ICCJ. Decizia nr. 731/2013. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 731/2013
Dosar nr. 3320/255/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţa, examinând actele şi lucrările din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 276 din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul B.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ., I-a obligat pe inculpat la plata sumelor de 40 de lei cu titlu de daune materiale şi 5.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă O.B.L.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 03 aprilie 2010, pe fondul unei situaţii conflictuale mai vechi, inculpatul B.M. a lovit partea vătămată la nivelul feţei cu o furcă, provocându-i în partea stângă plăgi înţepate şi excoriaţii, conform raportului de expertiză medico-legală, de faţă fiind şi martorul O.D.N., fiul victimei, aspecte confirmate însă şi de martorii O.I., B.F., O.K.C., O.A.D., C.M. care, au aflat cele întâmplate din relatările părţii vătămate.
Instanţa de fond, în raport de ansamblul probator administrat în cauză, a înlăturat ca fiind nesincere declaraţiile inculpatului B.M., care a negat comiterea faptei, precizând că la data incidentului nu s-a întâlnit cu partea vătămată, precum şi cele ale soţiei sale, martora B.F.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului B.M. de a lovi partea vătămata cu o furcă la nivelul feţei, dar şi a gatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, întrucât intenţia acestuia a fost de a-i suprima viaţa victimei şi nu de a-i produce vătămări corporale, în raport de poziţia în care se afla inculpatul în momentul în care a acţionat, precum şi de regiunea unde au fost aplicate loviturile, respectiv la o distanţă de doar 2-3 cm stânga de artera carotidă, care dacă ar fi fost afectată, ar fi condus la moartea victimei.
S-a apreciat că împrejurarea că lovitura aplicată părţii vătămate nu a pus în primejdie viaţa victimei, aşa cum s-a reţinut în raportul medico-legal, nu are relevanţă sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, în condiţiile în care, din circumstanţele reale rezulta dincolo de orice dubiu intenţia inculpatului de a ucide.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere că inculpatul a acţionat pe fondul unui conflict mai vechi, fără a fi determinat de vreo atitudine a victimei şi fără a fi preocupat de situaţia acesteia după aplicarea loviturii nici imediat, dar nici ulterior, precum şi faptul că este la primul conflict cu legea penală, motiv pentru care s-a apreciat că în cauză sunt incidente circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (l) C. pen.
Pe latură civilă, s-au admis doar în parte daunele materiale solicitate, corespunzător serviciilor medicale prestate pentru vindecarea leziunilor suferite de partea vătămată, precum şi daunele morale în raport de suferinţa fizică şi psihică produsă victimei de suferinţele ce au fost cauzate prin acţiunea inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul B.M.
Reprezentantul Ministerului Public a extins oral motivele de apel, arătând că, în raport de circumstanţele cauzei, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul nu a avut intenţia de a ucide victima, motiv pentru care încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. l 80 alin. (2) C. pen.
În motivarea apelului, inculpatul B.M. a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât leziunile suferite de partea vătămată au fost produse accidental, neavând intenţia de a aduce nici măcar o vătămare corporală acesteia, întrucât în momentul în care victima a tăiat o creangă, încercând să se ferească pentru a nu fi zgâriat, a îndepărtat-o cu furca, moment în care a atins-o cu furca.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, cu consecinţa restituirii cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita pentru efectuarea urmăririi penale de organul competent.
Prin decizia penală nr. 106/ A din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatului B.M., a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., condamnându-l pe inculpatul B.M., la 1000 lei amendă penală, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că, din probele administrate în cauză a rezultat că la data incidentului, în timp ce partea vătămată tăia cu drujba crengi pentru a igieniza malul unui râu, inculpatul, cu o furcă, ţinând de crengi a încercat să o împiedice să facă această operaţiune, moment în care a lovit-o în zona feţei, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune însă în pericol viaţa victimei.
În raport de starea de fapt reţinută, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., iar la individualizarea tratamentului sancţionator a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., printre care vârsta înaintată a inculpatului (69 de ani) şi lipsa antecedentelor penale, în raport de care a considerat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei amenzi penale.
Criticile formulate de inculpat, sub aspectul lipsei intenţiei cu care a acţionat cu fost înlăturate de către instanţa de apel, apreciindu-se că sunt nefondate în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, partea civilă O.B.L., fără a dezvolta în scris sau oral criticile aduse soluţiei pronunţate în apel de către instanţa de prim control judiciar.
Potrivit art. 38510C. proc. pen., calea de atac a recursului trebuie motivată, iar motivele care au condus la promovarea acesteia este obligatoriu să fie depuse la instanţa de control judiciar cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, în caz contrar putându-se lua în discuţie doar cazurile de casare care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În speţă, dat fiind că recursul nu a fost motivat în scris prin cererea de promovare a căii de atac şi nici printr-un memoriu separat depus cu cei puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată din 28 februarie 2013, iar recurenta partea civilă O.B.L. deşi a fost legal citată pentru acest termen, a lipsit, înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., referitoare la cenzurarea hotărârii atacate doar prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (l) pct. 3 - 6, 13 şi 14 C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu.
Cum însă, în cauză, nu este aplicabil niciunul din cazurile de casare care permit analizarea din oficiu a hotărârii atacate, Înalta Curte în lipsa motivelor de recurs avute în vedere la exercitarea căii de atac de către partea civilă O.B.L., în temeiul art. 38515 pct. (l) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul acesteia, neputând pune în discuţie nici criticile formulate de procuror în şedinţa publică de la termenul din 28 februarie 2013, în condiţiile în care sunt în defavoarea intimatului inculpat B.M., iar parchetul nu a promovat recurs împotriva deciziei date de instanţa de prim control judiciar, ba mai mult, în apel, şi-a extins oral motivele pentru care a promovat respectiva cale de atac, solicitând ca în raport de circumstanţele cauzei să se schimbe încadrarea juridică a faptei de tentativă la omor reţinută prin rechizitoriu în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen., dat fiindcă lipseşte intenţia inculpatului de a ucide partea civilă.
Având în vedere că recurenta partea civilă O.B.L. este cea care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIYE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă O.B.L. împotriva deciziei penale nr. 106/ A din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.M.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1030/2013. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
