ICCJ. Decizia nr. 864/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 864 /20 14

Dosar nr. 1216/118/2013

Şedinţa publică din 11 martie 2014

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 187 din 24 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 1216/118/2013 în baza art. 334 C. proc. pen. rap. la art. 320¹ alin. (6) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor L.M. şi G.A.P. din infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen., text de lege în baza căruia, având în vedere aplicarea dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., inculpaţii au fost condamnaţi, fiecare, la pedeapsa de. 1 ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere, pe perioada unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni. Au fost interzise inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Pe durata termenului de încercare inculpaţii au fost obligaţi să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen. respectiv:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86 alin. (4) C. pen., a fost încredinţată supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpaţilor către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 347 rap. la art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen. a fost disjunsă acţiunea civilă a cauzei şi s-a format unui nou dosar cu termen la data de 22 mai 2013 ora 9.00 pentru când se vor cita părţile.

Inculpaţii au fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 758/P/2012 din data de 22 ianuarie 2013 înregistrat la Tribunalul Constanţa, sub nr. de dosar 1216/118/2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor L.M. şi G.A.P., pentru infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. S-a reţinut în actul de inculpare că, în seara zilei de 22 mai 2012, inculpaţii L.M. şi G.A.P. împreună cu martorul G.G.- fratele acestuia din urmă se aflau în fostul bar aparţinând de SC A.E. SRL situat în centrul loc. A. După ora 22⁰⁰ în această locaţie au venit, în urma convocării telefonice şi martorele M.C. şi M.E.

Aproximativ în jurul orelor 1 la uşa fostului bar au bătut partea vătămată P.S. şi martorul M.M. - ambii aflaţi în stare avansată de ebrietate şi care, în baza unei motivaţii subiective voiau să le ţină şi ei companie învinuiţilor. L.M. i-a explicat lui P.S. care era mai insistent în demersul său, că nu are ce să caute acolo şi, mai mult decât atât, i-a înmânat o bancnotă de 10 RON pentru a-şi cumpăra de băut. Partea vătămată P.S. a acceptat suma de bani şi, împreună cu martorul M.M. s-au deplasat la un chioşc aflat în apropiere de unde au luat 2 doze de bere pe care le-au băut. După aceasta, P.S. împreună cu martorul M.M. au revenit la fostul bar, constatând însă că cei din interior încuiaseră uşa de acces. În această situaţie, partea vătămată P.S. a început să bată cu picioarele în uşa de acces pentru a-i determina pe cei din interior să le deschidă. Urmare acestor insistenţe, inculpaţii au ieşit în faţa uşii şi au încercat să-i lămurească pe cei doi, să nu-i mai deranjeze. Cum, partea vătămată insista să pătrundă în încăpere, discuţia a degenerat, cei doi inculpaţii ajungând să exercite acte de violenţă lovindu-i cu pumnii şi picioarele pe P.S. şi M.M.

Actele de violenţă l-au vizat în special pe P.S., întrucât martorul M.M. după ce a recepţionat primele lovituri a fugit. În urma loviturilor primite, partea vătămată P.S. a căzut pe asfalt în zona motoarelor agregatelor frigorifice de la carmangeria aflată în continuarea barului, cei doi învinuiţi continuând să-i aplice lovituri în aceeaşi manieră.

După aceasta, atât inculpaţii cât şi martorii care-i însoţeau au părăsit locaţia, partea vătămată P.S. depalsându-se la rândul lui, la domiciliu.

În dimineaţa zilei de 26 mai 2012 starea părţii vătămate P.S. s-a agravat, astfel că tatăl acestuia, P.C. a solicitat ambulanţa care l-a transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a fost internat cu diagnosticul „Tec hematom epidural şi hematon intracerebral temporal stg. contuzie cerebrală."Partea vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale practicându-se craniectomie occipitală şi temporală stânga, P.S. rămânând cu infirmitate prin lipsă de substanţă osoasă craniană.

Aşa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală, leziunile traumatice suferite de partea vătămată au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale de specialitate şi i-au pus viaţa în primejdie prin contuzie meningo-cerebrală.

În şedinţa publică din data de 10 aprilie 2013 inculpaţii L.M. şi G.A.P., fiecare, în prezenţa apărătorului său, au recunoascut faptele aşa cum au fost ele reţinute şi a înţeles să se judece doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, sens în care, au solicitat a se face aplicare disp. art. 320¹ C. proc. pen.

Din această perspectivă tribunalul a constatat că sunt întrunite cerinţele cumulative ale art. 320¹ C. proc. pen., întrucât inculpaţii au recunoscut necondiţionat faptele aşa cum au fost ele reţinute în sarcina acestora şi au înţeles să se judece doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoaşterea fiind făcută înainte de începerea cercetării judecătoreşti.

Din perspectiva disp. art. 334 C. proc. pen. rap. la art. 320¹ alin. (6) din acelaşi Cod, Tribunalul a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor L.M. şi G.A.P. din infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen. motivat de faptul că niciunul dintre cei doi inculpaţi nu a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate şi nu au acceptat un astfel de rezultat, inculpaţii având exclusiv intenţia.de a vătăma, intenţie ce a survenit urmare acţiunilor părţii vătămate.

Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat (art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.) ori în vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.), este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.

Astfel instanţa a reţinut că în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. De asemenea a avut în vedere că infracţiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieţii persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţie" (intenţie depăşită). În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

În raport de aceste considerente, judecătorul fondului a considerat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, întrucât intenţia acestora nu a fost una de suprimare a vieţii părţii vătămate, ci de vătămare a acesteia, săvârşind actele materiale de lovire sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de o acţiune/de o provocare din partea persoanei vătămate săvârşite printr-o acţiune violentă şi nu se poate reţine starea de provocare a coinculpaţilor, în raport de disproporţia vădită existentă în cauză şi necontestată de inculpaţi dintre acţiunea acestora şi acţiunile părţii vătămate.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată fiecărui inculpat în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., instanţa a avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispoziţiile Părţii generale ale C. pen., normele care impun regimul sancţionator, natura şi gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârşire a acestora respectiv printr-o acţiune conjugată i-au cauzat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale de specialitate, i-au pus viaţa în primejdie şi a rămas cu infirmitate prin lipsă de substanţă osoasă craniană, dar şi datele ce-l caracterizează pe fiecare inculpat, instanţa apreciind în aceste condiţii că scopul educativ al pedepsei poate fi atins pentru fiecare inculpat prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, reduse cu o treime ca urmare a reţinerii disp. art. 320¹ C. proc. pen., fapt ce a impus cuantificarea pedepsei către minimul prevăzut de lege şi, de asemenea, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Împotriva sentinţei penale nr. 187 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 1216/118/2012 a declarat apel partea civilă P.S., care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea reţinută prin actul de inculpare în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen. şi pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.

Prin decizia penală nr. 93/P din 27 iunie 2013 Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul părţii civile.

Pentru a decide astfel instanţa de apel a avut în vedere că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia coinculpaţilor L.M. şi G.A.P., sub forma intenţiei depăşite, punerea în primejdie a vieţii recurentului fiind rezultatul preterintenţiei ce caracterizează fapta prevăzută de art. 182 alin. ultim C. pen. În acest sens, Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare întocmit de lucrătorii de poliţie; declaraţia părţii vătămate P.S.; raportul de constatare medico-legală; proces-verbal de conducere în teren; planşa foto anexă; declaraţiile martorilor: M.M., P.C., M.E., M.C., G.G. şi declaraţiile coinculpaţilor L.M. şi G.A.P.

Ca atare, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpaţi este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie. Astfel, fapta inculpaţilor L.M. şi G.A.P., care în noaptea de 22 din 23 mai 2012 asupra părţii vătămate P.S. i-au cauzat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale de specialitate, i-au pus viaţa în primejdie şi a rămas cu infirmitate prin lipsă de substanţă osoasă craniană, constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.).

Fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în mod corect instanţa de fond, a dispus condamnarea inculpaţilor pentru fapta pentru care au fost trimişi în judecată.

Critica părţii vătămate referitoare la schirnbarea încadrării juridice a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu intenţia generală de vătămare, actele de punere în executare, au relevat - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că inculpaţii L.M. şi G.A.P., au avut intenţia generală de a vătăma corporal, nu de a suprima viaţa părţii vătămate. În aceste condiţii şi cel de al doilea motiv de apel, referitor la reindividualizarea sancţiunii, a fost respins, instanţa apreciind că nu se impune executerea pedepselor în regim de detenţie, raportat la antecedentele inculpaţilor, aspectul ocazional al faptei circumscris unor discuţii contradictorii privind accesul într-un local public, împrejurarea că partea vătămată se află sub influenţa băuturilor alcoolice precum şi la faptul că inculpaţii sunt încadraţi în muncă, fiind apreciaţi de comunitatea din care fac parte, anterior comiterii infracţiunii au avut o bună conduită în familie şi societate, au dovedit o atitudine sinceră, au avut o conduită procesuală corectă prezentându-se la toate termenele de judecată, au regretat săvârşirea faptei, putându-se astfel aprecia că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpaţi şi, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie aceştia nu vor mai comite pe viitor alte infracţiuni iar aplicarea unor pedepse neprivative de libertate cu supraveghere pe o perioadă de încercare de 3 ani şi 4 luni, fiind mai eficace decât excluderea temporară a inculpaţilor din comunitate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă, solicitând în esenţă, casarea ambelor hotărâri şi rejudecând, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor şi aplicarea unei pedepse legale.

Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În legătură cu critica principală, întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17²C. proc. pen. privind greşita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârşite de către recurenţi se susţine că, în realitate, recurenţii nu au acţionat cu intenţia de a-i aplica o corecţie, ci cu intenţia indirectă de a ucide victima.

Instanţa de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.

Instanţa de recurs reţine că inculpaţii L.M. şi G.A.P. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de prev. de art. 20 rap. la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. anterior constând în aceea că în noaptea de 22 din 23 mai 2012 au execitat violenţe asupra părţii vătămate P.S. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale de specialitate, care au pus viaţa victimei în primejdie, aceasta rămânând cu infirmitate prin lipsă de substanţă osoasă craniană.

Inculpaţii, recunoscând starea de fapt, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, precum şi încadrarea juridică, au solicitat să fie judecaţi în procedura simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen. anterior. Instanţa de fond a apreciat că încadrarea juridică, faţă de starea de fapt reţinută şi asumată de inculpaţi, este cea prev. de art. 182 C. pen. anterior, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în cea de vătămare corporală gravă, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, care a stabilit, astfel, în mod definitiv starea de fapt din prezenta cauză.

Recurenta parte civilă a susţinut prin motivele de recurs că situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţele anterioare se circumscrie infracţiunii de tentativă de omor astfel cum a fost inserată în actul de sesizare a instanţei de judecată.

Instanţa de recurs reţine că, ceea ce deosebeşte cele două infracţiuni este poziţia subiectivă a făptuitorului. Infracţiunea de vătămare corporală gravă, în forma prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior este o infracţiune praeterintenţionată, iar tentativa de omor se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei sale ca rezultat al acţiunii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

Intenţia de a ucide se desprinde din materialitatea actului, dolus ex re, care relevă poziţia infractorului faţă de rezultat.

Or, în cauză, în baza situaţiei de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele de judecată anterioare şi, totodată, recunoscută şi asumată de inculpaţi, nu se poate susţine că aceştia nu au prevăzut că, prin multitudinea loviturilor aplicate cu pumnii şi picioarele, chiar şi după ce victima era căzută la pământ, în zona capului, nu ar fi putut avea ca rezultat moartea victimei.

Elocventă este declaraţia martorei M.E., reţinută de instanţa de apel, din care rezultă că L.M. l-a lovit cu pumnul în faţă pe P.S. probabil, de două sau trei ori şi acesta din urmă a căzut pe spate peste bordura de beton şi probabil, s-a lovit la cap, întrucât îi curgea sânge. La rândul lui, G.A.P. l-a lovit cu pumnii pe M.M. iar acesta a luat-o la fugă. Atunci, G.A.P. a venit în ajutorul lui L.M. care-l lovea cu picioarele pe P.S. căzut la sol, aplicându-i şi el acelaşi tratatament adică, lovituri cu pumnii şi picioarele unde nimerea, inclusiv zona capului". Această situaţie este confirmată şi de martora M.C., aceasta arătând că după ce M.M. a fugit, cei doi inculpaţi l-au luat de braţe pe P.S. şi l-au târât circa 3 metri până la şoseaua principală, unde l-au trântit pe asfalt şi, timp de 2 minute, au continuat să-i administreze lovituri cu picioarele, până când nu a mai mişcat. Instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că din raportul de constatare medico-legală, rezultă că leziunile traumatice suferite de partea vătămată, pot data din data de 22 mai 2012, au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale de specialitate şi i-au pus viaţa în primejdie prin contuzie meningo-cerebrală. Toate aceste declaraţii au fost avute în vedere de instanţa de fond şi de apel la stabilirea situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor.

S-a stabilit astfel că, inculpaţii au aplicat victimei lovituri în mod repetat, în diferite zone ale corpului, victima fiind lovită şi în timp ce era doborâtă la pământ, iar, ca urmare a acestor lovituri, victima a necesitat intervenţie chirugicală practicându-se craniectomie occipitală şi temporală stânga, adică rezecţia unui fragment cranian, P.S. rămânând cu infirmitate prin lipsă de substanţă osoasă craniană. Din starea de fapt astfel cum a fost stabilită, a rezultat că deşi loviturile primite nu a fost de mare intensitate, din modul de comitere a faptei, a rezultat că inculpaţii au acţionat cu intenţie, chiar dacă indirectă, prevăzând că numărul acestor lovituri ar putea conduce la moartea victimei şi, chiar dacă nu au urmărit, au acceptat producerea rezultatului. Faptul că rezultatul letal nu s-a produs s-a datorat unor împrejurări independente de voinţa inculpaţilor, care şi-au abandonat victima în stradă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată critica recurentei părţi civile, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen. anterior, întemeiată şi, constatând că instanţele inferioare au făcut o greşită aplicare a legii, va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, din infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen. anterior, text de lege în baza căruia va dispune condamnarea inculpaţilor.

Apărarea a susţinut că nu este posibilă condamnarea inculpaţilor, ca urmare a schimbării încadrării juridice, atâta timp cât Ministerul Public nu a declarat recurs în cauză.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 385² rap. la art. 362 lit. d) C. proc. pen. anterior, partea civilă poate declara recurs, atât cu privire la latura penală, cât şi la cea civilă. Ca atare, nu este necesar ca Ministerul Public să promoveze o cale de atac pentru ca instanţa de recurs să examineze latura penală a prezentei cauze.

În opinia Înaltei Curţi, a stabili dacă o faptă este sau nu prevăzută de legea penală, respectiv dacă întruneşte condiţiile prevăzute în norma de incriminare pentru a constitui infracţiune şi a fi sancţionată ca atare, reprezintă o chestiune de drept, ce poate fi supusă controlului de legalitate în recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior, cu posibila consecinţă a pronunţării, în rejudecare, a unei soluţii de condamnare, cu condiţia, însă, ca fapta să fie primită de instanţa de ultim control judiciar aşa cum a fost stabilită în mod suveran de instanţele de fond, examinarea situaţiei de fapt deja reţinută în cauză şi, eventuala modificare a acesteia, nemaiputând forma obiectul judecăţii în recurs, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013.

Aşa fiind, susţinerea apărării nu poate fi primită, întrucât partea civilă nu a solicitat reexaminarea situaţie de fapt ci, raportat la starea de fapt astfel cum a fost reţinută prin actul de sesizare, menţinută de instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar şi care nu a fost contestată de inculpaţi, a apreciat că în cauză încadrarea juridică a faptei a fost reţinută corect prin rechizitoriu, respectiv tentativa la omor calificat şi nu vătămare corporală gravă.

Cum fapta reţinută în sarcina inculpaţilor a fost comisă sub imperiul legii vechi, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii a intrat în vigoare noul C. pen., Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ influenţa modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracţiunii şi regimul sancţionator.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 rap. la art. 174 C. pen. anterior, tentativa la omor se pedepseşte cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, respectiv închisoare de la 5 la 10 ani (închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în forma consumată).

Potrivit disp. art. 175 lit. i) C. pen. anterior - omorul săvârşit în public se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul tentativei la această infracţiune, limitele pedepsei reducându-se corespunzător, fiind cuprinse între 7 ani şi 6 luni - 12 ani şi 6 luni închisoare.

În noul C. pen. tentativa la omor este incriminată în dispoziţiile art. 32 rap. la art. 188 C. pen., având acelaşi conţinut ca şi în vechea reglementare, precum şi aceleaşi limite de pedeapsă, respectiv 5-10 ani închisoare (în forma consumată 10-20 ani închisoare).

Totodată se constată că în noua reglementare, omorul calificat prev. de art. 189 C. pen. nu mai conţine elementul circumstanţial referitor la omorul săvârşit în public.

Prin urmare, omorul săvârşit în această împrejurare nu mai este incriminat sub imperiul noii legi, fapta devenind astfel un omor simplu, cu limite de pedeapsă mai scăzute. Ca atare şi tentativa la infracţiunea de omor săvârşit în public devine tentativă la infracţiunea de omor simplu.

Dacă legea nouă nu prevede o agravare a sancţiunii pentru fapta comisă, înlăturând un element circumstanţial pe care legea veche îl prevedea şi astfel sancţiona fapta mai sever, se va aplica legea nouă reţinându-se încadrarea juridică a infracţiunii în varianta simplă.

Cum în vechea reglementare tentativa la infracţiunea de omor calificat este sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată (închisoarea de la 15 la 25 de ani pentru forma consumată, respectiv 7 ani şi 6 luni - 12 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă), Înalta Curte consideră că dispoziţiile noului C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă în raport de încadrarea juridică a infracţiunii reţinută în sarcina inculpaţilor, respectiv tentativă la infracţiunea de. omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., beneficiind astfel şi de o reducere substanţială a limitelor de pedeapsă, astfel încât, legea nouă va retroactiva şi va reglementa raporturile juridice născute sub imperiul legii vechi.

Întrucât în cauza dedusă judecăţii inculpaţii L.M. şi G.A.P. au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că nu există diferenţe între art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen., ambele texte prevăd reducerea limitelor sancţiunii cu o treime.

Faţă de situaţia expresă Înalta Curte în procesul de aplicare a legii penale mai favorabile, va aplica o pedeapsă redusă în aceeaşi proporţie ca şi pedeapsa aplicată de instanţa de fond în raport cu limitele prevăzute de legea nouă. Chiar şi în situaţia schimbării încadrării juridice, instanţa de recurs nu poate face o nouă individualizare judiciară a pedepsei, în sensul majorării acesteia spre limita maximă astfel cum a cerut partea civilă, întrucât instanţele anterioare au procedat la individualizarea pedepsei în raport de situaţia de fapt reţinută, de criteriile prev. de art. 72 C. pen. anterior dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, stabilind o pedeapsă egală cu minimul special, redus cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. Cu altă cuvinte, atât timp cât ceea ce s-a schimbat a fost doar încadrarea juridică a faptei şi nu starea de fapt şi nici circumstanţele producerii faptei, instanţa de recurs nu poate proceda la o nouă reinidividualizare a pedepsei fiind ţinută şi de limitele devoluţiunii recursului.

Aşa fiind instanţa de recurs va stabili, pentru fiecare inculpat, câte o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de legea nouă, redus cu o treime, modalitatea de executare a pedepselor fiind aceeaşi, respectiv suspendarea sub supraveghere, instanţa de recurs neputând realiza o reindividualizare a modului de executare.

Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, Înalta Curte va da eficienţă şi dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost calificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă şi în consecinţă va reduce proporţional şi pedeapsa complementară în raport de noua reglementare.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de partea civilă P.S. împotriva deciziei penale nr. 93/P din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa decizia penală recurată şi în parte, sentinţa penală nr. 187 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Constanţa şi, rejudecând:

I. În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor L.M. şi G.A.P. din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

II. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior, va condamna inculpatul L.M. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Va face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen. anterior va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 4 luni, stabilit conform dispoziţiilor art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen. anterior, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (4) C. pen. anterior, va încredinţa supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

III. în baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior, va condamna inculpatul G.A.P. o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Va face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 4 luni, stabilit conform dispoziţiilor art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen. anterior, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de partea civilă P.S. împotriva deciziei penale nr. 93/P din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 187 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Constanţa şi, rejudecând:

I. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor L.M. şi G.A.P. din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

II. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior, condamnă inculpatul L.M. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 4 luni, stabilit conform dispoziţiilor art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen. anterior, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (4) C. pen. anterior încredinţează supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86⁴ C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

III. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior, condamnă inculpatul G.A.P. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 4 luni, stabilit conform dispoziţiilor art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen. anterior, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (4) C. pen. anterior, încredinţează supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 200 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiwi.

Definizivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1095/2013. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1037/2013. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 864/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 864/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs