ICCJ. Decizia nr. 907/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 907/2013
Dosar nr. 729/255/2011
Şedinţa publică din 15 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul S.S., domiciliat în Italia, localitatea Policoro, cu reşedinţa în loc Beiuş, judeţul Bihor, cetăţenie italiană,fără antecedente penale, la pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani, calculată potrivit art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. rap la art. 66 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ. a fost admise, în parte, pretenţiile civile ale părţii civile. A.N.A.F., prin D.G.F.P. Bihor şi în consecinţă-a fost obligat inculpatul la plata "sumei de 177.854 lei reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. la care s-au adăugat majorări de întârziere ce vor fi calculate până la data plăţii efective.
Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă.
S-a constatat că SC T.F.T. SRL cu sediul în Valea lui Mihai, jud. Bihor, a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului, potrivit sentinţa nr. 1228/F din 06 mai 2010 a Tribunalului Bihor, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscală.
În baza art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul-la plata sumei de 1.900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unui exemplar al hotărârii către O.R.C. Bihor în termen de 15 zile de la data rămânerii- definitive a acesteia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1617/P/2008 din data de 16 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, înregistrat la Judecătoria Marghita la data de 22 martie 2011 sub Dosar nr. 729/255/2011, cauză a cărei competenţă a. fost declinată prin sentinţa penală nr. 161 din 17 mai 2011 în favoarea Tribunalului Bihor şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04 iulie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul S.S. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În fapt s-a reţinut că, inculpatul S.S., administrator de fapt a SC T.F.T. SRL, cu sediul social în Valea lui Mihai, judeţul Bihor, a omis, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate în legătură cu marfa în valoare de 881.674,33 lei, descoperită lipsă în gestiune pentru intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, apreciindu-se că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În faţa instanţei, inculpatul a arătat că nu solicită aplicarea procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen.
S-a mai reţinut că, din copia cazierului judiciar, rezultă că inculpatul nu figurează înscris în evidenţe cu antecedente penale. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de" fond a reţinut următoarele:
SC T.F.T. SRL, înregistrată la O.R.C., sub nr J05/598/2002 l-a avut ca administrator şi asociat unic pe P.E., care, prin procura autentificată în faţa Biroului Notarului, B.V.C., la data de 18 octombrie 2006 a împuternicit pe M.R. să exercite toate drepturile ce-i revin în calitatea sa de administrator al societăţii.
În fapt însă, în toată perioada de funcţionare a societăţii, care avea ca obiect de activitate Comerţ cu ridicata al legumelor şi fructelor, de administrarea ei efectivă s-a ocupat inculpatul S.S., aspect confirmat de toţi martorii audiaţi în cauză.
De altfel, martorul P.E., în faţa instanţei a arătat că SC T.F.T. SRL a fost înfiinţată la iniţiativa inculpatului, toate costurile fiind suportate de acesta.
SC T.F.T. SRL a fost radiată din evidentele Registrului Comerţului, potrivit sentinţa nr 1228/F din 06 mai 2010 a Tribunalului Bihor, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscală.
Întrucât SC T.F.T. SRL înregistra diferenţe în sistemul Vies, respectiv achiziţii intracomunitare de mărfuri, a avut loc un control inopinat efectuat la data de 12 noiembrie 2008, în baza tematicii supraveghere achiziţii comunitare, la depozitul societăţii din Oradea, din incinta SC C. SA, în prezenţa împuternicitului legal M.R.
În urma controlului, comisarii Gărzii Financiare Bihor au întocmit Nota de constatare din 12 noiembrie 2008, prin au constatat o lipsă de stoc marfă din gestiunea societăţii, de 877.861,77 lei.
Procedându-se la verificarea documentelor de către comisarii. Gărzii Financiare Bihor, s-a constatat din compararea balanţelor aferente lunilor septembrie şi octombrie 2008 o diferenţă scriptică în decursul unei luni calendaristice de 345.334,30 lei.
De asemenea, efectuându-se un inventar al stocurilor, la data de 13,11.2008, s-a constatat un-stoc scriptic-de mărfuri în sumă de 881:674733 lei la preţ de achiziţie fără T.V.A., lipsă în gestiune.
Pentru marfa lipsă (în valoare de 881.674,33 lei), s-a calculat impozit pe profit de 4.725 lei şi T.V.A. de plată de 173.129 lei.
Iniţial, în Nota explicativă din 12 noiembrie 2008, martorul M.R., la întrebarea dacă are cunoştinţă despre aprovizionări intracomunitare de legume şi fructe în lunile octombrie-noiembrie 2008 şi ce s-a întâmplat cu produsele aprovizionate, a precizat că nu cunoaşte unde sunt aceste mărfuri, arătând "de asemenea că la momentul efectuării controlului (12 noiembrie 2008) nu exista stoc de marfă faptic.
Cu privire la mărfurile care nu s-au regăsit în stocul faptic al SC T.F.T. SRL, în Nota explicativă anexată la nota de constatare din 13 noiembrie 2008, martorul M.R. a explicat faptul că acel minus se datorează mărfurilor deteriorate şi stricate cu privire la care nu s-au întocmit documente de scădere din gestiune. Totodată, întrebat fiind care sunt motivele pentru care în nota de recepţie şi constatare de diferenţe din 01 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008 şi 12 noiembrie 2008 nu sunt înscrise în mod explicit denumirea exactă a bunurilor recepţionate, ci doar generic „fructe şi verdeţuri" şi să precizeze ce fel de fructe şi verdeţuri şi în ce cantităţi s-au recepţionat, M.R. a arătat că „din grabă se trecea ceea ce scria pe C.M.R., ulterior făcându-se modificările", arătând că s-au recepţionat roşii, struguri, clementine.
O explicaţie asemănătoare a fost dată şi în declaraţiile sale date în cursul urmăririi penale (ca învinuit/inculpat) şi în faţa instanţei (ca inculpat).
Astfel, inculpatul S.S. a arătat că diferenţele reprezintă deteriorarea fructelor şi legumelor comercializate în intervalul de 3-4 ani înainte de efectuarea controlului organelor fiscale, o parte reprezentând procentul de deteriorare aferent tuturor fructelor şi legumelor pe care le-a adus în acel depozit pe o perioadă de 3-4 ani, o parte reprezentând cantitatea de fructe şi legume ce se strica zilnic (circa 300 - 400 kg săptămânal), cantităţi care fie erau aruncate fie erau date diverselor persoane, cu titlu gratuit. A arătat că aceste deteriorări erau constatate în momentul îh care se făcea stocul mărfurilor din depozit, iar cantitatea de 300 - 400 kg marfă stricată atunci când se verificau mărfurile care nu au fost vândute, însă cu toate acestea, a arătat că nu au fost întocmit note de constatare a deteriorării mărfurilor şi nici procese verbale prin care să constate de fiecare dată cantitatea de marfă deteriorată şi/sau stricată şi ca atare nici nu a evidenţiat în contabilitate aceste aspecte, întrucât până în momentul controlului efectuat de reprezentanţii Gărzii Financiare nu a ştiut că are o astfel de obligaţie. Ulterior acestui control însă, în cadrul unei alte firme pe care o administrează a efectuat aceste note şi procese-verbale.
A arătat că deşi achiziţiona o cantitate mai mare de marfă din care vindea doar cantitatea rămasă nedeteriorată nu a întrebat contabila societăţii dacă ar trebui întocmite documente justificative cu privire la mărfurile deteriorate sau stricate şi nici nu a discutat cu contabila despre diferenţele dintre stocul scriptic şi cel faptic. Precizează că întreaga marfă vândută de societate din acel depozit s-a realizat cu documente justificative.
Martorii M.R. (în cursul urmăririi penale, în faţa instanţei făcându-se aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.), P.E. şi. B.E. (în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei), M.C.D. şi B.L.A. (în faţa instanţei), au confirmat că în cadrul depozitului se constata aproape zilnic marfă deteriorată, stricată, perisată.
Martorul M.C.D. (angajat la o firmă din apropierea depozitului) a arătat că din anul 2007 a asistat în mai multe rânduri la descărcarea mărfurilor, ori atunci când marfa perisată era aruncată la container sau dusă de diferite persoane cu condiţie materială precară, asistând când două T.I.R.-uri întregi cu piersici au sosit perisate, fiind aruncate, el însuşi transportând circa o tonă de piersici perisate, gratuit, de la firma inculpatului, fiindu-i permis acest lucru de către inculpat
Acelaşi martor a relatat că, se deplasa la depozitul inculpatului aproape la fiecare .tură, adică aceasta însemnând la 4 zile şi aproape de fiecare dată a constatat că se aruncau astfel de produse perisate, de fiecare dată circa 300-400 kg de produse, adunate din mai multe categorii dintre cele existente în depozit.
De asemenea, martorul P.E. a arătat că în perioada în care a fost administrator, în fapt participa la descărcarea T.I.R.-urilor cu marfă şi la vânzarea acestora către diferiţi clienţi, de fiecare dată însă întocmindu-se facturi fiscale. În perioada în care a lucrat la firmă, zilnic alegeau marfa perisabilă fiind vorba de cantităţi de la 100 până la 300 - 400 kg, marfă care era scoasă din depozit şi luată de diferite persoane gratuit, existând situaţii în care T.I.R.-uri întregi sau cantităţi importante din acestea au sosit cu marfă stricată (piersici, struguri, roşii ori salată verde), toate aruncate la tomberoane. Nu are cunoştinţă despre aspectele contabile ce ţin de achiziţia mărfurilor în sensul dacă toate mărfurile achiziţionate au fost sau nu evidenţiate în actele"contabile.
Martora B.E. (persoană care a avut calitatea de administrator la SC L.F.G. SRL, firmă coordonată de acelaşi inculpat) a arătat în faţa instanţei că în perioada 2007 - 2008 s-a aprovizionat de la depozitul firmei inculpatului cu marfă pe care o vindea în Cluj pe piaţa Ira cu amănuntul, marfa achiziţionată fiind însoţită de documentele contabile.
Martora B.L.A. (operator calculator la firma inculpatului în perioada 2006 - 2008, dar şi în prezent, la o altă firmă a inculpatului) a arătat că ea se ocupa de înregistrarea tuturor actelor contabile care intrau în firmă, dar că, deşi zilnic angajaţi ai firmei realizau o selecţie a produselor stricate, nu se consemna în vreun proces-verbal cantitatea de marfă stricată, cantitate care era comunicată doar inculpatului, marfa fiind aruncată.
Aceeaşi martoră a mai relatat că inculpatul comunica furnizorilor, probabil telefonic, marfa stricată de cele mai multe ori pentru aplicarea unor discount-uri suplimentare de către aceştia, dar că ea nu ştie să se fi întocmit documente care să ateste cantitatea de marfă stricată pe baza cărora furnizorul să aplice discount-ul şi că nu se verifica dacă exista o corespondenţă între cantitatea de marfă, stricată, şi discount-urile primite. Tot timpul mcuipătur era cei care comunica firmei furnizoare cantităţile de marfă stricată. De asemenea, a mai precizat că în perioada faptelor inculpatul S.S. era administratorul firmei (de la acesta încasa şi salariul), firmă însă care aparţinea numitului P.E., persoană cu 8 clase care era angajat al firmei, descărcând şi încărcând marfa, nu avea vreun birou şi nici nu era consultat în deciziile legate de această firmă. A mai învederat că, martorul M.R. venea zilnic pe la depozitul firmei, însă nu cunoaşte rolul pe care-l avea, din câte ştie acesta fiind persoana care aducea clienţi.
A mai arătat martora B.L.A. că întrucât ea era persoana care deschidea dimineaţa depozitul şi îl închidea la plecare, nu s-au făcut vânzări de produse fără documente justificative. A mai arătat martora că V.R. ţinea contabilitatea firmei, venind de cca. 2-3 ori/lună în firmă, preluând-documentele justificative necesare ţinerii contabilităţii, vizite în cadrul căreia purtau discuţii legate de evidenţa contabilă, fără a discuta despre necesitatea întocmirii proceselor verbale pentru mărfurile perisabile, nu ştie dacă i-a spus acest lucru inculpatului, care nu i-a comunicat ei o astfel de obligaţie.
Instanţa de fond a apreciat că aceste declaraţii nu sunt apte să înlăture, conform art. 66 alin. (2) C. proc. pen., lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, respectiv a Notei de constatare din 14 noiembrie 2008, a procesului-verbal de inspecţie fiscală din 10 august 2009, a listei de inventar din 13 noiembrie 2008 şi a înscrisurilor avute în vedere la întocmirea acestora (balanţe de verificare, declaraţii fiscale, deconturi de T.V.A., jurnale vânzări/cumpărări), cu atât mai mult cu cât potrivit acestor înscrisuri, SC T.F.T. SRL a făcut obiectul controlului inopinat datorită faptului că înregistra diferenţe în sistemul V.T.E.S., respectiv achiziţii intracomunitare de mărfuri.
Prima instanţa a apreciat că declaraţiile martorilor B.L.A., B.E. şi P.E. sunt contrazise în parte de martora V.R.M., audiată în faţa instanţei, persoană, în calitate de contabil autorizat, a ţinut contabilitatea SC T.F. SRL, pe baza documentelor contabile şi a centralizatoarelor care îi erau înmânate de angajata societăţii care ţinea evidenţa primară.
În declaraţiile sale, martora V.R.M. a învederat că obligaţia verificării corelării între stocul faptic de marfă şi cel scriptic, revenea angajatei societății, însă niciodată nu i-a comunicat că ar exista o diferenţă între stocul scriptic şi cel faptic, diferenţă de care nu putea să îşi dau seama nici atunci când ea ajungea la depozitul societăţii.
Aceeaşi martoră a mai relatat că în cazul unor mărfuri sau produse perisabile pentru ca acele mărfuri care sunt deteriorate sau stricate să fie evidenţiate în actele contabile pe care ea le întocmea, era necesară întocmirea unor documente justificative precum procese-verbale de perisaj care trebuiau să fie semnate de o autoritate competentă şi de gestionarul, ori administratorul societăţii.
De asemenea, martora V.R.M. a mai arătat că, fiind vorba de produse perisabile în activitatea desfăşurată de firma inculpatului, ea i-a adus la cunoştinţă acestuia despre necesitatea întocmirii unor astfel de documente, la diferite intervale de timp, însă acesta i-a spus că va face acest lucru, arătându-i că nu ştie exact cum să procedeze.
Potrivit procesului-verbal de inspecţie fiscală din 10 august 2009, perioada pentru care SC T.F.T. SRL a fost supusă inspecţiei fiscale generale a fost una mult mai mare, 01 ianuarie 2006-31 mai 2009, constatându-se mai multe nereguli, între care deducerea greşită a T.V.A.-ului aferent unor achiziţii de motorină care nu ar fi fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile, deducerea T.V.A.-ului aferent achiziţiei unei cantităţi de 47.190 kg portocale, tranzacţie a cărei realitate nu ar fi fost confirmată în urma controlului încrucişat efectuat la furnizor (SC L.F.G. SRL, firmă coordonată de acelaşi inculpat), facturi care nu ar îndeplini condiţiile de a reprezenta documente justificative; subsecvent trim. II al anului 2008, deşi SC T.F.T. SRL nu ar mai fi depus nicio declaraţie recapitulativă cod 390 privind achiziţiile şi livrările intracomunitare (în condiţiile în care anterior, în perioada 2007 trim. II 2008 societatea ar fi înregistrat achiziţii mtracomunitare de legume şi fructe din Italia şi Spania, destinate revânzării, achiziţii la care ar fi aplicat măsuri de simplificare prin aplicare de taxare inversă) ar fi înregistrat în continuare, conform Raportului V.I.E.S., achiziţii intracomunitare, neînregistrate în contabilitate, mărfuri care ar fi fost comercializate fără evidenţierea veniturilor obţinute în contahilitate.
Instanţa de fond a mai reţinut că, din cuprinsul aceloraşi înscrisuri, mai rezultă că societatea a efectuat inventarierea patrimoniului şi valorificarea acestuia, anterior controlului din noiembrie 2008, pe anul 2006 şi 2007.
S-a apreciat că, în condiţiile în care nu s-au întocmit niciun fel de documente justificative pentru descărcarea mărfurilor perisate din gestiune, documente care să ateste data constatării perisabilităţii, cantitatea şi tipul de marfă perisată, declaraţiile inculpatului şi ale martorilor, generale, în privinţa perioadelor şi aproximative în privinţa cantităţilor de marfă stricată, în sensul că marfa perisată săptămânal, cea 300-400 kg (cum a arătat chiar inculpatul) ar explica minusul în gestiune, nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât o astfel de cantitate perisată nu poate explica diferenţa scriptică de 881.674,33 lei înregistrată în intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, din care 345.334,30 lei, în decursul unei singure luni calendaristice.
S-a mai reţinut că, de altfel, declaraţiile martorilor nu se coroborează între ele în ceea ce priveşte tipul de marfă persisată, martorul P.E. vorbind de piersici, struguri, roşii ori salată verde (cu atât mai mult cu cât în perioada 2008 începând cu luna aprilie - mai acesta a arătat că nu a mai avut nicio atribuţie în cadrul firmei), martorul M.C.D. făcând referire la piersici, în condiţiile în care în Nota explicativă din 13 noiembrie 2008, M.R. a arătat că recepţionat roşii, struguri, clementine.
Totodată, s-a mai reţinut că, fiind vorba de produse perisabile, sunt incidente prevederile H.G. nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare. Instanţa de fond a reţinut că aceste prevederi legale nu au fost deloc avute în vedere de inculpat nici la momentul intrării mărfurilor în gestiune şi nici ulterior, deşi a fost informat în mai multe rânduri de martora V.R.M. despre necesitatea unor astfel de evidenţieri.
S-a apreciat că, pe de-o parte acestea nu mai pot fi deduse din punct de vedere fiscal şi pe de. altă parte nu se poate reţine simpla culpă a inculpatului în privinţa neevidenţierii în contabilitate a acestora.
De asemenea, s-a mai reţinut că, în condiţiile în care s-a efectuat inventarierea patrimoniului şi valorificarea acestuia pe anul 2006 şi 2007, nu pot fi primite explicaţiile inculpatului şi ale martorilor, în sensul că diferenţa o reprezintă deteriorarea fructelor şi legumelor comercializate în intervalul de 3 - 4 ani înainte de efectuarea controlului organelor fiscale.
Prima instanţă a apreciat că explicaţiile inculpatului în sensul că întreaga marfă de o astfel de valoare a fost perisată este şi nesustenabilă probator, în lipsa oricăror documente justificative, dar şi neverosimilă, fiind vorba de mărfuri în valoare de 881.674,33 lei (pentru perioada iulie-octombrie 2008, numai în decursul unei singure luni fiind constatată o diferenţă scriptică de 345.334,30 lei) cu privire la care, dacă într-adevăr ar fi fost perisate în totalitate, inculpatul avea tot interesul să le scoată din gestiune (fiind parţial deductibile fiscal), cu atât mai mult cu cât martora V.R.M. i-a adus la cunoştinţa inculpatului necesitatea evidenţierii în contabilitate a produselor stricate.
Instanţa de fond a mai apreciat-că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 128 alin. (4) lit. d) C. fisc., conform cărora sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată, bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c), text de lege care instituie prezumţia legală, de îndată ce se constată lipsa în gestiune, în.sensul că aceasta este asimilată livrărilor de-bunuri.
Totodată, s-a mai reţinut că, potrivit alin 8 lit. a) - c), nu constituie livrare de bunuri: a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, precum şi bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme; b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme; c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege; Conform art. 21 alin. (3) lit. d) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., au deductibilitate limitată perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul M.F.P.
Conform art. 21 alin. (4) lit. c) din Normele metodologice nu sunt deductibile cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI.
Instanţa de fond a mai avut. în vedere că, atâta timp cât inculpatul, în legătură cu mărfurile perisabile, nu a respectat prevederile H.G. nr. 831/2004 (pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare) şi cât timp în legătură cu alte categorii de bunuri de natura stocurilor degradate calitativ, acesta nu a făcut dovada încheierii unor contracte de asigurare, niciuna din acestea nu sunt deductibile fiscal.
Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat că sunt nefondate apărările inculpatului în sensul că s-ar impune achitarea lui în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., sau art. 10 lit. b) C. proc. pen., sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., datorită faptului că în cauză ar fi vorba de o simplă omisiune de evidenţiere în documentele contabile a mărfurilor perisate, fără a se urmări prin această omisiune, sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
Luând în considerare aceste probe, instanţa de fond a apreciat că, în privinţa faptei inculpatului, există probe certe de vinovăţie, prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 23 alin. (11) Constituţie, art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 52, art. 66 C. proc. pen. fiind răsturnată.
S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului S.S. de a omite, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate în legătură cu marfa în valoare de 881.674,33 lei, descoperită lipsă în gestiune pentru intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., reţinând în acest sens perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, conduita nesinceră a inculpatului, dar şi faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale şi că s-a prezentat în faţa instanţei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, D.G.F.P. Publice Bihor - parte civilă şi inculpatul S.S. criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel parchetul a criticat soluţia instanţei de fond prin prisma netemeiniciei pedepsei aplicate.
În argumentarea acestei critici parchetul a invocat pericolul social creat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, atitudinea inculpatului de nerecunoaşterea faptei, precum şi. cuantumul prejudicj stat.
A mai fost invocat un motiv de apel în memoriul scris trimis instanţei de control judiciar respectiv aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării în privinţa inculpatului S.S., cetăţean italian.
Prin concluziile orale susţinute în faţa instanţei de apel, procurorul a indicat în mod expres că acest motiv nu va mai fi invocat astfel încât critica formulată nu este de actualitate raportat la cauză.
Partea civilă D.G.F.P. Publice Bihor a arătat că instanţa de fond trebuia să îl oblige pe inculpat la plata sumei totale de 403.997 lei, cu titlu de prejudiciu creat bugetului de stat cu majorări şi penalităţi aferente, soluţia de stabilire a unui prejudiciu de 177.854 lei fiind eronată.
Inculpatul S.S. a arătat că în opinia sa infracţiunea de evaziune fiscală nu există şi nu a fost dovedită, sens în care se impune o soluţie de achitare. Pe de altă parte acţiunile pe care le-a desfăşurat în activitatea curentă a societăţii comercială nu sunt prevăzute de legea penală. în privinţa prejudiciului, inculpatul consideră că nu se poate reţine producerea unei pagube în dauna bugetului de stat câtă vreme există dovada achitării taxelor vamale în privinţa mărfurilor intrate în ţară, precum şi taxele aferente achiziţionării altor mărfuri.
În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) pe o perioadă de 3 ani.
Prin Decizia penală nr. 125/A din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul S.S. împotriva sentinţei penale nr. 85 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor
A fost desfiinţată sentinţa atacată în sensul că, s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi conform dispoziţiilor art. 76 lit. d) C. pen.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost înlătură dispoziţia de aplicare a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Au fost menţinute dispoziţiile de aplicare a prevederilor art. 81 C. pen. şi a fost modificat termenul de încercare prevăzut la art. 82 C. pen. la 3 ani.
Au fost respins, ca nefondate, apelurilor declarate în cauza în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi A.N.A.F. - D.G.F.P. Publice Bihor.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În privinţa stabilirii vinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, s-a apreciat că soluţia instanţei de fond este legală şi; reflectă o evaluare pertinentă a materialului probator aflat la dosar, stabilindu-se atât prin probe cu înscrisuri, cât şi prin audierea unor martori, că inculpatul a omis cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale evidenţierea în actele contabile a unor operaţiuni comerciale efectuate, cât şi a veniturilor realizate în valoare de 8.811.574,334 lei în perioada de 1 iulie 2008 - 12 iulie 2008.
Totodată, s-a reţinut că, apărările inculpatului în sensul că minusul descoperit în gestiune ar fi fost determinat de împrejurarea obiectivă a perisabilităţii produselor comercializate, fructe şi legume nu poate fi reţinută şi în mod corect a fost înlăturată de prima instanţă. Există dovada că societatea a efectuat inventarierea patrimoniului şi valorificarea acestuia anterior controlului pe care organele fiscale l-au efectuat în noiembrie 2008. Nu s-au întocmit documente justificative pentru descărcarea mărfurilor perisate din gestiune precum şi înscrisuri care să ateste data constatării perisabilităţii, cantitatea şi tipul de marfă compromisă.
Totodată, s-a apreciat că sunt nefondate criticile formulate de partea civilă.
Raportat la prejudiciul cauzat bugetului de stat, instanţa de prim control judiciar a reţinut că iniţial, acesta a fost evaluat în cuantum de 403.997 lei, ţinându-se seamă de toate neregulile financiar contabile constatate la SC T.F.T. SRL administrată de inculpat.
În fata instanţei de fond la termenul din 15 noiembrie 2011 s-au lămurit limitele perioadei infracţionale şi s-a stabilit că se are în vedere doar intervalul cuprins între 1 iulie 2008 şi 12 noiembrie 2008.
De altfel, aceasta este şi durata de timp cuprinsă în actele de urmărire penală şi implicit în actul de sesizare a instanţei de fond. S-a comunicat organelor de urmărire penală că prejudiciul efectiv cauzat pe durata anterior indicată este în sumă de 177.854 lei şi reprezintă T.V.A. - impozit pe profit. în acest context existând la dosar un mod de calcul detaliat al prejudiciului, cuprins atât în nota de constatare din 14 noiembrie 2008 cât şi în sesizarea Gărzii Financiare Bihor, modalitatea de stabilire a prejudiciului efectuată de prima instanţă este corectă şi nu se impune modificarea soluţiei sub acest aspect.
În privinţa pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel a apreciat că aceasta este netemeinică.
În acest sens s-a reţinut că inculpatul se află la primul contact cu lega penală, iar prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei, în actualul context economic, nu este deosebit de ridicat mai ales în urma reevaluării efectuate atât în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti.
Prin urmare s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., urmând a fi reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate la 1 an închisoare.
S-a-apreciat că modalitatea de individualizare a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen. se impune a fi menţinută, urmând a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen, de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen.
Raportat la cuantumul pedepsei stabilite s-a apreciat că se impune înlăturarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., ţinându-se seama de dispoziţiile art. 65 alin. (3) C. pen. S-a apreciat că sunt nefondate criticile formulate în apelul parchetului, în privinţa majorării pedepsei aplicate inculpatului.
Instanţa de prim control, judiciar a avut în vedere, practica judiciară a Tribunalului Bihor, instanţă care în speţe a aplicat pedepse principale sub minimul special, dând eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. (sentinţa penală nr. 83/2012, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241 /2005, prejudiciu 938.882 lei, pedeapsită de C. pen.).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul S.S.
În recursul său, parchetul a criticat, atât hotărârea instanţei de fond, cât şi hotărârea instanţei de apel sub aspectul netemeiniciei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv, pedeapsa aplicată inculpatului este greşit individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
În argumentarea susţinerilor sale, parchetul a arătat că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, nu şi-a recunoscut vinovăţia, invocând necunoaşterea dispoziţiilor legale care îl obligau la evidenţierea contabilă a mărfurilor deteriorate/stricate, deşi din probaţiunea administrată rezultă că martora V.R. i-a adus la cunoştinţă această obligaţie. De asemenea, instanţa de fond şi instanţa de apel au făcut o evaluare greşită a gradului de pericol social concret al infracţiunii analizate, în condiţiile în care prejudiciul este ridicat iar în prezent, combaterea evaziunii fiscale a devenit o prioritate de maximă importanţă dată fiind criza economico/financiară existentă.
S-a mai susţinut că, prejudiciul (177.854 lei) produs de inculpat bugetului de stat prin activitatea sa infracţională este mare şi anume, spre limita consecinţelor deosebit de grave astfel cum se prevede in dispoziţiile art. 146 C. pen. Inculpatul nu a achitat nici măcar o parte din acest prejudiciu şi este evident că fără intervenţia organelor financiare activitatea sa infracţională ar fi continuat. Faptele analizate în prezentul dosar s-au desfăşurat într-o perioadă mare de timp, cauzând un prejudiciu însemnat şi nerecuperat, ceea ce constituie împrejurări care agravează răspunderea penală. Tot caracter agravant are şi atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului.
Totodată, s-a mai arătat în cuprinsul motivelor de recurs formulate de parchet că, împrejurarea care ar putea atenua răspunderea penală şi căreia instanţa de apel i-a acordat o importanţă deosebită, o constituie lipsa antecedentelor penale. Din fişa de cazier existentă Ia dosar rezultă într-adevăr că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale în România. Acest aspect este singurul fapt obiectiv care poate fi reţinut. Lipsa antecedentelor penale constituie starea de normalitate a oricărui cetăţean care respectă valorile ocrotite de lege în statul de drept, iar nu o circumstanţă atenuantă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi majorarea pedepsei aplicată inculpatului.
În recursul, său inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 12 şi 172 C. proc. pen.
Pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 punctul 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal, achitarea sa, în temeiul art. 2 pct. 2 lit., a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta de evaziune fiscală nu există, nefiind dovedită şi din probe nu rezultă existenţa unor activităţi comerciale neevidenţiate în contabilitate.
Într-un prim subsidiar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută"de lege penală.
Într-un al doilea subsidiar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. a solicitat achitarea sa, în temeiul. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de Legea nr. 241/2005.
În argumentarea susţinerilor sale, în motivele de recurs depuse la dosar, inculpatul a arătat că a înregistrat în actele contabile toate operaţiunile comerciale efectuate, a evidenţiat toate intrările de mărfuri in firma şi nu există şi nu au fost dovedite operaţiuni comerciale efectuate pe care să nu le fi evidenţiat îh actele contabile. Această diferenţă dintre stocul scriptic şi cel faptic se datorează tocmai faptului că el a înregistrat toate intrările de marfă în -firmă, chiar dacă ulterior o mare parte din marfa intrată s-a perisat.
În motivele de recurs inculpatul a mai arătat că nu a livrat, respectiv nu a vândut legumele şi fructele intrate pe firmă fără acte justificative, doar că, pe piaţa legumelor şi fructelor, procentul de perisabilitate a bunurilor este mare şi determină ca o mare cantitate din marfă intrată pe firmă să fie casată ca şi perisabila. A mai învederat că într-adevăr, nu a întocmit întotdeauna procese-verbale de perisabilitate dar, prin martorii audiaţi a dovedit faptei că o mare parte din marfă a fost aruncată, întrucât s-a perisat. Mai mult, toţi martorii audiaţi au arătat faptul că această marfă a fost aruncată fără a se obţine niciun fel de venit pentru firmă.
Inculpatul consideră că nu se poate reţine efectuarea de operaţiuni comerciale în sarcina sa, atâta vreme cât nu s-a dovedit existenţa acestora şi faptul că-s-au-realizat venituri prin aceste operaţiuni comerciale. Mai mult, marfa perisata nu a fost livrată, nu şi-a schimbat proprietarul şi nu a adus venituri.
De asemenea, a mai susţinut că, nu s-a demonstrat nici scriptic, prin dovezi ale relaţiilor comerciale dintre firma sa şi alte firme, prin înscrisuri sau in orice altă formă şi nici faptic, prin martorii audiaţi în cauză, că au existat operaţiuni comerciale efectuate de el, în afara celor evidenţiate in contabilitatea firmei.
Totodată, în opinia inculpatului, faptul că nu s-au întocmit procese verbale de perisabilitate pentru marfa stricată, nu este în mod obligatoriu o faptă penală de neevidenţiere sau de omisiune în actele contabile a veniturilor realizate, atâta vreme cât nu s-au realizat venituri din această marfă perisata.
Chiar si luând in calcul faptul ca nu s-au întocmit procese-verbale pentru marfa perisată, inculpatul consideră că se află cel mult în sfera contravenţionalului şi nu în sfera penalului, astfel că, fapta de a nu întocmi procese-verbale pentru marfa perisată nu este o fapta prevăzuta de legea penală şi se impune achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, în .expunerea motivelor de recurs, inculpatul a mai arătat câ în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective şi nici în ceea ce priveşte rezultatul faptei şi anume, un prejudiciu efectiv creat. În acest sens a mai susţinut că, nu au existat operaţiuni comerciale, nu s-au efectuat vânzări neevidenţiate de mărfuri, nu s-a schimbat sau transferat proprietatea mărfurilor şi nu s-au realizat venituri prin astfel de operaţiuni comerciale.
Înalta Curte constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat, iar recursul declarat şiinculpatulS.S. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.
În ce priveşte motivul de recurs invocat de parchet, acesta se înscrie în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., conform căruia, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport.cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Din interpretarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. rezultă că, operaţiunea de individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate şi duratei, atât gravităţii faptei, potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că, la individualizarea pedepsei, instanţa de apel a dat eficienţă în mod prioritar circumstanţelor personale ale inculpatului, în raport cu celelalte elemente, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei.
Înalta Curte -apreciază că argurnentele ;expuse-de instanţa de prirn control judiciar pentru reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului nu sunt suficiente, în condiţiile în care conduita bună invocată vizează exclusiv lipsa antecedentelor penale.
Se constată că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că în cauză se impune reţinerea în favoarea inculpatului S.S. a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi reducerea pedepsei sub minimul special pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Este adevărat că, instanţa are posibilitatea de a reţine în favoarea inculpatului una dintre circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., dar numai în măsura în care consideră că împrejurarea ce ar putea constitui circumstanţă atenuată rezultă din dosarul cauzei şi relevă pericolul social mai redus al faptei sau făptuitorului.
Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală şi nu poate justifica reţinerea vreunei circumstanţe atenuante judiciare, nicidecum nu este un. merit al persoanei, aşa că în raport de faptele comise de inculpat nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte, prin raportare la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei care are un grad de pericol social concret ridicat, determinat atât de modul de săvârşire, cât şi de importanţa valorilor sociale lezate şi de urmarea produsă, având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale şi evidenţierea în actele contabile a unor operaţiuni comerciale efectuate, cât şi a veniturilor realizate şi a avut ca urmare producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale"privind normala desfăşurarea a activităţii financiar contabile, respectiv a relaţiilor sociale care impun respectarea de către contribuabili a obligaţiilor fiscale, la valoarea mare a prejudiciul creat care nu fost recuperat, dar şi la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului, care nu a recunoscut fapta comisă şi nu a depus stăruinţe pentru acoperirea prejudiciului, apreciază ca în cauză nu se impunea reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante judiciare.
Astfel, se constată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanţa de fond, egală cu minimul special prevăzut textul de lege incriminator, reprezintă o pedeapsă proporţională atât cu gravitatea faptei de evaziune fiscală săvârşită de inculpat, concretizată prin modul în care a acţionat, cuantumul stabilit fiind de natură să asigure realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., pentru a se preveni pe viitor comiterea unor noi fapte penale.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., instanţa de recurs reţine că acesta presupune o eroare în stabilirea faptelor, care sa fie atât de gravă, încât să aibă drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite, de achitare sau de condamnare.
Acest caz de casare presupune o evidentă stabilire eronata a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată.
Totodată, prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în raport cu un amplu şi judicios material probator administrat în cauză.
La data săvârşirii faptei inculpatul S.S. era administratorul de fapt al SC T.F. SRL Valea lui Mihai, care avea ca obiect de activitate „comerţul cu ridicata al legumelor şi fructelor".
Întrucât această societate comercială înregistra diferenţe în sistemul V.I.E.S., respectiv achiziţii intracomunitare de mărfuri, a avut loc un control inopinat efectuat la data de 12 noiembrie 2008, în baza tematicii supraveghere achiziţii comunitare, la depozitul societăţii din Oradea, din incinta SC C. SA, în prezenţa împuternicitului legal M.R.
Prin Nota de constatare din 12 noiembrie 2008, comisarii Gărzii Financiare Bihor au constatat o lipsă de stoc marfă din gestiunea societăţii, de 877.861,77 lei.
Procedându-se la verificarea documentelor de către comisarii Gărzii Financiare Bihor, s-a constatat din compararea balanţelor aferente lunilor septembrie şi octombrie 2008 o diferenţă scriptică în decursul unei luni calendaristice de 345.334,30 lei.
De asemenea, efectuându-se un inventar al stocurilor, la data de 13 noiembrie 2008, s-a constatat un stoc scriptic de mărfuri în sumă de 881.674,33 lei, la preţ de achiziţie fără T.V.A., lipsă în gestiune.
Pentru marfa lipsă (în valoare de 881.674,33 lei), s-a calculat impozit pe profit de 4.725 lei şi T.V.A. de plată de 173.129 lei.
Iniţial, în Nota explicativă din 12 noiembrie 2008, martorul M.R., întrebat fiind dacă are cunoştinţă despre aprovizionări intracomunitare de legume şi fructe în lunile octombrie-noiembrie 2008 şi ce s-a întâmplat cu produsele aprovizionate, a arătat că nu cunoaşte unde sunt aceste mărfuri, arătând de asemenea că la momentul efectuării controlului (12 noiembrie 2008) nu exista stoc de marfă faptic.
În condiţiile în care nu s-au întocmit niciun fel de documente justificative pentru descărcarea mărfurilor perisate din gestiune, documente care să ateste data constatării perisabilităţii, cantitatea şi tipul de marfă perisată, declaraţiile inculpatului şi ale martorilor - generale, în privinţa perioadelor şi aproximative în privinţa cantităţilor de marfă stricată - în sensul că marfa perisată săptămânal, cea 300 - 400 kg (cum a arătat chiar inculpatul) ar explica minusul în gestiune, nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât o astfel de cantitate perisată nu poate explica diferenţa scriptică de 881.674,33 lei înregistrată în intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, din care 345.334,30 lei, în decursul unei singure luni calendaristice. Cu privire la niărfurile care nu s-au regăsit în stocul faptic al SC T.F.T. SRL, în Nota explicativă anexată la nota de constatare din 13 noiembrie 2008, martorul M.R. a explicat faptul că acel minus se datorează mărfurilor deteriorate şi stricate cu privire la care nu s-au întocmit documente de scădere din gestiune. Totodată, întrebat, fiind care sunt .motivele pentru care în nota de recepţie şi constatare de diferenţe din 01 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008 şi 12 noiembrie 2008 nu sunt înscrise în mod explicit denumirea exactă a bunurilor recepţionate, ci doar generic „fructe şi verdeţuri" şi să precizeze ce fel de fructe şi verdeţuri şi în ce cantităţi s-au recepţionat, M.R. a arătat că „din grabă se trecea ceea ce scria pe C.M.R., ulterior făcându-se modificările", arătând eă s-au recepţionat roşii, struguri, elernentine.
Potrivit procesului-verbal de-inspecţie fiscală din 10 august 2009.perioada pentru care SC T.F.T. SRL a fost supusă inspecţiei fiscale generale a fost una mult mai mare, 01 ianuarie 2006-31 mai 2009, constatându-se mai multe nereguli, între care deducerea greşită a T.V.A.-ului aferent unor achiziţii de motorină care nu ar fi fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile; deducerea T.V.A.-ului aferent achiziţiei unei cantităţi de 47.190 kg portocale, tranzacţie a cărei realitate nu ar fi fost confirmată în urma controlului încrucişat efectuat la furnizor (SC L.F.G. SRL, firmă coordonată de acelaşi inculpat), facturi care nu ar îndeplini condiţiile de a reprezenta documente justificative; subsecvent trimestrului II al anului 2008, deşi SC T.F.T. SRL nu ar mai fi depus nicio declaraţie recapitulativă cod 390 privind achiziţiile şi livrările intracomunitare (în condiţiile în care anterior, în perioada 2007-trim II 2008 societatea ar fi înregistrat achiziţii intracomunitare de legume şi fructe din Italia şi Spania, destinate revânzării, achiziţii la care ar fi aplicat măsuri de simplificare prin aplicare de taxare inversă) ar fi înregistrat în continuare, conform Raportului VIES, achiziţii intracomunitare, neînregistrate în contabilitate, mărfuri care-ar fi fost comercializate fără evidenţiere a veniturilor obţinute în contabilitate.
Din cuprinsul aceloraşi înscrisuri, mai rezultă că societatea a efectuat inventarierea patrimoniului şi valorificarea acestuia, anterior controlului din noiembrie 2008, pe anul 2006 şi 2007.
Din declaraţiile martorei V.R.M. care în perioada 2007-2008 a prestat servicii de contabilitate pentru SC T.F. SRL Valea lui Mihai, rezultă că la începutul colaborării cu această societate a observat din balanţa de verificare pusă la dispoziţia sa de către inculpatul S.S. că stocul de marfă este foarte ridicat. A cerut lămuriri despre acest aspect inculpatului, iar acesta i-a adus la cunoştinţă că stocul este atât de mare datorită faptului că o cantitate importantă de marfă s-a deteriorat.
Totodată, martora l-a întrebat pe inculpat dacă a întocmit vreun proces-verbal de distrugere în acest sens, iar acest i-a răspuns că nu a recurs la întocmirea unui astfel de document, întrucât nu au fost prezente persoanele-împuternicite din partea Direcţiei Agricole Bihor.
În depoziţiile sale, aceeaşi martoră a mai relatat că, obligaţia verificării corelării între stocul faptic de marfă şi cel scriptic, revenea angajatei societăţii care ţinea evidenţa contabilă, care însă niciodată nu i-a comunicat că ar exista o diferenţă între stocul scriptic.şi cel faptic, diferenţă de care nu putea-să îşi dau seama nici atunci când ea ajungea la depozitul societăţii. în cazul unor mărfuri sau produse perisabile pentru ca acele mărfuri care sunt deteriorate sau stricate să fie evidenţiate în actele contabile pe care ea le întocmea, era necesară întocmirea unor documente justificative precum procese-verbale de perisaj care trebuiau să fie semnate de o autoritate competentă şi de gestionarul, ori administratorul societăţii.
Fiind vorba de produse perisabile în activitatea desfăşurată de firma inculpatului, martora a mai arătat că, i-a adus la cunoştinţă acestuia despre necesitatea întocmirii unor astfel de documente, la diferite intervale de timp, însă acesta i-a spus că va face acest lucru, arătându-i că nu ştie exact cum să procedeze. De altfel, din câte îşi aduce aminte necesitatea întocmirii unor astfel de documente a adus-o atât la cunoştinţa inculpatului cât şi contabilei acestuia. Pe parcursul perioadei în care a ţinut contabilitatea firmei inculpatului, respectiv anii 2007 - 2008 nu a constatat nereguli ori diferenţe mari între mărfurile achiziţionate. Nu ţine minte ca inculpatul, sau contabila acestuia să-i fi spus ceva în legătură cu faptul că produsele deteriorate sau stricate ar fi fost date gratuit unor persoane fizice, ceea ce de altfel nici nu era legal din punct de vedere contabil întrucât societatea inculpatului administrând un depozit en gross nu putea să aibă relaţii comerciale directe cu persoane fizice.
Martora a mai susţinut că inculpatul i se. plângea uneori de faptul că părţi însemnate din mărfuri, inclusiv T.I.R.-uri întregi de marfă sunt deteriorate ori stricate, ea spunându-i să întocmească documente justificative.
Totodată, în deplin acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs constată că, aşa cum rezultă din actele dosarului, nu s-au întocmit niciun fel de documente justificative pentru descărcarea mărfurilor perisate din gestiune, documente care să ateste data constatării perisabilităţii, cantitatea şi tipul de marfă perisată.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a ignorat prevederile legale care reglementau desfăşurarea activităţii comerciale, pe care nu le-a avut în vedere nici la momentul intrării mărfurilor în gestiune şi nici ulterior deşi a fost informat în mai multe rânduri de martora V.R.M. despre necesitatea unor astfel de evidenţieri.
De asemenea, se mai reţine că, în condiţiile în care s-a efectuat inventarierea patrimoniului şi valorificarea acestuia pe anul 2006 şi 2007, nu pot fi primite explicaţiile inculpatului şi ale martorilor P.E., M.C.D. şi M.R., în sensul că diferenţa o reprezintă deteriorarea fructelor şi legumelor comercializate în intervalul de 3 - 4 ani înainte de efectuarea controlului organelor fiscale, marfa perisată săptămânal, cea 300 - 400 kg (cum a arătat chiar inculpatul) ar explica minusul în gestiune, nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât o astfel de cantitate perisată nu poate explica diferenţa scriptică de 881.674,33 lei înregistrată în-intervalul 01 iulie 2008 - 12 noiembrie 2008, din care 345.334,30 lei, în decursul unei singure luni calendaristice.
Totodată, se constată că declaraţiile P.E., M.C.D. şi M.R. nu se coroborează între ele în eeea-ce priveşte tipul de marfă persisată.
În depoziţiile sale martorul P.E. vorbeşte de piersici, struguri, roşii ori salată verde, cu atât mai mult cu cât în perioada 2008 începând cu luiiâ aprilie - mai acesta a precizat că nu a mai avut nicio atribuţie în cadrul firmei, martorul M.C.D. face referire la piersici, în condiţiile în care în Nota explicativă din 13 noiembrie 2008, M.R. a arătat că în intervalul în care s-a constatat lipsa din gestiune, au fost recepţionate roşii, struguri, clementine.
Declaraţiile inculpatului şi ale martorilor P.E., M.R., B.E., în privinţa perioadelor şi aproximative în privinţa cantităţilor de marfă stricată - în sensul că marfa perisată săptămânal, cea 300-400 kg (cum a arătat chiar inculpatul) ar explica minusul în gestiune, nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât, o astfel de cantitate perisată nu poate explica diferenţa scriptică de 881.674,33 lei înregistrată în intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008, din care 345.334,30 lei, în decursul unei singure luni calendaristice.
Totodată, fiind vorba de produse perisabile, în cauză sunt incidente prevederile H.G. nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare.
Se constată că aceste prevederi legale nu au fost respectate de inculpat nici la momentul intrării mărfurilor în gestiune şi nici ulterior, deşi în mai multe rânduri de martora V.R.M. i-a adus acestuia la cunoştinţă despre necesitatea unor astfel de evidenţieri în contabilitate a produsele perisate.
Susţinerile inculpatului în sensul că întreaga marfă - în valoare de 881.674,33 lei a fost perisată nu sunt dovedite de probele dosarului, în lipsa oricăror documente justificative.
Aşadar, probele administrate pe parcursul procesului penal dovedesc cu certitudine existenţa faptei de evaziune fiscală în materialitatea ei, astfel că solicitarea inculpatului în sensul achitării sale în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., se constată că este neîntemeiată.
Cum eroarea grava de fapt presupune reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor, se constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpat în recursul său, acesta prevede că hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, sau când instanţa a pronunţat condamnarea pentru acea faptă, decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecat, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 334-337.
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau in parte, a evidenţierii, în actele contabile ori in alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizat.
Sub aspectul laturii obiective, se reţine că elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală în forma prevăzută de textul de lege mai sus arătat, se poate realiza printr-o acţiune omisivă constând în neevidenţierea în întregime sau-în parte în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau â veniturilor realizate.
Urmarea imediată constă în neplata obligaţiilor fiscale către stat prevăzute de lege precum şi plata unor obligaţii fiscale către stat micşorate în raport cu cele prevăzute de lege.
În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii menţionate, forma de vinovăţie sub care se săvârşeşte este intenţia directă calificată prin scop, fapta săvârşindu-se de contribuabil, pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Din materialul probator administrat în cauză, instanţa de recurs reţine că elementul material al infracţiunii săvârşită de inculpat, în calitate de administrator al SC T.F.T. SRL, constă în omisiunea acestuia de a evidenţia în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate în legătură cu marfa în valoare de 881.674,33 lei, descoperită lipsă în gestiune pentru intervalul 01 iulie 2008-12 noiembrie 2008.
Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin prejudiciul cauzat bugetului statului, iar legătura de cauzalitate dintre acţiunea de omisiune a evidenţierii veniturilor obţinute şi prejudiciul cauzat rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul S.S. a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., acesta având . reprezentarea faptei sale, a consecinţelor păgubitoare asupra bugetului statului, a prevăzut şi a urmărit producerea lui.
Prin neînregistrarea activităţilor efectuate, respectiv - a veniturilor obţinute, inculpatul a urmărit să se sustragă în mod fraudulos de la îndatoririle fiscale, fiind astfel realizată latura subiectivă a infracţiunii, inculpatul urmărind prin activitatea sa sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Aşa fiind, se constată că în mod corect; atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr 241/2005, astfel că nu se identifică niciun temei pentru a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit cazului prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Înalta Curte reţine că hotărârile sunt supse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului privind achitarea sa în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecatăeste este contravenţie şi nu infracţiune.
Răspunderea penală este angajată ori de câte ori o faptă este prevăzută ca infracţiune de legea penală.
Potrivit art. 2 C. proc. pen. care consacră principiul legalităţii incriminării, „Legea penală prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se pot aplica infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte".
Răspunderea penală este un mijloc juridic de apărare a intereselor generale ale societăţii, aceasta fiind instituită pentru acea categorie de fapte care prezintă un grad mai mare-de pericol social.
Potrivit art. 17 C. pen. infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Prin încriminarea în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a faptei de evaziune fiscală, legiuitorul a dorit să protejeze acele relaţii sociale privind buna desfăşurare a activităţilor economico-financiare, a circuitului financiar şi fiscal şi protejarea bugetului consolidat al statului, a căror realizare presupune îndeplinirea cu onestitate de către contribuabili a obligaţiilor de evidenţiere în actele contabile, ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Conform art. 1 din O.G. nr. 2/2001, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului Municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Contravenţia prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi şi alte acte normative.
Totodată, între infracţiune şi contravenţie există deosebiri, şi în ceea. ce . priveşte sistemul de sancţiuni.
Astfel, în materie penală, sancţiunile se numesc pedepse şi sunt următoarele: detenţia pe viaţă, închisoarea şi amenda penală. Săvârşirea unei contravenţii poate fi sancţionată cu avertisment, amendă sau prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Pe de altă parte, cea mai importanta diferenţă între infracţiune şi contravenţie decurge din procedura de constatare şi sancţionare a acestor fapte. Dacă în materie penală se aplică normele procesual penale, care asigura anumite garanţii procesuale persoanei acuzate, laf o pedeapsa se aplică întotdeauna de o instanţă independentă şi imparţială, în domeniul contravenţional există o procedură sumară, efectuată de persoane din sfera administraţiei publice, iar sancţiunile se aplică, în .marea majoritate a cazurilor, de către organe administrative, această procedură completându-se cu dispoziţiile C. proc. civ.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, se constată că fapta inculpatului de omite, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate prezintă trăsăturile unei infracţiuni şi nu a unei contravenţii, întrucât aceasta prezintă pericol social, este săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 12, şi 172 C. proc. pen. invocare, de inculpat, urmând ca recursul său să fie respins ca nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa decizia penală şi menţine sentinţa penală nr. 85 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bihor.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva aceleiaşi decizii penale.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Decizie penale nr. 125/A din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală şi menţine sentinţa penală nr. 85 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului Bihor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba italiană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunțată, în ședința publică, azi 15 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 902/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 901/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
