ICCJ. Decizia nr. 609/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 609/2013

Dosar nr. 6674/114/2011

Şedinţa publică din 19 februarie 2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii C.P. şi B.C. împotriva deciziei penale nr. 122 din 21 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 60 din 29 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 6674/114/2011, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpaţilor:

- B.C. (născută la 23 iulie 1980 în municipiul B., judeţul Buzău, cu acelaşi domiciliu str. O., judeţul Buzău, cetăţean român, absolventă 12 clase, confecţioner, necăsătorită, doi copii minori din concubinaj, fără antecedente penale) la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

S-a aplicat pedeapsa accesorie privind interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 8 luni, calculat conform art. 82 C. pen.

- C.P. (născut la 12 aprilie 1980 în municipiul B., judeţul Buzău, cu acelaşi domiciliu, str. I.L.C., judeţul Buzău şi reşedinţa în str. O., judeţul Buzău, cetăţean român, absolvent 8 clase, confecţioner, necăsătorit, doi copii din concubinaj, fără antecedente penale) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Conform art. 86 , art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani, inculpatul fiind obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ lit. c), d) C. pen., respectiv să se prezinte la datele fixate la serviciul de probaţiune, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă precum şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Totodată, s-a constatat că ambii inculpaţi au fost reţinuţi timp de 24 de ore la data de 12 septembrie 2011.

În latură civilă, s-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C.C. domiciliată în comuna V.V., sat C.A., judeţul Buzău.

Potrivit art. 118 C. pen. s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale faţă de suma de 2.000 euro, de la inculpatul C.P., menţinându-se sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului F., proprietatea acestuia.

În fine, inculpaţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, respectiv în sumă de 1.200 RON inculpatul C.P. şi în sumă de 1.100 RON inculpata B.C.

Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Pe la jumătatea lunii octombrie 2009, cu ocazia unei călătorii efectuată pentru a transporta la domiciliu pe partea civilă C.C. şi pe concubinul acesteia, martorul R.I., rudă mai îndepărtată a sa, inculpatul C.P. s-a arătat impresionat de situaţia financiară precară a părţii vătămate şi i-a propus să-l însoţească în Germania pentru a-i oferi un loc de muncă, pe post de îngrijitoare la o persoană vârstnică, cunoştinţă a sa, precizându-i că poate obţine o sumă de bani mulţumitoare, suficientă să o scoată din impasul financiar în care se află.

Cu aceeaşi ocazie, inculpata B.C. a stăruit pe linia propunerii făcute de concubinul său şi pentru a câştiga încrederea victimei, la rândul său, i-a oferit nişte lucruri uzate pentru ea şi copiii săi.

Mai mult, inculpatul C.P. a acreditat chiar ideea că sunt două persoane vârstnice în localitatea Dortmund din Germania, care l-au rugat să-i găsească nişte femei demne de încredere pentru efectuarea menajului, solicitând totodată părţii civile şi concubinului său, ca, în situaţia în care mai cunosc o femeie disponibilă să presteze o activitate de genul celei ofertate, să ia legătura cu acesta.

Odată ajunşi în satul C.A. unde partea civilă locuia în condiţii materiale insalubre, având doi copii minori în întreţinere, dintre care unul avea handicap, inculpaţii au reluat propunerea făcută anterior, purtându-se discuţii prelungite în faţa porţii imobilului, fiind reperate şi de martorul A.L., venit la faţa locului. Profitând de prezenţa acestuia din urmă, inculpatul C.P. a avansat propunerea de a-i permite soţiei sale, martora A.V., cumnata părţii civile, să meargă să muncească în Germania ca îngrijitoare a unei persoane vârstnice, împreună cu cumnata ei.

În cadrul discuţiilor purtate, martorul R.I. şi-a manifestat temerea că acceptând oferta concubina sa victima C.C. s-ar putea prostitua în Germania, însă cei doi au negat categoric posibilitatea acestui lucru, asigurându-l că nu pot face rău unor rude.

Totodată, la aceeaşi dată, inculpaţii s-au deplasat şi în locuinţa martorilor A.V. şi A.L., unde au continuat discuţia pe această temă şi garantând că nici nu se pune problema practicării prostituţiei, inculpata B.C. întărind cele spune de concubinul său şi avansând ideea că dacă vor accepta oferta şi vor merge la muncă în Germania conform propunerii făcute, vor obţine câştiguri băneşti însemnate căci „acolo se câştigă mult”.

Ulterior, fie telefonic, fie prin întâlniri directe, inculpatul C.P. a contactat de nenumărate ori atât pe partea civilă C.C. şi concubinul acesteia R.I., cât şi pe A.V. şi soţul său A.L., insistând ca cele două femei să meargă la muncă în Germania şi asumându-şi obligaţia să le însoţească şi să le asigure transportul până în Germania, urmând ca toate cheltuielile făcute să fie acoperite din primul salariu obţinut.

Pentru a câştiga încrederea victimelor, acelaşi inculpat a acceptat să plătească suma de 200 de RON în contul unor datorii pe care familiile respective le făcuseră la magazinul din sat, prilej cu care martora R.D., vânzătoarea unităţii a reperat situaţia expusă şi a luat act de precizarea părţii civile C.C. în sensul că inculpatul C.P., care a efectuat plata, o va lua la muncă în Germania cu el.

S-a stabilit de asemenea că, în cadrul deselor contacte avute cu cele două femei şi membrii familiilor acestora, inculpatul C.P. a garantat de fiecare dată cu fermitate că nu se pune problema ca acestea să practice prostituţia, arătându-se chiar deranjat de faptul că martorii A.L. şi R.I. insistau la nesfârşit să obţină asigurări sub acest aspect. În prezenţa martorilor A.D. şi R.E., inculpatul C.P. a susţinut faptul că prin intermediul cunoştinţelor pe care el le are în aceeaşi ţară, victimele pot obţine câştiguri suplimentare şi din activităţi agricole sezoniere, respectiv cules, ambalat sau sortat fructe. De asemenea, în faţa victimelor şi a soţului respectiv concubinului, a mai precizat că, în Germani,a o femeie se prostituează numai dacă doreşte acest lucru, activitatea respectivă fiind refuzată ferm şi categoric de cei prezenţi.

A.V. s-a răzgândit în noaptea dinaintea plecării în Germania, iar inculpatul C.P., alături de un văr al cumătrului său, apelat F. şi partea civilă C.C. au plecat spre Germania cu o cursă a firmei A.

Martorul R.I. şi partea civilă C.C. au stabilit ca în situaţia în care aceasta din urmă se va afla în stare de pericol ori va fi determinată să se prostitueze pe teritoriul statului respectiv şi nu poate comunica acest lucru la telefon, să tuşească de mai multe ori în aparat, limbaj convenţional care ar fi confirmat că faptele evidenţiate s-ar fi petrecut.

După ce au ajuns în localitatea Dortmund, victima a fost condusă în locuinţa numiţilor A. şi L., rude ale inculpatului C.P., stabiliţi în Germania de mai mult timp, comunicându-i-se că până va începe serviciul ca îngrijitoare a cunoştinţei lui, va trebui să se prostitueze pentru a-şi câştiga existenţa şi a-i putea plăti datoriile reprezentând cheltuielile de transport şi plata datoriilor la magazinul sătesc din satul C.A.

Faţă de refuzul categoric manifestat şi reproşul că a fost minţită, acesta a lovit-o pe partea civilă cu palma peste faţă, încercând să o convingă că nimeni din România nu va şti ce face ea în concret şi că aşa poate obţine banii, iar numita Luminiţa a atenţionat-o că dacă ţipă „o azvârle pe geam”.

Temându-se de o nouă reacţie violentă a inculpatului C.P. şi a cumetrilor acestuia, partea civilă C.C. a acceptat să fie condusă la autoritatea administrativă unde i s-a întocmit un document despre care ulterior a aflat că reprezintă un permis pentru practicarea prostituţiei, în realitate având reprezentarea că este vorba de un act de luare în spaţiu.

Astfel, periodic şi însoţită fiind de acelaşi inculpat, aceasta a fost transportată cu maşina condusă de numitul A., pe bulevardul S.C. din oraşul Dortmund, zonă frecventată de clienţi interesaţi pentru prestarea de favoruri sexuale şi fixată ca „locul său de muncă”.

Cu aceeaşi ocazie, victima a fost plasată sub supravegherea prostituatelor pe care rudele inculpatului, numiţii Adrian şi Luminiţa le aveau în sectorul respectiv, între acestea figurând şi cumnata numitului A., apelată A. În aceste condiţii, victima C.C. a fost obligată să presteze în medie 5-6 partide de sex pe zi, racolată fiind, ca şi celelalte tinere femei, de clienţii aflaţi în trafic, fie la locuinţele acestora fie în diferite vehicule, pentru un tarif între 30 şi 50 euro, funcţie de natura prestaţiei (sex oral, normal sau ambele variante), obţinând un venit de circa 150 de euro pe zi, pe care îl ceda în totalitate inculpatului C.P.

Activitatea se desfăşura de dimineaţa de la orele 6:00 şi până noaptea târziu, cu unele intermitenţe, legate de pauzele scurte de masă.

Întrucât primea raportări de la celelalte femei în sensul că uneori victima plângea şi era abătută, inculpatul C.P. o lovea pentru a-şi exercita atributele de prostituată în mod corespunzător şi a putea atrage clienţii.

S-a reţinut de asemenea că, pentru a-şi asigura scăparea partea civilă C.C. a alertat prin gesturi un echipaj de poliţie, însă la sosire agenţii de poliţie au fost imediat înconjuraţi de A., cumnata numitului A. şi de o altă fată care se prostitua pentru acesta, iar în urma discuţiilor purtate în limba germană, aceştia s-au retras, neputându-se realiza comunicarea, deoarece partea civilă nu cunoştea limba respectivă.

În schimb, situaţia a fost raportată inculpatului C.P. şi a avut drept consecinţă lovirea repetată a victimei, cu palmele şi pumnii.

Corelativ, sesizând că martorul R.I. este interesat să ia legătura cu partea civilă C.C., în final acesta a însoţit-o la o sală de internet, cerându-i să realizeze convorbirea telefonică în prezenţa sa dar atrăgându-i atenţia cu fermitate să aibă grijă ce spune.

Întrucât, potrivit codului convenţional stabilit în secret la plecarea din România, victima a tuşit de mai multe ori la telefon, dându-i de înţeles că se află într-o stare de pericol, după terminarea convorbirii, martorul R.I. a solicitat inculpatului să-i permită să revină acasă, sub pretextul că reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Buzău vor să-i plaseze copilul în regim de plasament instituţional, deoarece nu este găsită la domiciliu. întrucât inculpatul C.P. s-a opus, martorul l-a ameninţat că, în situaţia în care nu va asigura condiţii pentru revenirea în ţară a concubinei sale, va înştiinţa organele de poliţie.

Inculpatul C.P. a readus partea civilă la locuinţa sa şi, intuind că şi tuşea ei din acel telefon nu a fost naturală, ca şi în precedent, a procedat la agresarea acesteia, lovind-o cu pumnul în faţă şi trăgând-o de păr, după care intensificându-şi acţiunile violente, a silind-o să se prostitueze în continuare în beneficiul lui şi în aceleaşi circumstanţe de fapt, el colectând de la aceasta banii obţinuţi dintr-o astfel de activitate.

Faţă de comportamentul adoptat, într-o zi de la începutul lunii decembrie 2009, parte civilă C.C. s-a deplasat în direcţia ferestrei imobilului în care se afla inculpatul C.P. şi, de faţă cu numitul A., ruda acestuia a afirmat că se va sinucide dacă nu va fi lăsată să se reîntoarcă în România. Ca urmare a intervenţiei numitului A., inculpatul a fost convins să o lase pe partea civilă C.C. să plece acasă, însă deşi încasase circa 2.000 de euro de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta, nu a acceptat să-i plătească transportul, motivând că nu merită un asemenea beneficiu, iar dacă vrea să ajungă în România va putea plăti numai în natură, respectiv făcând sex cu cei doi bărbaţi care efectuau deplasarea.

Faţă de situaţia dată şi dorinţa de a reveni acasă, victima a acceptat să călătorească în condiţiile cerute, conformându-se şi întreţinând raporturile sexuale cu cei doi bărbaţi, astfel că în final a fost transportată până în municipiul Buzău.

Ajunsă în România, încă din primele momente victima a relatat împrejurările de fapt expuse atât concubinului său R.I. cât şi martorilor A.V., A.L., R.E. şi A.D., respectiv faptul că acesta a bătut-o în repetate rânduri, a obligat-o să se prostitueze, că a fost chiar violată şi i-a colectat toţi banii obţinuţi din prostituţie.

C.C. a adus aceste fapte şi la cunoştinţa organelor de poliţie din comuna V.V., însă a fost îndrumată să se adreseze cu plângere penală la S.C.C.O. Buzău. Datorită dificultăţilor materiale cu care se confruntă şi lipsei unui mijloc de transport care să o preia din satul C.A., partea civilă nu s-a putut deplasa pentru sesizarea poliţiei competente decât la data de 22 februarie 2011.

Mijloacele de probă administrate au fost plângerea şi declaraţiile părţii vătămate C.C., care s-au coroborat cu declaraţiile martorilor A.V., R.I., A.D., R.E., R.D., procesele-verbale încheiate cu ocazia confruntării martorilor A.V. şi A.L. cu inculpatul C.P. precum şi raportul de expertiză psihiatrică întocmit de S.M.L. Buzău privind acelaşi inculpat.

Din punct de vedere al încadrării juridice, instanţa de fond a stabilit că faptele săvârşite de cei doi inculpaţi constituie infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi C.P. şi B.C., prima instanţă a avut în vedere limitele prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor comise precum şi persoana acestora, care nu au antecedente penale.

S-a considerat astfel că se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în sensul art. 74 C. pen., dozându-se cuantumul pedepselor sub limita minimă specială înscrisă sub textele încriminatorii, dar şi suspendarea executării pedepselor, sub supraveghere, conform art. 86-art. 86 lit. c) şi d) C. pen. pentru inculpatul C.P. şi condiţionată, conform art. 81-83 C. pen. pentru inculpata B.C.

În latură civilă, s-a constatat că victima C.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.000 euro despăgubiri civile, reprezentând foloase financiare încasate ca urmare a practicării prostituţiei pe teritoriul Germaniei, pe perioada încriminată.

Acţiunea civilă promovată a fost respinsă ca neîntemeiată, motivându-se că pe de o parte victima nu s-a prezentat în faţa tribunalului pentru a susţine cererea iar pe de altă parte, suma fiind obţinută prin mijloace ilicite, urmează să fie confiscată de la inculpatul C.P. conform art. 118 C. pen. în folosul statului, ca beneficiu rezultat din activitatea infracţională stabilită în sarcină.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.CO.T., Serviciul Teritorial Buzău, criticând-o ca fiind vădit netemeinică, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor C.P. şi B.C.

În cadrul apelului formulat, s-a solicitat desfiinţarea în parte, în latură penală, a sentinţei primei instanţe, rejudecarea cauzei sub acest aspect şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună majorarea cuantumului pedepselor aplicate ambilor inculpaţi, executarea efectivă şi prin privare de libertate în cazul inculpatului C.P. şi suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate coinculpatei B.C., ultima măsură fiind oportună în raport de participaţia redusă la activitatea infracţională şi interesul celor doi copii minori lipsiţi de supravegherea ambilor părinţi.

S-a susţinut că atât cuantumul cât şi suspendarea executării acestora contravin criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu realizează funcţia preventiv educativă cerută de art. 52 C. pen.

În esenţă, s-a arătat că prima instanţă era datoare să ţină seama că faptele stabilite în sarcina inculpaţilor, că modalitatea de operare prezintă gravitate ridicată, deoarece, sub pretextul fals al oferirii unor locuri de muncă în Germania, dovedind perseverenţă de excepţie, coinculpaţii au reuşit să transfere în afara statului român o tânără femeie, pe care contrar voinţei sale, prin ameninţări şi violenţe, au obligat-o să se prostitueze, returnând-o la insistenţele acesteia, fără nici un fel de venit, sub condiţia de a achita transportul tot prin acceptarea de prestaţii sexuale, inculpatul C.P. reţinând şi suma de circa 2.000 euro obţinută de victima sa. partea civilă, într-o perioadă de circa trei săptămâni.

Pe de altă parte, nu s-au avut în vedere persoana coinculpaţilor, respectiv conduita nesinceră adoptată în cursul procesului, demersurile conjugate efectuate de aceştia pentru racolarea prin inducere în eroare a două tinere femei, profitându-se de vulnerabilităţile materiale şi sociale cu care se confruntau, în scopul obligării acestora să practice prostituţia.

Astfel, s-a subliniat că lipsa antecedentelor penale şi întreţinerea a doi copii minori rezultaţi din concubinaj nu sunt împrejurări de natură să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante şi nici nu reprezintă garanţii că reinsertia socială s-ar putea realiza conform art. 81 ori art. 86¹ C. pen.

Prin decizia penală nr. 122 din 21 august 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Buzău împotriva sentinţei penale nr. 60 din 29 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală şi, rejudecând cauza pe fond, a dispus:

I. Modificarea pedepsei aplicată inculpatei B.C. pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., în sensul majorării acesteia de la 1 an şi 8 luni închisoare, la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Înlăturarea dispoziţiilor art. 81-83 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Conform art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatei B.C. pe durata termenului de încercare de 4 ani.

A dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 86³ lit. a), b), c) şi d) C. pen., respectiv:

- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău;

- va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei B.C. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

II. Înlăturarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen. de la încadrarea juridică a faptei privind pe inculpatul C.P. şi majorarea pedepsei aplicate acestuia pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, de la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Înlăturarea dispoziţiilor art. 86-art. 86 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, urmând ca pedeapsa principală de 5 ani închisoare să fie executată prin privare de libertate.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Verificând sentinţa atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, faţă de motivele de reformare invocate prin calea de atac exercitată de parchet precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) raportat la art. 372 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel a stabilit că starea de fapt, împrejurările săvârşirii faptelor şi vinovăţia inculpaţilor C.P. şi B.C. s-au reţinut corect la primul grad de jurisdicţie, găsindu-şi corespondent în probele administrate ce au fost complet analizate şi just apreciate.

Curtea a constatat şi reţinut că faptele săvârşite de inculpaţii se încadrează în textele de lege în temeiul cărora a fost condamnaţi.

Astfel, s-a reţinut că în drept, faptele inculpaţilor B.C. şi C.P. săvârşite în perioada octombrie-16 noiembrie 2009, respectiv octombrie-4 decembrie 2009, privind victimele A.V. şi C.C., realizează conţinutul infracţiunilor de trafic de persoane majore, în formă continuată, iar condamnarea acestora în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a apreciat ca fiind legală.

Curtea a apreciat că pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, aplicată inculpatei B.C. ca şi aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pe durata termenului de încercare de 6 ani, precum şi reţinerea lipsei antecedentelor penale drept circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. pentru inculpatul C.P., sunt într-adevăr injuste, contravenind criteriilor de individualizare prevăzute sub art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi fiind insuficiente pentru realizarea funcţiilor cerute de art. 52 C. pen.

În sensul dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de apel a considerat că la stabilirea întinderii pedepselor judiciare şi a modalităţii de executare a acestora instanţele judecătoreşti sunt obligate să ţină seama de natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, determinată atât prin norma de încriminare dar şi modalitatea de operare, gradul de participare şi rolul deţinut în realizarea rezoluţiei delictuoase, numărul victimelor, consecinţele produse asupra acestora şi ordinii publice, perseverenţa manifestată, după caz, beneficiile obţinute, la care se adaugă datele personale, inclusiv conduita adoptată în cursul procesului precum şi alte elemente de natură a atenua sau agrava răspunderea penală.

Curtea a constatat că, faţă de aceste criterii acceptate în mod constant în jurisprudenta internă în materie, prima instanţă era datoare să observe că infracţiunile de trafic de persoane stabilite în sarcina celor doi inculpaţi au produs asupra ordinii publice un serios impact negativ, aceştia acţionând conjugat asupra unor rude apropiate, profitând de vulnerabilităţile sociale şi materiale cu care se confruntau, iar pentru aducerea la îndeplinire a rezoluţiei de a obţine beneficii financiare prin obligarea la practicarea prostituţiei pe teritoriul unui alt stat în care aceasta era autorizată, au efectuat numeroase demersuri, reuşind să capteze consimţământul victimelor prin inducerea în eroare şi garantarea că în realitate vor fi sprijinite să obţină venituri prin prestarea unor activităţi agricole ori de îngrijire a persoanelor în vârstă.

În opinia instanţei de prim control judiciar, se impunea de asemenea ca prima instanţă să ia în consideraţie rolul important deţinut de inculpatul C.P. pentru realizarea scopului ce a stat la baza activităţii infracţionale, respectiv avansarea unor sume de bani pentru transportul victimelor în afara teritoriului statului român, punerea de îndată şi sub stricta supraveghere a altor persoane în vederea practicării prostituţiei, exercitarea de violenţe fizice asupra victimei C.C. în cazul refuzului de a accepta prestarea unor astfel de activităţi, încercării de sesizare a agenţilor de poliţie, ori insistenţelor de a fi returnată în ţară.

La acestea se adaugă lezarea în mod grav a libertăţii şi demnităţii victimei pentru a o determina să se supună cerinţelor sale, limitarea oricărei posibilităţi de a se salva de sub controlul acestuia prin reţinerea actelor de identitate, lipsirea de orice venituri, inducerea în eroare cu ocazia eliberării autorizaţiei de practicare a prostituţiei pe o arteră publică din oraşul Dortmund, supravegherea directă sau prin interpuşi a racolării clienţilor pentru obţinerea beneficiilor financiare dorite, supunerea la efectuarea de prestaţii sexuale normale şi anormale, prin exercitarea de violenţe fizice repetate şi colectarea în totalitate a sumelor obţinute în această modalitate.

S-a constatat că acelaşi inculpat C.P. nu a renunţat la folosirea victimei C.C. decât după multiple demersuri efectuate direct de secunda prin ameninţarea cu aruncarea în gol de la o fereastră şi în prezenţa altei persoane ori refuzul de a primi hrană, toate unite cu demersurile efectuate de concubinul său, martorul R.I. privind iminenta sesizare a poliţiei române.

Mai mult, s-a subliniat că acordarea libertăţii victimei şi acceptarea întoarcerii în ţară s-au realizat numai sub condiţia ca aceasta să accepte drept plată a transportului efectuarea de prestaţii sexuale normale şi anormale, la dispoziţia celor doi bărbaţi care o însoţeau şi, evident, fără a-i remite vreo parte din suma de circa 2.000 euro obţinută pe perioada celor circa trei săptămâni cât a fost supusă exploatării prin practicarea prostituţiei.

Or, faţă de aceste circumstanţe de fapt, unite cu atitudinea nesinceră manifestată în cursul procesului penal în pofida probelor evidente de vinovăţie, Curtea a apreciat că simpla lipsă a antecedentelor penale nu poate conduce la atenuarea răspunderii penale conform art. 74 şi art. 16 lit. b) C. pen.

Instanţa de apel a stabilit aceea că înlăturarea tulburării produse asupra ordinii publice prin faptele reţinute în sarcină, ca şi prezervarea acesteia prin descurajarea racolării şi exploatării tinerelor femei din mediul sătesc pentru practicarea prostituţiei în afara statului român ca şi reinsertia socială a inculpatului C.P. impun aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată cel puţin la limita minimă specială prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, care pedepseşte traficul de persoane cu închisoarea de la 5 până la 15 ani şi care să fie executată efectiv cu privare de libertate, prin preluarea în custodia administraţiei penitenciare.

Cât priveşte pe inculpata B.C., Curtea de Apel a constatat că reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen. poate fi acceptată având în vedere nu numai lipsa antecedenţei penale dar şi împrejurarea că aceasta trebuie să asigure întreţinerea celor doi copii minori rezultaţi din concubinajul cu inculpatul C.P., iar actele materiale s-au limitat la susţinerea modalităţii de operare desfăşurată de acesta pe teritoriul României în vederea racolării celor două victime, inclusiv prin găzduirea în imobilul din Buzău, mai înaintea plecării în Germania, stăruinţele personale avansate acestora şi familiilor lor, ca şi garanţiile date în considerarea faptului că de mai mulţi ani, împreună cu acesta desfăşoară diferite activităţi în alte state europene.

Cu toate acestea, s-a apreciat că pedeapsa de numai 1 an şi 8 luni închisoare ca şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 82 C. pen. sunt total nepreventive, general şi special, impunându-se pe de o parte atât majorarea pedepsei spre limita minimă specială înscrisă sub textele încriminatorii dar şi supunerea inculpatei controlului judiciar, instituit conform art. 86 raportat la art. 86 lit. a), b), c) şi d) C. pen., prin suspendarea executării sub supravegherea organelor abilitate.

Considerând, aşadar, că sub aspectul individualizării pedepselor în limitele menţionate, sentinţa primei instanţe este contrară legii şi netemeinică, calea de atac exercitată de parchet a fost apreciată ca fiind pe deplin fondată şi, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admisă, pronunţându-se decizia nr. 122 din 21 august 2012.

Împotriva deciziei penale nr. 122 din 21 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, au declarat recurs inculpaţii C.P. şi B.C.

În motivarea recursului, inculpaţii au invocat cazul de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., criticând decizia atacată pentru greşita individualizare a pedepsei realizată de instanţa de apel, întrucât nu s-a dat eficienţa corespunzătoare circumstanţelor reale şi personale ale inculpaţilor. În acest sens, au arătat că în mod greşit a procedat instanţa de apel atunci când a dispus majorarea pedepsei în privinţa ambilor recurenţi inculpaţi şi înlăturarea suspendării executării acesteia în cazul recurentului inculpat C.P.

S-a mai arătat că recurentul inculpat C.P. se află la primul conflict cu legea penală, este o persoană onestă, desfăşoară o muncă utilă în Italia şi, aşa cum rezultă din actele depuse în circumstanţiere, are doi copii minori împreună cu recurenta inculpată B.C., de a căror întreţinere, creştere şi educare se ocupă împreună cu aceasta. Prin urmare, a solicitat instanţei de recurs pronunţarea unei pedepse în cuantum mai redus, cu suspendarea sub supraveghere a executării, care să îi ofere recurentului posibilitatea de reintegrare în societate.

În ceea ce o priveşte pe recurenta inculpată B.C., s-a solicitat instanţei de recurs coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi urm. C. pen. şi dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în vederea asigurării scopului educativ prevăzut de lege.

Analizând decizia penală nr. 122 din 21 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Familie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată ca nefiindfondată critica recurenţilor.

Se reţine că, la individualizarea pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi, instanţa de apel a dat eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind în mod corect că, în raport de gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina acestora, de gradul ridicat de pericol social reflectat de modul în care cei doi au conceput şi realizat activitatea infracţională, precum şi de datele ce caracterizează persoana recurenţilor inculpaţi, scopul pedepsei poate fi realizat numai prin stabilirea pedepselor în cuantumul majorat, iar în ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpat C.P., prin executarea pedepsei închisorii.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, infracţiunea de trafic de persoane de pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, aşa cum dispune alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, pedeapsa este închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Aceasta fiind încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, aspect intrat în puterea lucrului judecat, Înalta Curte porneşte de la împrejurarea că obiectul ocrotirii penale este constituit de persoana fizică şi atributele esenţiale ale acesteia, traficul de persoane constituind o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Scopul incriminării este ocrotirea valorilor sociale ce reprezintă principalele atribute ale persoanei, anume viaţa, integritatea corporală, sănătatea, inviolabilitatea sexuală, onoarea şi demnitatea.

Se constată că prima instanţă l-a condamnat pe recurentul inculpat la pedeapsa 2 ani şi 6 luni închisoare, sub minimul prevăzut de lege de 5 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, dispunând interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, în considerarea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, a gradului de pericol social al faptelor comise precum şi a persoanei inculpatului, infractor primar. S-au reţinut circumstanţe atenuante, în sensul art. 74 C. pen. şi s-a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a recurentului inculpat.

În considerarea aceloraşi aspecte, recurenta inculpată B.C. a fost condamnată de către prima instanţă la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare şi interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termeni de încercare de 3 ani şi 8 luni, calculat conform art. 82 C. pen. şi reţinându-se incidenţa art. 74 C. pen.

În cadrul apelului declarat de parchet, instanţa de prim control judiciar, admiţând apelul formulat de parchet, a stabilit că pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi sunt într-adevăr injuste, contravenind criteriilor de individualizare prevăzute sub art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi fiind insuficiente pentru realizarea funcţiilor cerute de art. 52 C. pen.

Instanţa de apel a avut în vedere circumstanţele de fapt ale cauzei, pe care le-a analizat în detaliu, interpretându-le în lumina finalităţii textului incriminator şi gravităţii deosebite a faptelor săvârşite de recurenţii inculpaţi, dar şi atitudinea nesinceră manifestată în cursul procesului penal de către recurenţii inculpaţi, în pofida probelor evidente de vinovăţie, apreciind, în final, că simpla inexistenţă a antecedentelor penale, ca singur element favorabil recurenţilor inculpaţi, nu poate conduce la atenuarea răspunderii penale conform art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.

Astfel, înlăturându-se din încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina recurentului inculpat C.P. dispoziţiile art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsa cu închisoarea aplicată acestuia a fost, în mod corespunzător, majorată la limita minimă specială prevăzută de dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, anume închisoarea de 5 ani şi s-a dispus executarea efectivă a acesteia, înlăturându-se şi aplicarea dispoziţiilor art. 86-art. 86 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. De asemenea, a fost majorată şi durata pedepsei complementare la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Deşi instanţa de apel a constatat că reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen. poate fi acceptată în cazul recurentei inculpate B.C., având în vedere nu numai lipsa antecedenţei penale dar şi împrejurarea că aceasta, având o contribuţie mai redusă la săvârşirea faptelor, trebuie să asigure întreţinerea celor doi copii minori rezultaţi din concubinajul cu recurentul inculpat C.P., cu toate acestea, procedând în mod judicios, a majorat pedeapsa aplicată recurentei inculpate, apreciind că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins doar prin condamnarea recurentei inculpate la o pedeapsă în cuantum de 3 ani şi 6 luni închisoare şi, înlăturându-se dispoziţiile art. 81-83 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conform art. 86¹ C. pen., fiind majorată şi durata pedepsei complementare la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Instanţa de recurs constată că, într-adevăr, recurenţii inculpaţi au avut o atitudine total nesinceră pe parcursul întregului dosar penal, atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţelor de judecată, nerecunoscând săvârşirea faptelor în ciuda evidenţei rezultate din ansamblul probator administrat în cauză.

Mai constată că recurentul C.P., în spiritul lipsei totale de asumare a responsabilităţii pentru faptele sale, cu rea credinţă, a încercat să inducă organelor de urmărire penală ideea lipsei sale de discernământ, pentru dejucarea acestei încercări fiind necesară administrarea probei cu expertiza medico-legală psihiatrică, care a demonstrat, contrar susţinerilor recurentului inculpat, deplinul său discernământ pe timpul săvârşirii faptelor, dar şi ulterior. Declaraţiile recurenţilor inculpaţi dovedesc consecvenţă în atitudinea nesinceră, sfidarea victimei, partea civilă, neasumarea faptelor comise, minimalizarea pericolului social şi încercarea de evitare a răspunderii penale dar şi a celei civile.

Recurentul inculpat C.P., în ciuda văditei temeinicii a acuzaţiilor aduse, rezultate din probele administrate, nu numai că neagă orice implcare în traficul de persoane, dar declară că „atât partea vătămată cât şi soţul acesteia sunt cunoscuţi în localitatea unde stau ca fiind persoane care profită de pe urma oamenilor care au posibilităţi materiale” şi că i-a ajutat pe copiii victimei prin acţiunile sale, fiindu-i milă de aceştia „deoarece sunt prost îngrijiţi”. În declaraţia dată în dosarul de urmărire penală declară că „partea vătămată este o femeie săracă, amărâtă...şi eu, personal, am căutat să ii ajut”, declaraţie pe care a repetat-o şi în faţa instanţei de recurs, în ultimul cuvânt, demonstrând cinism şi totodată, lipsa oricărei urme de regret.

Recurenta inculpată B.C., în acelaşi spirit, încercând să acrediteze ideea că în realitate, adevăratele victimele în cauză sunt chiar recurenţii inculpaţi, a declarat, total nesusţinut de probe, că victima şi concubinul ei „s-au rugat de noi să îi luăm neapărat în Germania, deoarece cel din urmă primise un mandat de arestare şi dorea să se sustragă urmăririi penale” şi că victima şi concubinul ei i-ar fi cerut suma de 10.000 de euro şi autoturismul recurenţilor, în caz contrar „mă vor denunţa la poliţie sau îmi vor răpi fata, minoră de 4 ani”. În demersul său de a discredita victima, a declarat, printre altele „concubinul meu, văzând că partea vătămată are o relaţie cu un alt bărbat, a luat decizia să o trimită în tora”.

Înalta Curte consideră ca fiind justă aprecierea instanţei de apel în sensul că activitatea infracţională a recurenţilor inculpaţi, în principal a recurentului inculpat C.P., a determinat lezarea în mod grav a libertăţii şi demnităţii victimei, partea civilă, limitarea oricărei posibilităţi de a se salva prin reţinerea actelor de identitate, lipsirea de orice venituri, inducerea în eroare cu ocazia eliberării autorizaţiei de practicare a prostituţiei pe o arteră publică din oraşul Dortmund, supravegherea directă sau prin interpuşi a racolării clienţilor pentru obţinerea beneficiilor financiare dorite, supunerea la efectuarea de prestaţii sexuale normale şi anormale, prin exercitarea de violenţe fizice repetate şi colectarea în totalitate a sumelor obţinute în această modalitate.

Adăugând la acestea elemente atitudinea nesinceră manifestată de recurenţi în cursul procesului penal, în pofida probelor evidente de vinovăţie, în acord cu instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte constată întemeiată concluzia că simpla lipsă a antecedentelor penale nu poate conduce la atenuarea răspunderii penale conform art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.

Instanţa de recurs a reţinut, în plus, efectul formei continuate a faptelor dar şi împrejurarea că acestea au avut un caracter transnaţional, activitatea recurentului inculpat C.P. desfaşurându-se pe teritoriul unui stat străin, ceea ce a determinat imposibilitatea victimei de a primi ajutorul organelor de ordine, iar referitor la activitatea recurentei inculpate B.C., a constatat că aceasta a sprijinit modalitatea de operare desfăşurată de recurent pe teritoriul României în vederea racolării celor două victime.

În concluzie, Înalta Curte constată nefondată critica recurenţilor inculpaţi, în considerarea faptului că pedepsele stabilite de către instanţa de apel sunt în deplin acord atât cu atitudinea şi comportarea recurenţilor în cursul procesului penal, dar şi cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, prin care s-a adus o gravă atingere relaţiilor sociale privind viaţa, integritatea corporală, sănătatea, inviolabilitatea sexuală, onoarea şi demnitatea victimei.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.P. şi B.C. împotriva deciziei penale nr. 122 din 21 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 375 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a acestora până la prezentarea apărătorului ales, şi suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.P. şi B.C. împotriva deciziei penale nr. 122 din 21 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 375 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a acestora până la prezentarea apărătorului ales, şi suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 610/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 606/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 602/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 604/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 605/2013. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 606/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 610/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 62/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 628/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs