ICCJ. Decizia nr. 245/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 245/2013
Dosar nr. 6615/1/2012
Şedinţa publică din 4 martie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 10 octombrie 2012 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17 octombrie 2012, petiţionarii C.I. şi V.R.I.A. au formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 620/P/2012 din 13 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii Ş.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, N.C., T.O. şi T.V.B.
În motivarea plângerilor, petiţionarii au arătat, în esenţă, că, din actele şi lucrările dosarului, rezultă probele şi indiciile temeinice care atestă săvârşirea de către intimaţi a infracţiunilor reclamate.
Au evidenţiat că, deşi iniţial condamnaţi, ulterior au fost achitaţi definitiv, iar intimatul Ş.C. împreună cu ceilalţi intimaţi, prin manevre frauduoase, au indus şi menţinut în eroare instanţele de judecată, influenţând soluţiile pronunţate de acestea prin fapte contrare atribuţiunilor lor de serviciu, astfel încât, fără săvârşirea unor astfel de fapte de către intimaţi, nu s-ar fi ajuns la condamnarea petiţionarilor de către primele două instanţe.
În drept, petiţionarii au invocat dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
Analizând plângerile formulate, Înalta Curte reţine că, prin rezoluţia nr. 620/P/2012 din 13 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul procuror Ş.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 266 C. pen., art. 259 C. pen., art. 2481 C. pen., art. 323 C. pen. şi art. 246 C. pen., faţă de intimatul N.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 20 raportat la art. 215 C. pen., art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. şi art. 323 C. pen., faţă de intimatul T.O., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 264 C. pen., art. 259 C. pen., art. 215 C. pen., art. 2531 C. pen. şi art. 323 C. pen. şi faţă de intimatul T.V.B., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 259 C. pen. şi art. 323 C. pen.
În motivarea soluţiei parchetului, s-a arătat că, petiţionarii au solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor întrucât, în mod nelegal, au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 1/D/2006 din 23 martie 2006 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, întocmit de intimatul Ş.C.
Prin sentinţa penală nr. 218 din 30 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia penală, petiţionarii au fost condamnaţi la câte un an închisoare, cu suspendare, apelurile declarate de inculpaţi şi de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi fiind respinse prin decizia penală nr. 172 din 6 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova.
S-a mai reţinut că recursurile declarate de petiţionari au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia penală nr. 210 din 4 iunie 2009, a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel. Prin decizia penală nr. 237 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, s-au admis apelurile declarate de petiţionari, s-a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei. Recursul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi a fost respins, prin decizia penală nr. 8604 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizându-se actele premergătoare efectuate în cauză, s-a constatat că, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 2481 C. pen., în sarcina magistratului Ş.C. nu se poate reţine nicio faptă de natură penală.
În acest sens, s-a arătat că, potrivit prevederilor legale, procurorii îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, în soluţiile dispuse fiind independenţi. împotriva soluţiilor dispuse de procurori, Codul de procedură penală conferă celor interesaţi dreptul de a uza de căile legale de atac, acesta fiind singurul cadru legal în care se poate analiza legalitatea şi temeinicia acestora.
S-a mai arătat că, în cadrul unei cercetări penale având ca obiect săvârşirea de către un magistrat a unei infracţiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse sau a soluţiei date de acesta, scopul urmăririi penale nefiind acesta, iar organul de urmărire penală neavând atribuţii în acest sens.
În final, s-a reţinut că, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, nu a rezultat săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 2481 C. pen., de către magistratul Ş.C., după cum nu a rezultat săvârşirea de către acesta sau de către ceilalţi intimaţi din prezenta cauză a niciunei infracţiuni din cele menţionate în plângerea formulată de petiţionari, faptele sesizate de aceştia fiind simple susţineri, fără suport probator, care nu pot constitui indicii concrete sau temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni.
Rezoluţia nr. 620/P/2012 din 13 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost menţinută de procurorul şef al aceleiaşi secţii din cadrul unităţii de parchet menţionate care, prin rezoluţia nr. 2955/11-2 din 05 septembrie 2012, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva soluţiei pronunţate de procurorul ierarhic inferior.
În motivare, s-a arătat că o plângere similară formulată de petiţionari a făcut obiectul dosarului nr. 349/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care prin rezoluţia din 7 aprilie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii din prezenta cauză, anume N.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 248 C. pen., art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., art. 248x C. pen., T.V.B., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 259 alin. (2) C. pen., T.O. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, art. 264 C. pen., art. 259 alin. (2) C. pen. şi art. 292 C. pen. şi Ş.C., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen., art. 259 alin. (2) C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.
S-a precizat că plângerile formulate împotriva acestei soluţii de către petiţionari au fost respinse prin rezoluţia nr. 4957/2483/II//2/2009 a Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a apreciat ca fiind legală şi temeinică soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 349/P/2009.
În concluzie, prin rezoluţia nr. 2955/II-2 din 05 septembrie 2012 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, avan du-se în vedere jurisprudenţa C.E.D.O., respectiv decizia nr. 48154/1999 din 3 octombrie 2002 prin care s-a constatat că paragraful 1 al art. 4 din Protocolul 7 nu vizează doar cazul dublei condamnări, ci şi cazul dublei urmăriri penale, s-a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţii Ş.C., T.V.B., N.C. şi T.O. ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva ambelor rezoluţii în termenul legal, au formulat plângeri petiţionarii C.I. şi V.R.I.A. conform art. 2781 alin. (l) C. proc. pen.
Plângerile au fost iniţial adresate Curţii de Apel Craiova, ulterior, fiind înaintate spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în considerarea gradului profesional al intimatului Ş.C., de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T.
Verificând rezoluţiile contestate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, a susţinerilor părţilor şi a probelor administrate, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerile cu care a fost sesizată sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Rezoluţiile contestate de petiţionari în prezenta cauză sunt legale şi temeinice, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privinţa intimaţilor întemeindu-se, în mod corect, pe lipsa oricăror probe sau indicii temeinice privind săvârşirea de către aceştia a vreuneia dintre faptele ce formează obiectul acuzaţiei penale aduse împotriva lor.
Astfel, cu referire la soluţiile dispuse în privinţa intimatului Ş.C., Înalta Curte arată că orice litigiu presupune existenţa unor interese contrarii promovate în faţa justiţiei şi că magistratul chemat să rezolve diferendul astfel ivit (procuror sau, după caz, judecător) examinează justeţea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, pe baza cărora îşi formează o convingere fermă asupra temeiniciei acuzaţiilor şi dă o soluţie, care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puţin una dintre părţile aflate în litigiu.
Emiterea sau pronunţarea unei soluţii în detrimentul uneia dintre părţi, în speţă petiţionarii, nu echivalează cu un abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi sau cu alte fapte de natură penală, cum se opinează, şi nu se circumscrie conţinutului constitutiv al nici unei alte fapte prevăzute de legea penală, aşa cum se susţine de către petiţionari în cuprinsul plângerii formulate.
Din această perspectivă, este de menţionat că intimatul Ş.C., în calitate de procuror, şi-a desfăşurat activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, procurorii fiind independenţi în soluţiile dispuse. Împotriva acestor soluţii, cei interesaţi au dreptul legal de a uza de căile de atac, acesta fiind singurul remediu prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia lor. De altfel, înalta Curte constată că petiţionarii au şi recurs la aceste căi legale de atac, în acest mod obţinându-se în final, achitarea lor de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Înalta Curte reţine că materializarea opiniei intimatului Ş.C. în cuprinsul rechizitoriului nr. l/D/P/2006 din 23 martie 2006 este rezultatul aplicării normelor legale în raport de situaţia de fapt şi de probele din dosarul cauzei administrate până la acel moment procesual. Dacă s-ar admite faptul că împotriva magistraţilor care au pronunţat o soluţie se poate face plângere penală, ar însemna că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu există indicii care să conducă la concluzia că măsurile şi soluţiile dispuse de către intimatul Ş.C., în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice, ar fi contrare vreunei dispoziţii legale cu incidenţă în cauza respectivă.
Cu referire la soluţia dispusă de procuror în privinţa intimaţilor T.V.B., N.C. şi T.O., Înalta Curte arată că, în mod corect, s-a reţinut în rezoluţiile atacate faptul că nu există probe sau indicii care să ateste săvârşirea de către aceştia a faptelor menţionate în plângerea petiţionarilor. În considerarea lipsei materialului probator de orice natură care să susţină acuzaţiile formulate de petiţionari, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de cei trei intimaţi este temeinică şi legală, suspiciunile petiţionarilor nefiind confirmate în cursul cercetărilor efectuate de parchet.
Mai mult, Înalta Curte reţine şi faptul că petiţionarul C.I. a mai formulat, în cadrul dosarului nr. 349/P/ 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva aceloraşi intimaţi, prin care a reclamat aceleaşi fapte ca cele ce au făcut obiectul dosarului nr. 620/P/2012 al aceleiaşi unităţi de parchet, soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 349/P/2009 din 07 aprilie 2009 fiind aceea de neîncepere a urmăririi penale, menţinută prin rezoluţia nr. 4957/2483/II/-2/2009 din 27 mai 2009 a procurorului şef de secţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În considerarea jurisprudenţei C.E.D.O., respectiv decizia 48154/1999 din 3 octombrie 2002 – Z. contra Italiei, în cadrul căreia s-a statuat că paragraful 1 al art. 4 din Protocolul nr. 7 al C.E.D.O. nu vizează doar cazul dublei condamnări ci, în egală măsură, şi cazul dublei urmăriri penale, Înalta Curte apreciază că, în mod corespunzător s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, întrucât aspectele sesizate au mai făcut obiectul unei cercetări penale finalizate cu dispunerea unei soluţii şi nu au apărut fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organele de urmărire penală.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 2781 alin. (8) pct. a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerile formulate de petiţionarii V.R.I.A. şi C.I., ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă ŞTE
Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petiţionarii V.R.I.A. şi C.I. împotriva rezoluţiei nr. 620/P/2012 din 13 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarii la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 926/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 377/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
