ICCJ. Decizia nr. 982/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 982/2013
Dosar nr. 5527/86/2012
Şedinţa publică din 20 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 17 din 29 octombrie 2012 a Tribunalului Suceava, a fost condamnat inculpatul D.B.C., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., victimă fiind T.M.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 27 martie 2012, la zi.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului D.B.C.
S-a luat act că părţile vătămate T.V. şi D.B., cu încuviinţarea tutorelui - N.V. nu s-au constituit părţi civile.
În temeiul art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu, conform art. 17 C. proc. pen., împotriva inculpatului D.B.C. şi a fost obligat acesta la plata către fiecare din cele două părţi vătămate la câte 5.000 RON cu titlu de daune morale.
Inculpatul D.B.C. a fost obligat la plata sumei de 3976,27 RON către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 138/P/2012 întocmit la 3 mai 2012 a fost trimis în judecată inculpatul D.B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., reţinându-se în sarcina sa, că la data 26 martie 2011, în locuinţa comună din satul Teşna, comuna Coşna, a exercitat acte de violenţă asupra mamei sale, victima T.M., care a căzut, lovindu-se la cap, de o ladă de lemne, ulterior, intervenind decesul acesteia.
Situaţia din rechizitoriu a fost confirmată de probele administrate în instanţă.
Instanţa a reţinut că, în drept, fapta inculpatului D.B.C. de a exercita la data de 26 martie 2011 violenţe fizice asupra mamei sale, îmbrâncind-o, ceea ce i-au cauzat decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia, pe baza probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă dozată în limitele prevăzute de textul incriminator, considerând că nu se identifică nici un fel de element, de ordin real sau personal, căruia să i se poată atribui justificat caracterul de circumstanţă atenuantă judiciară.
În procesul concret de individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., ţinând astfel seama de limitele de pedeapsă indicate în textul incriminator, de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, de datele privind conţinutul şi condiţiile concrete de înfăptuire a infracţiunii, precum şi de persoana infractorului, inclusiv de conduita acestuia, în faţa instanţei.
În raport de toate criteriile de individualizare a pedepsei, instanţa s-a oprit la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, cuantumul acesteia fiind considerat necesar, dar şi îndestulător, pentru reeducarea inculpatului. Alături de pedeapsa principală s-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Inculpatul fiind judecat în stare de arest, s-a procedat la computarea arestării preventive, de la 27 martie 2012 la zi şi la menţinerea în continuare, a stării de arest a inculpatului.
Instanţa de fond a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit, în cauză, părţi civile.
Dând însă rezolvare acţiunii civile pornite şi exercitate din oficiu, instanţa a admis acţiunea civilă în baza art. 1849 alin. (1) şi (2) şi art. 1357 C. civ., conform art. 17 C. proc. pen. şi l-a obligat pe inculpat, la plata către fiecare parte vătămată a câte 5000 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând evaluarea preţului durerii suferite de copii victimei, ca urmare a comiterii infracţiunii.
Inculpatul a fost obligat şi la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, care, prin apărător, a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În esenţă, inculpatul a solicitat, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului pedepsei şi suspendării condiţionate a executării acesteia, conform art. 81 C. pen., a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen., precum şi a stării de provocare. De asemenea, s-a solicitat aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., motivat de faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia nr. 125 din 14 decembrie 2012 a respins, ca nefondat apelul inculpatului împotriva Sentinţei penale nr. 171 din 29 octombrie 2012 a Tribunalului Suceava, deducând în continuare durata arestării preventive pe care a menţinut-o, obligând totodată, pe inculpat, la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa de control judiciar a arătat că analiza actelor şi probelor dosarului demonstrează existenţa aceleiaşi situaţii de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă care contrar susţinerilor inculpatului a făcut o corectă şi judicioasă individualizare a pedepsei, respingând în mod corect cererea de constatare a unor circumstanţe atenuante, inclusiv, a circumstanţei atenuante a provocării.
Împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul D.B.C. a declarat recursul de faţă arătând în memoriul depus la dosar, că, încă de la începutul cercetărilor, organul de urmărire penală l-a privit ca pe un criminal şi că ar fi condus o ancheta de aşa natură încât să i se reţină o vinovăţie mai mare decât cea efectiv avută şi, implicit o pedeapsă deosebit de aspră.
În recurs, petentul a reiterat, în esenţă, criticile invocate în apel, corect respinse de Curtea de Apel Suceava.
Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la reţinerea situaţiei de fapt, în sensul săvârşirii de către inculpat a agresiunii fizice asupra victimei prin lovire cu pumnii şi picioarele, în mod repetat, cauzându-i decesul.
Se apreciază că în cauză s-a dat eficienţa cuvenită dispoz. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului a fost comisă în împrejurări constatate prin actul de trimitere în judecată.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut un examen propriu, asupra modului în care prima instanţă a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului, constatând de o manieră temeinică şi motivată că procesului de evaluare concretă a criteriilor specifice individuale, i s-a acordat relevanţă corectă, iar reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului - starea şi lipsa antecedentelor - nu se impuneau în raport de natura, gravitatea şi urmăririle infracţionale.
Totodată, instanţa de apel a relevat semnificaţia conţinutului circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen., concluzionând, pe raţiuni argumentate, că acestea nu-şi aveau aplicabilitatea, în ceea ce priveşte persoana inculpatului, întrucât buna conduită a infractorului nu rezidă doar în lipsa antecedentelor penale, astfel cum prima instanţă arăta, iar distinct, gravitatea faptei impunea o pedeapsă mai aspră, în scopul atingerii scopului preventiv şi educativ a pedepsei.
Inculpatul a avut şi anterior un comportament violent faţă de mama sa, fiind o persoană consumatoare de băuturi alcoolice, sub influenţa cărora provoca deseori scandal, stăpânit fiind de viciul băuturii îşi neglija copii, comportament care a dus la deteriorarea relaţiilor cu rudele sale apropiate.
Faptul că victima se afla în stare de ebrietate nu poate fi considerat că a generat inculpatului puternice tulburări sau emoţii, din moment ce era dovedit că inculpatul şi victima obişnuiau să consume băuturi alcoolice, şi ca având anterior mai multe incidente violente cu aceasta, nefiind incident prevederile art. 73 lit. b) C. pen.
Înalta Curte, la rândul său, atât în baza propriei evaluări asupra individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului faţă de criticile aduse de recurentul-inculpat deciziei instanţei de apel la cazul de casare invocat, consideră că în contextul cauzei nu se justifica aplicarea unei pedepse al cărei cuantum să fie coborât sub minimul special prevăzut al textului incriminator, deoarece o examinare corespunzătoare a criteriilor obiective reglementate în art. 72 C. pen. obligă organul jurisdicţional la o evaluare de ansamblu a acestora, fără recunoaşterea vreunei poziţii prioritare a unuia dintre criterii, ceea ce determină concluzia că aspectele invocate de prima instanţă, legat de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi de starea sa, nu pot fi preeminente în raport cu gradul extrem de ridicat de pericol social concret al faptei săvârşite, prin urmarea produsă, suprimarea dreptului fundamental la viaţă.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate primi critica formulată în recurs de către recurentul inculpat, întrucât în speţă pedeapsa principală aplicată de instanţa de apel reflectă principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se aplicarea distinctă a circumstanţelor atenuante juridice, prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa aplicării regimului sancţionator statuat prin art. 76 lit. b) C. pen., astfel încât nu este incident cazul de casare prev. în art. 385 pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de recurentul-inculpat inculpatul D.B.C. împotriva Deciziei penale nr. 125 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va fi respins ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.B.C. împotriva Deciziei penale nr. 125 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 martie 2012, la 20 martie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 978/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 989/2013. Penal → |
|---|
