ICCJ. Decizia nr. 394/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 394/2013
Dosar nr. 4693/63/2012/a9
Şedinţa publică din 4 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova cu nr. 54D/P/2012, au fost trimişi în judecată inculpaţii M.I.A. şi P.M.M., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, inculpatul M.S.D., arestat în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată respectiv trafic internaţional de droguri de risc prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi inculpata N. M.S., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de droguri de risc prevăzute de art. 26 raportat la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi favorizarea infractorului, prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 26 februarie 2012, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, a fost sesizat de către B.C.C.O. Craiova - Serviciul Antidrog, cu privire la faptul că inculpatul M.I.A. se ocupa cu distribuirea de rezină de cannabis (haşiş), adusă din Spania şi care era vândută ulterior, pe raza mun. Craiova cu preţul de 50 lei/gram.
În acest sens, în cauză a fost autorizat investigatorul sub acoperire cu nume de cod P.I. precum şi colaboratorul autorizat cu nume de cod M.D., acesta primind de la M.I.A. cantitatea de aproximativ 40 gr. rezină de cannabis pe care trebuia să primească suma de 1.500 lei.
Conform raportului de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 2156491 din 16 martie 2012 proba înaintată în cauza privind pe M.l. A. era constituită din 39,18 gr. rezină de cannabis, care a pus în evidenţă THC, substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis, aflată pe Tabelul nr. îîîĂ Anexă la Legea nr. 143/2000.
În raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a reţinut că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 681 C. proc. pen. Astfel, a apreciat că probele administrate, respectiv: procese verbale, rapoarte şi procese verbale ale investigatorului sub acoperire autorizat, rapoarte de constatare tehnico- ştiinţifică, procese verbale de percheziţie domiciliară, supravegheri operative efectuate în cauză, declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărirea penală, susţin presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul actelor materiale pentru care este cercetat. De asemenea, a reţinut că, în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., respectiv, pedeapsa este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului, în contextul amplorii fenomenului infracţional, ar putea conduce la o reacţie negativă în comunitate.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi în prezent, nu au încetat şi nici nu s-au schimbat, astfel că nu se impune înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 136 lit. c) C. proc. pen., deoarece, chiar prin obligaţiile pe care le-ar impune în mod expres la acest moment procesual nu s-ar asigura apărarea interesului public superior, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare, pericol pentru ordinea publică, pericol ce constă şi în modul şi împrejurările în care se presupune că s-a comis fapta raportat şi la persoana inculpatului.
Faţă de considerente arătate, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.l.A.
În termenul legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.l.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului, s-a arătat în esenţă că, în speţă, nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar cele 11 luni scurse de la data luării măsurii arestării preventive au depăşit termenul rezonabil, astfel cum acesta este definit de jurisprudenţa C.E.D.O. şi art. 5 din Convenţie.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive iar dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivata, menţinerea măsurii arestării preventive.
Faţă de criticile formulate de inculpat, Înalta Curte constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., care impun menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive.
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea temeiurilor presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existenţa unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, faţă de probele sau situaţiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară.
Astfel, în aprecierea subzistenţei temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situaţia de fapt, gravitatea faptelor, consecinţele acestora, gradul de implicare a inculpaţilor în ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate, precum şi stadiul procesual al cauzei.
Se constată că, în cauză, există indicii temeinice în accepţiunea dată de art. 681 C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, fiind de altfel pronunţată o hotărâre judecătorească de condamnare, nedefinitivă.
În acest context, Înalta Curte va avea în vedere rapoartele şi procese verbale ale investigatorului sub acoperire autorizat, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, procesele verbale de percheziţie domiciliară, supravegherile operative efectuate în cauză şi declaraţiile martorilor din acte audiaţi la urmărirea penală.
Totodată, sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. , pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat fiind închisoarea mai mare de 4 ani şi existând probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi pentru desfăşurarea ulterioară a procesului penal, Înalta Curte reţinând şi aspectul că recurentul inculpat este recidivist.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. care a definit noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacţia colectivă faţă de infracţiunea săvârşită”, care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
În speţă, se constată faptul că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea unor fapte deosebit de grave, traficul de droguri fiind o activitate de natură a pune în pericol sănătatea persoanelor care, consumând substanţele periculoase dezvoltă o adicţie faţă de acestea.
Se mai reţine totodată şi faptul că inculpatul este recidivist, suferind anterior o condamnare pentru infracţiuni ce aduc atingere normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, ceea ce demonstrează persistenţa acestuia în activitatea infracţională şi faptul că, deşi a suferit condamnări anterioare, nu a demonstrat o atitudine de îndreptare faţă de societate manifestând în continuare lipsă de respect faţă de una dintre valorile esenţiale protejate de lege, respectiv integritatea corporală şi sănătatea persoanei.
Este adevărat că în aprecierea necesităţii menţinerii stării de arest preventiv, instanţa trebuie să aibă în vedere cu prioritate prezumţia de nevinovăţie, însă, aceasta, trebuie apreciată în raport de toate elementele dosarului şi de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpatul.
În ceea ce priveşte rezonabilitatea perioadei de detenţie, Înalta Curte apreciază că nu a fost depăşită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudenţa C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi apreciată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual în care inculpatul a primit o condamnare în primă instanţă, menţinută de instanţa de apel, natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în activitatea justiţiei.
Mai mult, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., măsura arestării fiind justificată şi aptă să asigure buna desfăşurare a procesului penal şi scopul măsurilor preventive, în cauză nu sunt elemente mai favorabile inculpatului care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.
Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O.L.F., impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefundat, recursul formulat de inculpatul M.I.A.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.A. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 4693/63/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 391/2013. Penal. şantajul (art.194 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 416/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
