ICCJ. Decizia nr. 3917/2013. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3917/2013
Dosar nr. 10315/109/2012
Şedinţa publică din 9 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 861 din 16 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, pentru inculpata C.C.E., din infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
A fost condamnată inculpata C.C.E., domiciliată în municipiul Piteşti, jud. Argeş, la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei C.C.E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpatei, iar potrivit art. 862 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
În temeiul dispoziţiilor art. 863 alin. (1) litera a C. pen., a fost obligată inculpata C.C.E. să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş.
A fost obligată inculpata C.C.E. să respecte dispoziţiile art. 86 alin. (1) lit. b)-d) C. pen., atrăgându-i-se atenţia asupra disp. art. 864 C. pen.
În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a constatat că suma de 2.000 lei, ce a fost ridicată de la inculpatul D.D.l, a fost confiscată prin sentinţa penală nr. 483 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Argeş.
A fost obligată inculpata C.C.E. la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000 lei pentru faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele;
Prin rechizitoriul nr. 45/P/2012 din data de 25 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Piteşti, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata C.C.E., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
În esenţă, prin actul de sesizare, s-a reţinut că inculpata C.C.E., în calitate de director al SC V.I.C. SRL, în data de 15 mai 2012, i-a dat inculpatului T.V.P. suma de 2000 lei pentru a fi remisă inculpatului D.D.l, inspector de specialitate în cadrul I.S.C.C.R.P.I.R., pentru ca acesta din urmă să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu într-un mod favorabil SC V.I.C. SRL, în vederea autorizării personalului acestei societăţi şi a extinderii domeniului de activitate pentru „examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate", respectiv „examinarea cu ultrasunete a tablelor".
Prin actul de sesizare a instanţei au fost trimişi în judecată şi inculpaţii D.D.l şi T.V.P., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Prin sentinţa penală nr. 483 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Argeş, au fost admise cererile formulate de inculpaţii D.D.l şi T.V.P., şi în temeiul disp.art. 3201 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpaţi au fost frimişi în judecată, în infracţiunile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru inculpatul D.D.l şi în infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap .la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul T.V.P.
Au fost condamnaţi cei doi inculpaţi, respectiv D.D.l la 3 ani închisoare, iar T.V.P. la 1 an şi 10 luni închisoare în condiţiile art. 861 C. pen.
În temeiul disp.art. 254 alin. (3) C. proc. pen., a fost confiscată suma de 2.000 lei, sumă ce a fost ridicată de la D.D.l şi indisponibilizată la C.E.C. B. Sucursala Piteşti pe numele inculpatului D.D.l prin obligare la plată către stat.
A fost respinsă cererea formulată de inculpata C.C.E., în temeiul disp.art. 3201 C. proc. pen. şi a fost repusă cauza pe rol, în vederea continuării judecăţii inculpatei C.C.E., fiind disjunsă cauza cu privire la aceasta.
În ceea ce priveşte pe inculpata C.C.E. s-a reţinut că, deşi aceasta a solicitat să-i fie aplicabile dispoziţiile prev.de art. 3201 C. proc. pen., cu ocazia dezbaterilor în fond asupra cauzei, apărătorul inculpatei a pus concluzii de achitare, iar inculpata a arătat că nu a cunoscut ce urma să facă inculpatul T. cu suma de 2.000 lei.
După repunerea cauzei pe rol, inculpata a fost din nou audiată, ocazie cu care, a arătat că recunoaşte faptul că a dat inculpatului T.V. suma de 2.000 lei în data de 15 mai 2012, însă nu a cunoscut că acesta a dat suma de bani, cu titlu de mită, inculpatului D.D.l.
Inculpata a mai arătat că a crezut că pentru suma de 2.000 lei urmează să se emită factură şi că nu a cunoscut faptul că la sediul societăţii va avea loc o examinare.
Ulterior, inculpata a revenit şi a arătat că în momentul în care a scos de la bancă suma de 2.000 lei, ea cunoştea faptul că urma să vină de la Bucureşti un inspector pentru autorizare, însă nu cunoştea că urma să aibă loc un examen.
În cadrul aceleiaşi declaraţii, inculpata a arătat că potrivit procedurilor, plata se făcea înainte, în baza unei facturi proforma emisă de către inspectorat, însă aceasta nu se făcea în numerar, ci prin virament bancar.
De asemenea, au fost audiaţi şi martorii din acte, respectiv D.G., A.A.M. şi S.R.I., ale căror declaraţii au fost apreciate ca fiind utile şi pertinente soluţionării cauzei.
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv: declaraţia inculpatei care nu a recunoscut săvârşirea faptei sub aspectul laturii subiective, conţinutul proceselor verbale de redare a convorbirilor purtate între inculpata C.C.E. şi inculpatul T.V., înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În scopul extinderii domeniului de activitate pentru examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate (U.T.s.), respectiv examinarea cu ultrasunete a tablelor (U.T.t.), la solicitarea expresă a inculpatului T.V.P., reprezentanţii SC V.I.C. SRL au formulat o cerere în acest sens la data de 10 mai 2012, către I.S.C.C.R.P.I.R. - Inspecţia Teritorială Bucureşti
Această solicitare a SC V.I.C. SRL a fost rezolutată de conducerea I.S.C.C.R.P.I.R. - Inspecţia Teritorială Bucureşti şi repartizată spre soluţionare inspectorului D.D.l.
Din probele administrate, prima instanţă a reţinut că, deşi solicitarea sus menţionată se făcuse în numele şi de reprezentanţii unei societăţi comerciale, toate demersurile necesare, precum şi contactul cu inspectorul ce trebuia să examineze personalul au căzut în sarcina conducerii Sucursalei Piteşti a SC C.C.C.R.P.I.R. SA Bucureşti, respectiv directorului T.V.P. şi şefului serviciului tehnic S.R.I., aspect de natură să întărească susţinerile de mai sus cu privire la factorul decizional în cadrul SC V.I.C. SRL.
Mai mult, extinderea domeniului de activitate a societăţii respective se impunea, deoarece SC V.I.C. SRL avea comenzi de onorat şi se afla în imposibilitate să-şi îndeplinească obligaţiile din motivul lipsei autorizaţiei pe domeniile ultrasunete suduri şi tablă, după cum rezultă şi din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză.
Printre condiţiile ce trebuiau îndeplinite în vederea autorizării personalului SC V.I.C. SRL pentru efectuarea examinărilor distructive, se enumera şi aceea a existenţei unui laborator cu aparatele necesare susţinerii probei practice prev.la art. 25 alin. (1) din Prescripţia tehnică din 2010.
Deşi această condiţie nu era îndeplinită de SC V.I.C. SRL, inculpatul T.V. s-a bazat pe indulgenţa inspectorului I.S.C.I.R. considerând că este suficient ca examinatorul să vadă un aparat şi procedura „pe altceva", decât ceea ce era necesar, sugerând că intenţia inculpatului D. era de a avea şi el un beneficiu.
În dimineaţa de 15 mai 2012, inculpatul T.V.P. a contactat-o telefonic pe inculpata C.C.E. şi i-a cerut să se deplaseze la bancă de unde să ridice o sumă de bani.
Tot în ziua de 15 mai 2012, după ora 12.30, inculpatul D.D.l s-a prezentat la biroul inculpatului T.V.P., la sediul CN C.T.R. SA -Sucursala Piteşti, unde acesta din urmă i-a remis un plic în care se afla suma de 2.000 lei, sumă ce a fost găsită de organele de cercetare penală în geanta inculpatului D.D.l.
Prima instanţă a apreciat că din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, între inculpaţii T. şi D. reiese, fără echivoc, că inculpatul T.V. i-a remis inculpatului D.D.l plicul, cu acordul acestuia, după care au discutat pe marginea examinării ce urmează a fi efectuată la SC V.I.C. SRL.
Totodată, s-a mai reţinut că, faptul că inculpata C.C. a cunoscut scopul pentru care trebuie să scoată din bancă suma de 2.000 lei, rezultă din conţinutul convorbirii telefonice purtată între aceasta şi inculpatul T.V.P., în dimineaţa de 15 mai 2012, din care rezultă că inculpatul T. i-a spus inculpatei C.C. să scoată din bancă „20 pentru ăla", inculpata ştiind că este vorba de un inspector de la I.S.C.T.R.
Din conţinutul aceleiaşi convorbiri rezultă că inculpata C.C. l-a întrebat pe inculpatul T. dacă inculpatul D. o va suna pe ea când va ajunge, iar inculpatul T.V. i-a spus că o să-l sune pe el pentru a se întâlni cu inculpatul D. şi a-i da ce trebuie.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că din conţinutul convorbirii purtate între inculpatul T.V.P. şi S.R.I., rezultă că persoanele cu atribuţii de decizie în cadrul SC V.I.C. SRL cunoşteau faptul că această societate nu îndeplinea condiţiile cerute de lege pentru obţinerea autorizaţiilor necesare funcţionării, inculpatul T. spunându-i martorului Stoenescu „eu o chem pe Cristina sus, îi spun să pună 20.000.000 lei rol într-un".
Din discuţiile purtate între inculpatul T. şi Stoenescu, rezultă că aceştia doi au stabilit care este suma ce trebuie dată inculpatului D., hotărându-se să-i dea iniţial 20.000.000 lei iar după finalizarea dosarului să-i mai dea încă 20.000.000 lei.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind nesinceră declaraţia inculpatei C.C., care a susţinut că nu avea interes în obţinerea acestor autorizaţii, câtă vreme aceasta este una din cei trei asociaţi ai SC V.I.C. SRL, alături de S.G. şi S.M., fiind deci direct interesată în funcţionarea societăţii şi respectiv în obţinerea autorizaţiilor.
Prin urmare, având în vedere conţinutul convorbirilor purtate între inculpatul T. şi martorul S., precum şi între inculpatul T. şi inculpata C.C., tribunalul a apreciat, că inculpata C.C. a cunoscut faptul că suma de 2.000 lei, pe care a dat-o inculpatului T.V., urmează a fi înmânată de către acesta din urmă inculpatului D.D.l, cu scopul ca acesta prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu să elibereze autorizaţiile necesare funcţionării SC V.I.C. SRL.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut şi faptul că apărarea inculpatei, potrivit căreia suma de 2.000 lei trebuia achitată inspectorului D. în acea zi, urmând ca acesta să întocmească o factură pentru această sumă, a fost înlăturată ca nesinceră, cunoscându-se faptul că întocmirea unei facturi se face după prestarea serviciului a cărui contravaloare trebuie achitată, iar suma inserată în conţinutul facturii se achită prin virament bancar între cele două societăţi şi nu în numerar.
Totodată, instanţa de fond a constatat că inculpatul D.D.l, în data de 15 mai 2012, s-a deplasat la sediul SC V.I.C. SRL pentru a demara procedura obţinerii autorizaţiilor, această procedură nefinalizându-se în acea dată, iar eventuala factură pentru plata taxelor privind obţinerea autorizaţiei se emitea de la sediul I.S.C.I.R. Bucureşti şi nu de către inculpatul D. în acea zi.
Instanţa de fond a apreciat că, toate aceste susţineri ale inculpatei sunt în contradicţie, atât cu conţinutul convorbirilor purtate între ea şi inculpatul T., cât şi cu procedurile financiar contabile aplicate în astfel de cazuri.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, prima instanţă a reţinut, că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, fapta de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că, având în vedere că din actele aflate la dosar rezultă că inculpatul D.D.l avea atât atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, cât şi atribuţii de control, în temeiul disp.art. 334 Cod pr .penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru inculpata C.C.E., din infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatei C.C.E., care, în calitate de asociat şi respectiv director al SC V.I.C. SRL, în data de 15 mai 2012, i-a dat inculpatului T.V.P., cu ştiinţă, suma de 2.000 lei, pentru ca acesta din urmă să o remită inculpatului D.D.l, inspector de specialitate în cadrul I.S.C.C.R.P.I.R. - Inspecţia Teritorială Bucureşti, pentru ca acesta din urmă să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu într-un mod favorabil SC V.I.C. SRL în vederea autorizării personalului acestei societăţi şi a extinderii domeniului de activitate, pentru „examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate", respectiv „examinarea cu ultrasunete a tablelor", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000.
Prima instanţă a apreciat că, în cauză, calitatea de coautor a inculpatei C.C.E. la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, rezultă din faptul că aceasta era direct interesată în obţinerea autorizaţiilor menţionate anterior, având în vedere calitatea sa de asociat a SC V.I.C. SRL, ea fiind cea care a scos din contul societăţii suma de 2.000 lei pe care a dat-o inculpatului T. pentru ca acesta să o remită inculpatului D., anterior examinării.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei C.C., s-au avut în vedere criteriile prev.de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi modalitatea de comitere a acesteia, aspecte din care rezultă existenţa unei stări de normalitate în efectuarea unor asemenea activităţi, inculpata având atitudinea unei persoane care efectuează un act obişnuit, precum şi persoana inculpatei care nu are antecedente penale şi nu a recunoscut săvârşirea faptei.
Faţă de aceste circumstanţe, tribunalul a apreciat, că scopul pedepsei aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza prin condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei C.C.E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpatei, iar în temeiul dispoziţiilor art. 862 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
În temeiul dispoziţiilor art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost obligată inculpata C.C.E. să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, şi să respecte disp. art. 863 alin. (1) lit. b)-d) C. pen., atrăgându-i-se atenţia asupra disp. art. 864 C. pen.
În temeiul disp. art. 71 alin. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a constatat, că suma de 2.000 lei, ce a fost ridicată de la inculpatul D.D.l, a fost confiscată prin sentinţa penală nr. 483 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Argeş.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata C.C.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că se impune desfiinţarea sentinţei atacate şi, în principal, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. poce. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de aceasta sau achitarea în baza art. 10 lit. d) C. poc. pen., întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii - intenţia, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, având în vedere că deşi este o persoană tânără, fără antecedente penale, cu un firesc statut social, şi anume având familie, a fost condamnată de instanţa de fond la o pedeapsă într-un cuantum apropiat ca şi cel al autorului faptei, respectiv a aceleiaşi infracţiuni pentru care a fost trimisă în judecată.
În motivare apelului, inculpata a arătat, în esenţă, că se impune reaprecierea probelor administrate în primă instanţă, cât şi a celor administrate la instanţa de apel şi achitarea sa, pe considerentul de esenţă că ea nu a ştiut că banii ce reprezintă obiectul infracţiunii de dare de mită reţinută în această cauză, respectiv suma de 2.000 lei, vor fi daţi de către T.V., director al SC C.C.C.R.P.I.R. SA (CN C.L.R. SA Bucureşti), numitului D.D.l, inspector de specialitate din cadrul I.S.C.C.R.P.I.R. (CN C.L.R. SA Bucureşti), pentru ca acesta să procedeze la obţinerea autorizării personalului unităţii SC V.I.C. SRL şi a extinde domeniul de activitate şi cu privire la examinarea cu ultrasunete „a îmbinărilor sudate sau a tablelor", autorizare pe care nu o avea, inculpata având calitatea de contabil şef la această firmă.
Inculpata a mai menţionat că infracţiunea de dare de mită este o infracţiune comisivă şi instantanee, în sensul că se produce în momentul în care mituitorul, în speţă, directorul T.V., îi dă banii celui mituit, respectiv lui D.D.l, inspector de specialitate, astfel că infracţiunea de dare de mită consumându-se, aşa cum rezultă şi din condamnarea acestora din urmă, nu mai poate fi reţinută calitatea de coautor a apelantei-inculpatei la această infracţiune de dare de mită, alături de ceilalţi doi inculpaţi menţionaţi mai sus.
Pe de altă parte, inculpata a ami susţinut că ea nu avea niciun interes să dea aceşti bani, fiind un simplu contabil care ţine evidenţa plăţilor în contractele de lucrări al firmei SC V. SA.
De altfel, această sumă, arată apelanta, reprezintă contravaloarea prestaţiilor către inspectorul de specialitate D.D.l, care urma să desfăşoare procedura menţionată cu privire la autorizarea personalului acestei societăţi şi a extinderii domeniului de activitate, conform celor arătate mai sus, sumă pentru urma să fie eliberată o chitanţă, invocând un bilet, în care era scris „eliberat factură pentru banii trimişi lui T.", chitanţă care nu a mai putut fi obţinută, având în vedere intervenţia organelor de poliţie, care au surprins în flagrant pe inculpatul D.D.l luând suma de 2.000 lei de la inculpatul T.V.P.
Prin Decizia penală nr. 65/A din 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C.C.E. împotriva sentinţei penale nr. 861 din 16 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 10315/109/2012.
A fost obligată apelanta - inculpată la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând sentinţa apelată, potrivit prevederilor art. 378, respectiv 371 C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că motivele invocate de apelantă, nu pot fi primite.
Instanţa de apel a reţinut că prezenta cauză este disjunsă, vizând acelaşi rechizitoriu nr. 45/P din 25 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul teritorial Piteşti, prin care a fost trimisă în judecată inculpata C.C.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, alături de inculpaţii D.D.l şi T.V.P., trimişi în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., rap. la art. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, aceşti ultimi doi inculpaţi uzând de judecata în procedura recunoaşterii vinovăţiei, potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., judecată ce a avut loc anterior la data de 14 iunie 2012, când Tribunalul Argeş a dispus, prin sentinţa penală nr. 483 din această dată, condamnarea celor doi inculpaţi, respectiv D.D.l la 3 ani închisoare, iar T.V.P. la 1 an şi 10 luni închisoare în condiţiile art. 861 C. pen.
Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, în infracţiunile prev.de art. 254 alin. (2) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru inculpatul D.D.l şi în infracţiunea prev.de art. 255 alin. (1) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul T.V.P.
Totodată, în temeiul disp.art. 254 alin. (3) C. proc. pen., a fost confiscată suma de 2.000 lei, sumă ce a fost ridicată de la D.D.l şi indisponibilizată la C.E.C. B. Sucursala Piteşti pe numele inculpatului D.D.l prin obligare la plată către stat.
În ceea ce priveşte pe inculpata C.C.E., deşi aceasta a solicitat aplicarea, la fel ca şi celor doi inculpaţi, a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., totuşi, cu ocazia dezbaterilor pe fond, apărătorul acesteia a pus concluzii de achitare, susţinând că inculpata nu a cunoscut ce urma să facă inculpatul T.V.P. cu suma de 2.000 lei şi în această situaţie, instanţa de fond a disjuns cauza şi a dispus repunerea acesteia pe rol, cu privire la inculpata C.C.E., care, fiind audiată, a recunoscut că dat inculpatului T.V. suma de 2.000 lei, însă nu a cunoscut faptul că acest inculpat urma să dea această sumă cu titlu de mită inculpatului D.D.l.
După repunerea cauzei pe rol, inculpata a fost din nou audiată, ocazie cu care, a arătat că recunoaşte faptul că a dat inculpatului T.V. suma de 2.000 lei în data de 15 mai 2012, însă nu a cunoscut faptul că inculpatul T.V. a dat această sumă de bani cu titlu de mită inculpatului D.D.l.
Instanţa de fond a reţinut că aceasta este, de altfel, de esenţă, apărarea pe care şi-o face inculpata în prezentul apel, aşa cum rezultă din motivele exprimate mai sus.
Analizând această apărare, prin prisma motivului principal invocat de cate inculpatat CorneaCristina Elenaprin care a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că o atare susţinere nu este întemeiată.
În acest sens s-a reţinut că, aşa cum rezultă din considerentele nuanţate ale primei instanţe, inculpata C.C.E. a fost condamnată, urmare a schimbării de încadrare juridică în infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, din infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, la 1 an şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 861 C. pen.
S-a apreciat că susţinerea inculpatei că nu ştia că o atare sumă va fi dată cu titlu de mită de către T.V.P. lui D.D.l, condamnaţi pentru astfel de fapte, nu poate fi primită.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că, împrejurarea că inculpata C.C.E. ştia că banii în sumă de 2.000 lei, pe care trebuia să-i scoată din bancă erau pentru inculpatul T.V.P. care, la rându-i să-i dea D.D.l, rezultă, în principal din convorbirile telefonice dintre inculpatul T.V. şi inculpata C.C.E..
Instanţa de fond a preciat că din conţinutul acestor convorbiri rezultă fără dubiu că în data de 15 mai 2012, inculpatul,T.V.P. a contactat-o telefonic pe inculpata C.C.E. şi i-a cerut să se deplaseze la bancă de unde să ridice o sumă de bani ce urma ca inculpatul T.V. să o remită inculpatului D.D.l, care se prezenta în aceeaşi zi în vederea examinării şi autorizării unor inspectori de la această unitate.
Ca atare, este evidentă ştiinţa inculpatei că banii pe care i-a scos de la bancă, în numele societăţii la care era angajată erau pentru a fi daţi ca mită de către inculpatul T.V. către inculpatul D.D.l, ambii condamnaţi anterior în cauză pentru infracţiunile de dare de mită, respectiv luare de mită, aşa cum s-a arătat.
Instanţa de apel a aprciat că nu poate fi reţinută nici apărarea inculpatei, în sensul că nu avea niciun interes pentru a scoate suma de bani ca să fie dată prin intermediul inculpatului T.V., inculpatului D.D.l, având în vedere că tocmai inculpata era direct interesată în funcţionarea societăţii SC V.I.C. SRL Piteşti, alături de ceilalţi doi asociaţi S.G. şi S.M., pentru ca personalul acestei societăţi să fie autorizat prin extinderea domeniului de activitate, pentru „examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate", respectiv examinarea cu ultrasunete a tablelor, având în vedere comenzile pe care le avea de onorat această societate şi imposibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiile, din motivul lipsei autorizaţiei pe domeniile ultrasunete, suduri şi tablă, aşa cum rezultă şi din alte convorbiri telefonice interceptate în cauză.
Totodată, s-a aprciat că, nu poate fi reţinută nicio altă apărare a inculpatei, în sensul că pentru suma de 2.000 lei urma a se întocmi o factură, făcând referire în acest sens la un „bileţel" pe care l-a lăsat A.A.M., cu menţiunea „pentru inspector D., factură şi chitanţă", întrucât mtocmirea unei facturi se făcea după prestarea serviciului a cărui contravaloare trebuia achitată, achitare care trebuia să fie făcută prin virament bancar între societăţi şi nu în numerar.
Instanţa de apel a apreciat că nu este justificată susţinerea că nu s-a mai întocmit această factură, întrucât a avut loc flagrantul, cu atât mai mult cu cât, inculpata nu avea voie să scoată banii personal pentru a face plata, plată ce urma a fi făcută în condiţiile legii, numai prin virament bancar, ceea ce nu a avut loc în această cauză.
În acelaşi timp, instanţa de apel a mai reţinut că, multiplele variante de care uzează inculpata în apărarea sa, pe de o parte, fiind de acord cu procedura recunoaşterii vinovăţiei în vederea judecării cauzei iar, pe de altă parte, revenind la instanţa de fond în sensul că nu este vinovată şi se impune achitarea pentru că nu a cunoscut destinaţia reală a sumei de bani pe care a scos-o din bancă, ceea ce a determina prima instanţă să revină şi ea la procedura comună obişnuită, având în vedere că aplicarea procedurii simplificate a judecăţii exclude pronunţarea unei soluţii de achitare, toate aceste situaţii şi împrejurări conducând la concluzia că inculpata a avut o atitudine nesinceră, oscilantă şi contradictorie, încercând să inducă în eroare instanţa, în legătură cu destinaţia reală a acestei sume, pe care a dat-o inculpatului T.V.P., susţinând, nereal, că nu a ştiut că aceasta urma să fie dată ca mită inculpatului D.D.l.
Instanţa de apel a apreciat că soluţia de achitare, în temeiul art. 10 lit. c) sau lit. d) C. proc. pen., susţinută, în principal, de apărare nu poate fi reţinută, fiind întrunite toate elementele constitutive, atât pe latura obiectivă, cât şi pe latura subiectivă, ale infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, pentru care, în mod corect prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei C.C.E., în modalitatea prevăzută de art. 861 C. pen.
Cu privire la critica subsidiară, vizând reducerea pedepsei aplicată inculpatei C.C.E., instanţa de aăel a apeciat că aceasta nu poate fi primită, deoarece prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepsei, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în rapor de fapta, dar şi persoana inculpatei, neimpunându-se o atare reducere, cu atât mai mult cu cât instanţa a făcut o diferenţiere în privinţa cuantumului pedepsei, între autorul T.V.P., şi coautoarea inculpata C.C.E., luând în considerare contribuţia pe care a avut-o fiecare dintre aceştia la primirea sumei de bani de către inculpatul D.D.l, T.V.P. fiind condamnat la 1 an şi 10 luni închisoare, iar C.C.E. la un an şi 6 luni închisoare, ambii în condiţiile art. 861 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpata C.C.E..
Recurenta inculpată a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţae în cauză şi rejudecând pe fond, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit a) rap. la art. 10 lit d) C. proc. pen., întrucât nu a cunoscut destinaţia reală a sumei de bani pe care a scos-o din bancă.
Examinând recursul declarat de sus-numitul inculpată prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la 03 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a evoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În consecinţă, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.
Examinând recursul formulat de inculpata C.C.E. conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele motive:
În recurs, recurenta inculpată a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., reiterând criticile din apel, susţinând că se impune reaprecierea probelor administrate de prima instanţă, cât şi a celor administrate la instanţa de apel şi achitarea sa, pe considerentul de esenţă că ea nu a ştiut că banii ce reprezintă obiectul infracţiunii de dare de mită reţinută în această cauză, respectiv suma de 2.000 lei, vor fi daţi de către T.V., director al SC C.C.C.R.P.I.R. SA (C.N.C.I.R. S.A. Bucureşti), numitului D.D.l, inspector de specialitate din cadrul I.S.C.C.R.P.I.R. (C.N.C.I.R. S.A. Bucureşti), pentru ca acesta să procedeze la obţinerea autorizării personalului unităţii SC V.I.C. SRL şi a extinde domeniul de activitate şi cu privire la examinarea cu ultrasunete „a îmbinărilor sudate sau a tablelor", autorizare pe care nu o avea, inculpata având calitatea de contabil şefia această firmă.
Or, contrar susţinerilor recurentei inculpate, instanţele de fond şi de apel au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că din ansamblul întregului material probator rezultă că inculpata C.C.E., în calitate de director al SC V.I.C. SRL, în data de 15 mai 2012, i-a dat inculpatului T.V.P. suma de 2000 lei pentru a fi remisă inculpatului D.D.l, inspector de specialitate în cadrul I.S.C.C.R.P.I.R., pentru ca acesta din urmă să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu într-un mod favorabil SC V.I.C. SRL, în vederea autorizării personalului acestei societăţi şi a extinderii domeniului de activitate pentru „examinarea cu ultrasunete a îmbinărilor sudate", respectiv „examinarea cu ultrasunete a tablelor".
Pentru a examina criticile inculpatei vizând lipsa elementului material al laturii, obiective şi a intenţiei de a comite fapta, instanţa de recurs este ţinută de situaţia de fapt deja stabilită de prima instanţă şi de instanţa de apel.
Din examinarea acesteia rezultă, contrar susţinerilor inculpatei, că aceasta a săvârşit infracţiunea de dare de mită cu intenţie, în modalitatea faptică descrisă în hotărârile atacate.
Totodată, Înalta Curte observă că nemulţumirile inculpatei, vizând insuficienţa probatoriului administrat ori nelegalitatea administrării unor mijloace de probă, tind către o reapreciere a probelor cu consecinţa modificării situaţiei de fapt.
Aşadar, prin motivele de recurs se solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, diferită de cea reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel, aceasta, în condiţiile în care, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs.
Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin aprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei şi a pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori a deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
Aşa cum s-a precizat anterior, examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior nepermiţând cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.
Aşa cum s-a arătat în Decizia penală nr. 815 din 20 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. - "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni" - este incident, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. Situaţia de fapt, -verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 18 C C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Teoretic, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., permitea instanţei de recurs de a cenzură modul în care au fost reţinute faptele şi împrejurările de fapt ale cauzei însă, chiar şi sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea o eroare gravă de fapt, care nu echivala cu o apreciere greşită a faptelor, astfel cum solicită, la acest moment, recurenţii inculpaţi. Însă, prevederile pct. 18 al art. 385 C. proc. pen. anterior au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului
Concluzionând, Înalta Curte constată că, aceste critici formulate de inculpată vizând lipsa elementului material al laturii obiective şi a intenţiei de a comite fapta de dare de mită sunt în contradicţie cu datele ce caracterizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi pentru a analiza temeinicia lor instanţa de recurs ar trebui să cenzureze situaţia de fapt, să verifice concordanţa dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.C.E. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.C.E. împotriva Deciziei penale nr. 65/A din 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publică, azi 9 decejnbrie2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3916/2013. SECŢIA PENALĂ. Luare de mită... | ICCJ. Decizia nr. 1094/2013. SECŢIA PENALĂ. Recunoaşterea... → |
|---|
