ICCJ. Decizia nr. 574/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 574/2013
Dosar nr. 2105/122/2010
Şedinţa publică din 18 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149 din data de 4 aprilie 2011, Tribunalul Giurgiu a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, pusă în discuţie din oficiu, din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul U.A..
În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul U.A., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul R.M., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă6 accesorie.
În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D. (C.) M., la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., art. 3201C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsea închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
A constatat că în cauză, părţile vătămate nu s-au constituit parte civilă. în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul U.A. să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu, sumă ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie.
În baza art. 191 alin. 2 C. proc. pen., a obligat inculpaţii R.M. şi D. (C.) M. să plătească statului câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: La data de 01 septembrie 2010, pe rolul Tribunalului Giurgiu s-a înregistrat sub nr. 2105/122/2010, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Giurgiu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor U.A., R.M., şi D. (C.) M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată şi completată) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale a reţinut că în cursul anului 2004, inculpatul D. (C.) M., i-a promis victimei P. (B.) l., un loc de muncă bine plătit în Italia, racolarea având loc pe raza localităţii Giurgiu, banii pentru transport fiind asiguraţi de inculpatul D. (C.) M.
La începutul anului 2005, inculpatul D. (C.) M. a plecat în Italia, dar a ţinut legătura cu victima P. (B.) l., telefonic.
La data de 18 ianuarie 2005, victima P. (B.) l., a plecat către Italia cu un autocar al firmei de transport SC L.T. SRL. Pe drum, victima a ţinut legătura telefonic cu inculpatul D. (C.) M., acesta din urmă întrebând-o dacă mai călătoreşte cu o altă tânără cu prenumele de M. Victima P. (B.) l. s-a interesat şi aşa a cunoscut-o pe cealaltă parte vătămată l.M.A., aceasta din urmă aflându-se în relaţii de prietenie cu inculpatul U.A., care o invitase să se deplaseze în Bologna - Italia, pentru a se întâlni cu el.
Victimele au călătorit astfel până în Bologna - Italia, unde au fost aşteptate de cei trei inculpaţi, iar la scurt timp au aflat că scopul pentru care au fost transportate în Italia a fost de a fi exploatate sexual, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Prin ameninţări, au fost nevoite să se deplaseze „la stradă", urmând să racoleze clienţi cu care să întreţină relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani, însă, în chiar prima seară au fost depistate de organele de poliţie şi deîndată acestea ayi formulat denunţ împotriva celor trei inculpaţi.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei comisii rogatorii în Italia în urma căreia organele judiciare din această ţară au pus la dispoziţie actele de cercetare penală şi de judecare a cauzei celor trei inculpaţi, fiind comunicate declaraţiile părţilor vătămate P. (B.) l. şi l.M.A., date la 22 şi 24 ianuarie 2005, imediat după sesizarea organelor judiciare italiene.
Astfel, P. (B.) l., a declarat că inculpatul D. (C.) M. zis „C." i-a propus să meargă în Italia, spunându-i că îi va găsi un loc de muncă; la un moment s-a hotărât având în vedere condiţiile familiale dificile, sperând că va asigura familiei sale un viitor mai bun. După ce a fost convinsă de inculpatul D. (C.) M. că îi va găsi un loc de muncă legal, acesta i-a trimis suma de 300 de euro, prin intermediul soţiei sale, pentru cheltuielile de transport.
Pe data de 18 ianuarie 2005 a părăsit România, cu un autocar ai firmei de transport ,,L.T." din Giurgiu, şi a ajuns în Bologna pe data de 20 ianuarie 2005.
În autocar a cunoscut-o pe victima l.M.A., prietena inculpatului U.A.
În gară, în Bologna, au fost aşteptate de cei trei inculpaţi şi de numita E.R., după care au plecat către o casă izolată din marginea Bologniei, rămânând dezamăgită de ceea ce a văzut, şi întrebând unde va lucra, inculpatul R.M. i-a adus la cunoştinţă că urma să se prostitueze.
Partea vătămată, a susţinut că inculpatul R.M. era şeful celor trei, Partea vătămată a vrut să plece, dar a fost oprită de inculpatul D. (C.) M., care i-a spus că nu va pleca nicăieri şi că se va prostitua pentru el.
Ea nu a dorit să se supună acestei situaţii şi astfel au început ameninţările; cea mai dură fiind aceea că va fi vândută albanezilor.
Aceasta a mai arătat că inculpatul D. (C.) M. l-ar fi convins pe inculpatul R.M. să nu o vândă, fiind convins cava accepta să lucreze de bună voie. Inculpatul D. (C.) M. i-a spus ulterior că va trebui să înţeleagă că se va prostitua, pentru că toate femeile vin din România în acest scop, şi că dacă nu va accepta, o va bate şi ulterior o va vinde.
Aceasta a susţinut că cealaltă parte vătămată, l.M., se afla în aceeaşi situaţie ca şi ea, poate mai dificilă având în vedere că inculpatul U.A., prietenul său, o pusese la dispoziţia celorlalţi doi inculpaţi.
Alternativa era clară, după cum au fost ameninţate; ori se vor prostitua, ori, vor fi vândute albanezilor. A stabilit cu cealaltă victimă, să meargă pe stradă, în intenţia de a strânge o suma de bani pentru a fugi.
Ziua următoare, s-au certat cu inculpaţii D. (C.) M. şi R.M. ca să nu se prostitueze, iar în ziua următoare au fost ameninţate, şi au ieşit pentru „a munci". La stradă au fost însoţite de numita E.R., trimisă de inculpatul R.M. să le înveţe ce trebuie să facă, ea însuşi fiind prostituată.
Partea vătămată l.M.A. a declarat că a fost convinsă de logodnicul său U.A. să vină în Italia, pentru că îi promisese un loc de munca cinstit. în timpul călătoriei către Itaiia a cunoscut-o pe partea vătămată P. (B.) l. care mergea şi ea la Bologna. Când au ajuns la Bologna s-au întâlnit cu logodnicul său, care era însoţit de trei persoane, doi bărbaţi (inculpaţii D. (C.) M. şi R.M.) şi o fată foarte tânără (E.R.). Aceştia ţineau legătura prin telefon cu şoferul autocarului cu care s-au deplasat. Au fost conduse la o casă părăsită, fără apă şi lumină. Odată ce au intrat în casă au înţeles ce urma să se întâmple şi a început să se plângă inculpatului U.A.
Acesta a încercat să o convingă să practice prostituţia prin bune maniere, dar nu a vrut să audă nimic, i-a cerut să sune o prietenă româncă care locuieşte la Roma, dar acesta s-a opus şi i-a permis doar să sune acasă, dar sub supravegherea sa şi sugerându-i ce să spună. în casa izolată, ceilalţi doi inculpaţi, au încercat să le facă să înţeleagă, în mod clar, că erau obligate să se prostitueze. Inculpatul U.A. nu s-a mai opus, pentru că era supusul lui S. care era şeful acelei organizaţii. Din acea zi, au ieşit doar sâmbătă seara, pe 22 ianuarie, pentru a merge în San Lazzaro ca să se prostitueze.
Partea vătămată P. (B.) l. şi-a menţinut declaraţia dată în faţa organelor judiciare italiene, a arătat împrejurările în care a fost racolată, respectiv prin promisiuni mincinoase de inculpatul D. (C.) M. şi ce s-a întâmplat în Italia.
Aceasta a precizat că atât asupra sa cât şi a celeilalte pătai vătămate au făcut presiuni pentru a se prostitua toţi trei inculpaţii, dar nici unul dintre aceştia nu au agresat-o fizic.
La termenul de judecată din data de 17 februarie 2011. apărătorul ales al inculpatul D. (C.) M., a depus la dosarul cauzei înscrisurile aflate la filele 66, 67, respectiv declaraţia inculpatului prin care acesta învederează instanţei că înţelege să se prevaleze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, solicitând totodată ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, declaraţie redactată şi autentificată la Viceconsulatul României la Almeria la data de 26 ianuarie 2011, la fila 67 aflându-se şi încheierea de autentificare din 26 ianuarie 2011, întocmită de viceconsulul României.
La rândul lor inculpaţii U.A. şi R.M., prin declaraţiile de la filele 57,58, au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunosc şi le însuşesc, la termenul din 17 februarie 2011, aceştia învederând că înţeleg să se prevaleze de prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, instanţa de fond a reţinut că inculpatul D. (C.) M., în cursul anului 2004, a racolat-o împreună cu inculpatul R.M. pe numita P. (B.) l., pe raza localităţii Giurgiu, promiţându-i un loc de muncă bine plătit în Italia, aceasta din urmă plecând către Italia în cursul anului 2005, după inculpat, cu care a ţinut legătura telefonic pe tot timpul călătoriei, în acelaşi autocar P. (B.) l. cunoscând-o şi pe numita I.M.A., inculpatul D. (C.) M. fiind acela care a determinat-o pe P. (B.) l., în timpul convorbirilor telefonice, să se intereseze dacă împreună cu ea călătorea şi numita I.A.M., aceasta din urmă aflându-se în relaţii de prietenie cu inculpatul U.A. care îi promisese la rândul său un ioc de muncă cinstit în Italia şi căreia suma necesară deplasării i-a fost avansată tot de inculpatul R.M. ca şi în cazul părţii vătămate P. (B.) I.
La Bologna, destinaţia finală a celor două victime, acestea au fost aşteptate de cei doi inculpaţi U.A. şi D. (C.) M., dar şi de un al treilea bărbat şi anume inculpatul R.M., care le avansase banii de călătorie, după care au fost conduse într-o casă părăsită, fără apă şi lumină, unde inculpaţii R.M. şi D. (C.) M. au încercat să le facă să înţeleagă că trebuie să se prostitueze, la refuzul acestora, inculpatul R.M. ameninţându-le că în caz contrar le va vinde albanezilor, acesta fiind acela care Ie-a şi luat paşapoartele celor două victime.
Inculpatul U.A. a încercat iniţial să o convingă pe numita I.M.A., prin bune maniere; însă atunci când aceasta a dorit să îşi sune o prietenă în România, i-a permis acest lucru, însă sub supravegherea sa, sugerându-i totodată ce să spună, pentru ca ulterior să se ralieze conduitei celorlalţi doi inculpaţi, numai intervenţia organelor de poliţie italiene împiedicând practicarea prostituţiei de către cele două victime, acestea fiind depistate chiar în prima seară când au ieşit pe stradă.
Faptul că cei trei inculpaţi au racolat şi transportat cele două tinere în Italia, prin inducere în eroare, în scopul exploatării sexuale, a rezultat, fără dubii, din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declaraţiile de recunoaştere ale celor trei inculpaţi, declaraţii ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, aşa cum cer prevederile art. 69 C. proc. pen., prevederi potrivit cărora declaraţiile învinuitului sau inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal, apoi din cuprinsul declaraţiilor celor două victime date în faţa organelor judiciare, declaraţiile martorului C.M.
Instanţa de fond a reţinut că, faptele inculpaţilor astfel cum au fost prezentate în actul de sesizare a instanţei şi recunoscute de către inculpaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu reţinerea art. 37 lit. b) C. pen. în cazul inculpatului U.A.
Potrivit art. 129 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, o persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea.
Potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă faptele vizate de hotărârea străină s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul României.
Este adevărat că din cuprinsul sentinţei aflată în xerocopie la filele 95-98, sentinţă pronunţată de Tribunalul din Bologna - Italia a rezultat că inculpaţii R.M. şi D. (C.) M. au fost condamnaţi la pedeapsa de doi ani închisoare şi amendă de 180 euro fiecare, pedeapsa închisorii fiind înlocuită prin aceeaşi sentinţă cu măsura de expulzare pe o perioadă care depăşeşte cinci ani, sentinţă devenită irevocabilă în data de 22 iulie 2005 pentru ambii inculpaţi, însă instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 129 din Legea nr. 302/2004 o persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă faptele vizate de hotărârea străină de condamnare s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul României.
Or, în speţă din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate P. (B.) I. dată în cursul procesului penal a rezultat că inculpatul D. (C.) M. şi inculpatul R.M., zis S. au fost tot timpul în legătură, chiar dacă inculpatul R.M. se afla pe teritoriul Italiei, în perioada în care inculpatul D. (C.) M. i-a propus să meargă în Italia pentru că îi va găsi un loc de muncă şi că aceşti doi inculpaţi au pus la cale aducerea atât a sa cât şi a numitei I.M.A. în Italia pentru a le folosi acolo.
Totodată, partea vătămată prin declaraţiile date a mai arătat că cel care a finanţat călătoria sa în Italia a fost inculpatul R.M. care i-a trimis 300 de euro prin intermediul inculpatului D. (C.) M., banii fiind folosiţi pentru paşaport şi transport.
La rândul său inculpatul U.A. prin declaraţiile date în cursul procesului penal a arătat că cel care a finanţat deplasarea numitei I.M. în Italia a fost inculpatul R.M. care i-a dat banii necesari deplasării lui I.M. în Italia şi care i-a spus că partea vătămată poate să vină în Italia unde îşi va găsi un loc de muncă, inculpatul R.M. fiind cel care s-a oferit din proprie iniţiativă să-l ajute cu bani pentru a-şi aduce prietena în Italia.
Inculpatul D. (C.) M. prin declaraţiile date în cursul procesului a arătat că a discutat cu inculpatul R.M. despre posibilitatea aducerii în Italia a prietenei sale P. (B.) I., acesta din urmă oferindu-se să-i avanseze suma necesară sosirii lui P. (B.) I. în Italia, lucru pe care de altfel I-a şi făcut, inculpatul R.M. ocupându-se de venirea în Italia şi a prietenei inculpatului U.A. ce a călătorit în acelaşi autocar cu numita I.M.A., inculpatul R.M. comunicându-i că cele două se află în acelaşi autocar, acesta fiind cel care se ocupa de transportul părţilor vătămate în Italia.
Aşa fiind, activitatea infracţională s-a derulat în parte pe teritoriul României, activitate infracţională în care au fost implicaţi toţi trei inculpaţii, aşa încât, în cauză, operează excepţia de la art. 129 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul U.A., din cuprinsul fişei de cazier judiciar a rezultat că acesta, prin sentinţa penală nr. 857 din 30 octombrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin Decizia penală nr. 14 din 2001 a Tribunalului Giurgiu, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă pentru care nu a operat reabilitarea, aşa încât acesta a comis prezentele fapte deduse judecăţii în stare de recidivă postexecutorie.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, schimbare de încadrare pusă în discuţie din oficiu, din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul U.A.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite de aceştia, persoana infractorilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce priveşte pericolul social al faptei săvârşite de inculpaţi, a reţinut că este ridicat având în vedere că prin comiterea infracţiunii de trafic de persoane se aduce atingere nu numai libertăţii de mişcare a persoanei şi libertăţii sexuale a acesteia, dar şi vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei, atribute esenţiale ale fiinţei umane.
Referitor la persoana inculpaţilor, a apreciat că aceştia au dat dovadă de o periculozitatea sporită, periculozitate ce a rezultat din modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, inculpaţii folosindu-se de situaţia materială foarte grea a părţilor vătămate pentru a le determina să se deplaseze în Italia, promiţându-le locuri de muncă şi avansând banii pentru paşapoarte şi transport, unde odată ajunse, folosindu-se de ameninţări le-au determinat să iasă în stradă pentru a practica prostituţia, numai apariţia organelor de ordine Italiene în chiar prima noapte în care au ieşit pe stradă stopând activitatea infracţională a inculpaţilor, părţile vătămate,, relatând apoi cu lux de amănunte organelor de poliţie modul cum au ajuns în Italia, persoanele care s-au ocupat de racolarea şi transportarea lor şi ameninţările la care au fost supuse din partea acestora pentru a le determina să practice prostituţia, banii obţinuţi astfel urmând a fi însuşiţi de inculpaţi, ştiut fiind că o persoană aflată într-o situaţie financiară grea este extrem de vulnerabilă, tocmai de această stare profitând inculpaţii pentru a le determina pe părţile vătămate să întreţină relaţii sexuale contra voinţei lor cu diverşi clienţi pe care acestea urmau să-i racoleze de pe drumurile publice, dar şi faptul că aceştia au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, că inculpatul U.A. este recidivist postexecutoriu iar inculpatul R.M. figurează cu antecedente penale.
Împotriva sentinţei, au declarat apel, în termen legal, inculpaţii D. (C.) M., R.M. şi U.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi rejudecând, în fond, încetarea procesului penal în baza art. 11 alin. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.
Prin decizia penală nr. 349 din data de 9 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de" Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi U.A., R.M. şi D.M., a fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art. 134 din Legea nr. 302/2004 a recunoscut pe cale incidentală sentinţa penală nr. 237/05/C din 29 iunie 2005 a Tribunalului din Bologna, Republica Italiană, definitivă la data de 22 iulie 2005 şi sentinţa penală nr. 267/05/C din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului din Bologna, Republica Italiană, definitivă la data de 16 octombrie 2005.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului U.A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen., ca efect al autorităţii de lucru judecat.
În temeiul art. ll pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.M. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen., ca efect al autorităţii de lucru judecat.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.M. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen., ca efect al autorităţii de lucru judecat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de prim control judiciar a solicitat autorităţilor judiciare italiene comunicarea sentinţei 267/05/C a Tribunalului din Bologna privind pe inculpatul U.A., aceasta fiind comunicată în copie (filele 33-36) şi tradusă în limba română (filele 50-53).
Curtea de Apel a apreciat că, instanţa fondului a analizat situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi recunoscut de inculpaţi în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., pronunţând condamnarea acestora pentru faptele deduse judecăţii, apreciind că în cauză nu îşi găseşte aplicabilitatea principiul non bis in idem (deşi nu l-a pus în discuţie), reţinând că potrivit art. 129 din Legea nr. 302/2004 o persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte, dacă faptele vizate de hotărârea străină de condamnare s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul României.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Legea nr. 302/2004, aplicarea principiului non bis in idem presupune că o persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea.
Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă faptele vizate de hotărârea străină s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul României. în acest caz, excepţia nu se aplică dacă faptele s-au săvârşit în parte pe teritoriul statului membru unde s-a pronunţat hotărârea.
Din interpretarea textelor rezultă că, prevederile art. 129 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 constituie o excepţie de la situaţia prevăzută în primul alineat, ce face să redevină operantă regula non bis in idem.
Din situaţia de fapt descrisă în actul de inculpare şi însuşită de inculpaţi în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., rezultă că în cursul lunii ianuarie 2005 inculpaţii au racolat prin înşelăciune (prin promisiunea mincinoasă a unui loc de muncă bine plătit), transportat, găzduit şi exploatat sexual pe părţile vătămate P. (B.) I. şi I.M.A., prin constrângerea la practicarea prostituţiei în oraşul Bologna, Republica Italiană.
Din cuprinsul sentinţelor penale nr. 267/05/C pronunţată de Tribunalul din Bologna la data de 22 septembrie 2005 şi nr. 237/05/C din data de 29 iunie 2005 rezultă că inculpaţii D. (C.) M., R.M. şi U.A. au fost condamnaţi pentru faptul că în perioada 20-22 ianuarie 2005 au determinat, exploatat şi favorizat activitatea de prostituţie a compatrioatelor I.M. şi B.I., fapta fiind comisă prin violenţă, ameninţare, înşelăciune şi prin privare de libertate.
Din analiza situaţiei de fapt â constatat că inculpaţii au fost condamnaţi de către prima instanţă pentru aceleaşi fapte pentru care au fost condamnaţi anterior de Tribunalul din Bologna, instanţă aflată pe teritoriul unui stat membru Schengen. Este adevărat în acelaşi timp că activitatea infracţională a început şi s-a derulat iniţial pe teritoriul României (recrutarea prin înşelăciune şi transportul din România în Italia), iar apoi s-a continuat pe teritoriu! Italiei în varianta transportului, găzduirii şi exploatării sexuale prin constrângerea la practicarea prostituţiei.
Activitatea desfăşurată pe teritoriul României nu constituie o infracţiune distinctă de cea pentru care s-a dispus condamnarea instanţei italiene, deoarece faptele reţinute de ambele instanţe constituie modalităţi alternative de comitere a infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în ipoteza întrunirii mai multor modalităţi alternative (cazul în speţă), nefiind în prezenţa unui concurs de infracţiuni, ci a unei infracţiuni unice.
Comparând situaţia de fapt descrisă anterior cu dispoziţiile privitoare la aplicarea principiului non bis in idem, a constatat că în mod corect s-a reţinut că acivitatea infracţională s-a desfăşurat în parte pe teritoriul României, însă a apreciat eronat că în speţă operează excepţia de la art. 129 alin. (2) lit. a) teza I, neluând în seamă şi dispoziţiile tezei a Ii-a, care instituind o excepţie de la situaţia prevăzută de teza I, face să redevină aplicabil principiul non bis in idem. Astfel, aceleaşi fapte au fost comise de aceiaşi inculpaţi, în aceiaşi perioadă, împotriva aceloraşi părţi vătămate, atât pe teritoriul Italiei (stat membru Schengen) cât şi pe teritoriul României.
De altfel, dispoziţia art. 129 din Legea nr. 302/2004 republicată, nu face altceva decât să pună în practică prevederile art. 4 din protocolul nr. 7 la Conveţia Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora nicio persoană nu poate fi judecată sau pedepsită de două ori pentru aceeaşi faptă.
Ca atare, a apreciat că sunt întrunite condiţiile cumulative cerute de art. 131 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţelor penale nr. 267/05/C pronunţată de Tribunalul din Bologna la data de 22 septembrie 2005 şi nr. 237/05/C din data de 29 iunie 2005 a aceluiaşi Tribunal, iar în urma recunoaşterii acestora constată că există autoritate de lucru judecat în raport de faptele prezentei cauze.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., criticând decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs expuse pe larg în scris, s-a arătat, în esenţă, faptul că instanţa de prim control judiciar în mod greşit a apreciat că există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane pentru care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată inculpaţii, neexistând identitate între infracţiunea săvârşită pe teritoriul României şi infracţiunea pentru care au fost condamnaţi de Tribunalul din Bologna.
S-a arătat faptul că infracţiunea de trafic de persoane, astfel cum este reglementată de legea română este mult mai complexă decât infracţiunea de proxenetism care nu exclude şi nici nu absoarbe în mod natural infracţiunea de trafic de persoane săvârşită de inculpaţi pe teritoriul României, opinia parchetului fiind că cele două infracţiuni nu se suprapun, traficul de persoane reprezentând infracţiunea mijloc prin care s-a realizat infracţiunea scop, proxenetismul.
Faţă de motivele de recurs dezvoltate, a apreciat că instanţa de prim control jddiciar în mod greşit a dispus încetarea procesului penal, în baza art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.
Faţă de motivele de recurs invocate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată neîntemeiat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. pentru următoarele considerente:
Infracţiunea de proxenetism, este reglementată de art. 329 C. pen. şi constă în îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană şi recrutarea unei persoane prentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop precum şi constrângerea la prostituţie.
Din analizarea textului de lege se constată faptul că elementul material al infracţiunii de proxenetism cuprinde mai multe variante normative alternative atât pentru varianta de bază cât şi pentru varianta agravată a infracţiunii.
Faptul că inculpaţii au săvîrşit mai multe modalităţi alternative ce compun elementul material al infracţiunii sau faptul că o parte din actele materiale ale infracţiunii au fost săvârşite pe teritoriul României, iar o altă parte a acestora au fost săvârşite pe teritoriul Italiei, nu determină pierderea unităţii infracţiunii.
Se reţine faptul că inculpaţii au recrutat, îndemnat şi au înlesnit practicarea prostutiţiei de către părţile vătămate I.M.A. şi P. (B.) l.
Noţiunea de recrutarea presupune atragerea unei persoane cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui care organizează practicarea prostituţiei, fie în ţară, fie în străinătate.
Faţă de situaţia de fapt descrisă, părţile vătămate ulterior ajungerii pe teritoriul Italiei, au fost constrânse să practice prostituţia prin proferarea de ameninţări în sensul că, dacă acestea nu vor „ieşi în stradă" vor fi vândute către albanezi. Constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii de proxenetism în forma agravată, ca de altfel şi recurtarea.
În privinţa reţinerii concursului de infracţiuni între infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen. şi cea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, Decizia nr. 16/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, stabileşte că reţinerea unui astfel de concurs nu poate opera decât în cazul în care fapta a fost săvîrşită în modalităţile prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi a II-a şi, ulterior, acţionează asupra aceleiaşi persoane şi prin modalităţile prevăzute de art. 12 respectiv ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate.
Din economia deciziei anterior amintite se constată că nu se poate reţine* concurs de infracţiuni în condiţiile în care fapta a fost săvîrşită în modalitate prevăzută de art. 329 alin 2 teza finală, respectiv prin constrângere având în vedere faptul că într-o astfel de situaţie ar există o dublă incriminare pentru aceeaşi faptă şi astfel principiul non bis in idem ar rămâne fără efect.
Faţă de cele arătate, nu poate fi primită opinia Parchetului în sensul reţinerii infracţinuii de trafic de persoane pentru actele materiale defăşurate pe teritoriul României respectiv recrutarea prin înşelăciune a părţilor vătămate considerând consumată infracţiunea la momentul la care părţile vătămate au fost convinse să se deplaseze în Italia unde inculpaţii au promis acestora un loc de muncă cinstit.
Actele materiale ia care face referire Parchetul sunt parte a laturii obiective a infracţiunii de proxenetism şi nu pot fi disociate, cu atât mai mult cu cât au o incriminare specifică astfel cum de altfel a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în Decizia nr. 16/2007.
Înalta Curte mai reţine faptul că Tribunalul din Bologna a condamnat inculpaţii pentru faptele menţionate în rechizitoriul întocmit de parchet şi pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii în prezentul dosar penal, distincţiile dintre cele două infracţiuni existente în legislaţia română regăsindu-se şi în legislaţia italiană.
Mai mult, având în vedere dispoziţiile art. 129 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în speţă sunt deplin aplicabile prevederile tezei a II-a din alin. (2) lit. a) ale articolului anterior menţionat.
Astfel faptele au fost săvârşite de inculpaţi în parte pe teritoriul italian, stat membru unde, a fost pronunţată o hotătâre definitivă de condamnare. Faptul că Tribunalul din Bologna a dispus expulzarea inculpaţilor pe o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu a aplicat o pedeapsă privativă de libertate nu poate constitui motiv pentru a fi încălcat principiul non bis in idem, în aplicarea acestui principiu, soluţia pronunţată de instanţa statului membru nu are relevanţă asupra aprecierii autorităţii de lucru judecat.
Mai mult, în art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 302/2004 republicată, noţiunea de condamnare, în sensul legii înseamnă orice pedeapsa sau măsură de siguranţă aplicată ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, prin urmare şi măsura luată faţă de inculpaţi de instanţele italiene se subsumează noţiunii de condamnare, astfel cum este definită de lege.
Cooperarea judiciară internaţională vizează printre altele şi protejarea drepturilor cetăţenilor statelor membre şi a statelor între care există convenţii internaţionale de cooperare judiciară indiferent că persoanele vizate au săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. împotriva Deciziei penale nr. 349 din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii D. (C.) M., R.M. şi U.A.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. împotriva Deciziei penale nr. 349 din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii D. (C.) M., R.M. şi U.A.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D. (C.) M., R.M. şi U.A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate P. (B.) I. şi I.M.A., în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 589/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 4012/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
