ICCJ. Decizia nr. 926/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 926/2013
Dosar nr. 1835/117/2011
Şedinţa publică din 18 martie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Cluj, secţia penală, pe baza sentinţei penale nr. 81 din 29 februarie 2012, pronunţată în dosarul nr. 1835/117/2011, a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.A. prin apărătorul său.
S-a dispus condamnarea inculpatului M.A.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele de mai sus sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 4 (patru) ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile SC P.L.R.I. SA, prin reprezentant convenţional Cabinet de Avocatură C.M. şi în consecinţă a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 37.338 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plăţii efective precum şi suma de 75.905,50 lei, respingându-se restul pretenţiilor din precizarea de constituire de parte civilă.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 74/P/2011 din data de 08 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului M.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Actul de inculpare a reţinut, în esenţă, că în perioada mai 2008 - noiembrie 2009, inculpatul în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, a săvârşit acţiuni, fiecare în parte, prezentând conţinutul infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii, cauzând un prejudiciu total de 52.101,53 euro şi 52.154,06 lei, în aceeaşi perioadă de timp, săvârşind repetat, într-o rezoluţie infracţională unică, acţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, sens în care a reţinut următoarele:
La data de 07 iulie 2010, partea vătămată SC P.L.R. SA a formulat plângere penală, prin care se aducea la cunoştinţa organelor de urmărire penală, că administratorul SC S. SRL, numitul M.A., ar fi achiziţionat de la această societate două autoturisme în sistem leasing, pentru care nu ar fi plătit ratele aferente şi nici nu ar fi procedat la restituirea vehiculelor către partea vătămată.
Ca urmare a cercetărilor întreprinse în baza sesizării formulate de partea vătămată, s-a reţinut că în cursul anului 2008, inculpatul M.A. s-ar fi prezentat la partea vătămată SC P.L.R. SA, unde a adus mai multe documente, prin prezentarea cărora dorea dovedească bonitatea şi solvabilitatea societăţii comerciale SC S. SRL, urmărind să obţină finanţarea necesară achiziţionării unor autoturisme în sistem leasing. Astfel, cum reiese din adresa nr. 7317/1873 din 09 februarie 2011 a O.R.C., inculpatul M.A. nu avea nici o calitate în cadrul SC S. SRL
De asemenea, documentele financiare depuse de inculpat la societatea de leasing au prezentat unele deosebiri de semnătură faţă de cele depuse la D.G.F.P. Cluj, aşa cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică efectuat în cauză.
Din declaraţiile martorului Ş.I. a rezultat că a fost asociat la SC S. SRL împreună cu martorul T.R., dar au cesionat părţile sociale ale firmei în cursul anului 2007, iar până la cesionare nu au desfăşurat nici un fel de activitate pe firmă, nu au depus acte la instituţiile financiare ale statului.
În baza documentelor despre care am vorbit mai sus, la data de 23 mai 2008 inculpatul M.A. a semnat contractul de leasing financiar nr. 9074232/130257 şi anexele la această convenţie, şi care avea ca obiect autoturismul A. La data de 20 iunie 2008, autoturismul în cauză a fost predat inculpatului, aşa cum a rezultat din declaraţia martorului L.B.Şt., care lucra la SC A. SRL şi s-a ocupat de transmiterea către inculpat, pe bază de proces verbal de predare primire, a autoturismului A.
Acest martor l-a recunoscut pe inculpat, după planşele foto prezentate, ca fiind persoana care a depus o parte din documentaţia necesară aprobării finanţării, a semnat contractul de leasing şi a preluat autoturismul în discuţie.
Având în vedere că demersurile inculpatului au fost încununate de succes, acesta s-a prezentat din nou la SC A. SRL, unde se aflau deja pretinsele documente financiare ale SC S. SRL, şi şi-a manifestat dorinţa de a achiziţiona un alt autoturism. Drept consecinţă, la data de 07 august 2008, inculpatul M.A. a semnat contractul de leasing financiar nr. 9074232/136483, precum şi anexele, obiect al acestuia fiind vehiculul marca V., iar la data de 20 august 2008 inculpatul a preluat acest autoturism, aşa cum reiese din declaraţiile martorei F.L. Din procesul verbal de recunoaştere după planşe foto, a reieşit că martora F.L. l-a indicat pe inculpatul M.A. ca fiind persoana care a depus documentaţia necesară aprobării finanţării, a semnat contractul de leasing şi a preluat autoturismul mai sus menţionat.
După ridicarea celor două autoturisme, marca A. şi V., nu au mai fost achitate ratele aferente contractului de leasing şi nici nu au fost predate aceste bunuri proprietarului de drept.
Din adresa 1903545/ RCS din 19 octombrie 2010 emisă de B.N.I. a rezultat că vehiculul marca V. se afla la data contemporană momentului întocmirii adresei în posesia numitului O.M.N.
În ceea ce priveşte autoturismul marca A., din adresa nr. 347260 din 15 decembrie 2010 emisă de I.G.P.F., a reieşit că nu există informaţii în sensul că acest vehicul ar fi părăsit teritoriul României, cu precizarea că pentru cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv cetăţenii români începând cu 01 ianuarie 2007, aceste date nu se mai stochează.
În vederea achiziţionării unui nou autoturism, inculpatul s-a deplasat la Baia Mare, la sediul firmei SC A. SRL, deoarece pe site-ul acestei societăţi a văzut postată oferta de vânzare a unui vehicul V. Administratorul acestei firme, martorul B.G., i-a explicat că autoturismul postat pe site nu era proprietatea firmei sale, dar i-a mai spus că îl poate ajuta în demersurile de achiziţionare a acestuia, aducându-i totodată la cunoştinţă şi ce acte erau necesare în vederea obţinerii creditării necesare cumpărării acelei maşini.
La scurt timp inculpatul s-a deplasat din nou la Baia Mare, ducând şi actele SC L.C. SRL, al cărei administrator era de drept numita N.L. Deşi avea mai multe posibilităţi, inculpatul a optat pentru achiziţionarea vehiculului în sistem leasing prin intermediul societăţii parte vătămată.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a reieşit că actele financiar-contabile depuse de inculpat la firma de leasing au prezentat deosebiri de conţinut faţă de cele depuse de reprezentanţii legali ai SC L.C. SRL la D.G.F.P. Cluj.
Documentele false depuse de inculpat la SC A. SRL au ajuns în cele din urmă la SC R. SRL, firmă agreată de SC P.L.R. SA, mai exact la martorul P.O.C., consilier de vânzări la SC R. SRL, care a ţinut legătura telefonic cu inculpatul, acesta fiind persoana indicată de către martorul B.G. ca fiind reprezentantul SC L.C. SRL
În contextul în care inculpatul îşi manifestase voinţa achiziţionării autoturismului V., la data de 09 noiembrie 2009, în baza facturii fiscale nr. 5078315 SC A. SRL Baia Mare devenea proprietarul acestuia, dobândindu-l de la SC P. SRL Baia Mare, iar la data de 08 octombrie 2009, potrivit facturii fiscale, vehiculul intra în posesia SC R. SRL
După aceste operaţiuni, inculpatul a semnat, în calitate de administrator al SC L.C. SRL contractul de leasing nr. 9090966/153709/2009 cu privire la autoturismul V., iar la data de 28 noiembrie 2009 s-a prezentat la sediul SC R. SRL unde a semnat procesul verbal de predare primire a autoturismului în calitate de reprezentant al SC L.C. SRL
Aşa cum a reieşit din procesul verbal de prezentate pentru recunoaştere după planşe foto, martorul P.O.C. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care s-a prezentat pentru ridicarea vehiculului şi care a semnat procesul verbal de predare-primire întocmit cu acea ocazie.
Ulterior ridicării vehiculului nu a fost achitată nicio rată de leasing şi nici vehiculul nu a fost predat proprietarului de drept, sens în care partea vătămată SC P.L.R. SA a formulat plângere penală.
Prin adresa transmisă la dosarul cauzei la data de 10 martie 2011 de către I.G.P.R. – S.A.E.R.I. – Centrul Trilateral de Contact Galaţi, s-a comunicat că autoturismul V. a fost depistat în cursul anului 2010 în mun. Chişinău, Republica Moldova, într-o parcare privată, fiind introdus legal în această ţară de către o terţă persoană ce a prezentat o procură notarială autentificată, cu dreptul confirmat de inculpatul M.A. de a circula cu acel vehicul în străinătate. La momentul emiteri adresei de mai sus, autoturismul în cauză se afla indisponibilizat pe teritoriul Direcţiei generale Servicii Operative din cadrul M.A.I., în vederea ridicării sale de către persoana împuternicită de către proprietar, respectiv compania română de leasing, adică partea vătămată.
Legat de cele mai sus reţinute, inculpatul M.A. a arătat că prin mai 2008 a fost împuternicit de către administratorul SC S. SRL de a culege informaţiile necesare pentru achiziţionarea în sistem leasing a unui vehicul marca V., sens în care s-a deplasat la reprezentanţa V. Cluj. Cu informaţiile culese inculpatul a revenit la administratorul SC S. SRL, în persoana numitului I.G.I., căruia i-a comunicat tot ce a aflat.
În vederea întreprinderii demersurilor necesare pentru achiziţionarea respectivului autoturism, numitul I.G.I. i-a predat inculpatului toate actele necesare achiziţionării vehiculului şi care aparţineau SC S. SRL toate aceste acte, împreună cu împuternicirea acordată inculpatului de către administratorul SC S. SRL, precum şi cu cartea sa de identitate, inculpatul s-a deplasat din nou la reprezentanţa V. După un timp, această unitate i-a comunicat inculpatului că s-a aprobat achiziţionarea autoturismului, şi transmiţând mai departe acest rezultat numitului I.G.I., acesta a refuzat achiziţionarea autoturismului V., fără să mai ofere alte explicaţii.
După ce s-a documentat probabil pe piaţa auto, numitul I.G.I., i-a spus inculpatului că ar dori achiziţionarea unui autovehicul A., sens în care inculpatul s-a prezentat la reprezentanţa A., de unde a luat oferte de preţuri şi acte ce stipulau condiţiile finanţării. După aceea s-a prezentat la numitul I.G.I., care şi-a data acordul de principiu privind achiziţionarea vehiculului respectiv. Ulterior, inculpatul s-a prezentat la reprezentanţa A., unde a semnat contractul de leasing, fiind emisă o factură unde apărea ca beneficiar SC S. SRL, care a şi achitat avansul prin virament bancar, iar apoi inculpatul a preluat autoturismul A.
Inculpatul a mai declarat că în baza unei conlucrări existente între el şi SC S. SRL, autoturismul era folosit alternativ de inculpat şi I.G.I. La momentul la care a încetat colaborarea dintre cei doi, inculpatul a predat vehiculul martorului I.G.I. S-a crezut că acest lucru s-ar fi întâmplat în toamna anului 2008.
În privinţa achiziţionării vehiculului marca V., inculpatul a arătat că rolul său s-a rezumat doar la aduce acel autoturism până la sediul SC S. SRL De asemenea, acesta a mai arătat că toate documentele predate firmei parte vătămată i-au fost puse inculpatului la dispoziţie de către patronul firmei SC S. SRL, fără să facă vreo modificare a acestora, deoarece inculpatul nu se pricepe nici măcar la a citi un bilanţ ori balanţă contabilă, cu atât mai puţin să falsifice un astfel de document.
În toamna anului 2009, inculpatul a văzut pe site-ul SC A. SRL Baia Mare, un autoturism marca V., cu anul de fabricaţie 2006. Studiind pe internet acea ofertă, inculpatul a luat legătura cu martorul B.G., patronul firmei SC A. SRL Baia Mare, cu care a discutat concret despre posibilităţile de achiziţionare ale autoturismului marca V. Cu acea ocazie inculpatul a firmă că martorul B. i-ar fi spus că ar putea achiziţiona acel vehicul în sistem leasing, dar că titularul contractului ar trebui să fie o societate comercială cu răspundere limitată, în condiţiile în care inculpatul avea o întreprindere individuală. În aceste condiţii a întrebat printre prietenii şi cunoştinţele sale despre care ştia că sunt asociaţi la astfel de societăţi comerciale, despre disponibilitatea contractării aparente, şi în acest context a ajuns la doamna N.L., administrator la SC L.C. SRL ulterior inculpatul l-a contactat pe martorul B.G., care i-a comunicat că trebuie să trimită actele firmei, iar doamna N.L. i-a pus la dispoziţie inculpatului aceste acte, iar inculpatul la rândul său i le-a trimis martorului B.G.
După circa o lună de zile inculpatul ar fi fost din nou contactat de către martorul B.G., care i-a comunicat că totul este în regulă şi că urma să fie contactat de către cineva pentru a-i transmite, în vederea semnării, contractul de leasing şi cel de asigurare. Prin curier rapid a primit actele, cu acea ocazie constatând că de fapt vehiculul are ca an de fabricaţie anul 2005. L-a sunat pe martorul B.G., reproşându-i acest lucru, dar martorul i-a spus că într-adevăr maşina are ca an de fabricaţie anul 2005 dar de fapt este un model de 2006, şi în urma acestor discuţii au convenit să continue demersurile în sensul achiziţionării autoturismului. După sosirea contractului de leasing, acesta a fost semnat de către N.L., apoi a fost restituit la Baia Mare. După o perioadă nu prea îndelungată de timp, inculpatul a relatat că a fost sunat de către o persoană care s-a recomandat a fi colaborator al domnului B.G., şi acesta i-a spus că s-a emis factura privind plata avansului, care s-a şi achitat de către SC L.C. SRL, prin virament bancar. După aceea inculpatul a fost contactat de un anume domn P., care i-a transmis că au fost încheiate toate formalităţile şi că se poate prezenta pentru ridicarea autovehiculului. Prezentându-se la Baia Mare pentru ridicare maşinii, inculpatul a constatat că aceasta avea, de fapt, ca an de fabricaţie, anul 2004, motiv pentru care a solicitat prezenţa la faţa locului a domnului B.G. La sosirea domnului B., inculpatul i-a explicat motivul nemulţumirii sale, refuzând să ridice autovehiculul. Sus-numitul i-a explicat că SC A. SRL doar prezintă ofertele autoturismelor, dar că de fapt firma care realizează tranzacţia este SC R. SRL Totodată, i-a mai spus inculpatului că situaţia s-ar putea rezolva prin substituirea contractului se leasing semnat deja, urmând ca inculpatul să primească alt autoturism.
Inculpatul a declarat că pentru a nu rămâne încărcată firma SC L.C. SRL, a ridicat vehiculul, dar i l-a lăsat domnului B., pentru rezolvarea situaţiei.
Ulterior inculpatul l-a contactat de mai multe ori pe martorul B.G., şi de fiecare dată acesta îi dădea asigurări că totul se va rezolva. La un moment dat, martorul B.G. i-a propus inculpatului să preia un autoturism de capacitate mai mică, dar tot marca V., dar şi această propunere a rămas numai la nivel de discuţie.
Fiind audiat în calitate de martor, numitul I.G.I. a relatat că îl cunoaşte pe inculpat din anul 1997, când acesta avea o afacere, în sensul că deţinea o masă în piaţă. Inculpatul era persoana care l-a recomandat unei alte persoane, de la care a achiziţionat părţile sociale ale SC S. SRL, după care toate actele acestei societăţi au fost predate de martor inculpatului, în ideea că cei doi se vor asocia pentru deschiderea unui magazin. Ulterior, inculpatul a dat acele acte unui anume domn pe nume M., despre care i-a spus că este contabilul firmei şi că este om de încredere, iar după o vreme, inculpatul i-a spus că a pierdut actele firmei, deşi martorul susţine că în continuare crede că acestea s-ar afla la acel domn M. Martorul a aflat ulterior că pe SC S. SRL s-au scos două maşini în leasing, fără să cunoască de către cine anume, dar a aflat despre acest lucru deoarece i-au sosit pe adresa de domiciliu mai multe acte referitoare la această situaţie. Fiindu-i prezentate martorului actele aflate la dosarul de urmărire penală, şi care ar proveni de la SC S. SRL, acesta a declarat că semnăturile aplicate lângă ştampila aferentă firmei, acesta a declarat că nu-i aparţine semnătura respectivă.
Mai mult, deşi inculpatul a declarat că în cursul anului 2008 a folosit alternativ cu martorul I.G.I. cele două autoturisme ridicate în numele SC S. SRL, martorul susţine că nu a folosit niciodată aceste maşini deoarece nici nu deţine permis de conducere.
Legat de achiziţionarea autoturismelor A. şi V., martora F.L. a declarat că în primăvara anului 2008 la SC A.W. SRL, unde martora lucra în calitate de consilier de vânzări, s-a prezentat inculpatul, fără să îşi amintească ce calitate şi-a declinat, dar reţine că avea legătură cu SC S. SRL, arătând-se interesat de achiziţionarea unui autoturism marca V. Martora a adunat de la inculpat toate actele necesare obţinerii unei finanţări în sistem leasing, fiind transmise ulterior societăţii parte civilă, care realiza o analiza a acestora. S-a obţinut acordul de principiu de la societatea parte vătămată, dar inculpatul s-a răzgândit, adresându-se unui alt coleg de-al martorei, în vederea achiziţionării unui autoturism A. Ulterior, inculpatul a revenit, arătându-se interesat de achiziţionarea unui vehicul V., pentru a cărui achiziţie nu mai era necesară depunerea unor noi acte, existând un prim set de la prima intenţie de achiziţionare a unui V. Martora mai susţine că inculpatul a completat pe proprie răspundere solicitarea de finanţare, că a semnat şi contractul de leasing şi că s-a prezentat pentru preluarea autoturismului, şi că nu îşi aminteşte să fi prezentat vreo procură pentru a efectua toate demersurile mai sus realizate. de altfel pe procesul verbal de predare-primire a vehiculului V., aflat la dosarul de urmărire penală, apare, la persoana ce a ridicat maşina, o consemnare cu un alt scris decât cel ce completează în rest acest act, scris realizat probabil de către inculpat, M.A., şi puţin mai jos „administrator”.
Martorul L.B., având şi el funcţia de consilier de vânzări la SC A.W. SRL a declarat că la el s-a prezentat inculpatul, în numele SC S. SRL, pentru achiziţionarea unui auto marca A. Deoarece la acel moment la firmă exista deja aprobată o finanţare, inculpatul a predat martorului numai un certificat de înmatriculare al SC S. SRL şi copie de pe cartea de identitate a inculpatului. Martorul a mai reţinut că inculpatul s-a prezentat ca şi administrator al SC S. SRL
Martorii Ş.I. şi T.M.R. au declarat că aproximativ în anul 2006 au achiziţionat părţile sociale ale SC S. SRL, în ideea desfăşurării unor activităţi comerciale în pieţe. Deoarece ulterior au rămas fără surse financiare au abandonat această idee, şi nu au desfăşurat nici un fel de activitate pe această firmă. Ulterior martorul T.M.R. l-a cunoscut pe inculpat, care şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra părţile sociale ale firmei SC S. SRL la momentul cesionării concrete a părţilor sociale ale SC S. SRL, martorul a aflat că cesionarul urma să fie numitul I.G.I., deşi de toate negocierile concrete s-a ocupat inculpatul.
Cei doi martori au declarat că pe toată durata pe care au deţinut părţile sociale ale firmei mai sus arătate nu au desfăşurat nici un fel de activitate pe această firmă, şi nu au depus nici un fel de acte la organele financiare ale statului. Mai mult, martorul T.M.R., care era şi administratorul firmei, a declarat că nu îşi recunoaşte semnătura pe actele provenind de la SC S. SRL prin urmare întreaga construcţie defensivă a inculpatului, realizată în raport de acest act material, se dovedeşte total mincinoasă.
În legătură cu achiziţionarea vehiculului V., martorul B.G. a declarat că este administratorul SC A. SRL, firmă ce se ocupă cu comercializarea de autovehicule. La un moment dat, o cunoştinţă de a sa, proprietar al unui V., l-a rugat să-l ajute să vândă maşina respectivă, sens în care a postat oferta de vânzare pe site-ul firmei pe care o administra. După circa 3 luni de zile a fost sunt de către o persoană, care s-a prezentat ca fiind „S. de la Cluj”, şi care ulterior s-a demonstrat a fi inculpatul, care s-a arătat interesat de achiziţionarea vehiculului respectiv. A mai arătat inculpatul că doreşte să cumpere maşina prin finanţare în sistem leasing, cu un avans de 25-30 %. Martorul i-a relatat inculpatului ce acte sunt necesare pentru aprobarea finanţării, acte ce i-au fost trimise de inculpat prin poştă, iar martorul le-a transmis la mai multe societăţi de leasing cu care colabora. Cel mai bun răspuns la primit de la firma parte vătămată, care a acceptat finanţarea cu un avans de 25 %. Maşina se afla expusă în curtea SC R. SRL după circa 3 săptămâni s-a prezentat inculpatul pentru ridicarea maşinii, şi atunci au existat ceva discuţii legate de anul de fabricaţie al maşinii, în sensul că acesta era 2005, cu toate că martorul ştia că maşina este fabricată în 2006. aceste discuţii nu au avut vreo consecinţă concretă, deoarece, în prezenţa sa, inculpatul nu a manifestat indisponibilitatea de a ridica maşina, fiind posibil ca un astfel de refuz să se manifeste în faţa reprezentanţilor SC R. SRL, însă nici aceste persoane, care au fost de faţă la momentul ridicării maşinii din partea firmei mai sus amintite au declarat că nu au existat asemenea discuţii în prezenţa lor, de unde rezultă că apărarea inculpatului în sensul că vehiculul V. a rămas în custodia martorului B.G., este una mincinoasă. De astfel, inculpatul nu a explicat în ce condiţii a acordat procură notarială unei persoane, de a călători cu maşina respectivă în străinătate, context în care aceasta a ajuns în Republica Moldova. În acest context nu a fost primită declaraţia martorului A.S., care a susţinut în faţa instanţei de judecată că era prezent când maşina V., ridicată de la SC R. SRL a rămas practic într-o parcare, unde inculpatul i-a spus că a lăsat-o martorului B., deoarece „nu s-a înţeles la preţ cu acesta”.
De altfel, chiar apărarea inculpatului că a ridicat acest vehicul de la SC R. SRL numai ca să nu rămână SC L.C. SRL „încărcată”, este total ilogică, în condiţiile în care tocmai în acest fel a fost „încărcată” această firmă cu obligaţiile decurgând din contractul de leasing, de a cărui folos concret era lipsită firma, în condiţiile în care autoturismul nu putea fi folosit.
Instanţa a apreciat că şi apărarea inculpatului legată de actele false folosite la obţinerea finanţărilor, a fost total lipsită de relevanţă şi substanţă, în condiţiile în care nu a putut explica sub nici o formă cum de a fost atât de „ghinionist”, ca două firme diferite, cu administratori diferiţi, să îi pună la dispoziţie acte ale firmelor pe care le administrau total false.
Inculpatul a încercat să se apere şi susţinând, lucru ce nu a rezultat din probe, că din actele depuse la SC A.W. SRL şi respectiv la SC A. SRL ar fi rezultat clar cine sunt administratorii SC S. SRL şi SC L.C. SRL, şi că nu ar fi fost posibil ca el să îşi aroge calitatea de administrator al acestor firme, deoarece a prezentat de fiecare dată actul său de identitate, şi din coroborarea acestor acte, reprezentanţii firmei parte vătămată puteau să deducă foarte simplu că nu este administratorul vreunei din cele două societăţi, şi prin urmare să nu aprobe finanţarea. Această apărare a fost înlăturată de către instanţă. În primul rând că, aşa cum a susţinut martora F.L., la momentul la care inculpatul s-a prezentat la SC A.W. SRL nu se cereau actele constitutive ale firmei, astfel că nu aveau de unde să ştie cine este administratorul firmei respective, cerându-se solicitanţilor de finanţare să depună numai certificatul de înregistrare al firmei în Registrul Comerţului. În al doilea rând, aşa cum afirmă martorul B.G., câtă vreme o persoană depune actele unei anumite firme, există prezumţia relativă că această persoană a fost împuternicită să se ocupe de achiziţionarea unei maşini în sistem leasing tocmai de către societatea a cărei acte le depune, indiferent de rolul pe care îl are în cadrul societăţii, deoarece în mod firesc nu ar avea de unde să aibă actele respective, dacă nu i-au fost puse la dispoziţie de către reprezentanţii legali. Câtă vreme buna-credinţă în raporturile comerciale este prezumată, a fost evident că nu se verifica de fiecare dată împuternicirea dată de o societate persoanei care se prezintă cu actele acesteia.
Pe de altă parte, nu s-a putut remarca că apărarea inculpatului este uşor haotică, acesta susţinând ba că ar fi avut împuternicirea de la reprezentanţii legali ai SC S. SRL şi respectiv SC L.C. SRL pentru achiziţionarea acelor autovehicule, ba că nu ar fi avut-o, dar partea vătămată nu avea decât să observe acest lucru, transferând aşadar răspunderea asupra altor persoane.
În drept, fapta inculpatului M.A., care în perioada mai 2008 - noiembrie 2009, în mod repetat, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, a pretins că ar avea calitatea de administrator al SC S. SRL şi apoi al SC L.C. SRL, şi a depus la diferiţi dealer-i ai părţii vătămate SC P.L.R. SRL, acte false care ar fi provenit de la cele două societăţi comerciale, care să ateste bonitatea acestora, în vederea încheierii unor contracte de leasing cu privire la diferite autovehicule, pentru care nu a mai achitat ratele ulterioare, cu consecinţa păgubirii părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune calificată în convenţii, care a produs consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, în două infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) – (3), în funcţie de societatea comercială ce apare în contractele de leasing, din care infracţiunea de înşelăciune în raport de SC S. SRL să fie considerată în formă continuă şi continuată, deoarece a fost depus un singur set de acte la partea vătămată, atât pentru obţinerea contractului de leasing privind autoturismul marca A., cât şi în cel priveşte pe cel marca V.
Instanţa a respins această cerere de schimbare a încadrării juridice, deoarece chiar dacă actele materiale au fost comise la intervale de timp destul de lungi (mai 2008 - august 2008 - noiembrie 2009) şi a folosit societăţi comerciale diferite, pentru vehiculele A. şi V., SC S. SRL, iar pentru vehiculul V.T., SC L.C. SRL, din modul identic de a acţiona, prin folosirea de acte false, prin faptul că în nici unul din cazuri nu a fost achitată nici măcar o rată aferentă contractelor de leasing, că de fiecare dată inculpatul a pretins că este administratorul celor două firme, sau că ar avea împuternicire de la administratorii reali ai acestora, fapt ce s-a dovedit a nu corespunde realităţii, rezultă o rezoluţie infracţională unică, în baza căreia inculpatul a acţionat pe parcursul negocierilor şi perfectării contractelor de leasing.
S-a mai reţinut că infracţiunea de înşelăciune comisă faţă de SC S. SRL nu poate fi continuă, deoarece infracţiunea continuă presupune o acţiune sau inacţiune perpetuată în timp, până la momentul epuizării, determinat fie voinţa infractorului, fie de cauze exterioare acesteia, cum ar fi descoperirea faptei de către organele abilitate, sau de pronunţarea unei soluţii de condamnare.
În speţa de faţă, a fost real că inculpatul a depus actele necesare obţinerii finanţării atât pentru autoturismul A. cât şi pentru cel V. o singură dată, însă din pricina regulamentelor firmei parte vătămată, nefiind de specificul acţiunii de depunere a actelor false şi de prezentarea inculpatului sub calităţi mincinoase, perpetuarea acestora în timp, acţiunile fiind epuizate la momentele respective, cel al prezentării documentelor false sau cel al prezentării acestuia sub o calitate nereală.
Din pricina modului de operare identic, situaţia a fost aceeaşi şi în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 334 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.A. prin apărătorul său.
La dozarea pedepselor instanţa a avut în vedere, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă pentru cele două infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, gradul de pericol social al infracţiunilor concretizat în modul de operare, destul de elaborat şi care vădea intenţia clară a inculpatului de eludare a clauzelor contractuale, cu consecinţa neachitării obligaţiilor ce decurgeau din acestea, şi în paguba foarte însemnată suferită de partea vătămată.
Instanţa a ţinut seama şi de persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, dar a avut o conduită total nesinceră şi necooperantă pe parcursul anchetei penale, desfăşurate atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de judecată.
Ţinând seama de aspectele mai sus arătate, dar şi de faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale, de practica acestei instanţe în materia dozării pedepselor în cazul infracţiunilor de înşelăciune, dar şi de limitele de pedeapsă stabilite în Noul C. pen., pentru astfel de fapte, tribunalul, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen., a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Ţinând seama de cele mai sus exprimate, ca şi de faptul că prin comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată inculpatul şi-a asigurat reuşita acţiunilor de inducere în eroare, tribunalul, aplicând prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., a constatat că faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele de mai sus au fost concurente, deoarece au fost comise mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
Partea vătămată SC P.L.R. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 52.101, 53 euro şi 52.154,06 lei. Întrucât ulterior vehiculul marca V. a fost recuperat în natură, aşa cum a arătat partea civilă în scriptul depus la dosar, acţiunea civilă este admisibilă în parte, sens în care, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 37.338 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data plăţii efective precum şi suma de 75.905,50 lei, respingând restul pretenţiilor din precizarea de constituire de parte civilă, în ceea ce priveşte contractele de leasing încheiate cu SC S. SRL, întrucât partea civilă nu a justificat modificările de acţiune pe care le-a făcut în raport de aceste convenţii.
Deşi inculpatul a cerut respingerea pretenţiilor formulate vis a vis de contractul de leasing încheiat cu SC L.C. SRL, deoarece partea vătămată a optat pentru recuperarea prejudiciului în instanţa civilă, obţinând o hotărâre definitivă şi irevocabilă în dosarul nr. unic 5756/1285/2009 a Tribunalului Comercial Cluj, tribunalul a apreciat că această apărare nu este fondată, deoarece în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (4) teza finală C. proc. pen., deoarece hotărârea pronunţată în dosarul nr. unic 5756/1285/2009 nu i-a fost opozabilă inculpatului, câtă vreme acesta nu a fost parte, pârât fiind SC L.C. SRL, şi prin urmare nu ar putea fi invocată autoritatea de lucru judecat, nefiind vorba de identitate de părţi sau de cauză.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat, în termen legal, apel inculpatul M.A. aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţând o nouă hotărâre, să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, calificată în convenţie, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (pentru actele materiale care vizează SC S. SRL – autoturismele A. şi V., cu un prejudiciu de 37.338 euro) şi respectiv o infracţiune de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) şi o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (actul material vizând SC L.C. SRL – autoturismul V., cu un prejudiciu de 52.154,06 lei şi 14.763,53 euro).
Pe fondul cauzei, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii.
În latura civilă a cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii civile, ca nefondată, în subsidiar, ca inadmisibilă în ce priveşte prejudiciul cauzat SC L.C. SRL
În motivarea apelului s-a arătat că în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., privind forma continuată a infracţiunilor având în vedere perioada lungă de peste un între actele materiale reţinute, ceea ce denotă rezoluţii infracţionale diferite, iar pe de altă parte, pentru actele materiale care au vizat pe SC S. SRL existând o singură inducere în eroare, actele societăţii necesare încheierii contractului de leasing fiind depuse o singură dată.
Solicitările de achitare au fost motivate pe faptul că faptele nu au fost comise de inculpat, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nefiind demonstrată modalitatea prevăzută de art. 288 C. pen. şi persoana care să finalizeze aceste acţiuni, constatarea tehnico-ştiinţifică stabilind doar că actele contabile sunt falsificate, fără a se arăta şi autorul falsului.
În privinţa infracţiunii de înşelătorie s-a arătat că inculpatul a fost doar mandatarul societăţii şi a acţionat în baza împuternicirii acesteia (actele materiale care vizează pe SC S. SRL) sau că inducerea eroare a fost realizată de alte persoane (actul material ce vizează pe SC L.C. SRL), inculpatul achitând doar avansul şi ridicând autoturismul după aprobarea finanţării.
Apelul declarat în cauză a fost nefondat.
În baza probelor administrate în cauză s-a reţinut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăţia inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea este continuată când o persoană comite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
În cauză au fost îndeplinite condiţiile formei continuate ale infracţiunilor având în vedere unicitatea subiectului activ, unicitatea rezoluţiei infracţionale (aceasta fiind prealabilă începerii activităţii infracţionale şi a durat pe tot parcursul derulării acesteia) şi pluralitatea de acţiuni care realizează fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Susţinerea inculpatului în sensul că termenul de peste un an dintre actele materiale reţinute denotă inexistenţa unei rezoluţii infracţionale unice nu a fost reţinută având în vedere condiţiile arătate mai sus şi existenţa unui mod identic de operare, a unei activităţi infracţionale care prin complexitatea ei presupune existenţa unei durate mari de timp pentru pregătirea, punerea în aplicare şi executarea acesteia.
Apoi, modul de operare al inculpatului constând în identificarea, negocierea şi achiziţionarea unor părţi sociale la o firmă preluarea actelor societăţii, falsificarea documentelor contabile şi întocmirea actelor necesare unei achiziţii în sistem de leasing, depunerea dosarului, aprobarea acestuia, implică o perioadă mai lungă de timp, astfel încât existenţa unui interval mai mare de timp între actele materiale nu exclude automat existenţa formei continuate a infracţiunii.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus în cauză au fost îndeplinite condiţiile care au reieşit din dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată.
Susţinerea inculpatului în sensul că faptele nu au fost comise de inculpat şi că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii nu a fost reţinută.
Astfel, din declaraţiile martorului I.G.I. a rezultat că semnăturile aplicate lângă ştampila aferentă firmei nu-i aparţin şi că nu a folosit niciodată autoturismele, iar martora F.L. a confirmat că inculpatul este cel care s-a prezentat la firma A.W. SRL pentru achiziţionarea autoturismelor, a depus actele societăţii, a completat pe proprie răspundere solicitarea de finanţare pe care a semnat-o, a semnat contractul de leasing preluând autoturismele şi semnând procesul-verbal de predare-primire.
Mai mult, martorul L.B., consilier de vânzări la aceeaşi firmă, a declarat că inculpatul s-a prezentat ca administrator al SC S. SRL predând certificatul de înmatriculare al societăţii şi o copie de pe buletinul său de identitate.
Apoi, martorii S.I. şi T.M.R., deţinătorii părţilor sociale ale SC S. SRL au declarat că nu au desfăşurat nici un fel de activitate pe firmă, nu au depus nici un fel de acte la organele financiare ale statului, iar cel de-al doilea martor, care era şi administratorul firmei, a declarat că nu a semnat nici un act din cele depuse de inculpat în numele societăţii.
În fine, martorul B.G. a declarat, în ce priveşte achiziţionarea autoturismului V., modul în care a fost contactat de inculpat şi actele pe care acesta î le-a transmis, modul în care s-a obţinut finanţarea, modul în care s-a ridicat autoturismul de către inculpat.
Or, din aceste probe la care s-a adăugat actele depuse la dosar, constatarea tehnico-ştiinţifică prin care s-a stabilit că actele contabile depuse de inculpat sunt falsificate, din faptul că nu s-a achitat nicio rată din contractele de leasing semnate de inculpat, rezultă că acesta este autorul infracţiunilor, că nu a avut nici un mandat din partea administratorului societăţii, acesta fiind cel care a realizat inducerea în eroare a părţilor vătămate.
În egală măsură, câtă vreme inculpatul a depus la cele două firme de leasing documentele (bilanţurile contabile, balanţele) unor firme, care s-a constatat ulterior că sunt false, documente care au fost folosite de acesta în vederea producerii unor consecinţe juridice, a fost evident că în cauză au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Mai mult, inculpatul nu numai că a depus actele falsificate, dar a completat pe proprie răspundere solicitările de finanţare, semnând în numele administratorilor aceste solicitări, contractele de leasing şi procesele-verbale de predare-primire, aspecte ce confirmă existenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.
Pedepsele aplicate inculpatului au fost în mod corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., atât în ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate cât şi în privinţa modalităţii de executare a pedepselor rezultante în favoarea inculpatului fiind reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.
Latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod legal şi temeinic de instanţa de fond prin obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, având în vedere îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale, respectiv a faptei, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a culpei inculpatului.
Susţinerea inculpatului că în cauză au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (4) C. proc. civ., a fost nefondată, întrucât hotărârea pronunţată în dosarul nr. 5756/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj nu a fost opozabilă inculpatului care nu este parte în dosar, pârât fiind SC L.C. SRL
În consecinţă, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza deciziei penale nr. 125/ A din 26 iunie 2012, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare statului.
3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat recurs, în termen legal, inculpatul M.A., invocând mai multe cazuri de casare şi aducând critici ample hotărârii pronunţate în cauză.
Într-o primă critică avansată se susţine că instanţa fondului nu a fost legal sesizată, întrucât rechizitoriul nu cuprinde descrierea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., neprecizând latura obiectivă a acestei infracţiuni, aspect confirmat de motivarea instanţei care nu a indicat latura obiectivă a acestei infracţiuni. În aceste împrejurări, se invocă incidenţa cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.
Hotărârea instanţei de prim control judiciar este, în opinia apărării, nemotivată în planul soluţionării laturii civile, în condiţiile în care în cuprinsul considerentelor se arată doar faptul că latura civilă a fost corect soluţionată fără a se face vreo referire la motivele care indică acest lucru sub aspectul sumelor solicitate de partea vătămată.
Se apreciază, de asemenea, că instanţa de apel nu a analizat criticile inculpatului cu privire la indisponibilizarea autovehiculului marca V. şi nu s-a pronunţat nici cu referire la faptul că potrivit contractelor de leasing, sumele reprezentând contravaloarea asigurărilor Casco sunt datorate către SC P.B.A. SA care este o societate distinctă de partea civilă, ambele societăţi fiind semnatare a contratelor de leasing.
Se învederează că instanţa fondului nu a ţinut cont de starea de fapt reală, preluând părtinitor expozeul acuzării cu tentă vădit incriminatoare şi respingând cererile în probaţiune ale inculpatului, fără motivări pertinente. Astfel, se arată că instanţa a reţinut cu valenţă de adevăr declaraţia martorului T.M.R. care nu-şi recunoaşte semnătura pe actele provenind de la SC S. SRL, în condiţiile în care nicio probă de la dosar nu incriminează falsurile definite ca şi fiind produse de intenţia inculpatului.
Un alt aspect semnalat în dovedirea netemeiniciei acuzaţiilor aduse inculpatului îl constituie interpretarea pe care acuzatorul de stat o dă acţiunilor inculpatului existând posibilitatea aflării adevărului prin intermediul factorilor de decizie angajaţi ai părţii civile.
Se mai învederează că în cazul obţinerii finanţării pentru SC L.C. SRL, inculpatul M.A. nici măcar nu a luat vreodată legătura nemijlocită cu reprezentanţii părţii civile, de toate formalităţile ocupându-se exclusiv martorul B.G.
O altă critică a vizat greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în condiţiile în care pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare este, în opinia apărării, prea aspră, inculpatul neavând antecedente penale, manifestând o conduită bună în societate, iar prejudiciul fiind parţial recuperat.
S-a mai susţinut că faptei inculpatului i s-a dat o greşită încadrare juridică, niciuna din probele administrate în cauză, neputând demonstra că inculpatul a falsificat actele contabile ale societăţii şi nici modalitatea în care aceasta s-ar fi produs. Mai mult constatarea tehnico – ştiinţifică efectuată în faza de urmărire penală a arătat numai că actele sunt false, fără a indica şi autorul falsului.
În aceste împrejurări, recurentul inculpat prin apărătorul său, solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunile reţinute în sarcina sa, art. 215 alin. (1), (2), (3), și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în concurs real cu infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o infracţiunea de înşelăciune în convenţie, în formă continuă şi nu continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. şi o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., pentru actele materiale vizând SC S. SRL şi, respectiv, o infracţiune de înşelăciune în convenţie prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. şi o infracţiune de fals, art. 290 C. pen., pentru actul material vizând SC L.C. SRL.
Apărarea critică greşita reţinere în formă continuată a infracţiunii, în condiţiile în care primul act material reţinut în sarcina inculpatului s-a comis în luna mai 2008, iar altul în luna noiembrie 2009.
Circumscris cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., se solicită achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat l art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen.
În acest sens se arată că niciuna din instanţe nu oferă o motivare pertinentă şi susţinută de probatoriu, ci îşi motivează soluţia de condamnare pentru acea faptă pe aspectul că inculpatul nu a putut oferi o explicaţie cu privire la ghinionul pe care l-a avut ca două firme diferite, cu administratori diferiţi, să îi pună la dispoziţie acte ale firmelor total false.
Se susţine că astfel, instanţele nu indică latura obiectivă a acestei infracţiuni ce instituie o prezumţie de vinovăţie a inculpatului.
Şi pentru infracţiunea de înşelăciune calificată în convenţie prevăzută de art. 215 C. pen., se solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivându-se cu privire la actele materiale vizând SC S. SRL, că la încheierea contractelor de leasing cu partea vătămată pentru autovehiculele A. şi V., inculpatul a fost doar mandatarul administratorului şi asociatului unic al acestei societăţi comerciale, iar referitor la actul material vizând SC L.C. SRL se arată că inducerea în eroare a părţii vătămate nu a fost realizată de inculpatul M.A., acesta neluând legătura direct cu partea vătămată.
Se susţine, că inducerea în eroare a fost realizată de către martorii B.G. şi P.O.C., aspect ce reiese din materialul probator al cauzei, în condiţiile în care aceştia au depus documente falsificate la partea vătămată.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă, recurentul inculpat cere respingerea acesteia în ipoteza în care se va dispune achitarea sa, iar în plan subsidiar, legat de prejudiciul aferent SC L.C. SRL apreciază că acţiunea civilă este inadmisibilă raportată la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., partea vătămată optând pentru recuperarea prejudiciului în faţa instanţei civile, opţiune irevocabilă şi pentru care a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în dosarul nr. 5576/1285/2009 a Tribunalului Comercial Cluj, înscriindu-se pe tabloul creditorilor faţă de această societate.
Examinând hotărârea atacată, legalitatea şi temeinicia acesteia, prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, dar şi în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi ţinând seama de întregul material probator existent la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Starea de fapt, reţinută de ambele instanţe este conturată pe deplin de materialul probator administrat în cauză, din analiza şi coroborarea acestuia, rezultând modalitatea concretă în care inculpatul a derulat activitatea ilicită, dar şi vinovăţia acestuia dincolo de orice dubiu, în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., ambele în formă continuată.
În raport cu prima critică promovată de recurentul inculpat M.A. cu referire la nelegala sesizare a instanţei fondului, motivat de faptul că rechizitoriul nu ar cuprinde descrierea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având în vedere dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., constată că în cauză sesizarea instanţei a avut loc cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A. pentru săvârşirea celor două infracţiuni, pentru care s-a reţinut forma continuată, actul de trimitere în judecată fiind întocmit potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. şi verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în condiţiile art. 264 alin. (3) C. pen.
Prin urmare, critica formulată nu este întemeiată.
Observând decizia recurată din perspectiva întrunirii exigenţelor motivării corespunzătoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, de asemenea, lipsa de fundament a invocării cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., convergent cu cel prevăzut în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Contrar celor susţinute de apărare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de prim control judiciar a expus într-o manieră adecvată motivele pe care şi-a întemeiat soluţia, îndeplinindu-şi îndatorirea de a răspunde criticilor apelantului inculpat şi înlăturând astfel orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea de a-şi forma convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţa de recurs elementele necesare pentru exercitarea efectivă a controlului judecătoresc.
Revenind la fondul cauzei, în efectuarea propriului demers analitic cu privire la temeinicia acuzaţiilor aduse inculpatului, în raport cu materialul probator aflat la dosarul cauzei şi faţă de criticile formulate de recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată:
Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul M.A., astfel cum a reieşit în urma administrării materialului probator a relevat dincolo de orice îndoială, că în perioada mai 2008 - noiembrie 2009, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în mod repetat, la anumite intervale de timp, inculpatul a pretins că are calitatea de administrator al Societăţii Comerciale S. SRL, apoi al SC L.C. SRL, depunând la diferiţi dealeri cu partea vătămată SC P.L.R. SA, documente false şi inducând în eroare partea cocontractantă că acele acte ar fi provenit de la societăţile comerciale menţionate şi atestă bonitatea lor, în scopul încheierii unor contracte de leasing privind diferite autovehicule.
Inducerea în eroare a societăţii părţii vătămate prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, folosirea de calităţi mincinoase, alte mijloace frauduloase cu prilejul încheierii acelor contracte de leasing întruneşte, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute e art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., întrucât fără aceste erori, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul.
S-a dovedit că ulterior încheierea contractului de leasing în împrejurări evocate, nu au fost achitate ratele ulterioare, producându-se consecinţa cerută de lege pentru existenţa infracţiunii, respectiv producere de consecinţe deosebit de grave urmare a păgubirii părţii vătămate.
A mai rezultat, de asemenea, că în încheierea acestor contracte prin inducerea în eroare a părţii vătămate, inculpatul M.A. a falsificat înscrisuri sub semnătură privată de care s-a folosit în vederea producerii de consecinţe juridice.
Modul de acţionare a inculpatului constă, aşadar în identificarea, negocierea şi achiziţionarea a unor părţi sociale la o firmă, preluarea actelor societăţii, falsificarea documentelor în scopul achiziţiei în sistem leasing a unor automobile.
Contrar susţinerilor recurentului inculpat, faptele descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, iar vinovăţia penală a inculpatului în săvârşirea lor este dovedită dincolo de orice dubiu de întregul material probator administrat în cauză.
A reieşit că inculpatul nu numai că a depus acte falsificate la societatea părţii vătămate, dar a completat pe proprie răspundere solicitările de finanţare, semnând în numele administratorilor contractele de leasing şi procesele verbale de predare – primire, neavând însă vreun mandat din partea acestora.
Nici critica vizând greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului nu este fondată, atât infracţiunea de înşelăciune, în forma ei calificată cu producerea consecinţelor deosebit de grave, cât şi cea prevăzută de art. 290 C. pen., îmbrăcând forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care instanţele în mod corect şi pe deplin justificat au respins solicitarea inculpatului de schimbarea a încadrării juridice, aşa cum a fost formulată.
Nu se poate susţine existenţa formei continuate a infracţiunii de înşelăciune în convenţie şi a unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în fiecare dintre situaţiile ce privesc Societăţile Comerciale SC S. SRL, respectiv SC L.C. SRL, atâta timp cât inculpatul a comis în baza unei hotărâri infracţionale unice, la diferite intervale de timp, activităţi ce prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Din acest punct de vedere, aspectul că între actele materiale executate s-a scurs o perioadă de timp apreciabilă nu poate înlătura dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., în împrejurarea unui mod de operare identic, a unei activităţi ilicite care prin complexitatea, natura ei implică o durată de timp pentru pregătire, punere în aplicare şi executare. În concret, astfel cum evocam în precedent, inculpatul avea nevoie de o durată de timp pentru identificarea, negocierea, achiziţionarea unor părţi sociale, falsificarea documentelor, întocmirea actelor pentru achiziţii în sistem de leasing, depunerea dosarului, aprobarea acestuia.
În fine, nici în raport cu critica privitoare la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu identifică vreun element care să determine reindividualizarea pedepsei, în împrejurarea în care pedeapsa stabilită de instanţa fondului şi menţinută de instanţa de prim control judiciar, în planul naturii, cuantumului, modalităţii de executare corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în condiţiile reţinerii şi acordării eficienţei juridice cuvenite circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Constată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de asemenea, că instanţele au procedat la o corectă soluţionare a laturii civile a cauzei în condiţiile îndeplinirii cerinţelor răspunderii delictuale.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 125/A/2012 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 125/A/2012 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8/2013. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 245/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
