ICCJ. Decizia nr. 735/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 735/2013
Dosar nr. 19479/118/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 75 din 22 februarie 2012, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe inculpaţii C.A. şi B.C. la câte o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare [(4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., un an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.)] cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani termen de încercare, perioadă în care inculpaţii se vor supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (l) lit. a) - b) C. pen. şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, atrăgându-le atenţia asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. şi deducându-le prevenţia de la 09 decembrie 2010 la 24 decembrie 2010.
În baza art. 348 C. proc. pen., au fost anulate înscrisurile falsificate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în perioada 08 decembrie 2010 - 09 decembrie 2010, cu ocazia unui control desfăşurat la SC T.C.C. SRL, inculpaţii C.A. şi B.C. declinându-şi calitatea de inspectori în cadrul D.G.F.P. Constanţa, au pretins şi primit de la denunţătorul B.J.C., administratorul firmei suma de 2.000 euro, pentru a consemna în procesul-verbal de control, în mod nereal, că societatea a emis la data de 04 septembrie 2009 o factură fiscală în favoarea SC G.T. SRL pentru un transport de cereale, deşi înscrisul fusese întocmit de martora G.L. la 08 decembrie 2010 la solicitarea acestora, pentru a evita înregistrarea unui dosar penal şi efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, foloasele necuvenite fiind descoperite de către organele judiciare într-o servietă de material textil de culoare neagră deţinută asupra sa de inculpatul C.A.
Cei doi inculpaţi i-au mai solicitat martorei G.L. să întocmească în fals un deviz de transport, o foaie de parcurs şi să pregătească o situaţie a vânzărilor din care să rezulte că factura fiscală contrafăcută la data de 08 decembrie 2010, care atesta efectuarea transportului de cereale către SC G.T. SRL a fost înregistrată în contabilitatea SC T.C.C. SRL, înscrisuri ce au fost folosite la întocmirea procesului-verbal de control din data de 09 decembrie 2010, dată la care aceştia au fost prinşi în flagrant.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, a avut la bază declaraţiile denunţătorului B.J.C., ale martorei G.L., procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpaţilor C.A. şi B.C., procesul-verbal de marcare a bancnotelor folosite la flagrant, procesul-verbal de confruntare a seriilor bancnotelor găsite asupra inculpatului C.A. cu cele consemnate în procesul-verbal de înseriere a banilor marcaţii, procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediu ambiental, procesul-verbal de control încheiat de inculpaţi şi înscrisurile falsificate care au stat la baza constatărilor făcute de aceştia cu ocazia controlului fiscal.
În drept, s-a constatat că faptele inculpaţilor de a pretinde şi primi suma de 2.000 euro, pentru a face consemnări nereale în procesul-verbal de control în scopul de a împiedica cercetarea sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală a reprezentanţilor SC T.C.C. SRL şi de a o determina pe martora G.L. să contrafacă diferite înscrisuri care au stat la baza actului de control, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, de fals intelectual şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiuni în legătură directă cu o infracţiune de corupţie.
Împotriva acestei hotărârii, au declarat apel în termen legal D.N.A. şi inculpaţii C.A. şi B.C.
D.N.A. a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, întrucât conform dispoziţiilor art. 861 alin. (2) C. pen., suspendarea sub supraveghere a pedepsei poate fi dispusă în cazul concursului de infracţiuni. doar dacă pedeapsa rezultantă este de cel mult 3 ani închisoare or, în cauză inculpaţii au fost condamnaţi la 4 ani închisoare, motiv pentru care se impune schimbarea modalităţii de executare cu atât mai mult cu cât scopul pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptelor.
Inculpatul C.A. a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile de luare de mită şi fals intelectual, întrucât faptele nu există, iar în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece fapta a fost săvârşită de către denunţătorul B.J.C.
S-a mai invocat nelegalitatea înregistrării audio-video din mediu ambiental, precum şi a procesului-verbal de prindere în flagrant, în condiţiile în care aceste acte procedurale au fost efectuate de un organ de cercetare penală necompetent, respectiv de procurori din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, deşi competenţa revenea D.N.A.
Inculpatul B.C. a solicitat achitarea pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa întrucât faptele nu există, iar în subsidiar, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
În acest sens, a arătat că potrivit fişei postului, putea să efectueze la sediul SC T.C.C. SRL doar activităţi de cercetare la faţa locului în legătură cu relaţiile comerciale desfăşurate cu SC G.T. SRL, fără să aibă posibilitatea să extindă tematica controlului şi să emită acte de decizie privind luarea unor măsuri, inclusiv aplicarea unor sancţiuni agentului verificat.
Sub aspectul infracţiunilor de fals, inculpatul a precizat că nu putea să omită menţionarea în procesul-verbal de control efectuarea transportului de cereale din 04 septembrie 2009, atâta vreme cât această operaţiune comercială era înregistrată în evidenţele contabile, iar cu ocazia verificărilor i-au fost prezentate înscrisurile care făceau dovada efectuării respectivului transport.
În subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii sub minimul special prevăzut de lege, cu consecinţa suspendării condiţionate a executării acesteia.
Prin decizia penală nr. 139/ P din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile D.N.A. şi inculpaţilor C.A. şi B.C., a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, pedepse pe care le-a contopit cu pedepsele de un an închisoare şi 6 luni închisoare aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen., respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în final urmând să execute fiecare pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, menţinând modalitatea de executare şi termenul de încercare de 6 ani, precum şi celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a constatat că judecătorul fondului în mod corect a reţinut împrejurările de fapt, precum şi că a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, constatând vinovăţia celor doi inculpaţi pentru toate cele 3 infracţiuni reţinute în sarcina lor, relevante în acest sens fiind declaraţiile denunţătorului B.J.C., procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de transcriere a convorbirilor din mediu ambiental, declaraţiile martorilor S.C., N.C., M.I.R., C.G., G.L., procesul-verbal de control întocmit de inculpaţi, înscrisurile falsificate de martora G.L. şi fişele postului inculpaţilor şi nu în ultimul rând, declaraţiile acestora.
S-a mai constatat de către instanţa de apel că la data de 08 decembrie 2010 cei doi inculpaţi, cu ocazia efectuării controlului la SC T.C.C. SRL în legătură cu evidenţierea contabilă a unui transport de rapiţă în favoarea SC G.T. SRL au pretins suma de 2.000 euro de la denunţător pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător activitatea de verificare, adică să omită a consemna în procesul-verbal de constatare aspecte care ar fi putut conduce la cercetarea reprezentanţilor firmei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, bani care le-au fost remişi la data de 09 decembrie 2010, motiv pentru care nu se poate reţine că nu există sau nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Raportat la necompetenţa organului de urmărire penală, instanţa de prim control judiciar a constatat că la data de 08 decembrie 2010, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost sesizat de şeful Postului de Poliţie Cumpăna cu privire la posibila comitere a unor infracţiuni de către inculpatul C.A., exista un dubiu privind natura infracţiunii, motiv pentru care în mod corect procurorul a păstrat cauza, declinându-şi competenţa de abia la momentul în care au existat date suficiente privind săvârşirea unei infracţiuni de corupţie care intră în sfera de competenţă a D.N.A.
De altfel, s-a mai reţinut prin raportare la dispoziţiile art. 145 şi următoarele C. proc. pen., că procedura specială privind infracţiunea flagrantă nu se aplică obligatoriu în cazul în care cercetarea penală impune o durată de timp mai lungă, împrejurare care atrage incidenţa normelor de drept comun.
S-a apreciat ca fiind legal administrată şi proba cu înregistrarea convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu ambiental, dat fiind că ordonanţa provizorie de autorizare a unor asemenea proceduri dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost confirmată de către instanţa competentă la solicitarea D.N.A., cu respectarea termenului de 48 de ore stabilit de norma procesual penală, iar actele şi măsurile dispuse de unitatea de parchet ordinară au fost menţinute de organul de urmărire penală specializat, în condiţiile legii.
Şi cu privire la suporţii optici care redau înregistrările telefonice, precum şi cele efectuate în mediu ambiental, instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză, conform căruia nu au fost realizate intervenţii tehnice care să aibă ca rezultat modificarea conţinutului acestora.
Nu au fost constatate nici elemente din care să rezulte că faptele comise de cei doi inculpaţi au fost provocate de către denunţătorul B.J.C., în condiţiile în care la datele de 07 decembrie 2010 şi 08 decembrie 2010 denunţătorul a fost contactat telefonic de către o persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind inspector în cadrul A.N.A.F., comunicându-i că urmează să se efectueze un control la SC T.C.C. SRL, pentru ca apoi să se întâlnească la un imobil din Comuna Cumpăna, unde inculpatul C.A. i-a comunicat că are probleme grave care vor impune sesizarea procurorilor pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât a omis să emită factură fiscală pentru transportul efectuat în favoarea SC G.T. SRL şi să evidenţieze această operaţiune în contabilitate, împrejurare în care denunţătorul s-a interesat dacă nu-i poate fi aplicată doar o amendă contravenţională, moment în care inculpaţii l-au întrebat ce sumă este dispus să ofere pentru rezolvarea problemei, în urma negocierilor stabilindu-se suma de 2.000 euro.
Ulterior, denunţătorul i-a contactat pe inculpaţi, comunicându-le că a făcut rost de „treaba aceea”, discuţie telefonică pe care a acesta a înregistrat-o, fiind confirmată de conţinutul procesului-verbal de transcriere, ocazie cu care au stabilit să se întâlnească pentru a le remite banii.
La începutul întâlnirii, inculpaţii C.A. şi B.C. au avut un comportament intransigent, însă în momentul în care au constatat că denunţătorul a pus plicul cu banii pe masă, şi-au schimbat comportamentul, indicându-i acestuia ce să răspundă la întrebările ce erau adresate şi care erau consemnate în nota explicativă, iar după finalizarea procesului-verbal de control, inculpatul C.A. i-a dat de înţeles denunţătorului că i-a făcut o favoare, întrucât procurorul îi lua 10.000 pentru a nu-l băga la puşcărie 2 ani.
Chiar dacă participarea verbală a inculpatului B.C. este mai redusă, din întregul comportament al acestuia, inclusiv prin exprimarea temerii că există camere de supraveghere în încăpere, rezultă că a depus eforturi pentru a obţine banii de la denunţător, acesta completând chiar Registrul unic de control al SC T.C.C. SRL Ovidiu la finalul verificărilor.
Banii, aşa cum a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, au fost găsiţi asupra inculpatului C.A. într-o servietă din material textil de culoare neagră, iar în momentul în care s-a procedat la confruntarea seriilor bancnotelor cu cele consemnate în procesul-verbal de înseriere, s-a observat identitatea între acestea.
De altfel, s-a mai reţinut că inculpaţii, în virtutea atribuţiilor de serviciu, au efectuat verificări privind relaţia comercială dintre SC T.C.C. SRL şi SC G.T. SRL, ocazie cu care, deşi au constatat anumite nereguli, cu ştiinţă au omis să le consemneze în procesul-verbal de control întocmit.
Toate aceste aspecte au făcut ca instanţa de prim control judiciar să concluzioneze că cei doi au comis infracţiunea de luare de mită, nefiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., care să impună achitarea acestora pe temeiul inexistenţei faptei sau a neîntrunirii elementelor constitutive ale acesteia.
În procesul-verbal de control întocmit la data de 09 decembrie 2010 de către cei doi inculpaţi, au fost cuprinse constatări potrivit cărora verificările au fost efectuate în localitatea Ovidiu şi care atestă că SC T.C.C. SRL a emis factura fiscală nr. 49 din 01 iulie 2010 ce a fost înregistrată în evidenţa contabilă, în favoarea SC G.T. SRL, deşi în realitate, aşa cu a rezultat din declaraţiile denunţătorului şi a martorei G.L., respectiva factură fusese emisă abia la data de 08 decembrie 2010 de către martoră şi, ca atare, nu fusese înscrisă în contabilitate la momentul efectuării tranzacţiei, împrejurări care s-a reţinut că demonstrează dincolo de orice dubiu comiterea infracţiunii de fals intelectual în legătură cu o faptă de corupţie de către inculpaţi.
S-a mai constatat că fapta de fals intelectual comisă de inculpatul C.A. prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, dat fiind modul elaborat în care s-a acţionat, precum şi că cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile în care martora G.L. i-a comunicat denunţătorului B.J.C. că pentru a se soluţiona favorabil control efectuat de inspectori, aceştia i-au cerut să modifice evidenţa contabilă în sensul introducerii operaţiunii de transport efectuată către SC G.T. SRL la data de 04 septembrie 2009, punându-i totodată în vedere că trebuie să apară şi factura care atestă respectiva tranzacţie.
Ca urmare, factura nr. 9 din 01 iulie 2010 a fost emisă de martora G.L., la data de 08 decembrie 2010, la solicitarea inculpaţilor B.C. şi C.A., ocazie cu care au fost întocmite şi alte înscrisuri indicate de cei doi, respectiv deviz de transport, foaie de parcurs şi o situaţie a vânzărilor care să ateste că factura fiscală a fost trecută în contabilitate, documente care le-au fost predate inculpaţilor pentru a fi ataşate la dosarul de control.
Instanţa de prim control judiciar a mai apreciat că în mod corect judecătorul fondului a constatat că faptele celor doi inculpaţi, inspectori în cadrul A.N.A.F. şi cu atribuţii de control, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinând şi incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 78/2000, inclusiv sub aspectul infracţiunilor de fals care sunt în legătură directă cu infracţiunea de corupţie.
Sub aspectul tratamentului sancţionator, s-a constatat că pedepsele au fost corect individualizate doar în ceea ce priveşte infracţiunile de fals, fiind orientate către minimul special prevăzut de lege, în timp ce pentru infracţiunea de luare de mită, în raport de cuantumul sumei primite, limitele de pedeapsă, precum şi de lipsa antecedentelor penale şi de conduita profesională corespunzătoare a celor doi inculpaţi rezultată din fişele de evaluare, s-a considerat că se impune reducerea pedepsei închisorii la 3 ani, cu consecinţa aplicării unor pedepse rezultante în cuantum de câte 3 ani închisoare şi menţinerii modalităţii de executare în sensul suspendării sub supraveghere pe un termen de 6 ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.C. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
În motivarea recursului s-a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa elementelor care să definească modalităţi normative de realizare a infracţiunii de luare de mită, din contră atât înregistrările în mediu ambiental cât şi cele telefonice demonstrează atitudinea corectă a inculpatului pe durata desfăşurării controlului, acesta fiind interesat doar să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, fără să determine în vreun mod reprezentanţii societăţii verificate să contrafacă înscrisuri în baza cărora să cuprindă în procesul verbal de control date nereale în scopul de a-i ajuta să nu fie cercetaţi pentru fapte de evaziune fiscală, la schimb solicitând foloase necuvenite.
În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu consecinţa aplicării unei pedepse rezultante de 2 ani închisoare, a cărei executare să fie suspendată condiţionat.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.C., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.
Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.
În speţă, inculpatul B.C., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în scris, dar şi în şedinţă publică, nu au fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţele inferioare, fiind neîntemeiate susţinerile acestuia că în sfera atribuţiilor sale de serviciu nu intra şi cea privind emiterea de decizii, aspect care în opinia sa demonstrează că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, apărări prin care în realitate se contestă situaţia de fapt reţinută în primele două grade de jurisdicţie şi nu inexistenţa uneia dintre trăsăturile conţinutului constitutiv a acestei fapte, motiv pentru care Înalta Curte îi examinează criticile doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal şi însuşite de instanţa de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, declaraţiile denunţătorului B.J.C. şi ale martorei G.L. din care rezultă că inculpaţii B.C. şi C.A. au pretins şi primit suma de 2.000 euro, pentru a face consemnări nereale în procesul-verbal de control în scopul de a împiedica cercetarea reprezentanţilor SC T.C.C. SRL pentru evaziune fiscală, precum şi că au o determina pe martoră să contrafacă diferite înscrisuri care au stat la baza actului de control, procesul-verbal de prindere în flagrant a celor doi inculpaţi, procesul-verbal de marcare a bancnotelor folosite la flagrant, procesul-verbal de confruntare a seriilor bancnotelor găsite asupra inculpatului C.A. cu cele consemnate în procesul-verbal de înseriere a banilor marcaţii, procesele-verbale de redare a discuţiilor din mediu ambiental şi nu în ultimul rând procesul-verbal de control întocmit de inculpaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi înscrisurile falsificate care au stat la baza constatărilor făcute de aceştia cu ocazia controlului fiscal, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului B.C., chiar dacă acesta a încercat să acrediteze ideea că a avut o atitudine pasivă, indicându-l pe coinculpatul C.A. ca fiind cel care ar fi pretins foloasele necuvenite şi ar fi determinat-o pe secretară să falsifice factura fiscală şi alte înscrisuri.
De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia inculpatului B.C. ar putea demonstra că infracţiunile pentru care a fost condamnat nu există, fiind comise eventual de o altă persoană fără contribuţia sa, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., faţă de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului B.C. au fost judicios proporţionalizate atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracţiune cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen.
Au fost avute în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită, precum şi conduita inculpatului înainte, dar şi după comiterea faptelor.
În acest context, Înalta Curte apreciază că lipsa antecedentelor penale, situaţia familială şi socială nu se înfăţişează ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica reducerea pedepselor aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere gravitatea faptelor ce rezultă din importanţa valorilor sociale lezate prin comiterea acestora, respectiv relaţiile de serviciu şi cele referitoare la încrederea publică în autenticitatea entităţilor cu însuşire probatorie, amploarea activităţii infracţionale, modalitatea de realizare şi caracterul organizat, aspecte care conduc la ideea că prin micşorarea cuantumului pedepselor nu s-ar realiza scopul preventiv şi educativ al acestora.
În plus, datele care caracterizează persoana inculpatului B.C. au fost deja valorificate la momentul individualizării judiciare a pedepsei, prin modalitatea de executare aleasă de instanţele inferioare.
În consecinţă, faţă de considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unor sancţiuni penale mai uşoare şi schimbarea modalităţii de executare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea inculpatului B.C. şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 3855 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarate de inculpatul B.C.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 139/ P din 29 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 733/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 869/2013. Penal → |
|---|
