ICCJ. Decizia nr. 4040/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4040/2013
Dosar nr. 7693/30/2013
Şedinţa publică din 18 decembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 299 din 6 septembrie 2013 Tribunalul Timiş în Dosar nr. 7693/30/2013, în baza art. 5221C. proc. pen., a respins cererea de rejudecare formulată de condamnat L.I., în prezent încarcerat în Penitenciarul Arad.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2013, Dosar nr. 7693/30/2013, condamnatul L.I. a arătat că prin sentinţa penală nr. 401 din 11 mai 2005 a Tribunalului Timiş pronunţată în Dosarul nr. 6529/P/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 386/A din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apei Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 8253/P/2005, a fost condamnat la o pedeapsă de 17 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen. A susţinut că a fost judecat în lipsă, întrucât nu a fost anunţat că va începe noul proces penal, în care el a fost suspect, solicită să fie dus în faţa Tribunalului Timiş, pentru a-şi susţine şi dovedi nevinovăţia, cererea sa fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţei instanţei de fond, a declarat apel inculpatul L.I., iar Curtea de Apel Timişoara, prin decizia penală nr. 165/A/1995, a respins apelul acestuia ca nefondat.
Prin decizia penală nr. 1337 din 29 mai 1996, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul inculpatului L.I., a casat cele două hotărâri judecătoreşti şi a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, menţinând starea de arest a inculpatului. La data de 11 decembrie 1996, măsura arestării preventive a fost revocată şi cercetările au continuat cu inculpatul în stare de libertate.
Ulterior, prin rechizitoriul nr. 173/P/1997 din 21 aprilie 1997, inculpatul L.I. a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., iar Tribunalul Timiş a dispus prin sentinţa penală nr. 661 din 13 octombrie 1999, restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, care a fost respins prin decizia penală nr. 1215 din 24 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa penală nr. 401/PI din 11 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6529/P/2002, în baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul: L.I. la 17 ani închisoare şi i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la cererea formulată de petentul condamnat instanţa de fond a reţinut că, potrivit prevederilor art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., în cazul extrădării active a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanţa română care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului presupune existenţa unei etape de admitere în principiu a cererii, chiar daca acest lucru nu este prevăzut expres în textul art. 5221 C. proc. pen.
Rejudecarea cauzei de către instanţa română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă dacă instanţa constată că cel condamnat a avut cunoştinţă de procesul penal, întrucât a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, însă s-a sustras de la judecată, părăsind ţara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu.
Deşi C.E.D.O. garantează dreptul persoanei de a se apăra ea însăşi, ceea ce presupune prezenta inculpatului în fata instanţei, în jurisprudenţa C.E.D.O. judecata în lipsă nu constituie o încălcare a Convenţiei, daca statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi şi a-l cita pe inculpat. De asemenea, persoana judecată în lipsă are dreptul să ceară rejudecarea cauzei, cu excepţia cazurilor în care s-a sustras de la judecată.
Instanţa de fond a avut în vedere că lipsa de la proces aparţine culpei exclusive a inculpatului, că acesta a avut cunoştinţă de existenţa procesului, iar neprezentarea sa la instanţă a avut ca scop sustragerea de le judecată.
S-a constatat că, în Dosarul nr. 2476/1997 a Tribunalului Timiş, format ulterior, după completarea urmăririi penale şi trimiterea în judecată în prin rechizitoriul din 21 aprilie 1997, inculpatul a fost citat în Iugoslavia, iar la dosar există delegaţia unui avocat ales, semnată de inculpat pentru a-i reprezenta interesele, avocat care a şi reprezentat inculpatul la termenul din 4 noiembrie 2008. Existenţa acestei delegaţii a unui avocat din Republica Iugoslavia, semnată de inculpat, demonstrează faptul că inculpatul a avut cunoştinţă de derularea în continuare a procesului, după o primă restituire a cauzei la procuror.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, condamnatul L.I.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală prin decizia penală nr. 215/A din 7 noiembrie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul L.I., împotriva sentinţei penale nr. 299 din 6 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a apreciat că potrivit art. 5221 C. proc. pen. a fost introdus prin art. 1 pct. 221 din Legea nr. 281/2003 şi, având denumirea marginală de „rejudecarea celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare” care dispune că „în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecată şi condamnată în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului”.
În speţa de faţă, în ceea ce-l priveşte pe condamnatul L.I., întreaga procedură judiciară, respectiv, urmărirea penală, cât şi judecata, s-au desfăşurat în prezenţa inculpatului, întrucât acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. După parcurgerea unui prim ciclu procesual, cauza a fost restituită la procuror, măsura arestării preventive a inculpatului fiind menţinută. Citarea inculpatului pe durata judecăţii s-a efectuat la adresa din Serbia şi s-a îndeplinit prin afişare sau prin semnarea dovezii de către inculpat sau tatăl acestuia, împrejurări care oferă certitudinea că acesta a avut cunoştinţă despre derularea procedurii judiciare în faţa instanţelor, astfel că se poate reţine concluzia că inculpatul s-a sustras cercetării penale.
Scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil, cu respectarea dreptului la apărare, care presupune posibilitatea persoanei condamnată în lipsă să fie audiată, de a fi interogaţi martori sau alte părţi din proces, de a se administra probe în apărare cu privire la starea de fapt cât şi în circumstanţiere. Rejudecarea are ca finalitate oferirea posibilităţii celui condamnat şi apoi extrădat să îşi exercite dreptul la apărare şi în acelaşi timp să beneficieze de un proces penal care să respecte principiul contradictorialităţii şi principiul aflării adevărului, ce poate primi consistenţă prin datele şi elementele noi pe care cel care solicită rejudecarea le poate prezenta organelor judiciare, date şi informaţii care pot releva aspecte noi cu privire la starea de fapt şi activitatea infracţională care a făcut obiectul cauzei.
În materie penală, prin intermediul Legii nr. 281/2003 legiuitorul a înţeles să introducă instituţia rejudecării în cazul persoanei extrădate, instituţie care constituie o cale de atac extraordinară specială, pentru a garanta principiul dreptului la un proces echitabil. Acest text de lege nu face nici o distincţie între persoana care se sustrage de la judecată, părăsind teritoriul ţării, fiind ulterior extrădată după condamnare, şi persoana care comite o infracţiune, iar ulterior este trimisă în judecată şi condamnată, fără ca aceasta să fi cunoscut faptul că împotriva ei s-a declanşat o procedură judiciară, singura condiţie fiind aceea că după condamnare să se obţină extrădarea din statul în care se află.
Împotriva deciziei nr. 215/A din 7 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs condamnatul L.I. care nu a fost motivat în scris prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, întreaga procedură judiciară, respectiv atât urmărirea penală, cât şi judecata, s-au desfăşurat în prezenţa inculpatului, întrucât acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. După parcurgerea unui ciclu procesual, cauza a fost restituită la procuror, măsura arestării preventive a inculpatului fiind menţinută. Citarea inculpatului pe durata judecăţii s-a efectuat la adresa indicată, din Serbia, şi s-a îndeplinit, după caz, prin afişare sau prin semnarea dovezii de către inculpat sau tatăl acestuia, împrejurări care oferă certitudinea că acesta a avut cunoştinţă despre derularea, respectiv, continuarea procedurii judiciare penale în faţa instanţelor de judecată.
Absenţa sa de la judecarea cauzei s-a datorat plecării inculpatului în străinătate, plecare care nu i-a afectat dreptul la apărare, aceasta fiind reprezentată de un avocat.
Constatând că instanţele au interpretat corect prevederile art. 5221 C. proc. pen., stabilind că recurentul, nefiind judecat şi condamnat în lipsă, nu poate beneficia de dispoziţiile menţionate privind rejudecarea cauzei, precum şi că instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, şi nici nu au fost invocate de către condamnat motive de recurs care se iau în considerare din oficiu.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 215/A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul L.I. va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă sârbă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 215/A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă sârbă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4039/2013. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 529/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
