de a îndeplini sau nu îndeplini un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.
De altfel, pentru faptele din 17 februarie 2011 şi respectiv 11 martie 2011, deşi se reţine o infracţiune unică, (distinctă de cele 8 acte materiale anterioare) prima instanţă nu motivează nici când a fost luată rezoluţia infracţională unică pentru acestea, nici de unde rezultă ea şi nici de unde rezultă că banii respectiv folosul primit de inculpat (împrumutul) reprezentau un contra-echivalent al promisiunii inculpatului de a se implica, în calitatea de primar pe care o avea, în plata facturilor restante către SC D.S. SRL Tg. Secuiesc.
În considerarea tuturor celor expuse, instanţa de apel a apreciat că nu poate să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe baza unor probe sigure, certe, decisive care să nu lase loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, astfel că este necesar a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo). Aceasta întrucât înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza unor probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii), iar dacă totuşi îndoiala persistă, în ce priveşte vinovăţia, atunci ea este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie".
În concluzie, având în vedere împrejurarea că probele adniinistrate în cauză nu confirmă cu certitudine, fără echivoc şi mai presus de orice îndoială că inculpatul, în calitatea sa de primar al Oraşului Tg. Secuiesc ar fi comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, soluţia care se impune este aceea a achitării în baza principiului potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Critica de nelegalitate vizează greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, iar critica de netemeinicie vizează greşita achitare a inculpatului pentru toate infracţiunile deduse judecăţii.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 24 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se examinează din oficiu.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că recursul este motivat în termenul legal, respectând obligaţiile impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul Ministerului Public instanţa constată că prin motivele scrise a fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., respectiv greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, în sensul că nu s-a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. reţinută de instanţa de fond în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte constată că instanţa de apel în urma unei ample analize a materialului probator administrat în cauză a desfiinţat sentinţa instanţei de fond în totalitate şi a procedat la rejudecarea cauzei în limitele învestirii prin rechizitoriu.
Or, prin actul de sesizare a instanţei inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.(10 acte materiale) şi a analizat cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, pronunţând o soluţie de achitare cu privire la toate acuzaţiile aduse inculpatului.
Astfel, cu privire la situaţia de fapt s-a stabilit că inculpatul R.K. în calitate de primar al Mun. Tg. Secuiesc, Jud. Covasna, în luna februarie 2010 a pretins martorului A.J. o sumă de bani neindividualizată pentru a asigura derularea normală a Acordului cadru de prestări servicii din 15 februarie 2010 încheiat între Municipiul Tg. Secuiesc şi SC D.S. SRL după care a primit câte 4.000 lei lunar în perioada aprilie - octombrie 2010, 10.000 lei în luna noiembrie 2010, 3.000 lei la data de 17 februarie 2011 şi 10.000 lei la data de 11 martie 2011 (în total 51.000 lei).
Potrivit actului de sesizare Parchetul a considerat că fapta inculpatului de a pretinde şi primi periodic sume de bani întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.
Ministerul Public a considerat că se impunea o nouă schimbare de încadrare juridică, din mfracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., întrucât instanţa de apel fusese învestită cu infracţiunea de luare de mită în formă agravată.
Instanţa de recurs constată că nu orice încălcare a legii conduce la admiterea recursului din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.
În acest context, instanţa de control judiciar apreciază că simplul fapt că nu s-a pus în discuţie o nouă cerere de schimbare de încadrare juridică nu poate conduce la trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel. De altfel, atât apărătorul inculpatului cât şi reprezentantul Ministerului Public au precizat că acest lucru s-ar fi impus doar pentru acurateţe juridică şi nu pentru că ar fi fost vătămat vreun drept procesual al inculpatului, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, dată fiind soluţia de achitare pronunţată în cauză.
Ca atare, critica Ministerului Public este nefondată.
Se ia act de împrejurarea că cel de al doilea motiv de recurs nu a mai fost susţinut, întrucât cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în baza căruia critica vizând greşita achitare a inculpatului ar fi putut fi examinată de instanţa de recurs, a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Drept urmare Înalta Curte, în temeiul art. 3855 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial al apărătorului desemnat se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov împotriva Deciziei penale nr. 52/AP din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat R.K.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat R.K., în sumă de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2826/2013. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 3917/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
