ICCJ. Decizia nr. 1095/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1095/2013

Dosar nr. 4870/1/2013

Şedinţa publică din 5 decembrie 2013

Asupra plângerii de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 06 noiembrie 2012, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a înregistrat dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect plângerea formulată de numitul N.A.L. prin care acesta solicită efectuarea de cercetări faţă de N.F., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 C. pen.

In motivarea pl ângerii se arată că procurorul N.F. a dispus, instruit şi coordonat prelevarea de materiale biologice în dublu exemplar, unul pentru baza naţională de date, aşa cum prevedea hotărârea judecătorească, şi încă un pachet de materiale biologice pe care să le trimită în Statele Unite ale Americii, deşi acest lucru nu era prevăzut în hotărârea judecătorească; de asemenea, a dispus, instruit şi coordonat prelevarea ilegală de date biometrice, incluzând cântărirea, amprentarea şi fotografierea numitului N.A.L., a încălcat drepturile procesuale ale acestuia din urmă, precum şi procedura de identificare. Totodată, a pătruns în imobilul în care se afla N.A.L., în vederea executării mandatului de aducere, deşi i s-a menţionat expres să nu intre.

La dosarul cauzei au fost ata şate, în copie, actele aflate la lucrarea nr. 2126/11/5/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, având ca obiect cererea de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, lucrare soluţionată de procuror N.F.. Autoritatea centrală a Statelor Unite a solicitat asistenţă judiciară în materie penală autorităţilor române în cadrul unei investigaţii care se desfăşura în legătura cu comiterea unor fapte penale grave de către patru cetăţeni români în cursul anului 2007. Astfel, în cursul lunii aprilie 2007 trei cetăţeni de origine română au lipsit de libertate o persoană de sex feminin cu vârstă înaintată pe care au sechestrat-o în locuinţa ei şi i-au administrat prin injectare o substanţă inofensivă despre care au avertizat-o însă că este un „virus mortal ” . Pentru a-i remite antidotul i-au solicitat suma de 8,5 milioane de dolari. După circa 5 ore, timp în care victima a refuzat să dea curs solicitării, făptuitorii au părăsit locuinţa acesteia deplasându-se pe teritoriul mai multor state cu un autovehicul furat.

În cadrul cererii de asistenţă judiciară internaţională, autorităţile americane au solicitat efectuarea de către autorităţile române a mai multor demersuri judiciare, la care face referire şi numitul N.A.L. în plângerea sa.

Analiz ând actele aflate la dosarul cauzei s-a constatat că nu există indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni de către magistratul N.F., toate actele efectuate de acesta reprezentând o îndeplinire a atribuţiilor de serviciu şi nu o încălcare a lor. Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse actele întocmite de procurorul N.F., toate demersurile întreprinse de acesta având ca temei cererea de asistenţă judiciară formulată de autorităţile din Statele Unite. In ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu săvârşită cu ocazia executării mandatului de aducere emis pe numele N.A.L., s-a constatat că din procesul verbal întocmit cu această ocazie rezultă că activitatea s-a desfăşurat potrivit dispoziţiilor legale şi nu au fost obiecţiuni din partea participanţilor, procesul verbal fiind semnat şi de apărătorul susnumitului.

În consecin ţă, constatându-se că există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, în temeiul disp. art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus ne începerea urmăririi penale faţă de N.F., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 C. pen.

Cheltuielile judiciare în sumă de 50 de lei au rămas în sarcina statului.

Împotriva rezoluţiei nr. 963/P/2012 din 9 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a formulat plângere petentul N.A.L., acesta, în esenţă, manifestându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată în rezoluţia atacată.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278¹ C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte reţine că legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.

În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petiţionarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată ” .

Organul de urmărire penala sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii şi pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.

În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată că procurorul de caz a reţinut corect situaţia de fapt potrivit căreia intimatul N.F. nu a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. şi violare de domiciliu prev. de art. 192 C. pen.

Totodată, se mai constată că soluţiile de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârşirea infracţiunii precizate anterior, este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu a rezultat faptul că intimatul ar fi săvârşit infracţiunea pentru care a fost sesizat parchetul sau care să fi cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Întrucât, în speţă, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării atribuţiilor de serviciu de către intimat acesta ar fi săvârşit cu intenţie vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală şi, cu atât mai puţin, săvârşirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, s-a apreciat, în mod justificat, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin pronunţarea rezoluţiei atacate cu prezenta plângere, că susţinerile petiţionarului nu au niciun suport probator.

De altfel, Înalta Curte constată că petiţionarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate şi nu a făcut referire la aspecte concrete, ce ţin de elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fiind simple afirmaţii lipsite de orice fundament real.