ICCJ. Decizia nr. 500/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 500/2013
Dosar nr. 3005/114/2012
Şedinţa publică din 12 februarie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 131 din 13 august 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 şi 76 lit. a) C. pen., inculpatul N.I., zis „C.", domiciliat în comuna Ziduri, sat. Costierii, jud. Buzău, în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de omor.
Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani calculată după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 71 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv începând cu 8 ianuarie 2012 la zi.
În temeiul art. 118 C. pen. s-a confiscat de la inculpat toporul folosit la comiterea infracţiunii şi s-a luat act că partea civilă I.I. a renunţat la cererea privind acordarea de despăgubiri materiale.
Inculpatul a fost obligat la 7.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă L.C., la câte 1.000 lei daune morale către părţile civile L.C. şi I.I., precum şi la 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 3.000 lei în faza de urmărire penală şi 300 lei onorariu apărător oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
În cursul zilei de 07 ianuarie 2012 inculpatul a sărbătorit ziua onomastică şi a consumat băuturi alcoolice, pe raza localităţii, cu diferite persoane. În jurul orelor 24,45 a revenit la locuinţa sa şi s-a culcat. După câteva ore, la locuinţa inculpatului a venit victima I.E., care l-a rugat să-i permită să doarmă cu el. N.I. a fost de acord, iar după ce I.E. s-a dezbrăcat, cei doi au încercat să întreţină raporturi sexuale, însă din cauza consumului de băuturi alcoolice actul sexual nu s-a consumat, ulterior, N.I. dând-o afară pe I.E., după care s-a întins din nou pe pat.
După puţin timp, victima a revenit în locuinţa şi s-a aşezat în pat lângă inculpat.
Conform declaraţiilor inculpatului, întrucât i s-a părut că I.E. este o nălucă, a încercat să o taie cu un cuţit, a luat din cameră un topor şi i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului.
În timp ce victima era căzută la pământ, N.I. i-a mai aplicat lovituri cu acelaşi topor în zona lombo - sacrală, după care a ieşit în faţa porţii, unde a consumat băuturi alcoolice, iar după orele 7,00, când prin dreptul casei lui a trecut N.Ş., i-a relatat că a omorât un om. Cei doi s-au deplasat la locuinţa martorei B.C., care a sesizat organele de poliţie.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, efectuată în data de 08 ianuarie 2012, a fost identificată victima, stabilindu-se că aceasta prezenta mai multe lovituri în zona capului şi în zona lombară, posibil produse prin lovire cu un corp tăietor - despicător.
Conform raportului medico-legal de necropsie, moartea numitei I.E. a fost violentă. Ea datează din noaptea de 07/08 ianuarie 2012. S-a datorat hemoragiei meningo-ventriculare, consecinţa unei fracturi deschise multieschiloase cu înfundare de boltă craniană, cu iradiere în bază, potenţată de hemoragie externă consecutivă dilacerărilor şi leziunilor de părţi moi, în cadrul unui politrumatism bipolar cranio-cerebral şi lombo-sacro-fesier, cu numeroase fracturi deschise, prin plăgi tăiate-despicate profunde.
Leziunile de violenţă constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur tăietor - despicător, posibil topor/toporişca - mai probabil, şi au legătură de cauzalitate directă, necondiţionată cu decesul.
Conform raportului de primă expertiză medico-legală psihiatrică de la filele 174-176, N.I. a prezentat diagnosticul tulburare de personalitate pe fond toxic etilic şi a avut discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi a solicitat valorificarea probele administrate în faza de urmărire penală, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, precum şi persoana inculpatului care a recunoscut fapta comisă şi se află la prima încălcare a legii penale.
De asemenea, în favoarea inculpatului s-au reţinut şi circumstanţele atenuante având în vedere că victima a venit în domiciliul său, fără acordul acestuia după ce fusese dată afară din casă de către inculpat, în timp ce acesta dormea, deşi cei doi nu aveau o relaţie apropiată.
În latura civilă, instanţa de fond a constatat că partea civilă I.I. (mama victimei) a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000 lei despăgubiri civile şi 1.800 lei daune morale.
A fost introdusă în cauză în calitate de parte civilă şi L.C., sora victimei care a precizat că a suportat toate cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei şi pomenirile ulterioare, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 19.200 lei despăgubiri civile şi 5.000 euro daune morale.
Partea civilă I.I. a renunţat la cererea privind acordarea de daune materiale, solicitând numai obligarea inculpatului la plata daunelor morale.
Părţile civile nu au prezentat înscrisuri în susţinerea pretenţiilor însă a fost audiată martora Aurica Aneta, la solicitarea acestora.
Din probele administrate a rezultat că partea civilă L.C. a cheltuit cu ocazia înmormântării victimei şi a pomenirilor ulterioare suma de 7.000 lei.
În privinţa daunelor morale, instanţa de fond a apreciat că raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta şi suferinţa cauzată părţilor civile, suma de 1.000 lei pentru fiecare dintre acestea este în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat, fără a constitui o îmbogăţire fără just temei.
S-a luat act că partea civilă I.I. a renunţat la cererea privind acordarea de despăgubiri materiale şi a fost obligat inculpatul la 7.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă L.C. şi la câte 1.000 lei daune morale către părţile civile L.C. şi I.I..
Împotriva sentinţei Tribunalului Buzău au declarat apel parchetul şi inculpatul N.I.
Sentinţa a fost criticată de procuror pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma greşitei aplicări a circumstanţelor atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 rap. la art. 76 C. pen., susţinându-se că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor nu a fost suficientă pentru realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare, respectiv scopului prevăzut în art. 52 C. pen.
S-a arătat că, în cauză s-au aplicat disp. art. 74-76 lit. a) C. pen. realizându-se o motivare sumară a acestora iar împrejurarea reţinută nu poate constitui circumstanţă atenuantă în accepţiunea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) ori alin. (2) C. pen.
Prin urmare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală în condiţiile în care s-a limitat la motivarea printr-o exprimare generală a împrejurării reţinute ca circumstanţă atenuantă şi a încadrat-o generic în prevederile art. 74 C. pen. (în acest sens s-a invocat Decizia penală nr. 2253 din 26 aprilie 2007 pronunţată de secţia penală, a Înaltei Curții de Casație și Justiție).
Raportat la starea de fapt reţinută şi concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză, actele de violenţă aplicate victimei de către inculpat denotă ferocitate, un mod inuman, ieşit din comun de săvârşire a omorului, de natură să provoace un puternic sentiment de oroare în conştiinţa opiniei publice, iar faptul că actele de violenţă iniţiale au condus la decesul victimei au fost elementul care nu au încadrat fapta în omor prin cruzimi.
În ceea ce priveşte discernământul inculpatului s-a constatat că a fost păstrat în condiţiile în care inculpatul consumă alcool şi a prezentat tulburare organică de personalitate fond toxic etilic.
Având în vedere toate aceste aspecte inclusiv potenţialul infracţional al inculpatului dedus din fişa de cazier judiciar, împrejurările luate în considerare de instanţa fondului au redus gravitatea faptei în ansamblu, iar pedeapsa aplicată nu a fost suficientă pentru realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.
În subsidiar, cea de a doua critică s-a referit la nelegalitatea sentinţei, întrucât instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la prelevarea probelor biologice de la inculpat, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008.
Apelantul inculpat a criticat soluţia atacată pentru netemeinicie, prin prisma greşitei individualizări a pedepsei, sub aspectul cuantumului, considerând-o excesivă, întrucât a adoptat o conduită procesuală sinceră şi s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. In plus, s-a mai invocat împrejurarea că s-a aflat în legitimă apărare, iar vârsta şi afecţiunile de care suferă fac imposibilă executarea pedepsei în detenţie, iar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a fost de acord să plătească despăgubirile civile la care a fost obligat de instanţa de fond.
Prin Decizia penală nr. 184 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva sentinţei penale nr. 131 din 13 august 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău pe care a desfiinţat-o în parte, şi rejudecând cauza, a înlăturat aplicarea disp. art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen. privind pe inculpatul N.I., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni şi a majorat pedeapsa principală aplicată acestuia pentru comiterea infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la 8 ani închisoare.
A respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe.
A dispus în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 76/2008 prelevarea probelor biologice de la inculpat.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a computat reţinerea şi arestarea preventivă de la 8 ianuarie 2012 la zi.
A obligat apelantul inculpat N.I. la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea acestuia, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 200 lei, a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
S-a motivat că instanţa de fond, a reţinut corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate, din care a rezultat atât existenţa faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege.
Au fost astfel avute în vedere: procesul - verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, raportul medico - legal de necropsie, raportul medico-legal de efectuare a expertizei psihiatrice, declaraţiile părţilor civile, martorilor precum şi declaraţiile inculpatului care a recunoscut vinovăţia sa, în condiţiile precizate de disp. art. 3201 C. proc. pen.
Pe baza acestor mijloace de probă, corect s-a reţinut şi a rezultat că inculpatul apelant N.I., la data de 7/8 ianuarie 2012 a exercitat a acte de violenţă asupra victimei I.E., lovind-o de mai multe ori cu un topor în zone vitale, respectiv în zona capului şi în zona lombară, producându-i multiple leziuni care au condus la suprimarea vieţii, faptă care, în drept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că încadrarea juridică a faptei comise de către apelantul inculpat este legală, corespunde situaţiei de fapt şi formei de vinovăţie cu care a acţionat, iar soluţia de condamnare pentru infracţiunea ce constituie obiectul sesizării instanţei este justă, fiind confirmată prin mijloacele de probă administrate în decursul urmăririi penale, dublate, aşa cum cer dispoziţiile legale în vigoare, de recunoaşterea survenită din partea autorului.
Cu atât mai mult existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului au fost confirmate de împrejurarea că, inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea faptei descrisă în actul de sesizare al instanţei, declaraţia acestuia coroborându-se cu probatoriilor administrate în cauză, prima instanţă făcând aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., în raport de poziţia exprimată personal de inculpat în condiţii de oralitate şi contradictorialitate.
În ceea ce priveşte însă, individualizarea pedepsei aplicate, aspect criticat în acest grad de jurisdicţie, Curtea a observat că prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului două cauze de reducere a pedepsei şi anume recunoaşterea vinovăţiei, în condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., precum şi circumstanţele atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 C. pen., iar sub efectul concomitent al celor două, a redus pedeapsa aplicabilă autorului faptei sub limita minimă specială, stabilind cuantumul de 5 ani închisoare.
În privinţa motivului de apel care a vizat nelegalitatea hotărârii prin neindicarea împrejurărilor ce au fost reţinute drept circumstanţe atenuante facultative judiciare, s-a constatat că această critică nu este fondată, deoarece prima instanţă, în considerentele hotărârii, a avut în vedere o serie de aspecte pe care le-a enumerat detaliat şi anume: „faptul că victima a venit în domiciliul său, fără acordul acestuia după ce fusese dată afară din casă de către inculpat, în timp ce acesta dormea, deşi cei doi nu aveau o relaţie apropiată."
Prin urmare, s-a constatat că instanţa de fond a enumerat împrejurările pe care le-a considerat ca având rolul de circumstanţe atenuante facultative judiciare, critica nefiind întemeiată sub acest aspect.
În acord cu opinia exprimată de procuror în privinţa motivului de apel care a vizat netemeinicia pedepsei principale, s-a apreciat că reţinerea circumstanţelor atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 C. pen. nu este oportună şi nici justificată în cazul inculpatului, iar împrejurările enumerate de către prima instanţă nu au aptitudinea de a constitui astfel de circumstanţe.
S-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului nu este cea optimă în vederea atingerii scopurilor şi funcţiilor pedepsei, care nu pot fi în mod eficient şi efectiv atinse în cuantumul dispus la primul grad de jurisdicţie.
În acest sens, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea şi aplicarea acestora se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportat la aceste prevederi, s-a reţinut că un rol primordial în aprecierea stabilirii şi aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidenţiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât şi pentru reeducarea inculpatului. Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social, pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tutor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Ţinând seama de aceste criterii, s-a constatat că la stabilirea răspunderii penale a inculpatului în comiterea infracţiunii, instanţa de fond a conferit valenţe primordiale circumstanţelor atenuante facultative judiciare, apreciind greşit, că acestea se impun a fi corelate cu reducerea de pedeapsă operată în baza art. 3201 C. proc. pen., ignorând însă ansamblul circumstanţelor reale ale comiterii faptei, precum şi rolul de prevenţie generală şi specială ce este conferit pedepsei ca formă a sancţiunii penale.
S-a constatat că, potrivit fişei de cazier judiciar aflată la fila 17 dosar urmărire penală, inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, chiar dacă cele două pedepse de 6 luni închisoare aplicate în 1997 şi de 3 luni închisoare aplicată în 2000, figurează ca fiind executate, împlinindu-se termenul de reabilitare judecătorească.
Sub aspectul circumstanţelor reale ale comiterii faptei, s-a observat că aceasta s-a săvârşit în condiţiile în care, chiar dacă inculpatul şi victima nu întreţineau relaţii apropiate, totuşi, inculpatul i-a permis iniţial victimei (pe care o cunoştea, deoarece locuia într-un sat învecinat) accesul în domiciliul său şi a acceptat întreţinerea unui raport sexual, care însă din cauza consumului de alcool, nu s-a consumat.
În aceste condiţii, nu s-a putut reţine motivarea expusă de către prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, în sensul că victima ar fi venit în domiciliu fără acordul inculpatului, aceasta neputând constitui o circumstanţă atenuantă facultativă judiciară în sensul celor expuse în art. 74 C. pen.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, s-a stabilit că inculpatul suferă de tulburare de personalitate pe fond toxic-etilic, având discernământul păstrat în raport cu fapt pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Nu în ultimul rând, multiplele lovituri aplicate de inculpat cu toporul în toate zonele corpului, producându-i victimei profunde plăgi tăiate despicate şi numeroase traumatisme, inclusiv în zona genitală, precum şi motivul prezentat de inculpat pentru a justifica acţiunea sa, acela că „i s-a părut că victima este o stafie, o nălucă", formează convingerea în sensul că nu pot fi reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile legale ce reglementează circumstanţele atenuante facultative judiciare.
Aşa fiind, apreciindu-se ca fondat acest motiv de apel, s-a constatat că, se impune admiterea căii de atac conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei atacate, înlăturarea circumstanţelor atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 şi art. 76 C. pen., care în mod greşit au fost reţinute la primul grad de jurisdicţie, cu consecinţa majorării pedepsei principale aplicată inculpatului N.I. pentru comiterea infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la 8 ani închisoare.
În stabilirea acestui cuantum, s-au avut în vedere, limitele de pedeapsă reduse conform art. 3201 C. proc. pen., precum şi gradul de pericol social concret al infracţiunii, evidenţiat de valorile sociale lezate, natura infracţiunii, modul şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, apreciindu-se că această durată a pedepsei este cea optimă în vederea realizării scopului preventiv educativ şi sancţionator avut în vedere de legiuitor.
S-a constatat că este nefondat apelul declarat de inculpat care a solicitat reducerea pedepsei, invocând totodată existenţa, printre altele, a legitimei apărări, cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei care nu mai poate fi aplicabilă datorită recunoaşterii vinovăţiei.
De asemenea, s-a constatat că, prima instanţă a omis să facă aplicarea disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 conform căruia „prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare" în vederea introducerii acestora în evidenţele S.N.D.G.J., astfel încât se va dispune, în baza acestui text de lege prelevarea probelor biologice de la inculpat.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva Deciziei penale nr. 184 din 5 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti a declarat recurs inculpatul N.I., invocând cazul de casare prevăzut de disp. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. în acest sens, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 8 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile, constând în comportarea sinceră în proces.
Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului N.I. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Se constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului N.I. pentru fapta săvârşită, au fost avute în vedere corect criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., natura şi gravitatea faptei comise - omor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Reducerea pedepsei inculpatului N.I. de la 8 ani închisoare nu se justifică, date fiind împrejurările şi modalitatea în care a acţionat - prin lovirea repetată a victimei I.E. (în vârstă de 22 ani) cu un topor în zona capului şi zona lombară pricinuindu-i multiple leziuni ce au determinat decesul, cât şi antecedentele penale ale inculpatului. Se reţine că prin sentinţa penală nr. 294 din 22 aprilie 1997 a Judecătoriei Râmnicu - Sărat, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru furt calificat şi violare de domiciliu, iar prin sentinţa penală nr. 500 din 21 septembrie 1999 a Judecătoriei Râmnicu - Sărat a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru furt calificat.
În situaţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în proces, constând în recunoaşterea săvârşirii faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei nu mai poate fi valorificată ca şi circumstanţă atenuantă judiciară prev. în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât ar însemna ca atitudinii inculpatului - recunoaşterea săvârşirii faptei - să i se atribuie o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., pot fi aplicate concomitent cu disp. art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte conduite a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prev. în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ceea ce nu se identifică în cauză.
Constatând, că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 05 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 ianuarie 2012 la 12 februarie 2013, iar în temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 05 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 ianuarie 2012 la 12 februarie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 533/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 659/2013. Penal → |
|---|
