ICCJ. Decizia nr. 902/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 902/2013
Dosar nr. 4820/90/2011
Şedinţa publică din 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din 4 aprilie 2012, a fost condamnat inculpatul N.M., domiciliat în com. Frânceşti, sat. Coşani, judeţul Vâlcea, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi 74 alin. (1) lit. a, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 861 şi art. 862 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare pe un termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul N.M. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii:
S-a luat act că partea vătămată N.E.C., cu domiciliul în com. Frânceşti, sat. Coşani, judeţul Vâlcea nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.A.J. Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, suma de 815,50 lei, cheltuieli ocazionate cu transportul şi acordarea asistenţei medicale victimei, iar părţii civile S.C.J.U. Craiova cu sediul în Craiova, judeţul Dolj, suma de 1.086,40 lei cheltuieli de spitalizare reactualizată cu indicele de inflaţie de la data producerii prejudiciului până la data plăţii efective a debitului.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială. de la inculpata cuţitului cu lama în lungime de 16,5 cm şi lăţimea de 2 cm aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vâlcea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, următoarele:
Inculpatul N.M. este divorţat şi locuieşte singur într-un imobil din comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea.
La data de 22 august 2011, conform înţelegerii cu nepotul său N.E.C., trebuia să meargă la edificarea unei case dintr-o altă localitate pe care o contractase primul.
În seara de 21 august 2011, atât partea vătămată, cât şi inculpatul consumaseră băuturi alcoolice, primul până la ora 6.00 dimineaţa, conform propriei declaraţii.
În jurul orei 07.30, partea vătămată, împreună cu fratele său, R.M. au mers la domiciliul inculpatului pentru a-l lua la muncă.
Inculpatul a refuzat să meargă la muncă în ziua respectivă, fapt ce l-a enervat pe nepotul său care i-a cerut să-i restituie suma de 100 lei pe care i-o dăduse drept avans din manopera casei. Pentru că inculpatul cheltuise banii, partea vătămată l-a lovit cu pumnii pe inculpat peste faţă şi corp.
S-a menționat că pe numele inculpatului a fost emis un act medico-legal, din care rezultă că a fost agresat în ziua respectivă de către partea vătămată (raport de constatare medico-legală din 23 august 2011 al S.J.M.L. Vâlcea).
Inculpatul nu a formulat plângere penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. împotriva părţii vătămate, înţelegând să se folosească de actul medico-legal prin care sa demonstreze că a fost provocat de nepotul său.
Partea vătămată a luat o parte din hainele inculpatului şi le-a scos în curte cu intenţia să le dea foc, însă a intervenit mama acestuia, respectiv bunica părţii vătămate şi nu l-a lăsat.
Ulterior, partea vătămată N.E.C. a revenit în camera în care se afla inculpatul, unde a avut loc o a două altercaţie, iar în momentul în care a ieşit din casă a fost ajuns de către inculpat care se înarmase cu un cuţit cu o lungime de 16 cm şi o lăţime de 1,5 cm, cu mâner din aluminiu.
Iniţial, inculpatul a încercat să înţepe partea vătămată, în abdomen, însă aceasta i-a prins cuţitul.
Inculpatul a smuls cuţitul din mâna părţii vătămate şi a tăiat-o la degetul mare.
În momentul în care partea vătămată s-a întors cu spatele, inculpatul a lovit-o. cu. cuţitul, în. regiunea toracică stânga.
Imediat, în conflict au intervenit fratele părţii vătămate N.R.M., mama inculpatului, N.M. şi fratele inculpatului, numitul N.F., care i-au despărţit şi au luat măsuri pentru transportarea victimei la Spitalul de Urgenţă Vâlcea şi de aici la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Partea vătămată a fost internată în Secţia chirurgie toracică la 22 august 2011, cu diagnosticul Plagă tăiată hemitorace stâng penetrantă, emfizem subcutanat; hemopneumotorax stânga fiind operată şi externată la data de 26 august 2011.
Conform concluziilor raportului de constatare medico-legală din 06 octombrie 2011, întocmit de S.J.M.L. Vâlcea, numitul N.E.C. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi cu un obiect tăietor înţepător, posibil cuţit. Leziunile pot data din 22 august 2011. Necesită 35-40 de zile timp de îngrijiri medicale de la producere. Leziunile traumatice suferite nu au pus în primejdie viaţa victimei. Nu rămâne cu infirmităţi sau invalidităţi posttraumatice permanente.
Instanţa de fond a constatat că cererea formulată de inculpat prin apărătorul său, prin care a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu este întemeiată.
În acest sens, instanţa de fond a apreciat că din coroborarea probelor administrate în cauză, situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu este corectaşi nu există niciun dubiu cu privire la vinovăţia inculpatului care, din punct de vedere subiectiva acţionat cu intenţie indirectă de a suprima viaţa nepotului său.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că, fapta inculpatului care cu intenţie indirectă, sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinat de agresarea sa fizică de către partea vătămată, a ripostat spontan lovind-o cu un cuţit în zona stângă a toracelui, cauzându-i o leziune penetrantă care a atins plămânul, întruneşte elementele constitutive al tentativei la infracţiunea de omor calificat comisă în stare de provocare, fiind prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. c) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că, împrejurarea că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei, are relevanţă doar din punct de vedere medical nu şi din punct de vedere al încadrării juridice.
În acest sens, s-a reţinut că, pentru încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor sunt relevante care aceasta a fost comisă, natura obiectului vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii, regiunea corpului în care a fost aplicată şi urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a luat act că partea vătămată N.E.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul N.M., criticând-o pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate.
În apelul său, parchetul a susţinut că pedeapsa şi modalitatea de executare nu reflectă gradul de pericol social concret al faptei şi solicită schimbarea modalităţii de executare, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 57 C. pen.
În apelul său, inculpatul consideră că s-a aplicat pedeapsă mult prea mare şi în consecinţă solicită reducerea cuantumului acesteia.
Prin Decizia penală nr. 105/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile, declarate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Vâlcea şi de inculpatul N.M., împotriva sentinţei penale nr. 61 din 04 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 4820/90/2011.
A fost obligat inculpatul N.M. la - plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei criteriile prev. de art. 72 C. pen., aplicate circumstanţelor concrete ale cauzei, ţinându-se seama de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, împrejurările în care infracţiunea a fost comisă, precum şi urmările acesteia.
De asemenea, s-a mai reţinut că, instanţa de fond a mai avut în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut atitudine pe parcursul procesului penal, elemente ce justifică aplicarea circumstanţelor atenuante în raport cu buna conduită pe care acesta a avut-o anterior săvârşirii infracţiunii.
De asemenea, instanţa de apel a mai constatat că pedeapsa şi modalitatea de executare stabilite de prima instanţă respectă principiul proporţionalităţii, fiind adecvate situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, susţinând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., criticând hotărârilor pronunţate în cauză sub aspectul netemeinicie pedepsei aplicate inculpatului N.M., atât în ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.
S-a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului, de numai 4 ani închisoare, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat nu răspunde exigenţelor impuse de prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) C. pen., potrivit cărora, scopul procesului penal constă, între altele în pedepsirea unei persoane care a comis infracţiuni potrivit vinovăţiei sale, precum şi apărarea ordinii de drept, a persoanei şi a drepturilor sale, la preveniri infracţiunilor şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legii.
De asemenea, în cuprinsul motivelor de recurs, parchetul a mai învederat că, pericolul social deosebit de ridicat al infracţiunii, deşi reţinut de instanţe, nu s-a reflectat în sancţiunea aplicată, atât în cuantum, cât, mai ales în modalitatea de executare. S-a dat o pondere exagerată persoanei inculpatului şi, mai ales actului provocator al victimei, care era minor, câtă vreme, inculpatul nu a suferit vătămări care să necesite îngrijiri medicale.
S-a mai susţinut că, atitudinea provocatoare a victimei a fost favorizată de conduită inculpatului care nu a vrut să meargă în acea dimineaţă la muncă împreună cu partea vătămată, deşi se înţeleseseră în acest sens şl primiseră chiar o sumă de bani. Conflictul a început atunci când, în aceste împrejurări, partea vătămată i-a cerut inculpatului să-i restituie cei 100 de lei, iar acesta a refuzat.
În motivarea recursului parchetului s-a mai reţinut că, existenţa unor circumstanţe atenuante nu poate conduce automat la aplicarea art. 861 C. pen. ca individualizare judiciară, în cazul acestei infracţiuni deosebit de grave.
Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordin.
Conform art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsa fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul imediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membrii ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului consta în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării-pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului săli şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub .aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, se costată că la stabilirea şi aplicarea pedepsei inculpatului N.M., instanţa de fond a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei, modalitatea, împrejurările comiterii faptei, inculpatul aflându-se în stare de ebrietate, pe fondul provocării din partea părţii vătămate, i-a aplicat acesteia lovituri un cuţit cu o lungime de 16 cm şi o lăţime de 1,5 cm, cu mâner din aluminiu, precum şi urmarea produsă, confirmată de concluziile raportului de constatare medico-legală din 06 octombrie 2011 întocmit de S.M.L. judeţean Vâlcea, din care rezultă că partea vătămată N.E.C. prezintă leziuni traumatice prin lovire cu corpuri dure şi cu un obiect tăietor înţepător, posibil cuţit. Leziunile pot data din 22 august 2011. Necesită 35-40 de zile timp de îngrijiri medicale de la producere. Leziunile traumatice suferite nu au pus în primejdie viaţa victimei. Nu rămâne cu infirmităţi sau invalidităţi posttraumatice permanente.
Totodată se constată că în mod justificat atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţă atenuant legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., dar şi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă legală, „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă."
Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. şi intensitatea acestora au fost reţinute în mod corect de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel, pe baza probelor administrate în cauză.
Astfel, din declaraţiile martorilor N.M., mama inculpatului, N.M.R., N.F., coroborate cu depoziţiile părţii vătămate N.E.C. şi ale inculpatului, rezultă că în dimineaţa de 22 august 2011 acesta a refuzat să meargă la muncă, fapt ce l-a enervat pe nepotul său, care i-a cerut să-i restituie suma de 100 lei pe care i-o dăduse drept avans din manopera construirii unei casei. Pentru că inculpatul cheltuise banii, partea vătămată i-a luat hainele, intenţionând"să le dea foc, iar apoi l-a lovit pe inculpat cu pumnii în faţă şi corp.
Împrejurarea că partea vătămată i-a aplicat lovituri inculpatului, este confirmată şi de raportul de constatare medico-legală din 23 august 2011 întocmit de S.J.M.L. Vâlcea. Din concluziile acestui act medical rezultă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure în condiţiile stabilite de anchetă, leziunile pot data de 22 august. Nu necesită îngrijiri medicale. Leziunile traumatice suferite nu i-au pus viaţa în pericol (fila 46 dosar urmărire penală).
De asemenea, se constată că în cadrul aceluiaşi proces de individualizare judiciara a pedepsei instanţa de fond şi instanţa de apel au ţinut seama şi de circumstanţele personale favorabile inculpatului care a avut o poziţie procesuală sinceră pe parcursul desfăşurării procesului penal, a recunoscut şi regretat fapta comisă, din fişa de cazier judiciar (fila 45 dosar de urmărire penală) rezultă că acesta se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, nefiind necunoscut cu antecedente penale.
Din caracterizarea întocmită de primarul com. Frânceşti, judeţul Vâlcea, localitate unde domiciliază inculpatul (fila 56 dosarul de urmărire penală), se reţine că inculpatul provine dintr-o familie de oameni corecţi şi cinstiţi, fără probleme în raport cu instituţiile statului, este cunoscut ca o persoană care răspunde activ la viaţa socială şi lucrează ocazional la diferite ferme de stat şi private, în ţară, în timpul liber se ocupă cu agricultura, este cunoscut ca o persoană gospodară, deţine păsări, cultivă pământul cu copii şi nu a creat probleme în comunitate.
Aşa fiind, în mod justificat instanţa de fond a apreciat că în cauză, poate constitui circumstanţa atenuantă judiciară, conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii şi a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanţă, respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap, la art. 174 art. 175 lit. c) C. pen. este sancţionată cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar prin reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare, situată sub limita minimă prevăzută de textul incriminator, prin corecta utilizare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., care răspunde principiului proporționalităţii şi cu datele personale ale făptuitorului şi este de natură a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea, instanţa de recurs constată că în mod justificat instanţa fond a dispus ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.
În acest sens se reţine că, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o sancţiune alternativă la pedeapsa închisorii şi face parte din cadrul măsurilor de individualizare judiciară a pedepsei.
La stabilirea modalităţii de executare a unei pedepse, instanţa, este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalităţile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână că o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.
Potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen., instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată, este închisoarea de cel mult 4 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intra în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu este un drept al persoanei condamnate, iar simpla îndeplinire a condiţiilor referitoare la cuantumul sancţiunii, nu conduce la aplicarea în" mod obligatoriu a dispoziţiilor art. 86 C. pen.
Totodată, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o măsură bazată pe încrederea în posibilităţile de îndreptare a infractorului fără executarea efectivă a pedepsei, aplicate şi supunerea lui la încercare în acest scop, prin această măsură se evită dezavantajele privaţiunii de libertate, respectiv scoaterea condamnatului din mediul familia şi social obişnuit.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, rezultă că la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, atât instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar în mod judicios au avut în vedere nu numai natura şi gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşită de inculpat - tentativă la infracţiunea omor calificat, dar şi datele ce caracterizează favorabil persoana acestuia, apreciind în mod corect că există suficiente elemente de natură a crea convingerea în sensul că inculpatul se poate reeduca şi reintegra în comunitate fără a executa pedeapsa în regim privativ de libertate.
Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că nu se impune majorarea pedepsei aplicată inculpatului şi nici schimbarea modalităţii ei de executare, având în vedere că, pedeapsa aplicată este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin-dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporționalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată.
Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, că nefondat, recursul declarat de declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 105/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel temeinică.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat N.M., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 105/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat N.M.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat N.M., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 96/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 907/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
