ICCJ. Decizia nr. 3962/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.), omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3962/2013
Dosar nr. 301/57/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 153/2012 din 5 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 301/57/2012, Curtea de Apel Alba-Iulia a hotărât:
1. În baza art. 263 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.M., fără antecedente penale la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.
2. În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
3. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
4. În baza art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.M. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului P.M.M. pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 5 luni, ce constituie termen de încercare.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 17 lit. a) Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.
6. În baza art. 357 C. proc. pen. raportat la 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 7 martie 2012 şi până la data de 14 martie 2012.
7. În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisului denumit „proces-verbal” înregistrat din 18 ianuarie 2012 la Poliţia oraşului Teiuş.
8. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul P.M.M. să plătească suma de 1.950 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 RON, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 2 aprilie 2012 emis de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia în Dosarul nr. 30/P/2012, a fost trimis în judecată inculpatul P.M.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de: favorizarea infractorului, prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.; omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen.; fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.; uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la infracţiunile de omisiunea sesizării organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals, acuzarea a reţinut următoarele împrejurări:
La data de 20 octombrie 2011, inculpatul P.M.M., în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul Poliţiei oraşului Teiuş, a primit în audienţă pe martorii H.M.G. şi O.V. (director şi respectiv şeful pazei Fabricii B. Teiuş) întrucât aceştia aveau nelămuriri cu privire la faptul că martorului S.D. i-au fost aplicate de către martorul P.E., agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Teiuş două sancţiuni contravenţionale, amendă şi avertisment prin două procese-verbale diferite pentru aceeaşi abatere, cea prevăzută de art. 48 lit. f) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Aceste împrejurări rezultă din declaraţiile martorilor H.M.G., O.V. şi L.E.I., audiaţi în cauză, care au confirmat că inculpatul P.M.M., încă din luna octombrie 2011 a luat la cunoştinţă, în exercitarea atribuţiilor serviciu, de faptele penale comise de către P.E.
Fiind informat despre modalitatea în care, pentru aceeaşi contravenţie au fost întocmite două procese-verbale cu sancţiuni diferite, în calitatea sa de conducător al unităţii de poliţie, la data de 26 octombrie 2011, inculpatul P.M.M. i-a solicitat agentului P.E. să întocmească un raport în care să detalieze situaţia, din conţinutul actului întocmit, rezultând că agentul de poliţie P.E. a distrus procesul-verbal iniţial şi a întocmit un altul din dorinţa de a-l ajuta pe contravenient să nu îşi piardă locul de muncă.
Inculpatul P.M.M., deşi avea cunoştinţă despre comiterea faptelor comise de către subordonatul său, în calitatea sa de şef al Poliţiei oraşului Teiuş, a păstrat raportul întocmit de către P.E. şi nu a sesizat organele judiciare în legătură cu aspectele cunoscute în virtutea funcţiei.
Potrivit art. 41 lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, inculpatul P.M.M. avea obligaţia să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate cu privire la faptele de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştinţă.
De asemenea, potrivit art. 263 C. pen., inculpatul P.M.M. avea obligaţia de a sesiza de îndată procurorul sau organul de urmărire penală cu privire la fapta penală de care a luat la cunoştinţă în legătură cu serviciul său, însă nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală urmărind să pună la adăpost prin această inacţiune pe P.E. de consecinţele legii penale.
Mai mult chiar, după ce a aflat de existenţa dosarului penal în care P.E. era cercetat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi distrugere de înscrisuri, care se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba (Dosar nr. 57/P/2012), inculpatul P.M.M., realizând gravitatea situaţiei, cu scopul de a putea invoca cauza de nepedepsire a desistării şi a se proteja, a întocmit înscrisul denumit „proces-verbal” pe care l-a datat 4 ianuarie 2012 şi l-a înregistrat la data de 18 ianuarie 2012, în cuprinsul căruia a consemnat în mod vădit nereal faptul că s-a sesizat cu privire la faptele penale ale numitului P.E., înscris care a fost depus ulterior la I.P.J. Alba, Compartimentul Control Intern.
Din verificările efectuate pe parcursul anchetei a rezultat că, în realitate, înscrisul denumit „proces-verbal” a fost întocmit în ziua de 19 ianuarie 2012, ora 18:47. Ca atare, realitatea scriptică nu corespundea celei faptice, iar procesul-verbal are valoarea unui înscris pro causa, în vederea înlăturării răspunderii penale.
Cu privire la infracţiunea de favorizarea infractorului, acuzarea a reţinut următoarele împrejurări:
După ce a aflat de existenţa dosarului penal în care P.E. era cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, inculpatul P.M.M. a făcut demersuri continue şi susţinute spre a-l ajuta pe acesta să zădărnicească urmărirea penală.
Din probele administrate a rezultat că la data de 16 ianuarie 2012, fiind anunţat de către funcţionari din cadrul Primăriei comunei S. despre faptul că D.G.A., Serviciul Alba-Iulia, face verificări spre a stabili dacă martorul S.D. şi-a achitat amenda, inculpatul P.M.M., cunoscând faptul că referitor la subalternul său P.E. este declanşată o anchetă penală a luat hotărârea infracţională de a -l ajuta pe acesta în sensul de a-l pune la adăpost de consecinţele legii penale prin aceea că, din poziţia cheie în care se afla a avut reprezentarea firească a faptului că plata amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenţie avea să stingă raportul de drept civil contravenţional şi pe cale de consecinţă, persoana cercetată să fie exonerată de răspundere penală.
Astfel inculpatul P.M.M. a înmânat martorilor L.E.I. şi P.E. copia procesului-verbal conţinând sancţiunea amenzii şi adresa de înaintare, spre a se deplasa la Primăria comunei S., în vederea punerii în executare a sancţiunii amenzii.
Ducându-şi raţionamentul mai departe, hotărârea infracţională a fost pusă în executare, folosindu-se din nou de poziţia sa în ierarhia Poliţiei Teiuş, astfel încât inculpatul P.M.M. a dispus cu intenţia directă de a ajuta pe P.E. ca acesta din urmă împreună cu martorul L.E.I. să se deplaseze la locuinţa contravenientului S.D. cu scopul de a-i asigura acestuia resursele financiare necesare plăţii sancţiunii contravenţionale prin remiterea efectivă de către martorul L.E.I. a sumei reprezentând cuantumul amenzii, contravenientului S.D.
Probatoriul administrat în cauză a reliefat fără echivoc că în aceste condiţii, contravenientul S.D. a procedat la achitarea amenzii, însoţit fiind de către cei doi agenţi de poliţie, demersul acestora fiind unul dispus de către inculpatul P.M.M. După achitarea amenzii în condiţiile dispuse de către inculpat, chitanţa doveditoare a fost preluată de la contravenient de către agenţii de poliţie, iar atunci când aceştia s-au întors la sediul poliţiei au prezentat inculpatului P.M.M. dovada plăţii.
De asemenea, din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că inculpatul P.M.M. a stăruit în plata în orice condiţii a amenzii aplicate contravenientului S.D., deşi cunoştea că exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a acestuia a fost distrus, a urmărit denaturarea stării de fapt şi crearea voită a unei confuzii astfel încât organul de urmărire penală, care se afla în plină investigaţie în legătură cu modul şi împrejurările concrete de comitere a faptelor de către P.E., aflat în relaţii de subordonare faţă de inculpat, să ajungă la adoptarea unei soluţii favorabile pentru P.E.
Referitor la instigarea neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, acuzarea a reţinut următoarele împrejurări:
În continuarea aceluiaşi demers, pe lângă preconstituirea probatoriului scriptic, valorificând faţă de subordonaţi autoritatea inerentă funcţiei de conducere deţinută în sistemul poliţienesc, inculpatul P.M.M. a întreprins acţiuni de determinare a subordonaţilor chemaţi în calitate de martori în cauză, pentru ca aceştia să dea declaraţii care să îi fie favorabile şi să îl disculpe.
Astfel, la data de 2 martie 2012, după ce a luat la cunoştinţă de faptul că agentul şef D.N. a fost citat spre a fi audiat în calitate de martor, inculpatul P.M.M. a luat măsuri pentru a instiga pe subordonatul său să-i confirme declaraţia afirmând: „(…) deci trebuie să o lămureşti să nu fie probleme (…) şi treaba ailaltă am discutat-o, nu ai văzut (…) mai merg şi alţi colegi care spun tot la fel (…) dacă treburile merg cum trebuie, trebuie să se rezolve bine”.
În continuare, la data de 6 martie 2012, înainte ca martorul D.N. să fie audiat la D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, a fost abordat de către inculpatul P.M.M. spre a-i atrage atenţia cu privire la importanţa în ancheta penală referitor la situaţia sa juridică a declaraţiei ce urma a fi făcută afirmând: „(…) deci îi foarte importantă declaraţia ta. realizezi? (...) încearcă să nu mă bagi la necaz.”
Mai mult, inculpatul P.M.M. a solicitat martorului D.N. să-i confirme varianta cerând ca în declaraţie să spună despre faptul că înscrisul falsificat a fost întocmit la începutul lunii ianuarie 2012, înainte de sesizarea organelor judiciare: „(…) ai auzit că eu urmează să fac sesizări, că urmează să-i înştiinţez c-am făcut procese-verbale de la începutul lui ianuarie. Poţi să faci chestia asta?”.
Cu toate acestea, martorul D.N., deşi a fost instigat să facă declaraţii mincinoase, nu a dat curs solicitării inculpatului, ci a declarat împrejurări percepute personal de către acesta.
Coroborând mijloacele de probă administrate în faza urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
1. La data de 26 octombrie 2011, inculpatul P.M.M., având funcţia de şef al Poliţiei oraşului Teiuş, judeţul Alba, a primit în audienţă pe martorii H.M.G. şi O.V. (director şi respectiv şeful pazei Fabricii B. Teiuş), care i-au semnalat situaţia existenţei a două procese-verbale de contravenţie emise de un agent constatator din cadrul Poliţiei oraşului Teiuş cu privire la aceeaşi persoană (S.D.) şi la aceeaşi faptă, presupus a fi săvârşită la aceeaşi dată, dar care prevedeau sancţiuni diferite: amendă şi avertisment. Ambele procese-verbale de contravenţie au fost încheiate de către numitul P.E., agent constatator.
Inculpatul P.M.M. i-a solicitat agentului P.E. să întocmească un raport în care să consemneze starea de fapt generatoare a două procese-verbale de contravenţie, care a fost depus la mapa de serviciu a inculpatului în cursul aceleiaşi zile.
Inculpatul a încheiat anul calendaristic fără să ia vreo măsură din care să rezulte că-şi exercită atribuţiile manageriale, că desfăşoară o activitate de prevenţie a săvârşirii de către angajaţii Poliţiei a unor încălcări regulamentare sau legale, prin informarea de îndată a superiorilor săi în legătură cu aspectele rezultate din raport şi prin prisma probelor pe care le avea la îndemână.
Aspectele sesizate de martori au fost verificate cu ajutorul registrului aflat la camera ofiţerului de serviciu din cadrul Poliţiei Teiuş, a informaţiilor puse la dispoziţie de martora L.E.I. şi declaraţiilor celor doi agenţi, B.M. şi P.E.
Această împrejurare rezultă din declaraţiile persoanelor anterior menţionate şi a martorei L.E.I. coroborat cu fotocopia registrului de intrare al Poliţiei Teiuş.
2. În jurul datei de 10 ianuarie 2012 inculpatul a primit vizita unor agenţi D.G.A., aceştia fiind interesaţi de situaţia proceselor-verbale întocmite de agentul P.E. pe numele lui S.D., fapt rezultat din declaraţia inculpatului.
3. În data de 16 ianuarie 2012 urmare unei discuţii telefonice cu Primarul comunei S., referitor la debitarea procesului-verbal de sancţionare cu 500 RON a numitului S.D., întocmit de agentul P.E., inculpatul a transmis o fotocopie a documentului în discuţie şi o adresă Primăriei, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu martora L.E.I. Aceasta i-a relatat că nu a debitat suma deoarece „nu a avut timp”. Martora L.E.I. s-a deplasat la Primăria S., însoţită de P.E. unde a constatat că amenda nu este achitată.
Din iniţiativa numitei L.E.I., cele două persoane s-au deplasat de la Primărie la S.D. acasă pentru a primi chitanţa, martora cunoscând, fără să aibă o bază documentată constând în existenţa chitanţei doveditoare, că acesta ar fi achitat amenda. Martorul S.D. i-a spus în acel moment că nu a plătit amenda şi s-a arătat nemulţumit de faptul că a fost debitat. Cu această ocazie martora L.E.I. susţine că şi-a achitat datoria pe care o avea faţă de S.D., în valoare de 600 RON, rezultată din achiziţionarea de la acesta a unui porc. Deoarece S.D. s-a dus să achite amenda, cei doi poliţişti s-au deplasat şi ei la Primărie şi au luat de la S.D. chitanţa doveditoare a plăţii amenzii.
4. În data de 19 ianuarie 2012, inculpatul i-a solicitat lui D.N. să înregistreze un document intitulat „proces-verbal”, care a primit număr de înregistrare din 18 ianuarie 2012, ce reprezintă o informare referitor la evoluţia situaţiei generate de P.E. Din conţinutul procesului-verbal încheiat de Compartimentul de control intern al I.P.J. Alba depus la dosarul de urmărire penală rezultă faptul că documentul înregistrat la Poliţia Teiuş, anterior menţionat, a fost primit la data de 24 ianuarie 2012 la I.P.J. Alba şi că, despre faptele agentului P.E. şi ale inspectorului de poliţie B.M., comisarul şef de poliţie P.M.M., şeful Poliţiei Teiuş, nu a înştiinţat de îndată procurorul sau organul de urmărire penală.
5. În data de 6 martie 2012, anterior audierii numitului D.N. de către autorităţile judiciare, inculpatul P.M.M. a purtat o discuţie cu acesta, interceptată legal, în care insistă ca acesta să evidenţieze, cu ocazia audierii sale ca martor, aspecte relative la:
- motivul pentru care documentul înregistrat de martor poartă data de 18 ianuarie 2012;
- faptul că s-a mai întâmplat să-l cheme pe martor de acasă pentru probleme de serviciu,
- faptul că i-ar fi dat martorului ambele procese-verbale, inclusiv cel redactat la calculator, pe care acesta le-ar fi înregistrat,
- faptul că martorul ar fi auzit că P.M.M. urmează să facă sesizări, că urmează să-i înştiinţeze că a întocmit procesele-verbale la începutul lunii ianuarie. Partea finală a discuţiilor purtate în data de 6 martie 2012 reprezintă o evidentă încercare a inculpatului de a determina martorul, cercetat separat în legătură cu faptele sale, să declare în sensul dorit de el.
Inculpatul P.M.M. a fost audiat în faza urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.
Deşi a fost informat în legătură cu conţinutul şi consecinţele dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. la termenul din 15 mai 2012, inculpatul a declarat instanţei că nu înţelege să se prevaleze de aceste dispoziţii legale, în încheierea penală din 15 mai 2012.
În instanţă inculpatul a precizat că a fost numit la conducerea Poliţiei Teiuş în luna august 2011, că susţinerile acuzării în sensul că ar fi făcut demersuri în sensul achitării amenzii menţionate în procesul-verbal de contravenţie, nu corespund realităţii, invocând scoaterea din context a unor aspecte, despre care acuzarea susţine că le-ar fi discutat cu martorul D.N. în datele de 2 şi 6 martie 2012.
La solicitarea instanţei, inculpatul a detaliat circuitul intern pe care îl urmează un proces-verbal de contravenţie, ulterior aplicării unei sancţiuni de către agentul constatator, menţionând că acest circuit este efectuat conform Regulamentului de funcţionare al Poliţiei dar, în egală măsură, a relevat faptul că această procedură a fost preluată de el la numirea sa în funcţie.
Etapele parcurse de un proces-verbal de contravenţie sunt:
- întocmirea procesului-verbal de contravenţie de către organul constatator în trei exemplare: originalul rămâne la agentul constatator şi urmează procedura, exemplarul doi se transmite contravenientului, iar exemplarul trei rămâne la cotor;
- înregistrarea procesului-verbal în registrul aflat la ofiţerul de serviciu, la terminarea programului agentului constatator, de către acesta din urmă;
- depunerea proceselor-verbale încheiate şi înregistrate într-o cutie închisă cu lacăt, aflată în camera ofiţerului de serviciu, de unde sunt preluate de către persoana desemnată în acest sens (la data incidentului această obligaţie revenea agentului principal L.E.I.). Rezultă din declaraţia inculpatului că la data incidentului nu era stabilită o anume periodicitate de ridicare a acestor procese-verbale de către secretara unităţii, funcţie deţinută atunci, de agentul principal L.E.I.;
- secretara unităţii avea obligaţia preluării proceselor-verbale şi înregistrării acestora într-un al doilea registru, aflat în responsabilitatea sa. După achitarea amenzii, secretara avea obligaţia să ataşeze chitanţa doveditoare a stingerii debitului, iar în cazul în care amenda nu era achitată din propria iniţiativă de către contravenient, avea obligaţia de a-l debita informând primăria de la domiciliul contravenientului.
Inculpatul a precizat că există o procedură a anulării din oficiu a unor procese-verbale de contravenţie, limitată la împrejurarea existenţei unor vicii, exemplificate de acesta în sensul erorilor în notarea CNP-ului sau a numelui persoanei.
Inculpatul P.M.M. a evidenţiat faptul că la data la care a comunicat Primăriei S. fotocopia procesului-verbal de contravenţie din 18 octombrie 2011, respectiv în 16 ianuarie 2012, acesta era primul proces-verbal debitat de Poliţia oraşului Teiuş de la data preluării de către el a funcţiei de comandant al acestei unităţi. Acest fapt este recunoscut şi de martora L.E.I., care îndeplinea activităţi specifice muncii de secretariat şi care a menţionat că a aflat doar în data de 4 ianuarie 2012 că procesul-verbal de contravenţie din 18 octombrie 2011 nu fusese anulat, ci distrus şi că a citit raportul întocmit de agentul P.E. doar la data anterior menţionată din lipsă de timp, deoarece după două zile de la depunerea raportului la mapă a intrat în concediu.
S-a precizat că procesul-verbal de contravenţie din 18 octombrie 2011 nu a urmat această procedură internă deoarece ulterior înregistrării în registrul aflat în camera ofiţerului de serviciu de către agentul constatator P.E., acesta nu a depus documentul în cutia închisă.
Declaraţia inculpatului P.M.M. este confirmată în parte de declaraţia martorei L.E.I. în ceea ce priveşte procedura internă, relativ la circuitul procesului verbal de contravenţie, procedură despre care martora L.E.I. susţine că a fost creată de ea.
S-a apreciat ca fiind importantă declaraţia dată de inculpatul P.M.M. în faza urmăririi penale, din perspectiva în care prezintă detalii referitoare la evoluţia cronologică a evenimentelor, astfel cum acesta l-a perceput. Astfel, conform susţinerilor acestuia, în declaraţia dată în 14 februarie 2012, rezultă următoarele:
- în 28 octombrie 2011 s-au prezentat în biroul său numiţii H.M.G. şi O.V., angajaţi ai SC B. SA, nedumeriţi de faptul că unui angajat al lor i s-a aplicat pentru aceeaşi faptă, două sancţiuni contravenţionale, prin două procese-verbale de contravenţie, amendă şi avertisment;
- această situaţie l-a determinat pe inculpat să-i solicite explicaţii agentului P.E., acesta indicându-l pe B.M., ca fiind persoana care l-ar putea edifica;
- B.M. i-a explicat, după plecarea angajaţilor SC B. SA, că i-ar fi cerut lui P.E. „să rezolve situaţia”, motivat de faptul că sancţiunea contravenţională atrăgea desfacerea contractului de muncă al persoanei sancţionate;
- i-a solicitat un raport lui P.E., în conţinutul căruia acesta a confirmat susţinerile lui B.M., raportul pe care l-a pus la mapa sa, însoţit de fotocopii ale registrului de evidenţă al contravenţiilor, ale raportului de activitate zilnică al ofiţerului de serviciu, ale raportului de activitate al agentului P.E. şi ale procesului-verbal de sancţionare cu amenda aplicată lui S.D.;
- în acel moment, rezulta „din zvonurile” din unitate că amenda ar fi fost achitată. Este de remarcat faptul că, la nivelul funcţiei avute şi raportat la procedurile interne reglementate, comandantul unităţii de Poliţie Teiuş se rezumă la „verificări” empirice, care surprind datorită superficialităţii nespecifice acestui nivel.
- a plecat ulterior în concediu;
- în data de 4 ianuarie 2012, cu ocazia verificării mapei, „a găsit raportul”, l-a chemat pe P.E. pentru a verifica „care este situaţia cu amenda, respectiv dacă are date noi sau dacă a mai intervenit ceva”, atitudine surprinzătoare din perspectiva celor anterior menţionate şi a existenţei unui cadru regulamentar organizat;
- a susţinut că P.E. i-a relatat că B.M. i-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie întocmit iniţial lui S.D. şi aplicarea unei alte sancţiuni, cea a avertismentului, ocazie cu care P.E. i-a relatat că a distrus unul dintre exemplarele procesului-verbal prin care stabilise sancţiunea contravenţională a amenzii;
- în aceeaşi zi a redactat un proces-verbal în formă olografă în care a consemnat susţinerile lui P.E. şi o sesizare cu acelaşi conţinut, urmând să se decidă pe care să-l înainteze la I.P.J. Alba
- în data de 12 ianuarie 2012 a fost informat de ofiţeri D.G.A. Alba despre conţinutul cercetărilor efectuate în legătură cu cele două procese-verbale încheiate de P.E. şi distrugerea unuia dintre acestea;
- în data de 16 ianuarie 2012 a fost apelat de Primarul localităţii S., care l-a întrebat dacă au debitat amenda aplicată lui S.D., l-a chemat pe agentul L.E.I. care a negat operaţiunea debitării amenzii şi i-a transmis că nu deţine respectivul document, context în care i-a înmânat o copie a procesului-verbal pentru a-l trimite Primăriei S.;
- în intervalul 18-20 ianuarie 2012 a tehnoredactat la calculatorul utilizat de el înscrisul denumit proces-verbal, menţionat anterior, pe care l-a trimis I.P.J. Alba;
- nu-şi poate justifica diferenţa de date rezultată din compararea datelor din calculatorul său şi înregistrarea oficială a avcestora.
Din perspectiva cronologiei datelor expuse, instanţa de fond a reţinut că este nejustificată:
- lentoarea cu care inculpatul P.M.M. a acţionat şi, de asemenea, diferenţa mare de timp parcursă de la momentul depunerii raportului de către P.E. la mapa comandantului unităţii de poliţie (26 octombrie 2011) şi redactarea înscrisurilor de informare a I.P.J. Alba de către inculpat (19 ianuarie 2012) care, conform procesului-verbal încheiat de Compartimentul de control intern al I.P.J. Alba depus la dosarul de urmărire penală, a fost primit la I.P.J. Alba data de 24 ianuarie 2012;
- repetitivitatea efectuării unor verificări exclusiv empirice, lipsite de fundament regulamentar, cu privire la plata amenzii de către una dintre persoanele sancţionate contravenţional de această unitate de poliţie;
- lentoarea înregistrării procesului-verbal realizat de către inculpat pentru a semnala I.P.J. Alba incidentul creat de actele agentului P.E. (aparent redactat olograf în 4 ianuarie 2012 şi în format word în 19 ianuarie 2012, conform raportului furnizat de unitatea de calculator şi comunicat destinatarei, I.P.J. Alba, în data de 24 ianuarie 2012.).
Martorul S.D. a fost audiat în faza urmăririi penale, declaraţiile acestuia fiind consemnate şi în faza cercetării judecătoreşti, conform dosarului Curţii de Apel.
În instanţă, martorul a menţionat că a relatat în declaraţia dată în faza urmăririi penale toate împrejurările cunoscute de el referitor la cauza în care este implicat inculpatul P.M.M.
Martorul a precizat că el este persoana care a fost sancţionată contravenţional cu suma de 500 RON, că nu a semnat documentul, iar ulterior i-a solicitat ajutorul inspectorului B.M., punându-i la dispoziţie procesul-verbal de contravenţie. Martorul a susţinut că a fost îndrumat către un avocat, dar când a aflat care este valoarea onorariului acestuia a abandonat ideea contestării procesului-verbal că, după câteva zile a fost la post şi l-a căutat pe B.M., care i-a dat să semneze un proces-verbal, că a primit un exemplar din acest document, dar şi procesul-verbal care avea menţionată sancţiunea amenzii de 500 RON, fără ca acest din urmă document să poarte vreo menţiune specială.
Martorul a mai precizat că, după sărbătorile de iarnă au venit la domiciliul său L.E.I. şi P.E., care i-au solicitat chitanţa care atesta plata amenzii. Cu aceeaşi ocazie, L.E.I. i-a restituit suma de 600 RON ce reprezenta un rest de plată rezultat din cumpărarea unui porc pentru sărbătorile de Crăciun de către L.E.I. Martorul a declarat că a achitat amenda şi le-a dat celor doi chitanţa. A insistat în a sublinia faptul că a aflat că ar avea un proces-verbal prin care era sancţionat contravenţional cu avertisment doar atunci când a fost chemat la D.G.A. În opinia Curţii această afirmaţie a fost apreciată ca fiind total nesinceră deoarece martorul relatează când a primit al doilea proces-verbal, în ce context şi, raportat la momentul în care rezultă că a achitat amenda, contextul în care s-a realizat deplasarea celor doi agenţi de poliţie la domiciliul său, conchizând în sensul că atitudinea pasivă a martorului a fost generată de conţinutul celei de-a doua sancţiuni, menţionată pe al doilea proces-verbal, primit de la prietenul său B.M. Este infirmată teoria momentului aflării sancţiunii avertismentului şi de declaraţiile martorilor L.E.I. şi P.E., date în faţa Curţii de apel, dar şi de aspectele precizate de martorul H.M.G., în faţa curţii, ocazie cu care acesta din urmă relatează că S.D. i-ar fi precizat la câteva zile după redactarea referatului în care propunea desfacerea contractelor de muncă persoanelor sancţionate contravenţional, printre care era şi S.D. că „şi-ar fi rezolvat problema, în sensul că i-a fost anulat procesul-verbal prin care fusese amendat şi i s-a aplicat un avertisment”.
A reţinut instanţa de apel şi afirmaţia martorului O.V., care a declarat în faţa instanţei că S.D. l-a anunţat, după 2-3 zile de la momentul în care martorul a intrat în posesia copiei procesului-verbal de contravenţie al angajatului S.D., că nu mai plăteşte amenda deoarece „i s-a dat avertisment”.
Din această perspectivă s-a reţinut că evoluţia penală a atitudinii procesuale a martorului S.D. în faţa autorităţilor judiciare, unde a depus mărturie sub prestare de jurământ, rămâne a fi lămurită de organele de urmărire penală în dosarul disjuns, raportat la acuzaţiile de care este suspectat numitul B.M.
Martorul H.M.G. a fost audiat în faza urmăririi penale, declaraţiile acestuia fiind consemnate la dosar. În faza cercetării judecătoreşti, martorul a fost audiat de către instanţă, conform filelor din dosarul Curţii de Apel.
În instanţă, martorul a precizat că declaraţia consemnată în faza urmăririi penale corespunde aspectelor relatate de el în mod direct. Acesta a precizat că în cursul lunii octombrie 2011, luând cunoştinţă de aplicarea a două sancţiuni contravenţionale unor paznici ai societăţii a propus prin referat desfacerea contractelor de muncă ale acestora. Printre persoanele propuse pentru desfacerea contractului de muncă se afla şi numitul S.D., al cărui procesul-verbal prevedea amenda de 500 RON. După câteva zile, S.D. i-a cerut să retragă referatul în ce-l priveşte deoarece „şi-ar fi rezolvat problema, în sensul că i-a fost anulat procesul-verbal prin care fusese amendat şi i s-a aplicat un avertisment”. Pe fondul acestei relatări, martorul H.M.G. a hotărât să meargă în audienţă la comandantul Poliţiei Teiuş, căruia i-a relatat situaţia, iar acesta s-ar fi arătat surprins, şi-a manifestat îndoiala în privinţa veridicităţii informaţiei şi şi-a exprimat dorinţa de a face verificări. Comandantul poliţiei a chemat o femeie căreia i-a solicitat un registru şi pe B.M., căruia i-a relatat ce-i spuseseră cei doi martori. Martorul a dedus că B.M. nu dorea să răspundă în prezenţa lui întrebărilor adresate de P.M.M., astfel încât s-a hotărât să plece. După 9 ianuarie 2012 s-a întâlnit cu P.M.M., pe care l-a întrebat ce s-a mai întâmplat cu problema despre care l-a informat, iar acesta s-a exprimat în sensul „să plătească cine a greşit”.
Martorul O.V. a fost audiat în faza urmăririi penale, declaraţiile acestuia fiind consemnate la dosar. În faza cercetării judecătoreşti martorul a fost audiat de către instanţă, conform filelor din dosarul Curţii de Apel.
În instanţă, martorul a susţinut că în momentul în care a aflat despre sancţionarea contravenţională a angajatului său, S.D., i-a cerut acestuia detalii şi o copie a procesului-verbal de contravenţie, document pe care l-a transmis la Bucureşti şi că după 2-3 zile, S.D. l-a anunţat că nu îşi mai plăteşte amenda deoarece „i s-a dat avertisment”.
Deoarece raportul contractual al angajatului S.D. depindea de existenţa sau inexistenţa unei sancţiuni contravenţionale, martorul s-a deplasat împreună cu H.M.G. la comandantul Poliţiei Teiuş, respectiv la P.M.M. În continuare a relatat aceleaşi împrejurări care sunt evidenţiate şi de către martorul H.M.G. în declaraţia sa, raportat la cum anume s-a manifestat P.M.M. când a fost informat despre acest incident. Din datele furnizate de martor, instanţa a reţinut că inculpatul a fost surprins, a chemat-o pe L.E.I. căreia i-a cerut registrul, pe care l-a verificat şi i-a confirmat că în respectivul document apare menţionată sancţiunea amenzii aplicată numitului S.D., s-a enervat şi l-a chemat pe B.M. căruia i-a cerut explicaţii. Reacţia lui B.M. a fost specifică unei intense emoţii după cum îl descrie martorul O.V., deoarece acesta s-a înroşit, a început să transpire şi să se bâlbâie. În aprecierea martorului, reacţia lui P.M.M. i-a creat convingerea că nu cunoştea despre această situaţie.
Martora L.E.I. a fost audiată în faza urmăririi penale, declaraţiile acesteia fiind consemnate la dosar. În faza cercetării judecătoreşti a fost audiată de către instanţă, conform declaraţiei consemnată la dosarul Curţii de Apel.
În instanţă, martora a evidenţiat faptul că a deţinut funcţia de agent principal de poliţie siguranţă publică şi, suplimentar, a asigurat evidenţa operativă a unităţii, evidenţă care presupunea desfăşurarea şi a activităţii de secretariat la Poliţia oraşului Teiuş în anul 2011. Anterior plecării în concediul de odihnă, care a început în 10 decembrie 2011, a predat această ultimă atribuţie colegului său, D.N., căruia i-ar fi comunicat că refuză să reia munca de secretariat la întoarcerea din concediu. Această afirmaţie, coroborată cu declaraţia inculpatului P.M.M în sensul că, în baza unui ordin intern urma să refacă toate fişele posturilor angajaţilor Poliţiei Teiuş, fapt care ar fi nemulţumit-o pe martora L.E.I., reflectă atmosfera tensionată din interiorul instituţiei, cel puţin în privinţa raporturilor profesionale între persoanele anterior menţionate.
S-a solicitat martorei să descrie procedura internă aplicabilă situaţiilor în care agenţii de poliţie încheiau procese-verbale de contravenţie.
Opiniile exprimate de martoră intră în contradicţie cu afirmaţiile inculpatului P.M.M., din perspectiva în care martora a menţionat că ridicarea proceselor-verbale de contravenţie, depuse în cutia închisă aflată în camera ofiţerului de serviciu se realiza periodic, la circa 1-2 săptămâni. Însăşi martora se contrazice pe această procedură, fapt rezultat din afirmaţia acesteia în sensul că la venirea în audienţă a celor două persoane de la SC B. SA a trebuit să-i prezinte comandantului P.M.M. registrul din camera ofiţerului de gardă, deoarece ea nu operase în registrul de secretariat.
Mai există o susţinere a martorei, cel puţin bizară, dacă nu în măsură să o poziţioneze nefavorabil în raport cu modul de derulare a atribuţiilor specifice, aceea în care susţine că P.E. nu i-a înmânat niciun proces-verbal pentru a-l înscrie în registrul de la secretariat. În faţa instanţei, martora a susţinut că toate procesele-verbale erau introduse de agenţii constatatori într-o cutie aflată la camera ofiţerului de gardă, după ce acesta le consemna în registrul de poartă.
Niciuna dintre persoanele audiate nu au precizat instanţei despre existenţa unor norme regulamentare concrete care să le genereze un anume comportament profesional. Cutumele după care funcţionează această instituţie, în dispreţul unor norme legale, regulamentare, dovedesc grave probleme manageriale şi pun la îndoială capacitatea instituţională de îndeplinire a funcţiilor prevăzute de Legea nr. 360/2002.
Martora a precizat faptul că în situaţia amenzilor neachitate „ar fi trebuit” să informeze Primăriile debitorilor, obligatoriu sub semnătura comandantului unităţii, deci a inculpatului P.M.M. şi recunoaşte în ultimul rând, că momentul primei debitări a unui proces-verbal de contravenţie pentru anul 2011 s-a consumat ulterior datei de 12 ianuarie 2012. Timpul folosit la exprimarea acestei idei, coroborat cu precizarea expresă a martorei din alineatul următor în sensul că nedebitarea proceselor-verbale a reprezentat o „cutumă”, preluată de la colegul care se ocupase anterior de munca de secretariat şi recunoaşterea martorei, confirmă afirmaţia inculpatului P.M.M. în sensul că martora nu-şi îndeplinise aceste sarcini de serviciu în perioada aferentă anului 2011.
Martora a relatat momentul venirii în audienţă a angajaţilor firmei SC B. SA la comandantul unităţii, constatarea faptului că procesul-verbal de contravenţie cu sancţiunea amenzii aplicată contravenientului S.D. era menţionat în registrul aflat în camera ofiţerului de serviciu, completat de agentul constatator, celălalt registru, din secretariatul unităţii de poliţie, ce trebuia completat de martoră, neavând operate datele la zi. Martora a relatat că în urma discuţiei dintre P.M.M., B.M. şi P.E. s-a redactat un raport, ce a fost predat direct comandantului unităţii, P.M.M. şi care a fost completat ulterior, afirmaţie care se bazează pe faptul că sunt folosite expresii neuzitate în mod uzual de P.M.M., dar şi datorită discuţiilor pe care le-a avut cu P.E. A realizat înregistrările pentru a dovedi felul în care inculpatul dorea să-l influenţeze pe agentul P.E.
A mai menţionat martora că, în cursul lunii ianuarie 2012 s-a deplasat la Primăria S. cu o fotocopie a procesului-verbal care conţinea amenda aplicată lui S.D., împreună cu o adresă de însoţire. Din susţinerile martorei rezultă că a efectuat deplasarea la primărie, însoţită de martorul P.E., apoi au mers la S.D. acasă pentru a primi chitanţa, martora cunoscând că acesta ar fi achitat amenda. Întrucât S.D. i-a spus că nu a plătit amenda şi s-a arătat nemulţumit de faptul că a fost debitat, martora i-a dat suma de 600 RON achitându-şi astfel datoria pe care o avea la acesta şi care reprezenta contravaloarea unui porc pe care îl cumpărase de le el.
A reţinut instanţa de fond că nu există nicio precizare din partea martorei în sensul că inculpatul P.M.M. „a făcut demersuri cu scopul să zădărnicească urmărirea penală a acestuia (P.E.) şi să-l protejeze de consecinţele legii penale”.
Acuzarea a reţinut în rechizitoriu, relativ la acuzaţia adusă inculpatului P.M.M. din perspectiva art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. faptul că, „hotărârea infracţională a fost pusă în executare folosindu-se din nou de poziţia sa în ierarhia Poliţiei Teiuş, astfel încât inculpatul P.M.M. a dispus cu intenţia directă de a ajuta pe P.E. ca acesta din urmă, împreună cu martorul L.E.I. să se deplaseze la locuinţa contravenientului S.D. cu scopul de a-i asigura acestuia resursele financiare necesare plăţii sancţiunii contravenţionale prin remiterea efectivă de către martorul L.E.I. a sumei reprezentând plată amendă, contravenientului S.D.”.
Rezultă, în mod explicit, din declaraţia inculpatei L.E.I. dată în faza urmăririi penale faptul că B.M. a fost persoana care i-a sugerat martorei să-l contacteze pe S.D. în data de 16 ianuarie 2012 pentru a achita amenda, motivat de faptul că astfel nu se mai produc consecinţe juridice asupra lui P.E.
Martora a relatat şi faptul că la sfârşitul lunii ianuarie 2012-începutul lunii februarie 2012, inculpatul i-ar fi cerut ajutorul ei şi agentului P.E., care ar fi trebuit să susţină că acesta ştia de la cei doi că amenda ar fi fost plătită imediat. A susţinut martora, că P. a refuzat explicit, care a tăcut. Curtea a înlăturat din ansamblul probator înregistrarea efectuată de martoră în momentul discuţiilor purtate de ea cu martorul P.E., ca irelevantă pentru fondul cauzei.
Martorul P.E. a fost audiat în faza urmăririi penale, declaraţiile acestuia fiind consemnate la dosar. În faza cercetării judecătoreşti a fost audiat de către instanţă, conform dosarului Curţii de Apel. S-a solicitat de către inculpat audierea acestui martor pentru a dovedi conţinutul şi natura relaţiilor dintre inculpat şi martor, respectiv dintre martor şi L.E.I.
În instanţă, martorul a precizat faptul că este trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba sub acuzaţia de distrugere a unui proces-verbal de contravenţie, încheiat pe numele lui S.D., că la solicitarea inculpatului P.M.M., superiorul său, a întocmit un raport justificat de vizita unor angajaţi ai firmei SC B. SA la sediul Poliţiei Teiuş şi că a completat raportul iniţial în cursul aceleiaşi zile în care a fost întocmit raportul, aspect care vine în contradicţie cu susţinerile martorei L.E.I. A reţinut instanţa, că alte mijloace de probă suplimentare nu s-au administrat de către acuzare pentru a putea stabili exactitatea susţinerilor celor doi martori în această privinţă, context în care nu poate fi reţinută acuzaţia potrivit căreia inculpatul P.M.M. l-ar fi determinat să efectueze respectiva completare în cursul lunii ianuarie 2012, în realizarea rezoluţiei infracţionale reţinute în sarcina inculpatului P.M.M. la pct. 2 din actul de sesizare a instanţei cu ocazia expunerii situaţiei de fapt (echivalentul pct. 1 din rubrica „Încadrarea juridică”), că dubiul profită inculpatului, iar prezumţia de nevinovăţie nu este răsturnată de probe temeinice, concludente, în sensul dispoziţiilor art. 67 C. proc. pen.
A mai precizat martorul că a încheiat un proces-verbal de contravenţie lui S.D. şi că la solicitarea lui B.M. de a-l distruge şi de a întocmi un nou proces-verbal cu o altă sancţiune- avertisment, a răspuns parţial solicitării acestuia, în sensul că a întocmit al doilea proces-verbal cu sancţiunea avertisment. Martorul a relatat că a urmat procedura de a înregistra primul proces-verbal în registrul aflat în camera ofiţerului de serviciu, a întocmit raportul de la sfârşitul programului, dar nu l-a lăsat în cutia special destinată proceselor-verbale, că a fost conştient că nu procedează corect, dar „şi-a ascultat superiorul” (pe B.M.).
Referitor la deplasarea efectuată la Primăria S., martorul a menţionat faptul că a fost trimis împreună cu colega sa L.E.I. pentru a se interesa dacă este plătită amenda aplicată lui S.D. Colega sa i-a precizat, pe drum, că P.M.M. i-a înmânat o hârtie, pe care el nu a văzut-o şi despre care nu i s-au dat relaţii suplimentare, document în baza căruia trebuiau să se intereseze dacă S.D. a achitat amenda contravenţională.
Martorul a susţinut că, înainte de a pleca la Primăria S., a avut iniţiativa, pe care a şi comunicat-o colegei sale, de a verifica şi acasă la S.D. dacă amenda este sau nu achitată, martorul presupunând că S.D. putea avea chitanţa la el. A mai arătat că inculpatul ştia doar de deplasarea lor la Primăria S. nu şi de iniţiativa particulară a lui şi a colegei sale de a face verificări la S.D.
După ce au constatat la Primărie că S.D. nu şi-a achitat amenda s-au deplasat la domiciliul acestuia şi l-au întrebat de ce nu a plătit amenda, răspunsul contravenientului fiind: din lipsă de bani. Pe drum spre locuinţa lui S.D., martora L.E.I. l-a informat că trebuie să-i plătească lui S.D. o datorie, rezultată din achiziţionarea unui porc. În acest context, martora i-a restituit suma de 600 RON, iar S.D. s-a hotărât să-şi achite amenda. De la contravenient au luat chitanţa şi s-au deplasat la sediul Poliţiei Teiuş.
Martorul a declarat că după ce a aflat că este cercetat penal şi ulterior momentului deplasării la locuinţa lui S.D., inculpatul P.M.M. i-a solicitat să spună adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat.
Martorul D.N. a fost audiat în ambele faze procesuale, declaraţiile acestuia fiind consemnate la dosarul de urmărire penală şi dosarul Curţii de apel.
Martorul a precizat că a exercitat atribuţii specifice muncii de secretariat în perioadele: sfârşitul anului 2010-aprilie 2012, parţial în cursul lunii decembrie, în timpul concediului de odihnă al martorei L.E.I. şi în continuare începând cu 1 ianuarie 2012.
Martorul a relatat că a fost chemat de inculpatul P.M.M. la serviciu, după orele de program, pentru a înregistra un „proces-verbal referitor la un control efectuat (...) asupra sancţiunilor aplicate în baza Legii nr. 333/2003”. A înregistrat documentul redactat în formă olografă cu data zilei anterioare celei în care se aflau, dintr-o greşeală, în contextul în care în cursul acelei zile, în care efectua respectiva înregistrare, nu efectuase nicio înregistrare a vreunui document, iar ultima înregistrare purta data zilei anterioare celei în care erau. A menţionat pe document numărul de înregistrare, apoi l-a returnat inculpatului P.M.M. Martorul a arătat că i-a fost solicitat numărul de înregistrare pentru ca acesta să fie trecut pe documentul redactat la calculator.
Relativ la modul de funcţionare a instituţiei şi la circumstanţele care au favorizat producerea unor deficienţe grave de funcţionare a unităţii de poliţie în raport de tipurile de controale preventive ce sunt efectuate pe orizontală şi pe verticală în cadrul sistemului de poliţie, martorul a evidenţiat faptul că în cursul anului 2011 nu au fost efectuate controale de la I.P.J. Alba referitor la sancţiunile contravenţionale, aplicarea sau debitarea lor de către organul constatator.
Relativ la înregistrările audio efectuate, martorul a apreciat că abordarea şi solicitarea ce i-a fost adresată de inculpatul P.M.M. viza dorinţa exprimată de acesta ca martorul să relateze adevărul.
Martorul S.D. a fost audiat doar în faza cercetării judecătoreşti de către instanţă, conform dosarului Curţii de apel. S-a solicitat de către inculpat audierea acestui martor în circumstanţiere.
Martorul l-a caracterizat pe inculpat din perspectiva calităţilor profesionale şi umane de care acesta a dat dovadă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, evidenţiind veleităţi manageriale, educative, de disciplinare a colectivului într-o modalitate politicoasă, care nu-i punea pe subordonaţi în ipostaze înjositoare.
Martorul S.I.C. a fost audiat de instanţă, la solicitarea inculpatului, pentru considerente similare celor pentru care a fost audiat martorul precedent, declaraţia acestuia fiind consemnată în dosarul Curţii de apel.
Martorul a declarat că în cursul anului 2012 a asistat la o discuţie la care B.M. îi explica lui P.E. despre stingerea efectelor juridice dacă se achită amenda pe care acesta i-o aplicase lui S.D. Din discuţie martorul a dedus că efectele juridice la care se făcea referire s-ar fi produs asupra lui P.E., cu referire la sancţiunea aplicată de acesta din urmă paznicului sancţionat de el. Martorul a menţionat că nu s-a pronunţat numele paznicului, concluziile prezentate de el instanţei reprezentând deducţii ale sale în raport de conţinutul discuţiei. Pe inculpatul P.M.M. l-a caracterizat apreciativ, ca fiind un bun poliţist şi manager implicat în funcţionarea instituţiei.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerile inculpatului P.M.M. referitor la cronologia actelor pretins a fi fost executate de el, astfel:
1. Inculpatul a susţinut în instanţă faptul că a redactat propriul raport şi/sau proces-verbal de informare în sensul celor anterior menţionate, în data de 4 ianuarie 2012, că redactează cu dificultate la calculator şi acesta ar fi fost motivul întârzierii transmiterii respectivului document către superiorii săi, respectiv al înregistrării documentului redactat de el în Registrul Poliţiei Teiuş, la data de 19 ianuarie 2012. S-a reţinut că susţinerile inculpatului în sensul celor anterior menţionate sunt lipsite de suport probator, operează de jure prezumţia de nevinovăţie şi, implicit de bună credinţă, însă aceasta este înlăturată de probele administrate în cauză, respectiv:
- declaraţia martorului D.N. dată în faza urmăririi penale şi la instanţă, din care rezultă că a fost solicitat după orele de program pentru a înregistra un document olograf pus la dispoziţie de inculpat;
- înregistrarea ambientală din data de 6 martie 2012, din care rezultă faptul că inculpatul îi spune martorului D.N. că i-ar fi înmânat două documente, unul în formă olografă şi altul redactat la calculator, având acelaşi conţinut, atitudine prin care îşi preconstituie probe în mod ilicit;
- extrasele din unitatea de calculator şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în baza percheziţiei în sistem informatic din care rezultă că două documente intitulate proces-verbal (unul fiind identic celui din 18 ianuarie 2012 de la dosarul de urmărire penală) sunt identificate în unitatea folosită de inculpat.
2. Susţinerea inculpatului în sensul că i-ar fi solicitat lui P.E. să completeze raportul întocmit de acesta în data de 4 ianuarie 2012, prin prisma faptului că acesta i-a adus la cunoştinţă informaţii noi, menţionată în conţinutul procesului-verbal înregistrat în data de 18 ianuarie 2012, nu este susţinută de declaraţia martorului P.E., care precizează faptul că a realizat respectiva completare în aceeaşi dată la care a întocmit raportul. Alte elemente care să susţină afirmaţia inculpatului nu au fost aduse.
În ce priveşte transcrierile rezultate în urma interceptărilor efectuate în cauză, instanţa de fond a reţinut că:
Toate persoanele interceptate de autorităţi în cursul procedurilor judiciare şi în baza unor mandate emise de magistrat în condiţiile prevăzute de art. 911 şi urm. C. proc. pen. şi-au recunoscut şi au declarat că transcrierile corespund conţinutului convorbirilor purtate de ei, neexistând obiecţiuni în legătură cu acestea.
În actul de sesizare sunt reţinute drept probe ce susţin acuzaţia de instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. dialogurile ambientale purtate de P.M.M. cu D.N., în datele de 2 martie 2012 şi 6 martie 2012, ale căror transcrieri se află la dosarul de urmărire penală.
a) Analizând conţinutul discuţiilor ambientale anterior menţionate, instanţa de fond a reţinut că rezultă fără putinţă de tăgadă că susţinerile martorului D.N., exprimate în declaraţia dată în faţa autorităţilor judiciare exprimă adevărul, dar această concluzie poate fi desprinsă doar în raport de discuţiile purtate între P.M.M. şi D.N. pentru data de 2 martie 2012. Inculpatul a susţinut în cadrul dialogului din această dată faptul că: „Trebuie sprijin, trebuie adevărul (…)”, susţinere care atribuie altă valoare contextului factual reţinut de acuzare cu privire la această dată, element neinteresant pentru acuzare din perspectiva în care această susţinere a inculpatului nu apare menţionată îngroşat în rechizitoriu.
Acuzarea a apreciat că afirmaţiile inculpatului din data de 2 martie 2012, în sensul: „Azi am povestit. Tu o să lămureşti cu treaba aia! (…) Deci, deci trebuie s-o lămureşti să nu fie probleme (…). Şi treaba ailaltă am discutat-o, nu ai văzut, nu? (...). Noi mai discutăm mai tot timpul aici (…). Urmează să, am făcut (…) şi eu ţi-am spus asta. Ai înţeles? OK! (...). Mai merg şi alţi colegi care spun tot la fel. Şi atunci e (…). Dacă lucrurile merg aşa cum trebuie, trebuie să se rezolve bine.”, marcate de către acuzare cu îngroşarea textului în procesul-verbal de transcriere, însă analizate în ansamblu de către Curte în raport de conţinutul efectiv al dialogului purtat de cele două persoane, cu reţinerea sublinierii făcute de inculpat în cadrul acestei discuţii, reprezintă elemente ce nu conturează vreun element constitutiv din perspectiva infracţiunii anterior menţionate. În aprecierea Curţii, discuţia aceasta este în afara cadrului penal, neexistând date suficiente care să contureze acuzaţia de instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
b) Referitor la discuţia ambientală purtată de aceleaşi persoane în data de 6 martie 2012, conţinutul susţinerilor lui P.M.M. dobândesc conotaţii penale deoarece acesta arată:
„ P.M.M.: Deci, îi foarte importantă declaraţia ta! Realizezi?
D.N.: Îhî, îhî.
P.M.M.: Încearcă să nu mă bagi la necaz ! Deci, fii atent: vreau să sublimezi, că la un moment o să te întrebe. Nu tră’ să-ţi fie frică, că ei îs de partea noastră! De când ai luat secretariatu’ ţi-am spus să nu laşi niciun număr? Corect că ti-am spus?
D.N.: Da, da.
P.M.M.: Ţi-am spus clar: „Domle, nu vrem, nu încercăm nimic (...) ”!
D.N.: Da, da!
P.M.M.: Deci, ţi-am spus chestia asta, da? După-masa te-am chemat de vreo câteva ori; deci, n-o fost prima dată când te-am chemat!
D.N.: Nu, nu.
P.M.M.: Deci, atuncea, eu am fost acolo, te-am chemat, am procesele-verbale, ţi le-am dat, tu le-ai înregistrat.
D.N.: Da. Da.
P.M.M.: Şi din motivul ăla, clar, că ăsta-i adevărul, ca î ndată nu s-o întâmplat să nu înregistrezi, sau s-o mai întâmplat (...)
D.N.: S-o întâmplat de n-am înregistrat.
P.M.M.: Nu ţi-ai dat seama că o fost 18 sau că 19, nici o problemă că .[neinteligibil] (…)
D.N.: Da’ binenţeles! Normal! Nu, nu, că aşa o fost, eu în 19 n-am înregistrat nimica c-am avut treabă şi seara m-aţi chemat, eu am văzut ultimul număr (...)
P.M.M.: Ţi-am dat procesele-verbale amândouă şi ăla în calculator şi la ce oră, le-ai înregistrat, eu am plecat! Sau or rămas la tine, mi le-ai dat înapoi atuncea (...) Nu ştiu, chiar cum vrei declară chestia aia, nu mă interesează! Nu ştiu (...) Mi le-ai înregistrat, mi le-ai pus pe birou, ai plecat acasă! Ok?
D.N.: Da, da.
P.M.M.: Şi, ai auzit, că, no, eşti acolo la secretariat, ai auzit că eu urmează să fac sesizări, că urmează să-i înştiinţez c-am făcut procese-verbale de la începutul lunii ianuarie! Poţi să faci chestia asta?!
D.N.: Da, da.
P.M.M.: Îhâ, nu-i nicio (...)
D.N.: Îhm (...)
P.M.M.: No, succes!”
Inculpatul insistă către martorul D.N. ca acesta să evidenţieze anumite aspecte ce trebuie declarate de către martor la momentul audierii sale, relativ la:
- motivul pentru care documentul înregistrat de martor poartă data de 18 ianuarie 2012;
- faptul că s-a mai întâmplat să-l cheme pe martor de acasă pentru probleme de serviciu,
- faptul că i-ar fi dat martorului ambele procese-verbale, inclusiv cel redactat la calculator pe care acesta le-ar fi înregistrat,
- faptul că martorul ar fi auzit că P.M.M. urmează să facă sesizări, că urmează să-i înştiinţeze că a întocmit procesele-verbale la începutul lunii ianuarie.
Afirmaţia inculpatului P.M.M. adresată martorului D.N., la un moment dat: „Nu ştiu, chiar cum vrei declară chestia aia, nu mă interesează!” atunci când se referă la momentul ulterior predării către martor a proceselor-verbale (insistând pe faptul că le-a predat pe amândouă)”, cu sublinierea de către inculpat a împrejurării că poate declara cum vrea martorul D.N. pentru că nu-l interesează aspectul pe care-l va susţine acesta în faţa autorităţilor relativ la rămânerea acelor documente în posesia martorului sau returnarea lor către inculpat continuă, prezentând o variantă punctuală: „Mi le-ai înregistrat, mi le-ai pus pe birou, ai plecat acasă! Ok?” susţine ipoteza acuzării.
În consecinţă, partea finală a discuţiilor purtate în data de 6 martie 2012 reprezintă o evidentă încercare a inculpatului de a determina martorul, cercetat separat în legătură cu faptele sale, să declare în sensul dorit de el.
c) Din punct de vedere al probatoriului, procesele-verbale de transcriere a înregistrării discuţiilor ambientale purtate între L.E.I. şi P.E., persoană cercetată penal, depuse la dosarul de urmărire penală s-a reţinut că nu sunt relevante cauzei în contextul în care susţinerile martorului P.E. reprezintă, fie simple exprimări onomatopeice, fie expresii cu caracter obscen, deloc sugestive stării de fapt reţinute de către acuzare în rechizitoriu. De altminteri, nici acuzarea nu foloseşte elemente rezultate din respectiva înregistrare realizată de martora L.E.I. din proprie iniţiativă.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.M.M. se face vinovat de comiterea infracţiunilor de: omisiunea sesizării organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals şi instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere atitudinea de nerecunoaştere a faptelor adoptată de inculpat, în tot cursul procesului penal acesta încercând să inducă ideea potrivit căreia s-a manifestat în sens pozitiv prin informarea organelor judiciare. Prezentarea inculpatului în faţa organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale şi faptul că a fost recunoscut ca o persoană competentă profesional în cadrul sistemului în care a activat, că beneficiază de recunoaşterea calităţilor sale morale şi profesionale sunt împrejurări care în opinia instanţei de fond justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Totodată s-a avut în vedere împrejurarea că activitatea infracţională a inculpatului a generat, inevitabil, lipsa de încredere în autorităţile statului.
În raport de aspectele susmenţionate, s-a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Referitor la infracţiunea de favorizarea infractorului s-a reţinut că nu există nici un element probator care să susţină teza avansată de acuzare prin actul de sesizare în sensul că inculpatul P.M.M. „în luna ianuarie 2012 a aflat că numitul P.E., subordonat al său, este cercetat pentru comiterea unei infracţiuni conexe infracţiunilor de corupţie, că a făcut demersuri cu scopul să zădărnicească urmărirea penală a acestuia şi să-l protejeze de consecinţele legii penale”.
Probele analizate exclud existenţa oricărui act material de natură a avea ca efect favorizarea infractorului, astfel cum este definită această infracţiune în art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen.
În consecinţă, reţinând că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată prin probe suficiente, evidente şi concludente, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru inexistenţa infracţiunii susmenţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia şi inculpatul P.M.M.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:
- greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, din probele administrate în cauză rezultând, fără dubiu, că fapta există şi că a fost comisă în împrejurările reţinute în actul de sesizare a instanţei;
- greşita reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi a prevederilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În opinia parchetului, gravitatea faptelor comise de inculpat, în contextul în care corupţia în rândul persoanelor implicate în actul de justiţie este subiect de actualitate în societatea românească, atitudinea nesinceră a inculpatului care a încercat să acrediteze ideea că s-a manifestat în sens pozitiv, prin informarea organelor judiciare, sunt aspecte suficiente pentru pronunţarea unor pedepse mai aspre, care să descurajeze comportamente similare.
În consecinţă, parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei, condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, înlăturarea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., majorarea pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare a acestora.
Inculpatul P.M.M., prin motivele de recurs depuse în scris la dosar şi susţinute oral de apărătorul său ales cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei a solicitat:
- pentru infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu motivarea de esenţă, că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, raportat la modul în care a acţionat inculpatul şi la scopul urmărit prin demersurile întreprinse. În susţinerea cererii de sancţionare a inculpatului cu o amendă administrativă, apărarea a invocat egalitatea de tratament juridic cu L.E.I., agent în cadrul Poliţiei oraşului Teiuş, care deşi a asistat la discuţiile dintre P.M.M., B.M. şi P.E. şi a luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, nu a sesizat organele judiciare, a avut calitatea de martor;
- pentru infracţiunea de fals intelectual, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece inculpatul nu a acţionat cu intenţie, neavând nici un interes să-l protejeze pe subordonatul său;
- pentru infracţiunea de uz de fals, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei fapte penale, nici sub aspectul laturii obiective, nici al celei subiective. În opinia apărării, nu poate exista infracţiunea de uz de fals în absenţa infracţiunii de fals intelectual. În plus, sub aspectul laturii subiective se susţine că înscrisul intitulat „proces-verbal” nu a produs nici un efect juridic, nu a fost utilizat în scopul de a produce efecte pro-cauza, la momentul înregistrării lui, inculpatul nu a avut reprezentarea că îl ajută pe P.E.;
- pentru infracţiunea de instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. deoarece fapta nu există.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 februarie 2013 şi a avut prim termen de judecată la 19 iunie 2013 când recurentul inculpat, prin cererea scrisă depusă la dosar, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja avocat.
Următorul termen de judecată acordat în cauză a fost stabilit la data de 18 septembrie 2013, când apărătorul ales al inculpatului a solicitat amânarea pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2013, apărătorul ales al inculpatului a învederat faptul că a reziliat contractul de asistenţă juridică încheiat cu acesta. La cererea inculpatului şi a noului apărător ales al acestuia s-a amânat cauza pentru a da posibilitatea apărătorului să-şi pregătească apărarea.
La termenul din data de 13 noiembrie 2013, înainte de începerea dezbaterilor, inculpatul a arătat că nu înţelege să dea declaraţie în cauză, că nu are de solicitat probe în apărare, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le-a depus la dosar. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public nu a solicitat administrarea de noi probe faţă de soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de parchet şi de inculpat, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat numai recursul declarat de parchet.
Referitor la criticile invocate de inculpat, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de apărare şi în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, că infracţiunile de fals intelectual, uz de fals şi instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, există şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost expuse şi analizate pe larg în considerentele sentinţei, analiză pe care Înalta Curte şi-o însuşeşte, cu excepţia celei vizând infracţiunea de favorizarea infractorului, faptă cu privire la care se reţine că există în materialitatea ei şi a fost săvărşită de inculpat, pentru argumentele ce vor fi arătate cu ocazia examinării recursului parchetului, rezultă că:
Recurentul inculpat P.M.M., şef al Poliţiei oraşului Teiuş, judeţul Alba, la data de 20 octombrie 2011, a primit în audienţă pe martorii H.M.G. şi O.V. (director şi respectiv, şeful pazei Fabricii B. Teiuş) care i-au sesizat faptul că martorului S.D., angajatul fabricii, i-au fost aplicate de către agentul de poliţie P.E. două sancţiuni contravenţionale diferite, amendă şi avertisment, prin două procese-verbale diferite, pentru aceeaşi abatere, pretins comisă la aceeaşi dată, cea prevăzută de art. 48 lit. f) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Urmare aspectelor semnalate de martorii susmenţionaţi, recurentul inculpat, în calitatea sa de conducător al unităţii de poliţie, în ziua de 26 octombrie 2011, i-a solicitat agentului P.E. să întocmească un raport în care să detalieze împrejurările în care a aplicat cele două sancţiuni contravenţionale, din conţinutul raportului rezultând că P.E. a distrus procesul-verbal iniţial şi a întocmit un altul, din dorinţa de a-l ajuta pe contravenient să nu-şi piardă locul de muncă.
Recurentul inculpat, deşi a luat cunoştinţă despre comiterea faptelor de către subordonatul său, a păstrat raportul întocmit de P.E. şi nu a sesizat organele judiciare în legătură cu aspectele cunoscute în virtutea funcţiei pe care o îndeplinea.
Obligaţia inculpatului de a sesiza organele judiciare şi şeful său ierarhic rezultă din prevederile art. 41 lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului conform cărora, trebuia să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate, cu privire la faptele de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştinţă, precum şi din dispoziţiile art. 263 C. pen. În conformitate cu aceste prevederi legale, recurentul inculpat avea obligaţia de a sesiza de îndată procurorul sau organul de urmărire penală cu privire la fapta penală de care a luat cunoştinţă în legătură cu serviciul său.
Prin atitudinea sa, recurentul inculpat a urmărit să-l pună la adăpost pe P.E. de consecinţele legii penale. Mai mult, după ce a aflat de existenţa pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a Dosarului penal nr. 57/P/2012 în care P.E. era cercetat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi distrugere de înscrisuri, realizând gravitatea situaţiei, intenţionând să invoce cauza de nepedepsire a desistării, recurentul inculpat a întocmit înscrisul denumit „proces-verbal” pe care l-a datat 4 ianuarie 2012 şi l-a înregistrat la 18 ianuarie 2012, în cuprinsul căruia a consemnat în mod nereal faptul că s-a sesizat cu privire la faptele penale săvârşite de P.E. Ulterior, „procesul-verbal” respectiv a fost depus la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, Compartimentul Control Intern. Verificările efectuate în cauză au stabilit însă, că înscrisul denumit „proces-verbal” a fost întocmit în data de 19 ianuarie 2012, ora 18:47, situaţie în care, realitatea scriptică nu corespundea celei faptice.
Demersurile recurentului inculpat de a-l ajuta pe P.E. să zădărnicească urmărirea penală au continuat astfel că, la data de 16 ianuarie 2012, după ce a fost anunţat de funcţionari din cadrul Primăriei comunei S. despre faptul că D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, verifică dacă contravenientul S.D. a achitat amenda, cunoscând faptul că împotriva subordonatului său era declanşată o anchetă penală, a înaintat martorilor L.E.I. şi P.E. copia procesului-verbal cuprinzând sancţiunea amenzii şi adresa de înaintare pentru ca aceştia să se deplaseze la Primăria comunei S. în vederea punerii în executare a sancţiunii amenzii (recurentul inculpat a avut în vedere reprezentarea faptului că plata amenzii avea drept consecinţă stingerea raportului de drept civil contravenţional şi exonerarea de răspundere penală a lui P.E.).
La cererea recurentului inculpat, L.E.I. şi P.E. s-au deplasat la locuinţa contravenientului S.D. cu scopul de a-i pune la dispoziţie suma de bani necesară plăţii amenzii contravenţionale, prin remiterea efectivă de către martora L.E.I. către contravenient a sumei de 600 RON. În continuare, contravenientul, însoţit de martorii L.E.I. şi P.E., s-a deplasat la Primăria comunei S. unde a achitat amenda şi a primit chitanţa care a fost luată de martori şi prezentată recurentului inculpat.
Recurentul inculpat a stăruit ca martorul S.D. să achite amenda, în orice condiţii, deşi cunoştea, din raportul întocmit de P.E., că acesta distrusese exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, urmărind prin aceasta denaturarea stării de fapt şi crearea în mod voit a unei confuzii aşa încât organul de urmărire penală care efectua investigaţii în legătură cu modul şi împrejurările în care P.E. întocmise, pentru aceeaşi contravenţie, pretins comisă la aceeaşi dată de către martorul S.D., două procese-verbale de contravenţie prin care aplicase două sancţiuni diferite, să adopte o soluţie favorabilă subordonatului său.
În continuarea demersurilor întreprinse cu scopul de a zădărnici activităţile efectuate de organele de urmărire penală faţă de P.E., uzând de autoritatea conferită de funcţia de conducere pe care o îndeplinea, recurentul inculpat luând cunoştinţă de faptul că o parte dintre subordonaţi urmau să dea declaraţii în calitate de martori a luat hotărârea de a-i determina să declare în mod mincinos astfel ca depoziţiile lor să-i fie favorabile şi să ducă la exonerarea lui de răspundere penală.
Astfel, în ziua de 2 martie 2012, recurentul inculpat a luat legătura cu agentul şef D.N. care urma să fie audiat în calitate de martor şi i-a cerut să declare în favoarea lui, asigurându-l că şi alţi colegi vor da declaraţii favorabile lui „(…) deci trebuie să o lămureşti să nu fie probleme (…) şi treaba ailaltă am discutat-o, nu ai văzut (…) mai merg şi alţi colegi care spun tot la fel (…) dacă treburile merg cum trebuie, trebuie să se rezolve bine”.
La data de 6 martie 2012, înainte ca martorul D.N. să fie audiat la D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, a fost abordat de recurent care a purtat cu el o discuţie ambientală, interceptată legal, în care insistă ca martorul să evidenţieze anumite aspecte referitoare la: motivul pentru care documentul înregistrat de martor poartă data de 18 ianuarie 2012; faptul că s-a mai întâmplat să-l cheme pe martor de acasă pentru probleme de serviciu; că i-ar fi dat martorului ambele procese-verbale, inclusiv cel tehnoredactat la calculator şi pe care acesta le-ar fi înregistrat, că martorul ar fi auzit că inculpatul urmează să sesizeze organele competente, atrăgându-i totodată atenţia martorului asupra importanţa declaraţiei sale „(…) ai auzit că eu urmează să fac sesizări, că urmează să-i înştiinţez, i-am făcut procese-verbale de la începutul lunii ianuarie. Poţi să faci chestia asta?”, „(…) deci îi foarte importantă declaraţia ta. Realizezi? (…) încearcă să nu mă bagi la necaz”.
Cu toate insistenţele şi rugăminţile recurentului inculpat, martorul D.N. nu a dat curs solicitării acestuia de a face declaraţii mincinoase, cu ocazia audierii, martorul relatând împrejurările percepute personal de el.
Având în vedere situaţia de fapt mai sus expusă, Înalta Curte nu va primi cererile apărării de a se constata incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual şi de uz de fals, respectiv a dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., inexistenţa instigării neurmată de executare la comiterea de către martorul D.N. a infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Aşa cum în mod just a reţinut instanţa de fond, recurentul inculpat, cu intenţie, a întocmit în fals înscrisul intitulat „proces-verbal” în care a consemnat, în mod nereal că l-a redactat la data de 4 ianuarie 2012, cu scopul evident de a crea falsa reprezentare că s-a sesizat cu privire la faptele penale pretins comise de către P.E., anterior sesizării din oficiu de către organele judiciare. În realitate, înscrisul respectiv a fost întocmit la data de 19 ianuarie 2012 şi ulterior a fost depus la Compartimentul Control Intern din cadrul I.P.J. Alba.
Concluzionând în sensul existenţei infracţiunii de fals intelectual, cererea de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de uz de fals, motivat de faptul că această infracţiune nu poate exista în lipsa unui înscris fals, este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.
Referitor la instigarea neurmată de executare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor apărării, că fapta există şi constă în aceea că recurentul inculpat, cu intenţie, la datele de 2 martie 2012 şi 6 martie 2012, înainte de audierea în calitate de martor a agentului şef D.N., l-a determinat pe acesta să declare necorespunzător adevărului în cauza în care inculpatul era cercetat. Instigarea martorului a rămas însă fără rezultat, numai datorită faptului că acesta a ales să declare adevărul cu privire la împrejurările esenţiale referitor la care a fost întrebat de către organele judiciare şi nu în mod mincinos, aşa cum i-a cerut inculpatul.
În ce priveşte omisiunea sesizării organelor judiciare, Înalta Curte constată că această faptă prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, constatare în raport de care, cererea apărării de a se dispune achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi ale art. 181 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative, nu este întemeiată.
Modul şi împrejurările comiterii faptei, scopul urmărit de recurent, acela de a nu fi tras la răspundere penală subordonatul său, P.E., cercetat pentru săvârşirea unor fapte penale, funcţia deţinută de inculpat, valoarea socială lezată prin atitudinea acestuia de a nu sesiza organele judiciare, sunt aspecte care imprimă faptei gradul de pericol social al unei infracţiuni şi care justifică menţinerea condamnării inculpatului, dispusă de instanţa de fond.
În ce priveşte recursul parchetului, Înalta Curte constată întemeiate criticile vizând greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi modalitatea de executare a pedepsei rezultante.
Concluzia la care a ajuns instanţa de fond în sensul inexistenţei oricărui act material de natură a avea ca efecte favorizarea infractorului, astfel cum este definită această infracţiune în art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este eronată.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizarea infractorului se realizează prin ajutorul dat unui infractor, adică unei persoane care a săvârşit anterior o infracţiune pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Ajutorul poate consta în acte comisive sau omisive, poate fi material sau moral, poate fi dat direct sau indirect, adică prin intermediul unei alte persoane, esenţial este să nu fi existat o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.
Cerinţa ca ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii se referă la latura obiectivă a infracţiunii, deoarece ea indică destinaţia obiectivă a actului de favorizare şi nu finalitatea subiectivă a acestui act.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti rezultă că demersurile înteprinse de recurent, în mod continuu şi susţinut, după ce a aflat de existenţa dosarului penal în care agentul P.E. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi distrugere de înscrisuri, pentru a-l ajuta pe acesta să zădărnicească urmărirea penală, se circumscriu „ajutorului dat unui infractor” în sensul dat acestei noţiuni de art. 264 C. pen. care incriminează infracţiunea de favorizarea infractorului.
În concret, la data de 16 ianuarie 2012, după ce a fost anunţat de către funcţionari din cadrul Primăriei comunei S., că D.G.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, verifică dacă martorul S.D. a achitat amenda contravenţională ce îi fusese aplicată de către P.E., a înmânat acestuia din urmă şi martorei L.E.I., copia procesului-verbal conţinând sancţiunea amenzii şi adresa de înaintare, pentru a se deplasa la Primăria comunei S. în vederea punerii în executare a sancţiunii amenzii.
În continuare, recurentul inculpat a dispus ca martorii L.E.I. şi P.E. să se deplaseze la locuinţa contravenientului S.D. pentru a-i da suma de bani necesară pentru a plăti amenda contravenţională, ştiut fiind că plata amenzii avea să stingă raportul de drept civil contravenţional şi, pe cale de consecinţă, P.E. era exonerat de răspundere penală. Primind de la martora L.E.I. suma de 600 RON, contravenientul s-a deplasat împreună cu aceasta şi cu martorul P.E. la primărie, a achitat amenda şi a remis celor doi martori chitanţa pe care aceştia au prezentat-o inculpatului.
De menţionat este faptul că inculpatul a insistat pentru a fi plătită amenda de către contravenient, deşi cunoştea că primul exemplar al procesului-verbal de constatare şi sancţionare, întocmit de P.E. fusese distrus de către acesta, context în care este evident că inculpatul a urmărit denaturarea stării de fapt şi crearea voită a unei confuzii aşa încât, organul de urmărire penală, care efectua cercetări în legătură cu împrejurările concrete de comitere a faptelor de către P.E. să adopte o soluţie favorabilă acestuia.
Concluzionând, în sensul că toate demersurile iniţiate de inculpat au condus la îngreunarea urmăririi penale în cauza în care P.E. era cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi distrugere de înscrisuri, se va dispune condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.
În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că se impune înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., reţinută în favoarea inculpatului, majorarea cuantumului pedepselor aplicate de instanţa de fond şi executarea pedepsei rezultante în condiţiile art. 861 C. pen.
Faptul că inculpatul s-a prezentat în faţa organelor judiciare, că nu are antecedente penale, că a fost recunoscut ca fiind o persoană competentă profesional în sistemul în care a activat, că beneficiază de recunoaşterea calităţilor sale morale şi profesionale, nu justifică reţinerea în favoarea sa a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., raportat la gravitatea faptelor comise, determinată de modul şi împrejurările în care au fost săvârşite, scopul urmărit de inculpat, exonerarea de răspundere penală a unui subordonat al său, cercetat pentru infracţiuni de serviciu, calitatea în care a comis faptele, comandant al unei unităţi de poliţie, calitate care îl obligă la respectarea legii şi nu la încălcarea acesteia.
Referitor la modalitatea de executare a pedepselor, având în vedere numărul infracţiunilor comise şi gravitatea acestora, Înalta Curte apreciază că scopul preventiv şi educativ al pedepselor, cerut de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligaţii a căror respectare să fie urmărită de un organ de supraveghere, în condiţiile art. 861 C. pen.
Concluzionând, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia, va casa, în parte, sentinţa şi rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.M. în pedepsele componente care vor fi repuse în individualitatea lor, va înlătura circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., va majora pedepsele de la câte 5 luni închisoare, la câte 6 luni închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 263 alin. (2) C. pen. şi de art. 289 C. pen.; de la 2 luni închisoare la 3 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., de la 5 luni închisoare la 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., va dispune condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen., va contopi pedepsele susmenţionate şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, în condiţiile art. 861 C. pen., cu instituirea în sarcina acestuia, pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen., a obligaţiilor prevăzute de art. 861alin. (3) lit. a)-lit. d) C. pen. I se va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 C. pen., i se va interzice exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., a căror executare va fi suspendată în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei, va menţine celelalte dispoziţii ale acesteia, care nu contravin prezentei hotărâri.
În baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 RON din care, suma de 200 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Admite recursul declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva sentinţei penale nr. 153 din 5 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.
Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând:
1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată recurentului intimat inculpat P.M.M. în pedepsele componente de:
- 5 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen.
- 5 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen.
- 2 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen.
- 5 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură aplicarea dispozţiţiilor art. 74-art. 76 C. pen. şi ale art. 81, art. 82, art. 83, art. 71 alin. (5) C. pen., cu toate consecinţele.
2. Majorează pedepsele aplicate inculpatului: de la 5 luni închisoare la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen.; de la 5 luni închisoare la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen.; de la 2 luni închisoare la 3 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen.; de la 5 luni închisoare la 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen.
3. În baza art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele susmenţionate şi dispune ca inculpatul P.M.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
În baza art. 861C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.M., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate care nu contravin prezentei.
II. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.M.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-Iulia rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3368/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 976/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
