ICCJ. Decizia nr. 4012/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4012/2013
Dosar nr. 39581/3/2012
Şedinţa publică din 13 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 210 din 15 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea apărătorului ales al inculpatului I.Ş. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. ultim, 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de înşelăciune şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului I.Ş.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.Ş. durata arestării preventive, de la data de 20 august 2012 la zi.
Au fost admise, în parte pretenţiile civile formulate de părţile civile G.G.D. şi G.F. şi în consecinţă a fost obligat inculpatul I.Ş. la plata către părţile civile G.G.D. şi G.F. a sumei de 72.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu dobânda aferentă până la data achitării sumei, cu titlu de despăgubiri civile.
Au fost respinse pretenţiile civile privind obligarea inculpatului la plata daunelor morale.
În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 2606 grame de metal nepreţios indisponibilizate la I.G.P.R. - D.G.J.S.E.O., conform dovezii de consemnare din 04 octombrie 2012.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 1037/P din 27 septembrie 2012 asupra imobilului-apartament, situat în municipiul Constanţa, cu număr cadastral și înscris în C.F., compus din trei camere şi dependinţe, cu suprafaţa utilă de 71,09 mp Şi teren aferent de 29 mp precum şi asupra unui garaj identificat cu suprafaţă de 40 mp proprietatea inculpatului I.Ş. şi a soţiei sale I.V., până la concurenţa sumei de 72.000 euro.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1037/P/2012 din 11 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.Ş., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că la data de 25 februarie 2012, inculpatul I.Ş.
le-a indus în eroare pe părţile vătămate G.F. şi G.G.D. cu prilejul vânzării către acestea a unei cantităţi de 2,5 kg. de metal despre care a pretins că este aur şi în acest mod le-a cauzat părţilor vătămate un prejudiciu de 72.000 de euro.
Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 01 martie 2012 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti; plângerea şi declaraţiile părţii vătămate G.G.D.; declaraţiile părţii vătămate G.F.; proces verbal întocmit în data de 02 martie 2012 cu prilejul ridicării de către organele de poliţie de la părţile vătămate a metalului cumpărat în data de 25 februarie 2012; procese verbale de recunoaştere de pe planşa foto şi planşele foto; proces verbal întocmit de către organele de poliţie în urma analizării listingului telefonic; declaraţia martorului D.C.G.; declaraţia martorului M.V.M.; declaraţia martorului G.R.; adresa din 2012 a hotelului „M.” şi actele puse de către hotel la dispoziţia organelor de urmărire penală; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 24 aprilie 2012; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 27 august 2012; suplimentul la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică; declaraţii I.Ş., I.S., I.S.; procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în cauză.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiate părţile civile G.G.D., G.F., inculpatul I.Ş., martorii I.S., R.G., D.C.G., I.S., martor cu identitate protejată „M.V.M.”, martorul F.S., martorul M.R., R.K., J.A.C., martorul A.D., martorul D.E.C., martorul B.C., declaraţii consemnate şi ataşate la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanța de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 01 martie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 25 februarie 2012, în incinta hotelului „M.” din Bucureşti s-a săvârşit o infracţiune de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. Astfel, din cuprinsul procesului verbal de sesizare din oficiu a rezultat că partea vătămată G.F., cetăţean chinez cu reşedinţa în România, a cumpărat cu preţul de 72.000 euro o cantitate de 2,5 kg de metal de culoare galbenă pe care trei persoane, respectiv inculpaţii I.Ş. cu porecla „B.”, I.S. şi un alt individ neidentificat i-au oferit-o spre vânzare, asigurându-l că reprezintă aur de 24 de karate. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. 1037/P/2012. Prin acelaşi rechizitoriu procurorul de caz a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul I.S., motiv pentru care Tribunalul a avut în vedere, pe situaţia de fapt că la pretinsul moment al faptelor inculpatul I.Ş. era însoţit de două persoane, în condiţiile în care relativ la cei doi cercetaţi nu s-au finalizat procedurile.
În data de 05 martie 2012 partea vătămată G.G.D., soţia părţii vătămate G.F., a depus la organele de poliţie o plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de inculpatul I.Ş. cu porecla „B.” şi faţă de un individ necunoscut pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
Din cuprinsul plângerilor şi al declaraţiilor părţilor vătămate G.G.D., G.F., precum şi din declaraţia martorului cu identitate protejată audiaţi în cauză atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2011, partea vătămată G.F. l-a cunoscut la un turneu de pocker pe inculpatul I.Ş. cu porecla „B.”, iar în cursul lunii ianuarie 2012, partea vătămată G.F. s-a întâlnit cu inculpatul I.Ş. la hotelul „H.” din Bucureşti, prilej cu care a cumpărat de la acesta o cantitate de aproximativ 100 grame de aur de 24 de karate în schimbul sumei de 3.000 euro. Această cantitate de metal preţios a fost cumpărată de către partea vătămată după ce în prealabil, aceasta a verificat autenticitatea metalului atât în România cât şi în China. Ulterior, inculpatul I.Ş. le-a spus părţilor vătămate G.F. şi G.G.D. că mai deţinea o cantitate de aproximativ două sau trei kg.de aur de 24 karate şi în aceste condiţii, părţile vătămate şi-au exprimat voinţa de a cumpăra acest metal preţios.
În data de 25 februarie 2012, după ce partea vătămată G.F. fusese în prealabil contactată telefonic de către inculpatul I.Ş., părţile vătămate s-au întâlnit într-o cafenea din incinta hotelului „M.” din Bucureşti cu inculpatul I.Ş. care era însoţit de o altă persoană iar partea vătămată G.F. împreună cu inculpatul I.Ş. şi însoţit de acea persoană au urcat într-o cameră a hotelului la etajul 3, 4 sau 5 al hotelului cu ajutorul unui lift pus în mişcare de către cel care îl însoţea pe inculpat, prin folosirea unui card. După ce aceeaşi persoană a deschis cu ajutorul unei cartele uşa de acces, a tras draperiile creând astfel semiîntuneric în cameră, iar apoi a scos dintr-o geantă un cântar şi respectiv un săculeţ din material textil de culoare roşie în care se afla, sub formă de granule, metalul pe care partea vătămată urma să îl cumpere.
Din declaraţiile părţii vătămate G.F. mai rezultă că după ce a fost cântărit metalul respectiv şi s-a stabilit că avea 2,5 kg., inculpatul I.Ş. i-a spus părţii vătămate să ia mai multe granule pentru a verifica autenticitatea metalului şi să le introducă într-o cutiuţă pe care inculpatul i-a pus-o la dispoziţie. În momentul în care a ieşit din cameră inculpatul I.Ş. i-a încredinţat geanta în care introdusese în prealabil punga din material textil şi cântarul mai sus menţionat, păstrând însă cutiuţa în care fuseseră introduse granulele care urmau să fie verificate.
În momentul în care partea vătămată G.F. însoţită de către inculpatul I.Ş. şi cea de-a doua persoană au coborât la cafeneaua unde îi aştepta partea vătămată G.G.D., inculpatul I.Ş. i-a remis părţii vătămate G.G.D. cutiuţa în care se afla mostra, spunându-i să meargă să o verifice.
În aceste împrejurări G.G.D. s-a deplasat la un magazin de bijuterii din incinta „U.S.C.” din Bucureşti şi după ce a primit confirmarea că mostra respectivă era aur i-a comunicat telefonic părţii vătămate G.F. acest lucru. Plata sumei de 72.000 euro de către partea vătămată G.F. s-a făcut, la sugestia inculpatului I.Ş., în toaleta cafenelei din hotelul „M.”, timp în care metalul cumpărat i-a fost lăsat în păstrare părţii vătămate G.G.D.
Potrivit afirmaţiilor părţii vătămate G.G.D., ulterior, la solicitarea inculpatului I.Ş., aceasta i-a restituit mostra mai sus menţionată întrucât inculpatul dorea să o păstreze ca „amintire”.
După ce părţile vătămate au cumpărat de la inculpatul I.Ş., în schimbul sumei de 72.000 euro, o cantitate de 2,5 kg.de metal sub formă de granule despre care au crezut că era aur de 24 de karate, au constatat că în realitate metalul cumpărat nu era aur. În aceste condiţii părţile vătămate au încercat să îl contacteze telefonic pe inculpatul I.Ş., însă acesta îşi închisese telefonul şi în aceste împrejurări, părţile vătămate şi-au dat seama că fuseseră induse în eroare şi prejudiciate cu suma mai sus menţionată.
În cuprinsul declaraţiei partea vătămată G.F. a arătat că, inculpatul I.Ş. înlocuise de fapt cutiuţa în care partea vătămată G.F. introdusese câteva din granulele din metal pe care i le arătase în camera de hotel cu o altă cutiuţă pe care a remis-o mai apoi părţii vătămate G.G.D.
Din actele dosarului mai rezultă că în data de 02 martie 2012 părţile vătămate G.F. şi G.G.D. au pus la dispoziţia organelor de poliţie cantitatea de metal cumpărată de la inculpaţi, iar în vederea stabilirii cu certitudine a naturii şi compoziţiei chimice a metalului, în cauză a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice. Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 24 aprilie 2012, granulele aurii puse la dispoziţia expertului nu conţineau aur. O parte dintre aceste granule (probabil circa 40 %) era confecţionată la suprafaţă dintr-un aliaj de cupru-zinc, iar în secţiune dintr-un aliaj de cupru-zinc-mangan, iar o altă parte (probabil 60 %) era confecţionată atât la suprafaţă cât şi în secţiune dintr-un aliaj de cupru-zinc.
În data de 18 mai 2012 la sediul I.G.P.R. - D.I.I.C.O.T. părţilor vătămate G.F. şi G.D.G. le-au fost prezentate planşe conţinând fotografii judiciare, prilej cu care l-au recunoscut pe inculpatul I.Ş. cu porecla „B.” dar şi pe I.S. cu porecla „S.” ca fiind persoanele care în data de 25 februarie 2012 le-au indus în eroare cu prilejul vânzării unei cantităţi de 2,5 kg. aur de 24 de karate sub formă de granule în schimbul sumei de 72.000 euro. De asemenea, în data de 11 septembrie 2012, părţilor vătămate G.F. şi G.D.G. le-au fost prezentate planşe conţinând fotografii judiciare ale numitului I.S. cu porecla „S.” şi ale martorului G.R. (indicat de către inculpatul I.Ş. ca fiind persoana care l-a însoţit în data de 25 februarie 2012 la întâlnirea cu cele două părţi vătămate). Cu acest prilej, ambele părţi vătămate l-au recunoscut pe numitul I.S. cu porecla „S.” ca fiind persoana care l-a însoţit în data de 25 februarie 2012 pe inculpatul I.Ş. la întâlnirea cu cele două părţi vătămate.
Pornind de la critica apărării faţă de această recunoaştere a părţilor vătămate, prima instanță a constatat că este investită cu soluţionarea unei cauze penale privindu-l doar pe inculpatul I.Ş., persoană pe care ambele părţi vătămate au recunoscut-o din planşele foto. Faptul că cele două părţi vătămate l-au recunoscut şi pe I.S. ca participant la acea faptă, din punctul de vedere al faptei cu care este investită instanţa a apreciat că nu are nicio relevanţă pentru că faţă de această persoană s-a pronunţat soluţia de disjungere a cauzei.
Fiind efectuate verificări de către organele de poliţie la hotelul „M.” pentru a se stabili datele de identitate ale persoanelor cazate în data de 25 februarie 2012 la acest hotel, s-a constatat că inculpatul I.Ş. şi numiţii I.S. şi G.R. nu figurează ca fiind cazaţi în data de 25 februarie 2012 în hotelul mai sus menţionat. Potrivit datelor comunicate organelor de urmărire penală prin adresa din 2012 de către hotelul „M.”, inculpatul I.Ş. figurează cu două şederi anterioare la acest hotel, respectiv în intervalul 10 august 2010 - 11 august 2010 şi în data de 22 septembrie 2011. De asemenea, în baza de date a hotelului figurează ca fiind cazată în intervalul 04 septembrie 2011 - 05 septembrie 2011 o persoană cu numele I.S..
În cauză a fost identificat şi audiat în calitate de martor numitul D.C.G., director securitate la hotelul „M.”, care a declarat că în data de 06 martie 2012, la acest hotel s-au prezentat două persoane, soţ şi soţie (una dintre acestea fiind cetăţean chinez), care i-au spus că în data de 25 februarie 2012 fuseseră induse în eroare de două persoane cu prilejul cumpărării unei cantităţi de aur. În aceste împrejurări cele două persoane i-au solicitat martorului să le pună la dispoziţie imaginile surprinse în data de 25 februarie 2012 de camerele video aflate în incinta hotelului şi cu prilejul vizionării acestor imagini martorul D.C.G. a constatat că într-adevăr cele două persoane se aflaseră în incinta hotelului în data de 25 februarie 2012. În plus, martorul a constatat în aceleaşi împrejurări că persoana de sex masculin cu cetăţenie chineză urcase până la etajul trei cu unul dintre lifturile hotelului însoţit de alte două persoane de sex masculin.
Din declaraţiile martorului a mai rezultat că a aflat de la organele de poliţie că cele două persoane se numesc G.F. şi G.G.D. şi că au sesizat organele de poliţie cu privire la săvârşirea în data de 25 februarie 2012 a unei infracţiuni de înșelăciune în incinta hotelului „M.”
În plus, din declaraţiile martorului D.C.G. a mai rezultat că persoanele care l-au însoţit în lift în data de 25 februarie 2012 pe partea vătămată G.F. au folosit un card special destinat oaspeţilor hotelului, fără de care liftul nu ar fi putut fi pus în mişcare iar intrarea în camera de hotel se făcea pe baza cardului prin introducerea lui în sistemul electronic.
În cauză a fost identificat şi audiat de către procuror, în calitate de martor cu identitate protejată, numitul M.V.M.
Din declaraţia martorului a rezultat că le cunoaşte pe părţile vătămate G.F. şi G.G. şi pe inculpatul I.Ş. cu porecla „B.” din cercurile de persoane pe care le frecventează. Potrivit afirmaţiilor martorului, inculpatul I.Ş. cu porecla „B.” este jucător de pocker, iar în rândul unor astfel de jucători din Bucureşti era cunoscut faptul că inculpatul se ocupa şi cu vânzarea de aur. Martorul a mai afirmat că a aflat că în cursul lunii ianuarie 2012, inculpatul I.Ş. însoţit de o persoană de sex masculin cu vârsta de aproximativ 55 de ani care vorbea limba turcă s-au deplasat la hotelul „M.” din Bucureşti. Cu acest prilej, inculpatul I.Ş. a oferit unei persoane spre vânzare o cantitate de cinci kilograme de aur. Din declaraţiile martorului M.V.M. a rezultat că inculpatul I.Ş. şi persoana care îl însoţea i-a spus celui interesat să cumpere că, acest metal preţios fusese furat de către un inginer dintr-o mină din Rusia şi că preţul acestuia era sub cel al aurului de pe piaţă, respectiv 27 - 29 euro. De asemenea, din datele pe care martorul le-a obţinut din anturajul său a rezultat că această vânzare nu s-a perfectat întrucât cumpărătorul a dorit ca metalul să fie topit în prealabil pentru a se stabili dacă era într-adevăr metal preţios, iar inculpatul I.Ş. a refuzat acest lucru. La sfârşitul anului 2011, inculpatul I.Ş., însoţit de o persoană de sex masculin care s-a prezentat drept angajatul unei case de amanet, le-a oferit spre vânzare părţilor vătămate G.F. şi G.D.G. o cantitate de 100 grame de aur. Preţul plătit de către părţile vătămate a fost de 2.800 de euro, iar ulterior acestea au verificat în China autenticitatea materialului cumpărat şi au constatat că era într-adevăr aur. De asemenea, martorul a mai precizat că a aflat în cercurile de persoane pe care le frecventează că, în cursul lunii februarie 2012, părţile vătămate au fost contactate de către inculpatul I.Ş. care le-a oferit spre vânzare o cantitate e 2,5 kg metal preţios despre care a precizat că era aur. Potrivit susţinerilor martorului, inculpatul I.Ş. a fost însoţit de către o persoană de sex masculin despre care însă martorul nu a putut furniza informaţii organelor de urmărire penală. De asemenea, martorul a declarat că tranzacţia a fost încheiată într-o cameră din hotelul „M.” din Bucureşti. După ce partea vătămată G.G.D. a primit o mostră din metalul respectiv şi a verificat-o la o casă de amanet din Bucureşti, unde a constatat că metalul era aur, partea vătămată G.F. i-a plătit inculpatului I.Ş. suma de aproximativ 72.000 - 73.000 de euro. Din declaraţia martorului a mai rezultat că inculpatul I.Ş. le-a cerut părţilor vătămate să îi restituie mostra pe care le-o încredinţase pentru verificare, precizând că el era doar un intermediar în această vânzare şi că mostra reprezenta un comision care i se cuvenea pentru acest serviciu de intermediere. În plus, martorul M.V.M. a menţionat că a aflat de la mai multe persoane că după ce partea vătămată G.F. a verificat metalul pe care îl cumpărase a constatat că fusese indusă în eroare şi în consecinţă a sesizat organele de urmărire penală.
În faza cercetării judecătoreşti acest martor a fost reaudiat, ocazie cu care şi-a menţinut declaraţiile arătând că, relativ la evenimentul din februarie 2012, nu l-a perceput prin propriile simţuri ci părţile vătămate, în ziua faptei, l-au întrebat şi pe el ca pe ceilalţi angajaţi ai cazinoului unde îl pot găsi pe inculpat, ocazie cu care i-au povestit ce s-a întâmplat. Ca un element ce se regăseşte în apărarea inculpatului, martorul a arătat că acesta era un jucător împătimit şi se împrumuta de diverse sume de bani însă din câte ştie, nu i-a cerut niciodată bani cu împrumut părţii vătămate.
Fiind audiat în data de 21 august 201 la Spitalul de Urgenţă „F.” unde fusese internat în data de 20 august 2012, inculpatul a precizat iniţial că nu doreşte să fie audiat de către lucrătorul de poliţie întrucât consideră că acesta a primit mită de la părţile vătămate, fără însă să poată dovedi susţinerile sale. De asemenea, inculpatul a declarat că nu s-a sustras urmăririi penale, ci nu s-a prezentat la sediul organelor de urmărire penală întrucât nu a intrat în posesia citaţiei emisă de organele de poliţie, nemailocuind la adresa de domiciliu. De asemenea, inculpatul a precizat că s-a certat cu fiul său, inculpatul I.S., şi nu mai vorbeşte cu acesta.
S-a observat că apărarea inculpatului nu neagă prezenţa acestuia şi întâlnirea pe care a avut-o cu părţile vătămate ci construieşte un alt motiv legat de această întâlnire.
În acest sens, s-a observat poziţia inculpatului I.Ş. (care iniţial s-a sustras urmăririi penale, motiv pentru care nu a putut fi audiat), prima declaraţie pe care a dat-o fiind în faţa judecătorului când a arătat că, nu a oferit spre vânzare părţilor vătămate aur ci doar a avut nişte neînțelegeri cu părțile vătămate pornind de la faptul că le-a împrumutat nişte sume de bani pentru a juca la cazinouri.
Cu prilejul audierii de către procuror, inculpatul a declarat că în urmă cu aproximativ doi ani a cunoscut-o pe partea vătămată G.F. cu prilejul participării la jocuri de noroc organizate în diverse cazinouri. Inculpatul a precizat că deţine o masă în incita cazinoului „M.” din hotelul „A.” din Bucureşti şi că a jucat împreună cu partea vătămată de mai multe ori. Din declaraţia inculpatului a rezultat că la un moment dat, partea vătămată G.F. a început să-i împrumute sume cuprinse între 2000 şi 5000 de euro pentru a putea participa la jocuri de noroc şi i-a perceput o dobândă de 5 % pe zi din sumele împrumutate. Inculpatul a mai precizat că o perioadă de timp a reuşit să restituie la timp sumele împrumutate plus dobânda solicitată de către partea vătămată, însă la începutul anului 2012 avea o datorie în cuantum de 20.000 euro, iar după calculele părţii vătămate o datorie de 28.000 de euro, sumă care includea şi dobânzi. Potrivit susţinerilor inculpatului I.Ş., la solicitarea părţii vătămate G.F., în data de 25 februarie 2012 inculpatul s-a deplasat împreună cu o persoană pe care o cunoaşte de aproximativ zece-cincisprezece ani, respectiv martorul G.R. la hotelul „M.” din Bucureşti şi au închiriat împreună o cameră (aspect infirmat de corespondenţa purtată cu acest hotel). În cursul aceleiaşi zile, inculpatul însoţit de către martor s-a întâlnit la restaurantul hotelului menţionat cu partea vătămată G.F. şi soţia acestuia. În cursul discuţiei purtate cu această ocazie, partea vătămată G.F. i-a spus inculpatului că îi datorează suma de 28.000 de euro, iar inculpatul i-a propus părţii vătămate să urce în camera de hotel pe care o închiriase anterior întrucât nu dorea să vorbească în prezenţa părţii vătămate G.G.D. Din declaraţia inculpatului a mai rezultat că în timp ce se aflau în cameră, inculpatul i-a remis părţii vătămate G.F., în prezenţa martorului G.R., suma de aproximativ 3000 - 3.500 euro în bancnote de 10 şi respectiv 20 de euro, pe care o introdusese anterior într-o pungă din material textil. Ulterior, potrivit susţinerilor inculpatului, au coborât toţi trei, şi în prezenţa părţii vătămate G.G.D., partea vătămată G.F. l-a ameninţat pe inculpat că dacă nu îi va achita şi restul de bani pe care i-o pretindea, „va ajunge într-o valiză”. Fiind speriat de aceste ameninţări, inculpatul I.Ş. a plecat împreună cu martorul G.R. în cursul aceleiaşi zile din Bucureşti în Turcia pentru a face rost de banii necesari achitării datoriei. Din declaraţia inculpatului a mai rezultat că a stat în Turcia aproximativ cinci luni timp în care a fost internat de mai multe ori pentru diverse probleme de sănătate şi că nu ştie dacă a fost contactat telefonic de către partea vătămată, întrucât de teamă şi-a aruncat cartela din telefon. Potrivit afirmaţiilor inculpatului, în acest interval de timp a vorbit cu singură dată cu fiul său I.S. cu care nu se află în raporturi bune din cauza faptului că s-a despărţit de soţie şi trăieşte în concubinaj cu altcineva.
Reaudiat în faza cercetării judecătoreşti inculpatul şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală arătând că scopul prezenţei sale la întâlnirea cu părţile vătămate a fost legată de împrumutul pe care trebuia să-l restituie acestuia din urmă, descriind în aceeaşi manieră, ca în faza de urmărire penală, modul în care au decurs evenimentele, ca element de noutate arătând că, nu a fost cazat împreună cu martorul G.R. la hotel „M.” ci a apelat la prietenul său M.R., persoană care se caza în mod obişnuit la acest hotel şi i-a cerut acesteia o cartelă de acces pentru a-şi putea lăsa în cameră bagajul, să se schimbe, să-şi facă insulina şi să rămână o noapte acolo.
Audiat în faza cercetării judecătoreşti acest martor a confirmat parţial susţinerile inculpatului în sensul că, a arătat că, în data de 05 februarie 2012 s-a cazat la hotel „M.” unde a rămas până a doua zi şi în aceeaşi dată a susţinut că a fost sunat de inculpat care aflând că se află în Bucureşti i-a spus că se simte rău şi i-a solicitat să-i permită să-şi administreze o injecţie în camera sa de hotel, motiv pentru care s-a întâlnit cu acesta şi cu şoferul său martorul R.G. cărora le-a înmânat cartela de acces în recepţia hotelului, pe care cei doi i-au restitui-o în jurul orelor 17,00 - 18,00 în aceeaşi zi.
S-a reţinut în primul rând poziţia inconstantă a inculpatului care iniţial a arătat că s-a cazat la acest hotel apoi, probabil având acces la informaţiile din dosar care cuprindeau inclusiv corespondenţa cu unitatea hotelieră ce infirma această cazare, a adus un element de noutate făcând trimitere la împrumutul unei cartele de acces de la martorul la care s-a făcut referire. În plus, s-a observat intervalul în care inculpatul a avut posesia acelei cartele, corespunzător momentului infracţional restituind cartela în jurul orelor 17,00 - 18,00 aşa cum a susţinut martorul deşi în declaraţia dată în faţa judecătorului nu a făcut referire la acest moment ci doar că a împrumutat cartela intenţionând inclusiv să şi doarmă în camera de hotel. În atare situaţie, s-a observat că audierea acestui martor nu s-a dovedit a fi în sprijinul apărării inculpatului, a dovedit o lacună a urmăririi penale relativă la modalitatea în care inculpatul a reuşit să se deplaseze cu liftul şi să se cazeze în camera de hotel, acţiunile în sine nefiind contestate de acesta.
Apărarea inculpatului a fost susţinută prin depoziţia martorului G.R. care audiat în ambele faze ale procesului penal a declarat că, în cursul lunii februarie 2012, la solicitarea inculpatului I.Ş., pe care îl cunoaşte de cincisprezece ani, l-a transportat pe acesta în Bucureşti cu autovehiculul său. Potrivit susţinerilor martorului, inculpatul I.Ş. i-a spus că urma să se întâlnească în Bucureşti, la hotelul „M.” cu nişte persoane de cetăţenie chineză de la care împrumutase anterior o sumă de bani pentru a juca la cazinou. Martorul a precizat că inculpatul se temea de aceste persoane întrucât îi solicitaseră o sumă mult mai mare decât cea împrumutată incluzând şi o dobândă şi totodată îl ameninţaseră pe inculpat. Martorul a descris aceeaşi situaţie de fapt, întâlnirea cu cetăţeanul chinez şi cu soţia acestuia din incinta hotelului, ocazie cu care acesta i-a pretins inculpatului I.Ş. suma de 28.000 de euro, iar inculpatul I.Ş. i-a spus că această sumă este mult mai mare decât cea pe care o împrumutase. Întrucât a fost ameninţat de către cetăţeanul chinez pentru situaţia în care nu va restitui întreaga sumă a început să se simtă rău, împrejurare în care cei trei au urcat într-o cameră de hotel, acesta a luat mai multe medicamente, a continuat să discute cu cetăţeanul chinez despre banii pe care îi datora, împrejurări în care martorul a văzut cum inculpatul a introdus mai multe bancnote în moneda euro într-o pungă pe care i-a încredinţat-o apoi cetăţeanului chinez, ulterior cei trei au coborât la barul aflat în incinta hotelului „M.”, iar cetăţeanul chinez i-a spus inculpatului că avea la dispoziţie un termen de două-trei zile pentru a-şi achita datoria. Întrucât inculpatul I.Ş. era vizibil speriat de ameninţările proferate de cetăţeanul chinez, martorul G.R. a acceptat să îl transporte pe inculpat cu autoturismul său în Turcia la nişte rude sau prieteni. Potrivit afirmaţiilor martorului, cei doi au trecut frontiera prin punctul de trecere Giurgiu şi după ce au rămas peste noapte în localitatea Burgas din Bulgaria, au trecut a doua zi graniţa în Turcia.
Cu prilejul audierii, din faza de urmărire penală, martorul G.R. a refuzat să fie recunoscut de către părţile vătămate dintr-un grup de mai multe persoane, precizând că se teme de acestea.
S-a observat că martorul în momentul audierii în şedinţa publică din ianuarie 2013 nu a dat nici un detaliu în legătură cu modul în care au intrat în posesia cartelei ce le-a permis accesul în camera de hotel şi a liftului şi nici nu-şi aminteşte dacă la plecarea din Constanţa a discutat cu inculpatul ceva legat de camera de hotel, în condiţiile în care martorul M.R. a aratat că înmânarea cartelei a avut loc în urma unei întâlniri cu inculpatul şi cu şoferul său, nimeni altul decât martorul G.R. Declaraţia acestui martor a fost avută în vedere de instanţă cu o anumită rezervă în condiţiile în care în ceea ce-l priveşte pe martor, există în derulare cercetări privind o potenţială infracţiune de mărturie mincinoasă, pentru care procurorul de caz a dispus disjungerea cauzei. De altfel, s-a observat că, declaraţia acestui martor este singura care susţine teza apărării inculpatului vis-a-vis de un potenţial împrumut pe care l-ar fi luat de la partea civilă şi care motiva întâlnirea dintre aceştia, celelalte mijloace de probă la care s-a făcut referire, infirmând această apărare.
În încercarea de susţinere a tezei împrumutului s-a propus de către inculpat audierea martorului R.K. care a aratat că făcea parte din anturajul celor care jucau în cazinouri cunoscând-o pe partea civilă dar şi pe inculpat şi arătând că avea cunoştinţă de faptul că G.F. obişnuia să împrumute jucătorii care pierdeau, contra unei dobânzi. La modul generic a prezentat modul în care se acordau împrumuturile, la masa de joc, negociindu-se pe loc, stabilindu-se dobânda şi termenul de rambursare, aceasta fiind o obişnuinţă în cazinouri. În acest context martorul a aratat că inculpatul i-a spus că datorează o sumă de bani fără a indica cuantumul, la un moment dat vorbind de 20.000 euro şi că are cunoştinţă de faptul că în acea perioadă inculpatul căuta bani să-i restituie părţii civile motivând că în caz contrar „era băgat în valiză”. A mai aratat însă martorul că, deşi era ameninţat, inculpatul a continuat să împrumute bani sperând să-i restituie, susţinând că, ameninţările au intervenit în ultima perioadă de timp fiindcă până la acel moment cei doi erau prieteni şi obişnuiau să joace împreună.
În vederea susţinerii aceleiaşi teze a apărării a fost propus în vederea audierii de către inculpat martorul J.A.C. care este jucător profesionist de poker şi care a arătat că există o uzanţă între jucători să se împrumute şi să perceapă o dobândă pentru împrumuturi dar nu are dovezi care să susţină această percepţie. A mai arătat că o cunoaşte atât pe partea civilă cât şi pe inculpat însă, întrebat fiind a aratat că nu poate preciza dacă partea civilă l-a împrumutat pe inculpat cu sume de bani.
Analizând cele două depoziţii, instanța de fond a constatat că primul martor audiat a relevat aspecte pe care nu le-a perceput în mod direct ci le-a aflat de la inculpat, nu a descris elemente care să temporizeze împrumuturi şi o eventuală acţiune de restituire a acestora comună cu data la care s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune iar cel de-al doilea martor a neagat faptul că ar avea cunoştinţă de un eventual împrumut contractat de inculpat de la cetăţeanul chinez.
S-a arătat de către judecătorul fondului că, chiar dacă s-ar admite, ipotetic, că acesta se împrumuta la masa de pocker cu diverse sume de la cetăţeanul chinez, probele administrate în cauză nu conduc la ideea că la data de 25 februarie 2011 întâlnirea părţilor civile cu inculpatul a avut ca obiect restituirea sumelor de bani ci o acţiune de înşelăciune a acestora cu cantitatea de aur descrisă în actul de inculpare.
În cauză, au fost audiaţi martorii F.S., B.C., D.E.C. şi A.D. care însă nu au declarat nimic în legătură cu activitatea inculpatului trimis în judecată ci au prezentat anumite împrejurări prin care se încerca excluderea din sfera infracţională a numitului I.S., asupra cărora nu s-au făcut aprecieri, în cauză fiind pronunţată o soluţie de disjungere şi continuarea cercetărilor, cu atât mai mult cu cât instanţa a fost investită exclusiv cu analiza activităţii infracţionale a inculpatului I.Ş.
Aceeaşi este şi situaţia analizei listingurilor ce vizează localizarea numitului I.S. precum şi raportul de expertiză criminalistică extrajudiciar prin care se fac, în esenţă, apărări ale numitului I.S., excedând cadrului dosarului, apreciindu-se la acest moment ca fiind nerelevant pentru judecător a stabili dacă acesta a fost participant alături de inculpat la faptă sau G.R. a fost participant la faptă în condiţiile în care nu există dispoziţie de trimitere în judecată a niciunuia dintre cei doi. Mai mult, cercetările nefiind finalizate faţă de aceste persoane instanţa s-ar antepronunţa asupra situaţiilor juridice.
În fine, un ultim aspect probator ce a fost analizat care susţine teza incriminatoare şi care desfiinţează teza apărării o constituie înregistrările efectuate în cauză din cuprinsul cărora rezultă că numitul I.S., cu porecla „E.” (localizat de altfel în data de 25 februarie 2012 de către releele de telefonie mobilă din zona hotelului „M.” din Bucureşti) a cunoscut faptul că tatăl său, inculpatul I.Ş., le indusese în eroare pe părţile vătămate în data de 25 februarie 2012 în acest sens, s-a constatat că în cursul unei convorbiri telefonice purtate în data de 21 aprilie 2012 de către inculpatul I.S. cu o persoană neidentificată până în prezent, acesta l-a asigurat pe interlocutorul său că inculpatul I.Ş. nu putea fi arestat preventiv doar în baza plângerii şi a declaraţiei părţilor vătămate. În plus, din cuprinsul acestei convorbiri a mai rezultat că inculpatul I.S. i-a creat inculpatului I.Ş. o apărare în eventualitatea unei anchete penale, potrivit căreia „chinezul era cămătar”, iar imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de la hotel au surprins doar momentul în care inculpatul i-a dat părţii vătămate geanta înapoi (cu eventuali bani împrumutaţi cu camătă).
Pe de altă parte, din actele dosarului a rezultat că această apărare a fost folosită de către inculpatul I.Ş. în cursul urmăririi penale.
De asemenea, actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat că după inducerea în eroare a părţilor vătămate, inculpaţii I.S. şi I.Ş. au mai plănuit să inducă în eroare şi alţi cumpărători de bună-credinţă, folosind acelaşi „modus operandi”. Astfel, aşa cum s-a menţionat în cuprinsul rechizitoriului, dintr-o convorbire telefonică interceptată în data de 16 aprilie 2012,a rezultat că inculpaţii I.S. şi I.Ş. urmau să recurgă la o „regie fiţă” şi consecvenţi acestui plan să stabilească o întâlnire cu un potenţial cumpărător într-o cameră de hotel pentru a-i oferi spre vânzare un metal nepreţios pe care i-l prezentau însă drept aur provenit dintr-o mină din Rusia.
De asemenea, s-a reţinut că în cuprinsul unei alte discuţii telefonice, interceptată în data de 30 aprilie 2012, inculpatul I.S. cu porecla „E.” a vorbit cu o persoană neidentificată până în prezent despre găsirea unor potenţiali cumpărători de aur care să fie conduşi într-o cameră de hotel unde urma să le fie prezentat metalul oferit spre vânzare ca provenind dintr-o mină aflată pe teritoriul Rusiei. Cu acest prilej, interlocutorul inculpatului I.S. i-a promis acestuia că va face tot ce îi va sta în putinţă ca să îi găsească o „gâscă”, adică un cumpărător de bună-credinţă.
În acest sens, s-au prezentat selectiv câteva din înregistrările esenţiale cauzei ce susţin argumentele prezentate mai sus şi care exclud apărarea inculpatului pe care acesta împreună cu fiul său au pregătit-o pentru eventualitatea în care ar fi descoperită activitatea infracţională, relevante fiind convorbirile din data de 21 aprilie 2012, orele 17:24:39, dintre inculpatul I.S. cu porecla „E.” şi o persoană cu numele L., din cuprinsul căreia a rezultat că avea cunoştinţă despre inducerea în eroare a părţilor vătămate G.F. şi G.G.D., precum şi convorbirea din data de 14 mai 2012, ora 23:14:53, când postul telefonic, utilizat de inculpatul I.S., cu porecla „E.”, a fost apelat de la postul telefonic, utilizat de inculpatul I.Ş., cu porecla „B.”
În acelaşi sens este şi convorbirea din data de 27 aprilie 2012 ora 15:07:03, când inculpatul I.S. cu porecla „E.” a contactat de la postul telefonic al unei persoane neidentificată până în prezent, iar la data de 30 aprilie 2012, la ora 23:40:42, inculpatul I.S. cu porecla „E.” a fost apelat la postul telefonic şi a purtat discuţii cu o persoană de sex masculin.
De asemenea, în data de 16 aprilie 2012, ora 12:14:53, inculpatul I.S. cu porecla „E.” aflat la postul telefonic (cartelă prepaid) a fost contactat de către o persoană ce nu a fost identificată până în prezent utilizatoare a postului telefonic (cartelă prepaid) şi a purtat o convorbire din cuprinsul căreia a rezultat că inculpatul I.S. şi tatăl acestuia inculpatul I.Ş. plănuiau săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune folosind acelaşi mod de operare ca şi în cazul inducerii în eroare a părţilor vătămate G.F. şi G.D.G.. Astfel, inculpatul I.S. a făcut referire la o „regie fiţă” care urma să fie folosită la inducerea în eroare a unui potenţial cumpărător de bună-credinţă. Prin urmare, cumpărătorului de bună-credinţă urma să i se spună că „aurul” sub formă de biluţe provenea de la un cetăţean rus care a lucrat la un moment dat într-o mină. De asemenea,s-a constatat că inculpaţii doreau ca perfectarea vânzării metalului să aibă loc într-o cameră de hotel.
În data de 11 iunie 2012, la ora 16:54:02, inculpatul I.S. cu porecla „E.”, a fost contactat de către inculpatul I.Ş. cu porecla „B.”, şi a purtat o discuţie relevantă în sensul celor de mai sus.
Concluzionând, sub aspectul probatoriilor, instanța de fond a constatat că aceste înregistrări se coroborează în mod clar şi fără echivoc cu plângerile părţilor vătămate şi declaraţia martorului cu identitate protejată, demonstrând preocupările inculpatului pe linia înşelăciunii cu aur sub formă de granule („pepite”) şi că acesta era o practică folosită de inculpat pentru a câștiga bani. S-a arătat că scopul întâlnirii cu părţile civile nu a fost împrumutul de bani ci încercarea inculpatului de a le înşela cu cantitatea de aur observându-se şi din discuţiile pe care fiul său I.S. că vizau acelaşi mod de operare, motivând provenienţa aurului, dintr-o mină din Rusia, recurgând la crearea acelor mostre urmând să stabilească întâlniri cu potenţialii cumpărători într-o cameră de hotel tocmai pentru a limita eventualele probe ce ar putea să le demonstreze vinovăţia. Aşa cum s-a arătat, înregistrările convorbirilor redate anterior evidenţiază faptul că activitatea infracţională a inculpatului era cunoscută de fiul său care i-a făcut cunoscută unui interlocutor o teză a apărării (redată de inculpat şi în cursul procesului penal), pentru situaţia în care ar fi fost prins potrivit căreia „chinezul era cămătar iar imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din hotel nu au surprins altceva decât remiterea unei genţi.
S-a apreciat că toate aceste elemente demonstrează participarea şi vinovăţia inculpatului şi, implicit existenţa unei infracţiuni de înșelăciune aşa încât solicitarea apărării de achitare pentru că fapta nu există nu-şi găseşte susţinere în probele analizate mai sus.
Cât priveşte solicitarea de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. prima instanță a apreciat-o ca nefiind întemeiată, la un calcul sumar al gramului de aur la cursul B.N.R. raportat la cantitatea reţinută în actul de inculpare (cantitate prezentată spre expertizare organelor de poliţie), rezultând că suma depăşeşte cuantumul de 200.000 lei, care în accepţiunea prevăzută de art. 146 C. pen. constituie consecinţe deosebit de grave.
În consecinţă, Tribunalul a respins, ca cererea apărătorului ales al inculpatului I.Ş. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Pentru fapta săvârşită inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la a cărei stabilire şi individualizare au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: dispoziţiile generale ale Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, dispoziţiile părţii speciale a Codului penal care stabilesc limitele speciale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, împrejurările concrete în care fapta s-a derulat, prejudiciul semnificativ cauzat, maniera elaborată şi organizată a activităţii infracţionale, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului instanța de fond a constatat că acesta a adoptat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, încercând chiar să îngreuneze buna desfăşurare a procedurilor prin propunerea unor martori care să-i susţină o teză a apărării evident nefondată însă nu s-a ignorat faptul că este necunoscut cu antecedente penale, este o persoană matură şi cu o multitudine de probleme medicale semnificative.
Din această perspectivă Tribunalul a reţinut în sarcina inculpatului circumstanţele atenuante judiciare reglementate de dispoziţiile art. 74 lit. a) şi alin. ultim C. pen., dând eficienţă principiului obligatoriu al coborârii pedepselor sub minimul special în condiţiile art. 76 alin. (2) C. pen., stabilind un cuantum prin care să se atingă scopul educativ-coercitiv-exemplificativ al pedepsei.
Faţă de împrejurarea că inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pentru care este obligatorie aplicarea unei pedepse complementare, instanţa a instituit în sarcina sa o pedeapsă respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., într-un cuantum care să le eficientizeze, după executarea pedepsei principale.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei instanța de fond a constatat că dat fiind cuantumul acesteia, criteriile ce au stat la baza individualizării judiciare a pedepsei, aşa cum au fost ele analizate şi motivate, urmează a fi executată în regim privativ de libertate, sens în care în baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului I.Ş., faţă de soluţia de condamnare pronunţată ce a avut la bază şi analiza criteriilor complementare de apreciere a gradului de pericol pentru ordinea publică şi a riscului de recidivă pe care l-a prezenta inculpatul lăsat fiind în libertate.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.Ş. durata arestării preventive, de la data de 20 august 2012 la zi.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a constatat că, prin fapta ilicită inculpatul a produs celor două părţi vătămate un prejudiciu evaluat de aceştia la suma de 72.000 euro plus dobânzile aferente până la data achitării sumei reprezentând valoarea pe care au plătit-o pentru cantitatea de metal pretins a fi aur, achiziţionată.
S-a stabilit că inculpatul a acţionat cu vinovăţie iar raportul de cauzalitate dintre fapta acestuia şi rezultatul socialmente periculos a rezultat din materialitatea faptei.
În consecinţă, fiind îndeplinite elementele răspunderii delictuale civile instanța de fond a admis, în parte, pretenţiile civile formulate de părţile civile G.G.D. şi G.F. şi l-a obligat pe inculpatul I.Ş. la plata către părţile civile G.G.D. şi G.F. a sumei de 72.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu dobânda aferentă până la data achitării sumei, cu titlu de despăgubiri civile.
Cât priveşte capătul de cerere privind obligarea inculpatului la plata către părţile civile a sumei de 7.000 euro reprezentând daune morale Tribunalul a constatat că acestea nu sunt dovedite. Este adevărat că partea ce solicită daune morale nu trebuie să demonstreze cuantumul acestora dar are obligaţia de a demonstra temeinicia lor. În cazul de faţă s-a apreciat că, poziţia procesuală a părţilor civile a constat într-o simplă solicitare fără a face minime probe pe baza cărora judecătorul să se poată pronunţa asupra temeiniciei lor.
În consecinţă, apreciind că solicitarea este neîntemeiată instanţa a respins pretenţiile civile privind obligarea inculpatului la plata daunelor morale.
În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 2.606 grame de metal nepreţios indisponibilizate la I.G.P.R. - D.G.J.S.E.O., conform dovezii de consemnare din 04 octombrie 2012.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 1037/P din 27 septembrie 2012 asupra imobilului-apartament, situat în Municipiul Constanţa, nr. cadastral înscris în C.F., compus din trei camere şi dependinţe, cu suprafaţa utilă de 71,09 mp şi teren aferent de 29 mp precum şi asupra unui garaj identificat cu suprafaţă de 40 mp proprietatea inculpatului I.Ş. şi a soţiei sale I.V., până la concurenţa sumei de 72.000 euro.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul I.Ş. la plata sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul I.Ş. solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, eroare determinată de interpretarea greşită a probelor existente, din care rezultă fără putinţă de tăgadă că nu a săvârşit fapta, motiv pentru care trebuie achitat. În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicată de prima instanţă, în lumina circumstanţelor personale ale inculpatului, în sensul de a se da o mai mare valoare art. 74 coroborat cu art. 76 lit. c) C. pen. având în vedere multiplele diagnostice ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, atitudinea pozitivă în societate.
Referitor la latura civilă a cauzei a solicitat să se constate că, prejudiciul nu a fost dovedit şi astfel trebuie înlăturată obligarea sa la plata despăgubirilor civile către părţile vătămate, cu consecinţa ridicării măsurii sechestrului asigurator asupra apartamentului, bun comun dobândit împreună cu soţia acestuia.
Referitor la starea de arest preventiv, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă restrictivă de drepturi, mai puțin severă, având în vedere perioada mare de timp de când inculpatul este arestat, faza procesuală în care se află cauza precum şi starea de sănătate a inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 115 din 7 mai 2013, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat I.Ş., împotriva sentinţei penale nr. 210 din 15 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală.
A dedus din pedeapsa aplicată prin sentinţa apelată, durata arestării preventive, de la 20 august 2012, la zi.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul-inculpat la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a apreciat că situaţia de fapt, descrisă şi analizată in extensio de prima instanţă, prin raportare la întreg ansamblul probator al cauzei, este corectă, încadrarea juridică a faptei corespunde situaţiei de fapt şi probatoriului administrat iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei s-a apreciat că instanţa de fond a constatat în mod temeinic şi legal, că dat fiind cuantumul acesteia, criteriile ce au stat la baza individualizării judiciare a pedepsei, aşa cum au fost ele analizate şi motivate, pedeapsa va fi executată în regim privativ de libertate, sens în care în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului I.Ş., faţă de soluţia de condamnare pronunţată ce a avut la bază şi analiza criteriilor complementare de apreciere a gradului de pericol pentru ordinea publică şi a riscului de recidivă pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate.
Sub aspectul laturii civile, Curtea nu a reţinut susţinerile apărării, în sensul că nu se impune obligarea inculpatului la repararea prejudiciului produs celor două părţi vătămate evaluat de aceştia la suma de 72.000 euro plus dobânzile aferente până la data achitării sumei reprezentând valoarea pe care au plătit-o pentru cantitatea de metal pretins a fi aur, achiziţionată, având în vedere situaţia de fapt reţinută în cele de mai sus.
În consecinţă, nici solicitarea de ridicare a sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 1037/P din 27 septembrie 2012 asupra imobilului-apartament, situat în Municipiul Constanţa, înscris în C.F., compus din trei camere şi dependinţe, cu suprafaţa utilă de 71,09 mp şi teren aferent de 29 mp precum şi asupra unui garaj cu suprafaţă de 40 mp proprietatea inculpatului I.Ş. şi a soţiei sale I.V., până la concurenţa sumei de 72.000 euro, măsură menţinută prin sentinţa apelată, s-a apreciat că nu-şi găseşte justificarea.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul I.Ş.
Apărătorul inculpatului a invocat în principal cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În susţinerea primului caz de casare a arătat că s-a făcut o greşită aplicare a legii pronunţându-se o soluţie de condamnare ce, în opinia apărării, contravine întregului material probatoriu administrat în cauză. Astfel s-a opinat că în mod greşit instanţele au dat valoare exclusiv afirmaţiilor părţilor vătămate întrucât nici una din probele directe nu demonstrează faptul că inculpatul le-ar ar fi indus în eroare. S-a mai arătat de asemenea că, instanţele nu au avut în vedere contradicţiile evidente dintre declaraţiile celor două părţi vătămate date în faţa instanţei de judecată.
Concluzionând, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. apărătorul a pus concluzii de admitere a recursului, solicitând casarea deciziei atacate precum şi a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi în rejudecarea cauzei să dispună achitarea inculpatului I.Ş., potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În susţinerea celui de-al doilea caz de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apărătorul a apreciat că se impune admiterea recursului faţă de împrejurarea că, în timpul derulării cercetării judecătoreşti, inculpatul a formulat un denunţ la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bucureşti, apreciind că sunt aplicabile prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 ce au ca efect înjumătăţirea limitelor de pedeapsă de către instanța de judecată pentru fapta pentru care acesta a fost condamnat.
Examinând recursul declarat de inculpatul I.Ş. prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată o altă limită a devoluției recursului, art. 38510 din același cod prevede în alin. (2)1, că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare, care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Având în vedere data pronunțării deciziei recurate (7 mai 2013), se constată că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Verificând îndeplinirea condițiilor legale impuse de textul de la art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se observă că recursul nu a fost motivat în termenul legal, recurentul încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., memoriul conținând motivele scrise de recurs fiind depus la dosar, prin apărătorul său ales, în ziua judecății.
Pe de altă parte este de menționat că, pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., invocat de inculpat, a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Ca urmare, față de acestă împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. precum și de cele ale art. 3959 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu va proceda la examinarea criticilor formulate, care nu pot fi valorificate în recursul declarat, nefiind îndeplinite condițiile legale subsumate art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi analizat în cauză pentru următoarele considerente:
Este de menționat că în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat și pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen.
În noua reglementare pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. are un nou conţinut şi se referă la pedeapsa aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului precum şi conţinutul relaţiilor comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti (fila 109 dosar) se constată că într-adevăr inculpatul I.Ş. a formulat un denunţ în baza art. 19 din Legea nr. 682/2002 înregistrat sub nr. 2926/II/2013, însă, informaţiile oferite de acesta nu au fost apte să conducă la tragerea la răspundere penală a vreunei persoane.
Cum pedeapsa aplicată inculpatului este stabilită în limite legale, nefiind incident în cauză art. 19 din Legea nr. 682/2002 care are drept consecinţă înjumătăţirea limitelor de pedeapsă, ca urmare a faptului că informațiile oferite nu au fost apte să conducă la tragerea la răspundere a vreunei persoane, și întrucât instanţa de fond a stabilit un cuantum care să asigure atingerea scopului educativ - coercitiv - exemplificativ al pedepsei, Înalta Curte apreciază că, nu poate supune analizei motivul de recurs invocat de inculpat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care are un conţinut bine definit şi nu lasă loc de interpretări.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 115 din 7 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 august 2012 la 13 decembrie 2013.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 115 din 7 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 august 2012 la 13 decembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 574/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3886/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
