ICCJ. Decizia nr. 683/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.), furtul (art.208 C.p.), furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 683/2013

Dosar nr. 4378/111/2011

Şedinţa publică din 26 februarie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 65 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. în infracţiunile de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. şi furt calificat prev. de art. 208-209 alin. (1) lit. e), g) C. pen. cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen.

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.M.V. pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 alin. (1) lit. e), g) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile Ministerului Justiţiei s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor a sumei de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis în data de 28 martie 2011 în Dosarul nr. 95/P/2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.M.V. pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. reţinându-se că, în fapt, inculpatul minor, în data de 26 noiembrie 2006, după lăsarea întunericului, în timp ce se afla pe strada L. din Oradea, a lovit-o pe victima L.A. cu pumnii în faţă, iar după doborârea acesteia la pământ a continuat să îl lovească cu picioarele, însuşindu-şi apoi un telefon mobil şi bani. Loviturile aplicate victimei au condus ulterior la decesul acesteia în data de 18 martie 2007.

Partea vătămată P.P., fiica victimei, deşi citată în cauză, nu s-a constituit parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau al judecaţii în fond.

Inculpatul, anterior citirii actului de sesizare, a declarat la termenele de judecată din data de 15 iunie 2011 şi 28 septembrie 2011, asistat fiind de către apărător, că nu este nevinovat, recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare şi că doreşte să se prevaleze de procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

Fiind audiat, inculpatul a declarat că „recunosc acuzaţiile ce mi se aduc, dar nu este chiar aşa cum scrie în rechizitoriu, mai precis, este adevărat că am lovit-o pe victimă L.A. în data de 19 martie 2007 în cursul serii. Nu îmi aduc aminte cât era ora, dar fapta a fost comisă pe o str. din spate de la „B.", nu ştiu cum se numeşte str., Nu ştiu dacă a fost str. L. Precizez că nu o cunoşteam pe victimă anterior faptului, eu eram băut în acea seară, eram împreună cu alţi doi prieteni B.D. şi P.I. şi nu pot să-mi dau seama motivul pentru care l-am lovit pe partea vătămată. I-am aplicat o lovitură cu pumnul la nivelul feţei după care acesta a căzut la pământ nu l-am mai lovit cu picioarele şi nici cu pumnii ulterior. Am fugit imediat de acolo la un prieten. Nu ştiu ce au făcut în acest timp ceilalţi doi prieteni cu care eram, am înţeles ulterior de la ei că au sunat la ambulanţă. Mi se aduce la cunoştinţă că acuzaţia din prezentul dosar vizează o faptă de tâlhărie, însă eu nu am luat vreun telefon mobil sau bani de la victimă. După ce mi se aduce la cunoştinţă că aplicabilitatea procedurii art. 320¹ C. proc. pen. presupune o recunoaştere totală a acuzaţiilor aduse şi a faptelor reţinute, revin şi arăt că nu mai vreau să mă consult cu avocatul desemnat şi că recunosc fapta în totalitate. Precizez că R.Z. nu a fost de faţă la această faptă, însă l-am indicat pe el în declaraţiile de la urmărire penală întrucât ceilalţi doi B.D. şi P.I. au fost toată ziua pe capul meu, cerându-mi să nu-i bag pe ei în cauză, cerându-mi să spun de R.Z., că ar fi fost cu mine în acea seară. După ce l-am lovit pe partea vătămată aşa cum am arătat am fugit la un prieten, ulterior m-am mai întâlnit cu B.D. şi P.I., însă nu ştiu dacă aceştia au luat în acea seară de la partea vătămată bani sau vreun telefon. Precizez că după ce am fugit de la faţa locului m-am dus la R.I. zis „G." de pe str. I.C., tot aici au venit în acea seară şi B.D. şi P.I., B.D. a spus în acea seară că are ceva bani şi un telefon, dar nu am văzut nici bani şi nici telefonul şi nici nu mi-a spus de unde îi are nici banii şi nici telefonul. Fiind întrebat din nou cu privire la poziţia mea faţă de faptă, arăt că recunosc. Încă o dată arăt clar că nu i-am luat telefonul părţii vătămate şi înţeleg în această situaţie că nu mai este aplicabilă procedura prev. de art. 320¹ C. proc. pen. Fiind întrebat arăt că, noi ne îndreptam în momentul în care ne-am întâlnit cu victima, ne îndreptam spre R.I. zis „G." şi acesta este motivul pentru care ne-am întâlnit toţi trei la acesta. Nu ştiu motivul pentru care ceilalţi doi au rămas lângă victimă, însă eu am fugit imediat de acolo. Încă o dată arăt, că nu ştiu ce m-a apucat atunci când l-am lovit pe victimă, aşa cum am arătat eram băut atunci. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu victima, i-am întrebat pe prietenii mei ce ştiu despre el, dar aceştia mi-au spus doar că este la spital.

Întrucât din conţinutul declaraţiei de inculpat a reieşit că acesta nu recunoaşte de fapt infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina sa, nefiind în acest fel realizate condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., instanţa de fond a respins cererea sa de aplicarea a procedurii simplificate, procedând la efectuarea cercetării judecătoreşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 26 noiembrie 2006, la ora 21.44, a fost solicitat Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bihor de la un telefon public, fără a se consemna datele de identitate ale persoanei ce a apelat serviciul, arătându-se ca pe strada L. din Oradea se afla căzut un bărbat ce a fost ulterior identificat ca fiind victima L.A.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi internată cu diagnosticul traumatism craniocerebral acut în condiţii neprecizate, hematom subdural frontotemporoparietal drept gigant cu hemoragie subarahnoidiana şi cu efect de masa, hematom periorbitar stâng, intoxicaţie acuta etanolica, stare generala alterata, coma Glasgow 3, midriaza cu anizocorie, hemoragie nazala, hematom ocular stâng. A doua zi, în data de 27 noiembrie 2006, ora 8.11, în urma examinării CT s-a concluzionat ca hematomul subdural drept este „de minim 48 ore" şi s-a aplicat tratament de specialitate.

În data de 07 decembrie 2006, în urma examenului radiologie s-a stabilit ca victima prezintă „fracturi costale vechi consolidate arcuri C6-C7 sta", însă în data de 20 decembrie 2006, un nou examen radiologie relevă, în plus faţă de examenul anterior, fracturi coaste VIII şi IX „arc posterior hemitorace stg. cu volet costal la nivelul coastei VI, fractura coasta IX arc posterior hemitorace drt. şi posibil coasta X hemitorace drf". Aceste din urmă concluzii sunt confirmate şi de către examenul radiologie din data de 28 decembrie 2006 care constată „multiple fracturi costale ambele hemitorace".

În data de 18 martie 2007, ora 9.10, cu tot tratamentul de specialitate, clinic şi medicamentos, în urma evoluţiei nefavorabile cu instalare progresivă a bronhopneumoniei, victima a suferit un stop cardiac, survenind decesul.

Concluziile raportului de constatare medico-legală au fost în sensul că moartea victimei L.A. a fost violentă, s-a datorat unui traumatism craniocerebral cu hemoragii subdurale şi intraparenchimatoase, cu evoluţie trenantă, complicată cu o bronhopneumonie severă, leziunile descrise în actele medicale putând fi produse prin lovire de corpuri dure cu suprafaţa neregulată, în cadrul unor căderi repetate. S-a mai arătat că sărăcia datelor din actele medicale consultate nu permite excluderea cu certitudine a unui mecanism de lovire directă.

În urma cercetărilor efectuate de către organele de urmărire penală a fost identificată persoana care a apelat telefonic serviciul de ambulanţă în persoana martorului P.I.M. care a declarat iniţial că „am văzut căzut pe strada un bărbat mai în vârstă care dădea impresia că doarme. Am crezut că este beat şi întrucât era frig afară m-am gândit să sun la ambulanţă". În declaraţia dată ulterior (a fost audiat sub o altă identitate) a susţinut că l-ar fi văzut pe inculpat împreună cu o altă persoană de etnie rromă, precum şi cu un bărbat mai în vârstă într-o seară din luna noiembrie 2006 în zona magazinului „B." în timp ce se îndrepta spre staţia de taximetre de pe strada R. Aceştia păreau a sta de vorba, însă după ce s-a urcat în taxi a observat ca „unul dintre cei trei, respectiv cel mai în vârstă era căzut la pământ, dar nu am văzut dacă l-a lovit cineva". Acelaşi martor îşi modifică din nou depoziţia şi susţine în declaraţia sa din data de 02 iulie 2010 că „în cursul lunii noiembrie 2006, în jurul orei 22, eu şi prietenii mei G.A. şi B.D. am plecat în oraş şi ne-am îndreptat toţi trei spre staţia de taxi-uri vis a vis de magazinul B. Ne-am deplasat pe str. A. iar când am ajuns în spatele magazinului B. am văzut pe o străduţa laterala, la o distanţa de aprox. 50 de metru doi bărbaţi, pe unul dintre ei cunoscăndu-l din vedere şi ştiu ca îl cheamă M. sau P. Pe al doilea bărbat nu îl ştiam din vedere şi părea a fi un om simplu şi se deplasa pe jos. Am văzut clar cum M. îl loveşte pe acel bărbat cu pumnul în faţă iar acesta a căzut la pământ. Eu şi cei trei prieteni ai mei nu am mai văzut ce se întâmpla pentru ca ne-am continuat drumul. Am văzut totuşi că M. s-a aplecat asupra acelui bărbat şi am avut impresia că-l căuta prin buzunare dar nu ştiu dacă a găsit ceva. Întrucât totul s-a derulat foarte repede nu am fost atent dacă pe stradă se mai afla un alt bărbat şi nici nu îmi amintesc dacă M. l-a mai lovit sau nu pe acel bărbat care era căzut. Monstru a fugit apoi iar noi ne-am întors din drum şi ne-am apropiat de acel bărbat pentru a vedea de ce nu se ridica de jos având în vedere că era foarte frig. Am constatat că nu mişca iar atunci eu am plecat la un telefon public de la magazinul B. şi am sunat la 112 pentru a solicita o ambulanţă"".

În cursul audierii sale în faţa instanţei de fond, martorul a reiterat ultima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, precizând însă că „nu l-am văzut pe inculpat să-i caute prin buzunare sau să ia vreun obiect de la victima (...) Nu l-am văzut pe inculpat aplecăndu-se asupra victimei pentru a vedea ce se întâmplă cu acesta (...) Nu este adevărat că i-aş fi spus lui B.A. că am cumpărat un telefon mobil de la inculpatul C.". În aceeaşi declaraţie, martorul revine şi asupra altei împrejurări arătate în cursul urmăririi penale, respectiv asupra faptului că inculpatul C. ar fi fost în momentul incidentului împreună cu o altă persoană de etnie rromă.

Întrucât după audierea sa din data de 14 noiembrie 2011, în cadrul cercetării judecătoreşti, a fost audiat şi martorul B.A., ale cărui relatări erau de natura a contrazice unele din afirmaţiile martorului P.I., instanţa de fond a procedat la reaudierea acestuia din urmă, fără a se lămuri contradicţiile din cuprinsul propriilor declaraţii şi fără a prezenta noi elemente de fapt.

În cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii au fost audiaţi cei doi prieteni ai martorului P.I. cu care acesta a pretins că s-ar fi aflat în momentul agresării victimei de către inculpat, respectiv B.D.I. şi G.A.

Martorul B.D.I., după o primă declaraţie în care a negat că ar fi văzut cine a agresat-o pe victimă, a revenit şi a declarat că ar fi fost într-adevăr cu ceilalţi doi prieteni în zona magazinului B. în acea seară de noiembrie şi a văzut de la o distanţă de circa 50 m când inculpatul „l-a lovit cu pumnul în faţă pe acel bărbat care se deplasa pe jos şi care se vedea că este în stare de ebrietate (...) Nu pot preciza dacă M. s-a aplecat asupra acelui bărbat ca să-i caute în buzunare".

Aceste din urmă declaraţii au fost reiterate de către cei doi martori în faţa instanţei atât în data de 14 noiembrie 2011 cât şi la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2012.

Martorul B.A., cel care a formulat denunţul din data de 03 noiembrie 2009 şi a determinat reluarea cercetărilor în prezenta cauză după soluţia iniţială de neîncepere a urmăririi penale a arătat că a văzut când inculpatul a lovit-o pe victima cu pumnul, că aceasta a căzut la pământ şi că inculpatul era însoţit în acea împrejurare şi de o a treia persoană poreclită „G. Martorul a mai arătat că într-o discuţie ulterioară incidentului la care a fost martor ocular, P.l. i-a povestit că a cumpărat un telefon mobil de la inculpatul C. dar nu a recunoscut acest lucru la poliţie întrucât nu a vrut să îi facă rău lui C. deoarece sunt prieteni de cartier. De asemenea, acelaşi martor i-ar fi spus că „a cumpărat telefonul de la C.M. care i-a mai sustras pe lângă telefon victimei şi suma de 150 - 200 RON. În cursul audierii în faţa instanţei, martorul B.A. a arătat că „tot de la P.l. am înţeles că el a cumpărat un telefon de la C. sau de la G. - nu mai ştiu. Îmi aduc aminte că P.l. mi-a spus că cei doi au furat şi nişte bani pe care îi avea victima, cred ca 150 RON.

Ca atare, coroborând toate aceste declaraţii de martori, cu concluziile raportului de constatare medico-legală, cu declaraţiile inculpatului ce a recunoscut agresarea victimei, instanţa de fond a reţinut ca fiind dovedit faptul că inculpatul, în seara zilei de 26 noiembrie 2012, a aplicat mai multe lovituri cu pumnul victimei la nivelul capului, lovituri care au avut ca efect căderea acesteia pe caldarâm şi pierderea cunoştinţei. Ansamblul probator administrat în cauză nu este de natură a lămuri cauza şi circumstanţele producerii tuturor leziunilor descrise în actele medicale, în condiţiile în care o parte a acestor leziuni nu au fost constatate încă de la internarea victimei în Spitalul Clinic Judeţean Oradea (a se vedea o parte a fracturilor costale), însă raportul de cauzalitate dintre loviturile cu pumnul şi traumatismul craniocerebral acut descris în foaia de observaţie din 26 noiembrie 2006, precum şi urmarea socialmente periculoasă, respectiv decesul victimei, este stabilit dincolo de orice îndoială prin raportul de constatare medico-legală.

Pe de altă parte, acţiunea de însuşire de către inculpat a unor bunuri aflate în posesia victimei, respectiv un telefon mobil şi o anumită sumă de bani într-un cuantum nedeterminat, consecutiv exercitării actelor de violenţă, nu este susţinută cu certitudine de ansamblul probator administrat în cauză. Astfel, martorul B.A. a arătat că „am aflat din cartier de la cunoscuţi că în acea seară C. a fost împreună în acel loc cu G. şi au lovit un boschetar. Am auzit din cartier că au tâlhărit un boschetar (...) Tot de la P.l. am înţeles că el a cumpărat un telefon de la C. sau de la G. Îmi aduc aminte că P.l. mi-a spus că cei doi au furat şi nişte bani pe care îi avea victima, cred că 150 RON.

Însă declaraţia acestui martor, a cărui depoziţie are un caracter indirect în ce priveşte acţiunea de însuşire a bunurilor - relatând doar ce i s-a povestit în această privinţa de către martorul P.l., nu se coroborează cu nicio altă probă, ci dimpotrivă. Martorul P.l. nu confirmă, deşi a fost audiat în mod repetat cu privire la această împrejurare, că inculpatul C. ar fi sustras de la victimă vreun telefon mobil sau vreo sumă de bani sau că i-ar fi spus martorului B. aşa ceva. De asemenea, martorii G.A. şi B.l., cei ce îl însoţeau pe martorul P.l. în momentul în care inculpatul C. a lovit-o pe victima, au arătat în mod repetat că ei nu au cunoştinţa că inculpatul să fi sustras bunuri de la victimă.

Or, în condiţiile în care singura probă ce sprijină acuzaţia de însuşire este declaraţia unui martor indirect B.A., iar depoziţia sa este contrazisă tocmai de către cel care i-ar fi furnizat informaţiile în cauză, respectiv de martorul P.l., instanţa de fond a reţinut că asupra împrejurării sustragerii telefonului mobil şi a unei sume de bani de la victima planează un dubiu puternic ce nu poate fi înlăturat pe baza probatoriului administrat, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. în infracţiunea lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., rezultatul mai grav produs - moartea victimei - nefiind prevăzut şi urmărit sau acceptat de către inculpat - şi infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., pentru comiterea căreia inculpatul a fost achitat pe considerentul că, aşa cum s-a arătat mai sus, nu s-a dovedit existenţa acestei fapte.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-au avut în vedere în primul rând limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, comisă în stare de minorat. Apoi modul de săvârşire: prin lovirea fără vreun motiv (aşa după cum recunoaşte chiar inculpatul) a unei persoane mai în vârstă, pe stradă, în public, de faţă cu alte persoane, abandonarea victimei pe jos deşi condiţiile meteo erau caracteristice unei seri reci de noiembrie (declaraţia martorului B.D. - în acea seară era foarte frig, astfel că ne-a fost milă de el şi am sunat la ambulanţă), poziţia contradictorie vis a vis de acuzaţiile aduse, datele reliefate de către referatul întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor ce subliniază posibila traiectorie pozitivă în cazul sau dacă factorii de risc ar fi depăşiţi.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă P.P. şi inculpatul C.M.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul a arătat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte şi furt calificat fiind netemeinică. S-a susţinut că trebuia a fi reţinută încadrarea juridică iniţială, respectiv cea de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei şi în temeiul acestei încadrări se impune aplicarea unei pedepse just individualizate. Deşi în cursul soluţionării cauzei pe fond au existat unele modificări în privinţa declaraţiilor date de către martorii audiaţi, starea de fapt a fost corect stabilită prin rechizitoriu şi nu se impune reţinerea unei alte încadrări juridice. Fapta inculpatului minor de a lovi o persoană, cu pumnii în faţă, în scopul însuşirii bunurilor acesteia, urmată la scurt timp de moartea victimei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei şi nu este nici o justificare, chiar dacă sub aspect probatoriu au existat retractări în privinţa declaraţiilor de martori, pentru a fi reţinută o altă încadrare juridică.

Partea vătămată a solicitat a fi condamnat inculpatul la o pedeapsă just individualizată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, existând probe care confirmă vinovăţia acesteia. De asemenea, a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea sa şi aplicarea unei pedepse orientate spre minimum special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 107/A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpatul C.M.V. şi partea vătămată P.P. împotriva sentinţei penale nr. 65 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate dar şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi materialului aflat la dosarul cauzei, a apreciat că aceasta este legală şi temeinică.

S-a reţinut că inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie urmată de moartea victimei, în forma prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen.

Ca stare de fapt, s-a reţinut că la data de 19 martie 2007 organele de poliţie din cadrul I.P.J. Bihor au fost sesizate de S.M.L. Oradea cu privire la decesul numitului L.A., survenit la data de 18 martie 2007 în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, acesta prezentând urmele unei morţi violente. În urma cercetărilor efectuate în cauză a fost identificat ca autor minorul C.M.V., acesta recunoscând că a lovit victima cu pumnii în faţă, iar după doborârea acesteia la pământ a continuat să-l lovească cu picioarele, însuşindu-şi un telefon mobil şi bani. Moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragii subdurale, dovedindu-se de altfel că mecanismul este unul de lovire directă.

Probaţiunea efectuată în cursul urmăririi penale a condus la concluzia trimiterii în judecată a inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie urmată de moartea victimei. În cursul cercetării judecătoreşti însă starea de fapt a fost modificată, martorii audiaţi în cauză relevând amănunte care nu concordau cu cele iniţial indicate.

Astfel, a fost audiat martorul P.I.M. care a declarat că l-a văzut pe inculpat într-o seară din luna noiembrie 2006, acesta aflându-se împreună cu două persoane şi păreau a sta de vorbă. Ulterior, inculpatul cu una dintre persoanele respective s-a urcat într-un taxi, al treilea fiind căzut la pământ. Acelaşi martor şi-a modificat ulterior depoziţia şi a susţinut că inculpatul a lovit o persoană, de sex masculin, cu pumnii în faţă, dar fără a-l deposeda ulterior de bunuri.

A fost audiat şi martorul B.A., care de altfel a şi formulat un denunţ, determinând practic continuarea cercetărilor în această cauză care iniţial stagnau din lipsă de probe, acesta arătând, dar într-un mod indirect, că ar fi aflat de agresiunea comisă de inculpat de la P.I.

Instanţa de apel a reţinut că, în acest context probator este evident că odată cu trecerea timpului percepţiile martorilor fie au fost alterate, fie nu s-au putut concretiza în depoziţii certe cu o reală relevanţă.

Fiind certă doar agresiunea comisă de inculpat şi moartea victimei urmată acestei activităţi, fără a putea fi dovedită o acţiune de sustragere a unor bunuri, s-a apreciat că, în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice de către instanţa de fond, pe baza argumentelor pertinente indicate în considerentele hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, instanţa de apel a apreciat că este temeinică, raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., la stabilirea acesteia ţinându-se seama de toate circumstanţele reale şi personale, precum şi de starea de minoritate a inculpatului.

Împotriva deciziei menţionate, în termenul legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi P.P.

Prin recursul declarat, Parchetul a invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., criticând atât sentinţa instanţei de fond, cât şi decizia instanţei de apel, sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în cauză impunându-se condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen. cu stabilirea unei pedepse al cărei cuantum să fie îndreptată spre maximum special.

Recurenta P.P. nu a motivat recursul declarat în cauză. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat.

Schimbarea încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor inculpatului C.M.V., din infracţiunea de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei, în infracţiunile, distincte şi concurente, de lovituri cauzatoare de moarte şi furt calificat, este greşită.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că în data de 26 noiembrie 2006, pe strada L. din Oradea, după lăsarea întunericului, în jurul orei 21.00, inculpatul minor C.M.V., având intenţia de a sustrage bunurile victimei L.A., a atacat-o şi pus-o în stare de inconştienţă, după care a deposedat-o de un telefon mobil şi bani.

Acest fapt rezultă atât din denunţul şi declaraţia martorului B.A., cât şi din declaraţiile martorilor P.I.M., B.D.I. şi G.A.M.

Astfel, martorul B.A., cel care a formulat denunţul din data de 03 noiembrie 2009 şi a determinat reluarea cercetărilor în prezenta cauza după soluţia iniţială de neîncepere a urmăririi penale, a arătat că a văzut când inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnul şi că aceasta a căzut la pământ. Martorul a mai arătat că, într-o discuţie ulterioară incidentului la care a fost martor ocular, un alt martor ocular al incidentului violent, P.I., i-a povestit că a cumpărat un telefon mobil de la inculpatul C., dar nu a recunoscut acest lucru la poliţie, întrucât nu ar fi vrut „să îi facă rău lui C., deoarece sunt prieteni de cartier". De asemenea, acelaşi martor i-ar fi spus şi că „a cumpărat telefonul de la C.M., care i-ar mai fi sustras, pe lângă telefon, victimei şi suma de 150 - 200 RON". Martorul B.A., în cuprinsul denunţului consemnat personal, a mai declarat: „peste câteva luni de la acea dată (a tâlhăriei, n.n.), m-am întâlnit cu P.I., care îmi este prieten şi care mi-a povestit că a fost chemat la poliţie şi chestionat în legătură cu persoana care a fost bătută în zonă şi de la care ar fi fost sustras un telefon mobil şi nişte bani. Din cele povestite de P.I., mi-am dat seama că ar fi vorba de acel incident văzut de mine în luna noiembrie 2006. Cu această ocazie, P.I. mi-a povestit că nu a declarat nimic la poliţie şi că, deşi a cumpărat un telefon de la C., nu a recunoscut acest lucru deoarece erau prieteni de cartier şi nu a vrut să îi facă rău".

În cursul audierii în faţa instanţei, martorul B.A. şi-a menţinut prima declaraţie şi a arătat că „tot de la P.l. am înţeles că el a cumpărat un telefon de la C. sau de la G. - nu mai ştiu. Îmi aduc aminte ca P.l. mi-a spus că cei doi au furat şi nişte bani pe care îi avea victima, cred că 150 RON. Pe inculpat îl ştiu din cartier de mai multă vreme, am vorbit cu P.l. despre el după faptă şi P.l. mi-a spus că l-ar fi întrebat pe inculpat dacă ştie că l-a omorât pe acel om, iar acest a răspuns că „îi doare în (...)".

Martorul P.l.M., persoana care a apelat telefonic, anonim, serviciul de ambulanţă, a formulat mai multe declaraţii, succesive, în care a explicat împrejurările în care a solicitat intervenţia medicilor în favoarea victimei, dând din ce în ce mai multe informaţii despre agresiune în declaraţia sa din data de 02 iulie 2010, a arătat că „în cursul lunii noiembrie 2006, în jurul orei 22, eu şi prietenii mei G.A. şi B.D. am plecat în oraş şi ne-am îndreptat toţi trei spre staţia de taxi-uri vis-a-vis de magazinul B. Ne-am deplasat pe str. A., iar când am ajuns în spatele magazinului B., am văzut pe o străduţa laterală, la o distanţă de aprox. 50 de metri, doi bărbaţi, pe unul dintre ei cunoscându-l din vedere şi ştiu că îl cheamă M. sau P. (inculpatul C.M.V., n.n.). Pe al doilea bărbat nu îl ştiam din vedere şi părea a fi un om simplu şi se deplasa pe jos. Am văzut clar cum M. îl loveşte pe acel bărbat cu pumnul în faţa iar acesta a căzut la pământ. Eu şi cei trei prieteni ai mei nu am mai văzut ce se întâmplă pentru că ne-am continuat drumul. Am văzut totuşi că M. s-a aplecat asupra acelui bărbat şi am avut impresia ca-l căuta prin buzunare, dar nu ştiu dacă a găsit ceva. Întrucât totul s-a derulat foarte repede, nu am fost atent dacă pe stradă se mai afla un alt bărbat şi nici nu îmi amintesc dacă M. l-a mai lovit sau nu pe acel bărbat care era căzut. M. a fugit apoi, iar noi ne-am întors din drum şi ne-am apropiat de acel bărbat pentru a vedea de ce nu se ridica de jos având în vedere că era foarte frig. Am constatat că nu mişca, iar atunci eu am plecat la un telefon public de la magazinul B. şi am sunat la 112 pentru a solicita o ambulanţă".

În cursul audierii sale în faţa instanţei, martorul P.l.M. a reiterat ultima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, precizând că „am mai fost audiat în cursul urmăririi penale şi am spus adevărul şi menţin acele declaraţii". în opoziţie cu celelalte declaraţii, martorul a arătat - fără a explica însă revenirea la cealaltă declaraţie - că „nu l-am văzut pe inculpat să-i caute prin buzunare sau să ia vreun obiect de la victima (...).".

Şi martorul B.D. şi-a menţinut declaraţiile anterioare, de observat fiind şi faptul că declaraţia sa din faza de cercetare judecătorească este aproape identic formulată cu cea a martorului de mai sus: „am mai fost audiat de două ori în cursul urmăririi penale, ocazie cu care am spus adevărul şi menţin declaraţiile date. (...) Am văzut totodată că, la un moment dat, C.M. a lovit-o pe cea de-a doua persoană, nu reţin dacă a lovit-o cu pumnul sau cu cotul, dar ştiu sigur că a fost o singură lovitură. Precizez că, în urma loviturii, victima a căzut. Nu i-a mai aplicat alte lovituri, ci a fugit".

Aceeaşi poziţie a manifestat-o şi martorul G.A. care, după o prima declaraţie în care a negat că l-ar fi observat pe inculpat la locul incidentului, a revenit şi a arătat că a văzut, împreună cu B.D. şi P.l., de la o distanţa de circa 50 metri, când inculpatul, care era singur, a lovit-o pe victima cu pumnul „apoi am văzut că M. s-a aplecat asupra acelui bărbat dar nu pot preciza ce a făcut". Astfel, între declaraţiile din faza de urmărire penală şi cele din faza de judecată nu există nicio contradicţie reală, martorii audiaţi menţinându-şi declaraţiile anterioare, cu o singura inadvertenţă, anume că martorul P.I. precizează în faţa judecătorului fondului că nu l-a văzut pe inculpat „căutând victima prin buzunare", după ce acesta a adus-o în stare de inconştienţă. Declaraţiile martorilor P.I., B.D. şi G.A. se coroborează între ele - fapt explicabil - dar nu se coroborează decât parţial cu datele care rezultă din dosar, ceea ce conduce la concluzia că martorii nu au fost decât în parte sinceri, încercând să creeze o situaţia mai favorabilă inculpatului C.M., pe care, de altfel, au încercat să îl protejeze şi în cursul urmăririi penale.

Cei trei martori au declarat că inculpatul a lovit victima o singură dată, fapt care nu este adevărat, actele medicale şi medico-legale constatând numeroase leziuni traumatice interne ale victimei, în zona capului şi pieptului, ceea ce indică un episod prelungit de agresiune împotriva victimei, cu lovituri în zona feţei, care au cauzat căderea victimei şi lovirea cu capul de suprafaţa dură a trotuarului, precum şi mai multe lovituri cu picioarele la nivelul pieptului, care au cauzat fracturi costale. În mod evident, această agresiune a fost observată de martori, care, din motive diverse - teamă, interes, prietenie etc. - au ales să nu o facă publică decât după ce martorul B.A. a formulat denunţul din dosarul de urmărire penală.

Doar martorul B.A. este cel care, după ce a aflat circumstanţele săvârşirii faptei, precum şi mobilul inculpatului - jaful - a formulat cea mai completă declaraţie, în care prezintă atât cele observate personal, precum şi informaţiile primite de la martorul C.M. Declaraţia a fost menţinută de-a lungul întregului proces şi se constituie într-un mijloc de probă concludent şi util cauzei.

Ca urmare, revenirile martorilor la declaraţiile anterioare, în care relatau că l-au văzut pe inculpat, după agresiune, căutând victima în buzunare, sunt nemotivate şi ar fi trebuit să fie înlăturate de instanţele de judecată ca nesincere.

Apărarea inculpatului, conform căreia fapta sa ar fi fost o simplă agresiune aleatorie, nemotivată financiar şi determinată de o provocare din partea victimei, acceptată de prima instanţă şi menţinută şi de instanţa de apel, nu subzistă unei analize temeinice, prin prisma tuturor probelor administrate în dosar.

În consecinţă, fapta inculpatului C.M.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 107/A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Se va casa decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 65 din 21 martie 2012 a Tribunalului Bihor, secţia penală, în parte, sub aspectul încadrării juridice date faptelor şi a pedepsei.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptelor inculpatului C.M.V., din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. şi furt calificat prev. de art. 208-209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99 C. pen. şi art. 33 C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. şi va condamna inculpatul pentru această infracţiune la pedeapsa de 10 ani închisoare, pedeapsă care prin cuantum şi modalitate de executare asigură scopul acesteia, prevăzut de art. 52 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Se va constata că inculpatul se află în stare de arest în altă cauză.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului rămân în sarcina statului, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

II. Examinând recursul numitei P.P., Înalta Curte constată că acesta este declarat de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză. Astfel, cu privire la numita P.P., sora victimei L.A., la dosarul cauzei nu există vreo dovadă a manifestării de voinţă a acesteia, în sensul constituirii ca parte vătămată sau parte civilă în procesul penal, existând doar o declaraţie dată în calitate de martor în faza de urmărire penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, ca recursul declarat de numita P.P.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta P.P. va fi obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 107/A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Casează decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 65 din 21 martie 2012 a Tribunalului Bihor, secţia penală, în parte, sub aspectul încadrării juridice date faptelor şi a pedepsei, după cum urmează:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. şi furt calificat prev. de art. 208-209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99 C. pen. şi în final cu aplicarea art. 33 C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. şi condamnă inculpatul pentru această infracţiune la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Constată că inculpatul se află în stare de arest în altă cauză.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de numita P.P. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă pe recurenta P.P. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului rămân în sarcina statului, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 700/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art....		ICCJ. Decizia nr. 973/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 683/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.), furtul (art.208 C.p.), furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs