ICCJ. Decizia nr. 672/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 672 /20 14
Dosar nr. 3591/62/2013
Şedinţa publică din 25 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 139/S din 24 mai 2013 a Tribunalului Braşov, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit c) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada prevenţiei începând cu data de 16 martie 2013 şi până în prezent.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile M.D. suma de 30.000 euro sau contravaloarea în RON la data plăţii.
S-a reţinut că în data de 14 martie 2013 (în jurul orelor 18.00), martorul L.V. a purtat o conversaţie pe holul scării imobilului în care locuia victima M.V., cu aceasta, care a relatat că urmează a se întâlni cu fiul ei, M.C., la apartamentul său.
La puţin timp după aceasta, martorul T.A., vecin al victimei, a auzit bubuituri puternice provenite din zona bucătăriei şi a holului, din locuinţa M.V., imediat auzindu-se gemetele unei persoane de sex feminin şi două ţipete, martorul distingând cum victima a strigat să fie lăsată în pace. La ora 18.52, acelaşi martor a sunat la 112 pentru a solicita prezenţa unui echipaj de poliţie şi, după ce convorbirea telefonică s-a terminat, T.A. a auzit o ultimă bubuitură puternică în zona bucătăriei pe podea. Victima M.V. a fost găsită în zona din apartament descrisă de către martor ca fiind cea de unde proveneau zgomotele mai sus menţionate. Din declaraţia aceluiaşi martor rezultă că în jurul orelor 18.52, din apartamentul victimei s-a auzit vocea unei persoane de sex masculin, T.A. bănuind că prezumtivul autor ar fi putut vorbi la telefon.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, nu au fost identificate urme de forţare a uşii de acces în locuinţă, asupra victimei au fost găsite bijuteriile acesteia, concluzionându-se că omorul nu fusese comis în scopul dobândirii de bunuri şi, în plus de aceasta, în camere nu existau urme de răvăşire sau dezordine (de unde s-a tras concluzia că autorul era posibil să fi comis omorul dintr-o altă motivaţie decât cea financiară).
Coroborându-se toate aceste aspecte probatorii (modul în care a fost încuiată locuinţa victimei după comiterea faptei de unde s-a tras concluzia că autorul deţinea o cheie de acces deoarece cheia victimei fusese găsită în yala de jos; faptul că M.V. urma la data de 14 martie 2013, în jurul orelor 18.00, să se întâlnească cu fiul său, M.C., iar fapta de omor fusese comisă în jurul orelor menţionate, aşa cum reiese din declaraţia lui T.A.) s-a constatat necesitatea identificării fiului victimei şi audierii acestuia.
Din probe a rezultat că inculpatul prezentase în trecut un comportament violent faţă de mama sa şi, în afară de cheia victimei (găsită în interiorul apartamentului acesteia), doar M.C. mai poseda o dublură, fratele acestuia, M.D., aflându-se, la data de 15 martie 2013, în Germania.
La început cercetării inculpatul M.C. nu a dorit să furnizeze declaraţii sau să răspundă la întrebările punctuale adresate. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au fost puse în evidenţă o serie de leziuni pe care inculpatul le prezenta - plagă confuză recentă cu minim lambou decolant pe obrazul drept - faţă şi alte trei leziuni situate pe faţa posterioară a palmei drepte, iar ulterior, examenul cadavrului M.V. a stabilit că acesta prezenta biourme de contact subunghial la degetul mijlociu de la mâna stângă în mod cert determinate de reacţia de apărare frontală.
La data de 19 martie 2013, inculpatul a dat o declaraţie olografă în prezenţa avocatului său prin care îşi asumă integral comiterea faptei de omor calificat. Astfel, inculpatul a descris că a început să o lovească pe mama sa în holul apartamentului în zona feţei cu pumnii şi cu picioarele. A precizat că era încălţat cu o pereche de pantofi tip sport de culoare neagră identificaţi de altfel cu ocazia percheziţiei domiciliare şi care într-adevăr prezentau urme de sânge. Acesta mai precizează că a auzit-o pe mama sa horcăind, dar a lăsat-o căzută pe jos, părăsind apartamentul după ce a încuiat uşa de acces.
Din datele obţinute de la operatorul de telefonie mobilă la care inculpatul era abonat, în baza autorizaţiei emisă de Tribunalul Braşov rezultă că, la data de 14 martie 2013, la ora 17.53.10, inculpatul i-a telefonat concubinei sale V.I. din zona Braşov (Schei). La ora 18.54.06 (tot pe data de 14 martie 2013) inculpatul are o convorbire scurtă de 4 secunde cu aceeaşi persoană, de data aceasta celula de telefonie mobilă care a înregistrat datele fiind situată pe Calea B., astfel încât amănuntul precizat de martorul T.A. asupra faptului că autorul ar fi vorbit la telefon din casa victimei este acoperit de realitate.
Audiată, martora V.I. a relatat comportamentul afişat de inculpat în conversaţiile telefonice avute cu aceasta, astfel martora a relatat că i-a dat telefon lui M.C. şi i-a spus despre moartea mamei sale, acesta refuzând să se deplaseze la apartamentul acesteia şi nearătând a fi surprins.
A reţinut instanţa că starea de fapt se conturează clar în propria declaraţie a inculpatului, care relatează că, în data de 14 martie 2013 (în jurul orelor 17.53), s-a deplasat de la locuinţa sa situată în Schei, unde locuia mama sa M.V. Între cei doi a izbucnit o ceartă cauzată de refuzul victimei de a-i da fiului său băuturi alcoolice şi, ca urmare a acestei dispute, inculpatul a lovit-o în mod repetat pe mama sa cu pumnii şi picioarele, loviturile fiind orientate în special la nivelul extremităţii cefalice, la scurt timp victima decedând datorită insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive şocului traumatic şi hemoragic determinat de multiplele traumatismele cranio-cerebrale.
După comiterea faptei, inculpatul a părăsit apartamentul mamei sale, închizând uşa locuinţei (yala de sus), cadavrul M.V. fiind găsit pe data de 15 martie 2013 de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă alertaţi de către vecini.
În ceea ce priveşte atitudinea pe care a adoptat-o ulterior comiterii faptei, în faţa instanţei de fond, inculpatul a arătat că datorită stării de ebrietate în care se afla nu şi-a putut aminti imediat exact ce s-a întâmplat, însă a acceptat că şi-a lovit mama cu pumnii şi picioarele în zona capului după ce aceasta era căzută la pământ, în apărarea sa inculpatul a arătat că nu a dorit să-şi omoare mama şi pune pe seama stării sale de ebrietate reacţia violentă pe care a avut-o.
În drept s-a reţinut că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la axt. 175 lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege care încriminează fapta, dar şi dispoziţiile art. 72 C. pen., ţinând seama şi de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, aşa cum sunt conturate în cele mai sus arătate, dar şi persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, instanţa de fond a apreciat că toate aspectele mai sus reţinute conduc la concluzia că numai executarea efectivă a pedepsei va fi de natură a realiza scopul imediat al pedepsei şi, de asemenea, scopul mediat al pedepsei va fi atins întrucât acest gen de fapte necesită nu numai o intervenţie promptă a organelor statului, dar şi aplicarea unor sancţiuni care să asigure o prevenţie în materie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul M.C.
Parchetul a solicitat admiterea apelului şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului M.C., apreciind că pedeapsa de 10 ani închisoarea nu este în măsură să conducă la îndeplinirea scopului pedepselor prevăzută de art. 52 C. pen., considerând că prima instanţă nu a avut în vedere în mod corect criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.
Inculpatul M.C. a solicitat admiterea apelului şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic, consideră că scopul pedepsei se poate realiza şi a făcut referire la circumstanţele reale şi personale, în special că a fost consumator de alcool, nu este o persoană violentă şi expertiza efectuată arată că nu a putut fi stăpân în totalitate pe acţiunile sale comise sub influenta alcoolului.
Prin decizia penală nr. 95/Ap din 09 septembrie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi de inculpatul M.C., împotriva sentinţei penale nr. 139 din 24 mai 2013 a Tribunalului Braşov, a dedus în continuare măsura arestării preventive a inculpatului, din data de 24 mai 2013 la zi şi în temeiul art. 383 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.C.
În ce priveşte apelul Parchetului, prin care se solicită majorarea cuantumului pedepsei aplicate, s-a constatat că circumstanţele săvârşirii faptei şi persoana inculpatului nu impun o majorare a cuantumului pedepsei aplicate.
S-a constatat că probele administrate relevă că imediat după comiterea faptei inculpatul nu a avut reprezentarea exactă a ceea ce s-a întâmplat, din cauza stării avansate de ebrietate, acesta fiind transportat imediat la spitalul judeţean, pentru acordarea unor îngrijiri medicale. În momentul în care a realizat gravitatea faptei comise, precum şi ulterior, în momentul prezentării în faţa organelor judiciare, inculpatul şi-a manifestat regretul sincer pentru comiterea acesteia, fapt ce justifică aplicarea unei pedepse mai reduse.
S-a apreciat că discernământul puternic diminuat la momentul comiterii faptei, din cauza consumului de alcool, precum şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi avea un loc de muncă, fiind integrat în societate, justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă.
Scopul pedepsei este reeducarea infractorului, iar faţă de circumstanţele comiterii faptei şi faţă de persoana inculpatului, s-a apreciat că pedeapsă de 10 ani închisoare este suficientă pentru atingerea acestui scop, nefiind necesară majorarea cuantumului acestei pedepse.
Referitor la apelul inculpatului, prin care solicită aplicarea unei pedepse mai reduse, s-a constatat, de asemenea, că acesta nu este întemeiat, având în vedere că instanţa i-a aplicat inculpatului pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, iar coborârea acestei pedepse sub minimul special prevăzut de lege nu se justifică, deoarece nu este incidenţă nicio circumstanţă atenuantă din cele prevăzute de lege.
S-a reţinut că pentru reţinerea în favoarea inculpatului a unei circumstanţe atenuante legale sau judiciare, este nevoie de existenţa unor elemente excepţionale, nefiind suficiente doar faptul că inculpatul nu are antecedente penale sau a recunoscut săvârşirea faptei. Inculpatul a beneficiat însă de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, pentru că a recunoscut săvârşirea faptei, aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare.
S-a constatat că în cauză nu există alte circumstanţe privitoare la faptă sau la persoana inculpatului, care să justifice reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciar, dimpotrivă, având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor faţă de propria mamă, lovind-o cu pumnii şi picioarele, chiar dacă acesta avea discernământul mult diminuat pe fondul consumului de alcool, există suficiente elemente care să justifice cuantumul pedepsei aplicate de către prima instanţă.
Împotriva acestei decizii, inculpatul M.C. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, în temeiul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 174-175 C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. anterior, întrucât nu a avut intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate.
În temeiul cazului de casare prev. de disp.art. 3859pct. 14 C. proc. pen. anterior, a solicitat reducerea pedepsei având în vedere că nu a fost valorificat raportul de expertiză medico-legală în care s-a concluzionat că inculpatul a avut discernământ diminuat, iar starea de beţie voluntară în care s-a aflat inculpatul reprezintă o boală.
Tot în cadrul cazului de casare prev. de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, raportat la art. 5 C. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 174-175 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 188 C. pen. şi reducerea pedepsei, având în vedere aplicarea legii mai favorabile.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat.
Preliminar, Înalta Curte observă următoarele:
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 09 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 30 septembrie 2013, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Cu privire la cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 174-175 C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. anterior, Înalta Curte are în vedere că înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, greşita încadrare juridică a faptei săvârşite constituia cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în prezent abrogat.
Aşa fiind, încadrarea juridică a faptei săvârşite, astfel cum a fost reţinută de instanţele care s-au pronunţat în etapele de judecată anterioare - fond şi apel, nu mai poate fi examinată în recurs, câtă vreme cazul de casare care permitea aceasta a fost abrogat.
Relativ la cererea inculpatului privind individualizarea pedepsei, în sensul reducerii pedepsei în temeiul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că urmare a modificărilor aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, aceasta nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat de apărare, care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege, excluzând posibilitatea analizării criticilor sale referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de prevederile art. 72 C. pen., fiind posibilă numai verificarea legalităţii acesteia, respectiv dacă se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul de lege încriminator.
Recursul inculpatului va fi însă admis numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, în cursul judecăţii, a noului C. pen. şi, conform art. 5, se impune stabilirea şi aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite.
Pentru fapta prevăzută de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 lit. c) C. pen. anterior, limitele de pedeapsă prevăzute erau cuprinse între 15-25 ani, iar cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 sunt de la 10 ani la 16 ani şi 8 luni închisoare.
În noul C. pen. infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior se regăseşte în infracţiunea prevăzută de art. 188 C. pen. raportat la art. 199 C. pen., întrucât faptele sunt săvârşite asupra unui membru de familie.
Totodată, art. 199 C. pen. prevede „dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.”
În urma recalificării faptei în art. 188 C. pen., ce are limitele de pedeapsă cuprinse între 10 şi 20 ani, prin raportare la art. 199 C. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 10 la 25 ani închisoare, iar cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. anterior, limitele de pedeapsă sunt de la 6 ani şi 8 luni la 16 ani şi 8 luni închisoare.
Comparând limitele de pedeapsă dintre cele două legi pentru săvârşirea infracţiunii de inculpat, Înalta Curte constată că legea nouă este lege mai favorabilă, având un minim mai scăzut şi spre care s-au orientat instanţele când au individualizat pedeapsa, astfel încât, se va reduce proporţional pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 139 din 24 mai 2013 de Tribunalul Braşov şi menţinută de Curtea de Apel Braşov, de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, se va aplica noua lege, ca fiind mai favorabilă, având în vedere dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi, pe cale de consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate şi se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 16 martie 2013 la 25 februarie 2014.
În temeiul art. 275 pct. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 95/Ap din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată cât şi sentinţa penală nr. 139/S din 24 mai 2013 a Tribunalului Braşov secţia penală numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., şi rejudecând în aceste limite:
Reduce pedeapsa principală la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 188 C. pen. rap. la art. 199 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior şi la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 16 martie 2013 la 25 februarie 2014.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 300 RON se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 609/2013. Penal. Infracţiunea de spălare de... | ICCJ. Decizia nr. 815/2013. Penal → |
|---|
